Etichetă: decembrie 89

  • Mircea Badea îi jigneşte pe cei care au comemorat în stradă victimele Revoluţiei: „descreieraţi”

    Realizatorul emisiunii „În gura presei”, de la Antena 3, i-a jignit pe bucureştenii care au ieşit în această seară, în Capitală, să comemoreze în stradă victimele regimului fesenist instaurat la putere chiar acum 29 de ani, în 22 decembrie 1989.

    „Că se trezesc cinci descreieraţi să iasă la socializare gratis mă doare în cot. Dar că li se permite să blocheze oraşul, asta mă scoate din răbdări.”, a scris Badea pe Facebook.

    Mii de bucureşteni au mărşăluit în această seară, plecând dinspre Calea Victoriei spre centrul Capitalei, în amintirea victimelor Revoluţiei.

    Printre manifestanţi s-a aflat şi Dacian Cioloş, liderul noului partid PLUS.

    Evenimentul de comemorare a început la ora 16.00 în Piața Victoriei, iar la ora 17.00, oamenii au plecat într-un Marș al Tăcerii către Universitate, pe traseul Lascăr Catargiu – Magheru – Universitate.

    Manifestanţii au ținut un moment de reculegere la Universitate, apoi au mers către Sala Dalles, unde au mai ținut un nou moment de reculegere – două dintre cele mai fierbinţi locuri ale confruntărilor cu forţele de represiune comuniste, în decembrie 1989.

    O parte dintre cei prezenţi aveau steaguri ale României şi Uniunii Europene. De asemenea, în Piaţa Victoriei a fost desfăşurat, pe jos, un banner pe care scrie „Cinste martirilor pentru libertate!”.

    „Niciodată în cei 29 de ani, în aceasta zi de 22 decembrie nu am fost atât de fericit”, a spus preşedintele Asociaţiei 21 Decembrie 1989, Doru Mărieş.

    La începutul acţiunii, un grup de persoane a scandat „Rezistăm, nu cedăm!”.

    Odată ajunși în fața Palatului Regal, oamenii au aprins candele pentru Eroii Revolutiei și au depus flori. În fața Palatului Regal, Oana Pellea şi Mihai Şora au recitit lista tuturor celor 1.200 de eroi pentru libertate, relatează Digi24.ro.

  • Moartea lui Iliescu, moartea lui Dragnea

    Moartea lui Iliescu, moartea lui Dragnea

    Ce e o crimă? Să nu căutăm în DEX, ci în sufletele noastre! E atunci când iei viaţa cuiva cu bună-ştiinţă. Crima poate ucide o fiinţă sau o entitate; o naţiune, de pildă. Este Ion Iliescu criminalul soţilor Ceauşescu? Evident. El i-a trimis în faţa plutonului de execuţie. Este Iliescu vinovat pentru cei peste 1.000 de morţi apăruţi după 22 decembrie 1989? Noi toţi ştim că da, la fel şi procurorii care au făcut Dosarul Revoluţiei. Mai rămâne ca judecătorii să pună parafa pe sentinţă.

    Dar va mai veni o astfel de sentinţă? Da, cu siguranţă, dacă România va deveni democraţie autentică, nu „originală”. Acesta din urmă e termenul inventat de Ion Iliescu şi e valabil şi azi, în vremea lui Liviu Dragnea. La fel, alt monstru iliescian e „capitalismul de cumetrie”. Ilici l-a creat, Dragnea l-a aplicat.

    În democraţia reală, jandarmii apără populaţia paşnică de persoane violente (vezi acţiunea forţelor de ordine franceze în protestul „vestelor galbene”). În democraţia originală, forţele de ordine militare (jandarmii) şi paramilitare (minerii, muncitorii) nu îi protejează pe manifestanţii paşnici, dimpotrivă, îi măcelăresc (mineriadele din anii 90, represiunea din 10 august 2018 – Piaţa Victoriei).

    În democraţie (reală), hoţii (şi criminalii) stau la puşcărie. În cea originală, şi unii, şi alţii fac legea.

    Iată de ce a negat Ion Iliescu declaraţiile anti-Dragnea din „Le Figaro”! S-a temut să nu-l supere pe cel creat de el însuşi odată cu toţi baronii „capitalismului de cumetrie”.

    Dragnea este produsul lui Ion Iliescu. Sub conducerea bătrânului bolşevic au apărut toate bolile României de azi: baronii, corupţia, vânzarea şi falimentarea companiilor de stat, a agriculturii, auto-sabotajul intern, siluirea justiţiei etc.. NIMIC n-a făcut Iliescu pentru a le curma. Dar cum putea face asta unul acuzat că a curmat vieţi?

    Dragnea nu omoară cu glonţul, ci lent. Cu legea şi cu votul din parlament. Ucide democraţia autentică, pentru a o repune în drepturi pe cea originală, creată de mentorul său „sărac şi cinstit”.

    Dragnea omoară ţara, prin sufocarea libertăţii, a justiţiei, a presei curate, a opoziţiei. Prin emigrare. România moare pe zi ce trece, din cauza exodului peste graniţe al celor care vor să trăiască într-o lume cinstită, dar nu pot. Dragnea omoară prin corupţia din Sănătate, prin tâlharii lui Tudorel Toader eliberaţi la ordin, prin fuga investiţiilor, prin îngroparea viitorului economic sănătos, prin îndatorarea ţării peste orice limită.

    Moartea provocată de Liviu Dragnea nu e directă, ci indirectă. Crima lui Ion Iliescu a fost directă (Ceauşescu, „teroriştii”). Amândoi au ceva de apărat. Libertatea lor. Şi a celor ca ei. Sunt aliaţi. În rău. Iată de ce Iliescu nu poate recunoaşte declaraţiile că „PSD e în cea mai gravă criză a sa, din cauza problemelor penale ale lui Liviu Dragnea”.

    Are nevoie ca Dragnea să dea lovitura la statul de drept. Ca să fie sigur că nu va sfârşi în puşcărie, ca Ficior-torţionarul comunist de la Periprava. Dragnea are şi el nevoie de un Iliescu-aliat, ca să nu-i pună partidul în cap. Şi să n-ajungă la Jilava. Să poată număra liniştit, în palatul său din Teleorman, lingourile lui Vâlcov. Şi să poată călători liber în Brazilia, la o samba de control.

    Ambii au interes să continue crima începută exact acum 29 de ani, la Timişoara. Pe amândoi îi leagă moartea. Moartea unor oameni împuşcaţi în decembrie 89, moartea unei ţări intrate pe drumul democraţiei. Moartea lui Iliescu, moartea lui Dragnea.