Etichetă: Dan Cristian Turturică

  • Povestea ministrului care, beat criță, se chinuia să îngroape două milioane de euro în grădina casei

    Dan Cristian Turturică descrie, într-un editorial, aventurile caragialești ale unui ministru care, după ce a luat șpagă două milioane de euro într-un restaurant, s-a îmbătat și a uitat sacoșele cu bani sub masă. A trimis șoferul, a recuperat șpaga, pe care s-a chinuit apoi, în patru labe, s-o îngroape în grădină. Altă belea: când s-a trezit, nu mai știa unde a ascuns banii!

    Dan Cristian Turturică:

    „Dintre toate poveștile pe care le-am auzit în anii de vârf ai luptei anticorupție, una îmi revine constant în minte. Într-o noapte, echipa operativă care monitoriza un ministru suspectat de corupție stătea cocoțată pe gardul demitarului și se prăpădea de râs. De câteva ore bune, omul se chinuia să îngroape două genți cu bani în grădină și nu reușea. Era prea beat.

    De fapt, spectacolul începuse încă de cu seară. Ministrul primise gențile în care erau cam două milioane de euro într-un restaurant. Când a plecat, multe pahare de whiskey și sticle de vin mai târziu, împleticindu-se, nu le avea cu el. Le uitase sub masă. Și-a adus aminte de ele când a ajuns acasă. Firesc, ca și cum și-ar fi uitat umbrela, a trimis șoferul să le recupereze.

    Până să se întoarcă acesta, a adormit în sufragerie, pe canapea. Șoferul a venit, l-a trezit cu greu, i-a predat gențile și a plecat. Atunci a început circul. Beat și chior de somn a tot ezitat dacă să se culce la loc sau să își pună la adăpost prada. Pe la 2, încă umbla de-a bușilea prin grădină încercând să sape o groapă cu lopățica de cenușă de la șemineu.

    Cu chiu cu vai, spre dimineață, a reușit. Când a venit femeia de serviciu, primul lucru pe care l-a făcut a fost să adune banconetele împrăștiate pe jos în sufragerie și în grădină, ca și cum ar fi șters dâra de sânge rămasă în urma luptei corp la corp dintre ministru și genți. Le-a adunat cu grijă într-un teanc și le-a pus într-un sertar.

    Cei care urmăreau imaginile video surprinse de ”tehnica” de supraveghere montată în casă mustăceau. Se vedea că femeia nu făcea prima dată tipul ăsta de curățenie după ”șefu”. Când s-a trezit familia, toate erau la locul lor, ca și cum nimic nu se întâmplase.

    Circul, însă, avea să reînceapă seara târziu, când ministrul a revenit acasă și a relizat că nu mai ține minte unde a îngropat gențile. I-a luat ceva să rânească în curtea de aproape un hectar, până le-a găsit. Timp în care echipa operativă ba făcea pariuri dacă să o găsească, ba se întrebau, la mișto: ”să începem să-i dăm SMS-uri, rece, călduț, cald?”

    Când am întrebat cine era ministrul, mi s-a spus, cu un zâmbet plin de subînțeles, că am să aflu în curând. Nu am aflat. Și nici nu am regăsit elemente din povestea de mai sus în vreun rechizitoriu. Am aflat de altele similare, cu șpăgi date în cimitir și prin alte locuri ciudate, cu zeci de milioane încasate prin tot felul de metode, dar nu de asta. Am rămas doar cu bănuieli.

    Poate este parte dintr-un dosar aflat încă în cercetare, deși au trecut câțiva ani buni, poate a rămas doar între coperțile unui raport informativ care, din cine știe ce motiv misterios, nu s-a transformat niciodată în anchetă penală. Poate o să apară, ca din senin, peste o vreme, când probabil nici cel care a dat mită, nici cel care a luat-o nu o să mai țină minte nici puținul pe care și l-au amintit a doua zi. S-a mai întâmplat.

    Însă, asta contează mai puțin azi. Chiar dacă ministrul sau fostul ministru în cauză ar fi fost și condamnat, el este la un pas de a scăpa de orice grijă penală. Grație deciziilor CCR și a angajamentelor actualei puteri, de lupta anticorupție și de rezultatele ei trecute este pe cale să se aleagă praful.

    Așadar, dacă i-aș afla numele, la ce ar folosi? Nu am nicio dovadă că el și nu altul umbla în patru labe în grădină ca să-și îngroape șpaga. Mai mult. Ar merge mâine la televiziunile mafiei și ar folosi cele descrise mai sus ca nu ca pe o demonstrație că este corupt și că lua două milioane de euro mită ca și cum ar fi fost cel mai normal lucru din lume, ci pentru a arăta că este o victimă. ”Ați văzut cum mă vâna statul paralel, mă filma și în propria sufragerie, în intimitatea familiei?!”

    Textul complet, pe digi24.ro.

  • Ordonanța de două miliarde de euro: Dragnea vrea să le dea infractorilor bunurile aflate sub sechestru. „Ar însemna scoaterea de facto a României din UE”

    Miza financiară a ordonanței de urgență privind amnistia și grațierea este întoarcerea la marii corupți a bunurilor aflate sub sechestru. Prezentându-se drept „victime ale abuzurilor statului paralel”, infractorii vor recupera bunuri de două miliarde de euro, scrie Dan Turturică pe Digi24.ro.

    • „Cele două reuniuni ale PSD de duminică, Comitetul Executiv și Consiliul Național, ar putea intra în istoria partidului. Ar putea scrie cel mai negru capitol dintr-o istorie oricum încărcată de agresiuni împotriva cetățenilor și a interesului național. Duminică, PSD ar putea decide, prin vot, că vrea scoaterea, de facto, a României din Uniunea Europeană și din parteneriatul strategic cu SUA”.
    • „Sigur, nu vor folosi aceste cuvinte. Poate nu vor folosi nici cuvintele grațiere și amnistie. Poate se vor folosi de formula eufemistică și profund mincinoasă că vor repararea efectelor ”abuzurilor din justiție.” Indiferent însă ce cuvinte vor alege, știm precis ce se ascunde în spatele lor: iertarea marilor infractori cărora PSD le datorează ceva. Sau de la care așteaptă ceva”.
    • „Iertarea trebuie să cadă ca o ghilotină și să decreteze, într-o secundă, retroactiv, că statul nu avea dreptul să-i băge la pușcărie pe marii mafioți. Pe cei cu suficienți bani și complici ca să-și permită să angajeze un partid pe post de racket, ca să îi pedepsească pe cei care i-au anchetat și judecat”.
    • „Șeful PSD nu dă doi bani pe lovitura de imagine pe care ar da-o României o OUG pe amnistie și grațiere într-un moment de maximă vizibilitate și responsabilitate internațională. Dar știe că reacția instituțiilor românești și străine într-un astfel de moment ar putea fi de o violență neașteptată. Când îți bați joc nu doar de țara ta, ci de un întreg continent riști să te confrunți cu reacții mai dure decât ți-ai imaginat vreodată”.
    • „În același timp, nici nu își poate permite să rateze Ordonanța care l-ar scăpa de condamnarea definitivă pe care o are, poate și de procesul în curs și care i-ar permite să candideze la prezidențiale. Da, oricât de neverosimil pare multora, ”Dragnea 10%” crede că are o șansă în lupta pentru Cotroceni”.
    • „Ca să înțelegem cât de dur este războiul care se duce în aceste zile, în surdină, între cei dispuși să reteze relațiile României cu Vestul și cei care încă mai speră că nu este totul pierdut, trebuie să spunem și suma. Peste 2 miliarde de euro este valoarea măsurilor asiguratorii institutite de DNA, în ultimii cinci ani”.
    • „Făcută temeinic, Ordonanța de Urgență i-ar trimite înapoi în proprietatea <<victimelor abuzurilor>>. Cât credeți că ar fi dispuși să cedeze inculpații sau condamnații care i-au pierdut pentru a-i recăpăta? Suficient de mult pentru ca o mână de iresponsabili să ne vândă pe toți pentru a pune mâna pe recompensă”.

    Puteți citi textul integral aici.