ziaristii.com

Etichetă: decembrie 1989

  • Se confirmă după 32 de ani implicarea Moscovei în instalarea regimului Iliescu, în decembrie 1989? Rechizitoriul Parchetului General: „Nu există probe relevante ale existenţei teroriştilor în decembrie 1989”

    Nu există probe relevante care să confirme existența teroriștilor în decembrie 1989, este concluzia rechizitoriului publicat marți de Parchetul General în dosarul Revoluției, care confirmă în schimb cealaltă opinie – aceea a declanșării unei vaste și complexe operațiuni militare de inducere în eroare, „unică în istoria națională”. Aceste rânduri ar trebui să încheie, după 32 de ani, una din cele mai ample manipulări puse la cale vreodată în România – diversiunea “teroriștilor” prin care noua conducere de la București, compusă din oamenii Moscovei, și-a legitimat la acea vreme preluarea puterii.

    Versiunea regimului Iliescu, instalat în decembrie 1989 după căderea lui Ceaușescu, a fost aceea că teroriști fideli dictatorului și mercenari arabi au opus rezistență, fiind nevoie de apariția rapidă a unui grup de oameni „experimentați” care să gestioneze situația.

    Teza „teroriștilor” a justificat, de asemenea, nu doar preluarea puterii de către politrucul Ion Iliescu și de către ceilalți nomenclaturiști pro-moscoviți ai partidului comunist, ci și măcelul soldat cu sute de morți și mii de răniți izbucnit în seara zilei de 22 decembrie, după fuga lui Ceaușescu.

    Această variantă a fost viziunea oficială a statului român vreme de 3 decenii, în ciuda faptului că dovezile privind falsitatea narativului au apărut încă din primăvara lui 1990.
    În acel moment, noua putere – comuniștii regrupați într-un nou partid, FSN (actualul PSD) – a pretins că opoziția democratică și societatea civilă care contestau existența teroriștilor ar fi, de fapt, geloase pe aura lui Iliescu și a „revoluționarilor” din jurul său: Petre Roman, Silviu Brucan, Gelu Voican Voiculescu etc.

    Rechizitoriul dosarului Revoluției, făcut public marți pe pagina de internet a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, lasă fără temei această teză, arătând și cauzele reale ale masacrului început pe 22 decembrie 1989: o manipulare și de o înscenare pusă la cale cu scopul de a justifica preluarea puterii de către Iliescu și noua echipă. Procurorii nu menționează în clar cine a organizat această operațiune pe care o numesc „unică în istoria națională”, dar cum Armata era, în acel moment, trecută de partea revoluției, iar Securitatea era paralizată, nu mai rămâne decât varianta unei intervenții externe profesioniste. Țara în a cărei influență se afla atunci România era Uniunea Sovietică. Deloc întâmplător, cei aduși la putere pe valul diversiunilor creat prin „acțiunea militară deosebit de complexă” au fost tocmai un grup de filo-ruși, agenți GRU și vechi activiști din garda stalinistă a partidului comunist.

    Volumul 1 al rechizitoriului publicat de Parchet are 345 de pagini. După ce au analizat probele, procurorii au concluzionat: „Prin coroborare cu celelalte probe ale dosarului, concluzia este aceeaşi. După 22 decembrie 1989 – orele 16,00, focul fratricid a cauzat survenirea de decese şi răniri.

    Nu există probe apte să demonstreze că în intervalul 22-30 decembrie 1989 au existat terorişti sau orice altă forţă care să desfăşoare acţiuni ostile revoluţiei şi revoluţionarilor. Analiza tuturor declaraţiilor martorilor şi persoanelor vătămate (mii de declaraţii) referitoare la intervalul 22-30 decembrie 1989 relevă că mulţi dintre cei audiaţi (militari şi civili) au relatat că în acest interval de timp au luptat, sub o formă sau alta, cu ‘teroriştii’.

    Cu toate acestea, analiza în mod logic şi loial a întregului probator al dosarului relevă că, sub imperiul psihozei securist-teroriste, aceste persoane au apreciat în mod viciat situaţiile concrete în care s-au aflat.

    Realitatea este că nu există probe relevante ale existenţei teroriştilor în decembrie 1989”.

    Încă din primele pagini se arată că a fost vorba despre două părți distincte ale Revoluției: a) 16-22 decembrie, când regimul Ceaușescu a organizat o represiune reală, încercând să înnăbușe violent protestele populare și revendicările oamenilor;

    b) după 22 decembrie, ora 12.06, momentul fugii lui Ceaușescu de pe acoperișul Comitetului Central al Partidului Comunist Român, socotit de procurori sfârșitul efectiv al dictaturii comuniste în țara noastră. Din după-amiaza aceleiași zile „a fost declanșată cu intenție o amplă, sistematică și deosebit de complexă acțiune militară de inducere în eroare, unică în istoria națională, cauză de survenire a unui număr foarte mare de decese, răniri de persoane, suferințe psihice, lipsiri grave de libertate”, arată procurorii.

    Beneficiarii acestei „ample, sistematice și deosebit de complexe acțiuni militare” de manipulare au fost Ion Iliescu și ceilalți membri ai grupului, ales dintre oamenii Rusiei, care a fost instalat la putere în acel moment.

    Rechizitoriul Parchetului General: „Examinând actele de urmărire penală efectuate în dosarul cu numărul de mai sus, având ca obiect cercetarea faptelor săvârşite în contextul Revoluţiei Române din decembrie 1989 şi a circumstanţelor care au avut ca rezultat decesul, rănirea şi lipsirea de libertate a multor persoane, vătămări psihice grave, pe întregul teritoriu al României, privindu-i pe inculpaţii

    – Iliescu Ion, fost preşedinte al României, cercetat în stare de libertate pentru săvârşirea infracţiunii contra umanităţii, prev. de art. 439 lit. a, g, i şi k din Codul penal, cu aplicarea art.5 Cp.,

    – Voiculescu Voican Gelu, fost viceprim-ministru al Guvernului României, cercetat în stare de libertate pentru săvârşirea infracţiunii contra umanităţii, prev. de art. 439 lit. a, g, i şi k din Codul penal, cu aplicarea art.5 Cp. și Gl. (Rtr.)

    – Rus Iosif, fost comandant al Aviaţiei Militare, cercetat în stare de libertate pentru săvârşirea infracţiunii contra umanităţii, prev. de art. 439 lit. a, g, i şi k din Codul penal, cu aplicarea art.5 Cp.,

    EXPUN URMĂTOARELE:

    Revoluţia Română din decembrie 1989 s-a caracterizat printr-o succesiune de justificate proteste populare, revendicări de natură socială şi politică, lupte de stradă, demonstraţii cu caracter de masă, represiuni armate violente, care au debutat la Timişoara în ziua de 16 decembrie 1989, apoi au continuat în Bucureşti şi alte oraşe ale României începând cu după-amiaza zilei de 21 decembrie 1989, culminând cu părăsirea sediului Comitetului Central al Partidului Comunist Român (CC al PCR) de către cuplul prezidenţial Ceauşescu Nicolae şi Elena, la data de 22 decembrie 1989 (orele 12.06), moment ce a însemnat pierderea prerogativelor puterii de stat de către aceştia şi sfârşitul dictaturii comuniste în ţara noastră.

    Ulterior, începând cu după-amiaza zilei de 22 decembrie 1989, pe întregul teritoriu al României, a fost declanşată, cu intenție, o amplă, sistematică şi deosebit de complexă acţiune militară de inducere în eroare, unică în istoria naţională, cauză de survenire a unui număr foarte mare de decese, răniri de persoane, suferinţe psihice, lipsiri grave de libertate.

    Este foarte important de subliniat că împrejurările care au dus la survenirea, în decembrie 1989, a numeroaselor decese și răniri de persoane, au constituit, în timp, obiectul cercetării în numeroase dosare penale instrumentate de parchetele militare.

    Activitatea de cercetare s-a declanşat chiar în ziua de 22.12.1989, când au fost efectuate primele cercetări în legătură cu decesul ministrului apărării, generalul Vasile Milea.
    Ulterior, urmare situaţiilor complexe generate de evenimentele care s-au succedat în întreaga ţară cu un dinamism fără precedent, activitatea de cercetare a fost extinsă în toate zonele şi localităţile României în care s-a înregistrat uciderea sau rănirea prin împuşcare a unor persoane, respectiv reţinerea unor participanţi la demonstraţiile anticomuniste sau distrugerea în parte sau în totalitate a unor imobile“.

    Întregul dosar poate fi lecturat de cititorii Ziaristii.com direct de la sursă, site-ul Ministerului Public.

    Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

    CITIȚI ȘI:

    * Generalul Marcenko: „Pentru a recupera Crimeea, va trebui să distrugem podul. Să le luăm ocupanților șansa de a-și întări trupele”

    * Ucrainenii l-au aruncat în aer pe Krikulenko, fost deputat de Donețk, cu clubul său de noapte cu tot

    * „Când vă lamentați de prețul energiei, amintiți-vă prețul pe care fiecare ucrainean îl plătește pentru pacea voastră!”

    * Asasinii GRU trimiși de Putin să-i ucidă pe ministrul Apărării și pe șeful GRU din Ucraina au fost arestați de serviciile secrete de la Kiev

    * Partizanii ucraineni din Crimeea le-au livrat rușilor plăcinte cu otravă pentru șobolani. 8 invadatori au murit pe loc, iar 18 sunt la terapie intensivă

    * După divorț, Putin și-a făcut miliardară fosta soție, pe banii rușilor. Liudmila trăiește în Occident fără niciun fel de sancțiuni

    * Fiica patronului de la Realitatea Plus, osanale grețoase aduse catastrofei Firea: „De fiecare dată a dat dovadă de onestitate” / „Până şi cei care au votat USR plâng acum după dvs.”

    * Parchetul Militar se jură că de data asta chiar îi înfundă pe Iliescu, Voican și generalul Rus (media de vârstă: 87 de ani). „Dosarul Revoluției” a fost retrimis în judecată

    * Simona Halep e în finală la Toronto și revine în Top 10 mondial după un an!

    * VIDEO. La nici 18 ani, David Popovici a devenit cel mai rapid înotător din istorie! Record mondial la 100 de metri liber

  • Am pierdut un mare prieten: domnul consul Mirko, care pe 20 decembrie ’89, la Timișoara, ne-a ajutat să vorbim Occidentului

    Am hotărât să scriu câteva rânduri în legătură cu acțiunea mea de la Consulatul iugoslav din Timișoara, din 20 decembrie 1989. Motivarea demersului meu este declanșată de vestea încetării din viață, pe 6 aprilie 2020, a domnului consul Mirko Atanackovici, cetățean de onoare al Timișoarei și actor major în evenimentele din decembrie ’89, care au dus la prăbușirea dictaturii ceaușiste în România.

    Miercuri, 20 decembrie 1989, coloana de manifestanți din care făceam parte a ajuns, în jurul orei 14.30, în fața clădirii Consiliului Județean Timișoara, unde au avut loc și primele violențe între Armată și manifestanți. Într-un efort uriaș de grup, primele rânduri de manifestanți am respins coloana militară și TAB-urile, permițând instalarea câtorva zeci de mii de oameni în fața și în preajma clădirii.

    De la geamul de la etajul a, prin portavoce, s-a solicitat intrarea în clădire, pentru discuții cu membrii Guvernului Ceaușescu trimiși la Timișoara, a câtorva reprezentanți ai manifestanților. În numele actorilor și al Teatrului Național Timișoara m-am prezentat și eu, alături de alți cetățeni, și am fost conduși în anticamera biroului primului-secretar județean. Nu ne cunoțteam și eram rezervați, având în vedere posibilitatea infiltrării informatorilor printre noi. Printre aceste persoane erau artiști, avocați, muncitori. Eu îl cunoșteam pe Petre Boroșoiu, care lucra la teatru în calitate de corp ansamblu.

    Menționez un detaliu care mi-a întărit convingerea că această întâlnire cu Dăscălescu, Bobu și Pacoste nu este sinceră, doar o strategie de manipulare. Ieșind din sală pentru a merge la toaletă, am urcat la etajul 2. Când am pus piciorul pe palier, după ce am urcat treptele, am auzit un sunet scurt, tăios, ca un material textil care se deșiră brusc.  Am observat că dupa fiecare stâlp din holul clădirii era un soldat înarmat; toți s-au retras în unghiul din care erau invizibili la apariția mea.

    Am coborât în sala de la etajul 1 și am vorbit cu doi dintre băieții din apropiere, propunându-le să mă acompanieze la Consulatul iugoslav. Unul din ei era de origine sârbă, un băiat înalt, solid. Mă gândeam că el va face și pe ghidul, pentru că eu nu știam cum să ajung la Consulat, mai ales în condițiile în care știam că acesta este sub urmărirea Securității, fiind un punct strategic.

    Celălalt era un muncitor de pe platforma industrială a Timișoarei, poate de la UMT, nu sunt sigur. Din păcate, nu mai știu numele lor, iar documentul pe care erau înscriși cei 13 membri fondatori ai Frontului Democratic Român (FDR), formațiunea care a luat ființă în această sală pe 20 decembrie ’89, s-a pierdut.

    Cei prezenți am căzut de acord să ne trecem numele pe o foaie de hârtie, cu profesia, adresa și numărul de telefon. Așa au apărut cele 13 persoane pe acest document.

    Pe această foaie am scris și cele 7 puncte pe care le solicitam Guvernului de la București, printre care:

    – eliberarea arestaților din ziua de 16 decembrie și din zilele ulterioare;

    – deschiderea graniței și liberul acces al presei străine la Timișoara;

    – transmiterea în direct la TVR a evenimenteleor de la Timișoara;

    – restituirea morților către familii;

    – demisia în bloc a Guvernului.

    Actorul Nicola Vartan în 1989 și 30 de ani mai târziu

    Eu îmi asumasem rolul de secretar ad-hoc, de aceea scriam pe această foaie de hârtie, care s-a dovedit prea scurtă, și am completat pe o a doua foaie. La momente regulate, de câteva minute distanță, informam prin portavoce, de la geamul sălii, mulțimea din fața clădirii Județenei de Partid, despre activitatea noastră. Eram acolo pentru a-i reprezenta, nu în nume personal.

    La un moment dat s-a creat un moment de panică și mulțimea a cerut să apărem la geam, să se asigure că Miliția sau Armata – ultima împânzise clădirea și o apăra cu mai multe rânduri de soldați înarmați – nu ne făcuse nimic rău.

    În încercarea mea de a mă adresa publicului, m-am lovit violent de Cornel Pacoste, care mi-a interzis să folosesc portavocea. Dăscălescu juca, viclean, cartea mediatorului, pretextând că el nu poate lua decizii singur și că va lua legătura cu Bucureștiul și ne va ține la curent.

    În aceste condiții, am luat hotărârea – noi, cei trei – să părăsim sala și să ne ducem la Consulat. Am disimulat cele două hârtii în chiloți și am ieșit din sală.

    Decizia noastră era alimentată de informațiile pe care le aveam, că domnul consul este un ardent opozant al regimului Ceaușescu și că vom avea o șansă să fim sprijiniți. Un gest simbolic, cu o semnificație aparte, întărea această convingere. Știam că, la trecerea coloanei de manifestanți prin fata Consulatului, scandând slogane anti-Ceaușescu, domnul Mirko a deschis geamul și a aplaudat.

    Am ajuns la poarta Consulatului în jurul orei 15.00. Am sunat la poartă și colegul sârb a vorbit în limba lor și a cerut să fim primiți. Am fost introduși, iar domnul consul Atanackovici ne-a întâmpinat cu multă căldură și empatie. Mi-l amintesc ca pe un domn de statură mică, firavă, care purta o cravată albastru închis cu picățele albe. Acest detaliu vestimentar îi dădea o vioiciune a expresiei feței și a ochilor, un aer sincer și binevoitor.

    I-am explicat pe scurt că dorim să transmită un fax la Agenția sârbă de presă Taniug, cu hârtiile noastre. El ne-a informat că înaintea noastră mai venise o delegație din partea manifestanților, cei care se strânseseră în clădirea Operei (cu care aveam să ne reunim sseara, în jurul orei 20.00), dar că ei nu aveau o formulare clară și nu au solicitat o acțiune concretă.

    I-am explicat de ce avem nevoie de sprijinul său. Nu aveam încredere în trimișii lui Ceaușescu și consideram că singura șansă ca revolta populară să nu fie înecată într-o baie de sânge (două divizii de armată înconjurau Timișoara la acea oră, la cererea lui Ceaușescu) era ca Occidentul să afle ce se întâmplă la Timișoara. I-am spus că manifestanții s-au organizat și nu sunt bișnițari, vagabonzi, elemente agresive, așa cum se comunica, diversionist, la nivel oficial (și cum avea să declare dictatorul în intervenția lui din aceeași seară, de la ora 19.00, la televiziune).

    Domnul Mirko ne-a explicat că, fiind în misiune diplomatică, nu poate acționa cum ar dori el ca simplu cetățean, dar că este „din tot sufletul alături de noi”. S-a retras în biroul său, unde a luat legătura cu Ambasada Iugoslavei de la București, și a revenit cu chipul luminat de bucurie, spunându-ne că amabasadorul este de acord să trimitem un fax de o singură pagină.

    Imediat m-am apucat să transcriu cele două foi pe una singură, reducând numărul solicitărilor noastre de la 7 la 5. Când am încheiat retranscrierea, era ora 15.20, pe care am consemnat-o pe hârtie și am predat-o domnului consul, care a trimis-o la Taniug, la Belgrad. Guvernul Miloșevici din acea perioadă era și el ostil lui Ceaușescu, fiind o circumstanță în plus în favoarea noastră.

    L-am revăzut pe domnul Mirko în 1999, la Timișoara, și mi-a scris câteva rânduri pe o carte care abordează evenimentele din decembrie 1989, din inima Banatului, care au deschis istoria europeană și democratică a României.

    Dedicația dată de Mirko Atanackovici lui Nicolas Vartan în decembrie 1999

    Dincolo de acțiunea cu totul atipică, remarcabilă pe care domnul Mirko a făcut-o în acele zile și care trebuie să figureze în cărțile de istorie predate în școli, am avut privilegiul să cunosc un om de o deosebită calitate, cu luciditate și umanitate, semnul spiritelor vizionare, alese.

    P. S. Episodul acțiunii mele de la Consulat este pomenit expeditiv și de Miodrag Milin în cartea sa, „Timișoara 15-21 decembrie ’89” (paginile 132-133).

  • Meleșcanu, la un pas de dosar penal pentru minciunile ceaușiste colportate la Viena în decembrie 1989

    La doar 5 zile de la schimbarea conducerii Institutului de Investigare a Crimelor Comunismului și Memoria Exilului Românesc (IICCMER), această instituție iese din adormire și ia o decizie majoră. IICMER s-a autosesizat și va cerceta atitudinea mincinoasă a diplomatului Teodor Meleșcanu, de apărare a regimului Ceaușescu, pe 19-20 decembrie 1989, la Viena, după crimele de la Timișoara.

    Marți, 14 ianuarie, premierul Ludovic Orban l-a schimbat pe Radu Preda de la conducerea IICCMER. Acesta fusese numit de premierul Victor Ponta, în 2014. Sub conducerea lui Radu Preda, timp de aproape 6 ani, activitatea Institutului a fost ca și inexistentă, doar bugetul a fost tocat cu tenacitate.

    Joi, 16 ianuarie, premierul Ludovic Orban a numit-o pe Alexandra Toader în funcția de președinte executiv al IICCMER. Până la preluarea acestei instituții, Alexandra Toader a fost membru al Colegiului Consiliului Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii (CNSAS).

    Marți, 21 ianuarie, la doar 5 zile de la numirea noii conduceri, IICCMER s-a autosesizat „cu privire la împrejurările și condițiile în care domnul Meleșcanu Teodor Viorel a acționat, ca reprezentant al delegației române la reuniunile de la Viena din perioada 19-20 decembrie 1989, în contextul săvârșirii de infracțiuni contra umanității de către autoritățile regimului comunist”.

    IICCMER face referire la prezența lui Teodor Meleșcanu pe 19-20 decembrie 1989 la Viena, la o reuniune a OSCE, când actualul șef al Senatului s-a opus ținerii unui moment de reculegere pentru victimele Revoluției de la Timișoara.

    Atitudinea descalificantă a lui Meleșcanu a fost semnalată în telegramele trimise de doi ambasadori acreditați la Viena: cel al Canadei (pe 19 decembrie) și cel al SUA (pe 20 decembrie).

    Comunicatul IICCMER

    „Având în vedere informațiile apărute în presă, Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului şi Memoria Exilului Românesc (IICCMER) s-a sesizat din oficiu cu privire la împrejurările și condițiile în care domnul Meleșcanu Teodor Viorel a acționat, ca reprezentant al delegației române la reuniunile de la Viena din perioada 19-20 decembrie 1989, în contextul săvârșirii de infracțiuni contra umanității de către autoritățile regimului comunist în timpul evenimentelor de la Timișoara, soldate cu numeroase pierderi de vieți omenești și rănirea gravă a multor persoane.

    Potrivit telegramelor diplomatice, Meleșcanu Teodor Viorel ar fi participat, în calitate oficială, la dezinformarea și diversiunea exercitate de regimul totalitar comunist, prin inducerea în eroare a reprezentanților diplomatici prezenți la eveniment cu privire la crimele și abuzurile săvârșite la Timișoara, plasând infracțiunile comise de reprezentanții comuniști în categoria „zvonurilor colportate în scopuri dușmănoase” și a „știrilor de presă neconfirmate”. Analizând faptele cu posibile consecințe penale săvârșite de domnul Meleșcanu Teodor Viorel, IICCMER a declanșat procedura de investigație specifică.

    În cauză au fost dispuse cercetări ale documentelor de arhivă și identificare de martori, urmând a fi administrate probe și derulate alte activități specifice activității de investigații a IICCMER.

    În cazul în care vor fi identificate indicii concrete privind săvârșirea unor fapte de natură penală, IICCMER poate notifica organele competente, urmând să transmită Ministerului Public toate datele și probele rezultate în urma cercetărilor.

    Potrivit cadrului legal de funcționare, Institutul este abilitat să efectueze investigații științifice cu privire la crimele, abuzurile şi încălcările drepturilor omului pe întreaga durată a regimului comunist în România, precum şi sesizarea organelor în drept în acele cazuri în care sunt depistate situaţii de încălcare a legii.”

    Depeșa canadiană și cea americană

    Teodor Meleșcanu a lucrat în Ministerului Afacerilor Externe (MAE) începând din 1966. În regimul comunist, el a ajuns la gradul de ambasador. Anul 1989 l-a găsit cu rangul de secretar I la Departamentul Securitate Internațională și Dezarmare din MAE, după ce, mai mulți ani, fusese detașat ca secretar II la Misiunea Permanentă a României de pe lângă Organizația Națiunilor Unite (ONU) și alte organizații internaționale de la Geneva (Elveția).

    După Revoluţie, Meleşcanu a continuat să activeze în MAE, ajungând chiar ministrul Afacerilor Externe, ministrul Apărării Naționale și directorul SIE (șeful spionilor). În prezent este președintele Senatului, a doua funcție ca importanță în statul român.

    Ziarul Libertatea a descoperit două documente diplomatic, scrise de ambasadorul canadian la Viena (pe 19 decembrie 1989) și de omologul său american (pe 20 decembrie 1989), care arată că Teodor Meleșcanu a apărat cu înverșunare regimul dictatorial de la București. Documentele au fost publicate de jurnalistul și profesorul canadian Stanley Tromp, pe blogul lui.

    Meleșcanu a catalogat drept „zvonuri și relatări de presă nefondate” informațiile potrivit cărora Armata a deschis focul asupra oamenilor la Timișoara.

    Depeșa canadiană

    Documentul canadian relatează faptele petrecute pe 19 decembrie 1989, în reuniunea diplomatică la nivel OSCE de la Viena. Atitudinea exprimată de Meleșcanu apare consemnată în corespondența dintre ambasadorul canadian la Viena și Ministerul de Externe de la Ottawa.

    În relatarea trimisă de ambasadorul canadian se arată că ambasadorul Spaniei, San Gil, „a folosit o reuniune uzuală pe tema Tratatului privind forţele Armate Convenţionale în Europa pentru a exprima, în numele statelor occidentale, dezgustul și dezaprobarea față de agresiunea brutală a forțelor de securitate împotriva cetățenilor români, la Timișoara, fapt care reprezintă o încălcare flagrantă a Tratatului de la Helsinki”.

    „Meleșcanu, șeful delegației României, care era și purtătorul de cuvânt al statelor din Est, nu a răspuns imediat. Dar problema a fost ridicată a doua oară, de reprezentantul Ungariei, (David) Meiszter, care, fără a se referi la declarațiile ambasadorului Spaniei, a pomenit despre protestul exprimat de Adunarea Națională a Ungariei cu privire la evenimentele din România”, relatează depeșa diplomatică canadiană.

    Abia după ce diplomatul maghiar „a afirmat că Ungaria va ridica problema și la ONU”, a venit și reacția delegatului român.

    „Într-o aparentă încercare de a minimaliza problema, Meleșcanu a ales să răspundă reprezentantului spaniol și celui maghiar abia după un lung răspuns la o întrebare a ambasadorului Austriei, despre folosirea armamentului militar în scopuri civile. (Potrivit unor relatări din presă, forțele de securitate din România trăseseră în mulțime din elicoptere)”, scrie în document.

    Meleșcanu s-a declarat șocat de graba și de duritatea cu care este criticat guvernul său, critici bazate pe ceea ce îi par a fi doar” zvonuri și relatări nefondate din presă”.

    Conform sursei citate, Meleșcanu a adăugat că subiectul Timișoara, unde fuseseră omorâți zeci de oameni, e „nepotrivit” cu tema reuniunii OSCE.

    Ambasadorul danez, William Friis-Moller, a spus că, „dacă relatările presei sunt incomplete, atunci autoritățile române ar trebui să furnizeze informații complete despre ce s-a întâmplat”.

    Din documentul purtând ștampila Ministerului de Externe canadian rezultă că „reprezentanții statelor membre ale Comunității Europene plănuiau să facă o declarație comună, la reuniunea de a doua zi, cu privire la evenimentele din România”.

    Depeșa americană

    A doua zi, pe 20 decembrie 1989, Teodor Meleșcanu s-a opus propunerii reprezentantului Austriei de a păstra un moment de reculegere, relevă informarea expediată la Despartamentul de Stat de la Washington de către ambasadorul SUA la Viena, document obținut de jurnalistul Stanley Tromp.

    „La criticile venite din toate părțile, Meleșcanu, din partea României, a afișat o atitudine lipsită de emoție, dură. Întâi, a blocat consensul la propunerea Austriei, privind păstrarea unui moment de reculegere, în memoria victimelor de la Timișoara (ambasadorul Republicii Federale Germania a trecut peste asta, incluzând momentul de reculegere în propria lui intervenție de la tribună). În mod clar, autoritățile române au decis să se țină pe poziții. Meleșcanu a negat informațiile privind presupusele evenimente, catalogându-le drept «relatări de presă neconfirmate»”, relata diplomatul american.

    Teodor Meleșcanu a negat afirmațiile din documentul american. „Este o aiureală. Ceea ce am spus, și ar trebui să fie și pe bandă, este că sunt într-adevăr informații de presă și că dacă s-a întâmplat o represiune sângeroasă, așa cum spun acele informații, cei vinovați trebuie să fie trași la răspundere”, a spus fostul ministru de Externe pentru Libertatea. El a negat și faptul că ar fi blocat momentul de reculegere – „Nu a fost niciun moment de reculegere!” -, în ciuda afirmațiilor din telegrama diplomatică americană.

    Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

    CITIȚI ȘI:

    * Arsene de la Neamț, tovarășul lui Dragnea, mai bagă niște bani publici în buzunarele lui Cumpănașu

    * Putin ne amenință în stil stalinist: „Vom închide gurile murdare” ale celor ce dezvăluie crimele Armatei Roșii!

    * Acestui nesimțit îi vom plăti pensie mare și lungă. A fost prins beat la volan și, de ciudă, s-a pensionat la 51 de ani

    * Gâdea a forțat-o pe Cristina Țopescu să plece de la Antena 3 pentru că era „haștagistă”! Acum o plânge cu lacrimi de crocodil

  • Demonul comunist și generația adolescenților lui Decembrie 1989

    Se împlinesc 30 de ani de la căderea dictaturii comuniste. Suntem chemați să tragem o linie și să facem socoteli. Rezultatul de sub această linie istorică a asumării acestor trei decenii este unul negativ. România noastră este depopulată, dezbinată și sărăcită.

    Copacul libertății, sădit în sângele copiilor și tinerilor uciși în Decembrie 1989, a crescut strâmb și este pipernicit din cauza trădării comise de elitele României post-decembriste.

    Fructele acestui copac sunt otrăvite și descompun ființa națiunii noastre.

    În această degenerare morală care a scris cele mai multe pagini ale istoriei noastre postdecembriste, observăm un paradox care ne dă fiori.

    Printre cei mai toxici autori ai dezastrului în care se prăbușește națiunea română se află politicieni care în Decembrie 1989 se aflau abia la vârsta adolescenței. Pe atunci, erau foarte tineri și probabil mulți dintre ei au fost pe străzi scandând „Jos Ceaușescu!”. Astăzi, acești tineri ai Revoluției din Decembrie 1989 au vârste între 45-48 de ani, sunt la apogeul maturității și se află prin Parlament, în Guvern, prin administrația publică centrală și locală, ca primari, consilieri locali, înalți funcționari publici.

    Cei mai mulți dintre ei, răspândiți prin mai toate partidele parlamentare post-decembriste, au învățat să fie vicleni, au ales să parvină și și-au clădit, prin impostură și corupție, bogăția financiară la care probabil visau în 1989.

    Generația tinerilor care în Decembrie 1989 strigau „Jos Ceaușescu! Jos Comunismul!” este o generație care s-a trădat pe ea însăși. O generație dezbinată.

    Pe de o parte, politicienii acestei generații se regăsesc printre trădătorii națiunii române. Sunt prea puține excepții de la această regulă pentru a salva onoarea.

    Pe de altă parte, o mare parte a acestei generații, probabil ceea ce avea ea mai bun, a decis să părăsească țara și să-și afle recunoașterea profesională și prosperitatea printre străini, departe de țara pentru a cărei libertate a luptat în Decembrie 1989. Câțiva, prea puțini, au rămas în țară și încă luptă pentru idealul anticomunist al lui Decembrie 1989 prin mass-media, prin societatea civilă sau, firav, prin politică.

    România hidoasă a anului de grație 2019 este creatura foștilor activiști PCR, ofițeri și turnători ai Securității comuniste. Totuși, la degenerarea națiunii noastre au participat și acei tineri care, deși în Decembrie 1989 strigau „Jos Comunismul!”, s-au lăsat corupți sufletește și, intrând în politică, au acceptat să fie ucenici ai unor foști slujitori și adulatori ai dictaturii comuniste, precum Ion Iliescu, Vadim Tudor, Adrian Năstase sau Traian Băsescu.

    Tineri ai generației care a participat în Decembrie 1989 la izgonirea dictatorului Ceaușescu au slujit cu obediență și fără nicio tresărire de conștiință figuri toxice ale vieții politice postdecembriste.

    Elena Udrea avea vârsta de 16 ani în Decembrie 1989. Se laudă cu aventurile ei din acel decembrie sângeros. Participarea la căderea dictaturii lui Ceaușescu nu a împiedicat-o, ca favorită a lui Traian Băsescu, să facă toate câte a făcut împotriva democrației și statului de drept.

    Victor Ponta a participat la evenimentele din Decembrie 1989, când avea vreo 17 ani. Implicarea lui, pentru unii controversată, nu l-a împiedicat să se lase recrutat în PSD de către Adrain Năstase și să fie unul dintre cei mai toxici – pentru democrație și statul de drept – prim-miniștrii postdecembriști.

    Lia Olguța Vasilescu, care avea 15 ani la „Revoluție”, a profitat din plin de libertatea oferită de jertfa celor care au murit în Decembrie 1989. În PRM, unde s-a înscris în 1991, și-a regăsit afinitățile pentru naționalismul anti-european, protejată fiind de Vadim Tudor. Când cariera politică a lui Vadim Tudor a intrat în cădere liberă, a trecut la PSD, unde a intrat treptat sub ocrotirea lui Victor Ponta. L-a părăsit (trădat?) fără ezitare și a devenit unul dintre membrii marcanți ai grupării mafiote de partid controlată de Liviu Dragnea. După condamnarea penală a acestuia, Olguța încearcă să o folosească pe Viorica Dăncilă, pe care, într-un final, ajutată fiind de soțul Claudiu Manda (avea 14 ani la „Revoluție”), o execută, oferind sprijin grupării Marcel Ciolacu – Paul Stănescu.

    Exemplele sunt nenumărate. Foarte mulți dintre politicienii corupți care au participat intens la distrugerea României sunt oameni care în Decembrie 1989 erau adolescenți.

    Ei sunt dovada că România post-decembristă este un eșec istoric. În Decembrie 1989 a fost izgonit dictatorul Nicolae Ceaușescu, însă demonul Comunismului nu a murit odată cu soții Ceaușescu. Dimpotrivă, acest demon s-a regenerat, și-a continuat influența nefastă asupra națiunii române și a reușit să corupă inclusiv sufletele celor care, adolescenți fiind, au fost martorii căderii lui Ceaușescu.

    Ce a fost mai bun în generația adolescenților și tinerilor lui Decembrie 1989 a murit atunci. Sângele lor a hrănit libertatea noastră, însă noi, cei de astăzi, inclusiv cei care facem parte din această generație, nu am fost capabili să folosim libertatea pentru a clădi o Românie democratică, prosperă, europeană…

    … însă sunt speranțe. Treptat, tinerii născuți și crescuți în democrația postdecembristă, chiar dacă este o democrație bolnavă și puțin funcțională, se ridică din anonimat, se implică în politică și dovedesc că au potențial să exorcizeze demonul comunist din adâncul societății românești.

    O exorcizare care, probabil, va fi realizată în alte câteva decenii, dar care, spre deosebire de încercarea din Decembrie 1989, va avea ca final eliberarea definitivă a națiunii române de demonul comunist.

    Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

  • A murit unul dintre marii diversionişti din Decembrie 1989: Cico Dumitrescu. Şcolit în URSS, fidel Moscovei, a trimis oameni la moarte

    A murit unul dintre marii diversionişti din Decembrie 1989: Cico Dumitrescu. Şcolit în URSS, fidel Moscovei, a trimis oameni la moarte

    Agentul sovietic Emil „Cico” Dumitrescu, unul dintre diversioniştii criminali din Decembrie 1989, a murit joi seara, în ziua când a împlinit 84 de ani. Era inculpat în dosarul „Revoluția din decembrie 1989”.

    Spion sovietic, şcolit în URSS

    Cico Dumitrescu a făcut Academia Militară la Leningrad (actualul Sankt Petersburg), în anii ’50. A fost agent sovietic, dovedit fără dubii de contraspionajul românesc. În 1980 a fost arestat, dar eliberat după câteva luni la intervenția Elenei Ceauşescu, care-l cunoştea „pe linie de chimie”. L-a ajutat şi protecția sovietică, inclusiv sub formă de presiuni şi amenințări.

    Omul lui Brucan

    La „revoluție”, Cico Dumitrescu a fost unul dintre principalii diversionişti care au pus în scenă diversiunea teroristă, provocând o baie de sânge. A aplicat la literă planul diversionist conceput la Moscova pentru readucerea României în ascultare totală față URSS, după ce Ceauşescu îl sfidase pe Gorbaciov şi criticase reformele acestuia, perestroika (reformă) şi glasnost (transparență).

    A fost unul dintre primii membri ai „echipei de şoc” sovietice care a preluat controlul TVR pe 22 decembrie 1989. Făcea parte din aripa militară, asculta ordinele generalului Victor Atanasie Stănculescu, dar la TVR nu ieşea din cuvântul lui Silviu Brucan, coordonatorul diversiunii televizate (a cărui mână dreaptă era Teodor Brateş, stăpânul Studioului 4, din care se emitea).

    Cico la TVR: l-a chemat pe Iliescu, apoi trupele

    Încă de la prima sa interevenție în direct, Cico Dumitrescu şi-a asumat două acțiuni-cheie:

    • una politică: l-a chemat la TVR pe Ion Iliescu, directorul Editurii Tehnice, să preia puterea, ştiind că Iliescu era alesul sovieticilor pentru succesiunea lui Ceauşescu.
    • una militar-diversionistă: a făcut un apel la comandanții unităților militare din județele învecinate cu Bucureștiul pentru a se deplasa să apere Capitala. „Comandanți ai unităților apărării naționale din orașele Târgoviște, Râmnicu Sărat, Buzău, Focșani, Galați, Brăila, vă transmit ordinul șefului Marelui Stat Major, general Gușă Ștefan, ca în cel mai scurt timp să îndreptați unitățile dumneavoastră către București (…) din ordinul șefului Marelui Stat Major, general Guşă Ştefan, și al generalului-locotenent Stănculescu, v-a transmis acest ordin căpitan de rangul I Dumitrescu”. Cico era un mare impostor: generalul Guşă nu numai că nu a dat acest ordin tembel, care producea haos şi aducea moarte încă din primele ore după fuga lui Ceauşescu, dar s-a şi înfuriat când a văzut ce spunea Cico la televizor!

    Răsplătit de Iliescu cu funcții şi grade

    După 1989, Cico Dumitrescu a fost secretar de stat în Ministerul de Interne şi consilier de stat la Administraţia Prezidenţială, fiind mâna dreaptă – pe linie sovietică – a preşedintelui Ion Iliescu, şi acesta cu facultatea făcută în URSS (la Moscova). A avut un rol malefic şi la Mineriada din 13-15 iunie.

    A fost membru în Consiliul Frontului Salvării Naţionale încă din 22 decembrie 1989, pe „lista scurtă” a lui Ion Iliescu (listă care conținea 39 de nume).

    Pe 4 februarie 1990, căpitanul de rangul I Emil Cico Dumitrescu a fost înaintat la gradul de contraamiral. Apoi, pe 11 mai 1993, parvenirea a fost desăvârşită prin înaintarea la gradul de viceamiral. Toate aceste avansări le-a primit din mâna lui Ion Iliescu, tovarăşul său de diversiuni criminale regizate de sovietici.

    A contribuit la instaurarea psihozei teroriste

    În iunie 2018, preşedintele Klaus Iohannis a avizat începerea urmăririi penale a lui Emil Cico Dumitrescu, cercetat în dosarul „Revoluţia” pentru crime împotriva umanităţii. În acest dosar este urmărit penal şi fostul preşedinte Ion Iliescu, pentru infracţiuni contra umanităţii, el fiind acuzat că a acceptat şi oficializat măsuri cu caracter militar, dintre care unele au avut „un evident caracter diversionist”.

    Procurorii militari susțin că Ion Iliescu şi Emil Cico Dumitrescu au contribuit la amplificarea psihozei privind pretinsa existenţă a unor terorişti la nivelul Capitalei în decembrie 1989.

    În plus, Cico Dumitrescu este acuzat că a lansat personal, prin intermediul TVR (începând cu 22 decembrie 1989, orele 14.25), informaţii false, cu caracter diversionist, care au avut drept efect instaurarea la nivelul întregii ţări a psihozei fenomenului terorist. Consecinţa acesteia a fost pierderi de vieţi omeneşti, vătămări corporale şi lipsirea de libertate a numeroase persoane.

    Cico Dumitrescu – mai spun procurorii – a făcut parte din comandamentul militar existent în TVR, iar din această poziţie a desfăşurat activităţi care au avut drept efect intensificarea psihozei cu privirea la activitatea elementelor teroriste.

    ———————————————

    Evenimentele din Decembrie 1989 sunt tratate pe larg în CĂRȚILE LUI GRIGORE CARTIANU: „Sfârșitul Ceaușeștilor”, „Crimele Revoluției”, „Teroriștii printre noi”, „Cartea Revoluției”), plus filmul pe „Moartea Ceaușeștilor – Trei zile până la Crăciun” (scenariul Grigore Cartianu, regia Radu Gabrea).

    Dacă doriți aceste cărți, trimiteți un mesaj pe e-mail, la adresa: redactia@ziaristii.com. Menționați și un număr de telefon!

    Tot aici puteți comanda și celelalte cărți publicate de Grigore Cartianu: „Jurnalul unui puci ratat”, „Miracolul din noiembrie”, „600.000 – #Rezist”, „Hora de la miezul nopții”, „Hagi”.

    ———————————————

    Citiți și serialul „Sfârșitul Ceaușeștilor”!

    Episodul 32: „Agenți care pentru o țuică îşi trădează țara”

    Episodul 31: Cum a fost spart mitingul lui Ceaușescu

    Episodul 30: 21 decembrie: mitingul fatal

    Episodul 29: Aici, Radio Europa Liberă!

    Episodul 28: Pe culmile disperării

    Episodul 27: Agresiunea brutală a URSS împotriva unui stat mic

    Episodul 26: Grija lui Ceaușescu: situația din Panama

    Episodul 25: Mințit și în Iran

    Episodul 24: Ultima vizită. La Teheran

    Episodul 23: O stenogramă pierdută

    Episodul 22: 1945 – un fals moment de vitejie

    Episodul 21: „Nu renunţaţi, tovarăşe secretar general!”

    Episodul 20: „Ar trebui să vă pun în fața plutonului de execuție!”

    Episodul 19: Lovitura falsă de la Iași. Rolul lui Tökes la Timișoara

    Episodul 18: O țară liberă, dar sub ocupație sovietică

    Episodul 17: Asediul tăcut al turiștilor sovietici

    Episodul 16: Ultima vânătoare: măcel la fazani

    Episodul 15: Lovitura-şoc dată lui Ceauşescu: fuga Nadiei

    Episodul 14: Se strânge lațul: „agenturile” intră în acțiune

    Episodul 13: Mari fricțiuni între semnatarii „Scrisorii celor 6”

    Episodul 12: „Scrisoarea celor 6”: Poştaşul vine de la Moscova

    Episodul 11: Silviu Brucan, agentul de pe axa Est-Vest

    Episodul 10: Bătrânul KGB-ist și tânărul KGB-ist

    Episodul 9: FSN era pregătit să proclame „victoria revoluției” încă din 1987

    Episodul 8: Măgureanu îl pregătea pe Iliescu din 1974, sub umbrela sovieticilor

    Episodul 7: Comploturile anti-Ceaușescu

    Episodul 6: Schema sovietică: răsturnarea lui Jivkov

    Episodul 5: Gorbaciov despre Ceaușescu: „impertinent, fanfaron, demagog”

    Episodul 4: „Să trăim noi până atunci!”

    Episodul 3: „Să se retragă trupele sovietice din Cehoslovacia!”

    Episodul 2: Întâlnirea de la Malta

    Episodul 1: „Prietenul” Gorbaciov strânge lațul

  • SERIAL / Sfârşitul Ceauşeştilor (25): Mințit și în Iran

    Vizita lui Ceaușescu în Iran (18-20 decembrie 1989) a fost prezentată glorios în presa de propagandă de la București. În schimb, dictatorului român i-au fost ascunse dimensiunile măcelului de la Timișoara. Fragment din volumul „Sfârșitul Ceaușeștilor”.

    Prăpastia între propagandă şi realitate a atins cote cosmice în „Scînteia” de marţi, 19 decembrie 1989. În timp ce la Timişoara se petreceau lucruri dramatice, întreaga pagină 1 a ziarului aflat sub tutela CC al PCR era dedicată vizitei „istorice” a lui Ceauşescu în Iran. Să consemnăm, pentru eternitate, cele şapte titluri „de copertă”:

    * „Vizita oficială de prietenie a tovarăşului Nicolae Ceauşescu, preşedintele României, în Republica Islamică Iran”

    * „Pe Aeroportul Bucureşti-Otopeni” (din articol aflăm că „pionieri români şi copii ai membrilor ambasadei iraniene au oferit flori tovarăşului Nicolae Ceauşescu şi tovarăşei Elena Ceauşescu”)

    * „Dineul oficial în onoarea preşedintelui Nicolae Ceauşescu oferit de preşedintele Ali Akbar Hashemi Rafsanjani”

    * „Primire călduroasă la Teheran”

    * „Cuvântarea preşedintelui Nicolae Ceauşescu”

    * „Cuvântarea preşedintelui Ali Akbar Hashemi Rafsanjani”

    * „Interviul tovarăşului Nicolae Ceauşescu acordat ziarului iranian «Tehran Times»”.

    Ca şi cum „cearşaful” paginii 1 nu era suficient, vizitei în Iran i-a mai fost alocată integral şi pagina 3, plus o bună parte din pagina 6 (ultima). Aproape jumătate din ziar pentru o întâlnire absolut banală! Ceauşescu trebuia prezentat ca un om care scrie istorie la orice pas. În schimb, situaţia internă era ţinută sub capac.

    Bănuiala şefului de cabinet

    În timp ce Nicolae Ceauşescu se lăsa răsfăţat de gazdele iraniene, acasă era urgie. Frâiele puterii se aflau în mâinile Elenei Ceauşescu şi ale lui Manea Mănescu, aşa cum decisese „Tovarăşul” la şedinţa CPEx din 17 decembrie.

    Constantin Manea, şeful de cabinet al lui Ceauşescu, avea să declare în 1993, la Comisia senatorială „Decembrie 1989”: „Stând şi gândind acum, mai temeinic, asupra momentului plecării în Iran, am impresia că el a plecat ca tocmai să nu fie aici. Socotea că se va rezolva la Timişoara şi el va veni ca şi când nu s-a întâmplat nimic”.

    La întoarcere însă, lucrurile erau deja scăpate de sub control. Acelaşi Manea a fost martorul unor scene în care Elena Ceauşescu şi-a ieşit din minţi. „Ea vorbea de regulă cu Ion Coman, însărcinat cu problemele de la Timişoara. Erau tot timpul încordaţi. Am auzit-o pe Elena ţipând, cred că la Coman, că «trebuie tras la picioare, trebuie speriaţi!».”

    Când morții devin doar nişte cifre

    Nicolae Ceauşescu s-a întors din „glorioasa” vizită de la Teheran miercuri, 20 decembrie, în jurul orei 15.00. Primele informaţii le-a primit de la Elena Ceauşescu. Amănunte a oferit Ion Dincă. Fostul demnitar cam încurcă socotelile, vorbind când de 53, când de 52 de cadavre.

    „Când s-a întors din Iran, la aeroport, primul lucru a fost să întrebe care este situaţia la Timişoara şi în ţară. I s-a spus că sunt numai 13 morţi la Timişoara şi cred că a fost liniştit că lucrurile s-au soldat cu numai 13 morţi cât a fost el plecat. Când a venit la birou, a cerut legătura cu prim-ministrul Dăscălescu. Când l-a întrebat câţi morţi sunt la Timişoara, Dăscălescu i-a spus adevărul: 52 de morţi. Ceauşescu a întrebat de ce a fost minţit. Într-adevăr, dintre cei 52 de morţi rămâneau numai 12, pentru că 40 au fost aduşi la Bucureşti. Hotărârea cred că a aparţinut Elenei Ceauşescu, dar nu ştiu cine a lucrat”, a declarat Dincă.

    Cele 40 de cadavre erau aduse pe 19 decembrie la Bucureşti, pentru a fi arse la crematoriu, iar cenuşa lor – aruncată într-o gură de canal din Popeşti-Leordeni, la marginea Bucureştiului. Cu toate acestea, urmele represiunii nu au putut fi şterse.

    Era 20 decembrie şi Ceauşescu se pregătea să vorbească poporului despre evenimentele de la Timişoara.

    – Va urma –

    ———————————————

    Dacă doriți CĂRȚILE LUI GRIGORE CARTIANU despre evenimentele din decembrie 1989 („Sfârșitul Ceaușeștilor”, „Crimele Revoluției”, „Teroriștii printre noi”, „Cartea Revoluției”) sau filmul pe DVD „Moartea Ceaușeștilor – Trei zile până la Crăciun” (scenariul Grigore Cartianu, regia Radu Gabrea), trimiteți mesaj pe e-mail, la adresa: redactia@ziaristii.com. Menționați și un număr de telefon!

    Tot aici puteți comanda și celelalte cărți publicate de Grigore Cartianu: „Jurnalul unui puci ratat”, „Miracolul din noiembrie”, „600.000 – #Rezist”, „Hora de la miezul nopții”, „Hagi”.

    ———————————————

    Episoadele anterioare

    Episodul 24: Ultima vizită. La Teheran

    Episodul 23: O stenogramă pierdută

    Episodul 22: 1945 – un fals moment de vitejie

    Episodul 21: „Nu renunţaţi, tovarăşe secretar general!”

    Episodul 20: „Ar trebui să vă pun în fața plutonului de execuție!”

    Episodul 19: Lovitura falsă de la Iași. Rolul lui Tökes la Timișoara

    Episodul 18: O țară liberă, dar sub ocupație sovietică

    Episodul 17: Asediul tăcut al turiștilor sovietici

    Episodul 16: Ultima vânătoare: măcel la fazani

    Episodul 15: Lovitura-şoc dată lui Ceauşescu: fuga Nadiei

    Episodul 14: Se strânge lațul: „agenturile” intră în acțiune

    Episodul 13: Mari fricțiuni între semnatarii „Scrisorii celor 6”

    Episodul 12: „Scrisoarea celor 6”: Poştaşul vine de la Moscova

    Episodul 11: Silviu Brucan, agentul de pe axa Est-Vest

    Episodul 10: Bătrânul KGB-ist și tânărul KGB-ist

    Episodul 9: FSN era pregătit să proclame „victoria revoluției” încă din 1987

    Episodul 8: Măgureanu îl pregătea pe Iliescu din 1974, sub umbrela sovieticilor

    Episodul 7: Comploturile anti-Ceaușescu

    Episodul 6: Schema sovietică: răsturnarea lui Jivkov

    Episodul 5: Gorbaciov despre Ceaușescu: „impertinent, fanfaron, demagog”

    Episodul 4: „Să trăim noi până atunci!”

    Episodul 3: „Să se retragă trupele sovietice din Cehoslovacia!”

    Episodul 2: Întâlnirea de la Malta

    Episodul 1: „Prietenul” Gorbaciov strânge lațul

  • VIDEO. Un moment-cheie al loviturii de stat: scoaterea muncitorilor din fabrici, organizat, în dimineața de 22 decembrie 1989

    Un moment-cheie al loviturii de stat din 22 decembrie 1989 a fost mobilizarea profesionistă a zeci de mii de oameni, aduşi încolonați de pe platformele industriale ale Capitalei, la o zi după ce aproape 100.000 de muncitori fugiseră ca potârnichile de la mitingul lui Ceauşescu (miting spart, prin diversiuni „războinice”, de câteva sute de profesionişti).

    În mare măsură, manifestanții din 22 decembrie erau aceiaşi cu „mitingiştii” din 21 decembrie. Aduşi de Ceauşescu pe 21. Veniți „spontan” pe 22? Să fim serioşi! Majoritatea au venit încolonați, organizat, într-o tăcere apăsătoare, neştiind de ce sunt duşi în Piața Republicii (actuala Piață a Revoluției).

    Cei care au mobilizat coloanele de muncitori din fabrici, pe 22 decembrie (stârniți de generalul Stănculescu, împotriva voinței lui Ceauşescu!), au participat activ la lovitura de stat anti-Ceauşescu. Mulțimea avea rolul de a crea presiune asupra sediului CC al PCR, pentru a-l obliga pe dictator să părăsească „bârlogul” şi, în acest fel, să fie rupt de palatul puterii sale absolute.

    Odată ridicat în elicopter, Ceauşescu a fost pus în situația de a nu mai putea comanda pe nimeni. Iar zvonurile despre fuga sa (care nu era o fugă, ci o evacuare forțată) au alimentat curentul revoluționar, sporind încrederea şi curajul mulțimii.

    Serialul pe care l-am realizat cu ani în urmă, la B1 TV şi la Naşul TV, a dezghețat mult cercetarea acestor evenimente, care până atunci păreau tabu.

  • „Dragul meu, dacă ai fi ştiut că pleci să te întâlneşti cu glonțul, ca să poată fura ei 30 de ani, te-ai mai fi dus să lupți pentru libertate?”

    „Dragul meu, dacă ai fi ştiut că pleci să te întâlneşti cu glonțul, ca să poată fura ei 30 de ani, te-ai mai fi dus să lupți pentru libertate?”

    Un text emoționant până la lacrimi: scrisoarea unei mame de erou-martir, postată de Marian Dumitru pe contul său de Facebook. Întrebări retorice şi răspunsuri sincere leagă dureros crimele din 1989 de patimile prezentului.

    Scrisoare de decembrie
    Dragul meu, au trecut 29 de ani.
    Mai mulți decât aveai tu când ai plecat dimineața de acasă, ca să te lupți „pentru libertate şi fericire”. Astăzi, acum 29 de ani, ai ieşit pe uşă. Nu te-ai mai întors, te-a omorât un glonț răzleț.
    Mie mi-au zis că sunt mamă de erou; dar eu aş fi vrut să fiu mamă de băiat în viață.
    Dragul meu, am rămas singură. Au plecat toți de lângă mine. Unii au murit, restul au plecat din țară. Eu le-am zis că tu ai murit în acel decembrie şi pentru libertatea şi fericirea lor. Dar ei au zis că nu se simt nici liberi şi nici fericiți, aşa că au plecat.
    Toți copiii cu care te jucai în fața blocului au crescut, s-au făcut oameni mari şi au plecat şi ei. Nu mai am pe nimeni cu care să vorbesc despre tine.
    De parcă nici n-ai fi fost vreodată…
    Dragul meu, iubita ta de atunci, din decembrie, s-a căsătorit şi a plecat şi ea. M-a sunat acum vreo douazeci de ani, că e în America, are trei copii şi e fericită.
    Eu nu am decât o geacă subțire de fâş, cu care ai plecat. Era albă şi curată, dar ei mi-au dat-o roşie înapoi. Și murdară de pământ…
    La început, mă uitam la televizor, dar nu vedeam decât cum s-au pus toți pe furat şi pe distrus țara pentru care ai murit tu. Aşa că nu m-am mai uitat, că mă durea, dragul meu.
    Ce putere am eu împotriva tâlharilor? Toată puterea mea întreagă erai tu, dragul meu…
    În ultimii ani, am deschis televizorul doar la final de decembrie; că mereu povesteşte de tine şi de ceilalți care au ieşit pe străzi „pentru libertate şi fericire”. Uneori te arată şi pe tine în poze. Mă uit şi plâng, dragul meu.
    Au trecut 29 de ani şi iarăşi e decembrie. Am deschis astăzi televizorul.
    Dar nu mai zic nimic de tine. Zic doar că ăştia care au distrus țara de când ai murit tu îşi dau o lege ca să scape.
    Dragul meu, dacă tu ai fi ştiut, în dimineața aia rece de decembrie, că pleci să te întâlneşti cu glonțul, ca să poată fura ei 30 de ani şi apoi să scape nevinovați, mi-ai mai fi spus că mergi să lupți „pentru libertate şi fericire”?
    Dragul meu, mai bine stăteai acasă…
    Mai bine încuiam şi aruncam cheia pe geam.
    Închid televizorul şi mă pregatesc să mor. Și după ce eu n-oi mai fi, nimeni nu-şi va mai aminti de tine şi de dimineața aceea de decembrie.
    De parcă nici n-ai fi fost… dragul meu…