Etichetă: daniel florea

  • Primarul Piedone spune că predecesorul său Florea (de la aliatul PSD) a făcut „japcă, jihad” la Primăria Sectorului 5

    Primarul Secorului 5 al Capitalei, Cristian Popescu Piedone (58 de ani), spune că predecesorul său în funcție, Daniel Florea (48 de ani), a dat anul trecut, cu o lună înainte de alegeri, un contract de peste 2,7 milioane de euro, fără licitație! „A fost jihad aici, adică «japcă» în termeni românești, și tot descoperim diverse contracte”, susține Piedone.

    Deși Cristian Popescu Piedone (PPU-SL / Dan Voiculescu) și Daniel Florea (PSD) sunt aliați politici prin partidele lor, iar fiul lui Piedone a ajuns deputat pe listele PSD (la fel ca Florea!), actualul primar îl atacă sistematic pe predecesorul său la Primăria Sectorului 5. Atacurile sunt consistente, bazându-se pe documente care dovedesc jaful făcut de PSD-istul Florea timp de 4 ani și 4 luni, cât a fost primar în cel mai sărac sector al Capitalei.

    Ofensiva lui Piedone împotriva lui Florea pare surprinzătoare și prin prisma faptului că amândoi „au supt de la aceeași mamă”: Dan Voiculescu & Antena 3! Piedone e lider PPU-SL (partidulețul Varanului) și a devenit primar cu susținerea masivă a Antenei 3 (televiziunea Varanului). Florea, la rândul său, a fost susținut permanent de Antena 3 în mandatul său de primar (2016-2020), oferindu-i la schimb contracte consistente (publicitate, evenimente) din bugetul Primăriei Sectorului 5.

    2,7 milioane de euro – fără licitație!

    Primăria Sectorului 5 a atribuit în vara anului trecut prin negociere, fără publicarea unui anunț de licitație, un contract de peste 13,4 milioane de lei (peste 2,7 milioane euro) pentru depozitarea deșeurilor menajere din sector, arată un anunț de achiziție directă publicat luna trecută în Sistemul Electronic de achiziții Publice (SEAP).

    Contactat de HotNews.ro, Cristian Popescu Piedone, ales primar al Sectorului 5 în luna septembrie a anului trecut, s-a arătat surprins de existența acestui contract și spune că a demarat o anchetă. Pe de altă parte, firma câștigătoare spune că finalizarea contractului s-a făcut în decembrie 2020, când primar era însuși Piedone.

    Explicația lui Piedone: „Vă mulțumesc pentru faptul că ne-ați semnalat acest contract atribuit. Habar nu aveam de existența sa. Am demarat o investigație, pentru că este un contract încheiat în august anul trecut, de vechea administrație (condusă de Daniel Florea – n. red.), și efectiv nu știm cine a ridicat abia acum acest contract în SEAP. La direcția de achiziții publice avem o echipă nouă, dar mai sunt rămase și câteva «furnicuțe» mai vechi, care declară însă că nu știu nimic despre acest contract. Investigăm să vedem ce este cu acest contract și de ce a fost publicat abia acum. A fost jihad aici, adică «japcă» în termeni românești, și tot descoperim diverse contracte”.

    Contractul publicat în SEAP în data de 2 februarie 2021 apare la achiziții directe, însă valoarea sa este mult peste limita legală până la care o primărie poate face achiziție directă!

    Potrivit Legii 98/2016 privind achizițiile publice, autoritatea contractantă are dreptul de a achiziționa direct:

    • produse sau servicii – în cazul în care valoarea estimată a achiziției, fără TVA, este mai mică decât 132.519 lei;
    • lucrări – în cazul în care valoarea estimată a achiziției, fără TVA, este mai mică decât 441.730 lei.

    Potrivit datelor din SEAP, obiectul achiziției a fost „servicii de eliminare finală prin depozitare a deșeurilor rezultate în urma procesului de sortare și tratare colectate de pe raza Municipiului București – Sector 5 „.

    Data finalizării achiziției a fost 11 august 2020, iar valoarea finală a contractului a fost de 13.485.423 de lei (2.767.489 de euro).

    „În mod normal, în 30 de zile de la semnarea contractului trebuia făcut anunț de atribuire. Din datele strânse până acum, vă pot spune că fost procedură de negociere fără publicarea unui anunț în august 2020 și au fost în total trei oferte primite”, a declarat pentru HotNews.ro Adrian Cormoș, noul director de achiziții din Primăria Sectorului 5.

    Pe de altă parte, firma care a câștigat acest contract susține că încheierea contractului s-ar fi făcut în decembrie 2020, când primar era Cristian Popescu Piedone.

    „Contractul s-a încheiat la data de 31.12.2020, cantitatea totală transportată la depozitul nostru fiind de 1.086 de tone, aceasta fiind adusă doar în cursul lunii decembrie”, a declarat Răzvan Trocan, administratorul firmei Vitalia.

    Piedone și „tătucul” Dan Voiculescu

    Piedone este condamnat în primă instanță la 8 ani și 6 luni în dosarul Colectiv.

    Condamnarea nu l-a putut opri pe Piedone (PPU-SL) să câștige alegerile din Sectorul 5, cu 28,08% (25.902 voturi), în fața lui Daniel Florea (PSD) – 25,63% (23.649 de voturi) și a lui Cristian Băcanu (PNL, susținut și de USR-PLUS) – 25,24% (23.282 de voturi).

    Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

  • VIDEO. Năucitoarea motivare a judecătorului care a validat candidatura PSD-istului Florea la Sectorul 5, deși s-a dovedit că semnăturile sunt false. “E lipsit de credibilitate că primarul în funcție n-ar avea numărul minim de susținători”

    De-a dreptul năucitoare motivarea judecătorului care a decis menținerea în cursa electorală a lui Daniel Florea, primarul PSD al Sectorului 5, în ciuda probelor video care arată că listele de semnături au fost falsificate.

    Magistratul de la Judecătoria Sectorului 5 a respins contestația depusă în instanță pe motiv că, deși se observă clar, din imagini, cum se falsificau semnăturile, totuși el crede că Daniel Florea are și unele culese “pe bune”, pentru că e primar și are susținători! Un alt argument al judecătorului e acela că din imagini reiese falsificarea unui număr restrâns de semnături și nu există proba că toate au fost măsluite. Instanța l-a mustrat amical pe primarul prins în fapt, considerând că a vrut și el “să epateze”.

    Judecător: “Filmările ridică dubii doar cu privire la un număr redus de semnături, cu privire la majoritatea semnăturilor neexistand nicio probă că ar fi fost falsificate“

    Explicațiile din motivarea instanței – sentința a rămas definitivă – au fost publicate de Ziare.com: „Filmările prezentate de contestator, astfel cum reiese din acestea, sunt în mod evident realizate cu puțin timp înainte de depunerea candidaturii, ceea ce înseamnă că ele se referă la un număr relativ redus de susținători, cei completați exact înainte de depunerea candidaturii. (…) În opinia instanței, falsificarea semnăturii unor pretinși susținători ai unui candidat la alegerile locale reprezintă atât o problemă de drept penal, de care parchetul competent se va ocupa, cât și o problemă de moralitate. Din punct de vedere al legalității, însă, filmările prezentate de contestator ridică dubii doar cu privire la un număr redus de semnături, cu privire la majoritatea semnăturilor neexistand nicio probă că ar fi fost falsificate”.

    Argumentația judecătorului este realmente halucinantă. Practic, ni se spune că ar fi trebuit filmat 24 de ore din 24, zile în șir, întreaga producție a “fabricii de semnături”, lucru evident imposibil. Asta, deși în dialogul dintre funcționarii care falsificau semnăturile se aude clar cum aceștia se vaită că s-au săturat și că îi dor degetele de la atâtea operațiuni.

    “Faptul că intimatul a vrut să epateze nu schimbă concluzia instanței că intimatul are numărul minim de susținători prevăzut de lege”

    Mai mult, judecătorul îl urechează prietenește pe primarul prins la furat și pleacă de la premisa bizară că Florea are el sigur și niște susținători care au semnat “pe bune”: „Faptul că intimatul a dorit să epateze prin afișarea unui număr neobișnuit de ridicat de susținători, în contextul existenței unor dubii cu privire la realitatea existenței unor susținători, nu schimbă concluzia instanței conform căreia intimatul are numărul minim de susținători prevăzut de lege. (…) În situația în care intimatul a comis fapte de natură penală personal sau prin prepușii săi, acestea vor fi investigate de parchetul competent, însă din punct de vedere al legalității candidaturii la funcția de primar, nu există nicio probă în sensul că intimatul nu ar avea numărul minim de susținători prevăazut de lege. (…) Instanța atrage atenția contestatorului că numărul minim de susținători este redus și că este lipsit de orice credibilitate ca primarul în funcție nu ar avea acel număr deosebit de redus de susținători, astfel încât să poată candida. Faptul că numărul total de susținători posibil să nu fie atât de ridicat pe cât se susține nu afectează în sine dreptul de a candida al intimatului, dar justifică, în mod evident, deschiderea unui dosar penal”.

    Procurorul de caz a susținut, și el, ideea ca Florea să fie menținut în cursa electorală

     Interesant este că și procurorul a susținut validarea candidaturii lui Florea: „Deși din probele administrate în prezenta cauză există un dubiu cu privire la modalitatea de strângere a semnăturilor pentru candidatul ce face obiectul hotărârii biroului electoral, la acest moment, acestea nu reprezintă probe certe cu privire la faptul că toate semnăturile depuse în susținerea candidatului sunt false. (…) Mai mult, aceste liste de semnături sunt însoțite și de o declarație pe proprie răspundere a celui care a întocmit lista și care atestă veridicitatea celor cuprinse în respectivele liste”.

    Reclamația la Judecătoria Sectorului 5 fusese depusă de Cătălin Stochiță, finul lui Marian Vanghelie, fostul primar al Sectorului 5, care acum candidează din nou. Stochiță a scris, în plângerea sa, că nici măcar 1.000 din cele 14.000 de semnături prezentate de Daniel Florea nu sunt reale.

    Judecătorul și procurorul au mers însă pe mâna primarului în funcție, pe care-l consideră popular printre locuitori și suficient de credibil încât să ia de bună declarația acestuia că listele de susținători sunt reale.

    Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

  • VIDEO. Mașinăria de falsificat semnături a PSD. „Ne cam doare degetul” / „Să le pun motor la cur, la mâini?”

    Încercarea președintelui interimar al PSD, Marcel Ciolacu, de a-și disculpa PSD-iștii de la Primăria Sectorului 5 are un efect paradoxal. Se confirmă bănuielile că în instituția condusă de primarul Daniel Florea funcționa o fabrică de falsificat semnături pentru alegerile locale. Imaginile video arată clar că mai multe persoane falsifică semnături pentru candidatura primarului Sectorului 5, Daniel Florea, și cea a primarului general, Gabriela Firea.

    Marcel Ciolacu spune că a vorbit cu Daniel Florea, candidatul PSD pentru un nou mandat de primar al Sectorului 5, despre filmarea în care apar angajați ai instituției falsificând listele cu semnături pentru alegerile locale.

    Marcel Ciolacu: „Am avut o discuție cu domnul primar Daniel Florea. Nu dânsul a gestionat strângerea de semnături. Este, totuși, primarul Sectorului 5. Echipa dânsului. M-a asigurat că toți cei care au apărut în acel film nu mai fac parte din staff-ul domniei sale”.

    Așadar, Ciolacu nu neagă falsificarea de semnături într-un birou de la Primăria Sectorului 5, de către angajați ai instituției, ci spune doar că respectivii falsificatori „nu mai fac parte din staff-ul” primarului Florea! Din staff-ul de la partid, se înțelege, pentru că altfel ei sunt angajați ai Primăriei, unii dintre ei cu funcții importante (de exemplu, coordonatorul operațiunii, Mircea Serediuc).

    Și directorul Mircea Serediuc, în biroul căruia se derulează operațiunea, confirmă porcăria. El n-a negat-o, dar a lăsat să se înțeleagă că e vorba nu de completarea listelor, ci de verificarea lor! De parcă ar fi legal ca funcționarii dintr-o primărie să se ocupe de așa ceva în timpul programului de lucru, la locul de muncă!

    Imaginile arată și informații personale ale mai multor persoane trecute pe listele susținătorilor PSD la alegerile locale din 27 septembrie, pentru candidatura Gabrielei Firea și cea a lui Daniel Florea.

    Surse din Primăria Sectorului 5 au declarat pentru „Libertatea” că totul s-ar fi petrecut în subsolul Primăriei, în biroul șefului Amenajare Edilitare și Salubrizare (AES, Mircea Serediuc. „Domnul în cămașă albastră și doamna îmbrăcată cu ie albastră sunt candidați la consilieri locali pe listele lui Florea”, dezvăluie una dintre surse.

    Responsabili pentru întocmirea listelor ar fi Mircea Serediuc, șeful AES, și Denisa Frunză, directoarea Direcției de Resurse Umane. Numele celor doi apar și în filmarea postată pe internet.

    Directoarea cu 5 pixuri diferite. A fost adusă „de la Olguța”

    „Cea care s-a ocupat mereu de semnături a fost Denisa Frunză. A adus-o el (primarul Florea – n. red.) de pe la Olguța Vasilescu și acum îi e fidelă. Ea e vicepreședinte PSD Sector 5 și director Resurse Umane la Primăria Sectorului 5. Ea trebuie să aibă 5 pixuri diferite, cu care să transcrie și să semneze listele. Pe lângă ea, responsabil e și Mircea Serediuc”, dezvăluie sursa din Primăria Sectorului 5.

    Daniel Florea zice că imaginile sunt „false”, iar Gabriela Firea amenință cu plângeri penale pentru „defăimare”.

    VIDEO: Funcționarii de la primăria Sectorului 5 în acțiune

    Plângeri penale făcute de PNL și USR

    Reprezentanții din București ai PNL și USR-PLUS au anunțat luni că vor depune plângeri la DNA și la Poliție, după apariția unei înregistrări în care funcționari ai Primăriei Sectorului 5 ar fi falsificat liste cu semnături pentru alegerile locale.

    Cristian Băcanu, avocat, candidatul PNL și al USR la Primăria Sectorului 5: „Incredibil! Oamenii primarului PSD de la Sectorul 5 falsifică semnăturile pentru candidatură în Primărie. Am formulat în această dimineață plângere penală cu privire la modul în care au fost falsificate semnăturile de către PSD în Sectorul 5! Nu voi permite ca oamenii din Sectorul 5 să mai fie furați!”.

    Și Octavian Berceanu, consilier general la Primăria Capitalei din partea USR, a anunțat că se va adresa autorităților cu privire la aceste imagini: „Am făcut sesizare la Poliția Română și la DNA pe tema privind filmarea procesului de colectare a semnăturilor pentru alegerile locale București 2020, sector 5 și PMB, în favoarea lui Daniel Florea și Gabriela Firea”.

    Replici din filmarea de la Primăria Sectorului 5

    „Ne cam doare degetul. Eu nu mai pot, fetele astea sunt rupte”

    • „Câte ai făcut? 20? 50? Că acuma vine și ne ia la rost…”
    • „Dă să fac niște semnături pe foaia ta…”
    • „Ne cam doare degetul.”
    • „Eu chiar nu mai pot, am bășică la deget.”
    • „Și ăia în Primărie… bagă de rup și ăia.”
    • „Da, domnu’ director, facem! N-avem multe… stăm bine! Încă jumătate de oră, ne apropiem! Da, domnu’ Serediuc, vă sun… cum suntem aproape gata, vă sun. Trage și Denisa, eu nu mai pot, fetele astea sunt rupte!”

    „La domnu’ Florea mai avem câteva, mai multe sunt la Firea de făcut”

    • „Terminăm și noi astăzi? Pentru că au și fetele treabă. Le e sete, le e foame. Le dor degetele… La domnu’ Florea mai avem câteva, mai multe sunt la Firea de făcut.”
    • „Mai dă-i în pana mea, ei își ia bani și eu stau să le fac treburile! Păi da, ce, îi mulțumești pe ăștia? Bagi ca prostul, n-ai casă, n-ai masă, n-ai nimic. Toți nemulțumiți sunt!”
    • „Mai bine mergeam la ăilalți, plătea mai bine.”

    „Să le pun motor la cur, la mâini?”

    • „Eu înțeleg că sunteți stresat de altul, dar nu pot, ce să le fac? Să le pun motor la cur, la mâini? Să vă streseze! Una a început să plângă, că are copilul la soacră-sa… să o leg aici? Începe să bocească pe aici, că nu-i mai stă soacră-sa cu copilul”.
    • „Îi ajunge și ei de atâtea zile!”

    „Vă stă în cârcă domnu’ Florea… E o onoare să scriem pentru Firea!”

    • „Dacă îi spuneați că o dați afară, de aia nu mai putea ea! Puteți să le explicați că asta e tot ce-am putut noi. Dacă nu, mai bine să ne dea afară. Vă înțeleg că vă stă în cârcă domnu’ Florea… Luați oameni mai mulți! Milogu’ dreacu’! (…) E o onoare să scriem pentru Firea! O văd la televizor și îi spun că «am scris pentru tine, sora mea».”

    Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

  • 15.000 de euro de la primarul Florea pentru „morsa” Chirieac, să trăiască! Din sărăcia Sectorului 5…

    Bogdan Chirieac a primit, pe 7 iulie 2020, suma de 15.000 euro de la Primăria Sectorului 5 din București, pentru promovare pe site-ul DCNews, scrie Buletin.de. Operațiunea are loc într-un moment dificil pentru presă și exact înaintea campaniei electorale în care primarul Daniel Florea (PSD) încearcă să convingă publicul să-i mai dea un mandat.

    Potrivit achiziției postate pe e-licitatie.ro, DCNews Media Grup, aparținându-i lui Bogdan Chirieac, va încasa 72.567 de lei, urmând să livreze prezentare de materiale în online, CD-uri de prezentare, articole de presă publicate pe platformele grupului. Toate serviciile sunt grupate sub numele generic “Pachet Partener”.

    Primăria i-a dat contractul lui Chirieac prin încredințare direct, cu dedicație

    Buletin.de observă că nu a existat un anunț prealabil pe platforma SEAP, astfel încât DCNews n-a avut contracandidați. Totul pare făcut la comandă, special pentru sulfurosul Bogdan Chirieac, una dintre cele mai toxice prezențe din peisajul media românesc.

    Abonat la contracte cu statul, nelipsit din studiourile TV ale mogulilor în emisiunile unde se înfierau justiția, UE, SUA și NATO, Chirieac are o reputație detestabilă printre ziariști. El rămâne însă util în continuare. Astă-primăvară, firma lui Chirieac a primit un contract de 2,5 milioane de euro de la Primăria Sectorului 4 (primar Daniel Băluță, PSD), pentru organizarea de evenimente.

    La schimb cu aceste contracte din bani publici, DCNews își bombardează cititorii cu articole și interviuri favorabile primarilor PSD.

    Miza este uriașă pentru toată lumea și o constituie banii publici la care salivează și PSD, și Bogdan Chirieac.
    Spre exemplu, Sectorul 4 București a cheltuit anul trecut 855,3 milioane de lei (aproape 200 de milioane de euro). Sectorul 5 București a cheltuit 600 de milioane de lei (circa 125 de milioane de euro). Primăria Municipiului București a cheltuit 3,6 miliarde de lei (circa 750 de milioane de euro).

    Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

    CITIȚI ȘI:

    * Avans înspăimântător al epidemiei în România: 555 de cazuri în ultimele 24 de ore, record absolut. Urcăm pe locul 1 în UE la acest capitol

  • Primarul Florea a încins Hora Covidului, pe caniculă, cu pensionari din Sectorul 5 și lăutari de la Doina Gorjului. „Să vedem dacă ne îmbolnăvim sau nu. Suntem curioase”

    Jurnaliștii de la Libertatea.ro au surprins sâmbătă, în detaliu, un act de iresponsabilitate, în Sectorul 5 al Capitalei. Responsabil pentru o așa nebunie, în vreme de pandemie, este însuși primarul de sector, Daniel Florea (PSD). Reportajul, tăios și ironic, arată un comportament de-a dreptul scandalos.

    Zeci de oameni au participat sâmbătă, în plină pandemie, la un spectacol organizat de Centrul Cultural și de Tineret al Primăriei Sectorului 5 în Parcul Sebastian din Capitală. Au încins hore, sârbe și s-au luat în brațe, uitând cu totul de regulile de distanțare fizică și de obligația de a purta mască de protecție. Atât organizatorii, cât și Poliția Locală s-au rezumat la câteva avertismente verbale firave, și asta doar după ce au apărut jandarmii.

    Evenimentul s-a numit „Ia de România” și a fost organizat întârziat cu ocazia Zilei Universale a Iei, din 24 iunie.

    Spectacolul de pe scena montată la intrarea în Parcul Sebastian a început după-amiază, într-o căldură greu de suportat. Pe scenă au cântat, pe rând, mai mulți copii, dar vedetele au venit după ora 16.00.

    ”Hai, nu dăm mâna, acum dăm cotul!”, se aud voci din mulțime, într-o falsă atitudine responsabilă: măștile, de regulă, stau sub bărbie.

    Porumbel: ”Mulțumim primarului, mulțumim primarului!”

    La intrarea în țarc, primăria a pregătit măști de protecție și dezinfectant pentru toată lumea. Nimeni nu trece fără mască. După, fiecare face ce vrea. În principiu, și-o dă jos.

    Faimosul ansamblu popular ”Doina Gorjului” și-a arătat măiestria chiar și pe caniculă. Muzica artiștilor olteni i-a împins la hore pe venerabilii bucureșteni.

    Grupuri-grupuri, oamenii au dansat pe muzica populară și au uitat de masca de protecție, de coronavirus, de starea de alertă și de pandemie.

    ”Mulțumim primarului, domnul Florea, un om deosebit, pe care vă îndemn să-l urmați cu tot dinadinsul”, a spus la microfon Gheorghe Porumbel, managerul Ansamblului „Doina Gorjului” spre finalul spectacolului oferit de olteni. Apoi a ținut să adauge: „În asemenea momente și în asemenea atmosferă, nici măcar coronavirusul nu se mai propagă”. Are calități de medic, domnu’ manager de cântăreți…

    ”Să vedem dacă ne îmbolnăvim sau nu. Suntem curioase”, spune o femeie în jur de 60 de ani. Și se prinde în horă cu o sprinteneală care se popagă cu viteza covidului.

    Alții au venit pentru că oricum ”nu cred în coronavirus”. ”Știți ceva? Eu nu cred așa ceva. Lucrez într-o fabrică și nu le-am auzit pe colegele mele spunând că s-au îmbolnăvit”, argumentează un atotștiutor.

    „Îi frumos și gospodar / Este cel mai bun primar”

    Cap de afiș au fost artiștii Gabriel Dorobanțu (playback masiv), Mirabela Dauer și Mioara Velicu.

    Mirabela Dauer a încheiat concertul pe repede-nainte, ca să prindă și ea o prestație înainte de o eventuală întrerupere subită a spectacolului. Onorariul trebuie securizat cumva.

    ”Nu am vrea să se termine. Dar pe mine nu mă interesează, că eu mi-am luat banii”, a spus, pe scenă, Mioara Velicu, după un alt avertisment al organizatorilor către participanți.

    Tot ea i-a dedicat câteva versuri primarului Daniel Florea, pe o rețetă brevetată de maneliști: „Avem la noi în comună / Primar cu inimă bună / Îi frumos și gospodar / Este cel mai bun primar”.

    Cu măști, dar mai mult fără măști, oamenii au dansat și au cântat alături de artiști, lipiți aproape unii de alții, fluturând steaguri și mâncând popcorn și vată de zahăr de la chioșcurile din zonă.

    Spectacolul s-a încheiat în chiotele petrecăreților. Următoarele 14 zile sunt ale covidului. Incubație ușoară!

    Fotografii: Libertatea

    Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

    CITIȚI ȘI:

    * VIDEO. Primul interviu dat de Liviu Dragnea din pușcărie. Minciuni enorme și o amenințare: „Este doar începutul!”

  • În plină pandemie, Daniel Florea (PSD), primarul Sectorului 5, a dat unei firme turcești cu sediul la Moscova un contract de 185 de milioane de euro pentru îngrijirea spațiilor verzi

    În timp ce restul țării fierbea de teama virusului și a crizei economice, Daniel Florea, primarul Sectorului 5 din București, a încredințat unei firme turcești cu sedul la Moscova un contract de 185 de milioane de euro pentru a se ocupa de spațiile verzi în următorii 4 ani.

    Povestea este prezentată de jurnalista Bianca Albu în Buletin.de. Licitația organizată de Florea a fost adjudecată de un consorțiu de 4 firme turcești, condus de o societate cu sediul la Moscova.

    Firma care a primit de la primarul PSD al Sectorului 5 contractul de 185 de milioane de euro are sediul la Moscova și este apropiată de Putin

    Suma pentru care s-a semnat contractul este una-record: 888.950.808 lei (aproximativ 185 de milioane de euro). Aflat pe ultima sută de metri a mandatului său, Florea s-a grăbit să semneze un contract care-l va angaja pe succesorul său, oricare ar fi acesta, deoarece angajamentul este pe perioada 2020-2024.

    La fel de scandalos este că actul s-a semnat pe 1 mai, în plină stare de urgență și în timp ce primăriile din țară cereau deja disperate bani de la Guvern, invocând criza și prăbușirea încasărilor.

    Nu este primul caz în care comportamentul primarilor nu se potrivește deloc cu declarațiile lor despre situația financiară. Ziaristii.com a prezentat deja situația nenumăratelor cluburi sportive finanțate de primării, care în primele luni din 2020 au primit de la buget sume-record. Simultan, edilii semnau memorandumuri către guvern, cerând neapărata suplimentare a bugetelor, în caz contrar urmând “să punem lacătul pe orașe”.

    Jurnalista de la Buletin.de a descoperit că, în cazul contractului semnat cu turcii, Florea a invocat “o necesitate stringentă”.

    În timp ce PSD țipa că Guvernul se folosește de pandemie ca să semneze contracte păguboase, primarul Florea le dădea 185 de milioane turcilor

    PSD are, mai ales în București, o slăbiciune bolnăvicioasă față de turci. Primărița Capitalei, Gabriela Firea, le-a dat unor companii din țara dictatorului Erdogan contractele prin care a cumpărat 400 de autobuze cu motoare Diesel și 100 de troleibuze, ba vrea chiar și 100 de tramvaie tot din Turcia.

    Liderul consorțiului de firme care a câștigat licitația de 185 de milioane de euro pentru spațiile verzi din Sectorul 5 este o companie apropiată de Vladimir Putin, președintele Rusiei. Ca un făcut, filiala românească a acestei companii (care se ocupă de construcții și nu de amenajări peisagistice) a fost deschisă cu mai puțin de o lună înainte ca Primăria Sectorului 5 să anunțe licitația.

    În ultimele săptămâni, una din temele preferate ale PSD și ale președintelui său Marcel Ciolacu a fost aceea că, profitând de pandemie, Guvernul a făcut achiziții și contracte păguboase, care pot fi încadrate la corupție.

    Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

    CITIȚI ȘI:

    * Fostul șef al trupelor americane în Europa: „Rusia ar putea lansa o invazie în România sau în statele baltice“, pentru a testa reacția NATO

    * Cele 17 țări europene pentru care, din 15 iunie, se redeschid cursele aeriene, fără izolare sau carantină

  • PSD îi mai bagă în cont 20.000 de euro lui Marius Pieleanu, din bugetul Primăriei Sectorului 5, pentru sondaje mincinoase

    Clotilde Armand, europarlamentar USR, a descoperit o nouă „scurgere de bani” din instituțiile publice controlate de PSD spre firmele sociologului de casă al partidului, Marius Pieleanu.

    O explicație în plus pentru sondajele mincinoase ale lui Pieleanu: cei 20.000 de euro obținuți recent de la Primăria Sectorului 5, cea condusă de PSD-istul Daniel Florea. De banii ăștia, îi face Pieleanu un sondaj în care PSD are peste 30%, iar Florea peste 50%!

    Clotilde Armand amintește că Marius Pieleanu (ca și Bogdan Chirieac sau Doru Bușcu) este un vechi abonat la banii PSD. El a fost finanțat de multe instituții conduse de PSD-iști, dar a primit și peste un milion de lei direct din contul partidului (alimentat cu bani publici)!

    Postarea lui Clotilde Armand

    „În plină pandemie de Covid-19, PSD umple conturile lui Marius Pieleanu. Căutam ceva prin SICAP și am văzut cum firma sociologului de casă al PSD a primit încă 20.000 €, atribuire directă, de la primarul Sectorului 5, pentru «Servicii de sondaje de opinie». Asta fac PSD-iștii în pandemie.

    Nu uitați că firmele lui Marius Pieleanu (Grupul de studii socio-comportamentale Avangarde SRL și Psyho Global Consult SRL) au încasat peste un milion de lei de la PSD. Din bani publici.”

    Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

    CITIȚI ȘI:

    * Scrisoarea unor savanți români către un conspiraționist: „Lumea pe care o propui, lipsită de cercetători și doctori, fără vaccinuri și medicamente, e una pe care n-o poți dori copiilor tăi!”

    * Radu Moraru: „Ne vor lua cu izoleta și ne vor vaccina obligatoriu! Și veți vedea, la Nașul TV, niște legume. O să ne pună-n geam ca să râdeți de noi”

  • Pe final de mandat, un primar PSD pune la cale o escrocherie colosală: 200 de milioane de euro pentru flori și arbuști

    Apropierea finalui de mandat îi face pe unii primari PSD să încerce să dea tunuri uriașe, mai ales cei care u mai au șanse să fie realeși. Este și cazul lui Daniel Florea, primarul Sectorului 5 din București. Schema pregătită de acesta este scandaloasă, revoltătoare.

    Primăria Sectorului 5 a scos la licitație unul dintre cele mai mari contracte-cadru din istoria administrației locale din România, cu valoarea maximă de 952 de milioane de lei, arată documentele de pe site-ul de achiziții publice, consultate de G4Media.ro.

    Durata contractului este de 4 ani, ceea ce înseamnă că viitoarea administrație a Sectorului 5, oricare ar fi ea, va moșteni uriașul contract-cadru, în caz că el va fi atribuit până la alegerile locale din iunie 2020.

    Viitorul primar și viitorul Consiliu Local vor fi legați de mâini și de picioare, având un singur „drept”: să plătească uriașele sume la care Primăria va fi obligată prin contractul semnat de Daniel Florea. Cum PSD e cotat la sub 20% în București, inclusiv în Sectorul 5, viitorul primar va fi, probabil, de la USR/PLUS sau PNL, iar viitoarea majoritate se anunță a fi USR/PLUS-PNL-PMP.

    Fără fonduri europene

    Contractul-cadru vizează servicii de întreținere, amenajare și modernizare a spațiilor din domeniul public și privat din Sectorul 5 al Capitalei. În atribuirea contractului, prețul va avea o pondere de 60%, experiența paisagistului – 10%, experiența inginerului silvic/horticol – 10%, iar componenta tehnică – 15%.

    Contractul va fi finanțat din fondurile proprii ale Primăriei Sectorului 5, nu din fonduri europene, și va fi atribuit prin licitație deschisă.

    O condiție extrem de dură pentru participanții la licitație este nivelul minim al cifrei de afaceri anuale, care trebuie să fie de cel puțin 571 de milioane de lei. Această condiție restrictivă ar putea indica pregătirea unui „contract cu dedicație”.

    Ce servicii trebuie să presteze câștigătorul:

    • Plantarea de gazon, arbuști, flori
    • Întreținerea curățeniei
    • Toaletarea arborilor
    • Amenajarea terenurilor de joacă
    • Montarea și împodobirea brazilor de sărbători
    • Montarea de steaguri
    • Montarea de coșuri de gunoi, bănci, panouri de afișaj, garduri metalice, bolarzi, statui, jardiniere
    • Întreținerea sistemelor de irigații
    • Întreținerea sistemelor de iluminat.

    Un primar-calamitate, urmașul lui Vanghelie

    Uriașul contract este „clocit” în cel mai sărac sector al Capitalei, din care fac parte, printre altele, cartierele Rahova, Ferentari și Zăbrăuți. Iar suma de aproape un miliard de lei nu este dirijată spre lucrări de infrastructură, cum ar fi modernizarea străzilor neasfaltate, introducerea canalizării, reabilitarea rețelei termice, ci spre „panseluțe”.

    Sectorul 5 este condus de primari PSD din anul 2000. Marian Vanghelie a obținut patru mandate, Daniel Florea se află la primul.

    Florea e cunoscut pentru inițiativele sale controversate. În luna noiembrie 2019 a înființat două firme ale Primăriei care conțin în denumirea lor simbolurile de campanie electorală ale primarului: DF5 și FAPTE.

    În septembrie 2018, Daniel Florea (PSD) a pus în scenă un spectacol faraonic pentru aniversarea a jumătate de secol de existenţă a Sectorului 5:

    • 30.000 de fotografii gratuite pentru public
    • 15.000 de brelocuri
    • 15.000 de brăţări fosforescente
    • 8.000 de tricouri
    • 3.000 de șepci
    • o zonă gastronomică
    • scenă impresionantă şi artişti de top, printre care Dan Bittman
    • 2.000 de porţii de mâncare
    • 3.000 de sandvișuri servite gratuit
    • 12 standuri pentru distracţia copiilor,
    • 70 de pancarte
    • 5.200 de baloane cu heliu

    Centrul Cultural şi Pentru Tineret „Ştefan Iordache”, instituţia care a organizat în numele primăriei evenimentul, a ales o firmă de curăţenie să se ocupe de întreaga manifestare. Firma care a organizat evenimentul, Libro Events SRL, a depus documentele pentru licitație cu o oră şi jumătate înainte de deschiderea ofertei, încasând pentru prestaţie 3,3 milioane de lei.

    În octombrie 2018, Florea a alocat 4,7 milioane de lei (peste un miliion de euro) pentru celebrarea Centenarului Marii Uniri, unul dintre cele mai mari bugete din ţară dedicate evenimentului.

    Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

    CITIȚI ȘI:

    *„Patrioata” Firea a măsluit licitația pentru 100 de tramvaie ca să câștige turcii, nu Astra Arad! „Calculul punctajului a fost viciat!”

    * Șpăgar PSD: „Eu scot 10.000 de euro din buzunar, mă duc la Antena 3, îi dau lui Gâdea și vorbesc trei zile”