Etichetă: Cuadrado

  • Dramatism și eroism în fotbalul european. Sud-americanii fac minuni: portarul brazilian al lui Liverpool, columbianul lui Juventus, uruguayanul, brazilianul și argentinianul lui Atletico Madrid

    Finalul celor mai tari campionate de fotbal din Europa este marcat de mult dramatism, dar și de realizări memorabile. Titlul de campioană din Spania și Franța se joacă în ultima etapă, la fel și locurile de Champions League din Anglia și Italia.

    În acest weekend, cele mai spectaculoase realizări au venit de la trei sud-americani: brazilienii Alisson Becker (Liverpool) și Renan Lodi (Atletico Madrid), precum și uruguayanul Luis Suarez (Atletico Madrid).

    ANGLIA: Golul providențial al portarului Alisson, în minutul 90+5

    Aflată pe locul 5, Liverpool luptă cu disperare să intre în Top 4, pentru a juca și în sezonul următor în Liga Campionilor. Duminică, echipa antrenată de germanul Jürgen Klopp avea neapărată nevoie de victorie pe terenul penultimei clasate, West Bromwich Albion (locul 19 din 20), deja retrogradată în liga a doua.

    Meciul a început prost pentru Liverpool: gazdele au deschis scorul în minutul 15. Egipteanul Salah a egalat în minutul 33, dar apoi, timp de o oră, nu a reușit să puncteze decisiv. Izbăvirea a venit în ultimul minut de prelungiri, 90+5, la ultima fază a meciului. Portarul Alisson Becker (28 de ani) a venit în careul advers la cornerul executat de fundașul dreapta Alexander-Arnold. Nemarcat la marginea careului de 6 metri, brazilianul a reluat cu capul, imparabil, și a adus o victorie vitală echipei sale.

    După gol, Alisson plânge în brațele antrenorului Klopp, sub priviriule admirative ale lui Salah

    Transferat de la AS Roma în 2018, Alisson a devenit primul portar din istoria de 129 de ani a lui FC Liverpool care înscrie într-un meci oficial. De asemenea, brazilianul este primul portar din Premier League care înscrie cu capul.

    În cei trei ani la Liverpool, Alisson a câștigat Liga Campionilor în 2019, dar și campionatul Angliei în 2020.

    După meciul de la West Bromwich, în care a fost providențial, portarul sud-american s-a gândit la tatăl său, Jose Agostino Becker, care a murit la finalul lunii februarie 2021, înecat într-un baraj de acumulare din apropierea casei familiei, în Brazilia.

    Alisson Becker, citat de BBC: „Am încercat doar să ajung într-o poziție bună pentru a-mi ajuta colegii și pentru a intra în marcajul unui fundaș, ca să-mi eliberez din marcaj un coleg din atac, dar nimeni nu m-a urmărit. Sunt norocos și binecuvântat. Multe lucruri nu pot fi explicate în viața mea, dar Dumnezeu mi-a pus mâna în cap și mă simt binecuvântat. Sunt foarte emoționat pentru tot ceea ce s-a întâmplat recent cu mine și familia mea, dar fotbalul este viața mea. Sper că tata a văzut ce am reușit, sunt sigur că a sărbătorit cu Dumnezeu alături de el”.

    Antrenorul Jürgen Klopp: „O lovitură de cap incredibilă, nu am mai văzut așa ceva! Ce tehnică bună! Nu eram sigur de ceea ce vedeam. Meciul ăsta descrie întregul nostru sezon. Foarte multe lucruri bune, apoi am fost pedepsiți pentru prima greșeală și a trebuit să muncim ca nebunii. Am avut șuturi, am continuat să jucăm, dar este foarte dificil împotriva unor astfel de echipe, având în vedere felul în care se apără. Într-un final, am avut nevoie de Alisson să rezolve problema”.

    Clasamentul din Premier League, înaintea ultimelor două etape:

    Prin golul lui Alisson, Liverpool și-a conservat șansele reale de a prinde locul 4 sau chiar 3. În ultimele două etape, echipa lui Klopp va întâlni două echipe modeste (dar, atenție, modestă era și WBA!): Burnley (locul 15) în deplasare și Crystal Palace (locul 13) acasă.

    În schimb, contracandidatele Chelsea și Leicester vor juca între ele mâine seară, la Londra.

    Leicester are meci greu și în ultima etapă, cu Tottenham (pe teren propriu), când Chelsea va juca la Birmingham, cu Aston Villa. În plus, Chelsea se concentrează și pe finala Champions League, în care adversară îi va fi Manchester City, pe 29 mai, la Porto.

    SPANIA: Argentinianul Simeone, uruguayanul Suarez, brazilianul Renan Lodi

    Un meci crucial, cu o desfășurare dramatică, a jucat liderul Atletico Madrid, în penultima etapă din Spania. Adversară i-a fost o echipă modestă și fără obiectiv, Osasuna Pamplona (locul 11 din 20).

    În prima repriză, echipa madrilenă a ratat o grămadă de ocazii. Tabela de marcaj a rămas înghețată și după pauză, până în minutul 75, când – tragedie! – a fost dezghețată de oaspeți, prin golul croatului Budimir.

    Imediat au ieșit la rampă sud-americanii din tabăra lui Atletico. Fundașul stânga, brazilianul Renan Lodi (23 de ani), a egalat în minutul 82, iar golgheterul echipei, veteranul uruguayan Luis Suarez (34 de ani), a punctat decisiv în minutul 88.

    Importantă a fost și inspirația antrenorului Diego Simeone (51 de ani). Argentinianul l-a trimis pe teren pe Renan Lodi în minutul 66 (în locul lui Hermoso), dar l-a păstrat în echipă și pe Luis Suarez, chiar dacă uruguayanul părea că nu mai are energie.

    Alte rezultate din penultima etapă: Athletic Bilbao – Real Madrid 0-1, FC Barcelona – Celta Vigo 1-2 (!!!).

    În ultima etapă, pentru a fi sigură de titlu, Atletico trebuie să câștige la Valladolid, pe terenul penultimei clasate, care mai are șanse doar șanse teoretice de a se salva de la retrogradare.

    Real Madrid, care încă mai speră să câștige campionatul, va juca pe teren propriu cu Villarreal, al cărei obiectiv este să urce de pe locul 7 pe 6 sau chiar 5 (dar care va juca și finala Europa League, contra lui Manchester United).

    ITALIA: „Dubla” columbianului Cuadrado. Juventus primește o șansă enormă de la AC Milan!

    Penultima etapă din Serie A a adus o mare surpriză: AC Milan – Cagliari 0-0! Pentru a prinde un loc de Liga Campionilor (Top 4), fostul lider este nevoit să câștige derby-ul lombard din ultima etapă, pe Atalantei Bergamo. Asta înseamnă o șansă pentru Juventus Torino, care va juca la Bologna. În joc este și Napoli, care are nevoie de victorie în meciul de acasă cu Verona.

    Faptul că Juventus se mai află în joc i se datorează în mare măsură columbianului Juan Guillermo Cuadrado (32 de ani), formidabilul jucător de bandă dreaptă. Acesta a fost decisiv în derby-ul de sâmbătă cu Inter Milano: a marcat golul de 2-1 în prelungirile primei reprize, dar și pe cel de 3-2, în minutul 89, când a obținut un penalty și tot el l-a transformat. E drept că penalty-ul a fost mai degrabă un cadou din partea arbitrului Giampaolo Calvarese…

    Titlul din Italia a fost adjudecat de câteva etape de Inter Milano, echipa antrenată de fostul „juventist” Antonio Conte. Este întreruptă, astfel, seria de 9 campionate consecutive câștigate de Juventus.

    FRANȚA: Lille se împiedică, PSG se apropie la un punct

    Surpriză și în Franța: în penultima etapă, liderul Lille n-a reușit să înfrângă rezistența lui Saint-Etienne (locul 11 din 20): 0-0. Astfel, marea favorită Paris Saint-Germain (PSG) s-a apropiat la un singur punct și așteaptă un nou pas greșit al liderului, în ultima etapă.

    Importantă e și bătălia care se dă între Monaco și Lyon pentru ultimul loc de Liga Campionilor (3). Teoretic, pe acest loc poate să pice și PSG!

    Programul ultimei etape: Angers (locul 12) – Lille, Brest (16) – PSG, Lens (6) – Monaco, Lyon – Nice (9).

    GERMANIA: Lewandowski și recordul lui Gerd Müller

    În Germania, înaintea ultimei etape, sunt decise și campioana (eterna Bayern München), și echipele de Liga Campionilor (Top 4).

    Există însă o bătălie cruntă pentru evitarae retrogradării. Trei echipe se bat pe un loc salvator (15 / acum Bielefeld, 32 de puncte), unul care duce la baraj (16 / acum Werder Bremen, 31 de puncte) și pentru a evita retrogradarea directă (17 / acum FC Köln, 30 de puncte), alături de demult picata Schalke (18).

    O miză specială o reprezintă și tentativa polonezului Robert Lewandowski (32 de ani) de a doborî recordul istoric al lui Gerd Müller, pe care l-a egalat în penultima etapă: 40 de goluri într-un campionat.

    Auspiciile îi sunt favorabile: Bayern joacă pe teren propriu cu o altă echipă bavareză, Augsburg (locul 12), care nu are nicio miză în ultima etapă. Distanța München – Augsburg e de numai 65 de kilometri.

    Gerd Müller a marcat 40 de goluri în ediția 1971-1972 a Bundesligii, tot în tricoul lui Bayern München.

    Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

    CITIȚI ȘI:

    * România, în grupă cu Coreea de Sud, Honduras și Noua Zeelandă la Olimpiada de la Tokyo. Obiectivul lui Rădoi: o medalie