Etichetă: demisă

  • Nelu Tătaru a demis-o pe Sorina Pintea, care în urmă cu 6 luni ocupa funcția lui de azi: cea de ministru al Sănătății

    Sorina Pintea (54 de ani) nu mai este manager al Spitalului Județean de Urgență „Dr. Constantin Opriș” din Baia Mare. Ea a fost demisă vineri de ministrul Nelu Tătaru, pe baza autorității conferite de Ordonanța de Urgență nr. 40 din 3 aprilie 2020.

    Noul manager interimar al Spitalului Judeţean Maramureș, numit prin ordin al ministrului Sănătăţii, Nelu Tătaru, este liberalul Alexandru George Oros, informează Agerpres.

    Conform Ordinului 440/10.04.2020, Alexandru George Oros este numit manager al SJU Baia Mare. Oros este consilier local PNL în cadrul Primăriei orașului Sighetu Marmaţiei. Acesta va ocupa funcţia de manager pe durata suspendării contractului de management al Sorinei Pintea.

    Miercuri, 8 aprilie, purtătorul de cuvânt al Consiliului Județean Maramureş, Amalia Babici Man, a confirmat că Sorina Pintea şi-a retras demisia din funcţia de manager al Spitalului Județean din Baia Mare. „Sorina Pintea şi-a depus demisia pe 2 martie şi a fost înregistrată pe 5 martie la Consiliul Judeţean Maramureş. Demisia este un act unilateral, iar demisia unui şef sau al unui manager îşi face efectul după 30 de zile din momentul înregistrării. În tot acest timp, Sorina Pintea a fost manager al SJU Baia Mare pentru că nicio instanţă nu i-a interzis să-şi exercite funcţia. Ea s-a aflat în concediu medical în această perioadă, timp în care a fost înlocuită de directorul medical Vasile Pop. Înainte ca acele 30 de zile de preaviz să expire, Sorin Pintea a transmis o informare către CJ Maramureş, anunţând că renunţă la demisie. CJ a luat act de acest nou document, trimiţându-l spre informare SJU. Sorina Pintea ocupă acest post prin concurs pe perioadă determinată, care expiră în toamna acestui an, urmând a fi organizat un nou concurs pentru postul de manager”.

    Viorel Mocanu, avocatul Sorinei Pintea, a explicat: „Doamna Sorina Pintea și-a depus actele pentru a se pensiona pe caz de boală, dată fiind boala autoimună de care suferă, aflându-se astfel, în continuare, în concediu medical. Renunțarea la demisie a reprezentat o simplă formalitate, de comun acord, pentru a-i fi dată posibilitatea, în măsura în care starea de sănătate îi va permite, să predea integral mandatul”.

    Joi, 9 aprilie, premierul Ludovic Orban i-a transmis ministrului Nelu Tătaru, în ședința de guvern, referitor la cazul Sorina Pintea: „Să uzați de prerogativele pe care le aveți ca urmare a declanșării stării de urgență și să demiteți, dacă este adevărat, vechiul director, care a revenit asupra demisiei”.

    Tot joi, 9 aprilie, preşedintele Consiliului Judeţean Maramureş, Gabriel Zetea (PSD), a înaintat Ministerului Sănătăţii un document în care menţiona obligaţia ministerului de a suspenda contractul de management al directorului Sorina Pintea, care anterior şi-a retras demisia. O zi mai târziu, Zetea avea să protesteze față de numirea lui Alexandru George Oros, insistând că mandatul de manager interimar trebuia încredințat directorului medical al spitalului, dr. Vasile-Ioan Pop, cel care a funcționat ca manager interimar de fiecare dată când Sorina Pintea a fost indisponibilă (inclusiv în perioada ianuarie 2018 – noiembrie 2019, când Pintea a fost ministru al Sănătății).

    Vineri, 10 aprilie, ministrul Nelu Tătaru a demis-o pe Sorina Pintea din funcția de manager al Spitalului Județean Maramureș.

    Sorina Pintea este cercetată în libertate, sub control judiciar, într-un dosar de luare de mită în formă continuată.

    Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

  • Șefa DSP Gorj a raportat controale fictive, a confundat carantina cu izolarea la domiciliu și a dat prioritate rudelor „mahărilor” locali la prelevarea de probe!

    Carmen Ivanov, șefa Direcției de Sănătate Publică (SDP) Gorj, a fost demisă vineri de ministrul Sănătății, Victor Costache, după scandalul izbucnit pe tema persoanelor carantinate de la Gorj, ca urmare a expunerii la coronavirus. De asemenea, ea s-a ales cu dosar penal.

    La Parchetul de pe lângă Judecătoria Târgu-Jiu a fost deschis un dosar penal pentru neglijență în serviciu pe numele fostei directoare a DSP Gorj.

    Acesteia îi sunt imputate raportările false către Ministerul Sănătății cu privire la persoanele care se aflau izolate. O informare falsă ar fi aceea că din comuna Prigoria ar fi fost prelevate 35 de probe, însă în realitate au fost doar 29.

    O alta acuzație este aceea că anumite persoane din Gorj ar fi fost introduse în carantină, dar ele se aflau de fapt izolate la domiciliu.

    Mai există și o informație potrivit căreia șefa DSP ar fi dispus prelevarea de probe preferențial de la anumite persoane și a neglijat persoanele care au intrat în contact direct cu tânărul infectat cu coronavirus.

    Procurorii vor verifica toate aceste piste.

    Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

  • Orban a executat-o și pe tovărășica lui Vâlcov, Adriana Cotel! Spitalul Fundeni are, în sfârșit, un manager profesionist

    „Mătura liberală” a ajuns și la Spitalul Fundeni, unde Guvernul Dăncilă o numise, chiar în ultima sa zi de funcționare, pe Adriana Cotel (35 de ani), favorita lui Darius Vâlcov. Aceasta a fost demisă de premierul Ludovic Orban.

    Numită de fostul ministru al Sănătății, Sorina Pintea, în ultima sa zi ca demnitar, Adriana Cotel a fost demisă după numai trei săptămâni din funcția de manager interimar la Institutul Clinic Fundeni, cel mai mare spital oncologic din România.

    Formal, actul de demitere a fost semnat de noul ministru al Sănătății, Victor Costache, dar decizia politică a fost luată de premierul Ludovic Orban și de vicepremierul Raluca Turcan.

    Noul manager al Institutului Fundeni este medicul Anca Coliță, care coordonează Programul de transplant medular pediatric al spitalului.

    Pe 7 noiembrie, într-o conferință de presă la care a participat trioul Orban – Turcan – Costache, organizată la preluarea mandatului de ministru de către Victor Costache, premierul afirma – răspunzând întrebării unui jurnalist – că Adriana Cotel urmează să fie schimbată din funcție.

    Pe timpul guvernării Dragnea, Adriana Cotel a fost parașutată director la Agenția Națională a Medicamentului (ANM) și la Casa Națională de Asigurări de Sănătate (CNAS). Ea este o apropiată a lui Darius Vâlcov, cel care a propulsat-o din funcție în funcție, pe bani mulți și bugete uriașe. Escroc celebru, Vâlcov a fost ministru de Finanțe și apoi consilier al premierului Viorica Dăncilă.

    Pe 4 noiembrie, Adriana Cotel a fost numită manager interimar al Institutului Clinic Fundeni, printr-un ordin semnat de ministrul Sănătății de la acea vreme, Sorina Pintea, care era demisă prin moțiune de cenzură.

    Adriana Cotel a înlocuit-o în funcția de manager interimar al Institutul Fundeni pe Alina Tănase, șefa Secției de transplant medular și coordonatorul Programului de transplant medular din acest spital. Alina Tănase conducea spitalul de aproape 3 luni.

    Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

    CITIȚI ȘI:

    * Ratatul bețiv care a violat-o pe Luiza, cu acordul lui Dincă, în „casa groazei”. E bănuit că a participat și la omor, și la ardere

    * Vuvuzeaua penalilor, manipulare anti-Iohannis înaintea turului 2: „Nimeni din jurul meu nu-l mai votează pe individ. NIMENI! Toţi l-au votat în 2014”