Etichetă: defrisari

  • Panică în mafia lemnului: Garda de Mediu a confiscat încărcătura ilegală cu tot cu camion, lângă Cluj! Primele efecte ale SUMAL 2, noul program de monitorizare a transporturilor de lemn

    Noul program SUMAL 2, care monitorizează transporturile de lemn, începe să producă efecte. Garda de Mediu a confiscat încărcătura ilegală de bușteni a unui transport, cu tot cu camion, într-o pădure de lângă Cluj, a relatat pe contul său de Facebook jurnalistul de investigații Andrei Ciurcanu, care se ocupă cu predilecție de mafia lemnului.

    Sistemul SUMAL 2 a avut (și încă mai are) mari probleme. Săptămâni în șir, după ce a fost pornit, nu le-a permis polițiștilor și comisarilor Gărzii de Mediu să vadă în timp real ce se întâmplă cu transporturile de masă lemnoasă. A fost o “orbire” a autorităților, la începutul acestui an, cunoscută de drujbarii care au masacrat pădurile fără niciun control.

    Sistemul nu este nici acum pe deplin funcțional, dar chiar și așa începe să producă însă efecte. Cei care ies pe șosea cu autotrenuri de bușteni sunt obligați să introducă în sistem elemente-cheie: ce cantitate de material lemnos transportă, să facă fotografii ale încărcăturii și să obțină aviz. Autoritățile văd în timp real informațiile și dacă datele nu corespund, marfa se confiscă împreună cu vehiculele.

    Au raportat în sistem 29 de metri cubi de lemn și au încărcat 41. S-au ales fără mașină, fără lemn și cu dosar penal

    Transportul de lângă Cluj ar fi trebuit să fie de 29 de metri cubi de bușteni, dar în realitate erau 41 de metri cubi în autotren. Garda de Mediu a oprit mașina, a confiscat lemnul și mașina, iar cei prinși s-au ales cu dosar penal.

    Andrei Ciurcanu a relatat întreaga întâmplare: “Iata ca nu a trecut mult timp si o poveste asemanatoare cu cea din Ghimes s-a petrecut si la Cluj, doar ca de data asta hotii de lemn au ramas si fara busteni si fara camion.

    Mai exact ieri seara un agent comercial s-a dus la padure, a incarcat din rampa primara vreo 41 de metri cubi, dar a declarat in acte doar 29. Facut fotografii, luat aviz si plecat la drum. Tot tacamul.

    Doar ca dupa ce a iesit la semnal si prima curba, rugaciunile la Sf Petru n-au ajuns. Asa ca, ia trage mosule pe dreapta, ca uite Garda-i-n drum.

    Spre deosebire de fratii hoti de pe Valea Trotusului, acestia nu s-au jurat cu mana pe inima c-au incarcat 29. Nici n-aveau cum, rotile mai aveau putin si pocneau precum clatitele-n tigaie!

    Pe scurt – baietii s-au ales c-un dosar penal si s-au intors acasa pe jos, pentru ca masina si remorca au fost confiscate!

    Hai, ca nu-i chiar atat de rau cu Sumalul asta, tovarasi!

    PS

    Din primele informatii lemnul trebuia sa ajunga la Sebes, dupa o «oprire» la Aiud!“.

    Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

    CITIȚI ȘI:

    * Deputatul Cozmanciuc, trimis în judecată după ce a pretins 500.000 de lei pentru o numire la Apele Române, pe „filiera Costel Alexe”

  • Zuruie drujbele și în pădurile virgine din Munții Făgăraș. „Au defrișat, au dinamitat și au intrat cu buldozere acolo unde nimeni nu mai fusese vreodată“

    Ecologiștii de la Agent Green semnalează că, din decembrie 2020, firmele care taie pădurile României și-au înfipt drujbele și într-o zonă care, până acum, scăpase de asalt. Ar fi vorba de pădurile virgine din zona Zarna a Munților Făgăraș, unde defrișările au început cu acordul autorităților și chiar cu fonduri europene!

    Mesajul postat pe Facebook de Agent Green: “O nouă rană adâncă în inima pădurilor din munții Făgăraș. Au defrișat, au dinamitat și au intrat cu buldozere acolo unde nimeni nu mai fusese vreodată. Un drum urât cum nu s-a mai văzut pentru a accesa și tăia pădurile virgine din zona numită Zarna a munților Făgăraș. Este o crimă realizată de controversata firmă Silvirom (implicată în multe scandaluri forestiere) cu girul autorităților române și cu 1,5 milioane de euro din fonduri europene. Un subiect pentru OLAF, pentru jurnaliștii de inevstigație și pentru Comisia Europeană, care a demarat acum un an procedurile de infringement împotriva Ministerului Mediului pentru tăierile ilegale din ariile naturale protejate, inclusiv din Munții Făgăraș“.

    Fundația Eco-Civica redistribuie postarea și adaugă următorul comentariu edificator: “Băieții deștepți din domeniul forestier au început distrugerea unor zone sălbatice din Munții Făgăraș! Au dinamitat, au defrișat și au tras un drum prin zone superbe, neatinse de om până acum. Autoritățile se fac că nu văd, așa e când ai buzunare mari!“.

    Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

    CITIȚI ȘI:

    * Beizadeaua lui Bădălău petrece în Dubai cu Bianca Drăgușanu, „transferată” de la interlopul Alex Bodi. Soția îl aștepta la o ședință de consiliere parentală. Ei au doi copii și se află în proces de divorț