Etichetă: criminal în serie

  • A murit criminalul în serie care i-a dat foc fetei de 17 ani! S-a spânzurat cu tricoul în pușcărie, a decedat la spital

    Criminalul în serie din Mehedinți, care a incendiat o fată în vârstă de 17 ani din comuna Dârvari (județul Mehedinți), a murit luni seara, potrivit unor surse din poliție citate de Antena 3.

    Ion Cristian Turnagiu (45 de ani) era internat în Spitalul Județean din Drobeta Turnu Severin după ce a încercat să se sinucidă în arestul preventiv.

    Tentativa de sinucidere a avut loc cu o săptămână în urmă, după numai 10 zile de arest preventiv. Turnagiu avea experiență mare ca pușcăriaș, stând după gratii 25 de ani (1994-2019) pentru cinci crime comise în 1993-1994, pe când avea 18-19 ani. A fost liberat condiționat anul trecut, deși fusese condamnat la închisoare pe viață.

    De o săptămână, criminalul în serie era ținut în viață de aparate, iar în ultimele zile starea lui se agravase. În cele din urmă, a suferit un stop cardio-respirator și a decedat.

    Bestia a încercat să se sinucidă spânzurându-se cu tricoul

    Ion Turnagiu a încercat să se sinucidă în arestul Poliţiei Mehedinţi, unde a fost găsit spânzurat cu tricoul. Polițiștii l-au resuscitat până la sosirea unui echipaj de salvare. Ucigașul a fost transportat la spital pentru îngrijiri medicale.

    Ion Turnagiu se afla în arestul IPJ Mehedinţi din 13 iunie, a doua zi după incendierea adolescentei care-l reclamase că a violat-o.

    ”El a venit de la început foarte grav, a făcut stop cardio-respirator acolo, în arest, în momentul tentativei de sinucidere. A fost resuscitat de colegii de la Ambulanță și adus la noi în stare gravă, în comă de gradul 4, fără șanse practice de a supraviețui.  Starea s-a agravat permanent, a apărut febra mare de tip central care nu mai scădea cu nimic, iar ieri era foarte grav, nici nu ne-am așteptat să prindă dimineața. A decedat aseară, pe la 23.30”, a declarat azi-dimineață Radu Iman, manager al Spitalului Județean Mehedinți.

    Ion Cristian Turnagiu

    Fata incendiată se zbate între viață și moarte

    Nenorocirea a avut loc în comuna Dârvari, județul Mehedinți. Adolescenta dormea în momentul în care criminalul a intrat peste ea în cameră. Acesta a stropit-o cu benzină, i-a dat foc și a fugit.

    Tânăra a început să țipe. Mica ei șansă a fost că erau acasă fratele și bunica ei. Fratele mai mic (16 ani) a sărit s-o ajute. Deși fata ardea ca o torță vie, a aruncat apă pe ea și a reușit s-o ducă spre fântână, pentru a putea să stingă focul. Apoi a stins și incendiul din casă, pentru că perdelele și draperiile luaseră foc.

    Băiatul a sunat de urgență la 112. Au venit pompierii, Salvarea și echipaje de poliție.

    Tânăra de 17 ani pe care a incendiat-o în seara zilei de vineri, 12 iunie, după ora 22.30, în casa ei din Dârvari, se află în stare gravă, la Spitalul „Grigore Alexandrescu” din București. Șansele ei de supraviețuire sunt foarte mici. Fata are arsuri de gradul 2 și 3 pe 90% din suprafața corpului.

    Fata incendiată

    Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

  • Pentru a grăbi liberarea lui Dragnea, Dăncilă a contribuit la nenorocirea fetei de 17 ani arsă de vie! Ana Birchall: „A blocat propunerile mele după ce s-a consultat cu Iordache şi gaşca!”

    Pentru a grăbi liberarea lui Dragnea, Dăncilă a contribuit la nenorocirea fetei de 17 ani arsă de vie! Ana Birchall: „A blocat propunerile mele după ce s-a consultat cu Iordache şi gaşca!”

    Ana Birchall, ultimul ministru al Justiției din guvernarea PSD, îi amintește fostei sale șefe de Guvern, Viorica Dăncilă, că are propria contribuție la nenorocirile comise de pușcăriașii liberați condiționat.

    Într-o postare pe Facebook, Birchall pomenește două atrocități recente: incendierea unei adolescente de 17 ani și violarea unei fetițe de 6 ani – ambele fapte, comise de infractori periculoși, liberați anticipat pe baza legilor impuse de guvernarea infracțională PSD-ALDE-UDMR.

    Ana Birchall, care între timp a fost exclusă din PSD, o indică printre vinovați pe Viorica Dăncilă, care i-a refuzat propunerile de înăsprire a condiţiilor de liberare condiţionată.

    Premierul PSD a blocat inițiativele anti-pușcăriași „după ce probabil s-a consultat cu «specialiştii» Iordache şi gaşca (susţinători şi naşi şi ai recursului compensatoriu), care probabil îi explicaseră între timp că, de exemplu, înăsprirea condiţiilor de liberare condiţionată se aplică TUTUROR infracţiunilor, inclusiv infracţiunilor de corupţie!”, scrie Ana Birchall.

    Așadar, conform fostului ministru al Justiției în Guvernul PSD, Dăncilă i-a blocat o inițiativă pro-justiție, în 2019, ca să nu-i îngreuneze o eventuală liberare condiționată „patronului” ei politic, Liviu Dragnea, care între timp ajunsese în pușcărie!

    Beneficiar direct al deciziei criminale a Vioricăi Dăncilă: Ion Cristian Turnagiu. Anul trecut, acesta avea 44 de ani, dintre care ultimii 25 „petrecuți” în pușcărie. Era condamnat pe viață, pentru 5 crime comise până la vârsta de 19 ani.

    „Legile lui Dragnea”, la care au contribuit major C. A. C. P. Tăriceanu, Florin Iordache și Tudorel Toader, i-au oferit lui Turnagiu șansa nesperată de a fi liberat. Cu o condiție: legislația să nu fie din nou înăsprită după condamnarea lui Dragnea. În vara anului 2019, ministrul Justiției, Ana Birchall, s-a zbătut să reașeze legile în matca lor, dar premierul Viorica Dăncilă s-a opus cu înverșunare. Avea o misiune: să apere legile strâmbe, ca să favorizeze liberarea lui Dragnea înainte de termen.

    Până una-alta, Dăncilă a contribuit la liberarea anticipată a criminalului Turnagiu. Acesta a părăsit pușcăria anul trecut. Pe 12 iunie 2020 a recidivat printr-o agresiune extremă, asupra unei adolescente de 17 ani, în comuna Dârvari, județul Mehedinți. A aruncat benzină pe ea și i-a dat foc. Fata se află în stare gravă într-un spital din București, după două „escale” la unități medicale din Drobeta Turnu Severin și Craiova.

    Tânăra din Dârvari se zbate între viață și moarte, având arsuri pe tot corpul. Viorica Dăncilă e bine la București, unde dă declarații…

    Postarea Anei Birchall

    „Mulţi dintre voi mi-aţi scris zilele acestea – şi public, şi în privat -, revoltaţi şi furioşi (şi pe bună dreptate) faţă de faptele, absolut abominale, săvârşite de persoane certate cu legea (cum este cazul recidivistului care a ars o tânără de 17 ani sau cel care a violat o fetiţă de 6 ani).

    Ana Birchall

    Aşa cum am mai spus, astfel de indivizi trebuie să-şi ispăşească vina şi să fie pedepsiţi pe măsura faptei lor, conform legii. Tocmai de aceea, anul trecut, urmare a deciziei CSAT şi după un efort susţinut, împreună cu specialiştii din Ministerul Justiţiei, după consultarea instituţiilor (Parchetul General, DIICOT, DNA) şi asociaţiilor profesionale, am propus mai multe modificări legislative absolut necesare privind înăsprirea condiţiilor pentru liberarea condiţionată, precum şi pentru înăsprirea pedepselor pentru infracţiuni contra persoanei.

    Toate aceste propuneri sunt încă la Ministerul Justiţiei şi pot fi uşor asumate de actuala conducere a Ministerului Justiției şi adoptate exact pe modelul în baza căruia eu am rezolvat problema inspectorilor anti-fraudă: adoptat proiect de lege în Guvern şi trimis în Parlament în procedură de urgenţă.

    Nu pot să nu mă întreb cum poate doamna Dăncilă să mai aibă tupeul să comenteze public, afişând o falsă preocupare şi îngrijorare, când ştie foarte bine că a blocat propunerile mele imediat după ce probabil s-a consultat cu „specialiştii” Iordache şi gaşca (susţinători şi naşi şi ai recursului compensatoriu), care probabil îi explicaseră între timp că, de exemplu, înăsprirea condiţiilor de liberare condiţionată se aplică TUTUROR infracţiunilor, inclusiv infracţiunilor de corupţie! În schimb, Dăncilă mi-a făcut o nouă cerere de remaniere… ca doar stăteam în coasta celor certaţi cu legea!”

    foto

    Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

    CITIȚI ȘI:

    * Un criminal în serie, condamnat pe viață și eliberat pe baza „legilor lui Dragnea”, a incendiat o minoră pe care o violase. Până la 19 ani a omorât 5 oameni

    * Cele 17 țări europene pentru care, din 15 iunie, se redeschid cursele aeriene, fără izolare sau carantină

  • Un criminal în serie, condamnat pe viață și eliberat pe baza „legilor lui Dragnea”, a incendiat o minoră pe care o violase. Până la 19 ani a omorât 5 oameni

    O fată de 17 ani, din comuna Dârvari, județul Mehedinți, se zbate între viață și moarte, după ce a fost incendiată de un criminal în serie eliberat din pușcărie anul trecut, pe baza legilor modificate de Liviu Dragnea și Tudorel Toader în favoarea infractorilor.

    Agresorul sadic este Ion Cristian Turnagiu (45 de ani) din Drobeta Turnu Severin, un individ care a comis 5 crime, fiind fost condamnat la 90 de ani de închisoare, adică pe viață (întrucât la momentul condamnării avea 19 ani).

    În 2019, după 25 de ani de detenție, legislația slăbită de guvernarea PSD-ALDE-UDMR (sub domnia lui Liviu Dragnea) i-a permis să fie eliberat condiționat.

    Săptămâna trecută, fata l-a reclamat la Poliție pe Turnagiu, pentru viol și agresiune. Criminalul s-a răzbunat cumplit vineri seara: a imobilizat-o, a aruncat benzină pe ea, i-a dat foc și a fugit.

    Tânăra se află în stare critică, având arsuri pe 80-90% din suprafața corpului, a spus Radu Iman, managerul spitalului din Drobeta Turnu Severin, la Digi 24.

    „Starea tinerei este destul de gravă. Ea a ajuns în cursul nopții la noi, la Spitalul Județean. S-a făcut toaletă primară chirugical, a fost intubată la UPU și mutată la reanimare. }ntre timp a fost preluată cu elicopterul pentru a fi dusă la Craiova, deoarece spitalul din Drobeta Turnu Severin nu are compartiment special pentru mari arși. Este suprafață foarte mare, 80-90%. Practic, fata a fost incendiată. S-a aruncat benzină pe ea și s-a dat foc. Arsurile sunt de gradul 1, 2 și 3, din ce am putut evalua la prima vedere. S-ar putea să fie și mai profunde. Dar, oricum, suprafața este foarte foarte mare. Este în stare critică, este intubată, acum respiră cu aparatele”, a precizat Iman.

    „A zis s-o las pe sora mea să ardă, că așa merită”

    Minora din Dârvari l-ar fi cunoscut pe Turnagiu prin intermediul rețelelor sociale și ar fi avut o relație cu el.

    Îngrozitoarea scenă a incendierii a avut loc când adolescenta se afla în casă, cu bunica ei. Criminalul în serie se cunoștea cu tatăl victimei, aflat la muncă în Olanda.

    Poliția a fost alertată de fratele fetei, care a povestit cum s-a întâmplat nenorocirea (potrivit romaniatv.net). „Eu am stat pe telefon și sora mea aici. Am venit, m-am spălat și am dat să mă culc, pe la 10 şi jumătate. La 11.40 am auzit țipând că i-a dat foc. Eu am ieșit de acolo din casă și el fugea. Am zis «Stai!». A zis că nu e treaba mea și să intru înapoi în casă, s-o las pe sora mea să ardă, că așa merită. Eu am luat găleata de apă, că nu am putut să intru, ea era aici în pat. Am luat găleata de apă, am aruncat pe ea, am mai avut încă una… Am luat-o de mână, am scos-o afară, am dus-o la fântână, am aruncat apă cu furtunul pe ea și s-a stins focul. Eu am rămas cu vecinii de aici să stingem focul. Ardea toată casa. El a fugit. A venit, a dat cu benzină, a dat cu bricheta – cu ce a dat – și a fugit. A venit și cu un topor în mână, a dat aici, lângă pat. Îl cunoșteam, că era prieten cu tata, dar eu nu vorbeam cu el, că ne-am certat, am avut niște conflicte”.

    Ion Cristian Turnagiu a fost identificat și reținut de polițiști. Agresiunea sa cumplită este la un pas de a se transforma în cea de-a șasea crimă dovedită din palmaresul său. Șansele de supraviețuire ale fetei sunt mici.

    Turnagiu a ajuns în fața procurorilor de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Mehedinți, pentru a fi audiat. El va fi reținut pentru 24 de ore, urmând ca mâine judecătorii să-l trimită în arest preventiv pentru 30 de zile.

    Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

    CITIȚI ȘI:

    * INTERVIU. Dr. Musta: „Sunt persoane care s-ar bucura ca lumea să se îmbolnăvească. S-ar bucura ca pandemia să revină și să nu poată fi ținută sub control”

    * Ca după război! Din cauza pandemiei, industria României s-a prăbușit în aprilie, față de anul trecut, cu 38%! Afacerile din industrie au scăzut cu 40%

    * VIDEO. “Vă rog să informați pe domnul președinte, ne dăm foc la toate autobuzele. Asta a fost înțelegerea!” A fost odată ca-n povești, a fost în România: 30 de ani de la Mineriada din 13-15 iunie 1990

  • FBI: el e cel mai mare criminal în serie din istoria SUA! Are 79 de ani, a omorât 93 de femei și e încarcerat în California

    Un bărbat care a mărturisit că a săvârșit aproape 100 de crime și a primit mai multe condamnări pe viață, fiind încarcerat într-o închisoare din California, este considerat de către FBI cel mai prolific criminal în serie din SUA.

    Samuel Little (79 de ani) este întemnițat din 2012 pentru uciderea a trei femei, dar anul trecut le-a spus anchetatorilor că a mai omorât alte 90, între 1970 și 2005, în toată țara, relatează Sky News.

    Investigatorii FBI spun că mărturiile lui Little sunt credibile și că, până în momentul de față, au fost probate 50 din faptele mărturisite. Astfel, Samuel Little devine cel mai prolific criminal în serie din istoria SUA.

    Criminalul le-a spus investigatorilor că și-a strangulat cele mai multe din cele 93 de victime, majoritatea fiind femei de culoare. O mare parte din cadavre încă nu au fost descoperite, iar FBI face investigații în acest sens.

    La începutul anului 2019, Little a desenat chipurile mai multor femei despre care anchetatorii cred că sunt victimele lui. Într-o mărturie video, el a descris cu lux de amănunte chipurile unor victime, iar poliția speră că astfel vor fi identificate o parte din femeile pe care le-a omorât.

    O parte dintre victimele lui Samuel Little, desenate de criminal

    Anchetatorii l-au prins pe Little foarte greu, după ani de zile de căutări, pentru că adoptase un stil de viață nomadă. Țintele lui erau femei vulnerabile, consumatoare de droguri sau prostituate. În niciunul din aceste cazuri, criminaliștii nu au investit foarte multe resurse și nu a fost anunțat niciodată FBI-ul.

    „Ani de zile, Little a crezut că nu va fi prins niciodată, pentru că victimele sale nu contau pentru nimeni”, a declarat Christie Palazzolo, analist criminolog la FBI.

    Samuel Little l-a „detronat” pe Gary Ridgway, care a fost condamnat în 2004 pentru 49 de crime. Pe locul 3 în topul celor mai prolifici criminali în serie din SUA este Ted Bundy, care a mărturisit că a ucis peste 30 de femei între 1960 și 1970.

    Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

    CITIȚI ȘI:

    * „New York Times”: Rusia încearcă să destabilizeze Europa prin Unitatea specială 29155. Asasinate, propagandă, dezinformare și atacuri cibernetice

    * Tragedia din Ialomița: TIR-ul ucigaș aparține unei firme cu patron mascat, fost prefect corupt, condamnat la 3 ani de închisoare

    * Lista primelor 444 de secții de votare din Diaspora. Alte 394 de secții sunt în pregătire. Restanțe majore în Italia, Spania, Marea Britanie, Franța și SUA

    * Ca să nu pice la moțiunea de cenzură, Dăncilă îl va sacrifica pe mutantul Liviu Alexa. Așa a cumpărat două voturi la Cluj, convingându-i pe deputații Horia Nasra și Cornel Itu să revină în PSD

    * Pușcărie pentru ministrul care l-a ajutat pe Cumpănașu să fure 1.000.000 de lei! Actorul PSD-ist George Ivașcu e omul Gabrielei Firea

    * VIDEO. Cumpănașu murdărește și 10 august! Zice că la mitingul Diasporei au venit „zbengoși, șmenari și boschetari”, trimiși de Cioloș sau de USR. Sursă sigură: i-a spus lui o curvă din Italia

    * VIDEO. Cumpănașu, mitocanul delirant cu amenințări naziste: „Iohannis, nici să rămâi în țară nu vei mai putea după ce voi fi președinte!” / „Eu sunt Corrado Cattani de România!” / „Tu câte clanuri mai ascunzi, Iohannis?” / „Ai în fața ta viitorul președinte al României! Poporul mi-a dat mie această putere, ție nu ți-a dat!”

    * Cumpănașu, delir total: „Am adus scutul de la Deveselu, am salvat laserul de la Măgurele. Și câștig doar 12-13.000 de euro pe lună!”

    * Averea colosală a escrocului Cumpănașu. Anul trecut a câștigat 30.000 de euro pe lună, dintre care 84% din bani publici. Și-a cumpărat 6 case în 4 ani!

    * Candidatul-fantomă: Radu Moraru. Cronica unei șarlatanii anunțate