Etichetă: costel alexe

  • Procurorii DNA au intrat peste Costel Alexe, președintele CJ Iași. Percheziția vizează fraudarea unor concursuri de angajare

    Procurorii anticorupție și jandarmii au descins joi dimineața la biroul lui Costel Alexe, președintele Consiliului Județean Iași, cu mandat de percheziție într-un dosar care vizează fraudarea unor concursuri de angajare, semnalează Reporteris.ro. Ar fi vorba de un alt dosar în afara celui deja cunoscut, în care Alexe ar fi luat tablă ca mită.

    Potrivit DNA, perchezițiile sunt într-un dosar cu fapte de corupție de anul acesta, comise în intervalul februarie – august 2021. Ar fi vorba, scrie Reporteris.ro, despre nereguli la Școala Populară de Arte, aflată în subordinea Consiliului Județean condus de Alexe. Concursul pentru Vlad Baba, șeful instituției, ar fi fost aranjat, conform unui articol publicat de site-ul sus-amintit.

    Costel Alexe, fost ministru al Mediului în Guvernul Orban, este celebru pentru scandalurile de anul trecut. Într-un caz, acesta a pretins direct „tablă cutată, țeavă pătrată, țeavă rectangulară și rulouri de tablă“ în valoare de 103.000 lei, în intervalul martie-aprilie 2020, pentru a elibera unui combinat siderurgic certificatele de emisii de gaze cu efect de seră. În calitate de ministru, Costel Alexe era obligat să elibereze respectivele certificate, dar el a cerut mită ca să-și facă treaba. DNA a început urmărirea penală în acel dosar.

    În primăvara acestui an, DNA a început ancheta într-un alt dosar, vizând folosirea ilegală a utilajelor de la Apele Române Iași pe un domeniu deținut de familia aceluiași lider liberal Costel Alexe.

    Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

    CITIȚI ȘI:

    * România, în pericol să fie băgată în carantină de UE. „Multe state europene se tem că românii şi bulgarii ar putea perpetua pandemia“

     * Covid-19: riscul de a muri este de 11 ori mai mare la cei nevaccinați decât la cei vaccinați. Riscul de spitalizare: de 10 ori mai mare. Riscul de infectare: de 4,5 ori mai mare

    * Iohannis: „Cîţu nu are motive să demisioneze sau să fie demis. Îl încurajez să continue” / „Cine mai înţelege reacţiile lui Ludovic?”

    * Stelian Ion: „Lupta lui Iohannis cu PSD-ismul a fost de fațadă. «Premierul de la Grivco» ne-a înșelat pe toți. E USL-ist pursânge și adevăratul artizan al USL 2.0”

    * Patru fotografii cu lideri USR-PLUS spulberă noua minciună a lui Cîțu: „Nu i-am văzut în centrele de vaccinare, mă ocup doar eu”

    * De ce a devenit Gâdea mare susținător al lui Cîțu

    * Soluția ieșirii din criză: „Iohannis să-și recunoască greșelile făcute, să renunțe la Cîțu și să refacă alianța cu USR-PLUS. Altfel, PNL se îndreaptă spre dezastru”

    * La temelia „partidului lui Dragnea” stă gruparea pușcăriașului Dorin Lazăr Maior, îmbogățit pe baza certificatelor de revoluționar

    * Avocata Șoșoacă a pierdut toate procesele de pandemie: nicio amendă anulată, nicio restricție blocată! Într-un caz s-a făcut de râs, greșind procedura

    * La 7 zile după ce s-a măritat cu Toni Iuruc, Simona Halep s-a despărțit de antrenorul Darren Cahill

  • Procurorii DNA fac percheziții la Primăria Iași. Noul dosar vizează un schimb de terenuri păgubos, propus chiar de primarul Chirica, pe când era la PSD

    Primăria Iași este miercuri iar sub asediul procurorilor DNA și al polițiștilor judiciariști, într-un nou dosar de corupție. De data asta e vorba despre un schimb de terenuri din 2019 păgubos pentru stat, propus tocmai de primarul Mihai Chirica (acum PNL, atunci PSD), scrie G4Media.ro.

    Culmea e că tranzacția propusă atunci Consiliului Local a fost refuzată inițial de consilierii PNL, care s-au opus. Însă Mihai Chirica și Costel Alexe (pe atunci șeful organizației Iași a PNL) au pus presiune până când au reușit să-i convingă pe câțiva dintre liberalii din Consiliul Local să-și schimbe votul.

    Consilierii PNL s-au opus schimbului trei ședințe la rând. A patra oară, câțiva au cedat la presiunile lui Costel Alexe și Mihai Chirica

    În urma acestui schimb de terenuri, firma G&R Imobiliar Group SRL a dat primăriei un teren lângă un cimitir (Eternitatea), unde prețul pe metru pătrat este mic, și a primit în schimb un teren mult mai valoros, în zona Cicoarei, scrie ReporterIS.ro.

    Acest schimb de terenuri a fost de la bun început cu scandal. Consilierii PNL au respins de trei ori, în trei ședințe consecutive, tranzacția dubioasă. La a patra ședință, ca urmare a presiunilor făcute de Chirica și Alexe, câțiva și-au schimbat votul și hotărârea a trecut de Consiliul Local.

    Costel Alexe, șeful filialei PNL Iași, văzut la masă cu patronii firmei care a beneficiat de schimbul păgubos pentru municipalitate

    Publicația 7Iasi.ro a scris că, exact înaintea ședinței decisive, în care s-a aprobat schimbul păgubos pentru stat, Costel Alexe, șeful PNL Iași, a fost filmat cum petrecea la aceeași masă cu patronii firmei care a ieșit în profit de pe urma tranzacției.

    Acum, ancheta DNA urmărește felul în care s-a ajuns la acest schimb de terenuri. Suprafața cedată de municipalitate este una scumpă, pentru că e într-o zonă bună și valoroasă din punct de vedere imobiliar. În schimb, cea primită este ieftină. Motivarea primarului a fost că acolo era nevoie să se extindă cimitirul.

    În acest dosar, pe lângă Primăria Iași, DNA a mai descins la alte 10 adrese, între care locuințe ale unor persoane și sedii de companii.

    Comunicatul DNA

    „Ca răspuns la solicitările formulate de reprezentanți ai mass media, Biroul de Informare și Relații Publice este abilitat să transmită următoarele:

    Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Secția de combatere a infracțiunilor asimilate celor de corupție efectuează cercetări într-o cauză penală ce vizează suspiciuni privind săvârșirea unor infracțiuni de corupție și asimilate celor de corupție, în cursul anului 2019.
    În cursul zilei de 10 iunie 2021, ca urmare a obținerii autorizărilor legale de la instanța competentă, sunt efectuate percheziții domiciliare în 11 locații situate pe raza județului Iași, din care una este sediul unei instituții publice, restul reprezentând domiciliile unor persoane fizice și sediile unor societăți comerciale.

    În cauză, procurorii beneficiază de sprijin de specialitate din partea Brigăzii Speciale de Intervenție a Jandarmeriei.

    Raportat la actele procedurale efectuate în prezenta cauză, precizăm că, atunci când împrejurările vor permite, vom fi în măsură să oferim detalii suplimentare.”

    Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

    CITIȚI ȘI:

    * Judecătorul Danileț cere demisia a 7 din cei 9 membri ai CCR: „Aruncă România afară din Uniunea Europeană”!

    * Clotilde Armand, atacată în trafic! „Un bărbat agresiv a lovit cu pumnii în geam și a încercat să-mi deschidă ușa de mai multe ori”

    * Amenzi grozave pentru Cerva, Tudy și încă doi „protestatari RTV”: 38.000 de lei costă gunoaiele aruncate lui Clotilde Armand!

    * Mama premierului Florin Cîțu a murit la 7 zile după ce George Simion a târât-o într-un potop de minciuni

    * Radu Moraru: „Aș vrea să-i agăț în cârlig pe preoții trădători care-i îndeamnă pe oameni să se vaccineze” / „S-ar putea să nu mă mai vedeți niciodată, în nicio emisiune!”

    * VIDEO. Demența starețului Zenovie: „După vaccinare, pielea oamenilor se va umple de solzi, ca la pești” / „Vor fi zombi, ca drogații” / „Planul lor criminal, de genocid în lume…”

    * Liderii AUR au votat împotriva propriei legi, prin care ziceau că elimină subvenția pentru partidele politice!

    * TVR nu-i va prelungi contractul lui „Sărmăluță”. Acesta amenință cu tribunalul: „Vă promit că o să ne distrăm!”

    * Top 3 al moderatorilor TV, în viziunea lui Ion Cristoiu: 1. Gâdea (Antena 3); 2. Ciutacu (RTV); 3 Cristache (TVR)

    * VIDEO. Macron, pălmuit de un protestatar. Agresorul l-a păcălit cu o diversiune: i-a întins mâna stângă și l-a lovit cu dreapta

  • Sare „tabla” de pe PNL. Nimic național, nimic liberal în scandalul „Tripleta penală Chirica-Alexe-Avram”

    Mihai Chirica (lider PNL Iași și primarul Iașiului) – inculpat de DIICOT pentru omisiunea sesizării organelor judiciare într-un dosar de înșelăciune și constituire a unui grup infracțional organizat.

    Costel Alexe (lider PNL Iași, președintele Consiliului Județean Iași și fost ministru al Mediului) – acuzat de DNA pentru luare de mită și instigare la delapidare, fapte săvârșite în perioada în care exercita funcția de ministru al Mediului.

    Petru Avram (lider PNL Iași și fost director al Administrației Bazinale de Apă Prut Bârlad) – acuzat de DNA pentru abuz în serviciu.

    Aceste știri de presă înseamnă mai mult decât „picanteriile” unui scandal politic. „Decapitarea” de către procurori a filialei PNL Iași reprezintă încă un semn clar că la nivelul conducerii PNL există încă o gravă confuzie morală, care poate fi extrem de toxică pentru stabilitatea țării, dacă nu va fi urgent rezolvată.

    PNL „ediția 2021” – un partid în criză?

    Escaladarea conflictelor interne în PNL a fost provocată – inevitabil, pe plaiurile mioritice – de accederea partidului la guvernare, după alegerile parlamentare din 2020.

    În decembrie 2020, Ludovic Orban era acuzat că a sacrificat interesele partidului (cedând ministere importante aliaților USR-PLUS) pentru a obține satisfacerea unui interes personal, acela de a fi președinte al Camerei Deputaților.

    În ianuarie 2021, Rareș Bogdan și Robert Sighiartău au încercat o „lovitură de partid”, în fruntea unui grup de „puciști”, cerându-i lui Ludovic Orban să se retragă de la conducerea PNL înainte de Congresul partidului (care va fi organizat în toamnă). Motivele acestei solicitări au fost rezultatele slabe de la alegerile parlamentare din 2020 și pierderea unor ministere importante în favoarea USR-PLUS.

    În februarie 2021, într-o ședință de partid extrem de tensionată, deputatul liberal Florin Roman îl acuza pe Ludovic Orban că numirile în funcții publice sunt făcute de acesta pentru „prieteni”, că „face lucrurile nestatutar” și că „toate numirile în funcții sunt făcute fără să existe un vot pentru ele sau o analiză, în Comisia partidului, pentru persoanele propuse”.

    Tot în februarie, cel mai de succes primar liberal din țară, liberalul Emil Boc de la Cluj-Napoca, a avertizat că „PNL a trecut o linie roșie” și că „urmează o bătălie internă” între filiala PNL Cluj și conducerea centrală a partidului, ca urmare a faptului că PNL a renunțat la funcția de prefect al județului Cluj în favoarea UDMR.

    În martie 2021, la ședința Biroului Executiv Național al PNL, prim-ministrul liberal Florin Cîțu era acuzat de senatorul Virgil Guran că în interiorul Guvernului comunicarea este foarte proastă și  că nu a finalizat numirile de secretari de stat propuși de partid.

    În luna aprilie 2021, neînțelegerile dintre liderii PNL au fost oarecum „înghețate”, aceștia concentrându-se pe rezolvarea crizei politice prin care a trecut coaliția de guvernământ, ca urmare a demiterii ministrului USR-PLUS al Sănătății, Vlad Voiculescu, de către premierul Cîțu.

    Prăbușirea organizației PNL Iași reprezintă deci o supurare gravă a disfuncționalităților existente în organizarea și conducerea acestui partid și, mai ales, în respectarea și implementarea de către național-liberali a principiilor liberale în activitatea propriului partid.

    Va decide Ludovic Orban să retragă sprijinul politic pentru liderii PNL Iași, Chirica și Alexe?

    În această serioasă criză în care se află PNL, liderul Ludovic Orban este chemat să facă dovada loialității sale față de valorile liberale și, implicit, față de valorile democrației europene.

    Prima dovadă este (trebuie să fie!) retragerea sprijinului politic pentru cei doi liberali cercetați penal, Mihai Chirica și Costel Alexe.

    Președintele Klaus Iohannis declara marți că „ar fi cazul să reacționeze politic și PNL; dacă n-o va face în următoarele zile, vom avea o discuție pe această temă”. Mesajul este străveziu. Mingea le-a fost aruncată lui Ludovic Orban și grupării sale, prin intermediul căreia acesta controlează partidul și guvernul.

    Retragerea sprijinului politic pentru cei doi lideri PNL Iași este solicitată, de această dată într-un mod explicit și vehement, de trei organizații civice din Iași. Asociațiile „Împreună pentru A8”, „Mişcarea pentru Dezvoltarea Moldovei” şi „Reset” consideră că judeţul şi municipiul Iaşi sunt într-un blocaj moral, politic și administrativ, cu imaginea publică afectată grav:

    „În urma inculpării, nici preşedintele CJ Iaşi şi nici primarul municipiului Iaşi nu mai pot fi consideraţi parteneri credibili în niciun tip de negociere politică locală, regională, naţională sau internaţională, pe termen scurt, mediu, sau lung, situaţie ce generează prejudicii consistente comunităţii ieşene, în ansamblul acesteia. Imaginea publică a celor doi este iremediabil afectată, consecinţă a acestor dosare penale recente, dar şi urmare a unei sume de acţiuni politice şi administrative personale, cu un amplu ecou negativ în opinia publică”

    Dincolo de aspectul, să-l numim, poetic al respectării unor valori morale și doctrinare, se află pragmatismul politic, de cele mai multe ori cinic și total insensibil la… poezia principiilor.

    Ludovic Orban va retrage sprijinul politic pentru cei doi lideri PNL Iași (în contextul în care, atenție, celor doi li se aplică prezumția de nevinovăție până la finalizarea judecării de către instanță a spețelor penale în care sunt inculpați!) numai și numai dacă beneficiile politice imediate și pe termen scurt vor fi mai mari decât pierderile.

    Situația PNL Iași este relativ bună, partidul obținând cele mai multe voturi la alegerile locale din 2020: 50 de primari, 412 consilieri locali și 17 consilieri județeni.

    Cu toată erodarea provocată de participarea la guvernare, PNL își poate asuma riscul organizării unor alegeri anticipate la Iași. Însă retragerea sprijinului politic nu înseamnă implicit pierderea funcțiilor de către cei doi liberali anchetați penal. Mai este necesară demisia lor, din PNL sau din funcțiile administrative deținute.

    Ludovic Orban are însă datoria morală (implicit, și pragmatismul pe termen lung îi solicită) să-i excludă din PNL pe Mihai Chirica și Costel Alexe.

    De ce ar fi extrem de toxică pentru statul român escaladarea crizei de leadership din PNL

    Diferitele crize politice prin care a trecut actuala coaliție de guvernare au produs inevitabil prejudicii serioase intereselor națiunii noastre și statului român. Într-o măsură asemănătoare, o degradare a situației politice din PNL – care poate să ajungă până la confiscarea leadership-ului partidului de către un grup de interese imorale și antinaționale – va afecta statul român prin șocurile aplicate Guvernului și Parlamentului.

    Țara se confruntă cu pandemia Covid-19. Sistemul sanitar este într-o criză destul de gravă, iar rezultatele obținute în campania de vaccinare nu sunt suficiente pentru a grăbi eradicarea pandemiei.

    Pe fondul crizei social-politice provocate de Covid-19 și al unor disfuncționalități serioase și acumulate în timp în „sistemul imunitar” al statului român, și-au făcut tot mai puternic și mai toxic simțită prezență diferiți „agenți de influență” ai unor puteri străine și potrivnice națiunii noastre, inclusiv la nivelul Parlamentului României.

    La granițele României se aude tot mai puternic zgomotul de război. Rusia lui Putin își mobilizează nu numai resursele militare, ci și (mai ales!) pe cele informaționale. Un cinic război „hibrid” este coordonat cu mare abilite și cu profesionalism de experții serviciilor secrete rusești. Țintele principale sunt democrația euro-atlantică, statele membrei ale Uniunii Europene și mecanismele de luptă împotriva pandemiei Covid-19 dezvoltate de acestea. România și românii se numără printre țintele acestui război purtat de regimul iliberal condus de Putin.

    Economia României se află într-un echilibru tot mai precar. Guvernul dovedește că încă nu are capacitatea deplină de a obține fondurile puse la dispoziție de Uniunea Europeană pentru sprijinirea economiei noastre grav afectată de pandemie.

    Altfel spus, situația este serioasă.

    Dacă Ludovic Orban nu-și asumă curajul de a aplica măsuri urgente și eficiente pentru refacerea leadership-ului PNL (nu doar la Iași sunt probleme!) pe temelia valorilor morale și a principiilor liberale, el se va face vinovat de trădarea atât a național-liberalismului, cât și a națiunii române, pentru a cărei supraviețuire este responsabil ca lider al principalului partid din coaliția de guvernare.

    Ludovic Orban, decizia îți aparține!

    CITIȚI ȘI:

    * România sparge celula GRU de la Ambasada Rusiei! Adjunctul atașatului militar, expulzat pentru spionaj și declarat persona non grata

    * „Cervele” rusofile s-au ales cu dosar penal pentru „lovire sau alte violențe”! Anarhistele PSD-isto-AUR-iste riscă pușcăria

    * VIDEO. Teolog fanatic, anarhist: „Ne-au terfelit sfinții, ni L-au terfelit pe Hristos! Ordinarul ăla de vaccin nu mă interesează!”

    * Revolta unui medic, după coșmarul din India: „Mai are tupeu Adina Alberts să spună ceva despre Covid, India, ivermectină, tratamente inventate? Se ia în continuare de vaccinuri?”

    * Cîțu și Barna intervin la Primăria Capitalei. Îi cheamă la mediere pe Nicușor Dan + reprezentanții PNL și USR-PLUS. „Trebuie să avem un buget rapid”

    * Dragnea rămâne la închisoare pentru că se consideră „deținut politic”. Judecătorii au constatat că infractorul PSD nu dă dovezi de îndreptare

    * Alexe și Chirica, încolțiți de DNA și DIICOT: puși sub acuzare pentru corupție, cu restricții judiciare

    * Iată Mafia din Sănătate! În 10 ani, 7 mari infractori, susținuți de PSD sau PDL, au primit 25 de ani de pușcărie

    * Adrian Năstase, Petre Roman, Gabriel Oprea, Gheorghe Funar – printre foștii parlamentari care își vor pensiile speciale înapoi! Numărul celor care dau în judecată statul, ca să-și recupereze privilegiul, este de ordinul sutelor

    * Reglare de conturi între „locotenenții” lui Ion Iliescu: Mironov îl alungă pe Gelu Voican Voiculescu de la șefia Institutului Revoluției!

  • Alexe și Chirica, încolțiți de DNA și DIICOT: puși sub acuzare pentru corupție, cu restricții judiciare. Iohannis: “Ar fi cazul să reacționeze și PNL”

    Președintele Klaus Iohannis a intervenit marți, spunând că “ar fi cazul să reacționeze și PNL”, după ce liderii filialei Iași, Costel Alexe și Mihai Chirica, au ajuns pe mâna DNA și a DIICOT. Cei doi sunt inculpați în dosare de corupție.

    DIICOT l-a pus sub acuzare marți pe primarul Mihai Chirica pentru înșelăciune și constituire de grup infracțional organizat. Acesta ar fi acoperit o șmecherie prin care un teren aflat în proprietatea Primăriei, într-o zonă scumpă a Iașiului, a ajuns la un afacerist care a ridicat un bloc acolo.

    În dosar mai sunt implicați avocați, notari și înalți funcționari din Primăria Iași, inclusiv actualui city manager. Lui Chirica i se impută că a “uitat” să sesizeze procurorii, deși știa cu precizie ce se întâmplase, dar și că se comisese o ilegalitate. Prejudiciul calculat de procurori este de 2 milioane de lei.

    Costel Alexe s-a autosuspendat din funcția de șef al PNL Iași, dar a rămas președinte la Consiliul Județean

    Costel Alexe, fost ministru al Mediului în cabinetul Orban, acum președintele Consiliului Județean Iași, este acuzat de DNA de luare de mită și instigare la delapidare. Faptele sunt recente – comise chiar anul trecut, când era ministru. Procurorii DNA l-au pus marți sub control judiciar 60 de zile și i-au interzis să părăsească țara.

    După ce a fost pus sub acuzare, Costel Alexe a anunțat că se autosuspendă din funcția de președinte al PNL Iași, dar nu și din cea de președinte al Consiliului Județean.

    Klaus Iohannis s-a arătat deranjat de lipsa de reacție de la nivelul PNL, spunând că liderii partidului ar trebui să ia atitudine față de problemele penale ale liderilor politici locali. Șeful statului a avertizat: “Ar fi cazul să reacționeze politic și PNL. Dacă n-o va face în următoarele zile, voi avea o discuție pe această speță“.

    Iohannis spusese încă din ianuarie, după ce DNA l-a pus sub acuzare pe Costel Alexe, că “penalii n-au ce căuta în funcții publice”. Alexe n-a răspuns nimic atunci și nici conducerea PNL n-a intervenit. Lucrurile au mers înainte până marți, când liderul liberal de la Iași s-a autosuspendat după ce a fost pus sub control judiciar până la 25 iunie.

    Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

    CITIȚI ȘI:

    * Dragnea rămâne la închisoare pentru că se consideră „deținut politic”. Judecătorii au constatat că infractorul PSD nu dă dovezi de îndreptare

    * România sparge celula GRU de la Ambasada Rusiei! Adjunctul atașatului militar, expulzat pentru spionaj și declarat persona non grata

    * „Cervele” rusofile s-au ales cu dosar penal pentru „lovire sau alte violențe”! Anarhistele PSD-isto-AUR-iste riscă pușcăria

    * DNA a înhățat rețeaua clientelară de la Apele Române. Au picat și „animalul politic”, și chelnerița, și primarul angajărilor fictive „pentru intrarea în sistem”

    * Iată Mafia din Sănătate! În 10 ani, 7 mari infractori, susținuți de PSD sau PDL, au primit 25 de ani de pușcărie

    * Adrian Năstase, Petre Roman, Gabriel Oprea, Gheorghe Funar – printre foștii parlamentari care își vor pensiile speciale înapoi! Numărul celor care dau în judecată statul, ca să-și recupereze privilegiul, este de ordinul sutelor

    * Reglare de conturi între „locotenenții” lui Ion Iliescu: Mironov îl alungă pe Gelu Voican Voiculescu de la șefia Institutului Revoluției!

    * PSD-istul Coarnă a pierdut procesul cu „polițistul #Rezist”! Minciunile împroșcate îl costă 5.000 de euro + 4.120 de lei

    * VIDEO. Teolog fanatic, anarhist: „Ne-au terfelit sfinții, ni L-au terfelit pe Hristos! Ordinarul ăla de vaccin nu mă interesează!”

    * Incredibilul Mircea Lucescu! La 75 de ani, câștigă titlul cu Dinamo Kiev, spulberându-și „creația braziliană” de la Șahtior Donețk

  • Directorul Apelor Române, numit de ministrul Costel Alexe, și-a angajat tatăl de 69 de ani la Ape Botoșani

    Constantin Mețler, directorul general adjunct de la Apele Române, pus în funcție de Costel Alexe pe când acesta era ministru al Mediului în Guvernul Orban, și-a angajat tatăl de 69 de ani la Sistemul de Gospodărire a Apelor Botoșani. Informația este furnizată de Reporter IS într-o anchetă.

    Șmecheria s-a făcut printr-o formulă clasică în administrația românească. Pensionarul cu tată director a fost angajat pe 22 iunie 2020 la Primăria din comuna Vatra Moldoviței, județul Suceava. Opt zile mai târziu, pe 1 iulie 2020, a fost detașat la Sistemul de Gospodărire a Apelor Botoșani. Salariul brut la Apele Române era de 6.077 lei, adică 3.555 lei net. Mețler senior, care fusese înainte șef la Inspectoratul Teritorial de Muncă Botoșani (adică nicio legătură cu Apele), avea și o pensie bunicică, așa că mica învârteală a fiului îi rotunjea veniturile lunare la 6-7.000 de lei, după cum scrie Reporter IS.

    Stelian Mețler, o adevărată forță la 69 de ani: conform cu fișa postului, ar fi trebuit să facă zilnic 140 de kilometri doar dus-întors până la serviciu, și alte zeci de kilometri pe teren, în inspecții. Peste asta, avea timp și de postări cu Costel Alexe pe Facebook

    Așa cum scrie publicația ieșeană, Mețler senior ar trebui să fie o adevărată forță a naturii la 69 de ani. Conform cu specificul serviciului primit la Apele Române, el ar trebui să facă zilnic naveta 140 de kilometri (dus-întors) și să mai facă și muncă de teren, în controale!

    Pe lângă asta, pensionarul mai avea timp să și posteze frecvent pe Facebook știri pozitive cu ministrul Costel Alexe.

    Stelian Mețler, pensionarul astfel plasat în administrație, a fost concediat după apariția anchetei.

    Filiera Primăria Vatra Moldoviței – Apele Române. Pilele, angajate la primărie, apoi detașate în alte părți

    Tot de la Primăria Vatra Moldoviței a plecat și fosta chelneriță ajunsă inginer la Administrația Bazinală de Apă Prut-Bârlad. Și în cazul Simonei Iancu, fata care nu știe ce înseamnă debit al râului, dar a ajuns specialistă la Apele Române, s-a aplicat aceeași filieră. A fost angajată la acea primărie, apoi detașată la Apele Române.

    Costel Alexe, membru PNL, este acuzat de DNA pentru luare de mită. El este însă pe poziții, președinte al Consiliului Județean Iași.

    Și autorul acestei găinării, Constantin Mețler (38 de ani), are antecedente dubioase. În 2014, când era inspector la ITM București (ce coincidență, “lucra” în aceeași “branșă” ca și tatăl, probabil e pasiune de familie), a fost reținut alături de un coleg, pentru luare de mită – ceruseră 3.000 de lei ca să nu amendeze o firmă. El spune că a fost arestat nelegal, că a stat 10 zile în arest preventiv, motiv pentru care a dat în judecată statul și a câștigat, deoarece a fost achitat definitiv de instanță în 2016.

    Premierul Florin Cîțu a tulburat apele în partid trimițând corpul de control să verifice situația de la Apele Române Iași, în feuda lui Costel Alexe.

    Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

  • Costel Alexe, fostul ministru al Mediului, pus sub acuzare de DNA. Șpaga: tablă cutată și țeavă pătrată

    Costel Alexe, fostul ministru al Mediului în Guvernul Orban, acum președintele Consiliului Județean Iași, a fost pus oficial sub acuzare joi, de DNA, pentru luare de mită și instigare la delapidare. Parchetul anticorupție a emis un comunicat în care explică întreaga situație și dă detalii despre acuzațiile care i se aduc lui Costel Alexe.

    Politicianul este acuzat că, în perioada martie – aprilie 2020, pe când era ministru în exercițiu, a pretins direct, de la șeful unui combinat siderurgic, produse din tablă (tablă cutată, țeavă pătrată, țeavă rectangulară și rulouri din tablă) pentru a face niște lucruri care intrau oricum în fișa postului său. Costel Alexe a condiționat alocarea certificatelor de emisii de gaze cu efect de seră și monitorizarea “cu blândețe” a măsurilor luate de fabrică pentru închiderea unui depozit de deșeuri.

    Comunicatul DNA

    „În cauza mediatizată prin comunicatul nr. 4/VIII/3 din 4 ianuarie 2021, ca urmare a îndeplinirii condițiilor legale și constituționale necesare pentru efectuarea urmăririi penale față de o persoană care, la data faptelor, deținea funcția de ministru, procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Secția de combatere corupției au dispus efectuarea urmăririi penale față de suspecții:

    – ALEXE COSTEL, la data faptelor exercitând funcția de ministru al Mediului, Apelor și Pădurilor, pentru săvârșirea infracțiunilor de luare de mită și instigare la delapidare,
    – Persoană fizică având funcție de conducere în cadrul unei societăți comerciale cu activitate în siderurgie, pentru săvârșirea infracțiunilor de dare de mită și delapidare.
    În ordonanța de efectuare a urmăririi penale se arată că în cauză există aspecte din care rezultă suspiciunea rezonabilă ce conturează următoarea stare de fapt:

    În perioada martie-aprilie 2020, suspectul Alexe Costel, în calitate de ministru al Mediului, Apelor și Pădurilor ar fi pretins, în mod direct, de la o persoană din conducerea unui combinat siderurgic, suspect în cauză, mai multe produse din tablă (tablă cutată, țeavă pătrată, țeavă rectangulară și rulouri de tablă) în legătură cu îndeplinirea atribuțiilor sale de serviciu referitoare la alocarea, cu titlu gratuit, către fabrica respectivă, a certificatelor de emisii de gaze cu efect de seră și la monitorizarea măsurilor luate de această fabrică pentru închiderea unui depozit de deșeuri neconforme (haldă de zgură).

    Depozitul respectiv este unul dintre cele 68 depozite neînchise pentru care statul român a fost condamnat de Curtea de Justiție a Uniunii Europene, în anul 2018, pentru neîndeplinirea obligației asumate ca stat membru al UE de a le închide cât mai repede. Ca urmare, România trebuie să raporteze periodic situația depozitelor menționate în cuprinsul hotărârii CJUE.

    Foloasele respective, în cantitate de 22 tone, ar fi fost primite în zilele de 23 aprilie 2020 și 07 iulie 2020, la punctul de lucru al unei societăți comerciale administrată de o rudă a ministrului.

    Valoarea foloaselor ce ar fi fost primite ca mită de fostul ministru este de aproximativ 103.000 lei și reprezintă contravaloarea produselor siderurgice, a manoperei și a transportului.

    Produsele din tablă ar fi fost scoase din patrimoniul combinatului siderurgic din dispoziția persoanei din conducerea fabricii, suspect în cauză, iar remiterea lor ar fi fost disimulată sub forma unor contracte de sponsorizare fictivă.

    Suspecților li s-a adus la cunoștință calitatea procesuală în conformitate cu prevederile art. 307 Cod de procedură penală.

    Facem precizarea că efectuarea urmăririi penale este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală, activitate care nu poate, în nicio situație, să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție“.

    Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

    CITIȚI ȘI:

    * Guvernul blochează schema ticăloasă a PSD-istului Chiriță de la ANRE, eliminând haosul din piața de gaze. Clienții vor fi trecuți din oficiu la cea mai bună ofertă a furnizorului actual

    * Fostul ministru Costel Alexe, șeful CJ Iași, acuzat de DNA că a luat șpagă 22 de tone de tablă

    * Ion Cristoiu naște pui vii: cică Grigore Cartianu a criticat „Revelionul lui Garcea” ca să vină el șef la TVR!

  • Klaus Iohannis le-a luat piuitul PSD-iștilor: i-a ridicat urgent imunitatea liberalului Costel Alexe

    Preşedintele Klaus Iohannis a transmis ministrului Justiţiei, Stelian Ion, cererea de urmărire penală a lui Costel Alexe, fost ministru al Mediului. În „traducere”: l-a lăsat pe Alexe fără imunitatea de fost ministru.

    Doar o zi a trecut între solicitarea procurorilor și decizia lui Klaus Iohannis în „cazul Costel Alexe”.

    Decizia lui Klaus Iohannis i-a trimis în ridicol pe liderii PSD care se întrebau, prin emisiuni TV și pe Facebook, dacă președintele îi va ridica imunitatea unui lider liberal, Costel Alexe. În realitate, nu exista niciun dubiu în acest sens: Klaus Iohannis n-a blocat niciodată ridicarea imunității ministeriale. De fiecare dată, a dat curs cererii procurorilor.

    Comunicatul Administraţiei Prezidenţiale 

    „Preşedintele României, domnul Klaus Iohannis, a transmis marţi, 5 ianuarie a.c., ministrului justiţiei, domnul Stelian-Cristian Ion, cererea de urmărire penală a domnului Costel Alexe, în calitate de fost ministru al Mediului, apelor şi pădurilor în perioada 4 noiembrie 2019 – 5 noiembrie 2020, pentru faptele ce fac obiectul Dosarului penal nr. 176/P/2020 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Direcţia Naţională Anticorupţie – Secţia de combatere a corupţiei, sub aspectul săvârşirii de către acesta a infracţiunilor de luare de mită, prevăzută de art. 289 alin. (1) din Codul penal raportat la art. 7 lit. a) din Legea nr. 78/2000, şi instigare la săvârşirea infracţiunii de delapidare, prevăzută de art. 47 raportat la art. 295 alin. (1) din Codul penal cu aplicarea art. 308 alin. (1) din Codul penal, în concurs, conform art. 38 alin. (1) din Codul penal, urmând a se proceda conform legii, având în vedere solicitarea Procurorului General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în temeiul dispoziţiilor art. 109 alin. (2) din Constituţia României, republicată, ale Legii nr. 115/1999 privind responsabilitatea ministerială, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, luând în considerare şi Decizia Curţii Constituţionale nr. 270/2008.

    Totodată, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a fost înştiinţat cu privire la formularea acestei cereri.”

    22 de tone de tablă

    Direcţia Naţională Anticorupţie (DNA) a anunţat luni, 4 ianuarie, că solicită încuviinţarea urmăririi penale a lui Costel Alexe (fost ministru şi fost deputat, actual președinte al Consiliului Județean Iași), pentru luare de mită şi instigare la delapidare.

    Alexe ar fi cerut de la managerul unui combinat siderurgic 22 de tone de produse din tablă, pentru alocarea cu titlu gratuit către fabrica respectivă a certificatelor de emisii de gaze cu efect de seră şi monitorizarea măsurilor luate pentru închiderea unui depozit de deşeuri neconforme.

    Costel Alexe a precizat luni că a aflat „cu surprindere” de acuzaţiile pe care i le aduc procurorii DNA. „Nu am cerut şi nu am luat în întreaga mea activitate publică foloase necuvenite cu încălcarea legii”, a susţinut Alexe.

    Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

    CITIȚI ȘI:

    * Fostul ministru Costel Alexe, șeful CJ Iași, acuzat de DNA că a luat șpagă 22 de tone de tablă

    * Ion Cristoiu naște pui vii: cică Grigore Cartianu a criticat „Revelionul lui Garcea” ca să vină el șef la TVR!

  • Fostul ministru Costel Alexe, șeful CJ Iași, acuzat de DNA că a luat șpagă 22 de tone de tablă! Procurorii îi cer lui Iohannis încuviințarea urmării penale

    Direcția Națională Anticorupție îl acuză pe Costel Alexe, fostul ministru al Mediului în Guvernul Orban și actualul președinteal Consiliului Județean Iași, de luare de mită și instigare la delapidare. DNA cere acum Parchetului General sesizarea președintelui Klaus Iohannis, pentru ca acesta să încuviințeze începerea urmăririi penale.

    Prejudiciul calculat de DNA este de peste 100.000 de lei, iar dosarul întocmit este de 10 volume. Faptele ar fi fost comise de Alexe, scriu procurorii DNA, în perioada martie-aprilie 2020, când acesta era ministru.

    El ar fi cerut de la managerul unui combinat produse din tablă ca să-i elibereze certificatele de emisii de gaze cu efect de seră, deși acest lucru intra în atribuțiile de serviciu ale politicianului.

    Cele 22 de tone de tablă s-au livrat pe 23 aprilie și 7 iulie, la o firmă administrată de un interpus al lui Alexe – o rudă de-a sa.

    Despre Costel Alexe circulau deja, în zona lucrătorilor și a activiștilor din silvicultură și mediu, numeroase povești deloc plăcute.

    Reporter de Iași a publicat un reportaj în care se arăta că politicianul avea un ranch de 3,8 hectare, lângă oraș, unde se găseau cai de rasă, struți, ponei și păuni.

    La alegerile locale din 27 septembrie, Alexe a candidat la șefia Consiliului Județean Iași, pentru acest lucru renunțând la fotoliul de ministru. Anul trecut, Alexe l-a “transferat” pe primarul Iașiului, Mihai Chirica, de la PSD la PNL. Tot el a fost artizanul unei treceri în masă a primarilor și consilierilor PSD la PNL Iași.

    Presa locală îl acuză că și-a plagiat lucrarea de doctorat.

    Comunicatul DNA

    „În conformitate cu prevederile legale și constituționale, procurorul șef al Direcției Naționale Anticorupție a transmis procurorului general al P.Î.C.C.J referatul cauzei, în vederea sesizării Președintelui României pentru formularea cererii de efectuare a urmăririi penale față de o persoană, fost deputat în Parlamentul României, la data faptelor având funcția de ministru, pentru săvârșirea infracțiunilor de:
    – luare de mită,
    – instigarea la delapidare.

    Solicitarea Direcției Naționale Anticorupție referitoare la efectuarea urmăririi penale față de persoana respectivă are în vedere împrejurarea că, în acest moment, există aspecte din care rezultă suspiciunea rezonabilă ce conturează următoarea stare de fapt:
    În perioada martie-aprilie 2020, persoana respectivă ar fi pretins, în mod direct, de la managerul unui combinat siderurgic, mai multe produse din tablă în legătură cu îndeplinirea atribuțiilor sale de serviciu referitoare la alocarea cu titlu gratuit către fabrica respectivă a certificatelor de emisii de gaze cu efect de seră și la monitorizarea măsurilor luate de această societate comercială pentru închiderea unui depozit de deșeuri neconforme.

    Foloasele respective, în cantitate de 22 tone (aprox. 103.000 lei), ar fi fost primite în datele de 23 aprilie 2020 și 07 iulie 2020, la punctul de lucru al unei societăți comerciale administrată de o rudă de-a sa.

    Cererii transmise i-au fost atașate referatul întocmit de procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție precum și volumele (10) cuprinzând copii ale dosarului de urmărire penală.

    Prezenta cerere de efectuare a urmăririi penale intră sub incidența art. 305 alin 4 din C.P.P. În prezent, persoana față de care s-a solicitat sesizarea Președintelui României pentru formularea cererii de efectuare a urmăririi penale beneficiază de prezumția de nevinovăție.

    Precizăm că prezentul comunicat a fost întocmit în conformitate cu art. 28 alin. 1 din Ghidul de bune practici privind relația sistemului judiciar cu mass media, aprobat prin Hotărârea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 197/2019.“

    Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

    CITIȚI ȘI:

    * Revelionul TVR – o producție sinistră. Conspiraționiștii Garcea și Bittman. Atacuri grobiene la Iohannis

    * Ion Cristoiu naște pui vii: cică Grigore Cartianu a criticat „Revelionul lui Garcea” ca să vină el șef la TVR!

  • VIDEO. Încă o bilă neagră pentru Alina Gorghiu: a vrut să-l facă parlamentar PNL pe odiosul Tudorel Toader! Și ministrul Costel Alexe a încercat. Penalul Vosganian i-a propus să fie ministru, cu mandat de la penalii Dragnea și Tăriceanu

    Într-un interviu acordat lui Ion Cristoiu pe canalul de YouTube al acestuia, fostul ministru al Justiției, Tudorel Toader, a dezvăluit o parte din tentativele politicienilor de a-l face parlamentar sau ministru. Nu doar Dragnea (PSD) și Tăriceanu (ALDE) i-au făcut propuneri, direct sau prin emisari, ci și Alina Gorghiu și Costel Alexe (PNL)!

    Mărturisirea e importantă, pentru că arată cât de USL-ist gândea încă Alina Gorghiu în 2016, la aproape trei ani de la dispariția oficială a USL (catastrofala Alianță PSD-PNL, o construcție contra naturii).

    Aceasta a fost și cauza eșecului electoral al PNL în decembrie 2016: USL-ismul de care Alina Gorghiu nu s-a despărțit niciodată! Din aceeași gândire nocivă s-a născut și proiectul de lege, promovat de senatoarea Gorghiu, care prevedea ca unele pedepse de până la 7 ani de închisoare să fie executate nu în penitenciar, ci la domiciliu. Între timp, legea a fost respinsă, dar răul făcut PNL-ului de către Alina Gorghiu rămâne.

    Un alt personaj invocat Tudorel Toader este Costel Alexe, actualul ministru al Mediului, care „s-a strecurat” din tabăra infractorului Relu Fenechiu în cea a PNL-ului pro-european și justițiar de astăzi.

    Precizare: dezvăluirile făcute de Tudorel Toader nu-l reabilitează sub nicio formă pe acesta. Nenorocirile făcute de „Slugărel”, ca ministru al Justiției în epoca de tristă amintire Dragnea-Tăriceanu, l-au compromis definitiv, și compromis rămâne!

    VIDEO: Interviul lui Ion Cristoiu cu Tudorel Toader

    Mărturia lui Tudorel Toader

    * „Eu am devenit rector în februarie 2016. Terminam mandatul de judecător (constituțional – n. red.) în iulie 2016. În noiembrie 2016 mă curta PNL-ul să devin parlamentar de PNL.  Costel Alexe, care-i ministru – pe care-l puteți întreba – a venit la mine la rectorat: «Vă propunem să fiți candidat, primul pe listă, la deputați sau la senatori, la Iași sau la Vrancea. Primul!». I-am zis: «Domn’e, eu nu-s pregătit să dau jos roba de judecător, să mă fac om politic. Nu!». «Vă mai gândiți». «Mai vin și…» «Bine». A mai venit – «Nu!».”

    * „După aia a venit un domn, nu-i știu numele – Bratu sau Barbu -, care coordona PNL-ul pe Moldova, și la fel: «Eu vin în numele conducerii», nu știu ce, «să vă propunem primul pe listă, deputat sau senator, Iași sau Vrancea». «Nu!» Buuun…”

    * „Mă abordează președinta Partidului Național Liberal de la vremea aceea, căreia nu-i spun numele, dar care mi-a fost doctorandă. În trei rânduri, cel puțin în trei rânduri am discutat cu ea și m-a rugat efectiv să fiu, la fel: primul pe listă – ieșeam, sigur. Și i-am spus: «Nu! Eu sunt rector, am treabă», nu știu ce…”

    * „Cum am ajuns, totuși, ministru? În februarie 2017, la rectorat a venit Varujan Vosganian. Mi-a dat telefon, ne cunoșteam, știți că e vrâncean, a făcut liceul în același timp cu mine – el la «Cuza», eu la «Unirea» – și a avut o discuție la rectorat cu mine. A zis: «Domn’e, eu vin în numele Alianței să vă propună să deveniți ministru». Zic: «Lăsați-mă să mă gândesc… o săptămână». «Bine». Zice: «Da’ dacă da, veniți la București» – peste o săptămână aveam eu treabă în București – «să vorbiți cu domnu’ Tăriceanu», cu domnu’ de la PSD… Și… buuun. Peste o săptămână mă întâlnesc din nou și spun: «Domn’e, accept cu două condiții. Unu: să nu-mi cereți să devin membrul vreunui partid. Și doi: să-mi lăsați libertatea de decizie». (…) Mi s-a promis: «Da. Nimeni nu vă va cere să deveniți membru de partid, veți avea libertatea de decizie».”

    Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

  • Aplicația care o îngroapă pe Firea. Cetățenii pot urmări „live” pe telefoane cum sunt otrăviți în București

    O aplicație pentru telefoanele mobile a produs un șoc la nivelul populației Bucureștiului. În capitala României trăiesc și muncesc peste două milioane de oameni, iar o parte dintre aceștia au fost surprinși să vadă pe ecranele smart-phone-urilor că aerul din oraș e irespirabil.

    În ciocnirea dintre Gabriela Firea și Costel Alexe, ministrul Mediului, pe tema poluării, primarul Bucureștiului i-a spus acestuia să se mute din București dacă vrea să respire un aer mai curat.

    “Eu i-am spus că dacă se sufocă în Bucureşti, e mai bine la Iaşi, nu-l ţine nimeni cu forţa”, a declarat Gabriela Firea, citată de Știrile Pro TV.

    Indiferent de sumele plătite de Gabriela Firea pentru a-și promova „realizările” la posturile de televiziune sau pentru a fi lăudată de conturile false de pe Facebook, nu poate ascunde dezastrul în ce privește toxicitatea aerului din București.

    Peste două milioane de oameni trăiesc în cel mai poluat loc din Uniunea Europeană, informație confirmată din mai multe surse.

    Dar cetățenii orașului n-ar fi putut afla acest lucru fără o aplicație care poate fi descărcată gratis de pe Apple Store sau Google Play. Airly este o aplicație dezvoltată de un grup de ingineri din Polonia care au conectat toți senzorii de mediu din orașele Europei și care oferă informații celor interesați în fiecare moment. Orice deținător de smart-phone poate accesa locațiile din Uniunea Europeană în care sunt montați senzori de poluare pentru a verifica în ce stadiu e calitatea aerului.

    De aemenea, un grup de ingineri români vor lansa în luna februarie a acestui an aplicația aerlive.ro care în acest moment se află în faza de test (varianta beta).

    Aceste aplicații și inițiative ale cetățenilor sunt un coșmar politic pentru Gabriela Firea care, în câteva luni, va candida pentru un nou mandat la Primăria Bucureștiului.

    Dar cel mai rău e faptul că fenomenul de conștientizare a faptului că în oraș se respiră un aer toxic va avea un efect economic negativ asupra economiei Bucureștiului.

    Ce măsoară aplicația Airly

    Aplicația prezintă 3 indici:

    – CAQI, indicele cu privire la calitatea aerului, fiind cuprins între 0 și 100).

    – PM 2,5, indicele de poluare cu particule mai mici de 2,5 micrometri, a mia parte dintr-un milimetru, adică particule minuscule de praf. Aplicația afișează o cifră în procente, cu cât e mai redusă cu atât calitatea aerului e mai bună. 100% reprezintă o valoare medie, sub 100%, înseamnă aer curat.

    – PM 10, indicele de poluare cu particule mai mici de 10 micrometri, a mia parte dintr-un milimetru, adică particule minuscule de praf. Aplicația afișează o cifră în procente, cu cât e mai redusă cu atât calitatea aerului e mai bună. 100% reprezintă o valoare critică, cifra de unde începe pericolul. Sub 100%, înseamnă aer curat.

    De exemplu, în data de 15 ianuarie, pe Bulevardul Barbu Văcărescu la ora 16.09, concentrația de PM 2,5 era de 4 ori mai mare decât valorea critică, 394%. Concentrația de PM 10 era de 3 ori mai mare decât valorea critică, adică 300%.

    Indicele de calitate a aerului CAQI era pe Bulevardul Barbu Văcărescu de 95 din maximul de 100, aplicația afișând următorul mesaj: „Atac cu particule fine și praf. Rămâneți în casă dacă se poate!”

    Indicii pentru câteva orașe europene în data de 15 ianuari, în intervalul orar 15.00 – 16.00 (ora României):

    Berlin: CAQI – 12 din 100; PM 2,5 – 28%; PM 10 – 20%.

    Berlin, poluare

    Viena: CAQI – 46 din 100; PM 2,5 – 111%; PM 10 – 82%.

    Viena

    Varșovia: CAQI – 54 din 100; PM 2,5 – 137%; PM 10 – 109%.

    Varsovia

    București: CAQI – 95 din 100; PM 2,5 – 397%; PM 10 – 303%.

    Bucuresti

    Diferențele sunt colosale. În ultimele zile, tot mai multe alerte sunt postate de cetățeni pe rețelele de socializare și tot mai multe comentarii au loc în jurul poluării extreme cu care se confruntă Bucureștiul.

    Reacția autorităților e slabă, iar confruntarea dintre Gabriela Firea și Costel Alexe, ministrul Mediului nu a rezolvat problema, dar nu peste mult timp oamenii chiar vor începe să se mute din Bucureștii.

    Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

    CITIȚI ȘI:

    * O dronă pentru Dan Petrescu! De ce vrea Electric Visionary Aircraft să bage 20 de milioane de euro în CFR Cluj?

    * VIDEO. De ce a plecat Nistorescu de la Antena 3: prea multe crime, prea puțin „stat paralel”! Explicațiile unui ziarist de casă al televiziunii lui Voiculescu