Etichetă: Cosmin Gusa

  • Povestea mea cu Rareş Bogdan şi Realitatea TV

    Povestea mea cu Rareş Bogdan şi Realitatea TV

    Mâine se fac două săptămâni de când Rareş Bogdan a anunţat că pleacă de la Realitatea TV dacă invitaţii săi speciali Oreste Teodorescu şi Oana Stănciulescu nu vor fi reprimiţi pe post. Am aflat stupefiaţi cu toţii că fuseseră interzişi! A doua zi, el însuşi a fost blocat să mai intre la propria emisiune „Jocuri de putere cu Rareş Bogdan”! Este talk-show-ul care i-a adus succesul ca moderator de televiziune şi a devenit locomotiva de audienţă a unui post TV ce în urmă cu puţin timp se certa cu ARMA că a dat publicităţii audienţe ZERO în dreptul Realităţii TV.

    Cu riscul de a-i supăra pe unii, am convingerea că meritul saltului spectaculos al Realităţii TV se datorează jurnaliştilor de acolo, dar şi managementului, inclusiv lui Cosmin Guşă personal. E o absurditate să crezi că aşa ceva ar fi fost posibil fără suportul său managerial, succesul nu funcţionează nicăieri decât în echipă. Dar sigur că Guşă nu-i Rareş, şi invers, chiar dacă au lucrat împreună mulţi ani. Primul a rămas legat inevitabil de lumea în care a crescut ca voce publică, cu predilecţie (nu cu „predicţie”, că ne aude Dăncilă) conectat la universul sumbru al PSD. De altfel, el însuşi recunoştea zilele trecute că, la alegerile din 2014, „eu l-am susţinut pe Ponta, voi pe Iohannis”. „Voi”, adică ziariştii, în frunte cu Rareş Bogdan.

    Acela a fost momentul senzaţional de poziţionare a lui Rareş şi Realităţii TV deopotrivă. De partea lui Iohannis, când mai toate posturile TV de ştiri jucau cu PSD (unele, agresiv anti-Iohannis). Publicul ne-PSD utilizator de Facebook, din ţară şi Diaspora, care nu poate fi manipulat cu metode clasice tip TVR, a simţit schimbarea şi s-a lipit de singurul colac de salvare TV cu voce radicală pro-justiţie. Victoria preşedintelui a întărit şi mai mult aura Realităţii TV – câştigătoare prin postura de luptător împotriva curentului. De atunci încoace, tandemul Rareş Bogdan – Realitatea TV a crescut constant în audienţă, dar mai ales ca autoritate-reper, în sensul credibilităţii celei mai puternice voci de opoziţie în media TV.

    Punctul culminant a fost 10 august, când ratingul emisiunii lui Rareş Bogdan a explodat efectiv. Cât toate celelalte televiziuni de ştiri la un loc! Firesc, în special acolo şi la Digi 24 TV, o ţară şi o lume-ntreagă au putut vedea adevărul crunt televizat al unui masacru organizat de statul român împotriva propriilor cetăţeni paşnici. Din 10 august, poziţionarea Realităţii TV a fidelizat şi mai mult publicul ne-PSD aglutinând inclusiv telespectatori din tabăra PSD-ALDE, scârbiţi de represiunea din Piaţa Victoriei şi de derapajul total în care intrase România.

    Dar Liviu Dragnea şi Tăriceanu nu puteau sta cu mâinile în sâni. Le era clar un lucru, după atacul de tip terorist din faţa guvernului: trebuie să potolim Realitatea TV, ne pune ţara în cap! Zis şi făcut. Orlando a scos imediat ordonanţa care permitea practic guvernului să preia a doua zi controlul managerial la staţia TV aflată în insolvenţă. A fost, clar, un act administrativ cu dedicaţie împotriva libertăţii de exprimare, pentru care sper că autorii vor plăti cândva. Dar capii Ciumei Roşii nu-şi permiteau să aştepte, era în joc libertatea lor. Ordonanţa a devenit cel mai puternic instrument de presiune, bun de provocat daune în interiorul televiziunii ce provocase efecte devastatoare pentru imaginea puterii criminale (vezi prăbuşirea PSD la 20% în sondajele reale).

    Aici a fost momentul în care patronatul Guşă-Maricel Păcuraru a cedat fricii (probabil că pentru ei a fost un soi de strategie de repliere prin compromisuri, în faţa asaltului lui Dragnea, cu scopul de a nu pierde controlul afacerii). Dreptul lor, alegerea lor. Nu ştiu exact şi concret ce s-a petrecut în interior, dar am citit semnele: apariţia unor invitaţi de profil Antena 3 – RTV la emisiunile dinainte de Rareş Bogdan, interviul lui Guşă cu Bogdan Chirieac, intrarea pe post a unor musafiri nepoftiţi meniţi să spurce practic publicul Realităţii TV, gen Codrin sau deputatul-mitralieră etc.. Iar bomba a explodat odată cu aflarea veştii privind interzicerea lui Rareş Bogdan, Oreste şi Oana Stănciulescu!

    Pe fondul acesta de zâzanie, degringoladă, tensiune şi balamuc intern induse de oamenii lui Dragnea, Rareş „s-a detonat” în direct acum două săptămâni şi a anunţat că nu mai vine pe post dacă nu poate reface echipa de invitaţi. La scurt timp, am anunţat şi eu că încetez colaboarea cu ei, în semn de solidaritate cu el şi ceilalţi doi colegi blocaţi intempestiv la mantinelă. Iată mai jos mesajul meu de pe Facebook, pe 21 noiembrie:

    Ulterior, acum o săptămână, Rareş a revenit. În prima emisiune, am fost invitat şi eu. Iniţial, am acceptat. Apoi, l-am sunat pe Grigore Cartianu să-l întreb dacă vine şi el. Participaserăm mai mereu în tandem la „Jocuri de putere”, facem echipă de multă vreme prin ţară şi Diaspora, cu Caravana Cărţilor, era firesc să mă asigur că nu e nimic în neregulă. Mi-a zis că el nu e pe listă. I-am comunicat producătoarei emisiunii că nu mai vin nici eu, până nu vine şi Grigore. Dacă am fost solidar cu Rareş, Oreste şi Oana, de ce să nu fiu şi cu Grigore?! De atunci şi până azi, nimic nu s-a mai schimbat.

    Înţeleg de la Grigore că pe Guşă l-a deranjat tonul său agresiv la adresa lui Denis Rifai şi a patronului însuşi, în perioada dintre demisia anunţată de Rareş şi revenirea lui. Aşa o fi. Şi eu am scris constant pe Facebook despre scandal, dar probabil că n-am fost atât de dur. Dacă ăsta e motivul interzicerii lui, atunci Cosmin Guşă a greşit din nou, aşa cum a făcut şi cu alţi invitaţi, dar şi cu toate compromisurile jurnalistice impuse redacţiei. Îl ştiu pe Cartianu de multă vreme, e iute la mânie, spune sincer ce crede chiar dacă asta doare, dar e de partea bună. E un kamikaze al luptei pentru cinste şi adevăr, asta nu face din el un duşman al celor însetaţi de dreptate când scoate pe tastă sau pe gură câte-o frază mai tăioasă. Dar cine suntem noi să-i dăm sfaturi lui Cosmin Guşă…

    Cam aşa arată în mare povestea ultimelor două săptămâni pe cazul „Realitatea TV-ziarişti interzişi pe placul lui Dragnea”. Am scris şi repet: nu am niciun resentiment faţă de nimeni de acolo. Am făcut echipă bună câţiva ani, n-am fost plătit, ca probabil toţi invitaţii, am luat plusul din acest „deal” şi merg mai departe. Cred că Rareş nu merită abandonat, în ciuda acestor nesăbuinţe managerial-jurnalistice de la Realitatea TV, produse pe terenul fragil al insolvenţei generatoare de compromis. De asemenea, nici colegii săi nu trebuie priviţi cu ochi răi. I-am cunoscut pe mulţi, am fost în emisiunile lor, sunt jurnalişti de ispravă, vechi sau noi, care se chinuie să reziste şi ei în mediul ăsta de presă românească tot mai nociv şi viciat de viruşi neobolşevici.

    Altfel, probabil că dacă nu s-ar fi produs această ruptură, azi n-aş fi putut scrie aici, pe ZIARISTII.com. Îmi doream de mult să pot porni alături de Grigore (şi sper de alţi colegi liberi) acest motor cu energie vie jurnalistică, şi iată-l online! Vom face noi talk-show-uri chiar aici pe site, nu cerşim nimănui să intrăm „pe sticlă”. Loc mai liber ca internetul nu există, vedeţi bine ce atmosferă e la posturile TV. Tot ce-mi doresc e să nu-i trădăm pe oamenii care cred în noi. Care vor să ne batem pentru ei! Şi sper că asta vor face şi colegii de la  Realitatea TV.  După vreo 27 de ani de presă liberă, pot spune cu mâna pe inimă că nimic nu se compară cu iubirea ta pentru cititori şi cu iubirea lor pentru tine. E rodul felului în care îţi faci meseria de jurnalist, cu gândul la oameni, la binele public, mai puţin la tine. O să recomand oricărui jurnalist tânăr să nu sacrifice această ÎNCREDERE pentru nimic în lume. Este nu doar o mare valoare profesională, ci şi una umană IMENSĂ. O hrană absolută, care ţine de foame şi când n-ai ce pune pe masă. Iar asta face toţi banii din lume!  

  • Oreste: „O să-mi fie dor de Jocuri de Putere”

    Oreste: „O să-mi fie dor de Jocuri de Putere”

    La scurt timp după anunţul privind despărţirea sa de Realitatea TV, jurnalistul Oreste Teodorescu a aflat ştirea că Rareş Bogdan revine la „Jocuri de putere”, închizând astfel conflictul cu Cosmin Guşă. Acesta îşi dăduse demisia în direct, urmare a interzicerii unor invitaţi la emisiunea sa, anunţând că nu va reveni în platoul TV până când Oreste, Oana Stănciulescu şi alţi invitaţi nu vor fi şi ei prezenţi. Între timp, Rareş Bogdan şi-a anunţat revenirea, iar Oreste a salutat decizia moderatorului de la „Jocuri de putere”:

     

    „Aveți încredere in Rares Bogdan,

    Este prima oară in cinci ani când voi privi emisiunea fratelui meu de Nebunie liberă cu emoția unui debutant. Sunt, fără voia mea transformat din actant, secundar desigur in simplu telespectator, și ma încearcă o ciudata emoție!

    Am citit toată ziua comentariile de pe câteva pagini de Facebook și am pendulat între bucuria descoperirii unei solidaritati și prietenii organice cu publicul Jocuri de putere și Tristețea constatării unei radicalizari care nu admite nuanțe ci numai tuse groase…in cei cinci ani de sănătoasă complicitate intr-u combaterea mizeriei politice, mafiei, imposturii și gravei incompetente și promovarea unei Romanii superbe, cu valori și adâncimi profunde m-am asigurat fără nici o îndoiala ca Rares este un om providențial de care țara noastră are nevoie pentru a putea înțelege bine granița unde lumina se întâlnește cu umbra, adevarul cu manipularea și Esența cu derizoriul!

    Rares a reușit alături de admirabilii săi invitati sa cartografieze zonele de impact ale politicii externe, sa marcheze faliile periculoase ale politicii interne și sa așeze pe soclul marile noastre valori de patrimoniu.

    Nici un alt realizator tv nu a reușit sa cuprindă cu pasiune vie toate domeniile fundamentale care definesc o națiune!

    O sa-mi fie foarte dor de aceasta magica atmosfera și unica totodata care se naște zilnic in platoul Jocuri de putere! Nu eu am decis sa ma exclud din formula, dar accept ca toate au un final, oricât de dureros ar fi.

    Aveți încredere in Rares Bogdan, eu știu ca el va rămâne același luptător la baioneta cu nedreptatea, ticăloșia și Trădarea interesului național și deopotrivă exegetul marilor noastre valori culturale, artistice și un mare iubitor de frumos!

    Nu confundați vremelnicul interes mercantil al unora de pe lângă Rares cu determinarea lui de a oferi publicului acea normalitate jurnalistica, atât de rară in peisajul nostru mediatic! Rămâneți alături de el!

    Le multumesc tuturor invitaților cu care am petrecut sute de nopți admirabile, minunatei echipe de producție, personalului tehnic de o înaltă ținuta profesională și umană! Îmi veți lipsi… dar sunt convins ca in viața asta ne vom mai reîntâlni, fie la ceas de maxima audiența, fie la ceas de taina!

    Nu port resentimente nimănui, prefer sa păstrez lumina și sa ignor întunericul care s-a cuibărit uneori printre și peste noi!

    Va iubesc! Numai uniți putem învinge Ciuma Roșie, acest blestem care tine in genunchi România de atâta amar de vreme!

    Succes frate Rares! Toate speranțele mele stau in puterea ta de a păstra aceeași conduita morala și patriotica!”, a scris Oreste pe Facebook.

  • Oreste spune adio Realităţii TV! „Un post TV care nu mă mai reprezintă de ceva vreme”

    Oreste spune adio Realităţii TV! „Un post TV care nu mă mai reprezintă de ceva vreme”

    Jurnalistul Oreste Teodorescu, invitat special ani buni la emisiunea „Jocuri de putere” de la Realitatea TV, a anunţat pe pagina sa de Facebook despărţirea de postul TV condus de Cosmin Guşă. Decizia vine la doar câteva zile după ce Rareş Bogdan şi-a anunţat demisia în direct, anunţând că nu va mai reveni pe post dacă Oreste, Oana Stănciulescu şi alţi invitaţi la emisiunea lui nu vor fi lăsaţi să participe liber. Însă Oreste n-a mai aşteptat acest lucru şi şi-a anunţat despărţirea de Realitatea TV:

    „Scrisoare deschisă prietenilor mei reali și virtuali, telespectatorilor Jocuri de putere și tuturor iubitorilor de adevăr, justiție și demnitate,

    Ma bucura enorm reîntoarcerea lui Rares la emisiunea care-i aparține! Întotdeauna am spus ca Realitatea fără el nu poate exista, el fără ea da! Publicul sau are nevoie de o garanție a calității și onestității, de un luptător neînfricat pentru o Românie frumoasa! Îl consider pe Rares cel mai cultivat, pasionat și patriot realizator de emisiuni din întreaga media românească. Pentru mine a fost un privilegiu, o încântare și o mare onoare sa particip la dialogurile cu el și cu admirabili săi invitati!

    Precizez ca nu am avut nici un contract cu Realitatea, am venit timp de cinci ani exclusiv din credință ca împreuna cu el și alături de cei mai Onești jurnaliști și analiști politici putem oferi romanilor o platforma împotriva corupției, ticalosiei, mafiei politice, pentru susținerea statului democratic, și a orientării țării noastre către valorile și principiile lumii civilizate!

    Apreciez enorm, efortul, strădania și camaraderia lui Rares de a nu o pierde pe Oana și pe mine de pe lista invitaților lui! Ne leagă o puternica și autentica fraternitate! Eu am decis însă, in lumina ultimilor zile sa renunț la a mai fi prezent la Realitatea tv, un post care nu ma mai reprezintă de ceva vreme încoace! Voi fi prezent întotdeauna, fără nici o alta condiție atunci când Rares ma va solicita, oriunde in alta parte!

    Am stat câteva ore sa cuget la toate detaliile poveștii care au dus la interzicerea Oanei și a mea de pe post, am tras și toate concluziile necesare: eu am un singur capital, la care am contribuit in 24 de ani de presa și anume credibilitatea și aprecierea publicului meu, pe care nu vreau sa-l dezamăgesc vreodată cu intenție! Eu sunt educat de părinții mei sa îmi păstrez onoarea cu ori ce pret!

    Cu regretul despărțirii momentane de minunata audiența a emisiunii Jocuri de putere, cu o imensa Tristețe de a nu mai trai minunatele clipe alături de Rares și invitații săi, de la Realitatea, dar cu speranța ca viața ne va oferi vreodată prilejul de a ne regăsi, poate in alta parte, închei aici aceste rânduri .

    Rămân același nebun liber și gata oricând, cu orice pret sa ma lupt cu Ciuma Roșie și cu soldații ei de tinichea, pana când mi-o îngădui bunul Dumnezeu!

    Trăiască România frumoasa, demnă și europeană!”

    Sursa: Oreste Teodorescu, Facebook