Etichetă: democratie

  • Martirii temniţelor comuniste, comemoraţi la Tăuteşti

    Oamenii au nevoie de cuvânt. Chiar şi cei din sate ca Tăuteşti. Sau mai ales ei, care sunt uitaţi de lume, deşi sunt la 15 kilometri de oraşul Iaşi. Am plecat acasă cu sentimentul că am făcut unul dintre cele mai măreţe lucruri cu putinţă: am vorbit despre libertate şi adevăr.

    Sunt un urban prin vocaţie, aşa că propunerea unui preot de ţară, de a face o conferinţă despre victimele comunismului în ograda bisericii sale, la 1 septembrie 2020, a părut nerealistă. Un profesor universitar, un general de armată, un preot prigonit de Securitate, proiecţia unui film despre un deţinut politic, instalaţii de imagine, sunet şi lumini, invitaţi, presă, artişti fotografi ieşeni, aprobări, drumul pe care maşinile se rup în două cu tot cu şofer, toate anunţau că întreg Universul nu ne vrea acolo.

    Filmul documentar „Gheorghe Bucur şi fericirea comunistă”, regie, Paul Palencsar, proiectat pe zidul bisericii „Sf. Nicolae” din Tăuteşti (foto: Căsuţa Fotografului)

    Apoi, gândindu-mă, am înţeles că nu sunt urban, ci doar snob. Un idiot cu pretenţii, căruia îi place, cu o tonă de machiaj pe faţă, să vorbească din platouri de televiziune şi săli cu marmură despre cei care au murit în glodul şi mizeria puşcăriilor şi Canalului. Aşadar, problema era la mine, iar soluţia la preotul de ţară. Omul mă aducea cu picioarele pe pământ. Şi nu doar pentru că nu e asfalt.

    Întâlnirea a început la ora 20. Alături de preotul Andrei Chiriac, paroh, au fost invitaţi Liviu Antonesei, scriitor şi profesor universitar, Vasile Roman, general-maior (r) şi Gheorghe Dogariu, preot. Oricât de temător am fost iniţial, ca unul cu o vastă experienţă în orice poate merge prost, totul a mers bine. S-a văzut film, s-a vorbit, am cugetat. Despre comunism, comunişti şi crimele lor. Fără încrâncenare și mânie. Ne-am amintit şi de bisericile demolate de Ceauşeşti.

    Vasile Roman (foto, dreapta), general-maior (r.), Liviu Antonesei (foto, centru), scriitor şi profesor universitar, Gheorghe Dogariu (foto, stânga), preot ortodox

    Preotul Gheorghe Dogariu ne-a spus depre cele două biserici pe care le-a ctitorit în 1981 şi anchetele de care a avut parte la Securitate şi Miliţie pentru asta. Scriitorul Liviu Antonesei, el însuşi arestat, bătut şi urmărit un deceniu de către aceeaşi Securitate, ne-a vorbit despre libertate şi democraţie. Generalul Vasile Roman, un moroşan cald şi omenos, a vorbit despre Dumnezeu şi credinţă, valori morale şi spirituale. Curtea mică a bisericii de ţară era deja sala de marmură la care râvneam. Dumnezeu îmi dădea o lecţie.

    Participanţi la întâlnirea „Martirii Temniţelor Comuniste”, Tăuteşti, judeţul Iaşi (foto: Căsuţa Fotografului)

    Oamenii au nevoie de cuvânt. Chiar şi cei din sate ca Tăuteşti. Sau mai ales ei, care sunt uitaţi de lume, deşi sunt la 15 kilometri de oraşul Iaşi. Am plecat acasă cu sentimentul că am făcut unul dintre cele mai măreţe lucruri cu putinţă. Promit să ies mai des din zona de confort şi să sparg definitiv globul de sticlă în care trăiesc. Trebuie, ca să ne facem bine.

    Andrei Chiriac, preotul paroh al bisericii „Sf. Nicolae” din Tăuteşti, Iaşi. (foto: Căsuţa Fotografului)

    Vă mulţumesc tuturor celor care m-aţi însoţit, pe drumuri prăfuite, străjuite de lanuri cu grâu şi copii cu pisoi în braţe, la biserica mică, în ograda cu morminte, celor care nu v-aţi gândit la sala de marmură şi colbul adunat pe haine şi papuci. Aţi venit, căci iubiţi adevărul şi libertatea. Pe Dumnezeu, adică. Pentru asta, vă mulţumesc şi îmbrăţişez, eu şi milioanele de victime ale comunismului, ce au murit fără să aibă pe cineva alături. La Tăuteşti, au avut.

    Paul Palencsar, jurnalist şi teolog

  • China interzice Hong Kong-ului comemorarea revoltei anticomuniste din Piața Tienanmen. Pe 4 iunie se împlinesc 31 de ani de la manifestația înăbușită cu tancurile

    Regimul dictatorial din Beijing profită de epidemia de coronavirus pentru a sugruma și mai mult drepturile democratice ale oamenilor din Hong Kong. Invocând riscuri epidemiologice, autoritățile vor interzice în acest an orice manifestare de comemorare a revoltei anticomuniste a oamenilor din Beijing care a avut loc pe 4 iunie 1989, relatează AFP.

    Până acum, deși le-a stat în gât, autoritățile chineze au fost silite să respecte acordul încheiat cu Marea Britanie atunci când au preluat fosta colonie Hong Kong, în 1997. Potrivit înțelegerii, reunificarea urma să se facă pe principiul “o țară, două sisteme”. Pe scurt, era vorba de păstrarea sistemului democratic în insule, regimul comunist urmând să lase Hong Kong-ul să se administreze singur.

    Hong Kong-ul sub asediu. China restrânge încet, dar sigur drepturile locuitorilor din fosta colonie britanică

    Treptat, regimul dictatorului Xi Jinping a încercat să schimbe însă această situație și să instaureze controlul sufocant aplicat chinezilor din China continentală și la Hong Kong.

    De un an, în provincie au avut loc revolte de stradă constante, oamenii opunându-se legii care prevedea trimiterea pe continent a celor arestați din motive politice.

    S-a obținut revocarea legii, dar de curând Beijingul a venit cu altă lege: în Hong Kong ar urma să fie aplicată legea Big Brother aplicată în China, prin care oamenii sunt monitorizați pretutindeni, unde se duc, cu cine vorbesc și ce fac.
    Interzicerea comemorării evenimentelor din Piața Tienanmen este încă un pas spre trecerea Hong Kong-ului sub mâna de fier a comuniștilor.

    Tienanmen, 4-5 iunie 1989: eroul necunoscut care a înfruntat tancurile, simbolul mișcării democratice înnăbușite de regimul comunist

    Pe 4 și 5 iunie 1989, sub impulsul studențimii, chinezii din Beijing au ieșit în stradă, pentru a cere libertate și drepturi. Regimul comunist a trimis tancurile.

    Este celebră scena unui om în pantaloni și cămașă, cu o servietă în mână, care se pune în calea coloanei de tancuri.

    Blindatele se opresc, încearcă să-l ocolească, dar chinezul nu se dă la o parte. Urcă pe turelă și are un dialog cu tanchiștii dinăuntru.

    Se spune că acel chinez civil le-a spus soldaților: “Ce căutați aici? Nu e locul vostru în piață!”. Din mulțime s-au desprins doi indivizi care l-au tras apoi pe cetățeanul revoltat de acolo.

    Câteva ore mai târziu s-a declanșat masacrul. Numărul morților de atunci este ținut secret în continuare de China.

    În ceea ce-l privește pe eroul necunoscut care a înfruntat tancurile, nu se știe nici azi ce s-a întâmplat cu el, dar, la câțiva ani distanță, liderul comunist de atunci, Deng Xiao Ping, a dat asigurări că “e în viață”.

    Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

  • 30 de ani de la „Duminica Orbului”. Pe 20 mai 1990, securiștii și activiștii căzuți din mantia lui Ceaușescu erau reinstalați oficial în funcții prin votul poporului român

    În urmă cu exact 30 de ani, pe data de 20 mai 1990, în România se organizau primele alegeri libere și democratice după o pauză de peste cinci decenii. Poporul român, venit la vot în număr foarte mare, le-a dat puterea securiștilor și activiștilor comuniști “reformați” după revoluția din decembrie 1989, în detrimentul deținuților politici și al patrioților reveniți din exil.

    Ceea ce ar fi trebuit să fie revenirea României la viața democratică și parlamentară după cinci decenii de dictatură, violențe și război, avea să se dovedească, astfel, doar începutul unei noi perioade de coșmar. Actuala oligarhie politică și economică a României, cleptocrația care a ruinat țara și a ținut un popor întreg pe loc, așa-zișii „oameni de afaceri” reciclați din securiști și politruci, multimilionarii care au vândut la fier vechi fabricile cumpărate pe un leu, care au furat banii de spitale, școli, autostrăzi și căi ferate – toți își au originea în acel punct zero. În momentul 20 mai 1990, când românii și-au ales, democratic, destinul.

    30 de ani de la “Duminica Orbului”. Securiștii și activiștii căzuți din mantia lui Ceaușescu au fost realeși de poporul român cu o majoritate zdrobitoare

    Ceaușescu a fost alungat de la putere în decembrie 1989, apoi condamnat la moarte și ucis după o parodie de proces instrumentată de agenții Moscovei care preluaseră frâiele.

    Au urmat zile de haos, cu un război nici astăzi nu se știe oficial de cine declanșat, în care s-au petrecut atrocități și s-au tras cantități enorme de muniție.

    Au murit peste 1.000 de oameni, rușii profitând de ocazie pentru a lichida persoanele care știau prea multe sau erau incomode (așa cum a fost colonelul Gheorghe Trosca, din unitatea specială anti-sovietică).

    S-a înființat un Parlament provizoriu (CPUN) și o formațiune numită Frontul Salvării Naționale – o denumire specifică, folosită de serviciile secrete sovietice și în alte țări unde au reușit să dea lovituri de stat. După distrugerea regimului Ceaușescu, puterea a fost preluată de un grup de persoane susținute puternic de Moscova: Ion Iliescu, Petre Roman, generalul Nicolae Militaru, generalul Athanasie Stănculescu, Silviu Brucan.

    În primă instanță, Iliescu – agent sovietic școlit la Moscova în perioada 1950-1957 – a sunat la Ambasada Uniunii Sovietice și a cerut ca România să fie ocupată de trupele ruse. Planul a căzut la opoziția unor generali ai armatei române, între care generalul Ștefan Gușă, șeful Marelui Stat Major.

    Același Iliescu a ieșit la postul național de televiziune și a ținut un discurs halucinant, în care apăra orânduirea bolșevică și i-a acuzat textual pe soții Ceaușescu de faptul că “au întinat nobilele idealuri ale comunismului”.

    Iliescu, obligat să scoată în afara legii PCR. Așa s-au mutat, peste noapte, toți activiștii comuniști în FSN – precursorul PSD de azi

    Au existat și mitinguri uriașe ale opoziției în iarna lui 1990. Regimul Iliescu le-a contracarat cu brutalitate. „Intelectualii” erau vânați, iar presa de partid chema populația să fie vigilentă, ca nu cumva moșierii, fasciștii și legionarii să nu ne vândă țara occidentului decadent

    Și acest plan, de asigurare a unei continuități a Partidului Comunist Român, a fost dejucat de formidabila ură a poporului împotriva regimului criminal, instaurat cu tancurile de ruși în 1944 și responsabil de atrocități, de sărăcia și îndobitocirea unei nații întregi.

    Huiduit de sute de mii de oameni când a deschis gura, de la tribună, să apere comunismul, Iliescu s-a repliat din nou și, la presiunea poporului, a acceptat să scoată în afara legii PCR.

    Așa s-au mutat peste noapte toți activiștii de la PCR în Frontul Salvării Naționale. Din nou presați de opinia publică, bolșevicii “răspopiți” au anunțat că FSN are doar un rol provizoriu, nu este partid și nu va candida la alegerile programate în primăvara lui 1990.

    În acea iarnă a trecerii din 1989 în 1990, în România a reapărut pluripartitismul. Un număr uriaș de partide s-au înființat. Între acestea, două aveau însă un rol major: Partidul Național Țărănesc și Partidul Național Liberal.

    Primul avea în frunte un fost deținut politic, pe Corneliu Coposu, și un patriot revenit în țară, Ion Rațiu. Cel de-al doilea era condus de un personaj revenit, de asemenea, din străinătate, Radu Câmpeanu.

    Manipularea unei națiuni: controlul mass-media, violența organizată, campaniile de dezinformare, folosirea serviciilor secrete, mineriadele

    Prima mineriadă a avut loc în 28-29 ianuarie 1990. A fost o contramanifestație la un miting al partidelor de opoziție. Muncitorii și minerii au scandat “Moarte intelectualilor!“ și “Jos cu fiii de chiaburi şi legionari!“

    Împotriva țărăniștilor și a liberalilor, neocomuniștii lui Iliescu, susținuți de Securitatea reînființată sub un alt nume și de agenții Rusiei, au declanșat un război pe viață și pe moarte.

    Timp de 5 luni, până la alegeri, s-au folosit toate mijloacele posibile pentru ca PNȚ și PNL să fie discreditate, infiltrate cu agenți, destructurate și chiar distruse fizic. Singurul post de televiziune din România acelor vremuri, TVR, emitea non-stop propaganda și manipulările FSN.

    Un număr imens de ziare ducea campanii împotriva liberalilor și țărăniștilor, împânzind piața cu dezinformări, editoriale veninoase, acuzații nefondate. Liberalilor și țărăniștilor li se reproșa că “n-ați mâncat salam cu soia” (adică veniseră din exil), că “vreți să ne vindeți țara”, că “ne veți lua pământurile și uzinele ca să le dați înapoi moșierilor și bughezilor” și câte și mai câte altele.

    Când li s-a părut că, în ciuda tuturor pârghiilor folosite, opoziția ar putea să le pună probleme, Iliescu și camarila sa au trecut la diversiuni violente și la reprimarea prin forță.

    S-au organizat mai multe mineriade, ortacii din Valea Jiului fiind aduși, direct din mine, să bată oamenii pe stradă, în București. Minerilor li se spunea, de către foștii secretari de partid deveniți lideri de filiale FSN și de către ofițerii de Securitate în civil, că „la București are loc o lovitură de stat, fasciștii și legionarii vor să preia puterea”.

    Oameni bătuți pe stradă pentru că purtau barbă sau ochelari, iar trecătorilor li se părea că „seamănă a intelectual sau a student”

    Același discurs era ținut și în provincie, acolo unde se inocula o ură viscerală împotriva celor categorisiți “intelectuali”. Se ajunsese până într-acolo încât oameni cu barbă, cu ochelari sau îmbrăcați în blugi să fie bătuți pe stradă, în unele orașe de provincie, pentru că “semănau” a intelectuali sau studenți.

    Sute de mii de români au fugit din România în acele luni îngrozitoare. Iliescu l-a reinstalat în fruntea serviciului de spionaj extern pe generalul Mihai Caraman, singurul român decorat de URSS pentru servicii speciale aduse împotriva NATO și desemnat persona non-grata de aliații occidentali.

    Rezervele financiare ale țării, peste un miliarde de dolari, au fost cheltuite de guvernul provizoriu FSN ca să cumpere electoratul. Iliescu a aruncat aproape la propriu cu bani în cetățenii României, aducând în doar câteva luni țara într-o situație economică foarte dificilă.

    Producția s-a prăbușit, rezervele valutare au fost cheltuite ca să li se dea prime și salarii mai mari angajaților, iar activiștii comuniști și securiștii numiți în fruntea fabricilor au început devalizarea acestora.

    Foarte multe dintre metodele aplicate atunci de regimul comunist deghizat al lui Iliescu – dezinformarea, campaniile de manipulare, ura față de Occident și capitalism, învrăjbirea oamenilor între ei (pensionari contra tineri, bugetari contra angajați la privat, bucureșteni contra provincie etc) – le regăsim între armele folosite de PSD mai ales din 2016 încoace. Inclusiv sloganul “nu ne vindem țara!”, sub care a candidat Iliescu în 1990, reprezintă o temă centrală a propagandei partidului lui Liviu Dragnea.

    Valul uriaș de simpatie față de România a fost risipit de crimele lui Iliescu și ale regimului neocomunist instalat în decembrie 1989

    Învăluită în decembrie 1989 și ianuarie 1990 de un incredibil val de simpatie și solidaritate al lumii întregi, România a ajuns în timp record, sub comanda lui Ion Iliescu, din nou la statutul de paria al comunității internaționale.

    Cei care au trăit acele vremuri își aduc aminte cum în România soseau cantități gigantice de ajutoare donate de cetățenii țărilor vestice și de americani. Ceea ce lipsise decenii întregi se distribuia acum direct din TIR-uri: cafea, ciocolată, haine, pastă de dinți, electrocasnice, chiar și bani.

    Treptat, pe măsură ce vestea despre faptele regimului Iliescu a început să se răspândească, iar imaginile cu oameni bătuți pe străzi și informațiile despre securiștii și activiștii repuși în funcții au făcut înconjurul posturilor TV, acest val de simpatie s-a stins.

    Așa a început democrația românească făcută cu securiști și activiști comuniști: Iliescu – votat de 85% dintre oameni

    Pentru mulți români, momentul decembrie 1989 nu a însemnat, de fapt, decât schimbare numelui de pe pancarte. Dacă pe Ceaușescu erau obligați să-l cânte și să-l aplaude, în schimb pe Iliescu l-au iubit sincer

    Pe 20 mai 1990, în “Duminica Orbului”, readucerea României pe orbita Moscovei a căpătat și acte oficiale. Manipulați, dezbinați și înveninați de o campanie isterică, purtată luni la rândul, românii au votat masiv Iliescu și FSN, care – în ciuda promisiunilor inițiale – se transformase în partid și intrase în alegeri. Agentul Moscovei a primit 85,07% din voturi. Candidatul PNL, Radu Câmpeanu, a primit 10,64%, iar Ion Rațiu, candidatul PNȚ – doar 4,29%.
    În Parlament, FSN (urmașul Partidului Comunist și precursorul PSD-ului de azi) a obținut 67,02% din voturi. UDMR (de asemenea condusă de foști comuniști maghiari) a primit 7,2%, PNL – 7,06%, iar PNȚ – 2,45%.

    S-au prezentat la vot 14.826.616 alegători din totalul de 17.200.722.

    Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

    CITIȚI ȘI:

    * Amenzi între 500 și 2.500 de lei pentru cei care nu poartă mască în spații publice închise. Zona metropolitană se întinde până la 30 km de oraș, plus întregul județ Ilfov

  • ANALIZĂ. Versurile lui Tudor Gheorghe sunt mincinoase, înjură democrația și oftează după dictatură. „Scoate-mă din necuvinte / Dă-mă-n totalitarism!”

    ANALIZĂ. Versurile lui Tudor Gheorghe sunt mincinoase, înjură democrația și oftează după dictatură. „Scoate-mă din necuvinte / Dă-mă-n totalitarism!”

    O analiză atentă a versurilor pe care le cântă rapsodul PSD-ist Tudor Gheorghe, în spectacole sau la televiziunile prietene, arată nostalgia acestuia după regimuri totalitare și ostilitatea față de modelul democratic.

    „Feriți-vă de măgăruș!”. Nu de „măgărușul” emisiunii lui Eugen Cristea din anii ’90, nici de cel care supraviețuiește epocilor moderne în unele sate. Acel asin te ajută: îți cară sarsanalele pentru un pumn de ovăz.

    În cazul nostru, e vorba de ”măgărușul” roșiatic Tudor Gheorghe. E cel mai rău dintre ei, dacă se poate spune așa. Te ademenește la concerte – pe bani frumoși, căci arta se plătește -, unde e în stare să-ți sucească și mințile dacă nu ești atent. Te îndoctrinează ca marii tovarăși din Coreea de Nord.

    E drept, omul are voce. I-a dat-o Dumnezeu – după cum afirma fostul ministru al Educației, Daniel Funeriu -, însă gândirea menestrelului e de-a dreptul diabolică.

    În secolul XXI, la 30 de ani de la căderea comunismului, acest rapsod PSD-ist continuă să se manifeste precum activiștii perverși de dinainte de 1989. Mai erau doi, Vadim Tudor și Adrian Păunescu, dar s-au dus să polueze ideologic lumea cealaltă.

    Ce i-a cășunat activistului-trubadur Tudor Gheorghe în România Europeană a anului 2020? Unul din cântecele sale absolut abjecte, revoltătoare (suntem totuși membri ai UE, NATO, cu o democrație consolidată), se intitulează ”Criza”. E vorba de criza economică din România anilor 2009-2010, pe fundalul unei recesiuni mondiale. Un pretext de minciuni ordinare.

    Prima strofă: ”N-avem varză de sarmale / Dar avem democrație”

    În fapt, pe Tudor Gheorghe nu l-a durut nici măcar în pliul cotului de acel episod greu din viața cetățenilor români. A speculat momentul doar pentru a-i face un lobby mincinos, hidos, periculos celebrului ”dottore” Ponta. Și-a început recitalurile mărețe din 2012 atacând tot ceea ce ducea la cuvântul democrație. Doi ani mai târziu, s-a și declarat susținător fidel al premierului-plagiator în campania pentru prezidențiale.

    Lustragiul ”ciumei roșii” și-a început concertul cu o strofă paralelă cu realitatea vremurilor noastre: ”N-avem ape minerale / N-avem gheață, nici hârtie / N-avem varză de sarmale / Dar avem democrație”.

    Versurile sunt mai goale în esența lor decât trecătorii deposedați de haine în nuvela ”Mantaua” lui Gogol. Nu exprimă nimic. Nici urmă de metaforă, nici de comparație, nici de personificare. Sunt practic din altă lume, pe care ”trubadurul” o adoră. Ca să ți-o zicem băbește, tovarășe Gheorghe, ai voce, dar n-ai logică.

    • Apă minerală găsești la orice colț de stradă (nu e benefică în cantități mari, fiindcă te pricopsești cu litiază renală).
    • Vrei gheață? Pune-ți apă la congelator! Sau, probabil, ți-e dor de caloriferele înghețate din anii ’80 sau de cântecele concepute la lumina palidă a felinarului.
    • Un sul de hârtie costă 50 de bani. E pe toate coclaurile.
    • E plină piața de varză la Craiova, Tudore! O dau oltenii tăi, bieții de ei, cu nici doi lei kilogramul. Poți mânca sarmale de dimineața până seara. Tot prietenii tăi din PSD le-au pus botniță, neoferindu-le soluții pentru a-și comercializa marfa în altă parte.

    Strofa a patra: „Duritate-n exprimare / Râs strident și mârlănie / S-a dus dracu’ orice candoare / De când e democrație”

    Tudore, Tudore! Se vede că n-ai luptat pentru libertate, pentru o viață mai bună. Ai cântat în așa fel încât să nu-i superi pe tovarășii PCR-iști. Ce te făceai, ”trubadur” de x parale, dacă stăteai 17 ani în închisorile comuniste precum Corneliu Coposu, care a intrat după gratii cu 114 kile – era înalt, sportiv, voinic – și a ieșit cu doar 51? Mai vorbeai azi de ”duritate-n exprimare”, de ”râs strident și mârlănie”? În mod sigur, nu-ți mai ardea de asta. Ți-ar fi dat duritate și mârlănie gardienii comuniști pentru toată viața!

    Mai e ceva: în PSD-ul toxic pe care-l slujești cu vehemență există personaje de-a dreptul sinistre prin felul exprimării, deși sunt senatori, deputați, președinți de filiale, unii chiar din Oltenia ta natală. Ia cască ochii și citește! Îi recunoști?

    • Claudiu Manda: „Băgați-aș p…la în mă-ta!”
    • Liviu Alexa: „Futu-ți morții mă-tii de p…lă mică!”
    • Ion Vlasie: „Îmi bag p…la-n gura ta! F…u-te-n gură să te f…t!”
    • Șerban Nicolae: „Eu am o poză în care dumneavoastră faceți sex anal!”
    • Tit-Liviu Brăiloiu: „Prințeso, sugi p…la!”
    • Aurelian Bădulescu: „Declar că o bag în p…da mă-sii pe Ana Ciceală!” 

    Ultimele trei strofe ne sugerează să votăm un regim totalitar

    • „Că sunt singur şi mă bate / Plânset vechi de ciocârlie / Dintr-o parte într-altă parte / Şi tac în democraţie.”
    • „De ruşine şi de frică / Pustnic vechi într-o chilie / Care, Doamne, nu mai pică / De când e democraţie?”
    • „Dar decât aşa părinte / Năclăit de pesimism / Scoate-mă din necuvinte / Dă-mă-n totalitarism!”

    Notă: Totalitarismul este un regim politic în care puterea aparține, în totalitate, unei persoane sau unui grup de persoane. În regimurile totalitare, distanța între stat și societate este, practic, anulată, în sensul că puterea întrupată de stat, prin partidul unic, pătrunde până și în viața particulară a fiecărui cetățean. Ideologia totalitaristă este opusă conceptului de societate deschisă. În istoria recentă, comunismul, nazismul și fascismul au fost regimuri totalitare. (Sursa: Wikipedia)

    Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

    CITIȚI ȘI:

    * „Canalia talentată” Tudor Gheorghe, răspuns arogant pentru criticii săi. Stă la Techirghiol și face băi de nămol

  • „Aceasta nu mai e democrație! Sunteți în afara cadrului UE! În România se schimbă legislația cu dedicație pentru protecția unor politicieni corupți”

    În interviul acordat Deutsche Welle, președintele Comisiei pentru Afaceri Europene din Bundestag, Gunther Krichbaum, a semnalat situația gravă în care ne-a adus coaliția PSD-ALDE: la un cadru legislativ care ne plasează în afara Uniunii Europene!

    • „Franța este o țară în care statul de drept funcționează, în care independența justiției este respectată. În România nu e cazul. Aici apar modificări în legislație cu dedicație pentru protecția unor politicieni corupți, pentru a-i scăpa de pedepse. Aceasta nu mai este o democrație, ci o democrație controlată, care nu corespunde cadrului Uniunii Europene”.
    • „Astfel de cazuri există, și cu atât mai mult trebuie prelungită existența MCV. Ar fi de dorit să poată să dispară de pe o zi pe alta, dar pentru asta ar trebui să dispară și motivul existenței sale”.
    • „Scopul unora este acesta: mulți făptași deja condamnați pentru fărădelegile comise ar urma să scape de pedepse. Dar o asemenea evoluție nu corespunde normelor unui stat de drept, iar cetățenii României nu vor avea înțelegere pentru așa ceva”.
  • Avertisment SUA: „România să continue pe calea corectă!”

    Matthew Boyse, noul asistent adjunct al secretarului de Stat al SUA, responsabil pentru afaceri europene, a declarat marți că Statele Unite ”urmăresc cu mare atenție” evenimentele legate de statul de drept și se așteaptă ca ”România să continue pe calea corectă”.

    ”Când a ales să intre în UE și NATO, România a adoptat principiile lor. România e o democrație care se luptă cu aceste probleme în mod cotidian (…) Discutăm în mod regulat cu guvernul”

    a mai spus oficialul american într-o discuție cu ziariști români, citat de G4Media.ro

    Matthew Boyse a vorbit și despre răspunsul societăților occidentale la amenințarea Rusiei: ”Sunt oameni în România care gândesc strategic și le pasă de aceste lucruri, le-au observat și sunt preocupați de ele. E încurajator să văd o înțelegere sănătoasă în societatea română, dar e o problemă pe termen lung, care va dura mulți ani. Aceasta nu e o simplă campanie, e o strategie pe termen lung”.

    Matthew Boyse ocupă în Departamentul de Stat al SUA postul ocupat până la începutul anului de Hoyt Yee.