Etichetă: Dan Tudorache

  • Clotilde a câștigat procesul cu fostul șef al ADP Sectorul 1, „unul dintre artizanii principali ai operațiunii «Panseluța»”

    Clotilde Armand, primarul Sectorului 1 din București, a câștigat procesul pe care i-l intentase Alin Vieru, fostul șef al ADP Sectorul 1 în mandatul administrației PSD. Vieru se declarase ofensat de faptul că noul primar făcuse publice neregulile din achizițiile publice ale ADP Sectorul 1 și o dăduse în judecată, solicitând 50.000 de euro daune și ștergerea a 11 postări pe Facebook.

    Sentința definitivă a instanței este respinderea recursului făcut de fostul șef al ADP Sectorul 1 și obligația acestuia de a-i plăti Clotildei Armand avocații – onorariu în valoare de 8.692,95 lei.

    Informația a fost publicată pe contul de Facebook al lui Ionel Stoica, purtătorul de cuvânt al primarului de la Sectorul 1. Fost jurnalist, Ionel Stoica l-a numit pe Alin Vieru „om de bază al «grupării Diamant», unul dintre artizanii principali ai operațiunii «Panseluța»”, amintind că acesta a fost trimis în judecată de DNA pentru că ar fi cerut mită 1,8 milioane lei pentru ca ADP S1 să încheie un contract cu firma unui om de afaceri.

    Ce a scris purtătorul de cuvânt al Clotildei Armand

    „Tipul din fotografie este Alin Vieru, fost șef al ADP Sectorul 1, om de bază al «grupării Diamant», unul dintre artizanii principali ai operațiunii «Panseluța». A fost trimis în judecată, în urmă cu trei ani, pentru luare de mită- potrivit DNA ar fi cerut șpagă de la un afacerist un procent de 10% (în total 1.804.800 lei) din valoarea unui contract de prestări servicii încheiat cu ADP Sector 1. În dosarul lui mai sunt trimiși în judecată un fost consilier PNL, transferat în 2020 la PSD (da, USL trăiește la Sectorul 1!), și fosta șefă a Serviciului Juridic din ADP.

    Conform rechizitoriului DNA, Alin Vieru i-a spus unui complice, în august 2017, că primarul Sectorului 1, Daniel Tudorache, «şefu’ mare», i-ar fi cerut ca nici el şi nici subordonaţii să nu mai ia mită «o perioadă». Dar postarea asta nu este despre dosarul de corupție, care trenează de trei ani pe rolul Tribunalului București -consilierul local PSD (ex-PNL, cum spuneam), Daniel Viorel Chirvasă, contestă mai multe probe, cere anularea lor, cazul are următorul termen pe 17 septembrie. Procesul și detalii despre situația cazului, pe portalul instanțelor.

    Nemulțumit că Clotilde Armand a dezvăluit public neregulile din achizițiile publice și managementul defectuos de la ADP Sector 1, solicitându-i demisia, Alin Vieru a început hărțuirea în instanță, și a deschis, în civil, un proces în care-i cerea daune morale de 50.000 de euro și ștergerea a 11 postări pe Facebook.

    Trei instanțe au respins ca neintemeiate cererile lui Alin Vieru (Judecătoria Sectorului 1- 30 octombrie 2018, Tribunalul București – 28 octombrie 2019 și Curtea de Apel București- 8 septembrie 2021). În plus, Alin Vieru trebuie să plătească cheltuieli de judecată:

    «Respinge recursul ca nefondat. Obligă recurentul la 8.692,95 lei, cheltuieli de judecată în recurs către intimată. Definitivă. Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 08.09.2021.» Decizia judecătorească definitivă, pe portalul instanțelor“.

    Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

    CITIȚI ȘI:

    * VIDEO. Orban, dezlănțuit la Focșani: „Asta nu e «echipă câştigătoare»! Asta seamănă cu o juntă, cu o armată de ocupaţie!”

    * Rareș Bogdan vrea să pedepsească USR-PLUS: „Nu le mai dăm 5 ministere, ci 3-4. Trebuie să plătească”. Înainte aveau 6

    * VIDEO. Mircea Hava dezvăluie cum ar fi încercat să-l cumpere Florin Cîțu: „Cât vrei s-o închidem acum?”

    * VIDEO. Orban l-a reevaluat pe Iohannis: „președintele care tace și NU face… sau face?!”

    * Gheorghe Flutur: „«Festivalul democraţiei» a omorât PNL. Am greșit. Mă rog la Dumnezeu să se termine odată Congresul. Am contribuit la breaking-news-uri toată vara”

    * Un primar PNL acuză: „În Suceava e «Festivalul dictaturii»! Flutur a eliminat de pe lista pentru Congres toți simpatizanții lui Orban”

    * PSD, UDMR și PNL-Cîțu încalcă flagrant Constituția. Articolul 113: „Moțiunea de cenzură se dezbate după 3 zile de la data când a fost prezentată în şedinţa comună a celor două Camere”

    * Covid-19: riscul de a muri este de 11 ori mai mare la cei nevaccinați decât la cei vaccinați. Riscul de spitalizare: de 10 ori mai mare. Riscul de infectare: de 4,5 ori mai mare

    * Mesaj straniu în echipa sovietică a „revoluției televizate”. Mircea Dinescu: „Odă lui Iliescu la moartea lui Caramitru”

    * VIDEO. Emma Răducanu și-a desăvârșit legenda: campioană la US Open la 18 ani, după 10 meciuri fără set pierdut! Prima jucătoare din istorie care câștigă un turneu de Mare Șlem venind din calificări

  • Consiliera deputatului Tudorache-Diamant are locuință socială lângă Guvern. A primit-o când era consiliera primarului Tudorache-Diamant

    Acuzațiile primăriței Sectorului 1 București, Clotilde Armand (USR-PLUS), se confirmă: apar tot mai multe nume de personaje din clientela PSD care beneficiază de locuințe sociale, obținute pe vremea când primar la Sectorul 1 era Dan Tudorache (PSD)!

    Europa Liberă a aflat patru cazuri, dintre care unul este de-a dreptul revoltător: cel al Ancuței Felicia Dunca, fost fost consilier juridic la Primăria Sectorului 1, actual consilier al deputatului Dan Tudorache. Locuința socială de care beneficiază aceasta este un apartament situat în centrul Capitalei, aproape de Guvern.

    Cele patru sinecuriste li se adaugă jurnaliștilor de la televiziunile de casă ale PSD care beneficiază de locuințe sociale: Rafaelo Varga (de la România TV) și doi angajați de la Antena 3 (ale căror nume n-au fost dezvăluite încă).

    Mai multe persoane apropiate de deputatul Dan Tudorache (PSD) și de partidul din care face acesta parte au primit locuințe sociale de la administrația Sectorului 1, pe vremea când Tudorache era primar. Parlamentarul PSD susține că nu el a semnat documentele.

    Actuala consilieră de la biroul de deputat al lui Dan Tudorache și trei foști consilieri locali, dintre care unul a fost și viceprimar, sunt pe lista persoanelor care au primit locuințe sociale din partea Primăriei Sector 1 în perioada 2016-2020. În acest interval, primar de sector a fost chiar Dan Tudorache, actual deputat PSD.

    Locuințele sociale ale unei primării sunt acordate tinerilor sub 35 de ani sau pentru familii aflate în dificultate care din diferite motive nu-și permit un adăpost pentru un interval de timp. Aceste case, apartamente sau garsoniere au o chirie modică, mult sub prețul pieței, și pot fi cumpărate de chiriași dacă locuiesc în ele cel puțin 5 ani.

    Lista lui Clotilde Armand

    Situația a fost scoasă la lumină de Clotilde Armand, actualul primar de la Sectorul 1, care susține că aceste repartizări au fost ilegale.

    „Aflu că oamenii apropiați de vechea administrație – activiști de partid, foști șefi de direcții ai primăriei, actuali angajați ai cabinetului parlamentar al fostului edil, șefi din Poliția Locală Sector 1 care se ocupau cu filajul meu și al colegilor la protestele din 10 august 2018 sau angajați de la televiziunile Antena 3 și România TV – au fost răsplătiți de fostul primar cu locuințe dedicate exclusiv tinerilor până în 35 de ani”, a scris Clotilde Armand pe Facebook, înainte de Paște.

    O parte din persoanele la care făcea referire Armand sunt:

    • Ancuța Felicia Dunca
    • Raluca-Gabriela Suditu
    • Paul Iulian Oltean
    • Cati-Carmen Muscelean.

    Ancuța, „sociala” de la Parlament

    Ancuța Felicia Dunca este un fost consilier juridic care a lucrat pentru Primăria Sector 1 și pentru Poliția Locală din Sector 1, așa cum reiese din declarațiile sale de avere. În acest moment, Dunca este consilier la biroul de deputat al lui Dan Tudorache.

    Anca Dunca a primit locuință socială, așadar cu chirie subvenționată, în noiembrie 2018. Aceasta plătește chirie lunară de aproape 430 de lei (mai puțin de 100 de euro!) pentru „locuința sa socială”, un apartament situat în zona Pieței Victoriei, chiar lângă sediul Guvernului, într-o zonă considerată de lux. Minimum 250 de euro (1.250 de lei) este chiria zonei pentru o garsonieră, adică de 4 ori mai mult.

    Consiliera lui Dan Tudorache a declarat, pentru Europa Liberă, că nu dorește să comenteze acest subiect, apoi a închis telefonul. La rândul său, fostul primar s-a eschivat, spunând că „nu am semnat eu aceste documente”, apoi a întrerupt brusc conversația.

    Alte trei persoane favorizate

    Raluca – consilier la două ministere + consilier local la Sectorul 1

    Raluca-Gabriela Suditu. A fost consilier local PSD la Sectorul 1 și consilier la Ministerul Muncii și la Ministerul Turismului, conform declarațiilor sale de avere din ultimii 8 ani. Din CV-ul său reiese că aceasta a mai făcut parte, după 2012, din Consiliului Național al PSD, Consiliului Național al Organizației de Femei PSD și din Departamentului de Sinteză și Comunicare Publică al PSD.

    Paul Iulian Olteanu. A fost consilier local din partea PNL în perioada 2012-2016. În 2017, în timpul mandatului de primar a lui Tudorache, acesta a fost chiar șeful Administrației Piețelor din Sectorul 1, conform declarațiilor de avere pe care le-a completat.

    Cati-Carmen Musceleanu ar avea și ea o locuință socială. Aceasta a fost viceprimar în mandatul de primar al lui Andrei Chiliman (2012-2016), iar sub Dan Tudorache, în mandatul 2016-2020, a fost consilier local din partea PSD.

    Avertismentul lui Clotilde

    Clotilde Armand, actualul primar de la Sectorul 1, a precizat pe Facebook: „Niciunul dintre ei nu îndeplinește condițiile de acordare a locuințelor și majoritatea au «sărit» rândul pe lista de așteptare. Astfel, voi trimite Corpul de Control să verifice situația și voi iniția un proiect de hotărâre care să nu mai permită asemenea anomalii. Nimeni nu este mai presus de lege – și asta trebuie să le intre bine în cap tuturor.Dacă există angajați ai Primăriei care au făcut nereguli, vă asigur că vor plăti”.

    Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

    CITIȚI ȘI:

    * Clotilde Armand îi scoate din locuințele sociale pe reporterul-videochat de la RTV și pe doi angajați de la Antena 3. Aceștia le-au obținut ilegal, de la fostul primar Tudorache

    * „M-am cutremurat auzindu-i că vaccinul cel mai bun este Sfânta Împărtășanie”. ÎPS Teodosie, ridiculizat de la vârful Bisericii

    * CTP l-a „dat în primire” pe șeful SIE, în direct, la TV. Ce minunății franțuzești conținea cutia-cadou trimisă jurnalistului

    * FOTO-VIDEO: 7 poze cu agentul GRU expulzat pentru că încerca să racoleze oficiali români

    * Revolta unui medic, după coșmarul din India: „Mai are tupeu Adina Alberts să spună ceva despre Covid, India, ivermectină, tratamente inventate? Se ia în continuare de vaccinuri?”

    * Adrian Năstase, Petre Roman, Gabriel Oprea, Gheorghe Funar – printre foștii parlamentari care își vor pensiile speciale înapoi! Numărul celor care dau în judecată statul, ca să-și recupereze privilegiul, este de ordinul sutelor

    * Nistorescu despre ex-amicul Dan Voiculescu: „Participa la negocieri pentru că punea la dispoziție trustul de presă – «Vin și eu cu Antena 3». Iar acum face considerații grețoase”

    * Senzațional! Dan Diaconescu revine cu serialul „Pandemia” – 10 sezoane a câte 6 episoade. Ca să-l vezi pe DD, trebuie să te abonezi

    * A murit actorul spaniol Juan Joya Borja („El Risitas”), al cărui râs contagios a amuzat milioane de români. Avea 65 de ani

  • Clotilde Armand a pulverizat mafia avocățească a fostului primar Tudorache, care a căpușat Primăria Sectorului 1

    Primărița Sectorului 1 din București, Clotilde Armand (USR-PLUS), a anunțat vineri că Poliția Locală Sector 1 renunță la procesul intentat unei publicații care în trecut a făcut dezvăluiri despre modelul mafiot de cheltuire a banului public.

    La ordinul fostului primar Dan Tudorache (PSD), Poliția Locală le ceruse jurnaliștilor de la „Buletin de București” daune de un milion de euro! A fost, evident, o acțiune de intimidare, dar una foarte costisitoare: avocatul personal al lui Tudorache a încasat de la Poliția Locală Sector 1 uriașa sumă de două milioane de lei (aproape 400.000 de euro)!

    Clotilde Armand amintește că „primarul diamantelor” (Tudorache) a dat-o în judecată și pe ea, cerându-i daune de 113.000.000 de lei (peste 23 de milioane de euro)! Dar, ghinion: Tudorache și scumpetea lui de avocat au pierdut procesul, apoi au renunțat la el!

    Anunțul făcut de Clotilde Armand

    „Am dispus ca Poliția Locală Sector 1 să renunțe la procesul intentat jurnaliștilor de la «Buletin de București».

    Acest proces a fost unul de intimidare a presei independente și realizat de fostul primar (reprezentat de avocatul personal al acestuia, avocat care a încasat două milioane de lei de la Poliția Locală pentru astfel de servicii). Jurnaliștilor li s-au cerut daune în valoare de un milion de euro pentru că au publicat date din SICAP despre achizițiile suspecte făcute de vechea administrație.

    P. S. În urmă cu un an eram chemată în instanță pentru ca am publicat pe Facebook date despre achizitiile Primariei Sector 1, date din SICAP. Iar primarul diamantelor (tot prin avocatul respectiv) a considerat că trebuie să plătesc daune în valoare de 113.000.000 de lei. Și ce credeți? A pierdut, iar de curând a renunțat la proces.”

    Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

    CITIȚI ȘI:

    * Catanga a murit pentru că n-a vrut să stea în spital, s-a tratat singură acasă cu Ivermectină! „Soțul ei spunea mereu că el nu crede în Covid”

  • Secția Specială mai face un serviciu PSD-ului, înainte de a fi desființată: încearcă s-o invalideze pe Clotilde Armand! După aproape 5 luni de la alegeri, SIIJ a decis renumărarea voturilor la Primăria Sectorului 1

    Procurorul Sorin Iașinovschi de la Secția Specială pentru investigarea magistraților (SIIJ), supranumită Secția Specială, a dispus, printr-o ordonanță de delegare, ca Poliția București să renumere toate voturile de la alegerile locale din Sectorul 1 din București.

    Scrutinul din 27 septembrie 2020 a fost câștigat de Clotilde Armand (USR-PLUS, susținută și de PNL) în fața lui Dan Tudorache (PSD), la o diferență de 1.007 voturi (36.454 / 35.447). În procente, diferența a fost de 1,13% (40,95% față de 39,82%).

    Procurorul SIIJ a dispus măsura de renumărare a voturilor într-un dosar constituit în urma unei plângeri a PSD. Partidul condus de Marcel Ciolacu a reclamat o presupusă fraudă la vot, fără să poată prezenta însă nicio dovadă. Acuzațiile PSD au fost însoțite însă de o campanie mediatică extrem de puternică.

    În plângerea legată de rezultatul alegerilor, PSD a reclamat comiterea unor infracțiuni de către Dan Barna (președintele USR), Nicolae Sprâncu (procuror, președintele Biroului Electoral Sector 1) și Andrei Nicolescu (membru USR).

    Faptul că președintele Biroului Electoral Sector 1 a fost un magistrat (procurorul Nicolae Sprâncu) a făcut ca dosarul să fie de competența Secției Speciale, o unitate de parchet compromisă și fără viitor, desființarea sa fiind o chestiune de luni, poate chiar săptămâni.

    Procurorul Sorin Iașinovschi, de la Secția Specială, susține în ordonanța emisă, că pentru a face actele necesare din dosar este necesară renumărarea voturilor de la alegerile locale. Mai eaxct: toate voturile din cele 166 de secții din Sectorul 1.

    Întrebat dacă ar putea fi invalidat mandatul de primar al lui Clotilde Armand, avocatul Mihai Drăgan (apărătorul fostului primar Dan Tudorache) a spus marți, la Antena 3: „Finalul, probabil, acesta va fi”. 

    „Sunt 166 de secții, renumărarea va dura probabil 2-3 săptămâni”, a mai spus Drăgan.

    Clotilde Armand a tăiat contractele prin care sume uriașe se scurgeau de la Primăria Sectorului 1 spre Antena 3, sub formă de publicitate (inclusiv campanii de publicitate mincinoasă). De atunci, Antena 3 a pornit un adevărat jihad mediatic împotriva primăriței USR-PLUS.

    O altă direcție de atac la Antea 3, la fel de diversionistă: noul ministru al Justiției, Stelian Ion (USR-PLUS), vrea să desființeze Secția Specială „pentru a nu mai ancheta alegerile fraudate de la Sectorul 1”!

    După ce a pierdut Primăria Sectorului 1, Dan Tudorache a fost recuperat de PSD și făcut deputat, pe lista de la București. În campania electorală pentru parlamentare a izbucnit scandalul șpăgilor luate de acesta, de peste 3 milioane de euro, prin intermediul a două paravane: fosta soție și al menajera. Tudorache a rămas în libertate doar după ce a plătit cauțiunea de un milion de euro stabilită de DNA (de fapt, fosta soție a depus garanții imobiliare care să acopere această sumă).

    Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

  • Savaliuc despre Tudorache, care i-a dat 50.000 €: „Dosar cu iz politic. Iată ce pățesc cei care nu înțeleg să lase locul preferaților Sistemului!”

    Propaganda PSD a început operațiunea de victimizare a mega-coruptului Dan Tudorache, fostul primar al Sectorului 1. Tonul l-a dat „Lumea Justitiei” (Luju.ro), oficina preferată a infractorilor, care-i aparține lui Răzvan Savaliuc (format la școala de diversiune și șantaj a turnătorului pușcăriaș Sorin Roșca Stănescu) și gravitează pe orbita Antenei 3 (televiziunea de diversiune și șantaj a turnătorului pușcăriaș Dan Voiculescu).

    Total previzibil, publicația lui Savaliuc susține că DNA i-a deschis un „dosar politic” lui Tudorache. Același Savaliuc care, prin Luju.ro, a primit 50.000 de euro de la Primăria Sectorului 1 atunci când Tudorache era primar!

    „Dosar cu iz politic”, titrează Luju.ro, care „argumentează”: „A naibii coincidență: după ce a acuzat uriașa fraudă comisă la alegerile locale în favoarea candidatei regimului Iohannis, Clotilde Armand, ex-primarul Sectorului 1, Daniel Tudorache, a fost liniștit de DNA. Tudorache a fost inculpat pentru complicitate la trafic de influență și spălare de bani, inclusiv pentru fapte vechi din 2008. Tudorache a fost ținut o noapte întreagă la DNA, timp de 12 ore, plecând liber doar pe cauțiune de 1 milion de euro”.

    Savaliuc își amintește de cei 50.000 de euro primiți de la Tudorache, din bani publici, și se învârtoșează: „Iată ce pățesc cei care nu înțeleg să lase locul preferaților Sistemului. Ex-primarul Sectorului 1, Daniel Tudorache, a fost inculpat de DNA pentru pretinse infracțiuni de complicitate la trafic de influență și spălare de bani. Nu este vorba despre dosarul deschis ca urmare a plângerilor făcute de noua primăriță a Sectorului 1, Clotilde Armand, și în care s-au făcut percheziții în cursul săptămânii, ci despre o altă cauză. O cauză în care, atenție, sunt vizate posibile fapte din 2008, deci vechi de 12 ani”.

    Și când era gata-gata s-o lase pe tânjală, Savaliuc – scribul Mafiei – a mai aruncat o privire spre mormanele de bani primite de la Tudorache și a mai tras o șarjă: „Coincidența naibii: inculparea lui Tudorache are loc la doar câteva săptămâni după ce acesta a acuzat o uriașă fraudă electorală comisă la alegerile locale în favoarea candidatei regimului Iohannis, actuala primariță Clotilde Armand. Ca să nu mai spunem că DNA a dat drumul la acest dosar cu puțin timp înainte de alegerile parlamentare, Tudorache însuși fiind candidat pentru un post de deputat”.

    Și o ultimă sforțare savaliuciană, poate mai pică de-o ciorbă: „În ceea ce privește dosarul în care a fost inculpat pentru complicitate la trafic de influență și spălare de bani, Daniel Tudorache – apărat de avocatul Mihai Drăgan – a fost audiat la DNA o noapte întreagă, timp de 12 ore, fiind lăsat să plece acasă doar în schimbul unei cauțiuni de 1 milion de euro. De asemenea, iî același dosar, DNA a pus-o sub inculpare și pe soția lui Daniel Tudorache, dar și pe menajera acestuia”.

    Clotilde Armand, succesoarea lui Daniel Tudorache la Primăria Sectorului 1, a dezvăluit recent – având acces la documente – că Luju.ro a fost printre beneficiarele sumelor acordate de fostul primar PSD pentru promovarea unui spital inexistent. Publicația lui Savaliuc a încasat frumoasa sumă de 50.000 de euro.

    Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

  • „Clotilde Armand a început prigoana totală!” Tudorache, PSD-istul evacuat din Primăria Sectorului 1, face potecă la DNA

    Chemarea la DNA l-a speriat pe Dan Tudorache, fostul primar PSD al Sectorului 1. Succesoarea sa, Clotilde Armand (USR-PLUS), aleasă în funcție și cu susținerea PNL, se ține de cuvânt și îi ia la puricat cheltuielile nerușinate din bani publici. Tudorache simte că se strânge cercul. Ca să-și facă un pic de curaj, scrie pe Facebook.

    Procurorii DNA au pus ochii pe achiziția suspectă de tablete pentru elevi, la prețuri mult mai mari decât cele de pe piața liberă. N-ar fi rău să acorde atenție și scandaloasei achiziții de termoscannere, fără licitație, la prețuri de 4 ori mai mari decât erau disponibile pe Emag.ro!

    Jaful este incredibil: s-a invocat necesitatea de a instala aparate de măsurat temperatura la intrarea în școli pentru a se achiziționa, în luna mai, 200 de termoscannere la câte 15.000 de euro bucata. Pe Emag.ro, același produs costă doar 3.500 de euro bucata, adică de 4,3 ori mai puțin.

    Postarea de joi a lui Dan Tudorache

    „Dragi prieteni,

    Au apărut în mass-media informații că am fost vizitat de organele de anchetă de la DNA, care au efectuat o percheziție domiciliară.

    Pentru a nu se face speculații cu substrat politic și pentru că nu am nimic de ascuns, doresc să vă aduc la cunoștință situația reală.

    Percheziția a fost efectuată în urma uneia dintre multele sesizări formulate de Clotilde Armand împotriva mea, și anume ACHIZIȚIA DE TABLETE pentru elevii din Sectorul 1.

    Din punctul de vedere al actualului primar al Sectorului 1, achiziția de tablete pentru copii în contextul pandemiei nu era necesară. De altfel, Clotilde Armand a început prigoana totală împotriva tuturor angajaților Primăriei care nu au «pupat inelul».

    Revenind la percheziție, am pus la dispoziția organelor de anchetă tot ce mi s-a solicitat, însă nu s-a identificat nimic suspect. Nu sunt un om bogat, averea mea fiind familia și onoarea.

    Nu am fost «ridicat», «dus la audieri», «reținut» sau subiect al vreunei alte acțiuni spectaculoase și nici nu mi s-a adus la cunoștință că aș avea calitatea de «suspect» sau «inculpat» în vreun dosar.

    Mai multe detalii nu știu în acest moment, însă vă voi ține la curent cu orice noutate.

    Mă voi prezenta la orice solicitare a autorităților, pentru că, așa cum am mai spus, nu am nimic de ascuns.

    Și, cel mai important, sunt liniștit și mândru în legătură cu activitatea desfășurată în mandatul meu de primar al Sectorului 1.”

    Comunicatul DNA

    “În cursul zilei de 19 noiembrie 2020, ca urmare a obținerii autorizărilor legale de la instanța competentă, au fost efectuate percheziții domiciliare în 38 de locații situate pe raza municipiului București și județul Ilfov, din care două sunt entități aflate în subordinea unor primării de sector, restul reprezentând domiciliile unor persoane fizice.

    În cauză, procurorii beneficiază de sprijin de specialitate din partea Direcției Generale de Poliție a Municipiului București, Direcției de Operațiuni Speciale și Brigăzii Speciale de Intervenție a Jandarmeriei“.

    Cele două primării de sector menționate în comunicatul DNA sunt cele din sectoarele 1 și 5, vizați de anchete fiind Dan Tudorache, respectiv Daniel Florea și Marian Vanghelie, primari mai noi mai vechi ai PSD.

    Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

  • Bani de la primarul Tudorache (Sectorul 1) pentru clipul mincinos: Savaliuc – 50.000 €, Lazarus – 30.000 €. Lista profitorilor

    Clotilde Armand, primărița USR-PLUS instalată recent la conducerea Sectorului 1, a dat în vileag felul în care fosta conducere PSD a Primăriei (primar Dan Tudorache) a cheltuit 300.000 de euro, în campania electorală, pentru a face publicitate unui spital inexistent. O reclamă mincinoasă, interzisă chiar și de CNA-ul PSD-izat.

    Conform dezvăluirilor făcute de Clotilde Armand pe pagina sa de Facebook, cei 300.000 de euro au fost împărțiți pentru trei televiziuni (B1 TV, România TV și Digi 24) și doi propagandiști pro-PSD și pro-corupție (Răzvan Savaliuc și Luis Lazarus).

    Compania care s-a ocupat de împărțirea banilor pentru spotul mincinos se numește Compania de Investiții şi Dezvoltare în Sănătate şi Domenii de Interes Public – Privat Sector 1 S. A (CIDSDIPPS 1). O societate înființată de primarul Tudorache și care, deși are 44 de angajați, nu face nimic util, ci doar toacă bani – sume uriașe – în interesul clientelei PSD. Inclusiv în cel al clientelei mediatice.

    Poate părea surprinzătoare absența Antenei 3 de pe lista televiziunilor care s-au înfruptat din banii Primăriei Sectorului 1 pentru a promova un fake-news scandalos. Este doar o aparență: sub conducerea lui Dan Tudorache, Primăria Sectorului 1 a pompat sume uriașe și în Antena 3 pentru această campanie, dar plata s-a făcut pe alte canale, nu din bugetul companiei care a realizat clipul mincinos (CIDSDIPPS 1). De asemenea, Antena 3 a fost implicată și în alte „proiecte”, ca să promoveze alte „realizări” – altfel spus, alte minciuni și fantasmagorii. Totul, contracost.

    Cum au fost distribuiți banii Sectorului 1 pentru reclama mincinoasă

    • B1 TV: 100.050 de euro (667 de spoturi)
    • România TV: 69.000 de euro (75 de spoturi)
    • Digi 24: 69.000 de euro (75 de spoturi)
    • Luju.ro (Răzvan Savaliuc): 50.000 de euro
    • Luis Lazarus Live: 30.000 de euro.

    Anunțul făcut de Clotilde Armand

    „Am revenit la Compania de Investiții şi Dezvoltare în Sănătate şi Domenii de Interes Public – Privat Sector 1 S. A. și am reușit să intru în birourile companiei, unde în urmă cu câteva zile n-am găsit pe nimeni din cei 40 de angajați.

    Despre activitatea acestei companii nu știe nimeni nimic de mai bine de doi ani. Am discutat cu conducerea și am aflat cu ce s-a ocupat. De exemplu, am aflat cât a plătit pentru spotul mincinos interzis de CNA, despre spitalul care nu există, spot difuzat la televiziuni; ce buget are compania; ce investiții au făcut în ultimii 2 ani etc.

    Vă invit să urmăriți ce s-a întâmplat.”

    Spotul interzis de CNA: o minciună zgomotoasă

    Spotul legat de Spitalul de Urgență, plătit de Primăria Sectorului 1 prin intermediul CIDSDIPPS 1, a fost difuzat de peste 1.000 de ori, pe mai multe posturi de televiziune.

    Conform unei monitorizări făcute de ziarul „Libertatea” în luna august, spotul a avut peste 500 de difuzări doar în perioada 27 iunie – 2 august, cu mult înainte de campania electorală pentru alegerile locale. Ulterior, pe măsură ce se apropiau alegerile (programate pe 27 septembrie), spotul a fost difuzat și mai furibund.

    „Campania a strâns 540 de difuzări pe cele 5 televiziuni de știri: Realitatea Plus (122 de difuzări), B1 TV (241), Antena 3 (93), România TV (42) și Digi 24 (42)”, scria în august „Libertatea”.

    Cea care a încercat să oprească risipirea banului public pentru o campanie mincinoasă, evident electorală (în folosul primarului în funcție, Dan Tudorache), a fost contracandidata acestuia, Clotilde Armand (din partea USR-PLUS, dar susținută și de PNL). Și tot ea a anunțat victoria obținută la Consiliul Național al Audiovizualului (CNA).

    „Am semnalat CNA despre acest spot manipulator chiar în momentul în care a apărut. Am spus aici public că este o minciună. Am rugat televiziunile să nu difuzeze așa ceva. Uite că am avut dreptate. CNA a decis că spotul primarului PSD-ist, plătit din banii cetățenilor, este o minciună și a fost interzis. Acum, solicit primarului să returneze toți banii aruncați pe această minciună. Că nu sunt banii lui de acasă și nici banii d-lui Ciolacu”, a scris Clotilde Armand pe Facebook.

    VIDEO: Spotul mincinos plătit de Primăria Sectorului 1

    Savaliuc și Lazarus – prestații mizerabile pentru zeci de mii de euro

    Șochează sumele uriașe alocate de Primăria Sectorului 1 unui site anti-justiție (Luju.ro – 50.000 de euro) și unei șușe pe Facebook (Luis Lazarus Live – 30.000 de euro).

    Luju.ro, deținut de Răzvan Savaliuc, este o oficină a infractorilor din România. Un site în care corupții sunt apărați, iar justiția și statul de drept sunt terfelite permanent. Luju.ro este abonat și la bugetul PSD, din care i se alocă regulat sume importante.

    Beneficiarul celor 50.000 de euro de la Primăria Sectorului 1, Răzvan Savaliuc, este invitat frecvent la Antena 3 și la RTV, pentru a contribui la campaniile anti-justiție și pro-corupție ale celor două televiziuni PSD-iste.

    Luis Lazarus Live este o păcăleală ambalată în hârtie creponată. Nu este o emisiune TV, ci o serie de transmisii live pe Facebook făcute de o altă trompetă a penalilor, Luis Lazarus (ex-OTV).

    Mai nou, Lazarus este și un mare conspiraționist. El promovează ele mai aberante teorii despre pandemia Covid-10, la care-și aduce și propria contribuție „creativă”. E fericit să combată alături de rusofila Codruța Cerva, de videochatista Oana Lovin și de telenovelista Adriana Bahmuțeanu.

    Pentru banii publici primiți de la PSD-istul Dan Tudorache, Lazarus a pus umărul la campaniile mincinoase ale acestuia. I-a susținut inclusiv aberațiile privind „voturile care i-au fost furate de USR-PLUS și PNL”.

    VIDEO: Ce prestează Lazarus de 30.000 de euro, pentru Tudorache

    Luis Lazarus a promovat intens, în „emisiunile” sale transmise pe Facebook, mitingurile conspiraționiștilor (Pompiliu Diplan, Diana Iovanovici-Șoșoacă, Dan Chitic, Mugur Mihăescu – „Garcea”, Viorel Cataramă, Radu Moraru etc.).

    Lazarus a fost prezent la manifestațiile din Piața Universității, unde a acuzat că „românii nu mai au drepturi”, dar și la incidentele de la Iași, unde „coviodioții” au provicat scandal la moaștele Sfintei Parascheva. Și în acele momente, Lazarus a fost „onorat” de prezența vuvuzelelor Oana Lovin și Codruța Cerva.

    VIDEO: Lazarus, promotorul conspiraționiștilor

    Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

    CITIȚI ȘI:

    * INTERVIU. Cristian Diaconescu despre alegeri și vize: ”Cu Biden, avem o șansă care nu se mai întoarce în 20 de ani”

    * Restricții anti-Covid dure, începând de luni: toate școlile închise, masca obligatorie peste tot, magazinele închise după ora 21.00

    * Profesor dat afară pentru că a refuzat să predea online. Altuia, din același motiv, i-a fost micșorat salariul

  • Se încheie circul grotesc și la Sectorul 1: Clotilde Armand își preia mandatul de primar. Instanța a respins definitiv cele 125 de contestații ale PSD

    Clotilde Armand (USR-PLUS) a fost validată marți ca primar al Sectorului 1 de către Tribunalul București, care a respins definitiv toate contestațiile făcute de PSD. Se încheie astfel, după o lună, și circul grotesc de aici, regizat de fosta administrație social-democrată a Capitalei incapabilă să înțeleagă că a pierdut alegerile locale și accesul la resursele publice.

    După modelul de la Primăria București, unde Firea și-a pus zeci de apropiați să conteste rezultatele alegerilor din 27 septembrie într-o încercare disperată de a amâna inevitabilul, primarul Tudorache de la Sectorul 1 a procedat la fel.

    Clotilde, primul mesaj după validare: „Avem de reconstruit un sector. Fără hoție și fără birocrație. Stimați cetățeni ai Sectorului 1, de astăzi sunt primărița Dvs. Începem treaba!“

    Miza, în ambele unități administrative (Primăria București și Primăria Sectorul 1), era uriașă, pentru că nici Firea, nici Tudorache nu se așteptau să piardă. Veniți în locul lor, Nicușor Dan și Clotilde Armand au avertizat încă din campania electorală că vor lua la mână activitatea de până acum, iar acolo unde se vor găsi fraude, cazurile vor fi trimise la DNA. Dintr-o dată, panica s-a instaurat atât la clanul Firea-Pandele, cât și la administrația Sectorului 1. Luna câștigată prin tergiversări și contestații în tribunale a fost folosită pentru a “pune la punct” actele din primării. Atât Nicușor Dan, cât și Clotilde Armand au avertizat însă că vor verifica foarte amănunțit ce s-a semnat și ce s-a modificat în documente în această perioadă de interimat.

    Clotilde Armand a postat marți, pe contul său de Facebook, un comentariu după sentința definitivă a Tribunalului București: “După o lună de zile de la alegerile locale câștigate democratic de mine prin votul cetățenilor din Sectorul 1, Tribunalul București a respins astăzi toate cele 125 de contestații depuse de: fostul primar PSD, actuali consilieri PSD, de rudele acestora și de angajați ai Primăriei Sector 1. Astfel, alegerea mea în fruntea Primăriei Sector 1 a fost validată definitiv.

    Acum, fostul primar trebuie să ofere niște explicații procurorilor pentru jaful din banii publici din ultimii patru ani. Să fie foarte clar, fiecare funcționar și angajat al primăriei care a girat tunurile PSD în toți acești ani o să plătească în fața Justiției. Lucrurile nu vor rămâne așa. Avem de reconstruit și de dezvoltat un sector. Fără hoție și fără birocrație.

    Stimați cetățeni ai Sectorului 1, de astăzi sunt primărița Dvs. Începem treaba!“.

  • VIDEO. Clotilde Armand acuză o gravă tentativă de fraudare a alegerilor: primarul Tudorache ar fi încercat să falsifice procesele-verbale cu rezultatele votării pentru Primăria Sectorului 1! Treaba murdară ar fi făcut-o un consilier local al PSD

    Clotilde Armand (USR) acuză o tentativă de fraudare a alegerilor pentru Primăria Sectorului 1. Poliția a intervenit: a dus o persoană la audieri și a sigilat o încăpere din sediul Primăriei Sectorului 1. Clotilde Armand a sesizat că un consilier local al PSD a dus în clădirea respectivă, de la Biroul Electoral de Sector, mai multe procese-verbale cu rezultatele alegerilor de duminică.

    În două postări succesive pe Facebook, Clotilde Armand a transmis imagini din sediul Primăriei Sectorului 1, cu polițiști și jandarmi sosiți la fața locului, în care se vede un teanc de documente pe un scaun.

    Daniel Tudorache, primarul bănuit că a pus la cale frauda

    Persoanele implicate în presupusa tentativă de fraudă electorală au fost duse la Secţia 4 de Poliţie „pentru stabilirea situaţiei de fapt şi de drept”, a anunţat poliţia într-un comunicat preluat de  Mediafax.

    „În jurul orei 15.45, Secţia 4 Poliţie a fost sesizată prin sistemul 112 cu privire la faptul că un bărbat, candidat al unui partid politic pentru funcţia de consilier, ar fi fost văzut ieșind din clădirea unde a funcţionat un Birou Electoral al Sectorului 1, de către mai mulţi reprezentanţi ai altor partide politice, având asupra sa mai multe procese verbale. Persoanele în cauză au fost identificate şi sunt conduse la sediul Secţiei 4 Poliţie pentru stabilirea situaţiei de fapt şi de drept”, a precizat Poliţia Capitalei.

    Pe parcursul zilei de luni, primarul Dan Tudorache (PSD) a șocat prin anunțul că, potrivit numărătorii paralele făcute de PSD, el a câștigat alegerile la Sectorul 1, cu 200 de voturi mai mult decât Clotilde Armand (USR).

    Candidata USR și Claudiu Năsui, președintele filialei București a partidului, l-au contrazis pe Tudorache. Ei au anunțat că, potrivit numărătorii paralele făcute de USR, Clotilde Armand a câștigat cu o diferență de peste 1.000 de voturi.

    Prima postare a lui Clotilde Armand

    „Iată ce avem în sediul Direcției de Salubrizare și Investiții situat în Complexul din Piața Mureș, un etaj deasupra Biroului Electoral de Sector. Procese Verbale necompletate! Așa pregăteau frauda. Și-a făcut apariția pe aici și directorul ADP S1 și nu știu ce caută el la BES. O să ne lămurească Poliția.”

    A doua postare a lui Clotilde Armand

    „Iată cum a folosit fostul primar al Sectorului 1 o instituție a primăriei și cum a încercat să modifice procesele verbale cu ajutorul angajaților de la Direcția de Salubrizare. Să fie foarte clar: Tudorache și toți cei care au participat la această tentativă o să răspundă în fața Justiției. #VăVedem„

    Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

  • Se repetă coșmarul lui Clotilde Armand? PSD-istul Tudorache pretinde că a învins-o cu 200 de voturi!

    Deși părea să fi obținut o victorie clară, europarlamentara Clotilde Armand (USR), candidata USR-PLUS & PNL la Primăria Sectorului 1, are din nou emoții. Primarul în funcție, Dan Tudorache (PSD), susține că el este învingătorul „la mustață”, conform numărătorii paralele făcute de partidul său.

    Postarea pe Facebook a lui Tudorache: „Breaking news. După terminarea numărătorii paralele, am în plus 200 de voturi față de Clotilde Armand! Așteptăm rezultatele oficiale de la BEC!”.

    Oficial, Clotilde este încă pe primul loc

    Rezultatele parțiale pentru Sectorul 1, comunicate de Biroul Electoral Central (BEC) luni la ora 9.00, după centralizarea a jumătate din buletinele de vot, o indicau pe candidata USR cu un avans de 2,9%:

    • Clotilde Armand ……. 41,84%
    • Daniel Tudorache ….. 38,94%

    Exit-poll-ul definitiv de duminică, anunțat la ora 22.30 pentru ora 21.00 (când s-au închis urnele), dădea o diferență și mai mare, de 8,5%, în favoarea „franțuzoaicei”:

    • Clotilde Armand ……. 48,0%
    • Daniel Tudorache ….. 36,5%

    USR: Clotilde are peste 1.000 de voturi în plus!

    Claudiu Năsui, președintele USR București, îl contrazice pe PSD-istul Tudorache. Năsui a anunțat pe Facebook că, potrivit datelor din numărătoarea paralelă a USR, Clotilde Armand are peste 1.000 de voturi diferență față de Tudorache.

    „Legat de zvonul lansat de candidatul PSD la Primăria Sectorului 1 că ar fi câștigat, din numărătoarea noastră paralelă doamna Clotilde Armand are peste 1.000 de voturi diferență față de domnul Tudorache. Din numărătoarea unui alt partid, care ne-a comunicat-o, are peste 1.400 de voturi. Stați fără griji, păzim votul de la alegerile locale!”

    Și Clotilde Armand a scris pe Facebook că a câștigat alegerile din Sectorul 1: „Aud că fostul primar al Sectorului 1 nu știe să numere. Nu-i nimic. Îl învățăm noi. Până atunci vă spun doar atât: PSD este istorie în Sectorul 1 și nu-i vine a crede. Oricum, suntem cu ochii pe ei până avem toate datele oficiale”.

    Răsturnarea din 2016

    În 2016, Clotilde Armand era indicată drept învingătoare duminică seara, după exitt-poll, dar numărătoarea oficială de luni l-a scos primar pe Tudorache primar al Sectorului 1, cu o diferență de 1.698 de voturi:

    • Daniel Tudorache ….. 31,07% ….. 23.220 voturi
    • Clotilde Armand ……. 28,77% ….. 21.504 voturi.

    Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!