Curtea de Conturi l-a prins cu mâța-n sac pe Daniel Băluță (PSD), primarul Sectorului 4 al Capitalei. Conform raportului de audit, citat de publicația Buletin de București, s-a descoperit că veniturile prevăzute pentru 2021 au fost supraevaluate cu circa 70 de milioane de lei (în jur de 17 milioane de euro) peste nivelul maxim permis de lege.
În loc să se încadreze în cifrele bugetare din anii precedenți și să-și drămuiască banii în funcție de cât a colectat instituția pe care o conduce, primarul Daniel Băluță a decis cu de la sine putere să falsifice previziunile privind încasările, pentru ca în mod proporțional să poată crește și cheltuielile. Și a făcut-o cu zeci de milioane de euro peste nivelul maxim permis de lege. În toată această ecuație e vorba doar de bani publici, colectați din taxele cetățenilor Sectorului 4.
„Buletin de București”:„Conform legislației în vigoare, dacă gradul de realizare a veniturilor programate în buget în ultimii doi ani este mai mic de 97%, instituția, în cazul de față Primăria Sectorului 4, este obligată să fundamenteze veniturile pentru anul curent cel mult la nivelul realizărilor din anul precedent. Mai exact, în 2019 și în 2020, banii care au intrat în buget au fost mai puțini decât 97%(84% pentru anul 2019, 95% pentru anul 2020). Prin urmare, în momentul în care s-a făcut noul buget pentru 2021, veniturile ar fi trebuit să nu depășească 655 de milioane de lei, adică atât cât s-a câștigat în anul din urmă”.
Mai mult: „Auditorii au constatat, totodată, că echipa lui Băluță a exercitat cu superficialitate controlul intern și nu a aplicat prevederile legale în privința modului de fundamentare a bugetului de venituri și cheltuieli”.
Astfel, mărind ilegal veniturile, Băluță a permis și creșterea cheltuielilor. A cheltuit mult și fără rost, fără să aibă surse de finanțare, a mai constatat Curtea de Conturi.
Prins cu mâța-n sac, primarul Sectorului 4 a găsit imediat o scuză: „La momentul elaborării proiectului de buget nu am primit de la ANAF – Trezoreria Sectorului 4 indicatorii bugetari, și nici de la DGITL Sector 4 indicatorii cu privire la gradul de colectare/realizare a veniturilor proprii”.
Este o explicație ticăloasă, pentru că Băluță nu avea voie să crească nivelul cheltuielilor înainte de a avea garanția că încasările anului precedent depășesc pragul de 97% prevăzut de lege.
După ce a fost chestionat pe tema măririi veniturilor cu 70 de milioane de lei, Daniel Băluță a oferit un răspuns revoltător pentru „Buletin de București”: „Explicațiile solicitate în cererea dvs. sus-menționată nu fac obiectul Legii 544/2001 privind liberul acces la informațiile de interes public”.
Reaua-credință a lui Băluță este evidentă. El a refuzat practic să justifice creșterea „din pix” a veniturilor cu aproape 17 milioane de euro, pentru a „umfla” astfel și cheltuielile, în condițiile în care banii respectivi au fost luați din contribuțiile cetățenilor, nu din vreo sponsorizare încheiată cu un investitor privat.
Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!
Guvernul Ciucă a adoptat vineri o ordonanță de urgență scandaloasă, care, printre alte zeci de prevederi, elimină restricțiile pe care autoritățile de reglementare le aveau în privința achiziționării de autoturisme.
Printre autoritățile de reglementare ce-și vor putea cumpăra acum autoturisme fără limită de costuri sau de capacitate cilindrică se numără Curtea de Conturi (condusă de Mihai Busuioc), ANCOM (Telecomunicații – Vlad Stoica) și ANRE (Energie – Dumitru Chiriță). Majoritatea șefilor acestor instituții sunt oamenii PSD, puși pe vremea hegemoniei lui Liviu Dragnea.
Instituțiile publice nu aveau voie, prin lege, să achiziționeze autoturisme cu capacitate cilindrică mai mare de 1.600 cmc și mai scumpe de 18.000 de euro, inclusiv TVA.
Până acum, singurele instituții care erau exceptate de la regulă erau Administrația Prezidențială, Parlamentul și Guvernul României.
Ordonanța de Urgență 130/2021, adoptată vineri de Guvern și publicată sâmbătă în Monitorul Oficial, modifică Ordonanța Guvernului nr. 80/2001 privind stabilirea unor normative de cheltuieli pentru autoritățile administrației publice și instituțiile publice.
Ordonanța de urgență introduce această prevedere:
„La articolul 5, alineatul (9^4) se modifică și va avea următorul cuprins: (9^4) Prin excepție de la prevederile alin. (8), serviciile Parlamentului, Administrația Prezidențială, Curtea de Conturi, Secretariatul General al Guvernului, precum și ale autorităților de reglementare pot achiziționa, în condițiile legii, autoturisme după normativele proprii stabilite.”
În nota de fundamentare a OUG 130, publicată vineri de Ministerul Finanțelor, nu există nicio justificare pentru această măsură. Ea este doar enunțată, fără a exista o fundamentare: ”Se propune completarea art. 1 și 5 din Ordonanţa Guvernului nr. 80/2001 privind stabilirea unor normative de cheltuieli pentru autorităţile administraţiei publice şi instituţiile publice, în sensul includerii și a Curții de Conturi între instituțiile care își stabilesc normative proprii de cheltuieli”
Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!
Stenogramele convorbirilor interceptate de DNA dintre membrii rețelei care căpușa statul român achizițiile de nave la suprapreț arată cum Bogdan Stan, unul din oamenii de bază ai lui Dragnea în 2017-2019, acum consilier la Curtea de Conturi, a blocat controlul unor funcționare prea conștiincioase. Dialogurile au fost publicate de G4Media.
Cele două angajate ale Curții de Conturi Constanța s-au dus în martie la firma de la care ARSVOM cumpărase două din cele 4 nave la suprapreț, dar când au început să ceară documente, patronul a sunat la șeful ARSVOM și împreună au intervenit la omul lăsat în sistem de Dragnea. Acesta a pus frână controlului.
O caracatiță transpartinică. În afacerea navelor cumpărate la suprapreț de statul român erau implicați afaceriști fără scrupule, funcționari corupți, politicieni PNL și oameni de bază ai lui Liviu Dragnea
Dialogurile dintre membrii grupării organizate sunt dincolo de orice dubiu.
Personajele implicate în povestea mușamalizării controlului făcut de două angajate prea conștiincioase ale Curții de Conturi Constanța arată cât de extinsă este această caracatiță transpartinică a corupției în statul român.
Așadar, personajele:
* Bogdan Stan, fost șef ANAF, acum consilier la Curtea de Conturi, la București. A fost pus șef la ANAF de Sorin Grindeanu la solicitarea directă a lui Luiviu Dragnea, dar revocat din funcție de Mihai Tudose după ce acesta s-a certat cu Dragnea;
* Ioan Bobe, șeful Curții de Conturi Constanța;
* Daniel Manole, șeful ARSVOM – instituția care a cumpărat la suprapreț 4 nave, plătind 85 de milioane de lei, din care DNA îl acuză că și-a tras commission 2.000.000.
* Ion Macovei, patronul uneia dintre firmele beneficiare ale tranzacțiilor cu statul român, despre care DNA spune că intermedia prin activități fictive achizițiile de nave. Afaceristul era alarmat de controlul care-i sosise pe cap și s-a pus pe telefoane, să rezolve “cu ăi mari” problema.
„Câinele” Drulă
DNA a obținut arestarea la domiciliu a 5 persoane, între care și șeful ARSVOM, Daniel Manole, pentru păgubirea statului român prin achiziții de nave la suprapreț. Stenogramele prezentate ieri arată că la Cătălin Drulă, ministrul Transporturilor, au venit astă-primăvară doi politicieni liberali – un senator și un șef de Consiliu Județean – ca să facă presiuni să le fie menținuți oamenii în funcții, inclusiv șeful ARSVOM.
Cei doi politicieni liberali erau interesați în mod deosebit de alegerile interne la filialele PNL din Constanța și Galați, dar și de viitoarele achiziții de nave, în valoare de zeci de milioane de euro, pe care instituțiile respective urmau să le facă.
Bogdan Stan, omul de încredere al lui Dragnea, a fost surprins în timp ce participa la un turneu de poker. Poza a fost publicată de Gelu Diaconu, fost șef ANAF
„Alea au luat-o razna, adică deja îmi cer contractul lui Suzsi, cine mai… Contractul lui Suzsi cu șantierul, cu cine mai are el contract, ordinele de plată…”
Fragment din dialogul între Daniel Manole (șeful instituției de stat ARSVOM, care a cumpărat navele) și Ion Macovei (patronul care i-a vândut aceste vase), care a avut loc pe 1 martie 2021.
Manole Daniel:Alea (angajatele Curții de Conturi – n.red.) au luat-o razna, adică deja îmi cer contractul lui Suzsi, cine mai… Contractul lui Suzsi cu șantierul, cu cine mai are el contract, ordinele de plată pe care…
Macovei Ion:Bine, eu cred că ar trebui să, să, să vorbești cu omul ăla. Du-te mâine și vorbește cu el și, dacă nu, să găsim soluție. În situația asta vorbim în fiecare zi și nu se întâmplă nicio chestie. Și cu cât vorbim mai mult, e o prostie.
Manole Daniel:O să trec mâine dimineață să vorbesc cu el…
Macovei Ion:Păi nu, du-te și spune-i și spune-i: domle, dacă considerați că se poate, dacă nu este… Adică poți să ceri și sfatul lui, trebuie să vină și de la București de la cutărescu către ăl cel mare? Adică să ceri un sfat de la el. Dacă-ți spune sfatul, așa da, nu mai avem… Eu așa m-am gândit de dimineață. Adică nu putem să lăsăm două pițicancă să facă pițicancăle ce vor ei. (Acești termeni bizari apar în stenograme – n. red.)
„Consideră problema rezolvată. Să-mi spui dacă e ceva schimbat” „Dacă e mâine ceva schimbat?” „Cu fetele, da”
A doua zi, pe 2 martie 2021, discuția se reia mult mai liniștit.
Macovei Ion:Consideră problema… Consideră problema rezolvată că știa despre ce este problema și omul care îl are el în subordine, aici, în București, a zis că sună și mâine ne vedem cu el și aș dori ca mâine să văd… Să-mi spui dacă e ceva schimbat.
Manole Daniel:Dacă e mâine ceva schimbat?
Macovei Iom: Cu fetele, da. Acuma el intră într-o ședință și, după aceea, sună. Dar du-te și tu dacă ai zis că mergi și… Da?”
După aceste discuții între Manole și Macovei, șeful Curții de Conturi Constanța, Ioan Bode, a fost chemat de Bogdan Stan (consilier la Curtea de Conturi) la București și problema “s-a rezolvat”.
În urma acestui episod, Macovei a sunat din nou la șeful ARSVOM, Manole, și l-a anunțat: “Deci e în regulă! Asta mare (șeful Curții de Conturi Constanța – n. red.), nu adjunctul, că nu am acceptat eu, va fi mâine, până în 12 aici, îi spune ce trebuie să facă și se rezolvă și după aceea te sună el și te cheamă la el și problema e rezolvată. Ăla marele! (…) dar mâine e la București… (neinteligibil) direct: problema trebuie să fie rezolvată. Și când te cheamă îi spui, îți spun eu mâine când mă văd cu tine”.
„Să prelungesc un pic controlul?” „Păi prelungește, da. Sau suspendă-l, fă-i ceva!“
În acest timp, Stan îl instruia pe Bode cum să le abordeze pe cele două angajate care creaseră tot acest deranj făcându-și onest treaba.
Bobe Ioan:Acum mă grăbesc să ajung la videoconferința de la 12, să ajung… și mă întâlnesc cu fetele alea și mă gândeam poate după ne auzim într-un fel.
Stan Bogdan:Auzi, da, sună-mă pe Whatsapp pe ăla… dar ideea este în felul următor: mă dacă aveți vreo neclaritate asupra vreunei spețe, cereți încoace la departamentul coordonator un punct de vedere. Și vă dăm noi un punct de vedere.
Bobe Ioan:Ok, am înțeles.
Stan Bogdan:Că departamentul meu e…
Bobe Ioan:Da, perfect, gata, am înțeles!
Stan Bogdan:Că dacă tot aveți acolo nelămuriri, știi… și dacă și noi la rândul nostru avem nelămuriri o dăm la juridic și vedem exact, adică…
Bobe Ioan: Perfect, așa facem!
Stan Bogdan:Cel puțin că avem o imagine corectă.
Bobe Ioan:O opinie clară!
Stan Bogdan: Da, exact!
Stan Bogdan:Aia, salarizarea aia, stai puțin, las-o puțin, deci dacă poți să stai puțin cu controlul în stand-by, poți să îmi soliciți dacă vrei, pentru că eu am dat, a mai venit și altă Cameră de Conturi cu aceeași speță, aia cu sporuri zici, nu?
Bobe Ioan:Da, da!
Stan Bogdan:Am dat-o la Comisia Unitară. Și aștept acum de la Comisia asta de Aplicare Unitară, să vedem ce ne dau ei. Și după ce ne dau ei, că probabil trebuie să dea și pe site, pe urmă o să știe toată lumea cum o aplicăm, știi.
Bobe Ioan:Nici nu știu cum să… să prelungesc un pic controlul?
Stan Bogdan:Păi, prelungește atunci, da. Sau suspendă-l, fă-i ceva, noi oricum am dat o circulară, cred că ai intrat în posesia ei, să nu închideți rapoartele de control până nu…
Rapoartele Curții de Conturi privind cheltuirea resurselor publice în pandemie, întocmite anul trecut, au fost solicitate de Direcția Națională Anticorupție, scrie „Buletin de București“.
Informațiile au fost confirmate de Cătălin Toderașcu, oficial al Curții de Conturi, care a spus că dosarele au ajuns de la la procurori și, prin urmare, nu mai pot fi făcute publice pe durata anchetei.
La Institutul “Matei Balș”, din București, a izbucnit vineri un incendiu în urma căruia, până acum, au murit 8 persoane. Situația din spital este neclară. Pacienții reclamă că era frig în camere și, de aceea, aduseseră aeroterme cu acordul cadrelor medicale. Autoritățile neagă vehement și spun că nu erau probleme cu căldura.
În cursul zilei de luni, medicul Adrian Marinescu, de la secția ATI a spitalului, a declarat că fuseseră achiziționate centrale termice, dar acestea nu fuseseră încă montate, iar în saloane era destul de frig.
Lunga serie de afaceri dubioase ale baronului Streinu-Cercel la cârma Institutului „Matei Balș”
Timp de 19 ani, până pe 29 decembrie 2020, manager la Institutul “Matei Balș” a fost Adrian Streinu-Cercel. Presa a relatat în numeroase rânduri despre afacerile controversate, contractele atribuite fără licitație unor firme care n-aveau experiență sau cu companii implicate în scandaluri de corupție.
Anul trecut, când a lovit pandemia, a fost raiul contractelor pentru Streinu-Cercel. În timp ce apărea la televizor și panica lumea spunând grozăvii precum aceea că bătrânii vor fi închiși în locuri speciale, Cercel cumpăra la spital măști sanitare de unică folosință cu 2,9 lei. În luna iulie, când semna managerul aceste contracte, o cutie similară achiziționată de la magazinele online, pe Internet, conținea 50 de măști și costa 35 de lei (70 de bani bucata).
Șefii Societății Române de Terapie Intensivă l-au acuzat astă-vară pe Streinu-Cercel că menține de ani buni în fruntea secției ATI o persoană care nu are specializarea de terapie intensivă. De asemenea, a apărut și acuzația că persoane care ar fi avut nevoie de tratament anti-Covid, nu l-au primit și au murit din acest motiv.
Adrian Streinu-Cercel a candidat pe listele PSD și a intrat în Parlament. În locul său a rămas la “Matei Balș” o manageră care conduce scriptic sitialul de o lună și un pic, dar numeroase voci spun că, de fapt, tot Streinu-Cercel – considerat unul dintre marii baroni din Sănătate – ia deciziile.
Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!
Eugen Orlando Teodorovici (49 de ani) s-a ofuscat pentru că două publicații online – Evz.ro și Aktual24.ro – au marcat revenirea sa la vechiul său job, acela de auditor la Curtea de Conturi, cu titluri care îi „murdăresc” imaginea. Nuanța care l-a derajat pe Orlando: el n-a fost angajat acum la Curtea de Conturi, ci a revenit, după mai bine de 10 ani, pe o poziție câștigată prin concurs în 2010 și care i-a fost conservată câtă vreme a fost demnitar (ministru, senator).
Esența nu-l deranjează însă pe PSD-istul care, candidând la Tulcea, a ratat un nou mandat de senator. Și anume: deși promitea că după plecarea din Parlament va activa în mediul privat, tot într-un „serviciu la stat” s-a înfipt! Bugetar forever! Acum, într-o instituție condusă de vechi activiști PSD:
Mihai Busuioc („omul de casă” al lui Liviu Dragnea) – acum, președinte al Curții de Conturi
Ilie Sârbu (fost senator PSD, fost ministru) – vicepreședinte al Curții de Conturi
Niculae Bădălău(fost senator PSD, fost ministru) – vicepreședinte al Curții de Conturi
Teodorovici nu a menționat publicația la care se referă, dar c ele două articole, cu respectivele titluri, au apărut duminică în cele două publicații online menționate mai sus.
După mai bine de 10 ani ca ministru și senator, Orlando Teodorovici și-a făcut culcuș tot la stat, tot pe banii publici. Și nu oriunde, ci într-o instituție în care, văzându-i zilnic pe Busuioc, Bădălău și Sârbu (dacă va merge la serviciu, desigur), va avea senzația că se află la sediul PSD.
Merită menționar încă un aspect: textul lui Teodorovici este deosebit de agramat. I-am corectat multe erori gramaticale pentru a-i putea publica „opera de Facebook”. Vă oferim însă și varianta originală, ca să vă delectați cu scriitura orlandiană.
Mesajul lui Eugen Orlando Teodorovici
„#Insistpentru ADEVĂR de presă care se vrea INDEPENDENTĂ!
În goana după senzațional, «modelul» jurnalistic care înțelege să nu respecte etica acestei onorabile meserii, adică să verifice și să prezinte în mod corect și real informațiile, nu cred că reprezintă un deziderat al vreunui cotidian respectabil din presa românească.
Am încredere în profesionalismul celor care conduc aceste publicații și tocmai de aceea, înțeleg să nu uzez de prevederile legii cu privire la răspândirea și promovarea de știri false ce pot afecta nu numai imaginea personală, dar și pe cea a unei instituții de prestigiu din România.
Nu de alta, dar funcția de auditor, pe care o ocup în prezent, am câștigat-o prin concurs public încă din anul 2010 și, conform legii, atât timp cât am deținut poziții de demnitate publică (ministru, senator etc.), postul de bază mi-a fost rezervat, așa cum le este rezervat și postul de profesor președintelui Iohannis… și altora. Ceva normal, firesc și legal!
Astfel de articole, probabil «recompensate» într-un fel sau altul, la vedere sau mai puțin, încălcând TOATE regulile de bun-simț, dar și deontologice, murdăresc la propriu… societatea românească! Oare de ce nu cere nimeni ca și astfel de «jurnaliști» să-și prezinte public veniturile obținute și, astfel, românii să poată vedea cine sunt cei care aruncă piatra?!
Noroc că românii încep să facă diferența dintre cei care au făcut lucruri bune pentru acest popor și pentru România și cei care doresc ca aceasta țară să fie una de mâna a doua…
Așadar, aștept și insist pentru corecta informare a opiniei publice.”
Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!
Stelian Ion, ministrul Justiției, a adus miercuri în discuție modificarea Constituției într-o serie de chestiuni deosebit de importante. Ar fi vorba de restrângerea imunității parlamentarilor, schimbarea modalității de numire a judecătorilor CCR, a Avocatului Poporului și a șefului de la Curtea de Conturi, dar și limitarea numărului de mandate pentru primari.
În ultimii ani, sub asaltul haitelor de penali din coaliția PSD-ALDE, s-a văzut că legea fundamentală a României are destule lacune care, forțate de bandele de infractori din Parlament și de complicii lor, au dus la subminarea democrației și compromiterea unor instituții.
De ce se impune eliminarea imunității parlamentare, reforma CCR și a Avocatului Poporului, precum și limitarea mandatelor de primari
Politizate total, CCR și Avocatul Poporului au comis abuzuri în serie, adesea sfidătoare, transformându-se în simple măciuci în mâinile lui Dragnea și ale complicilor săi. Parlamentul dominat de PSD și ALDE a blocat sistematic anchetarea tâlharilor ascunși în scaunele de senatori și deputați, care râdeau în nasul opiniei publice și al procurorilor.
Emblematic e cazul lui Tăriceanu, pe atunci șef al Senatului, care a spus, arogant, după ce cererea de încuviințare a urmăririi penale fusese respinsă, în 2019, de parlamentari, că a citit el cele 17.000 de pagini ale dosarului făcut de DNA și a ajuns la concluzia că nu sunt argumente clare ca să-l incrimineze.
Și chestiunea primarilor este foarte actuală. Sistemul politic și condițiile socio-economice din România favorizează coagularea unor grupuri care păstrează puterea, pe plan local, decenii la rând. Sunt localități din țară unde primarii au ajuns la al 6-lea mandat – asta, fără ca în acești 24 de ani de domnie să se fi întâmplat ceva bun în respectivele orașe sau sate. Înglodate în noroi, fără canalizare și drumuri asfaltate, în condiții de Evul Mediu, comunitățile sunt pur și simplu capturate de mafii care își conservă și perpeturează puterea prin abuz și corupție.
Ce propune Stelian Ion, ministrul Justiției
„Constituţia se poate schimba cu o largă majoritate. Modificarea modalităţii de numire a judecătorilor la Curtea Constituţională nu poate fi făcută decât prin revizuirea Constituţiei şi atunci este foarte important să începem discuţiile pe această nouă modalitate de numirea a judecătorilor la CCR.
O modificare ar fi foarte bună în sensul recuperării prestigiului pe care Curtea l-a avut odinioară şi încet-încet a început să şi-l piardă. Cred că ar fi benefică pentru CCR. Nu sunt absolut deloc de acord cu desfiinţarea Curţii Constituţionale, văzând faptul că democraţii la care ne raportăm cu încredere şi cu admiraţie, să spun aşa, au asemenea Curţi Constituţionale.
La Avocatul Poporului, modalitatea de numire – la fel. De asemenea, Curtea de Conturi ar trebui, tot la modalitatea de numire, găsită o altă majoritate măcar în Parlament.
Sunt multe instituţii. Pe imunităţile politicienilor, imunităţile parlamentare în afară de imunităţile legate de votul exprimat şi de opiniile politice exprimate.
Eu cred că ce s-a întâmplat în ultimii ani a fost grăitor. Mulţi oameni certaţi cu legea s-au ascuns în spatele acestei imunităţi şi s-ar putea renunţa la ea.
Limitarea numărului de mandate pentru aleşii locali. Sunt multe chestii discutate, dar în programul de guvernare nu le-am trecut pe toate pentru că ar fi necesitat o negociere mai îndelungată între parteneri.“
Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!
Senatorul-traseist Daniel Zamfir (a fost ales pe lista PNL, a plecat la ALDE, a ajuns la PSD) insistă să distrugă Curtea de Conturi și, ca efect anunțat, să lase România fără acces la fondurile europene. Proiectul de lege inițiat de el este trecut și marți pe ordinea de zi a Comisiei economice din Senat.
Comisia economică, industrii și servicii a Senatului trebuia să dezbată ieri inițiativa senatorului PSD Daniel Zamfir de modificare din temelii a Legii Curții de Conturi, dar proiectul a fost reportat pentru astăzi (marți).
Dacă modificările propuse de PSD-istul Daniel Zamfir vor fi adoptate pe întregul circuit legislativ, iar proiectul acestuia va deveni lege în vigoare, România ar putea fi pedepsită prin suspendarea totală a fondurilor europene, a avertizat Bruxelles-ul. Pericolul a fost semnalat ieri de G4Media.ro.
Pe 6 martie 2020, Comisia Europeană a trimis o scrisoare oficială către Guvernul de la București și alte instituții, în care avertizează că proiectul de lege inițiat de Daniel Zamfir poate duce la suspendarea tuturor programelor care implementează fondurile europene.
„Ne exprimăm îngrijorările profunde în legătură cu noile evoluții”, se arată în scrisoarea Comisiei Europene, care indică faptul că adoptarea legii ar duce la „încălcarea cerințelor de independență a Autorității de Audit” – instituție care face parte din Curtea de Conturi.
Mai mult, Comisia arată în scrisoare că „orice limitare sau amenințare la adresa independenței Autorității de Audit ar influența capacitatea de a furniza Comisiei asigurările necesare legate de funcționarea eficientă a sistemului de management și control ale programelor co-finanțare din fonduri UE”.
Practic, Bruxelles-ul cere expres ca Parlamentul să renunţe la modificările pe care le aduce Legii Curţii de Conturi (Legea nr. 94/1992) şi care care pun în pericol independenţa Autorităţii de Audit.
Perseverența lui Zamfir ne poate costa 18 miliarde de euro
Daniel Zamfir a mai avut o inițiativă identică, pe care a reușit s-o treacă prin Parlament, dar care a fost respinsă de Curtea Constituțională în 2018.
Așadar, soțul propagandistei Oana Stancu-Zamfir (otrava de la Antena 3) insistă să impună o lege neconstituțională și antieuropeană, care ar distruge Curtea de Conturi și ar aduce mari daune României.
Proiectul de lege ce va fi dezbătut astăzi de Comisia economică din Senat a fost inițiat în octombrie 2019 și a fost adoptat tacit de Camera Deputaților pe 10 martie 2020. PSD are majoritatea în Senat, deci poate impune această lege toxică. Mai e nevoie de două avize (formale), de la Comisia economică și de la cea de buget, pentru ca proiectul să intre la votul final, în plenul Senatului.
Miza financiară a acestei probleme este uriașă: e vorba despre cele 18 miliarde de euro pe care România le mai are la dispoziție în actualul buget al UE.
Planul Dragnea-Zamfir-Busuioc
Una dintre modificările criticate dur de Comisia Europeană este faptul că-i acordă președintelui Curții de Conturi competența exclusivă de sesizare a organelor de urmărire penală în cazul în care, în urma controlului, se constată că o instituție a cheltuit banii publici cu încălcarea legii. În legea aflată în vigoare, sesizarea organelor de urmărire penală se face de către conducătorul departamentului care realizează raportul de audit.
Mihai Busuioc
Prin modificarea legii, Daniel Zamfir urmărește să ducă la capăt unul dintre obiectivele lui Liviu Dragnea: să pună toată puterea Curții de Conturi în mâinile președintelui acestei instituții. Iar președinte e Mihai Busuioc, omul de casă al lui Liviu Dragnea, impus de acesta – prin votul Parlamentului – în octombrie 2017, pentru un mandat de 9 ani.
Așadar, în 2017 se derulau în paralel două operațiuni: președintele Camerei Deputaților, Liviu Dragnea (PSD), își instala omul la șefia Curții de Conturi, iar senatorul Daniel Zamfir (pe atunci marginalizat în PNL și cu planuri de migrare la ALDE) trudea la masacrarea Legii de Conturi astfel încât să-i dea președintelui Busuioc puteri discreționare. Era planul prin care tandemul Dragnea-Zamfir încerca să-și asigure serviciile totale ale Curții de Conturi (blocarea rapoartelor nefavorabile unor PSD-iști, plus asmuțirea asupra rivali politici).
O altă modificare promovată de Daniel Zamfir și criticată de Bruxelles este limitarea independenței Autorității de Audit (organism independent acreditat de Comisia Europeană, aflat sub autoritatea Curţii de Conturi), prin faptul că ar fi obligată să-şi însuşească toate constatările făcute de Agenţia Naţională de Achiziţii Publice (instituţie politizată, aflată în subordinea Guvernului).
Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!
Două surse independente confirmă că la Curtea de Conturi există un dosar referitor la felul în care au fost cheltuiți banii Primăriei Capitalei în ultimii ani. Dosarul face o constatare teribilă: de când Gabriela Firea conduce Primăria Capitalei (în doi ani și jumătate), 22 de milioane de euro au fost plătiți trusturilor de presă, pentru diverse prestații.
Campionul încasărilor este trustul familiei Voiculescu, care are vârf de lance televiziunile Antena 1 și Antena 3. Conflictul de interese este evident. Primărița Gabriela Firea a fost angajata acestui trust înainte de a intra în politică. Ea a fost moderatoarea unei emisiuni la Antena 3, dar și directoarea unei reviste financiare (închisă între timp) și a unei companii din cadrul grupului Intact.
Sume importante din bugetul Primăriei au plecat însă și spre alte trusturi de presă, dintre care unele se prezintă a fi respectabile.
Multe plăți au fost ascunse în contracte făcute de cele 20 de companii create de primărița Firea (declarate între timp ilegale). Sumele au fost sparte în contracte mai mici, pentru a evita licitațiile. Metoda preferată: încredințare directă.
Până de curând, pentru angajații Curții de Conturi, subiectul „cum au fost cheltuiți banii Primăriri Capitalei” era un unul tabu. Protecția pe linie de partid față de Gabriela Firea era totală, mai ales că Liviu Dragnea controlează total Curtea de Conturi, prin marioneta pusă director al instituției: Mihai Busuioc, fost secretar general al Guvernului.
De când Firea se numără printre rebelii anti-Dragnea, Curtea de Conturi dă semne de „dezgheț”. Informațiile au început să iasă din reduta tăcerii și a opacității. Iar informațiile vorbesc despre un jaf de dimensiuni uriașe. Avalanșa de spoturi publicitare la Antene, cu precizarea „în parteneriat cu Primăria Capitalei”, are acum o explicație financiară.
Cu Liviu Dragnea stăpân peste Curtea de Conturi, sunt puține șanse ca dosarul să fie trimis procurorilor DNA. Dragnea nu are niciun interes să creeze un scandal în care să fie implicate și Antenele lui Voiculescu. Liderul PSD urmărește doar un șantaj la Firea: o sperie ca s-o „cumințească”.
Jaful de la primăria Capitalei, pe care Curtea de Conturi continuă să-l țină sub cheie, va putea fi investigat doar după schimbări politice majore, care să-i zboare din instituție pe Busuioc și gașca acestuia (inclusiv fiul Vioricăi Dăncilă).
Propaganda PSD-istă, cu Gâdea în frunte, face mare tam-tam pe un amănunt din ancheta ziarului „Libertatea”: şi anume, suspiciunea că familia Dăncilă n-ar fi respectat legea la adopția făcută în ianuarie 1990. Prin respectiva operațiune, nou-născutul Victor, al optulea copil al unei familii nevoiaşe din Teleorman, abandonat în maternitate, a devenit fiul soților Dăncilă. Unicul lor copil.
Victor Dăncilă şi „daddy” Liviu Dragnea, protectorul mamei adoptive
Înțeleg că speța a fost lămurită: adopția a fost legală. Asta nu justifică agresivitatea cu care sunt atacați cei de la „Libertatea”: vedeți, băi, că doamna Dăncilă n-a încălcat legea? Ați nedreptățit-o! Biata femeie!
Iar premierul-marionetă a mers mai departe: a amenințat ziarul cu tribunalul.
Decât să se smiorcăie în studioul lui Gâdea sau să amenințe cu procese în instanță, doamna Dăncilă ar face mai bine să răspundă la două întrebări deosebit de importante:
Victor Dăncilă
Ce căuta Victor Dăncilă (chiar şi aşa, înfiat legal), împreună cu soțioara lui, în loja oficială de la Ateneul Român, în ceafa cvartetului Iohannis-Tajani-Tusk-Juncker?
Ce caută Victor Dăncilă la Curtea de Conturi? Cum a fost angajat? De ce l-a „înfipt” doamna Dăncilă într-o funcție grasă la stat şi nu l-a lăsat să se descurce în mediul privat? De ce a blocat şansa unui tânăr mai capabil, dar fără pile, de a obține acel job la Curtea de Conturi?
Acestea sunt teme importante, nu mărunțişurile lacrimogene vânturate de doamna Dăncilă!
Un concurs scandalos a avut loc recent la Curtea de Conturi: printre cei 150 de auditori publici externi care au fost angajați se numără multe personaje din clientela PSD sau chiar rude ale unor demnitari. Și asta, în condițiile în care concurența a fost acerbă: în medie, 10 candidați pe loc (au fost 1.500 de candidați), dezvăluie Libertatea.
„Minunile” au fost săvârşite la proba orală, care în multe cazuri a răsturnat situația de la proba scrisă (test-grilă). Există bănuieli şi că subiectele au fost „scurse” din timp către candidații cu proptele.
Curtea de Conturi este condusă de Mihai Busuioc, om de casă al lui Liviu Dragnea şi fost secretar general al guvernului (pe vremea lui Grindeanu şi a lui Tudose).
Posturile de auditori de la Curtea de Conturi sunt vânate pentru că oferă avantaje majore: salarii de până la 10.000 de lei, pensii speciale, la care se adaugă beneficiile generale ale bugetarilor (prime, bonusuri, vouchere etc.).
Cei mai dubioşi câştigători ai concursului de angajare la Curtea de Conturi:
Carmen Elena Țuțuianu – soția senatorului Adrian Țuțuianu, fost ministru al Apărării (bonus: fiica lui Țuțuianu este angajată ca jurist la Primăria Capitalei);
Andreea Maria Berințan – consilieră în aparatul de lucru al Consiliului Județean Bistrița-Năsăud, condus de Radu Moldovan (PSD); soția lui Grigore Berințan, consilier personal al europarlamentarului Ioan Mircea Pașcu (PSD);
Maria Crișan – fostă prim-vicepreședintă a Organizației de Femei PSD Cluj;
Gina Pavel – fostă șefă a Finanțelor din cadrul Consiliului Județean Caraș-Severin, declarată incompatibilă de ANI în aprilie 2018 (cu interdicția de a mai ocupa funcții numite timp de 3 ani);
Constantin Osiac – fost șef al Serviciului control din cadrul ANAF Dolj și fost partener de afaceri al interlopului fugar Genică Boerică;
Doinița Dragomir – soția lui Gheorghe Dragomir, fostul deputat PNL în mandatul 2012-2016, în „era Antonescu-USL”;
Ionel Ghergheleci – fost șef al Gărzii Financiare Giurgiu, a avut probleme de integritate (în 2015 nu a putut justifica în fața ANI peste 42.000 de euro).