Încântată să vadă cum Dana Budeanu îi insulta „cu curaj“ pe alții, o profesoară s-a trezit, îngrozită, că a devenit ea însăși victima jignirilor lansate de „marea vedetă“. Cadrul didactic i-a trimis o scrisoare deschisă Danei Budeanu după ce o mamă, preluând discursul de la România TV al acesteia, i-a scris pe un grup „marș, fă, la ore!“. Dintr-o dată, profesoara n-a mai găsit amuzant acest tip de limbaj și spune că a plâns.
Dana Budeanu a lansat o modă în rândurile multor femei din România, care i-au preluat limbajul agresiv și tonul isteric, considerându-le ca o dovadă de „curaj“. Printre adeptele sale s-a dovedit a fi și o profesoară, care s-a trezit însă acum, când e în grevă pentru că nu poate trăi cu 3.000 de lei pe lună, devenită ea însăși ținta acestui stil golănesc.
Cu câteva zile înainte, Dana Budeanu – o trompetă a PSD-ului – îi atacase violent pe profesori, spunându-le la televizor „Marș!“ în prime time, la România TV, în emisiunea lui Victor Ciutacu. Budeanu a pretins că greva ar fi o comandă de la Cotroceni, ca să împiedice venirea lui Ciolacu în funcția de premier.
Acum, profesoara se plânge că Dana Budeanu și mamele care o admiră pe aceasta le vorbesc cadrelor didactice ca unor câini.
Mai jos, scrisoarea deschisă pe care profesoara indignată i-o adresează Danei Budeanu, în care mărturisește la final că regretă și că a greșit atunci când a considerat-o un model.
„Am plâns, doamna Budeanu, pentru că nu mi-am imaginat vreodată că îmi va spune o mamă “Marş” ca la câini. Dar a folosit acest cuvânt, pentru că şi dumneavoastră v-aţi permis să spuneţi profesorilor: “Marş!”. Îmi cer iertare faţă de mine că au fost zile când v-am admirat curajul. Mi-aţi dat o lecţie!“
„Bună ziua, doamna Dana Budeanu. Ce mai faceţi?
Sper că sunteţi bine!
Eu nu sunt bine. O să vă povestesc şi dumneavoastră cauza nefericirii mele.
Azi dimineaţă, în timp ce îmi beam cafeaua, am îndrăznit să comentez pe un grup de profesori şi părinţi, spunând că eu nu pot trăi cu 3000 de lei pe lună, mai ales că din aceşti bani, pe lângă facturi, rată şi alte necesare, mai trebuie ca, din când în când, să îmi cumpăr şi o carte, să îmi plătesc un curs pentru că, ştiţi ceva, doamna Budeanu? Mie îmi place să îmi fac profesia bine, să merg în faţa clasei pregătită, să aduc mereu ceva nou copiilor. Din acest motiv mă simt obligată să investesc în permanenţă în formarea mea profesională şi, întrucât statul nu mă sprijină în acest sens, mă descurc din salariul meu de 3000 de lei.
Mi-a răspuns o mamă. O mamă al cărei copil fie are, fie a avut, fie va avea, o învăţătoare, aşa cum sunt şi eu. Sunteţi curioasă, doamna Budeanu, ce mi-a răspuns? Voi presupune că da şi voi răspunde. Mi-a spus atât:
“Marş, fă, la ore, că şi aşa nu faceţi nimic toată ziua!”.
Doamna Budeanu, vă spun sincer, am plâns.
Am plâns, doamna Budeanu, pentru că doamna nu mă cunoaşte, nu ştie ce rezultate am obţinut cu elevii mei de-a lungul timpului, nu ştie câţi elevi cu CES am în clasă, nu ştie câţi elevi am întors din abandon şcolar, nu ştie câte ore de recuperare am făcut fără să mă plătească nimeni, nu ştie în câte seri m-a prins miezul nopţii pregătind lecţii pentru a doua zi.
Am plâns, doamna Budeanu, pentru că părinţii mei nu şi-au permis să mă trimită la studii în străinătate şi pentru că, deşi mi-am dorit foarte mult să am un doctorat, nu mi-am permis. Şi nici nu îmi permit, doamna Budeanu, să îmi trimit copiii la şcoli private ori la studii în ţări străine.
Am plâns, doamna Budeanu, pentru că nu mi-am imaginat vreodată că, după 3 ani de facultate, 2 ani de master, titularizarea, definitivatul şi gradul II obţinute cu media peste 9, îmi va spune o mamă “Marş” ca la câini.
Dar a folosit acest cuvânt, pentru că şi dumneavoastră aţi ieşit public pe post şi v-aţi permis să spuneţi profesorilor: “Marş!”.
Doamna Budeanu s-a adresat profesorilor ca unor câini vagabonzi şi, cum doamna Budeanu se laudă cu studiile dumneaei în străinătate, înseamnă că doamna Budeanu este o intelectuală şi toată lumea îşi poate permite să se adreseze profesorilor ca unor câini.
Îmi cer iertare faţă de mine că au fost zile când v-am admirat curajul.
Doamna Budeanu, mi-aţi dat o lecţie!
M-aţi ajutat să înţeleg că, în această ţară, educaţia nu se poate face cu zâmbet.
E ok….atât aţi putut…“
