Etichetă: coronavirus

  • Coronavirusul italianului nu s-a lipit de niciun gorjean! Toți cei 13 testați au scăpat neinfectați

    Niciuna dintre cele 13 persoane din județul Gorj care au fost testate, după ce au intrat în contact cu italianul Cesare Emendatori (71 de ani), nu este infectat cu coronavirus. Anunțul a fost făcut de Nelu Tătaru, secretar de stat în Ministerul Sănătății, într-o conferință de presă.

    La mai puțin de o zi de la recoltarea probelor biologice de la cele 13 persoane din câteva localități gorjele (Târgu-Jiu, Peșteana Jiu, Bâlteni, Drăguțești, Slivilești), Institutul Național de Boli Infecțioase „Matei Balș” a comunicat rezultatele. Acestea au fost anunțate de Nelu Tătaru, secretar de stat în Ministerul Sănătății.

    • „Avem rezultatele pentru cele 13 persoane investigate din Gorj. Toate cele 13 persoane de la Gorj au test negativ pentru coronavirus. Mai sunt în lucru testele a 19 persoane din Gorj, care nu au fost contactate direct.”
    • „Ordinul de carantină adoptat azi spune că toate persoanele care vin din zone închise (cele 11 comune din Italia, vase de croazieră) sunt puse în carantină instituționalizată timp de 14 zile. Vor fi testate la intrarea și ieșirea din carantină. Vor beneficia de concediu automat. Comitetele județene de urgență vor administra aceste centre de carantină.”
    • „Pentru cei izolați voluntar la domiciliu, legătura se va ține cu medicul de familie și Direcția de Sănătate Publică.”
    • „Toate testele realizate până azi, inclusiv cele de la Buzău și Alba Iulia, sunt negative.”
    • „Azi, la ora 14.00, se află în carantină 69 de persoane, iar izolați la domiciliu – peste 4.000.”

    Șeful DSU, Raed Arafat: „Azi au fost 10 oferte pentru termo-scannere, sunt în negociere, până la finalul zilei vom ști în cât timp vor fi livrate. Mâine vor fi deschideri de licitații pentru echipamente de protecție. Toată activitatea de achiziții e în desfășurare. Adresăm ziariștilor rugămintea să nu expună oamenii aflați sub control. Riscăm să punem persoanele într-o lumină publică ce le-ar putea aduce probleme”.

    Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

  • El e italianul bolnav de coronavirus care săptămâna trecută a stat 4 zile în România! Imagini de la Drăguțești-Gorj

    Au apărut primele imagini cu Cesare Emendatori, italianul de 71 de ani care a fost săptămâna trecută în România, iar acum e internat într-un spital italian pentru infecție cu coronavirus. Imaginile au fost surprinse de o cameră de supraveghere de la Primăria comunei Drăguțești, județul Gorj.

    Marți, 18 februarie, cetățeanul italian a aterizat pe aeroportul din Craiova, cu o cursă low cost a companiei Wizz Air. A plecat cu o mașină spre județul Gorj, unde are afaceri și unde se află rudele soției sale românce. În drum spre Târgu-Jiu, Cesare Emendatori a oprit în satul Peșteana Jiu, comuna Bâlteni, județul Gorj, unde locuiesc soacra și cumnata sa. Apoi, septuagenarul și-a continuat drumul până la Târgu-Jiu, unde deține un apartament.

    Miercuri, 19 februarie, italianul a mers la Primăria comunei Drăguțești, județul Gorj, pentru a-și plăti impozitele, dat fiind că el are afaceri în zonă. O cameră de supraveghere din Primărie l-a surprins intrând în instituție la ora 13.41 și plecând la ora 13.53, deci după 12 minute.

    Cesare Emendatori era însoțit de un alt italian, mai tânăr, și de un om de afaceri local, probabil partener de business.

    Imagini video cu sosirea și plecarea italianului de 71 de ani, la Primăria Drăguțești – AICI.

    Italianul de 71 de ani și compatriotul său care l-a însoțit la Primăria Drăguțești

    Sâmbătă, 22 februarie, Cesare Emendatori a părăsit România, tot pe calea aerului, de la aeroportul din Craiova.

    Luni, 24 februarie, la două zile după plecarea din România, Cesare Emendatori a fost depistat ca fiind infectat cu coronavirus. A fost internat la un spital din Rimini, oraș-port la Marea Adriatică, situat în apropiere de San Marino, la 330 km sud-est de Milano și la 260 km sud de Veneția, cei doi poli ai infecției cu coronavirus din Italia.

    Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

  • Cum se pregătește Constanța, județ cu frontiere pe trei laturi, pentru întâlnirea cu coronavirusul

    În județul Constanța sunt amenajate trei locuri de cazare secrete pentru potențialii purtători de coronavirus: la Constanța, Eforie și Mihail Kogălniceanu. Județul are frontiere pe trei laturi: terestră la sud (Bulgaria), maritimă la est (Marea Neagră), fluvială la vest (Dunărea).

    Pe teritoriul județului Constanța, spațiile secrete selectate pentru a-i caza pe cei suspectați că au intrat în contact cu persoane bolnave se află în localități apropiate de unele dintre numeroasele puncte de trecere a frontierei (terestre, maritime, fluviale și aeriene). Și anume, la Constanța, Mihail Kogălniceanu și Eforie.

    Aceste locuri de cazare sunt dotate cu toate cele necesare unor astfel de situații: mobilier, apă potabilă, grupuri sanitare, căldură, electrictricitate etc.

    Inițial, se vorbea despre patru astfel de amplasamente, la Constanța, Mihail Kogălniceanu, Mangalia și Ostrov. Ulterior s-a renunțat la Mangalia și Ostrov și a fost adăugată Eforie.

    Harta județului Constanța

    Constanța – oraș și județ – reprezintă un caz special, pe plan național, în lupta împotriva apariției și răspândirii coronavirusului. Particularitatea este dată de numărul mare de Puncte de Trecere a Frontierei (PTF) și de diversitatea acestora:

    • porturile maritime: cele comerciale și de pasageri (Constanța, Constanța Sud-Agigea, Midia, Mangalia) și cele turistice (Constanța, Eforie, Mangalia, 2 Mai);
    • porturile fluviale de pe Dunăre (Hârșova, Cernavodă, Ostrov) și de pe Canalul Dunăre – Marea Neagră (Medgidia, Murfatlar);
    • căile rutiere transfrontaliere cu Bulgaria (Vama Veche, Negru Vodă, Dobromir, plus Ostrov – cu bacul);
    • două aeroporturi internaționale (Mihail Kogălniceanu, Tuzla).

    10 persoane din județ sunt izolate și monitorizate medical la domiciliu

    Până acum, toți constănțenii asupra cărora au existat suspiciuni de infecție cu virusul adus din China au fost izolați și monitorizați la domiciliu. Mai sunt doar 10 astfel de cazuri, aflate și ele spre finalul perioadei (14 zile) de izolare și monitorizare, în propria locuință.

    În județul Constanța au fost în total, până în prezent, 30 de oameni suspectați pe bază de simptome că ar putea fi infectați cu virusul Covid-19. Aceștia s-au aflat sub strictă supraveghere medicală la domiciliu, unde au fost izolați.

    De asemenea, și cele 55 de persoane care au fost izolate la domiciliu după ce au revenit din China au rămas timp de 14 zile sub supraveghere medicală și monitorizate zilnic de personalul din cadrul Serviciului de Epidemiologie al Direcției Județene de Sănătate Publică (DJSP) Constanța, conform declarației purtătorului de cuvânt al instituției, dr. Loti Popescu.

    Ministerul Sănătății a instituit carantina obligatorie de 14 zile pentru persoanele care vin din zonele de focar ale coronavirusului. Testarea pentru Covid-19 se face, în afară de București, în alte trei centre din țară: Cluj-Napoca, Iași și Timișoara, așa cum a anunțat ministrul Sănătății, Victor Costache.

    PTF-urile rutiere – Vama Veche, Negru Vodă Ostrov (pentru bac) și Dobromir (pentru TIR-uri) -, porturile maritime și fluviale, ca și aeroporturile internaționale de la  Kogălniceanu și de la Tuzla (ultimul, pentru avioane mici), sunt atent supravegheate și strict filtrate.

    În cazul navei comerciale, sub pavilion maltez, care a plecat dintr-un port chinezesc, pe 14 decembrie, și a acostat, pe 11 februarie, în Portul Constanța Sud-Agigea, toți membrii echipajului au fost verificați de către reprezentanții DJSP Constanța, nefiind identificată vreo problemă de sănătate.

    În ceea ce privește transportul aerian, toate aeronavele care aterizează pe Aeroportul Internațional de la Mihail Kogălniceanu sau pe cel de la Tuzla sunt  controlate din cauza coronavirusului. Prefectul județului Constanța, George Niculescu, a avut  o întâlnire în acest sens cu oficialii aeroportului.

    În strânsă colaborare cu Ministerul Sănătății, prin DJSP Constanța și IGPFR (Inspectoratul General al Poliției de Frontieră din România), au fost stabilite proceduri concrete de triaj epidemiologic, de răspândire de materiale informative și de respectare a normelor de igienă, pentru fiecare aeronavă care aterizează pe aeroporturile constănțene.

    Foto: Octavian-Mihail Șerbănescu

    Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

  • INTERVIU. Streinu-Cercel: „Acesta e un virus mai prăpădit. Mult mai agresiv e virusul gripal. În SUA sunt peste 10.000 de decese”

    Adrian Streinu-Cercel, managerul Institutului Național de Boli Infecțioase „Matei Balș”, explică pe larg, în cadrul unui interviu acordat site-ului Ziaristii.com, care e mortalitatea provocată de forma nouă de coronavirus, în comparație cu cea produsă de gripa obișnuită.

    Adrian Streinu-Cercel, o somitate în materie de boli infecțioase (activează ca medic la Institutul „Matei Balș” din 1984), afirmă că România este pregătită cu tot ce e nevoie, în caz că vor apărea primele îmbolnăviri cu noul tip de coronavirus, apărut în orașul Wuhan din China: 2019-nCov.

    Celebrul medic nu crede în nicio teorie a conspirației. E ferm convins însă că apropierea emoțională față de bolnavul aflat pe patul de suferință constituie un punct forte în salvarea acestuia de la moarte. Și prezintă drept exemplu cele 21 de cazuri cu SARS din 2003: „Atât timp cât iei lucrurile în serios și te apleci asupra suferinței pacientului, șansa să-i dai o speranță la viață, și una reală, crește considerabil”.

    „Din 11 milioane, să existe 80.000 de îmbolnăviri, cu 2.300 de decese, înseamnă practic nimic”

    Reporter: Domnule profesor, cum a apărut acest virus ucigaș? Până nu demult, chinezii își duceau traiul în mod obișnuit. Apoi au început să se îmbolnăvească brusc, unii să cadă din picioare ca secerați și să moară pe loc. Ați mai pomenit așa ceva, în condițiile în care există totuși o simptomatologie, cum ar fi febră mare, tuse, dificultăți în respirație?

    Adrian Streinu-Cercel: Nu avem cunoștințe de așa ceva. Sunt multe fake-uri. Important e că se cunoaște că Indochina e o zonă din care pleacă majoritatea organismelor emergente, adică cele care apar noi în lumea umană, cu trecere de la animale la om. Acest lucru e cunoscut, și nu de acum, ci de o sută și… de ani.

    – V-am pus întrebarea bazându-mă pe imaginile transmise de marile televiziuni, cu oameni care n-aveau nimic, dar se prăbușeau deodată ca un stâlp de lemn.

    – Și dumneavoastră credeți aceste imagini? Eu mă uit pe telefon, că primesc din 5 în 5 minute câte un mesaj neadevărat. Dar mă distrează astea care sunt acum, cu cățeii pe care îi trimit cu mașinuța la cumpărături. Adică, astea sunt chiar drăguțe. Ceea ce înseamnă că lumea mai face și haz de necaz. Haideți să fim liniștiți! Din 11 milioane, să existe 80.000 de îmbolnăviri, cu 2.300 de decese, înseamnă practic nimic. Și dacă vă uitați pe graficul deceselor, o să vedeți că decesele sunt la cei cu vârste de peste 80 de ani. La această vârstă, nu-ți trebuie foarte mult ca să dezvolți o infecție severă.

    „Atunci când nu respecți natura, ea își pregătește armele”

    – E ciudat că în China se tranșau în piețe lilieci și pangolini nu de ieri, de azi, ci, practic, dintotdeauna. De ce nu s-a întâmplat nimic până acum? Acele condiții improprii de comercializare, lipsa autorizațiilor sanitar-veterinare erau acolo la ordinea zilei.

    – Tocmai. Eu am spus și cu altă ocazie: este vorba despre un malpraxis cu natura. Atunci când nu respecți natura, ea își pregătește armele. Și nu e prima dată. Uitați-vă că marile pandemii de gripă au plecat din Indochina, în anii ’60, pandemia din Hong Kong, SARS-ul.

    – E drept, în 2002 a mai fost virusul SARS, apărut tot în China, tot de la o specie de lilieci în potcoavă. Au murit atunci peste 700 de persoane în întreaga lume. De ce nu s-a învățat din lecția trecutului?

    – Nu este o lecție pentru nimeni, fiindcă azi vorbim despre un microorganism, mâine vom vorbi despre altul. Astăzi vorbim despre coronavirus. S-ar putea ca de poimâine să vorbim despre alte microorganisme. Natura se mișcă.

    „Dacă te iei strict după ce spun ghidurile, s-ar putea s-o încurci”

    – Am avut și noi 20 de cazuri, în 2003, dar nu s-a înregistrat niciun deces. Cum i-ați tratat atunci pe bolnavi?

    – Au fost de fapt 21. Am tratat bolnavii cu foarte mare atenție, cu foarte mare grijă. Atâta timp cât iei lucrurile în serios și te apleci asupra suferinței pacientului, șansa să-i dai o speranță la viață, și una reală, crește considerabil. Dacă te iei strict după ce spun ghidurile, s-ar putea s-o încurci, pentru că ele sunt orientative. Dar ceea ce dictează evoluția unui pacient este relația directă cu el și cunoașterea fiecărei particularități a lui.

    – De ce acum nu s-a găsit nici un antidot?

    – Foarte simplu. Era medicamentelor antivirale de-abia acum începe. S-au descoperit o serie de medicamente care sunt utile în infecția cu HIV. Acum discutăm de o tabletă pe zi, combinată în doză fixă, cu rezultate foarte, foarte bune. Terapia împotriva virusului hepatic C s-a scris în anii în care suntem noi prezenți și avem succes terapeutic în România în proporție de peste 99%. În hepatita B, în momentul de față, la nivel mondial sunt o serie de molecule care avantajează vindecarea.

    „Microorganismele sunt pe noi, în noi și în jurul nostru”

    – Cu ce e deosebit coronavirusul de tip nou, din punct de vedere al agresivității, față de celelalte forme deosebit de grave din această categorie?

    – Nu este mai deosebit. Din contră, este mai prăpădit din punct de vedere al agresivității.

    – De regulă, focarele cu aceste virusuri mortale s-au dezvoltat în țări cu legislație dubioasă. Credeți că ar putea fi vorba despre un război biologic, despre o scăpare voită sau nevoită a coronavirusului din laboratoare, mai ales că în Wuhan, de unde a pornit totul, există un institut creat special pentru asta?

    – Nu, nu! Haideți să nu mergem cu gândul atât de departe, pentru că microorganismele sunt pe noi, în noi și în jurul nostru. Sunt peste tot. Ele au viața lor. Dacă nu le respectăm, atunci ele se răzbună pe noi într-un fel sau altul.

    – Și ele sunt o formă de inteligență, nu?

    – Categoric da. Iar de această inteligență a microorganismelor beneficiază chiar organismul uman. Noi știm că la nivelul celulei există o serie de receptori care transferă în celulele noastre o serie de informații venite de la microorganisme și care ne dictează o serie de răspunsuri. Lucrurile astea se cunosc foarte bine în momentul de față. Știm că avem specii bacteriene pe noi și în noi. Numai la nivelul tubului digestiv avem peste 500 de specii.

    „De ce facem vaccinul? Ca să nu facem gripă. Ce se întâmplă dacă facem gripă și suntem nevaccinați? Păi, s-ar putea să dezvoltăm o formă severă și să ne prăpădim”

    – Bill Gates, fondatorul Microsoft, a avertizat în 2018 că o nouă boală ar putea ucide 30 de milioane de oameni în șase luni. Fundația sa a postat o simulare care arăta o epidemie răspândită din China. Cum comentați spusele lui de atunci?

    – N-a apărut nimic nemaipomenit. Noi ne vaccinăm în fiecare an împotriva virusului gripal. De ce facem asta? Pentru că, timp de un an, studiem circulația diverselor tulpini de virus gripal. Pe urmă vine Organizația Mondială a Sănătății și spune producătorilor de vaccin că foarte probabil astea vor fi tulpini de circulație pentru noul sezon. Vin producătorii, care iau formula de la Organizația Mondială a Sănătății și încep să facă vaccinul. De ce facem vaccinul? Ca să nu facem gripă. Ce se întâmplă dacă facem gripă și suntem nevaccinați? Păi, s-ar putea să dezvoltăm o formă severă și să ne prăpădim. Dacă vă uitați acum pe statisticile din Statele Unite, sunt peste 10.000 de decese la ora la care vorbim. Se estimează că, până la sfârșitul sezonului, vor fi între 14.000 și 15.000. Câte decese avem la SARS? 2.300 și un pic.

    – Acest coronavirus, botezat 2019-nCov, a ajuns pe locul 3 în topul mortalității din întreaga lume, după catastrofala gripă spaniolă din 1918 și cea produsă de AH1N1 în 2009-2010, ultima soldată cu peste 200.000 de decese. E adevărat?

    – Nu, nu, nu! Datele nu sunt adunate în momentul de față. Nu se pot analiza la prima vedere. Ele trebuie interpretate și băgate în niște coduri statistice, care ne dau și ne calculează trendurile. Este o întreaga filosofie, o artă.

    „Șansa ca un microorganism nou să se nască pe teritoriul României este practic inexistentă”

    – Un fapt extrem de îngrijorător e că acest virus are un nou focar în Italia. Și nu numai asta. Există cazuri de coronavirus care nu au de-a face cu cel din China, în sensul că oamenii nu s-au infectat cu virusul adus de-acolo. Ce știți concret despre acest aspect?

    – Eu știu că a fost o persoană care a avut totuși o relație pe filiera China și care a participat la un maraton. Lucrurile încep să se limpezească. Nu apar aceste infecții din senin: că așa vrea cineva. Ele apar într-un anumit context, iar acel context se cheamă context epidemiologic local.

    – Chinezii au construit un spital în câteva zile. Ce s-ar fi întâmplat în România dacă, Doamne ferește, ne-am fi confruntat cu o asemenea situație? Asta pentru că și la noi se mai comercializează carne de porc fără autorizație prin piețe, inclusiv prin Obor, fără autorizație, scoasă din portbagajele mașinilor și cumpărată de oameni inconștienți.

    – Nivelul de comercializare din căruță sau din mașină este mic în România. Cei mai mulți se duc la marile lanțuri de magazine și-și fac cumpărăturile de-acolo. Nu e o problemă. Atâta vreme cât carnea e pregătită termic, virusul se inactivează undeva la 60 de grade Celsius. Șansa ca un microorganism nou să se nască pe teritoriul României este practic inexistentă.

    „Dacă nu reconstruim Institutul Cantacuzino, va fi ca acum: un muzeu”

    – Din 2009, la Institutul Cantacuzino nu s-a mai produs nici un vaccin. Doar un simplu supliment alimentar. Vorbim despre vaccinare, despre igienă, dăm exemple de „așa da, așa nu”, dar ne batem joc exact de cel mai important mijloc de stârpire al virusurilor. De ce și ce-i de făcut?

    – Institutul trebuie refăcut de la zero. Suntem în mileniul 3, suntem în 2020. Dacă nu-l reconstruim, va rămâne ca acum: un muzeu. Trebuie să căutăm resursa umană. Trebuie refăcute toate circuitele cap-coadă.

    – Cum acționează virusul când pătrunde în organismul nostru? De ce sistemul nostru de apărare nu-i poate face față?

    – Sistemul nostru imunitar face față unei apărări pentru acest coronavirus, ținând cont că peste 80% din forme sunt subclinice. Deci, nu le vede nimeni. Sunt duse pe picioare. Ele reprezintă și potențialii donatori de virus, respectiv „răspândacii”. Numai că există un procent de 20% în care se dezvoltă forme ușoare, medii și severe. Din astea ajung să fie cu forme severe circa 2% și se înregistrează decese.

    „Mă spăl cu apă și săpun pe mâini. Mă spăl cu apă și săpun pe față. Nu-mi bag degetele în nas, nici în gură”

    – Dvs. cum vă feriți de gripă, de viruși?

    – Mă spăl cu apă și săpun pe mâini. Mă spăl cu apă și săpun pe față. Nu-mi bag degetele în nas, nici în gură. Folosesc șervețele de unică folosință, le arunc apoi la pubelă și mă spăl din nou pe mâini.

    – În Italia sunt peste un milion de români. Cum am face față unei situații extreme, dacă semenii noștri s-ar întoarce acasă de teama coronavirusului?

    – Românii noștri din Italia nu au niciun fel de probleme. Este un scenariu care nu merită discutat. Așa ceva nu se va întâmpla, cu siguranță. Haideți să vedem ce facem până intră virusul în țară. Să ne mai pregătim puțin, să mai citim niște articole de specialitate. Media să nu mai dea informații aiurea, să nu mai alerteze publicul de pomană, pentru că nu e dracu’ chiar așa de negru. 

    „Avem ce ne trebuie pentru primele cazuri: și laboratoare, și camere făcute la cheie, dușuri chimice” 

    – Traian Băsescu, fostul președinte al României, a declarat că prezența coronavirusului de tip nou în România va fi inevitabilă. Suntem pregătiți în sensul ăsta? Care e cel mai eficace tratament, în opinia dumneavoastră?

    – Eu zic că România s-a pregătit. De exemplu, la nivelul Institutului Național de Boli Infecțioase „Matei Balș” n-am așteptat pe nimeni să vină să-mi spună ce am de făcut. Am accesat niște fonduri europene cu chiu, cu vai. Am făcut un proiect care a stat 4 ani de zile și l-am depus să fie aprobat până a venit Ebola. Am fost întrebat de către niște experți externi: „De ce ne trebuie nouă astfel de facilitate?”. Cum a venit Ebola, nu s-a mai pus problema de ce ne mai trebuie astfel de facilitate, din partea inspecției străine. Așa se întâmplă când ne dăm pe mâna altora. Între timp, am făcut și facilitatea de care vă vorbeam, și laboratoarele, și zona de izolare. Avem ce ne trebuie pentru primele cazuri. Când a fost problema cu Ebola, a trebuit să inventăm niște camere din plastic și să le băgăm în cele uzuale de spital. Acum însă avem camere cu această destinație: gata făcute, la cheie, cu dușuri chimice, cu de toate.

    – De ce dumneavoastră ați reușit să modernizați spitalul cu fonduri europene, iar în altă parte nu se întâmplă nimic?

    – Eu știu așa: omul sfințește locul.

    „Pe vremea lui «nea Nicu», începând cu clasa a 6-a și a 7-a, ne aduceau tot felul de cărțulii. Erau acolo informații și despre cum să ne ferim de bolile cu transmitere sexuală” 

    – Care e cel mai eficace tratament pentru coronavirus?

    – Nu există un tratament eficace specific. Trebuie să fii cu ochii pe pacient, să-i sesizezi fiecare modificare a parametrilor biologici și, din punct de vedere al funcțiilor organelor, să intervii la momentul potrivit. Faci chestia asta, ai șanse foarte mari să scoți pacientul din faza critică.

    – Cum comentați informația despre posibilul leac medicamentos cu asocieri între pastilele ce se iau pentru HIV/SIDA și cele antivirale pentru formele de gripă, având în vedere că sunteți expert în domeniul HIV/SIDA?

    – Este adevărată. Informația n-a plecat din China, ci din SUA, de la Institutul Național de Sănătate, unde s-au făcut studii pe baza unui preparat anti-retroviral, la care s-a asociat un preparat de interferon. Interferonii sunt moleculele noastre de apărare din organism împotriva virusurilor, care blochează intrarea virusurilor în celule prin semnal membranal.

    – Ce sfat profesionist ați da copiilor, tinerilor, părinților, vârstnicilor?

    – Le-aș da părinților: să le facă o educație așa cum trebuie copiilor. Le-aș da cadrelor didactice: să fie atente la cum îi educă pe cei mici. Aș da o indicație celor din Ministerul Educației: să introducă obligativitatea orei de Educație pentru Sănătate. Că de-acolo pleacă totul. Dacă-i creștem frumos și educați, n-au nevoie de noi pe urmă ca să-și facă viața. Pe vremea mea, pe vremea lui „nea Nicu”, începând cu clasa a 6-a și a 7-a, ne aduceau tot felul de cărțulii. Erau acolo informații și despre cum să ne ferim de bolile cu transmitere sexuală. Încă din clasa I, aveam prosopelul, săpuniera și sandviciul. Dimineața, la prima oră, învățătoarea ne controla dacă avem toate cele necesare. Nu ne duceam la baie fără să avem săpunul nostru și prosopul nostru. Acum avem dispensere, alea, alea, dar sunt goale, pentru că nu le umple nimeni.

    Cine este Adrian Streinu-Cercel

    • Activează ca medic la Institutul Național de Boli Infecțioase „Matei Balș” din 1984. În prezent, este și managerul acestei instituții prestigioase.
    • A lucrat ca secretar de stat la Ministerul Sănătății, în perioada 2009-2012.
    • Din 2006, este profesor universitar la Universitatea de Medicină și Farmacie „Carol Davila” din București, unde a fost și președintele Senatului UMF „Carol Davila”.
    • A studiat la Facultatea de Medicină și Farmacie din cadrul Universității „Carol Davila” din București în perioada 1976-1982.
    • Din 2013 este președinte al Societății de Boli Infecțioase și HIV/SIDA.
    • Este expert:

    – în „Problemele bolilor infecțioase din anii ’90”, titlul obținut la The Complutense University – San Lorenza de El Escorial (Spania, 1994).

    – în Programul de instruire HIV/SIDA, titlu obținut la Midwest AIDS Training and Education Center (SUA, 1993).

    • Din 2009 este:

    – membru titular al Academiei de Științe Medicale din România;

    – președinte al Academiei Europene HIV/SIDA și de Boli Infecțioase;

    – vicepreședinte al Societății Române de Sepsis, cu multe Comunicări în Parlamentul European pe tematica HIV SIDA;

    – reprezentantul României în Board-ul international RSV;

    – reprezentant al României la Focal Point Copenhaga 2009 și membru în board-ul international «I-C 3» (International quarter Hepatitis HCV), vice chairman CEE – reprezentantul boardului hepatita HCV la nivel național, fondator al Academiei Europene HIV/SIDA și de Boli Infecțioase.

    • Din 2008 este:

    – preşedinte al Comisiei de Boli Infecţioase şi de Luptă anti SIDA MSP (Ministerul Sănătăţii Publice).

    • Distincții:

    – Ordinul Naţional „Serviciul Credincios” în rang de Ofiţer, conferit de Preşedintele României, Traian Băsescu (2000)

    – Doctor honoris causa – Universitatea de Medicină şi Farmacie „Gr. T. Popa” Iași (2009)

    – Doctor honoris causa – Universitatea „Ovidius” Constanța (2011)

    – Premiul pentru medicină (2010)

    – Doctor honoris causa – Universitatea de Medicină şi Farmacie „Nicolae Testemiţanu” din Chişinău (2010).

    – Ordinul Național „Serviciul Credincios” în grad de Comandor, conferit de Președintele României, Traian Băsescu (2010)

    • Este autor și coautor a 15 cărți în domeniul său de specialitate.

    Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

  • Panică în Oltenia! Italianul infectat cu coronavirus a aterizat la Craiova și a stat 4 zile în Gorj, unde are afaceri. La plecare și-a pupat rudele

    Italianul de 71 de ani, întors recent din România în Italia și diagnosticat cu coronavirus, a fost în țara noastră în perioada 18-22 februarie. El a aterizat la Craiova (județul Dolj) și a plecat cu o mașină în județul vecin de la nord, Gorj, unde are afaceri și unde locuiesc rudele soției sale române.

    Detalii despre traseul și întâlnirile italianului

    • 18 februarie. A aterizat la Craiova, a trecut cu mașina prin satul Peșteana Jiu din comuna Bâlteni, județul Gorj, apoi a plecat la Târgu-Jiu, unde deține un apartament.
    • 19-21 februarie. A avut întâlniri cu parteneri de afaceri, la restaurante din Târgu-Jiu. S-a deplasat și în comuna Drăguțești, unde deține un abator. A fost, de asemenea, la Slivilești, unde a participat și la o vânătoare, întâlnindu-se și cu primarul comunei.
    • 22 februarie. A plecat din Târgu-Jiu la aeroportul din Craiova, pentru zborul spre Italia. A oprit din nou la Peșteana Jiu, unde a stat circa o jumătate de oră la casa soacrei sale. La plecare i-a îmbrățișat și pupat pe cei din familia soției sale.

    În această zona a Gorjului, pe hartă sunt marcate localitățile în care a fost italianul săptămâna trecută: Peșteana Jiu (com. Bâlteni), Târgu-Jiu, Slivilești, Drăguțești

    Italianul de 71 de ani și mult mai tânăra sa soție româncă au un băiat de 10 ani, care și-a însoțit tatăl în România, dar a stat mai mult la bunica sa din Peșteana.

    După ce s-a aflat situația italianului, câțiva medici s-au deplasat acasă la rudele acestuia, pentru a le preleva probe biologice. Acestea au fost trimise la București, la Institutul „Matei Balș”, pentru a fi analizate.

    Comunicări de la Ministerul de Externe

    Ministerul Afacerilor Externe (MAE) a confirmat că italianul a aterizat pe aeroportul din Craiova pe 18 februarie.

    În perioada în care italianul a fost în România, acesta a locuit în județul Gorj, unde a luat contact cu soacra sa și cu alte persoane. „La acest moment, s-a declanșat o anchetă epidemiologică, urmând a fi identificate cu exactitate toate persoanele cu care cetățeanul italian a intrat în contact. De asemenea, pentru fiecare dintre aceste persoane vor fi luate măsurile necesare, în funcție de gradul de expunere”, precizează MAE.

    Câteva date despre italian

    • Bărbatul are cetățenie italiană și a fost în România în perioada 18-22 februarie.
    • În această perioadă, bărbatul a vizitat rudele soției sale, cetățean român, și a avut mai multe întâlniri de afaceri.
    • Autoritățile române au activat protocoalele necesare în acest tip de situație. Va fi declanșată o anchetă epidemiologică și vor dispuse măsurile de carantină sau izolare, după caz.

    Primarul din Bâlteni (în prim-plan, în dreapta imaginii)

    Streinu Cercel: Risc mic ca italianul să fi fost contagios pe teritoriul României!

    Adrian Streinu Cercel, managerul Institutului de Boli Infecțioase „Matei Balș” din Capitală, a declarat la Digi 24: „Riscul de a transmite pe teritoriul României este foarte mic (…) Știm cu toții că această perioadă (de incubație – n. red.) este de până la 14 zile. S-a aflat, într-adevăr, pe teritoriul României în perioada de incubație, dar fără să aibă potențial de transmitere. Debutul bolii a avut loc la 48 de ore după ce a ajuns pe teritoriul Italiei, ca atare riscul să fi fost contagios pe teritoriul României este foarte mic”.

    Italianul de 71 de ani, cu reşedinţa în oraşul Cattolica (regiunea Emilia Romagna), diagnosticat cu coronavirus, se află în acest moment internat la spitalul din Rimini, secţia de boli infecţioase, dar starea sănătăţii lui nu este gravă, scrie presa italiană.

    Potrivit publicaţiei „Il Resto del Carlino”, care citează surse din cadrul regiunii Emilia Romagna, bărbatul s-a prezentat luni la spitalul din Cattolica, la „Urgenţe”, având simptome de febră şi tuse. Acesta a declarat că s-a întors în weekend din România. Bărbatul a fost transferat la spitalul „Infermi” din Rimini, unde a fost confirmat ca pozitiv la testul cu coronavirus.

    Bărbatul lucrează în domeniul hotelier, scrie „Corriere di Bologna”.

    Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

  • Italia devine un focar tot mai periculos: 11 morți, cel puțin 322 de infectați. Coronavirusul ucide bătrâni

    Italia se afundă în teroarea virusului ucigaș. Numărul persoanelor decedate din cauza noului tip de coronavirus a ajuns la 11, iar cazurile de infectare sunt de 322.

    Marți, alte patru persoane vârstnice au murit în nordul Italiei, ca urmare a infectării cu coronavirus: trei în regiunea Lombardia (o femeie de 83 de ani, un bărbat de 84 de ani și altul de 91 de ani) și una în Veneto (o femeie de 76 de ani, la Treviso).

    Parlamentul European le-a recomandat angajaților săi să stea acasă, în carantină, dacă au călătorit recent în regiunile din nordul Italiei afectate de noul coronavirus, potrivit unui e-mail transmis luni seara, scrie Reuters. Funcționarii sunt sfătuiți să lucreze de acasă, pentru următoarele două săptămâni, dacă au călătorit Lombardia, Piemont, Emilia-Romagna, Veneția, China, Singapore și Coreea de Sud.

    Comisia Europeană le-a recomandat angajaților să evite călătoriile în Italia, iar cei care deja au fost în regiunile afectate de coronavirus să lucreze de acasă pentru următoarele două săptămâni.

    • Guvernul italian a trimis armata în ”zona roşie” din nordul ţării, ce cuprinde 11 localităţi din regiunile Lombardia şi Veneto, afectate major de epidemia de coronavirus. Corpul Carabinierilor din Codogno, comuna unde locuieşte ”pacientul zero” – un bărbat în vârstă de 38 de ani de la care autorităţile presupun că a pornit epidemia în nordul Italiei, dar încă nu se ştie cum a contractat virusul -, a confirmat pentru agenţia EFE că în zona periferică celor 11 localităţi se află de luni seară 40 de militari care supraveghează ca nimeni să nu intre şi să nu iasă din acea zonă de carantină. Alături de armată au fost mobilizaţi şi 124 de carabinieri ca unitate de sprijin, plus alţi membri ai forţelor de ordine.
    • Două noi regiuni italiene sunt afectate de epidemia de coronavirus: Toscana și Sicilia.
    • Autoritățile italiene au deschis o anchetă privind specula cu măști sanitare, în condițiile în care prețurile au crescut de la un cent la 10 euro (de 1.000 de ori!). „Prețul pentru măștile vândute online a crescut de la un cent la 10 euro bucata, în timp ce un litru de dezinfectant, care costa acum o săptămână 7 euro, este vândut acum cu 39 de euro”, a declarat, pentru Reuters, procurorul-șef adjunct al parchetului din Milano, Tiziana Siciliano.
    • Poliția a avertizat populația că există indivizi care se legitimează drept inspectori sanitari pentru a pătrunde în case, cu scopul de a fura bani sau obiecte prețioase.
    • Croația a înregistrat primul caz de infecție cu coronavirus, fiind vorba despre un pacient tânăr care este internat într-un spital din capitala Zagreb, cu simptome ușoare, a anunțat premierul Andrej Plenkovic, citat de Reuters.
    • Și Austria a raportat primele două cazuri de îmbolnăviri, fiind vorba despre doi italieni care trăiesc în provincia Tirol și, cel mai probabil, s-au infectat după o excursie în Lombardia.
    • Autoritățile austriece au plasat în carantină un hotel din orașul turistic Innsbruck, în inima Alpilor, unde a lucrat o recepționeră italiană contaminată cu coronavirus.
    • Un medic italian, aflat în vacanță în stațiunea spaniolă Tenerife (Insulele Baleare), a ieșit pozitiv la testul pentru coronavirus. Urmarea: 1.000 de turiști din hotelul în care era cazat doctorul sunt izolați. Turistul, cel mai probabil din Lombardia, a început să se simtă rău și a mers la clinica Quirón din Tenerife, unde a fost izolat imediat.
    • Primul caz din Spania continentală: o femeie care locuiește în Barcelona și care a călătorit recent în nordul Italiei. Este al patrulea infectat din țară, după ce trei turiști din Germania, Italia și Marea Britanie au fost confirmați pozitiv în Insulele Canare și cele Baleare.
    • Japonia, Coreea de Sud și Hong Kong au dispus și ele măsuri de prevenire a răspândirii virusului. Cursurile au fost suspendate, iar angajații companiilor urmează să lucreze de acasă.
    • A fost înregistrat al patrulea deces pe nava de croazieră Diamond Princess, din apele Japoniei (zona Yokohama).
    • Iranul a ajuns la 16 morți, fiind a doua țară din lume ca număr de victime, după China (2.660), dar înaintea Italiei (11) și a Coreei de Sud (10).

    Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

  • Un italian, venit din România, a fost internat în Italia, fiind infestat cu coronavirus. Autoritățile române nu știu nimic

    Un italian în vârstă de 72 de ani a fost depistat ca fiind bolnav în urma infestării cu coronavirus. Acesta e internat într-un spital din provincia Rimini, pe coasta de est a Italiei. Autoritățile medicale au descoperit că acesta venise de curând din România.

    „Persoana în vârstă de 72 de ani, din Cattolica, provincia Rimini, care s-a întors de curând din România este în prezent internată în spitalul regional. Autoritățile medicale efectuează controale asupra membrilor familiei și a persoanelor care călătorit cu el. Există patru noi cazuri depistate și în regiunea  Emilia-Romagna,  care aduc numărul persoanelor infectate pe teritoriul regional la  23”, se arată în cotidianul italian Corriere Romagna.

    Autoritățile din România au fost luate prin surprindere de informația publicată de cotidianul italian și, acum, încearcă să descopere cine e, dacă și care a fost traseul lui prin țara noastră.

    „Cu privire la informațiile vehiculate în mass-media referitoare la confirmarea unui caz de infecție cu COVID-19 în Italia, Rimini, MAE, prin intermediul Ambasadei României la Roma a întreprins, în regim de urgență, demersuri pe lângă autoritățile locale pentru obținerea unor informații suplimentare, inclusiv cetățenia pacientului și cu privire la eventuala ședere a acestuia pe teritoriul României. În baza informațiilor obținute vor fi întreprinse măsurile necesare pe teritoriul României”, se arată într-un comunicat al MAE, citat de Digi 24.

    Până acum, nicio persoană cu coronavirus nu a fost depistată pe teritoriul României deși au fost zeci de alarme false.

    În Italia sunt 288 de persoane infestate, 7 au decdat în urma complicațiilor provocate de coronavirus. La nivel global sunt 80.354 de cazuri, 2.707 decese, iar 27.898 persoane infestate s-au însănătoșit.

    Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

    CITIȚI ȘI:

    * Vaccinul Coronavirus, pregătit pentru testele pe oameni! Două tratamente, gata în două săptămâni

    * Emil Boc critică dur CCR pentru amestec în lupta politică: „decizia sfidează textul Constituției”

    * Parchetul militar, dosar penal pentru urmărirea jurnaliștilor și procurorilor. Un militar, implicat

    * Alarma CORONAVIRUS în Italia: al patrulea deces! Se întorc românii din zonele de risc. Lumea în faţa unui dublu pericol: epidemia şi criza economică

    * Ce trebuie să facem pentru a evita infectarea cu coronavirus. Trei reguli sfinte, prezentate de un expert în sănătate

    * Coronavirusul transformă Italia într-un Wuhan al Europei. Bilanț înfricoșător: 3 morți, cel puțin 155 de infectați

  • Coronavirus, scandalul măștilor. Consiliul Concurenței investighează producătorii din Sănătate după scumpiri alarmante

    Prețul măștilor de protecție a explodat în ultimele zile pe fondul amenințării epidemiei de coronavirus. Un pachet cu 50 de bucăți atinsese aproape 500 de lei pe emag, cel mai mare magazin online din România. Această mărire exponețială a prețurilor la echipamentele de protecție medicală a activat Consiliul Concurenței, dar a determinat și conducerea gigantului online să ia o măsură fără precedent.

    ”La ora actuală cererea de echipamente medicale de protecţie, respectiv măşti medicale, este foarte mare, iar producătorii nu reuşesc să acopere solicitările.  În acelaşi timp, însă, nu este normal ca unele companii să profite de această situaţie şi să crească preţurile nejustificat. Ca urmare, investigăm comportamentul companiilor care comercializează produse şi echipamente de protecţie din domeniul sănătăţii şi securităţii în muncă, în contextul majorării excesive a preţurilor acestora”, a declarat Bogdan Chiriţoiu, preşedintele Consiliului Concurenţei, pentru News.ro.

    Firmele care încalcă legea concurenţei riscă amenzi care pot ajunge până la 10% din cifra de afaceri.

    ”Dacă vom constata încălcarea regulilor de concurenţă, aşa cum ştiţi, companiile implicate riscă amenzi care pot ajunge până la 10% din cifra de afaceri”, a mai spus Chiriţoiu.

    De exemplu, un set cu 50 de măşti medicale a ajuns să coste, cumpărată online de pe un site specializat, aproape 500 de lei, adică 10 lei/ bucata, faţă de câteva zeci de bani cât era până în prezent.

    În ultimele zile, pe fondul discuţiilor referitoare la riscul crescut de infecţie cu coronavirus, în rândul populaţiei, stocurile de măşti medicale la preţurile obişnuite s-au epuizat.

    Pe fondul atenționărilor venite de la Consiliul Concurenței, emag a decis cumpărarea tuturor stocurilor de măști de protecție existente pe piață și vânzarea lor în pierdere.

    ”În aceste condiţii, am văzut cu toţii o creştere foarte mare a preţurilor la aceste produse care erau vândute prin platforma marketplace şi am identificat câteva soluţii care să rezolve situaţia actuală, în beneficiul clienţilor.

    Dată fiind amploarea fără precedent a cererii pentru astfel de produse am identificat stocuri în România şi am cumpărat tot ce se putea găsi în ţară, de la distribuitorii existenţi. Astfel, am achiziţionat măşti şi la preţul de 7 lei/bucata, însemnând 350 de lei setul de 50 de bucăţi, şi am decis să suportăm diferenţa de preţ în toată această perioadă astfel încât clienţii să le poată cumpăra la 3 lei bucata”, se arată în comunicatul platformei de vânzări online, citată de News.ro.

    De asemenea, compania a anunțat că a identificat stocuri şi în alte ţări precum Turcia, Macedonia şi Ucraina, pe care le va aduce în zilele următoare în depozitele eMAG.

    ”Chiar dacă în magazinele online mari din Vestul Europei preţul pentru o mască a ajuns la 5 lei, iar în farmacii între 3 și 5 lei sau stocurile sunt epuizate, eMAG va subvenţiona costul pe perioada crizei de măşti medicale”, se arată în comunicatul dat publicității.

    Cu toate aceste măsuri, criza măștilor va continua, multe farmacii raportând că nu au măști de protecție, iar distribuitorii anunță că toate stocurile sunt epuizate.

    Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

    CITIȚI ȘI:

    * Vaccinul Coronavirus, pregătit pentru testele pe oameni! Două tratamente, gata în două săptămâni

    * Emil Boc critică dur CCR pentru amestec în lupta politică: „decizia sfidează textul Constituției”

    * Parchetul militar, dosar penal pentru urmărirea jurnaliștilor și procurorilor. Un militar, implicat

    * Alarma CORONAVIRUS în Italia: al patrulea deces! Se întorc românii din zonele de risc. Lumea în faţa unui dublu pericol: epidemia şi criza economică

    * Ce trebuie să facem pentru a evita infectarea cu coronavirus. Trei reguli sfinte, prezentate de un expert în sănătate

    * Coronavirusul transformă Italia într-un Wuhan al Europei. Bilanț înfricoșător: 3 morți, cel puțin 155 de infectați

  • Vaccinul Coronavirus, pregătit pentru testele pe oameni! Două tratamente, gata în două săptămâni

    Vaccinul Coronavirus, pregătit pentru testele pe oameni! Două tratamente, gata în două săptămâni

    Primul vaccin anti-coronavirus este pregătit să fie testat pe oameni. Pentru prima dată în istoria medicală s-a reușit realizarea unui vaccin în mai puțin de 100 de zile de la izbucnirea unei epidemii. Două tratamente, posibil să fie gata în trei săptămâni. 

    Primul pacient inefestat cu cornavirus se presupune, conform anchetelor și cercetărilor făcute de autoritățile chineze, a fi fost o persoană în vârstă din Wuhan ce suferea de maladia Alhzeimer și care ieșea foarte rar din casă. A decedat la 1 decembrie 2019, fiind prima victimă a virusului chinezesc.

    Vaccinul pe care Institutul Național de Alergie și Boli Infecțioase (NIAID) și producătorul de medicamente Moderna l-au dezvoltat pentru combaterea coronavirusului este gata să fie testat pe oameni, a declarat directorul NIAID, Anthony Fauci, pentru Wall Street Journal .

    Vaccinul dezvoltat rapid va fi testat pe 20-25 de voluntari sănătoși la începutul lunii aprilie pentru a se stabili dacă două doze vor fi suficiente și vor genera imunitatea necesară pentru protejarea împotriva infecției. Rezultatele vor fi disponibile în luna iulie, a declarat Fauci pentru WSJ.

    Calendarul dezvoltării medicamentului și studiul clinic preconizat a fost unul extraordinar. „Intrarea într-un proces de faza unu (testarea pe oameni) în termen de trei luni de la obținerea secvenței este, fără îndoială, un record mondial”, a spus Fauci.

    Cu toate acestea, astăzi nu este sigur dacă medicamentul va funcționa, având în vedere că tehnologia pe bază de gene pe care o folosește încă nu a dus la realizarea unui vaccin uman aprobat.

    Un prim studiu de succes trebuie urmat, de asemenea, de studii suplimentare și îndeplinirea tuturor criteriilor de aprobare din partea autorităților medicale, a mai spus reprezentantul institutului medical.

    Acest lucru înseamnă că un vaccin contra coronavirusului nu va fi gata pentru o distribuție pe scară largă până la începutul anului viitor, dar în situații extreme, dacă trece cu bine faza testării umane, poate fi folosit în epicentrul epidemiei mult mai devreme.

    În trei săptămâni sunt așteptate rezultatele preliminare a două studii clinice care testează tratamente potențiale pentru coronavirus, a declarat directorul general al Organizației Mondiale a Sănătății.

    Unul dintre tratamente combină medicamentele HIV Lopinavir și Ritonavir, în timp ce celălalt tratament testează  efectul medicamentului antiviral Remdesivir, produs de o companie de biotehnologie din SUA, a declarat Tedros Adhanom Ghebreyesus, director OMS, la o conferință de presă la sediul agenției.

    „Chiar dacă oamenii sunt infectați, este cu adevărat esențial ca viața lor să fie salvată”, a declarat oficialul.

    După cum se vede, într-un timp scurt s-au făcut pași importați în ce privește găsirea unui tratament eficace împotriva coronavirusului.

    Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

    CITIȚI ȘI:

    * Emil Boc critică dur CCR pentru amestec în lupta politică: „decizia sfidează textul Constituției”

    * Parchetul militar, dosar penal pentru urmărirea jurnaliștilor și procurorilor. Un militar, implicat

    * Alarma CORONAVIRUS în Italia: al patrulea deces! Se întorc românii din zonele de risc. Lumea în faţa unui dublu pericol: epidemia şi criza economică

    * Ce trebuie să facem pentru a evita infectarea cu coronavirus. Trei reguli sfinte, prezentate de un expert în sănătate

    * Coronavirusul transformă Italia într-un Wuhan al Europei. Bilanț înfricoșător: 3 morți, cel puțin 155 de infectați

    * Toți românii care vin din regiunile italiene Lombardia și Veneto vor fi ținuți în carantină 14 zile

  • Orban le cere românilor din Italia „să nu vină în România decât în situații urgente sau absolut necesare”

    Luni seară, la Digi 24, premierul Ludovic Orban le-a cerut românilor din Italia, aflați în regiuni de risc din punct de vedere viral, să nu mai vină în România în perioada următoare decât în „situații urgente sau absolut necesare”, pentru a împiedica răspândirea coronavirusului în rândul familiilor și prietenilor din țară.

    Apelul lui Ludovic Orban

    • „Cea mai mare problemă este a cetățenilor care intră în țară cu mașina proprie. Toți cei care intră sunt obligați să completeze un formular, li se cer actele de identitate, nu pot fi forțați să arate actele din Italia, dar recomandarea asta ar fi să li se solicite și să arate actele din Italia.”
    • „Dacă vin din zonele afectate, intră automat în carantină. Dacă vin din regiunile unde există risc crescut, măsura este de izolare la domiciliu. Carantină înseamnă și carantină instituționalizată.”
    • „Nu putem forța un cetățean român din Italia să ne prezinte pașaportul sau actul de identitate românesc, dar am insistat către Poliția de Frontieră și DSP să afle cu precizie unde stă în Italia, unde lucrează, astfel încât să stabilim cu precizie dacă este cazul să luăm o măsură sau alta.”
    • „Fac un apel la cetățenii români din zonele afectate ca, în această perioadă, să evite pe cât posibil deplasările care nu sunt urgente sau absolut necesare. Dacă pot să nu se deplaseze spre România, e un act de responsabilitate. Dacă au fost în zone cu risc minim, își pot contamina familia și prietenii.”
    • „Avem foarte multe intrări din Italia. Este un trafic mare. Ar fi bine ca românii să evite deplasările în zone cu risc mare de contaminare.”
    • „Le-am solicitat cetățenilor români să respecte toate deciziile și informările privind coronavirusul.”
    • „Din fericire, până astăzi nu este niciun cetățean român care să fie bolnav. În România nu există niciun caz confirmat.”

    Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!