E scandal mare în Spitalului Judeţean de Urgenţă de la Târgu-Jiu (Gorj). O asistentă medicală şi un medic rezident, care lucrează la Secţia Anestezie Terapie Intensivă (ATI), sunt cercetaţi de Consiliul etic a unităţii medicale pentru că ar fi avut relaţii intime în spaţiile spitalului. O sesizare anonimă a fost trimisă conducerii spitalului, dar şi Ministerului Sănătăţi,i cu privire la aventurile celor doi.
În sesizare se arată că asistenta a fost depistată pozitiv la testul de Covid-19 şi că s-a aflat în aceeaşi încăpere cu medicul, notează „Adevărul”.
”În perioada 19–26.10, acesta (medicul rezident – n.red.), deşi însurat, a petrecut cu colega noastră (…), asistentă recunoscută pentru aventuri, inclusiv cu unul dintre directorii spitalului. Problema este că colega noastră, în perioada respectivă, a fost depistată pozitiv la testul rapid din 19 şi testul PCR din 23.10.2020. Şi acum vine partea cea mai gravă: în data de 26.10.2020, deşi doctorul (…) a stat în aceeaşi cameră la un hotel de lângă spitalul nostru (…), a venit la serviciu, în cadrul secţiei ATI, fără să intre în izolare, reuşind să se înregistreze, în această perioadă, cât şi premergătoare, foarte multe cazuri de pozitivaţi din rândul colegilor noştri”, se arată în sesizarea anonimă care a fost trimisă conducerii spitalului şi Ministerului Sănătăţii.
În aceeaşi reclamaţie se mai arată că Secţia ATI a fost transformată într-un bordel: „Au transformat secţia ATI şi Covid într-un adevărat bordel, în sensul că, în loc să stea lângă săracii pacienţi, aceştia se închid ore şi nopţi întregi în cabinet, unde întreţin raporturi sexuale şi chefuiesc”.
Conducerea Spitalului Judeţean de Urgenţă Târgu-Jiu a anunțat o anchetă internă, pentru a stabili dacă faptele semnalate sunt adevărate. În caz că se vor confirma, medicul și asistenta riscă inclusiv concedierea.
Un scandal similar a avut loc în urmă cu o lună la un alt spital județean, cel din Giurgiu. O asistentă medicală a fost bătută de o colegă care a acuzat-o că a făcut sex cu medicul anestezist, dr. Ladislau Pick, în condițiile în care asistenta bătăușă este concubina reputatului doctor. Toate cele trei personaje implicate în scenetă lucrează la Secția Anestezie Terapie Intensivă (ATI).
Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!
Patriarhul Irineu, capul Bisericii Ortoxe Sârbe, a murit răpus de Covid, a anunțat vineri președintele sârb Aleksandar Vucic. IPS Irineu, în vârstă de 90 de ani, fusese depistat pozitiv pe 4 noiembrie și internat în spitalul militar din Belgrad. Prelatul sârb s-a infectat, cel mai probabil, pe 1 noiembrie, când a participat la funeraliile mitropolitului Amfilohie, capul Bisericii Ortodoxe Sârbe din Muntenegru, răpus și el tot de Covid.
Irineu, patriarh al Serbiei din 2010, avea destule trăsături în comun cu Patriarhul Daniel al României. Și el era un conservator din aripa dură, jucător activ în viața politică a țării și cu pretenții de a fi luat în calcule de Guverne când se iau decizii majore precum aderarea la Uniunea Europeană.
Capul Bisericii Ortodoxe Sârbe a rezistat destul de bine bolii timp de 15 zile, până joi dimineață, când starea i s-a agravat brusc. A trebuit să fie intubat, dar n-a fost suficient și în noaptea de joi spre vineri a decedat.
Patriarhul Irineu se opunea independenței regiunii Kosovo și afirma că Serbia ar putea adera la UE doar dacă “se respectă identitatea, cultura și religia sârbe”. Nimic rău în aceste pretenții, doar că exemplul prelaților ortodocși din România arată că expresiile acestea au sensuri diferite pentru capii bisericilor și restul lumii. În ultimele luni, când autoritățile au interzis pelerinajele religioase din acest an cu scopul de a limita infectarea cu Covid și salvarea, astfel, a numeroase vieți chiar dintre credincioși, conducerea Bisericii Ortodoxe Române a reacționat virulent. Începând cu Patriarhul Daniel și continuând cu diverși mitropoliți, prelații au înfierat măsurile sanitare, acuzând persecuții religioase și o presupusă campanie împotriva creștinismului.
În România, cel mai înalt prelat răpus de Covid a fost Arhiepiscopul Pimen al Bucovinei și Rădăuților, ucis de virus astă-primăvară, la 90 de ani.
Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!
Răzvan Lucescu, fost selecționer al României și antrenor al echipei Rapid cu care s-a calificat în sferturile de finală ale Cupei UEFA, s-a îmbolnăvit de Covid-19. Anunțul a fost făcut pe Twitter de conducerea actualei sale echipe, Al Hilal, din Arabia Saudită.
Fiul mult mai cunoscutului Mircea Lucescu (și el antrenor, acum, la Dinamo Kiev) va intra în izolare 14 zile și va urma protocolul medical din Arabia Saudită. Fără să fie, deocamdată, foarte gravă, starea lui Răzvan Lucescu este preocupantă. El are, conform Digi Sport, febră și puternice dureri de cap.
În Arabia Saudită, epidemia de coronavirus a făcut și încă face ravagii. Acum două luni, echipa antrenată de Răzvan Lucescu a fost exclusă din Liga Campionilor Asiei după ce s-a descoperit un focar la club, Al Hilal având nu mai puțin de 15 fotbaliști infectați!
În fotbalul românesc, în stare mult mai gravă este acum fostul internațional Dănuț Lupu, care a fost timp de aproape o săptămână intubat la terapie intensivă, la Spitalul Colentina. Tot intubat și în stare foarte gravă a fost patronul echipei CSU Craiova, Mihai Rotaru.
Zeci de alți jucători și oficiali de la diverse echipe au fost depistați cu coronavirus în ultimele luni, dar au făcut forme ușoare și viața nu le-a fost pusă în pericol.
Covid au avut și tenismena Simona Halep și handbalista Cristina Neagu, două vedete de talie mondială. Amândouă s-au vindecat fără probleme, prilej pentru conspiraționiști să acuze din nou că ar fi vorba de o mascaradă și că vedetele ar primi bani grei ca să mimeze boala.
Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!
Relaxarea suedeză ia sfârșit. Confruntat cu creșterea alarmantă a numărului de infectări, Guvernul de la Stockholm a anunţat luni că limitează reuniunile publice la maximum 8 persoane. Este o premieră de la începutul pandemiei, informează agenția France Presse, citată de Agerpres.
Până acum, Suedia a adoptat o strategie mai puţin strictă decât alte ţări în faţa pandemiei de Covid-19.
Limita de persoane pentru adunări publice, fixată până acum la 50-300 de persoane în funcţie de caz, se va reduce la 8 persoane timp de o lună, începând din 24 noiembrie.
Este o măsură „foarte intruzivă” şi „fără precedent”, dar „necesară” pentru a face să scadă curba de infectări, a justificat premierul suedez Stefan Löfven în timpul unei conferinţe de presă.
„Nu mergeţi la sala de fitness, nu mergeţi la bibliotecă, nu organizaţi mese, nici sărbători! Anulaţi-le!”, a îndemnat premierul Suediei.
Aceasta este una dintre rarele restricţii decise de ţara scandinavă, a cărei strategie atipică a făcut să fie privită cu rezerve, dar și cu interes.
Regatul suedez, cu 10,3 milioane de locuitori, a avut o strategie sanitară fără port de mască, fără carantină sau închiderea magazinelor, însă şi-a îndemnat populaţia să-şi limiteze contactele şi să lucreze în sistem de telemuncă, pe cât posibil. În Suedia, „recomandările” valorează cât nişte reguli, însă nu sunt însoţite de măsuri coercitive şi nici de sancţiuni, exceptând strict cazurile când este depăşită limita de persoane în timpul unor reuniuni publice.
Şi în sfera privată, aceasta din urmă este o recomandare, nu o interdicţie în sensul strict al cuvântului.
Restaurantele şi barurile vor continua să poată primi mai mult de 8 persoane, însă nu mai mult de 8 la aceeaşi masă.
În faţa celui de-al doilea val de pandemie, autorităţile suedeze au introdus deja luna trecută noi recomandări regionale mai stricte, ce constau în special în limitarea contactelor în afara gospodăriilor şi evitarea locurilor închise. Acum, ele vizează cea mai mare parte a teritoriului suedez.
De asemenea, Guvernul suedez a anunţat săptămâna trecută interzicerea vânzării de alcool după ora 22.00, până în februarie. În afară de aceasta, la Stockholm şi Göteborg, vizitele la căminele de bătrâni – puternic afectate în timpul primului val al pandemiei – sunt din nou interzise.
Bilanţul deceselor a început din nou să se agraveze în ultimele zile în Suedia: vineri au fost anunţate aproape 6.000 de cazuri de infectări şi 42 de decese suplimentare, ceea ce a majorat cifrele totale în Suedia la peste 177.000 de infectări şi 6.164 de morţi.
Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!
Starea fostului mare fotbalist Dănuț Lupu (53 de ani), internat de aproape o săptămână în stare gravă, la terapie intensivă, din cauza Covid-19, este în continuare foarte delicată, deși situația este în continuare delicată. Cadre medicale de la Spitalul Colentina, unde este internat Lupu, au afirmat pentru ziare.com că acesta se simte puțin mai bine după zile în care a fost intubat.
Surse medicale au declarat că „reușește de unul singur să se întoarcă de pe o parte pe alta. Este conștient. A fost rău, intubat. A fost ținut numai pe burtă un timp, pentru a-i crește oxigenul care ajunge în plămâni. Ca fost sportiv, are un corp puternic“.
Dănuț Lupu, un fotbalist socotit de unii specialiști și chiar de unii dintre coechipieri ca fiind mai talentat decât Gică Hagi, a jucat la Dinamo, Panathinaikos, Rapid și Brescia, dar și pentru naționala României în anii 1980-1990, până la începutul anilor 2000.
Colegii de generație povestesc și azi că Lupu era singurul fotbalist căruia nu-i puteau face marcaj, pentru că avea o tehnică excepțională și era ajutat de fizicul său masiv. Bătea loviturile libere impecabil și dispunea de o pasă decisivă extrem de precisă chiar și la mare distanță.
Cu toate acestea, viața nesportivă și caracterul său dificil nu i-au permis să ajungă acolo unde i-ar fi permis talentul.
Acum are însă probleme serioase de sănătate și afecțiuni care, în Covid-19, reprezintă comorbidități: este supraponderal și, în urmă cu 4 ani, a avut probleme cu plămânii.
Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!
Exploziv TV, o televiziune locală din Piatra Neamț, a postat pe Facebook mai multe imagini care arată distrugerile provocate de incendiul devastator de sâmbătă seara, de la Secția de Terapie Intensivă a Spitalului Județean de Urgență.
În incendiul de la spitalul din Piatra Neamț au murit 10 bolnavi Covid, iar alții au scăpat cu viață, dar au arsuri grave.
Imaginile surprinse după stingerea incendiului arată distrugerea totală a paturilor în care stăteau pacienții, dar și a mobilierului, a ferestrelor și a aparaturii de la Terapie Intensivă.
Imagini din Spitalul Județean Neamț, după stingerea incendiului
Tragedie de mari proporții la Piatra Neamț: 10 persoane și-au pierdut viața, sâmbătă seară, în urma izbucnirii unui incendiu la Secția de Terapie Intensivă (ATI) a Spitalului Județean Neamț. Victimele erau persoane bolnave de coronavirus și erau intubate la ATI, în două saloane alăturate. Incendiul ar fi pornit de la o candelă aprinsă.
De asemenea, medicul de gardă de la Secția de Terapie Intensivă a suferit arsuri de gradul II și III pe 80% din suprafața corpului, a anunțat purtătoarea de cuvânt a ISU Neamț, Irina Popa.
Medicul de gardă, aflat acum în situație critică, a intervenit pentru a-i salva pe bolnavi din foc, dar echipamentul său de protecție s-a aprins de la flăcări.
Mai sunt și alte cadre medicale cu arsuri, însă nu atât de grave.
Spitalul Județean Neamț se află în administrarea Consiliului Juudețean Neamț, instituție condusă de 4 ani și jumătate de Ionel Arsene, baron PSD cunoscut și ca baronul „Ciorăpel”.
Directorul Spitalului Județean din Piatra Neamț este Lucian Micu, fost primar al orașului Roman în perioada iunie 2016 – august 2020. Demis de prefectul George Lazăr în urma unei decizii definitive de incompatibilitate, Micu a trecut de la PNL la PSD și a fost numit la conducerea Spitalului Județean de baronul Ionel Arsene.
VIDEO: Imagini de la locul tragediei
Ministrul Sănătății, Nelu Tătaru, s-a deplasat de urgență cu elicopterul, în această seară, la Piatra Neamț, pentru evaluarea situației. Tătaru a confirmat că și cel de-al 8-lea pacient Covid ars în incendiu a decedat. El se afla în stare critică. „Avem 8 decese. Alți 8 pacienți vor fi transferați la Iași”, a anunțat ministrul Sănătății, într-o intervenție telefonică la Digi 24. Ulterior au fost confirmate alte două decese, din rândul pacienților arși.
Prefectul județului Neamț, George Lazăr, a declarat, prin telefon, la Digi 24: „Este activat planul roșu, suntem în celulă de criză. urmează să ajungă mai multe ambulanțe de la Iași, sunt deja pe drum. Pacienții decedați erau bolnavi cu coronavirus. Se pare că incendiul ar fi pornit de la un injector. Din datele pe care le avem, alte secții nu au fost afectate de incendiu”.
Ulterior a apărut informația că incendiul a pornit de la o candelă aprinsă, aflată într-un salon de Terapie Intensivă.
Comunicat intermediar al IGSU:„În urma incendiului, 7 persoane au decedat, una prezintă semne vitale slabe și una (medicul de gardă) prezintă arsuri de gradul II și III pe 80% din suprafața corporală. Alți 8 pacienți, internați într-un salon alăturat, care au fost salvați, vor fi transportați la Spitalul Județean Iași”.
Potrivit unui alt comunicat, transmis de Spitalul Județean, incendiul a izbucnit în jurul orei 18.30, iar la secția de Terapie Intensivă erau internate 16 persoane.
”Ceilalți pacienți nu mai pot fi îngrijiți în secția de ATI și urmează să se facă toate demersurile pentru a fi transferați către alte spitale. Incendiul a fost lichidat de către echipele ISU Neamț. Conducerea SJU Piatra Neamț îi asigură pe pacienți că, în continuare, echipa medicală este la muncă și intervine pentru a oferi tratamentul necesar celorlalți pacienți internați în celelalte secții ale unității medicale”, se mai arată în comunicatul Spitalului Județean.
Anterior, Inspectoratul General pentru Situații de Urgență (IGSU) anunțase că un incendiu puternic, cu flacără deschisă și degajare mare de fum, a izbucnit sâmbătă seară la secția de Terapie Intensivă a Spitalului Județean din Piatra Neamț. Pompierii au acționat cu 5 autospeciale. Incendiul a fost lichidat după aproximativ o oră.
Înalt Prea Sfințitul Calinic, arhiepiscopul Argeşului şi Muscelului, le-a oferit credincioșilor o predică neobișnuită, în cadrul cuvântului de învățătură rostit de Sf. Mihail și Gavriil. Detalii senzaționale a surprins Ziarulargesul.ro. Inclusiv imagini video.
În ziua prăznuirii Sf. Arhangheli Mihail şi Gavriil, în ajunul marii sărbători de cinstire a Sf. Nectarie, peste 200 de oameni au venit la marele eveniment al sfinţirii raclei celei noi, la bisericii Sfinții Împărați Constantin şi Elena. În mijlocul unui sobor de preoţi, slujba a fost săvârşită de însuşi ÎPS Calinic, arhiepiscopul Argeşului şi Muscelului.
Cum în prezent suntem preocupaţi de blestemăţia de virus care ne-a bulversat viaţa, părintele Calinic a abordat şi acest subiect.
VIDEO: Lecția anti-Covid a arhiepiscopului Calinic
„Doar mortul nu are febră!”
Predica ÎPS Calinic
„Avem febră, şi-acum e problemă dacă ai. Dar… doar mortul nu are febră!”
„Faceţi gargară cu oteţ! Şi un pic de sare. Nu uitaţi de apa caldă! Covidul ăsta se teme de apă fierbinte. Şi-atunci curăţaţi gâtul cu apă fierbinte şi un pic de oţet şi sare. Nu-i chiar plăcut, dar fuge orice virus de îşi rupe picioarele!”
„Şi-apoi, beţişoarele acelea, cum se fac testele, folosiţi-le la fel, cu amestecul acesta şi pe nas. Aşa prăjiţi Covidul!”
„Ţuica, o minunăţie şi ea! Faceţi frecţie cu ţuică! Pe cap, pe spate, pe tot corpul! E bun şi spirtul, dar el usucă pielea…”
„Mâncați usturoi, să știți! Eu am mâncat câte o căpățână pe zi! Una căpățână pe zi = 16 până la 20 de căței. Am luat până mi-au trosnit fălcile.”
„Eu stau undeva la țară. Am tăiat usturoiul în jumătate și am uns toate clanțele cu el. Păi, dacă mai vine cineva și-a pus mâna pe clanțe, nu știu ce Covid aduce. Și atuncea am dat cu usturoi. Dar spun acuma: m-am săturat de dat usturoi pe clanțe! Nu mai dau cu usturoi pe nicio clanță. Dar nici nu pun mâna pe clanță!”
„Dvs. cum deschideți ușa? Luați șorțul sau ce aveți… luați frumos și deschideți ușa. Sau purtați un fular la gât, un prosop la gât și luați imediat prosopul și trageți clanța cu mâna.”
„Unii deschideți ușile cu genunchiul. Unii deschideți cu piciorul. Dar cine nu poate cu piciorul și cu genunchiul, există o recomandare: scoateți ușa din țâțâni! Și nu mai avem uși, dom’le! Nu mai avem nici clanțe. Și am încheiat și cu ușile, și cu clanțele.”
„Vă rog frumos, mâncați… usturoiul! Puteți? Nu puteți. Ceapă! Cum, nu puteți nici ceapă? Hrean! Nu puteți nici hrean? Pătrunjel! Nu puteți pătrunjel? Luați…” (Înregistrarea video se încheie aici).
Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!
Florin Răican (48 de ani), unul dintre cei mai cunoscuți avocați din Mangalia și din județul Constanța, descrie, într-o mărturie cutremurătoare, suferințele îndurate în cele trei săptămâni în care s-a luptat cu noul coronavirus. La Spitalul Clinic de Boli Infecțioase din Constanța, avocatul l-a avut coleg de suferință, cu simptome chiar mai grave, pe profesorul Viorel Filimon (68 de ani), fost mare sportiv de performanță și antrenor-coordonator al lotului național de tenis de masă.
Mărturia lui Florin Răican
„Jurnal clinic de Covid-19. Dovada faptului că există îngeri păzitori la Constanța!”
„Numele meu este Florin Răican, locuiesc în Mangalia și sunt avocat. Pentru că lucrez cu clienți dintre cei mai diverși, mi-am achiziționat la sediul cabinetului un nebulizator performant, substanțe și consumabile profesionale, lămpi cu lumină UV, termometru scanner, mai multe pulsoximetre (să fie acasă, la cabinet, în mașină). Am folosit tot timpul masca și deseori mănuși de latex. La domiciliu am un concentrator de oxigen de ultimă generație.
Este aproape imposibil să precizez momentul și circumstanțele în care am contactat virusul Covid-19. Cu siguranță însă, primele simptome au apărut în ziua de 16 octombrie 2020, într-o vilă din Sinaia. După o plimbare de zi pe străzile frumoasei stațiuni, seara au debutat episoade de temperatură până aproape de 39 grade.
A doua zi, pe 17 octombrie, starea a fost asemănătoare, un fel de deranj general și stări febrile. Duminică m-am întors la Mangalia și se părea că sunt bine. Au urmat trei zile în care am încercat să stabilizez temperatura cu paracetamol și algocalmin-fiolă la fiecare 12 ore. La începutul intervalului, temperatura revenea la normal, însă după 9-10 ore de la ingerarea algocalminului, în mod invariabil, aveam din nou 39 de grade.
În ziua de 21 octombrie am mers la Spitalul Clinic de Pneumoftiziologie Palazu-Mare, pentru test PCR.
Pe 22 octombrie am primit confirmarea telefonică: eram pozitiv la infecția cu noul coronavirus. O oră mai târziu, m-am internat la Spitalul Municipal Mangalia.
Vineri, 23 octombrie, mi s-au recoltat probe de sânge și am efectuat o radiografie la plămâni, la Spitalul Mangalia. Am fost tratat cu doxicilină, fraxiparină, dexametazonă, omez, glucoză. Cu toate acestea, starea de sănătate s-a degradat progresiv, astfel încât sâmbătă, 24 octombrie, și duminică, 25 octombrie, am devenit dependent de masca de oxigen și am mai putut respira doar cu ajutorul unui concentrator de oxigen. Concentrația de oxigen din sânge a scăzut la 80!
În acele ultime două zile, am slăbit 7-8 kg, printr-o transpirație excesivă, am avut o diaree cumplită, stări de vomă, dureri musculare, dureri de oase (cotul drept blocat), insomnie, stări de panică pe fondul insuficienței respiratorii.”
Spitalul Clinic de Boli Infecțioase din Constanța
“Fără oxigen, un drum de 15-20 de metri până la toaletă a devenit un calvar”
„Fără oxigen, un drum de 15-20 m până la toaletă a devenit un calvar. Pe la jumătatea distanței simți că nu mai ai aer și nu știi ce să faci: să riști și să continui drumul sau să te întorci în cameră, la concetrator, și să îți pui repede furtunul la nas pentru a căpăta oxigenul izbăvitor.
Impactul insuficienței respiratorii asupra psihicului meu a fost copleșitor.
Respirația este un proces fiziologic inconștient. Din momentul în care ne naștem respirăm pur și simplu și nu alocăm nici măcar un gând, nu facem vreun efort intelectual pentru a conștientiza mecanismul respirației. Dintr-o dată, după 50 de ani, respirația a devenit brusc centrul preocupărilor mele. Un adult de vârsta mea respiră, în medie, de 25.920 de ori pe zi, 7-8 litri de aer pe minut, aproximativ 11.000 de litri pe zi. Timp de două zile am simțit, am vizualizat fiecare inspirație și fiecare expirație. Fiecare.
Luni, 26 octombrie, am fost transferat cu o ambulanță cu oxigen la Spitalul Clinic de Boli Infecțioase din Constanța. Am ajuns în stare gravă, cu pneumonie, având un scor de severitate 17 (10 pulmon drept și 7 pulmon stâng) pe o scară de la 1 la 25, corespunzător unui grad de afectare moderat-sever. În zilele următoare, la manifestările anterioare s-au adăugat oboseală accentuată, imposibilitate de concentrare, răgușeală, buze uscate, colțurile gurii crăpate.
Am intrat imediat pe o nouă schemă de tratament cu antivirale tip Kaletra (timp de 15 zile) și Plaquenil, antibiotic Azitromicină și Ceftriaxonă, antiinflamatoare steroidiene, anticoagulant (heparină injectabil în abdomen de două ori pe zi), antitusive, protecție gastrică etc.
După 21 de zile de tratament intensiv, am slăbit aproximativ 9-10 kg, am mâinile pline de echimoze și de înțepături de ac, dar evoluția a fost favorabilă, cu remiterea tabloului clinic.
Asta înseamnă că plămânii au un scor de severiate actuală de 14, corespunzător unui grad de afectare moderată, iar valorile marker-ilor indicatori ai infecției au acum valori apropiate de cele normale.
Trebuie arătat că tratamentul cu antivirale tip Kaletra produce o destabilizare rapidă și de durată a digestiei, astfel încât cel mai bun sfat primit în spital a fost acela ca atunci când ai cea mai mică senzație de a defeca, în următoarea secundă să fii deja la baie, pentru că există posibilitatea de a nu te putea controla. Desele drumuri la baie, transpirația excesivă, insomnia, halucinațiile, tendința de a mânca tot timpul au fost jaloanele zilelor petrecute în spital.
În ziua de 10 noiembrie am fost externat și am ajuns acasă. După câteva zile bune de repaus, voi încerca să-mi reiau activitatea.”
“Spitalul de Boli Infecțioase Constanța este sub asediu medical”
„Celelalte două persoane cu care am petrecut la Sinaia nu au avut semne sau reacții specifice. Soția mea a avut simptome minime (miros și gust diminuat) și a rămas în izolare la domiciliu în toată acestă perioadă. Toate cele trei persoane contact au fost verificate de DSP Constanța, respectiv DSP Prahova.
Trebuie însă să știți că Spitalul Clinic de Boli Infecțioase Constanța este sub asediu medical. Pacienți cu Covid-19 în stare gravă sunt internați pe durata întregii zile și a nopții. Tot personalul medical face eforturi deosebite. Am cunoscut aici pe dr. Curtali și dr. Beucan. Sunt medicii care m-au îngrijit, oameni minunați, dedicați, buni profesioniști, empatici. Sunt îngeri păzitori, sunt puntea dintre om și divinitate!
De asemenea, mă înclin în fața personalului medical mediu reprezentat de asistente și infirmiere. Mult profesionalism, bun-simț, amabilitate, disponibilitate.
Cei care doresc să afle ce se întâmplă cu adevărat pe frontul Covid-19 trebuie să știe că imperativul absolut este: OXIGEN, OXIGEN, OXIGEN! Totul depinde de creșterea concentrației de oxigen în sânge, pentru susținerea organelor vitale. ATÂT! LA ASTA SE REZUMĂ TOTUL, LA OXIGEN! LUPTA ÎMPOTRIVA COVID-19 = LUPTA PENTRU OXIGEN!
Medicul, asistentele m-au sfătuit să folosesc la maximum noul sistem de oxigen al spitalului, să adun fiecare moleculă, să profit, să țin concentrația sus cu orice preț. Se trăiește ori se poate muri prin raportare la concentrația de oxigen din sânge.
Pacienții care ieri erau în stare bună (96% concentrație oxigen asistat) astăzi s-au decompensat și au acum concentrație 60-70%. Nu știe nimeni de ce nu mai reușesc să aducă oxigen în sânge. Acestă lipsă de predictibilitate, această incertitudine permanentă, această stare medicală fluidă îți pot strivi sufletul.”
“Dacă pacienții au peste 68- 70 ani, indiferent ce au făcut în viață, sunt singuri la ATI, doar cu Dumnezeu!”
„Cei care au concentrații mici de oxigen sunt trimiși la ATI, iar acolo stau zile întregi fără să se bucure de atenția cuiva. Toate forțele sunt concentrate asupra celor din saloane. Dacă aparatele ATI emit semnale, atunci trece vreo asistentă să verifice despre ce este vorba. Dacă nu emit semnale, nu vine nimeni, niciodată. Nu are de ce, iar asta nu este neapărat vreo cruzime.
Dacă pacienții au peste 68-70 ani, indiferent cine sunt, cu ce se ocupă, ce au făcut în viață, sunt singuri la ATI, doar cu Dumnezeu. Dacă se mai întorc în saloane, înseamnă că, pentru moment, Dumnezeu nu are nevoie de ei.
Însă ei nu revin în saloane vindecați, ci doar cu o saturație de oxigen ceva mai ridicată, dar incertă ca durată, intensitate și evoluție. Și lupta pentru oxigen reîncepe chiar din acel moment, de la revenirea în salon. Repet:TOTUL SE REZUMĂ LA OXIGEN!”
„După mai multe finale de Campionat European și Mondial, după calificarea la Jocurile Olimpice, dl. Viorel Filimon a avut propria finală cu Covid-19, cu seturi pe muchie de cuțit, jucate prin ATI”
„Am cunoscut pe timpul spitalizării un învingător profesionist, pe Viorel Filimon, în vârstă de 68 ani, antrenorul lotului național feminin de tenis de masă. După mai multe finale de Campionat European și Mondial, după calificarea echipei naționale la Jocurile Olimpice, dl. Filimon a avut propria finală cu Covid-19, cu seturi pe muchie de cuțit, jucate prin ATI. A câștigat greu, în prelungiri, după multe schimburi de serviciu palpitante, cel mai probabil datorită tăriei de caracter și trupului antrenat. S-a externat în aceeași zi cu mine și a acceptat să facem o fotografie împreună. Multă sănătate, domnule profesor!”
“Doar 2-3 zile de tratament adecvat, început la timpul oportun, pot face oricând diferența dintre succes și eșec în tratarea Covid-19”
„Aveți grijă de voi așa cum nu ați mai avut până acum! Nu ignorați nimic, nu căutați explicații și motivații puerile pentru stările febrile, pentru simptome pe care nu le aveți de obicei! Reacționați imediat! Doar 2-3 zile de tratament adecvat, de tratament început la timpul oportun, pot face oricând diferența dintre succes și eșec în tratarea Covid-19.
Faceți mișcare, mâncați bine, completați-vă dieta cu suplimente (C, D, Zn), faceți exerciții de respirație, folosiți lămpile UV și alte dispozitive de purificare a aerului și, cel mai important, păstrați-vă gândurile bune și optimismul!”
Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!
Dan Bittman, cântărețul cu viziuni PSD-iste și gândire conspiraționistă, se adâncește în teorii absurde, bolnave, de-a dreptul demente. Mai nou, solistul de la Holograf o acuză pe Andreea Esca, vocea nr. a Pro TV, că și-a înscenat infectarea cu Covid-19.
Invitat în emisiunea online a lui Mădălin Ionescu, Dan Bittman a continuat să facă afirmaţii scandaloase. El a spus răspicat că nu crede că ştirista Andreea Esca a fost bolnavă de Covid-19. Bittman a pus totul pe seama conspiraţiilor care circulă de luni bune, conform cărora artiştii şi influencerii ar fi plătiţi să afirme că s-au îmbolnăvit.
„Nu aşa se trece prin boala asta şi nu aşa se revine la ştiri – veselă şi ferice!”
* „S-au căutat atâtea şi atâtea exemple, au vrut să găsească şi în lumea sportului, au vrut să găsească şi în lumea televiziunii, cum a fost Andreea Esca. Au vrut să găsească la un moment dat chiar şi în lumea asta, a noastră, a artiştilor, a cântăreţilor… Dacă cred că Andreea Esca şi-a înscenat boala? Da, cred că da! Cred că nu e nimic adevărat acolo. E părerea mea! E prietenă cu mine, dar… părerea mea e că nu e nimic adevărat. Am văzut oameni care au trecut prin chestia asta, nu aşa se trece şi nu aşa se revine la ştiri – veselă şi ferice! Eu cred că acolo e un trust care ne sperie zi de zi. Eu nu vreau să mă lupt acuma cu Pro TV-ul, care în fiecare zi ne toarnă cu picătura dezastre peste dezastre şi motive să fim cuminţi şi să tăcem.”
* „Lanțurile mari, străine, au voie cu geamuri închise și cu… Cu lingura aia cu care îți iei măsline la Megaimage, poți să te infectezi și tu, și alte 100 de persoane.”
„Este o manipulare urâtă și cineva ar trebui să răspundă. Și prima ocazie ar fi acum: în 6 decembrie, ar cam trebui să răspundă”
* „Chinezii au vaccinul de câteva luni și au vaccinat toată armata, primul lucru pe care l-au făcut. Rușii, la fel, au vaccinat toată armata. Noi nu vrem să importăm din asemenea țări, pentru că noi așteptăm Keiserul să ne scoată peste vreo două luni.”
* „Sunt mai liberal decât cei care azi ne arată degetul arătător şi ne spun ce trebuie să facem. Fac precizarea că reprezint oarecum categoria artiştilor liber-profesionişti, nu pe aceia care sunt angajaţi în teatre, operă. Eu nu am fost niciodată angajat la stat.”
* „Realitatea nu mai concordă cu știrile acestea alarmiste. Nu mai vreau să văd crainici disperați, cu ochii înlăcrimați, știind foarte bine să joace teatru, știind foarte bine să manipuleze. Nu mai vreau! Mulțumesc frumos! Pot să vă fac eu o demonstrație, dacă vreți, mâine facem un filmuleț, în care găsim și victime prin parcuri. Este o manipulare urâtă și cineva ar trebui să răspundă. Și prima ocazie ar fi acum: în 6 decembrie ar cam trebui să răspundă.”
VIDEO: Discuția Mădălin Ionescu – Dan Bittman
„România reprezintă doar o sursă de petrol și grâne pentru alții”
* „În România, presa a ajuns zero. Zero!”
* „Eu nu mai vreau să mă compar nici cu Franța, nici cu Italia, nici cu Germania. Eu sunt România, o țară la periferia Europei – vai de capul meu! Care nu prea reprezint decât o sursă de petrol și grâne pentru alții.”
* „România nu are o industrie de război în momentul de față. Mie mi se spune că trebuie să aștept care să-mi vină din America sau de nu știu unde, și eu nu am posibilitatea să mi-l dezvolt singur.”
* „Marotele cu Rusia sunt pentru mintea proștilor.”
„Trebuia să fie zeci de mii de morți!”
„În felul în care am văzut că s-au întâmplat lucrurile în această vară, trebuia să fie nu zeci de mii de cazuri pe zi, de infectări, ci zeci de mii de morți!”
* „Dacă acest virus era atât de letal pe cât se spune – ceea ce nu este… Pentru că știrile ar trebui să înceapă cu: «Sunt 200.000 de oameni care au scăpat, care s-au vindecat». Așa ar trebui să înceapă orice știre în fiecare zi. Acuma s-a lărgit plaja – 300.000… Dar nu s-ar mai panica oamenii… și atuncea nu ne-am mai putea vinde noi ălea… sau închide ălelalte… sau face treaba fără licitații, cum se întâmplă acuma…”
Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!