Studiourile Disney au anunţat marţi că tânăra actriţă metisă Rachel Zegler (20 de ani) o va interpreta pe Albă ca Zăpada în versiunea live-action a celebrului desen animat din 1937. Rachel Zegler este americancă din mamă columbiană și tată polonez.
Este un început de carieră extrem de promiţător pentru creola care va juca, de asemenea, primul său rol în film în remake-ul „West Side Story”, aşteptat în luna decembrie a acestui an, informează France Presse (AFP), citată de Agerpres.
Rachel Zegler a fost selectată în 2018, la 17 ani, pentru a juca rolul Mariei în „West Side Story”, de Steven Spielberg, pentru care echipa de producţie a audiat peste 30.000 de candidaţi.
Cei care au făcut alegerea au a fost deosebit de impresionați de vocea tinerei, care s-a remarcat deja în numeroase producţii locale de musicaluri din New Jersey (în apropierea New York-ului), unde s-a născut.
„Abilităţile vocale extraordinare ale lui Rachel sunt doar un aspect al talentului ei”, a comentat Marc Webb, regizorul acestei noi versiuni a „Albei ca Zăpada” („Snow White and the Seven Dwarfs”), citat într-un mesaj trimis AFP de un purtător de cuvânt al companiei Disney.
„Puterea, inteligenţa şi optimismul său vor deveni o parte integrantă a acestei redescoperiri a bucuriei clasicului basm Disney”, a explicat cineastul, cunoscut pentru „The Amazing Spider-Man” (2012) şi „The Amazing Spider-Man: A Hero’s Fate” (2014).
Producţia filmului va începe în 2022, a precizat Disney. „Snow White and the Seven Dwarfs” este o adaptare a unei poveşti a fraţilor Grimm, doi lingvişti germani care au publicat prima versiune în 1812.
Alegerea unei actriţe metise pentru a o interpreta pe cea care a fost, în 1937, prima eroină a unui film Disney este un nou semn de deschidere din partea studioului, acuzt mult timp că a ales în special personaje principale albe în producţiile sale.
Cvasi-necunoscută publicului larg, Rachel Zegler va avea unul dintre cele mai mediatizate debuturi în carieră din istoria cinematografiei. Pe lângă apariţiile din „Snow White” şi „West Side Story”, actriţa urmează să joace şi în „Shazam! Fury of the Gods”, continuarea de la „Shazam!”, aşteptată pentru 2023.