Etichetă: Dan Hosu

  • Soțul șefei DIICOT, condamnat la 3 ani de închisoare cu suspendare, pentru corupție! Va „mișca rotițele” Klaus Iohannis, așa cum a promis?

    Situație critică pentru șefa DIICOT, Giorgiana Hosu: soțul ei a fost condamnat la închisoare, iar președintele Klaus Iohannis tocmai a dat semnalul că o va revoca pe șefa DIICOT dacă soțul ei va fi declarat vinovat de instanță.

    Dan Hosu, soțul șefei DIICOT, a fost condamnat joi la 3 ani de închisoare cu suspendare în dosarul de corupție în care este judecat. Decizia pronunțată de Tribunalul București, ca primă instanță, nu este definitivă.

    Magistrații au dispus în cazul lui Dan Hosu:

    • 2 ani și 6 luni de închisoare pentru acces ilegal la un sistem informatic;
    • 1 an și 6 luni de închisoare pentru infracțiunea de instigare la folosire în orice mod, direct sau indirect, de informații ce nu sunt destinate publicității ori permiterea accesului unei persoane neautorizate la asemenea informații, în scopul obținerii pentru sine sau pentru altul de bani, bunuri ori alte foloase necuvenite.

    Dan Hosu a fost achitat pentru infracțiunile de trafic de influență și de dare de mită.

    Instanța a dispus contopirea pedepselor principale, rezultând în final pedeapsa de 3 ani de închisoare, cu suspendarea executării pedepsei.

    În februarie 2017, DNA i-a trimis în judecată, sub control judiciar, pentru fapte de corupție, pe Dan Hosu, care la data săvârșirii faptelor era administrator al unei firme. În trecut, el fusese șeful Serviciului de combatere a traficului de migranți din cadrul Direcției de Combatere a Crimei Organizate (DCCO), din Poliția Română.

    Dan Hosu este soțul șefei DIICOT, Giorgiana Hosu.

    În același dosar, DNA i-a mai trimis în judecată, sub control judiciar, pe:

    • Ion Sorin Tatu, la data faptelor administrator de fapt al unei societăți comerciale, pentru trafic de influență;
    • Cătălin Marian Cataramă, comisar șef de poliție, șef al Serviciului de combatere a traficului cu migranți din cadrul IGPR, pentru acces ilegal la un sistem informatic, în formă continuată, fals informatic, în formă continuată, folosirea, în orice mod, direct sau indirect, de informații ce nu sunt destinate publicității ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informații, în scopul obținerii pentru sine sau pentru altul de bani, bunuri ori alte foloase necuvenite, în formă continuată, și luare de mită;
    • Angela Toncescu, la data faptelor membru în Consiliul de Administrație al S.C Carpatica Asig S.A. Sibiu, pentru 3 infracțiuni de cumpărare de influență.

    Dan Hosu îi suna pe urmașii morților ca să ia un procent din asigurările acestora

    Printre altele, procurorii îl acuză pe Dan Hosu că, în 3 august 2016, prevalându-se de ascendentul moral pe care-l avea asupra lui Cătălin Cataramă, ca fost şef al Serviciului de combatere a traficului cu migranţi, l-a instigat pe acesta să acceseze sistemul informatic administrat de Direcţia pentru Evidenţa Persoanelor si Administrarea Bazelor de Date şi să-i furnizeze datele de identificare ale unor persoane decedate.

    „În baza acestor informaţii, inculpatul Hosu Dan a urmărit să încheie mai multe înţelegeri patrimoniale cu urmaşii persoanelor decedate, cu scopul obţinerii unui procent semnificativ, pentru sine, din sumele ce urmau a fi acordate de către societăţile de asigurări responsabile civilmente”, spun procurorii.

    Preşedintele Klaus Iohannis a dat de înțeles, ieri, într-o conferinţă de presă, că o eventuală condamnare a lui Dan Hosu în Dosarul „Carpatica” va duce la revocarea soției acestuia de la șefia DIICOT. „Dacă apare o condamnare, cu siguranță nu va rămâne fără urmări! În acest scenariu, nu voi sta să aștept să miște alții rotițele”, a spus Klaus Iohannis.

    Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

  • Soțul șefei DIICOT, salvat de CCR. Chiar înaintea ultimului termen, judecătorii au eliminat din dosarul “Carpatica” probele strânse de DNA cu ajutorul SRI. DIICOT tocmai a clasat dosarul “10 august”

    Soțul șefei DIICOT, salvat de CCR. Chiar înaintea ultimului termen, judecătorii au eliminat din dosarul “Carpatica” probele strânse de DNA cu ajutorul SRI. DIICOT tocmai a clasat dosarul “10 august”

    Soțul Giorgianei Hosu, șefa DIICOT, a fost salvat de judecătorii de la Tribunalul București chiar înaintea ultimului termen din procesul dosarului “Carpatica”, scrie G4Media.ro. Din probatoriul DNA au fost eliminate toate probele strânse cu ajutorul SRI în baza mandatului de siguranță națională. Decizia instanței a fost determinată de celebra hotărâre a Curții Constituționale (CCR) care a desființat protocolul DNA-SRI.

    Dan Hosu, fost șef la Serviciul de Combatere a Traficului cu Migranți din Direcția de Combatere a Crimei Organizate a IGPR, a fost trimis în judecată de DNA pe 6 februarie 2017, sub acuzațiile de trafic de influență, instigare la acces ilegal la un sistem informatic, instigare la folosirea, în orice mod, de informații ce nu sunt destinate publicității și dare de mită. În judecată au mai fost trimiși, în acest dosar, Angela Toncescu – fost membru al Consiliului de Administrație al Carpatica Asig Sibiu – polițistul Cătălin Marian Cataramă și Ion-Sorin Tatu, patron de firmă.

    În calitate de șef la Combaterea Crimei Organizate din IGPR, soțul Giorgianei Hosu ar fi luat șpăgi uriașe ca să ajute o societate de asigurări și ca să “mulgă” comisioane din despăgubiri

    Dan Hosu e acuzat de DNA că a ajutat-o pe Angela Toncescu să tragă sforile la ASF (Autoritatea de Supraveghere Financiară) ca să primească avizul pentru numirea în funcția de președinte al Consiliului de Administrație al Carpatica Asig. De asemenea, ar fi ajutat-o pe Toncescu să influențeze ASF pentru a nu sancționa societatea de asigurări.

    Conform DNA, Dan Hosu și alte persoane (între care un fin al Elenei Udrea) ar fi primit între martie 2015 și martie 2016 “foloase necuvenite constând în indemnizații lunare de la Carpatica Asig”, la schimb cu influențarea conducerii ASF. Ca să mascheze șpaga, inculpații au încheiat cu firma de asigurări “contracte păguboase” de până la “480.000 de euro fără TVA”.

    DNA îl mai acuză pe soțul șefei DIICOT că i-a cerut lui Cătălin Marian Cataramă să folosească baza de date de la Evidența Populației pentru a obține datele unor persoane decedate. Fostul șef din IGPR voia să facă înțelegeri cu urmașii celor decedați, să-i ajute să primească despăguburi în baza polițelor de asigurare pe viață, el urmând să își “tragă” comisioane din afacere.

    Sub comanda Giorgianei Hosu, pusă șefă la DIICOT de Iohannis, a fost clasat dosarul violențelor din 10 august și s-a mușamalizat afacerea Black Cube

    Trebuie spus că Giorgiana Hosu, fosta adjunctă a Alinei Bica, numită de Klaus Iohannis șefa DIICOT la propunerea ministrului liberal Cătălin Predoiu în pofida avizului negativ al secției de procurori a CSM, are deja un renume foarte prost.

    În urmă cu câteva zile, DIICOT a dat o rezoluție scandaloasă dosarului “10 august 2018”, pe care l-a clasat fără să facă nici măcar o tentativă de a investiga împrejurările în care jandarmii instigați de liderii PSD au reprimat o manifestație pașnică. Violențele comise de jandarmi și diversiunile organizate în acea zi chiar de către forțele de ordine și de lideri ai PSD au rămas, astfel, nepedepsite.

    Mai mult decât atât, în comunicatul oficial, DIICOT a preluat integral versiunea propagandei PSD, acuzându-i pe protestatarii pașnici că au fost de vină, în timp ce jandarmii “au aplicat mai strict legea”.

    Au fost scăpați astfel de DIICOT șefii de atunci ai Jandarmeriei, dar și Liviu Dragnea și Carmen Dan, cei care au pregătit și coordonat din umbră diversiunile și represiunea.

    În aceeași zi în care punea cruce anchetei despre mârșăviile comise împotriva propriului popor de liderii PSD și ai Jandarmeriei, parchetul antimafia (DIICOT) condus de Giorgiana Hosu a mai mușamalizat un dosar. În ancheta privind angajarea agenției israeliene Black Cube cu scopul de a o hărțui și denigra pe Laura Codruța Kovesi pe când era procuroarea șefă a DNA, DIICOT l-a trimis în judecată doar pe fugarul Daniel Dragomir.

    Fostul ofițer SRI, déjà condamnat pentru corupție, a dispărut din țară. DIICOT l-a trimis în judecată, în dosarul Black Cube, doar pe el, deși se menționează că Dragomir a fost în cârdășie cu afaceriști care i-au furnizat banii pentur a-i angaja pe israelieni.

  • Haos în dosarul „10 august”. Soțul Giorgianei Hosu, procuror de caz, a cerut ajutor de la o persoană anchetată. Celălalt procuror s-a pensionat

    Două evenimente petrecute în ultima săptămână arată că dosarul 10 august, cu privire la cercetarea intervenției brutale a jandarmilor împotriva unei manifestații pașnice, e departe de a fi finalizat deși a trecut un an și jumătate de la înăbușirea violentă a protestului din Piața Victoriei.

    Primul eveniment surprinzător ajunge la cunoștința opiniei publice în data de 11 februarie, când unul dintre cei doi procurori de caz cere, brusc, pensionarea. E vorba de Doru Gabriel Stoica, şeful Secţiei de combatere a infracţiunilor de terorism şi a criminalităţii informatice din cadrul DIICOT.  Cel de-al doilea procuror de caz în dosarul 10 august este Giorgiana Hosu, procuror-șef interimar DIICOT, nominalizată de Ministrul Justiției Cătălin Predoiu pentru poziția de procuror-șef DIICOT.

    Al doilea eveniment care semnalează opiniei publice haosul din dosarul 10 august este dezvăluirea făcută de jurnalistul Virgil Burlă care, într-o investigației pentru „Europa Liberă”, prezintă un document prin care o persoană cercetată în dosarul 10 august l-a „ajutat” pe soțul procurorului Giorgiana Hosu, judecat pentru trafic de influență și luare de mită de către Tribunalul București.

    Conform investigației realizate de Europa Liberă, Dan Hosu, soțul Giorgianei Hosu, procuror de caz în dosarul 10 august, a depus la Tribunalul București, unde este judecat pentru acuzațiile aduse de procurorii DNA de trafic de influență și luare de mită, o caracterizare din partea colonelului Cătălin Paraschiv, Jandarmeria Română, pentru ca inculpatul să fie pus într-o lumină bună în fața judecătorilor.

    „Am avut ocazia să constat înaltul profesionalism al domnului Hosu Dan, dar şi calităţile, abilităţile şi aptitudinile personale deosebite. Şi-a adus o contribuţie substanţială la îndeplinirea activităţilor operative încredinţate unităţii”, scrie colonelul Paraschiv.

    În data de 10 august, Paraschiv, devenit „Fantoma în alb”, a comandat o unitate de represiune a jandarmilor împotriva manifestanților din Piața Victoriei. Acesta nu a fost îmbrăcat în uniformă militară, ci a purtat haine albe pentru a nu fi confundat de jandarmi cu protestatarii – ceea ce arată intenția clară a unității respective de a folosi violența împotriva manifestanților.

    În toată această poveste halucinantă, apar indicii că Giorgiana Hosu a folosit calitatea de procuror de caz pentru a-și ajuta soțul. Documentul depus la Tribunalul București, semnat de Paraschiv, e datat 2 septembrie 2019. Dosarul 10 august ajunge de la secția parchetelor militare la DIICOT la sfârșitul lunii iunie 2019.

    O persoană implicată în reprimarea manifestației din 10 august, care ar trebui audiată de DIICOT, se hotărăște să-l sprijine, într-o cauză penală, pe soțul procuroarei care ar trebui să-l ancheteze. 

    Giorgiana Hosu a primit aviz negativ din partea CSM, în urma audierilor.

    „Întrebată, punctual, cu privire la modul în care instituția a comunicat public în cazul Caracal, doamna procuror, care de altfel făcea parte la acel moment din echipa managerială a DIICOT, a admis că, dată fiind emoția publică creată, ar fi trebuit să gestioneze altfel partea de comunicare. La întrebarea adresată de membri ai Secției pentru procurori, dna procuror nu a indicat însă maniera concretă în care ar fi trebuit să comunice, ceea ce denotă o lipsă a capacității de analiză retrospectivă, de învățare din experiențele trecute, superficialitate în asumarea nevoii unei viziuni viitoare concrete, de gestionare a unor situații de criză, inerente în activitate”, se arată în raportul CSM.

    Mai mult, integritatea procurorului anti-mafia e pusă la îndoială și prin faptul că mama sa a fost interfața pentru o comapanie cu sediul în Liechtenstein, companie folosită de soțul și fiul vitreg al procuroarei. E ciudat că membrii familiei celei careurmează să conducă DIICOT, folosește tehnici inventate de cei pe care ar trebui să-i aducă în fața legii.

    Din păcate, faptele prezentate mai sus arată că dosarul 10 august a fost tras pe linie moartă la DIICOT și, în plus, nu numai liderii PSD care au decis reprimarea manifestației din Piața Victoriei fac presiuni să-l oprească, dar și oameni din sistemul de justiție îl folosesc pentru a-și rezolva probleme personale.

    Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

  • Probleme în dosarul „10 august”. Colonelul Paraschiv, prieten la cataramă cu soțul procurorului de caz

    Unul din motivele pentru care acest dosar înaintează în ritm de melc poate fi și legătura dintre conducători ai jandarmeriei și procurorii care se ocupă de caz.

    Dosarul 10 august se află la DIICOT de mai bine de un an de când a fost preluat de la secția parchetelor militare. Niciun jandarm nu a fost tras la răspundere pentru reprimarea brutală a manifestației din 10 august.

    Într-o investigație realizată de Europa liberă se arată că soțul procuroarei Giorgina Hosu este prieten bun cu colonelul Cătălin Paraschiv, poreclit „Fantoma în alb” din cauza modului în care era îmbrăcat în timp ce a condus represiunea împotriva protestatarilor din Piața Victoriei.

    Giorgian Hosu a fost nominalizată pentru poziția de procuror-șef al DIICOT, primind raport negativ din partea CSM, acesta fiind însă unul consultativ. Dan Hosu, soțul nominalizatei, a fost trimis în judecată în anul 2017 de procurorii DNA, fiind acuzat de dare de mită și trafic de influență în Dosarul Carpatica Asigurări.

    În dosarul de la Tribunalul București, inculpatul Dan Hosu a depus o caracterizare datată 2 septembrie 2019, semnată de colonelul Cătălin Paraschiv, se arată în investigația publicată de Europa Liberă.

    „Am avut ocazia să constat înaltul profesionalism al domnului Hosu Dan, dar şi calităţile, abilităţile şi aptitudinile personale deosebite. Şi-a adus o contribuţie substanţială la îndeplinirea activităţilor operative încredinţate unităţii”, scrie Cătălin Paraschiv în documentul depus la dosar.

    Dan Hosu a fost comisar de poliție. Acesta a părăsit Ministerul de Interne și a intrat în afaceri. Interesant de remarcat e că această caracterizare dată de colonelul Paraschiv, cercetat în Dosarul 10 august, e dată la un an de zile după eveniment când dosarul ajunsese la DIICOT. 

    Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!