ziaristii.com

Etichetă: cristina țopescu

  • La plecarea Cristinei Țopescu. Ce s-a întâmplat, buna mea prietenă? De ce n-ai cerut ajutor?

    Sper că ești într-o lume mai bună. Pentru mine, cuvintele tale erau ca atingerea unui vânt cald de primăvară. Întotdeauna am avut senzația că plutești peste această lume. Că între tine și ea e o legătură firavă și că, mereu, făceai eforturi s-o înțelegi, să-i reziști.

    Întotdeauna te-am privit cu admirație. Era una încărcată de respectul pe care-l aveam pentru tatăl tău, marele comentator sportiv Cristian Țopescu, dar și un respect adolescentin amestecat cu emoție, sentimente pe care le-am avut dintotdeauna pentru tine.

    Nu ți-am spus niciodată cât de mult îmi plăcea să vorbim, să te ascult și cât de mult îmi plăcea să citesc ceea ce scrii. Nu ți-am spus niciodată cât de mult mă bucurau comentariile tale la postările mele de pe Facebook.

    Și, în această viață, am vorbit față în față de atât de puține ori. Îmi amintesc și acum când ai venit în urmă cu câțiva ani în redacția cotidianului „Adevărul”. Lucrai la Prima TV, erai vedetă de televiziune și am schimbat câteva vorbe. Pregăteai un proiect de interviuri, o colaborare între ziar și televiziune. Nu aveai nimic fals, nu priveai lumea de sus, deși prin prisma celebrității tatălui tău ai fost mereu înconjurată de o aură de mister, de inaccesibilitate.

    Îmi pare atât de rău că nu ai cerut ajutor. Am fost aici, la câțiva kilometri de tine, iar tu ai plecat în șoaptă, fără să spui nimic.

    În seara de Crăciun, la ora nouă, ne-ai recomandat filmul ” O viață minunată” a lui Frank Kapra cu James Stewart. Ți-am citit postarea și m-am gândit că ar trebui să-l revăd și eu, dar apoi m-am rătăcit printre urările de sărbători, cadouri și vin fiert.

    Îmi pare atât de rău că n-am știut de singurătatea ta. Discreția și grija ta pentru ceilalți, pasiunea ta pentru animale mi-a dat mereu senzația că ai o viață plină și că nu mai ai loc pentru nimeni.

    Am avut norocul să te cunosc pe tine, am avut norocul să îl cunosc pe tatăl tău și să colaborăm vreme de câțiva ani. N-o să uit niciodată amabilitatea, fragilitatea și sensibilitatea cu care relaționați cu lumea. Ceva din vocea tatălui tău, din timbrul clar și cald se întorcea spre lume în fiecare zi. Tu ai dus mai departe acel aer rarefiat, strălucitor și tandru care-l însoțea mereu pe tatăl tău.

    Îmi pare rău că nu ți-am spus aceste cuvinte anul trecut, îmi pare rău că nu ți le-am scris. Am amânat și am spus că am tot timpul din lume să-ți povestesc despre tatăl tău, să-ți spun cum l-am cunoscut eu. Dar timpul nu are niciodată răbdare.

    E prea devreme să știu ce s-a întâmplat în ziua de 26 decembrie. Nu știu dacă ai suferit, dacă erai bolnavă, nu știu dacă ți s-a făcut rău, dacă ai căzut în casă sau dacă te-ai lovit. Nu știu nimic și, parcă, nici nu vreau să știu.

    Plecarea ta mai sfârșește o lume, una care m-a însoțit mereu din adolescență și până azi, de atunci, din alt veac, în care erai o regină a frumuseții și până azi când ai plecat atât de discret, iar noi, admiratorii tăi, am aflat de plecare atât de târziu.

    La revedere, buna mea prietenă!

  • VIDEO. Rareș Bogdan a plâns în direct. „Cristina visa să se mute într-o căsuță săsească, în Transilvania”

    Europarlamentarul Rareș Bogdan (PNL) a fost sunat, succesiv, de Antena 3 și de RTV, pentru a vorbi despre dispariția fulgerătoare a Cristinei Țopescu. De fiecare dată, a spus câteva fraze, apoi s-a înecat în lacrimi, s-a scuzat și a părăsit discuția, plângând în hohote.

    Ceva mai târziu și-a descărcat gândurile pe Facebook.

    „Lacrimi, lacrimi de tristețe profundă. Cristina a ales să plece să- întâlnească pe Bunul său Tată. O veste care a căzut ca un trăznet ACUM. Îmi este aproape imposibil să realizez asta.

    Ultima mea întâlnire cu ea a fost la alegerile prezidențiale. Ultimul interviu înaintea alegerilor europarlamentare de pe 26 mai am ales să-l fac cu ea, a fost un interviu și un Live fabulos pe Facebook-ul meu, al ei și al ziarului «Adevărul». Un Live în mașina mea, pe stradă și în metrou, într-o zi când Bucureștiul a fost inundat la propriu de o ploaie care a paralizat orașul.

    Drum bun la Ceruri, Cristina dragă! Un Om bun, de o sensibilitate profundă, și o femeie distinsă, inteligentă, cultivată și frumoasă.

    Visa, mi-a dezvăluit, să-și cumpere o căsuță într-un sat săsesc din Transilvania și să se mute acolo, cu pisicile și câinii ei, pe care îi iubea și îi îngrijea.

    Bunul Dumnezeu să o odihnească în pace!

    Cristina Țopescu a fost găsită fără suflare în casa din Pipera, București, asta după ce vecinii au sesizat că în ultimele zile nu a mai fost văzută nicio mișcare în casa și curtea sa, iar mașina nu a mai fost mișcată.

    I-a fost aproape imposibil să mai trăiască după dispariția Bunului Său Tată, îl diviniza și îl iubea pe acesta într-un mod cum rar se poate vedea, pentru ea a fost TOTUL. Acum se vor reîntâlni!”

    VIDEO: Intervenția lui Rareș Bogdan la Antena 3

  • Jurnalul final al Cristinei Țopescu. Activitatea pe Facebook s-a oprit brusc în seara de 26 decembrie

    Un indiciu despre sfârșitul Cristinei Țopescu, mai exact despre perioada în care a murit, ni-l oferă activitatea ei pe Facebook. Ultima postare a fost în seara zilei de joi, 26 decembrie, la ora 21.59. A doua zi de Crăciun. Au urmat 17 zile de tăcere absolută, până când a fost găsită moartă în propria casă, duminică, 12 ianuarie.

    Destinul a făcut ca ultima postare a Cristinei Țopescu să fie una admirativă la adresa Papei Francisc, care-i îndemna pe pământeni să fie blânzi cu animalele.

    Întreruperea bruscă a postărilor pe Facebook ne indică faptul că sfârșitul Cristinei Țopescu a venit în noaptea de 26 spre 27 decembrie 2019, probabil în somn. Mai ales că a fost găsită în pijamale de noapte, întinsă în pat.

    Un amănunt esențial: Cristina era foarte activă pe Facebook. De exemplu, în ultimele 6 zile active (21-26 decembrie) a făcut 12 postări. Așadar, o medie de două postări pe zi.

    Din 27 decembrie – nimic. A venit sfârșitul.

    O confirmare vine de la medicul oftalmolog Monica Pop, prietenă apropiată a Cristinei. Doctorița Pop spune că a sunat-o pe 27 decembrie ca s-o invite la un concert, însă Cristina nu a răspuns.

    Tăcere totală de Anul Nou. Absență prelungită de la minister

    Trei momente ulterioare întăresc ideea că sfârșitul Cristinei Țopescu a venit în ultima săptămână a anului 2019. Altfel spus, între Crăciun și Anul Nou.

    Cele trei momente:

    1. Cristina nu a mers la serviciu, la Ministerul Sănătății, nici pe 27 decembrie (vineri), nici pe 30 decembrie (luni), deși erau zile lucrătoare. Cristina nu anunțase că va lipsi și nici nu obișnuia să absenteze.
    2.  Pe 31 decembrie sau 1 ianuarie, Cristina nu a trimis nimănui urări de „La mulți ani!” – nici prin SMS, nici prin WhatsApp, nici prin e-mail sau prin mesageria de la Facebook. Niciodată nu s-a mai întâmplat așa ceva.
    3. Începând din 6 ianuarie, Cristina trebuia să-și reia munca la Ministerul Sănătății, unde era consilierul pe comunicare al ministrului Victor Costache. N-a venit în nicio zi a săptămânii 6-10 ianuarie, nici nu a comunicat de ce lipsește, nici nu a răspuns la telefon.

    Jurnalul public al Cristinei Țopescu

    Ultimele 12 postări pe Facebook, în 6 zile (21-26 decembrie)

    • 21 dec., ora 13.53. Cristina se întreabă amar: „Ole, ole, ole, Ceaușescu nu mai e?”.
    • 21 dec., ora 16.37. „Azi toată ziua am făcut treabă prin casă. Televizorul a stat pe Digi, pe post de radio…”
    • 21 dec., ora 22.02. „O, Doamne… citiți! Ca să înțelegeți ce s-a întâmplat în decembrie 1989, citiți!”. Și citim un text cutremurător despre 21 decembrie 1989, semnat de Gabriela Dimofte și distribuit de Cristina cu un nod în gât.
    • 22 dec., ora 0.02. „Uitați-vă acum pe TVR 1, «Decembrie roșu», un alt film despre manipularea și crimele odioase de la Revoluție!”
    • 22 dec., ora 10.13. Cristina, indignată, distribuie de pe tabu.ro un articol cu titlul: „Omul de afaceri Dan Haidău a împușcat un câine aflat lângă stăpân, în pădurea de agrement Moșnița”. „Nu există consolare când pierzi un suflet drag. Dreptate, însă, trebuie să existe și nu trebuie să renunțăm la ea!!!”, se încurajează, totuși, Cristina.
    • 22 dec., ora 11.14. „21 decembrie 1989. Tocmai ce ieșisem din închisoare de două zile, nici nu mă dezmeticisem bine, nu-mi venea, încă, să cred că sunt liberă…”. Cristina povestește momentele dramatice prin care a trecut în urmă cu 30 de ani.
    • 22 dec., ora 19.03. Live pe Facebook. Promo: „Suntem în Piața Revoluției, vom citi numele eroilor noștri căzuți în decembrie ’89”.
    • 22 dec., ora 23.36. „Ce titlu frumos au dat colegii mei de la Ziaristii.com mărturisirii mele despre cum am trăit Revoluția, cu tot cu lunile de închisoare din care am ieșit fix cu două zile înainte de 21 decembrie 1989… Vă mulțumesc, dragii mei colegi!”. Titlul invocat: „Revoluția duioasă, tristă și naivă a Cristinei Țopescu”.
    • 23 dec., ora 10.55. „Amintire FB de acum un an pe vremea asta. Nu m-am schimbat, la fel simt”. Și Cristina redistribuie un filmuleț postat pe 22 decembrie 2018, cu secvențe duioase de iubire între om și diverse animale.
    • 25 dec., ora 21.15. „Pentru seara de Crăciun vă recomand un film care începe acum pe TVR 2, un clasic de zile mari: «O viață minunată», în regia lui Frank Kapra, cu James Stewart în rolul principal – ce mare actor!… Nicio faptă bună nu rămâne nerăsplătită – vrea să ne convingă filmul. Cred că, totuși, până la urmă așa e. Crăciun binecuvântat, dragii mei!”
    • 21 dec., ora 12.08. „MARY POPPINS – vai, ce film manipulator!” – Cristina e ironică, pune și emoticoane vesele. De fapt, aduce argumente în favoarea filmului. Apoi încheie: „Crăciun fericit, prieteni, fie că sunteți de dreapta sau de stânga! Dar știți că, dacă aveți bani mulți, nimic nu vă poate face mai fericiți decât să-i împarțiți cu cei care n-au avut norocul sau talentul vostru de a face atâția bani!”.
    • 26 dec., 21.59. Poză cu Papa Francisc, link spre un articol de pe animalsaustralia.org, cu titlul: „Pope Francis to «every person on Earth»: Be kind to animals!” („Papa Francisc către «fiecare om de pe Pământ»: Fiți blânzi cu animalele!”). Comentariul Cristinei: „Încă un motiv să-l iubesc pe omul ăsta simplu, firesc, calin, vesel, minunat”.

    A fost ultimul comentariu. Ultima postare. Ultimul gând. Cu Papa în ultimul ei gând.

    Ultima postare a Cristinei

    „Emoția aia care se prelinge și în câte-o lacrimă, vindecătoare…”

    Două din ultimele 12 postări sunt mai consistente și exprimă gânduri care merită redate în detaliu.

    21 decembrie, ora 16.37

    „Azi toată ziua am făcut treabă prin casă. Televizorul a stat pe Digi, pe post de radio. Cu mâinile la treabă, cu urechea la televizorul devenit radio. Multe emisiuni, știri despre Revoluție, comemorare, cum unii o pângăresc, cum alții se revoltă, gesturi excesive, poate inevitabile la atâta durere și atâtea răni care nu se pot închide vreodată. Făceam treabă cu un nod în gât, cu emoția aia care se prelinge și în câte-o lacrimă, vindecătoare, necesară, terapeutică, oare? Abia aștept ziua de mâine, când mă voi întâlni cu un om tare drag, Cătălin Teniţă, ca să mă alătur inițiativei lui și a altor oameni ca el. Ne vedem la ora 16 in Piața Victoriei și plecăm în marș spre Piața Universității, după care în fața Ministerului de Interne ne vom opri ca să citim numele celor peste o mie de martiri. O, Doamne, ce moment… Vă așteptăm, dragii mei, veniți alături de noi!”

    22 decembrie, ora 23.36

    „Ce titlu frumos au dat colegii mei de la Ziaristii.com mărturisirii mele despre cum am trăit Revoluția, cu tot cu lunile de închisoare, din care am ieșit fix cu două zile înainte de 21 decembrie 1989… Vă mulțumesc, dragii mei colegi!
    Am citit azi, la comemorarea din Piața Revoluției, 80 de nume ale eroilor noștri, am fost onorată, alături de mulți oameni minunați care au fost acolo.
    Toți cei 1.142 de martiri sunt îngerii noștri și vor fi îngerii acestui popor pentru totdeauna, ei ne-au redat LIBERTATEA!”

  • FOTO. Cristina Țopescu, protestatara din Piața Victoriei

    În ciuda faptului că în 2013 s-a înscris în PSD (decizie pe care mai târziu a regretat-o), Cristina Țopescu a fost participantă activă la protestele din Piața Victoriei, împotriva guvernării PSD-ALDE, în efervescenta perioadă 2017-2019.

    Pe vreme frumoasă sau pe frig, pe soare sau pe zăpadă, pe lapoviță și în ger, Cristina Țopescu a fost „pe baricade”. Nu putea accepta ca justiția țării sale să fie supusă de o clică politico-infracțională.

    Într-o fotografie care a circulat mult în mediul online, Cristina Țopescu susținea un banner mare, pe care erau tăiate opțiunile „autostrăzi”, „spitale”, „școli”, „justiție”, „locuri de muncă”, „Europa”, fiind acceptate doar „amnistie” și „grațiere”. Era vorba, evident, de opțiunile guvernării PSD-ALDE.

    Cristina Țopescu a promovat protestele pro-justiție și pe profilul ei de Facebook, fapt care i-a grăbit despărțirea de Antena 3, unde avea o emisiunea săptămânală pe care a ținut-o departe de propaganda obișnuită a televiziunii lui Dan Voiculescu.

    Jurnalista a protestat, în Piața Victoriei, inclusiv alături de Oana Gheorghiu și Carmen Uscatu, cele două femei care au reușit să mobilizeze peste 260.000 de români pentru a contribui la construirea primului spital pediatric oncologic din România.

    Duminică, 12 ianuarie, Cristina Țopescu a fost găsită moartă în casa în locuia cu chirie, la Otopeni. Vecinii i-au sesizat absența lungă, de circa trei săptămâni. Cristina se stinsese de multe zile, posibil chiar dinainte de Anul Nou. Autopsia efectuată la INML va lămuri acest detaliu macabru.

  • Doi câini au urmat-o pe Cristina Țopescu în eternitate. Au murit de sete și de foame, în apropierea ei. Un indiciu clar că jurnalista s-a stins de multe zile, posibil chiar dinainte de Anul Nou

    Dispariția Cristinei Țopescu, la numai 59 de ani, a produs un șoc atât în breasla gazetarilor, cât și printre vecinii acesteia, la Otopeni.

    Cristina Țopescu a fost găsită decedată în casa sa, întinsă în patul dormitorului ei de la etaj, îmbrăcată în cămașă de noapte.

    Autoritățile au intrat în casa Cristinei Țopescu după ce au fost alertate de o vecină, prin intermediul 112, pe motiv că jurnalista nu a mai fost văzută de trei săptămâni.

    Cristina locuia singură într-o casă închiriată. Conform primelor informații, în casă au mai fost găsiți doi câini morți. Alți cinci câini au fost găsiți în viață.

    Acesta este un indiciu că jurnalista (care realiza o emisiune la Canal 33 și se ocupa de comunicare la Ministerul Sănătății) a murit de multe zile, chiar de foarte multe. E posibil ca decesul să fi survenit în primele zile ale anului 2020 sau chiar înainte de Anul Nou. Câinii rezistă mult fără mâncare, rezistă chiar și câteva săptămâni. Absența apei i-a omorât pe cei doi câini, dar după multe zile.

    Trupul neînsuflețit al Cristinei Țopescu a fost transportat la Institutul Național de Medicină Legală „Mina Minovici” (INML), unde va fi efectuată autopsia. Sunt de stabilit atât data, cât și cauzele decesului.

    Vecinii au văzut-o ultima dată pe 19 decembrie 2019. La telefon, după unele informații, n-a mai răspuns din 23 decembrie.

    Insuportabilă este nu doar ideea că a murit Cristina Țopescu, la numai 59 de ani, ci și imaginea câinilor care agonizau în apropierea ei, așteptând-o să le dea apă și mâncare, fără a ști că ea nu mai putea să facă nimic pentru ei. Nici măcar să-i elibereze pe stradă, să se descurce cum pot…

  • Îngrozitoare veste! A murit Cristina Țopescu, la nici doi ani după tatăl ei! Avea doar 59 de ani

    Cristina Țopescu, cunoscută realizatoare TV, a fostă găsită moartă în casă, duminică seara. Avea 59 de ani, iar de două luni lucra la Biroul de presă al Ministerului Sănătății.

    Duminică seara se fac cercetări la fața locului, în casa în care jurnalista a fost găsită fără suflare. Casa este situată într-un complex din Otopeni-Pipera. Cristina Țopescu locuia cu chirie.

    Nu au fost găsite urme de violență.

    „În cursul acestei seri, în jurul orelor 22.00, Inspectoratul de Poliție al Județului Ilfov a fost sesizat de către o femeie cu privire la faptul că vecina ei nu a mai fost văzută de aproximativ trei săptămâni. În urma sesizării, polițiștii orașului Otopeni au intrat în imobilul respectiv, unde au găsit o persoană decedată, care nu prezintă urme vizibile de violență”, au precizat reprezentanții Poliției Ilfov.

    Cristina Țopescu a fost fiica marelui comentator sportiv Cristian Țopescu (1937-2018). A suferit mult pe 18 mai 2018, când și-a pierdut tatăl, plecat la cele veșnice la vârsta de 81 de ani.

    Cristina și Cristian Țopescu

    Cristina Țopescu a absolvit Facultatea de Limbi Străine din București, secția engleză-italiană.

    În aprilie 2013, Cristina Țopescu a intrat în politică, înscriindu-se în PSD, dar s-a retras repede, regretând acest pas.

    În noiembrie 2019, la scurt timp după învestirea Guvernului Ludovic Orban, Cristina Țopescu a acceptat propunerea noului ministru al Sănătății, Victor Costache, de a organiza comunicarea în minister, ca angajată în Biroul de presă.

    Cristina Țopescu era și o mare iubitoare de animale. Deși o ducea destul de greu cu banii, continua să-și cheltuiască o bună parte din venituri pentru a salva câini și pisici aflați în situații dificile, a le oferi hrană și adăpost.

  • Revoluția duioasă, tristă și naivă a Cristinei Țopescu

    Revoluția duioasă, tristă și naivă a Cristinei Țopescu

    Jurnalista Cristina Țopescu a republicat astăzi, 22 decembrie 2019, un text pe care l-a publicat în 2009 în volumul colectiv „Str. Revoluției nr. 89”. Este o mărturisire tristă și duioasă, nostalgică și exuberantă.

    Cristina Țopescu rememorează clipele euforice din decembrie 1989, care se intersectează însă cu amintirile detenției sale în cinci închisori comuniste și cu dezamăgirile crunte din deceniile post-comuniste.

    Mărturia Cristinei Țopescu

    „21 decembrie 1989. Tocmai ce ieșisem din închisoare de două zile, nici nu mă dezmeticisem bine, nu-mi venea, încă, să cred că sunt liberă. Nu știi cât de neprețuită este libertatea până nu ți se ia, până nu ai fost închis măcar o săptămână. Primim tot de ca și cum ni s-ar cuveni. Când, de fapt, nimic nu ni se cuvine și orice ne poate fi luat oricând de către alții, de viață sau de noi înșine. Pentru că viața ne-o putem lua și noi singuri când ajungem să n-o mai prețuim. Nu apreciem nimic din ceea ce avem până-n momentul în care ni se ia, într-un fel sau altul, așa e natura umană, ingrată și superficială.

    Atunci, în ’89, la libertatea pe care mi-o recâștigasem după un periplu de trei luni prin cinci închisori (batalionul de la Oravița, arestul de la Reșița, Penitenciarul de la Timișoara, Jilava și arestul din Rahova), se adăuga libertatea noastră, a tuturor, libertatea poporului meu. Știu, sună patetic, dar așa simțeam atunci, patetic, toți simțeam patetic, ne iubeam, ne îmbrățișam, ne câștigaserăm libertatea pe care n-o avuseserăm niciodată (cel puțin, generația mea). Eram beată de fericire, de libertate, de speranță și exaltare pentru ce va să vină.

    Au fost zile de grație, îi mulțumesc lui Dumnezeu că le-am trăit, mă bucur că n-am reușit să trec granița, în disperarea de a ajunge la mama mea care era atunci bolnavă, în Germania. Mă bucur că am trăit în două epoci, mă bucur că am avut experiența închisorii și a terorii pe care Securitatea a exercitat-o cu atâta sârg asupra familiei mele. Și mă mai bucur că, deși atunci îi disprețuiam și îi sfidam pe securiști, acum nu sunt traversată nici de ură, nici de vreo dorință de razbunare.

    Păcatul pe care îl comit și mi-l asum e dezamăgirea, mai mult, chiar lehamitea și greața. Da, greață, sună foarte urât, unii nu mă vor înțelege, dar de ce aș minți, de ce mi-aș menaja propriul popor când, iubindu-l, el mă dezamăgește în fiecare zi? Poporul român oferă ochilor mei, cel puțin, o priveliște dezolantă. Țara mea îmi refuză dreptul la fericire. Iar sunt patetică, dar îmi asum și asta, iar pe cei care nu sunt de acord cu mine îi felicit. Pentru ce? Poate pentru instinctul lor de conservare, pentru echilibrul de care dau dovadă, pentru abilitatea lor extraordinară de a-și crea un univers propriu în afara sau înlauntrul universului înconjurător.

    Sau pentru egoismul lor? Pentru putința de a ignora ce văd în jurul lor și interesul exclusiv față de propria persoană? Eu mă predau, nu mai am speranță. Cum să mai poți dormi liniștit în timp ce atâtea alte ființe suferă, sunt umilite și strivite de capitalismul sălbatic, sau cum i s-o zice, capitalismul românesc mai degrabă, poate… Sau nu mă predau, pentru că lupt, pentru că aproape că nu trece zi să nu intru în război cu establishment-ul, un război epuizant, în care mă lupt fără speranță.

    Cristina Țopescu, pe vremea când era o tânără frumoasă și rebelă

    Din când în când, mai iau câte o gură de oxigen, ca să mai pot respira aerul irespirabil al patriei. Noroc cu oamenii, puțini, dar frumoși, verticali și inteligenți, insule de bun-simț pe care mă refugiez când simt că nu mai pot înota în mocirlă, când simt că mă duc la fund cu noroi în gură, în gât, pe trahee, când simt că mai am puțin și mă înec într-o moarte suficient de spectaculoasă ca să poată deschide liniștit orice jurnal de știri din zilele noastre.

    Nu v-ați simțit niciodată în derivă într-o lume care nu seamănă deloc cu cea pe care ne-o imaginam în zilele unui decembrie românesc redeșteptat? Ca apoi să cădem din nou într-un somn bolnav, poate mai bolnav ca înainte, pentru că acum dormim în plină libertate.

    Am fost atunci la Piața Universității, la Televiziune, aveam cu mine drapelul cu gaură, cât de drag îmi era, mi-am luat frățiorul cu mine, avea atunci 13 ani, tatăl meu era consemnat la clubul Steaua, acolo unde fusese exilat (noroc că era ofițer MAPN și că rămăsese măcar cu acest statut după ce fusese scuipat ca o măsea stricată din televiziune, la ordinele tovarășilor, tovarășei etc.), suna disperat acasă și mă ruga să nu ies în stradă.

    N-am putut, știa și el că n-o să pot, nu s-a supărat. Cine s-ar fi putut supăra pe cine în zilele acelea? Am strigat din toți rărunchii OLÉ, OLÉ, CEAUȘESCU NU MAI E!, nu cred c-am fost mai fericită nici când m-a luat de mână prima oară iubitul meu din liceu, am fost la Televiziune ca să văd cum arată când e liberă, ca să intru în locul în care eu și familia mea nu mai aveam voie să intrăm de 7 ani, deși ea a fost viața tatălui meu și copilaria mea, deși ea îmi furase tatăl care mă săruta pe frunte doar în somn (credea el…!), deși crescusem în locul acela și-i cunoșteam fiecare cotlon, iar oamenii ei fuseseră familia mea, familia pe care acasă n-o mai aveam din cauza prea marii iubiri a tatălui meu pentru ea.

    Am vazut atunci, în Televiziune, oameni fericiți, sincer fericiți, eliberați, în sfârșit, de teroarea cenzurii și a prosternării tâmpe, am văzut și oportunismul de acum mijind de atunci deja, încă timid și dezorganizat, mai viguros și mai agresiv pe zi ce trecea apoi. Încă mă făceam că nu-l văd, nu voiam să trăiesc nici un sentiment urât, eram prea mândră de ai mei, ca să-mi îngădui să-i văd în adevarata lor lumină, sau ca să-i judec pe cei care acum, mulți dintre ei, sunt cocoțați în vârful scărilor sociale, mai solide sau mai șubrede, dar în varful lor. Puțini dintre ei s-au retras, mai târziu, cu decență, discret, în conuri de umbră cuvenite după atâta desfătare în lumina reflectoarelor (dacă tot vorbim despre televiziune, nu?), după atât pupat de mâini și nu numai de mâini… ale mai-marilor analfabeți ai vremii.”

    (Asta scriam acum 10 ani, la 20 de ani de la Revoluție. Acum nu mai pot să scriu despre asta decât două-trei fraze, acolo. De ce? Nu știu nici eu exact.)

  • EDITORIAL CRISTINA ȚOPESCU: E rândul nostru să le râdem în nas!

    EDITORIAL CRISTINA ȚOPESCU: E rândul nostru să le râdem în nas!

    Serviciile secrete, de când lumea, peste tot, fac si desfac. Când se întâmplă să mai stea deoparte, rar, cred, teoriile conspirației le au, oricum, ca vedete incontestabile. Pentru că vând bine, sălile sunt arhipline la filme cu spioni. Netflix-ul, asemenea.

    Și mie, recunosc, îmi plac cel mai mult. Nu mă încântă, însă, deloc amestecul lor în treburile noastre. Iar votul e treaba noastră. Nu mă întelegeți greșit, nu acreditez aici ideea că serviciile își bagă nasul în alegerile astea. Nu exclud, dar nici nu alimentez teoria asta. N-o fac pentru că nu am informații din atâtea surse credibile, încât să cred, fără putință de tăgadă, în teoria asta.

    Sunt comentatori care par convinși sau, în orice caz, vor să ne convingă pe noi că degeaba mergem la vot și că lucrurile se decid, de fapt, peste capul nostru. Așa se face demobilizarea electoratului, e o tehnică de manipulare banală. Iar unii o întrebuințează cu dezinvoltura celor obișnuiți să ne creadă pe toți o masă de manevră, deci de proști.

    De ce o fac? Rațiunile sunt la fel de banale ca tehnica folosită: interese personale, bani, jocuri meschine de putere, nimic sofisticat. Comentatori și comentatori care vin, neobosiți, cu tot felul de teorii… vă las pe voi să interpretați puncte-punctele. OK, dar să zicem că așa e, că ni s-ar pregăti ceva. Singurul lucru pe care nicio structură de informații nu-l poate controla sută la sută, în ciuda informațiilor pe care știe să le aibă despre oricine și orice, e impredictibilitatea naturii umane. Nici măcar a propriior agenți, de atâtea ori. Darămite a milioanelor de noi, masele?

    Cine ar fi crezut, acum 5 ani, că Iohannis avea o șansă reală ? A gafat cu celebrul „ghinion”, mai mult decât amendabil, nu părea un lider charismatic, s-a scos cât de cât apoi cu „decât să fiu mârlan, mai bine pierd”. Per total, totuși, suntem siguri că, la final, ar fi ieșit pe plus? Pe Iohannis l-au făcut președinte ticăloșia PSD-ului față de diaspora și, nu mai puțin, Ponta cu aroganța lui. „Micul Titulescu” a ales să fie mârlanul care n-a vrut să fie Klaus, iar la asta s-a adăugat, extra bonus, prostia crasă a lui Dragnea&co. Ei ne-au „iluminat”. Diaspora s-a trezit prima, după care tot ea ne-a trezit și pe noi, românii din țară. A fost un moment de grație, iar beneficiarul, nimeni altul decât candidatul sobru, auster, fără abilități cu care să inspire și să extazieze masele. Mult le mai datorează președintele românilor noștri din afara granițelor, enorm!

    Revolta diasporei și efectul ei de domino înăuntrul țării au fost elementul-surpriză pe care nici măcar vreun Mossad sau vreun CIA nu l-ar mai fi putut controla, de și-ar fi propus să facă asta.

    Am folosit exemplul prezidențialelor de acum 5 ani doar ca să înțelegeți că noi putem fi mai puternici decât ei, din când în când.

    Acum, toate previziunile dau o prezență la vot mai mică decât la europarlamentare. Atunci a fost un vot încărcat de ură pentru Dragnea. Între timp, ura s-a mai diluat. I-au luat locul miștoul și zeflemeaua, căci cum altfel puteam reacționa în fața unui munte de ignoranță și prost-gust? Unor munți, de fapt, că au fost mai mulți. Invidioși Carpații noștri, și ei, pe o asemenea altitudine a prostiei! Numai că, vedeți, doar sentimentele viscerale pot mobiliza masele: ura, iubirea. Iar serviciile știu asta. Nu cred c-am mai urât post-Dragnea, cât am râs. Am râs cu obidă, dar am râs.

    Nu ne mai stăpâneste acum aceeași revoltă, ne-am relaxat puțin, a dat Domnul și guvernul de analfabeți a căzut.

    Dar acum ce vrem? Vrem ca partidul care ne-a gazat și ne-a călcat în picioare demnitatea să nu platească, să nu se ducă, să nu se tot ducă și să ne lase??? Îl  lăsăm să ajungă în turul 2?

    Iar dacă vreun serviciu sau altul (că avem destule!) ar favoriza sau bara intrarea în turul 2 a vreunui candidat, numai noi, ieșind la vot mult mai mulți decât ne-au „măsurat” ei, numai noi putem să-i dejucăm orice plan. Doar noi trebuie să ne decidem conducătorii, e dreptul nostru sacru. Pentru că, dacă și o dată la 4 sau 5 ani, putem fi teleghidați, am fi o nație slabă. În vreme ce noi am demonstrat deja că să nu dea Dumnezeu să ne enervăm!

    Zic să ne enervăm și acum! Să nu-i lăsăm pe cei care ne-au furat, ne-au lovit și râs în nas să aibă acces la marea finală în care noi ne hotarâm președintele E rândul nostru să le râdem în nas. La vot, națiune!!!

  • Cosmin, profilează-te, că nu ne supărăm!

    Interviu cu Gabi Firea, primarul general al Capitalei, la „Jurnalul de seară”, la Digi. Când? În seara zilei în care presa și rețelele sociale explodaseră în urma unui share. Nu orice share. Toată suflarea de pe Digi, la ora aia, ochi și urechi! Ce-o să zică Firea, cum o să explice share-ul scandalos???

    Începe interviul. Prelipceanu îl deschide cu întrebări despre audierile din Parlament și ieșirile huliganului ajuns, printr-un straniu joc al întâmplărilor politice, ministru de Finanțe. Hmmm, subiectul fierbinte al zilei e, totuși, share-ul la postarea aia oribilă. Dar hai să nu luăm invitatul la trei păzește din prima, nu?

    Deși temporizarea asta o faci într-o emisiune de interviuri, unde îți poți alege momentul în care să-i dai lovitura de osândă invitatului cu vreo nefăcută la activ, acolo poți să-l iei prin învăluire, dar și atunci cu condiția să fie o poveste mai veche, nu una recentă, fierbinte.

    Într-un jurnal de știri, însă, care se ocupă cu actualitatea, nu faci asta niciodată. Abordezi invitatul direct și la obiect, fără menajamente. Dar ne uităm și zicem: hai, c-o să vină și întrebarea mult așteptată, puțintică răbdare! Când colo, ce să vezi? Următoarea temă e furnizarea apei calde și a căldurii, acum, în prag de iarnă. OK, important subiectul, dar nu în contextul ăsta, în care primarul Capitalei, nu un cetățean oarecare, tocmai ce-a postat un text (să-l numim așa?) de te freci la ochi să te convingi dacă vezi bine. Argumentul cu pagina personală de Facebook nu rezistă, Gabi Firea e om politic și ditamai primarul ales, nu mai e persoană fizică decât acasă. N-ar fi fost rău să i se și spună asta.

    Dar hai, Cosmin, că poți, hai cu postarea! N-a fost să fie nici de data asta, e lansată altă temă: declarația lui Paul Stănescu, baronul care i-a băgat în sperieți pe PSD-iști (nu chiar pe toți!) că va vota Guvernul Orban.

    Așaaa… se consumă și subiectul ăsta. Și ce face Prelipceanu? Păi, se întoarce la Teodorovici și la ieșirile lui grețoase față de femei. Firea îl fentează, vorbește despre alte alea. E femeie si ea, și??? Tensiunea crește, am trecut de minutul 20 și încă nimic. Ei, hai, că nu mai e mult, ajungem noi și la știrea zilei. Că doar suntem la știri!

    Dar nu, surpriză, Prelipceanu lansează tema comisarului european; că, dacă ar fi Victor Negrescu, e legal sau nu ca propunerea să treacă prin Parlament. După Negrescu, se revine, aproape obsesiv, la Orlando și la declarația lui aia șucară cu hap-hap, o știți. Dar hai să nu deznădăjduim, tema mult așteptată plutește în aer, în aerul din studio, o simțim și-n aerul din casele noastre, ba chiar și-n aerul Capitalei întregi, ce mai! Suntem la minutul 26 deja – hai, Prelipceanu, forță!!!

    Aș, ne mai fierbe puțin! La minutul 29:50 revine în forță altcineva, ghiciți cine, nimeni altul decât el, tot el, seducătorul Orlando. Nu mai putem cu Orlando!!! Până și invitata pare exasperată că trebuie să tot comenteze ce face și ce drege fantele clubber, lansat în politica mare de prietenul Ponta.

    Tensiunea devine de nesuportat, toți privitorii se foiesc, nu-și mai găsesc locul, freamătă. Dar mult a fost, puțin mai e. Nu, ți-ai găsit ! Firea e întrebată dacă e mulțumită de primarii de sector. Prelipceanu vrea neapărat să afle dacă primarul general simte nevoia să nu mai existe sectoare, upsss, ce urgență, nu putea să rateze o asemenea întrebare, normaaal. Ar fi mai bine fără sectoare, conchide Prelipceanu, nu Firea.

    Bun. Pauză de promovare electorală. Revenim în platou, altă întrebare: preferați alegeri în două tururi sau într-unul? Pe Firea n-o prea interesează subiectul, îi e totuna. Pe noi ne-ar interesa, da’ nu în interviul ăsta, Cosmiiin!!! Fie-ți milă de noi!

    Ei, dar uite că minunea se întâmplă, minutul 36:52, wow, când speranța ne murise cu zile, în sfarsit, întrebarea, ea, În-tre-ba-rea: „DE CE AȚI SHARE-UIT POSTAREA DANEI BUDEANU?”. Tare, ne ținem toți răsuflarea, Prelipceanu pare determinat.

    Urmează răspunsul. Fără prea mare legătură cu întrebarea. Firea vorbește mult, repede și nu-i chip să fie întreruptă: „Niciodată nu am făcut tapaj de contribuția mea personală la construirea acestui spital”, contribuția fiind anume terenul, care e al Primăriei (dar nu prea e, aflăm după aceea!).

    Nesperat, Prelipceanu, o întrerupe de astă-dată, urât să întrerupi omu’, în fine… și o întreabă retoric, cumva: „DUMNEAVOASTRĂ, PERSONAL, AȚI DAT BANII?”. Păi, vedeți c-am fost răi? Uite, Prelipceanu începe să miște, e pe tot terenul, finalizează mai tare ca Hagi, bată-l norocul să-l bată! Și căte emoții ne-a dat… Finalul e glorios, să sarbatorim în Piață cu toții, zic! Dar stați așa, pauză de publicitate.

    Ne întoarcem, mai sunt câteva minute, iar Prelipceanu spune: doamnă primar, încheiem discuția cu postarea! (Păi, să încheiem cu ea, dar să încheiem odată, că doar nu ne-om lua din atâta…)

    Mulțimile în picioare, sunt în extaz, Prelipceanu, iată, confirmă și marchează: „CONTRIBUȚIA PRIMĂRIEI CAPITALEI ESTE CONTRIBUȚIA BUCUREȘTENILOR”. V-am zis eu, e bun, dom’le, e bun! Replica lui Firea: „Dvs. acum filosofați”. Prelipceanu nu se pierde, răspunde cu o ironie politicoasă, chiar și așa, cu juma’ de gură: „Mai și filosofez”. OK, bună și ironia, dacă nu se poate mai mult. Hai, nu te înmuia, Cosmine, suntem toți cu tine!

    Pare că a obosit. Sau își dozează efortul și reia atacul? Până una-alta, are o nedumerire: „Ce nu înțelegem nicicum e cum dvs., prin această postare, v-ați poziționat împotriva achiziționării acestui aparat”.

    Fals. Firea are un cu totul alt of și, iată, îl enunță ea însăși: „Este o campanie negativă furibundă, nedreaptă, la adresa mea, care a fost declanșată de unul dintre competitorii mei de anul viitor”. Aaaa, acum mai venim de-acasa, deci despre Vlad Voiculescu e vorba! Okeiii, Firea se duce în politic, drept în campania pentru primărie, Prelipceanu se prinde și punctează, corect, că asta deja e dispută politică. „DVS ȘI NOI, BUCUREȘTENII, AR TREBUI SĂ FIM ÎMPREUNĂ CU CEI CARE CONSTRUIESC ACEST SPITAL PENTRU COPIII BOLNAVI DE CANCER” – spune el. Are și emoție în glas.

    Firea, firește (!), se dezlănțuie din nou și, într-un final apoteotic, când deja cu toții ne veștejiserăm și ne cam luase somnul, moderatorul rostește doua cuvinte magice: „AVEȚI DOVEZI?”. Nu primește niciun răspuns, dar mai contează? Nu insistă, băiat bine-crescut. Nu-i nimic, întrebarea e deseori mai importantă decât răspunsul, că doar știm. Și drumul e mai util decât destinația.

    Interviul se încheie. Greu interviu, greu… Să nu fim cârcotași!

    P. S. Cosmin Prelipceanu i-a spus lui Cristian Tudor Popescu, în pledoaria propriei apărări, că nu vrea să se profileze pe el. În niciun interviu, niciodată.

    Cosmin, or fi, ce-i drept, niște probleme cu contractele de publicitate și de care-or mai fi între Digi si PMB, dar tu profilează-te, te rugăm noi! Fă-ți meseria, noi nu ne supărăm dacă te și profilezi, cu ocazia asta. De se vor supăra niscaiva șefi, ce-ți pasă, tu ești jurnalist. Iar contractele de tot felul, inclusiv ale noastre, nu ne pot preface în jurnaliști de paie, nu?

  • Le-a învrăjbit Dăncila! Marina Almășan aduce întăriri în războiul cu Cristina Țopescu. Soțul Marinei, Georgică Cornu, „regele asfaltului” din Banat, o jignește pe Cristina

    Totul a pornit de la un text ironic, bine scris și bine țintit, al Cristinei Țopescu. Jurnalista s-a oferit s-o învețe pe Viorica Dăncilă, gratis, să citească fără greșeli textele scrise de alții. Măcar atât!

    Marina Almășan a simțit un afront personal: cum s-o critici / ironizezi / ridiculizezi pe doamna Dăncilă, care are atâtea calități și face atâta bine țării?!

    A urmat un schimb de replici, în care astăzi s-a implicat și Georgică Cornu, soțul Marinei Almășan! Cornu este un puternic om de afaceri din Banat, supranumit multă vreme „regele asfaltului” din zonă. Afacerile sale au prosperat mai ales în timpul guvernării PDL. Actuala sa soție e fană Dăncilă (PSD), iar precedentul ei soț a fost Victor Socaciu (PSD). Şi totuși, în familia Cornu-Almășan, PSD + PDL = love!

    Georgică Cornu a intervenit cu două comentarii mitocănești la o postare a Adrianei Ichim pe această temă (Adrian Ichim se plasase, logic, de partea Cristinei Țopescu, făcând-o zob pe „dăncilista” Marina Almășan).

    • Georgică Cornu către Adriana Ichim: „Adriano, ești jenant de prostă!”
    • Georgică Cornu despre Cristina Țopescu: „Cristina asta a dvs. nu a fost membră a PSD? Este o fripturistă!”

    Cristina Țopescu a intervenit și ea, cu un mesaj-replică: „Hei, Marina, ți-ai adus și soțul, pe domnul Cornu, într-o poveste care e cazul să se termine? Un soț, un domn care se exprimă ca mai sus? Oprește-te, că deja începe să semene a scandal cu mâinile în șold, iar noi nu ne pretăm la așa ceva! Sper!!! Să ne oprim aici, fără vreo supărare!”

    Dar nu s-au oprit, ci au mai postat câte un text pe propriul profil de Facebook. Cristina Țopescu a scris elegant și împăciuitor, Marina Almășan a băgat o rangă de telenovelistă mexicană: „Am alături un om puternic, care este gata să sară oricând să mă apere, atunci când sunt lovită pe nedrept. Sincer, Cristina, îți doresc din toată inima să ai alături un asemenea om”.

    Asta, sincer, e frază de țață veninoasă!

    Georgică Cornu și Marina Almășan

    Textul Cristinei Țopescu (pe Facebook)

    „Dragă Marina, ma gândeam azi… cum de facem noi două asta? Eu sunt un om pacifist. Reacționez doar la provocări și, chiar și atunci, încerc să nu fiu agresivă. Am văzut că soțul tău, domnul Georgică Cornu, a intervenit în polemica dintre noi, jignind doamne, vorbind urât. Că vorbește urât și despre mine, nu mai contează, noi, persoanele publice, avem antrenament și la asta. Ştiu, tu ai fost jignită, la rândul tău, îmi pare sincer rău că s-a ajuns aici. Dar vezi tu, dacă tu nu ai fi insinuat niște lucruri despre mine, oamenii nu s-ar fi revoltat. Tu, Marina, ai ales să faci publică această polemică. Din păcate. Eu ți-am răspuns, dar fără vreo vorbă urâtă. Noi am polemizat, se întâmplă 🙂 Soțul tău, însă, insultă. Învață-l tu că se poate combate și fără insulte. Combatem, nu ne certăm. Noi două putem face asta, drept care n-ar fi oare mai înțelept ca dânsul să rămână în afara disputei de idei dintre noi? Suntem amandouă jurnaliste, avem exercițiul unei polemici decente, ne descurcăm fără «ajutorul» dânsului, în calitatea sa de soț. Şi încă ceva ce știu că simțim amândouă: tatăl meu s-ar fi întristat să ne vadă așa. Pe amândouă.
    Cu drag, Marina, pace și cu bine!”

    Textul Marinei Almășan – fragment (pe Facebook)

    • „(…) De fapt, lucrul care m-a deranjat cel mai mult la postarea ta initială, și care mi-a și pus condeiul în miscare, a fost MODUL răutăcios în care ai simțit nevoia să te implici politic. Pentru că, da, o astfel de postare este, într-un final, o reacție cu culoare politică. Da, este perfect adevărat că un absolvent de filologie – cum ești tu – va găsi întodeauna ceva de corectat la fiecare dintre noi. Probabil că și eu, dacă aș fi absolvit Filologia, m-aș fi descurcat mai bine cu virgulele – cum mi-a reproșat cineva, într-una din cele mai nevinovate reacții. Și m-ar fi enervat toți cei care nu vorbesc corect limba română. Dar nu suntem toți filologi și, așa cum nici tu nu te pricepi să «citești» o lamă la microscop, să analizezi un buget de venituri și cheltuieli sau să descifrezi planul unei case, nici noi, ăștia, «ne-filologii» nu putem fi perfecți, atunci când scriem sau vorbim. Asta nu înseamnă că nu putem fi pricepuți, în meseriile noaste, nu înseamnă că o cratimă pusă aiurea sau un dezacord, făcut din neatenție, nu neapărat din neștiință, ar trebui să ne reducă la zero, din toate celelalte puncte de vedere”.
    • „Ai dreptat cu implicarea lui Georgică Cornu în tot acest conflict. Siderat și revoltat de ceea ce a citit, despre un om pe care îl iubește și îl cunoaște atât de bine, s-a simțit dator să intervină. Ca orice barbat, a făcut-o fără prea multă eleganță, deși, sincer, nu știu cum poți răspunde elegant unor lături greu de acceptat. Dar mie, lucrul acesta mi-a confirmat odată în plus că am alături un om puternic, care este gata să sară oricând să mă apere, atunci când sunt lovită pe nedrept. El cunoaște, mai bine ca oricine, ce înseamnă să fii lovit pe nedrept. Sincer, Cristina, și te rog să nu citești nicio malițiozitate în ceea ce spun, dar îți doresc din toată inima să ai alături un asemenea om. Dar nu dintre aceia care te iubesc numai pentru că i-ai declarat război prim-ministrului…”
    • „M-aș bucura mult să ne întâlnim la o cafea, să vorbim despre copilăria noastră comună, despre minunatul tău părinte, chiar și despre Viorica Dăncilă. Poate, după acest dialog, nu vei mai fi atât de înverșunată. Fără , neapărat, a-ți schimba convingerile politice, pe care ți le respect, chiar dacă nu ți le împartășesc”.
    • „Și, poate, tot «pro-bono», mă vei învăța și pe mine unde se așeaza cel mai corect virgulele, într-o frază, că m-a pus pe gânduri un comment ironic, ce părea a nu veni de la un ins chiar tâmpit!”