Etichetă: cuțit

  • „Pe asta cu breton vreau s-o cuțitesc!” Șoc la Cluj: un copil de 13 ani a înjunghiat o fată de 17 ani la mall. A fost ajutat de două fete și un alt băiat

    Caz năucitor marți seara, la Cluj: o fată de 17 ani a fost atacată și înjunghiată, din senin, de un copil de 13 ani ajutat de două fete și încă un băiat de-o vârstă cu el! Incidentul incredibil s-a produs chiar la Mall-ul din Cluj, în parcarea de pe acoperiș.

    Minora de 17 ani atacată și înjunghiată de mai multe ori, în picior, spune că nu îi cunoștea pe atacatori, dar la un moment dat l-a auzit pe unul dintre minori spunându-le din senin fetelor din grupul său: “Pe asta cu breton vreau s-o cuțitesc!”. Apoi a scos un briceag uriaș cu care a atacat-o crestând-o pe picioare. Adolescenta spune că imbecilul a încercat apoi să-i bage cuțitul și în burtă.

    Fata învață la un liceu bun din Cluj și locuiește în comuna Feleacu, scrie publicația Bzc.ro, care a dezvăluit în premieră cazul. Monitorulcj.ro scrie că IPJ Cluj a confirmat incidentul, precizând că puștiul de 13 ani care a înjunghiat-o din senin a fost identificat, iar Poliția a deschis dosar penal pentru infracțiunea de lovire și alte violențe.

    Mărturia fetei este terifiantă și arată gradul de violență la care s-a ajuns în societate. Cele două fete și băiatul care-l însoțeau pe agresor nu doar că nu l-au potolit, dar chiar l-au ajutat să atace o persoană nevinovată care avusese, pur și simplu, ghinionul să le iasă în cale.

    “A început să mă împungă prin blugi, găurindu-i şi făcând să-mi pornească sângele. M-a înţepat de vreo trei ori, în ciuda rugăminţilor mele, fierbinţi, să se liniştească“

    Declarația fetei tăiate cu cuțitul, conform Bzc.ro: “Ieri mă aflam, împreună cu surioara mea şi cu încă o prietenă, în parcarea de pe acoperişul Iulius Mall şi mâncam pufuleţi, vorbind de-ale noastre şi admirând priveliştea. Ieşisem puţin la aer, sătui de atâta stat în casă. La câţiva metri depărtare se aflau alţi tineri – doi băieţi şi două fete – evident de condiţie bună, eleganţi şi îmbrăcaţi complet în negru, mai mici ca vârstă decât noi. La un moment dat, unul dintre băieţi s-a apucat să se joace cu un cărucior pentru alimente, prin preajma noastră. La care celălalt, care nu depăşea vârsta de 15 ani, le-a zis fetelor, uitându-se fix către mine: «Pe asta cu breton vreau s-o cuţitesc». Eu, neştiind că vorbeşte serios, am râs. Dar el, nici una, nici două, a scos un briceag imens, pe care l-a desfăcut şi s-a apropiat de mine“.

    Fata spune că lama cuțitului era imensă, de circa 25 de centimetri, iar la vederea ei a încremenit, neștiind cum să reacționeze: “A început să mă împungă prin blugi, găurindu-i şi făcând să-mi pornească sângele. M-a înţepat de vreo trei ori, în ciuda rugăminţilor mele, fierbinţi, să se liniştească. La un moment dat, a vrut să urce cu lama spre abdomenul meu. Atunci am parat cu mâna stângă şi el m-a tăiat la palmă. Iar eu, cu sângele curgând din două locuri – picior şi palmă –, continuam să-l implor să mă lase-n pace… Într-un final, m-a ascultat, a făcut doi paşi, dar s-a întors imediat şi m-a scuipat în faţă. Abia după aceea a plecat, mulţumit, coborând scările spre mall, cu ceilalţi din grup după el“.

    Mama victimei: „Nu ne-a venit să credem ce s-a întâmplat, fiindcă adolescenţii, din grupul în care se afla agresorul, erau toţi eleganţi şi păreau de familie bună – nu drogaţi sau boschetari!”

    Mama victimei spune că fata sa a fost ajutată de celelalte două să-și oprească sângerarea, apoi au anunțat-o telefonic. S-a dus la Mall, a luat fetele și a mers la Poliție, unde au relatat incidentul și au făcut plângere.

    Femeia a povestit, miercuri la prânz, că a mers la IML, pentru a scoate și certificat medico-legal: „Nu ne-a venit să credem ce s-a întâmplat, fiindcă adolescenţii, din grupul în care se afla agresorul, erau toţi eleganţi şi păreau de familie bună – nu drogaţi sau boschetari! Dar, sunt convinsă că, în scurt timp, pe baza imaginilor de pe casetele camerelor de supraveghere, agresorul va fi identificat. Iar acum am venit să ridicăm de la I.M.L. certificatul medico-legal, ca să-l prezentăm, urgent, poliţiei. Am înţeles de la ei, de asemenea, că acest caz reprezintă o urgenţă majoră şi se ocupă cu maximă prioritate“.

    Între timp, așa cum am scris mai sus, puștiul de 13 ani care a atacat cu cuțitul o fată la Mall pentru că “a avut chef” a fost identificat de poliție.

    Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

    CITIȚI ȘI:

    * „Efectul Șoșoacă la analfabeți”: o pacientă Covid atacă medicul de gardă și urlă că va fi omorâtă de doctori la Terapie Intensivă

    * Catanga a murit pentru că n-a vrut să stea în spital, s-a tratat singură acasă cu Ivermectină! „Soțul ei spunea mereu că el nu crede în Covid”

  • Cuțitarul ucigaș din Londra era un fost pușcăriaș, închis în trecut pentru fapte de terorism

    Autorul atentatului de la Londra purta o brățară electronică de supraveghere în momentul comiterii atacului de pe London Bridge, informează ziarul „The Guardian”, citând surse din Poliție. În trecut, el fusese condamnat și ntemnițat pentru fapte de terorism.

    Bărbatul, care a fost împușcat mortal de forțele de ordine, era cunoscut poliției și agenției britanice pentru securitate internă (MI5), au confirmat sursele.

    Poliția a transmis că, potrivit informațiilor disponibile în acest moment, individul a acționat de unul singur, nu a avut complici.

    Cressida Dick, comisar la Poliția metropolitană din Londra, a declarat că atentatul, soldat cu trei morți (inclusiv atacatorul) și trei răniți, a durat 5 minute.

    Dintre cele cinci persoane rănite prin înjunghiere în atacul din centrul Londrei, două au murit vineri seară. Atacatorul, a cărui identitate nu a fost dezvăluită deocamdată, a fost împușcat mortal de polițiști.

    Premierul Marii Britanii, Boris Johnson, a declarat că atacul din Londra este, cel mai probabil, de natură teroristă.

    Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

    CITIȚI ȘI:

    * Ratatul bețiv care a violat-o pe Luiza, cu acordul lui Dincă, în „casa groazei”. E bănuit că a participat și la omor, și la ardere

  • HORROR. Mâna ciopărțită care după doi ani ține racheta celei mai bune tenismene din lume

    De câteva ore, noul lider mondial provizoriu al tenisului feminin (cel puțin până mâine) este Petra Kvitova (28 de ani), care a detronat-o pe Simona Halep. În decembrie 2016, uriaşa din Cehia (1,83 metri, 71 kg) a trecut printr-o mare cumpănă a carierei şi chiar a vieții. Kvitova a fost atacată de un individ în locuința ei din centrul oraşului Prostejov.

    „Am fost atacată în apartamentul meu de un individ cu un cuţit. Încercând să mă apăr, am fost rănită rău la mână. Sunt zdruncinată, dar norocoasă că sunt în viaţă. Rana este severă şi trebuie să consult medici, dar ştiţi că sunt puternică şi voi lupta cu asta”, a scris jucătoarea de tenis pe contul ei de Twitter.

    Kvitova a fost tăiată la palma şi la degetele mâinii stângi, cea cu care ține racheta de tenis. Atacul a avut loc dimineața, la ora 8.20, iar agresorul şi-a ales victima la întâmplare, nu ştia că acolo locuieşte dubla câştigătoare de la Wimbledon. El s-a prezentat drept angajat al unei companii de electricitate şi a intrat în apartamentul sportivei spunând că doreşte să citescă indexul contorului.

    În momentul atacului, Petra Kvitova se afla pe locul 11 mondial. Au urmat săptămâni grele, în care s-a gândit chiar să renunțe la tenis, dar forța şi ambiția au ajutat-o să se recupreze şi să revină în topul mondial.

    De la acel moment cumplit, Petrei i-au rămas doar amintirile de coşmar, cicatricele rănilor şi câteva fotografii horror. Acum, acea mână, refăcută miraculos de medici, ține racheta sportivei care a urcat pe locul 1 în lume. Şi care are mari şanse să joace finala de la Australian Open, ediția 2019, după ce a câştigat şi două finale la Wimbledon (2011 şi 2014).

    CITIȚI ŞI:

    Avem un „Simona Halep masculin”! Filip Jianu luptă pentru două trofee la Australian Open. Îl ştiți din reclama „Zboară, puiule, zboară!”

    CALCULE COMPLETE DESPRE IERARHIA MONDIALĂ, AICI:

  • Simona Halep pierde locul 1 mondial, poate să cadă chiar pe 4. A depăşit-o Petra Kvitova, care acum doi ani a fost pe punctul să renunțe la tenis, în urma unui atac cumplit

    La fel ca anul trecut, Simona Halep va pierde locul 1 în ierarhia mondială feminină după Australian Open. În 2018 a depăşit-o Caroline Wozniacki, învingătoarea sa din finală. În 2019 a depăşit-o deja Petra Kvitova, care s-a calificat în semifinale.

    Astăzi, cehoaica nu i-a dat nicio şansă favoritei publicului, australianca Ashleigh Barty: 6-1, 6-4. În celălalt meci al zilei: Danielle Rose Collins (SUA) – Anastasia Pavliucenkova (Rusia) 2-6, 7-5, 6-1.

    Atacată cu cuțitul în propriul apartament

    Mâinile Petrei Kvitova după ce a fost atacată cu cuțitul. Stânga e horror

    Noul lider mondial provizoriu (cel puțin până mâine, când poate fi depăşită de japoneza Naomi Osaka) a trecut nu demult printr-o mare cumpănă a carierei şi chiar a vieții sale. În decembrie 2016, tenismena cehă a fost atacată de un individ în locuința ei din centrul oraşului Prostejov.

    „Am fost atacată în apartamentul meu de un individ cu un cuţit. Încercând să mă apăr, am fost rănită rău la mână. Sunt zdruncinată, dar norocoasă că sunt în viaţă. Rana este severă şi trebuie să consult medici, dar ştiţi că sunt puternică şi voi lupta cu asta”, a scris jucătoarea de tenis pe contul ei de Twitter.

    Kvitova a fost tăiată la palma şi la degetele mâinii stângi, cea cu care ține racheta de tenis. Atacul a avut loc dimineața, la ora 8.20, iar agresorul şi-a ales victima la întâmplare, nu ştia că acolo locuieşte dubla câştigătoare de la Wimbledon. El s-a prezentat drept angajat al unei companii de electricitate şi a intrat în apartamentul sportivei spunând că doreşte să citescă indexul contorului.

    În momentul atacului, Petra Kvitova se afla pe locul 11 mondial. Au urmat săptămâni grele, în care s-a gândit chiar să renunțe la tenis, dar forța şi ambiția au ajutat-o să se recupreze şi să revină în topul mondial.

    După experiența cumplită din decembrie 2016, Petra Kvitova a revenit formidabil în tenisul mondial

    Petra Kvitova este cea mai bună prietenă a Simonei Halep în circuitul mondial.

    Simona, în Top 10 all-time

    Simona a fost lider mondial 48 de săptămâni consecutive (din 28 februarie 2018, când a detronat-o pe Wozniacki). Cu cele 16 săptămâni din „mandatul” anterior, românca a ajuns la un total de 64 de săptămâni pe locul 1. Ea se află pe locul 10 într-un clasament all-time, în funcție de timpul stat pe primul loc.

    Tenismenele care au stat cel mai mult pe locul 1

    1. Steffi Graf (Germania) …………………………. 377 de săptămâni
    2. Martina Navratilova (Cehoslovacia / SUA) ….. 332
    3.Serena Williams (SUA) ………………………….. 319
    4. Chris Evert (SUA) ……………………………….. 260
    5. Martina Hingis (Elveția) ………………………… 209
    6. Monica Seles (Iugoslavia) ……………………… 178
    7. Justine Henin (Belgia) ………………………….. 117
    8. Lindsay Davenport (SUA) ……………………….. 98
    9. Caroline Wozniacki (Danemarca) ………………. 68
    10. Simona Halep (România) ………………………. 64

    Situația jucătoarelor care o pot depăşi pe Simona Halep

    Jucătoare …………………………… Acum … Semifinale … Finalistă … Câştigătoare

    1. Petra Kvitova (Cehia) …………. 5.770 ….. 5.770 ………. 6.290 …… 6.990

    2. Simona Halep (România) …….. 5.582 ….. 5.582 ………. 5.582 …… 5.582

    3. Naomi Osaka (Japonia) ……….. 5.460 ….. 5.810 ………. 6.330 …… 7.030

    6. Elina Svitolina (Ucraina) ………. 4.940 ….. 5.290 ……….  5.810 …… 6.510

    7. Karolina Pliskova (Cehia) ……… 4.750 ….. 5.100 ………. 5.620 ……. 6.320

    Noul pericol: japoneza Naomi Osaka

    Jucătoarele de pe locurile 4 (Sloane Stephens) şi 5 (Angelique Kerber) au ieşit din competiție şi nu contează în aceste calcule.

    Cele două americance rămase în cursă, Serena Williams şi Danielle Rose Collins, nu contează în calculele pentru locul 1. Serena ar putea ajunge totuşi pe locul 5, cu condiția să câştige turneul.

    Acum ținem cu Serena Williams!

    Se ştie, aşadar, prima semifinală: Petra Kvitova (Cehia) – Danielle Rose Collins (SUA).

    Cea de-a doua semifinală va fi decisă de ultimele partide din „sferturi”, care se vor disputa mâine: Serena Williams (SUA) – Karolina Pliskova (Cehia), Naomi Osaka (Japonia) – Elina Svitolina (Ucraina).

    Simona halep îi ține pumnii, acum, învingătoarei sale din „optimi”, Serena Williams

    Până luni, 28 ianuarie, când va fi anunțat noul clasament WTA, Simona Halep ar mai putea fi depăşită de trei jucătoare:

    • Naomi Osaka (dacă o învinge pe Svitolina);
    • Elina Svitolina (dacă o învinge pe Naomi Osaka şi apoi pe învingătoarea dintre Serena Williams / Karolina Pliskova);
    • Karolina Pliskova (dacă o învinge pe Serena Williams şi apoi pe învingătoarea dintre Naomi Osaka / Elina Svitolina).

    Luni, Simona va fi pe locul 2, 3 sau 4

    Situația cea mai bună pentru Halep: cade doar pe locul 2 (după Kvitova). Pentru asta trebuie îndeplinite simultan trei condiții:

    • Serena Williams o învinge pe Pliskova (în „sferturi”);
    • Svitolina o învinge pe Osaka (în „sferturi”);
    • Serena Williams o învinge pe Svitolina (în semifinale).

    Situația intermediară: cade pe locul 3 (după Kvitova şi una dintre Osaka / Svitolina / Pliskova). Variante:

    • Kvitova, Osaka (dacă Osaka o învinge pe Svitolina, Serena o învinge pe Pliskova, Serena o învinge pe Osaka);
    • Kvitova, Svitolina (dacă Svitolina o învinge pe Osaka şi apoi pe Serena/Pliskova);
    • Kvitova, Pliskova (dacă Svitolina o învinge pe Osaka, Pliskova o învinge pe Serena şi apoi pe Svitolina).

    Situația cea mai rea pentru Halep: cade pe locul 4 (după Kvitova, Osaka şi Pliskova). Condiții:

    • Osaka o învinge pe Svitolina;
    • Pliskova o învinge pe Serena;
    • Pliskova o învinge pe Osaka.

    Erată: Într-un articol anterior, am afirmat că Simona Halep nu poate să cadă mai jos de locul 3 la finalul Australian Open. Facem cuvenita rectificare, cu scuzele de rigoare.

    Puncte acordate la Australian Open (feminin)

    Câştigătoarea …… 2.000

    Finalista …………….. 1.300

    Semifinale ……………. 780

    „Sferturi” ……………… 430

    „Optimi” ………………. 240

    Turul 3 ……………….. 130

    Turul 2 ………………… 70

    Turul 1 ………………… 10