Etichetă: coronavirus

  • Ghiță TV, amendat pentru propagarea minciunii că spitalele ar mitui rudele celor decedați ca să-i declare morți de Covid-19

    România TV, postul de televiziune al lui Sebastian Ghiță, a fost amendat de Consiliul Național al Audiovizualului cu suma de 5.000 de lei pentru că a împrăștiat fake news, scrie site-ul paginademedia.ro.

    RTV a făcut emisiuni în care s-a afirmat că spitalele ar plăti rudele celor decedați pentru ca să-i declare morți de Covid-19.

    “Fabrică” de fake news, RTV – poreclită și “Ghiță TV” – a difuzat poveștile despre așa-zisa “cumpărare a morților” fără să prezinte nicio dovadă și fără să încerce măcar să verifice dacă e ceva real.

    “Argumentele” prezentate de Laura Duță și Radu Șerbănescu, “jurnaliștii” de la Ghiță TV: “spitale cunoscute”, “informații primite la redacție”, “noi suntem doar jurnaliști”

    Întreaga emisiune, în care s-au preluat temele ventilate de PSD și propaganda rusă în mediul online – în special pe Facebook –, s-a bazat pe afirmații evazive și generale. “Spitale cunoscute” (nu s-a pronunțat niciun nume concret) ar “oferi bani” rudelor unor persoane decedate pentru ca morții să fie declarați cu Covid-19.

    „Eu am văzut un reporter care spune: «Mai multe spitale cunoscute din România au oferit bani». Jurnalista promite că le va proba. Unde s-au probat? Sunt acuzații făcute cu subiect și predicat de reporter. Trebuie să aduci probe, când acuzi pe cineva la televizor. E grav”, a afirmat Radu Herjeu în ședința CNA, conform paginademedia.ro. Toți membrii instituției au fost de acord cu punctul de vedere al lui Herjeu.

    Roxana Niculescu, reprezentanta RTV, a continuat să susțină fake news-ul chiar și în fața CNA: „Informațiile și mărturiile din emisiune au fost date pe surse. Afirmațiile se vor proba la Parchet, unde a fost deschis un dosar în această speță”.

    Angajata lui Ghiță a fost pusă la punct de Herjeu: „Problema este că atunci când o prezinți la televizor astfel de lucruri, fără probe, există un articol care sancționează asta. Probele nu se dau la Parchet, ci la televizor. Voi sunteți televiziune, nu Parchet”. Dorina Rusu, de asemenea membră a CNA, a adăugat: “Mi se pare improbabil ca un spital sau doctor să dea bani pentru ca un pacient să fie declarat decedat de covid. N-au fost prezentate probe“.

    Emisiunea RTV în care s-au difuzat pe post zvonurile lansate de postacii PSD și ai propagandei rusești l-a avut ca moderator pe Radu Șerbănescu, iar reportera care a făcut “dezvăluirile incendiare” de pe Facebook se numește Laura Duță.

    Ce au spus “jurnaliștii” de la postul lui Sebi Ghiță și cum au încercat ei să scape de responsabilitatea celor afirmate, puteți citi mai jos:
    „Radu Şerbănescu, moderator:

    Mergem acum la colega mea, Laura Duţă, care a venit cu dezvăluiri incendiare în exclusivitate despre banii pe care rudele morţilor cu Covid i-ar fi primit de la spitale celebre ca să scrie că victimele aveau noul coronavirus.

    La mijloc este o întreagă afacere.

    Rudele au primit până la 2.000 de euro iar miza era de fapt suma pe care o primea spitalul pentru pacienţii de coronavirus.

    Laura Duță, reporter:

    Mai multe spitale – trei, spuneam eu în această dimineaţă – cunoscute din România au oferit bani aparţinătorilor celor care au murit în spitale pentru a se trece în certificatele constatatoare ale decesului cauza COVID-19 chiar dacă au murit din alte cauze, cum ar fi infarct.

    Un spital renumit din Bucureşti oferă 3.000 ca să stai 2 săptămâni în spital să fii declarat bolnav cu COVID. Sunt informaţii pe care le-am primit în redacţie, informaţii extrem de importante.

    Noi, până la urmă, suntem doar jurnalişti am încercat cumva să aflăm mai multe şi să probăm aceste imformaţii“.

    Zvonurile au fost verificate și de reporterii Ziaristii.com: niciunul dintre cei care le susțineau pe Facebook n-a putut furniza detalii când a fost întrebat nominal

    Ziaristii.com a încercat în mai multe rânduri, în ultimele luni, să documenteze astfel de cazuri vehiculate în special pe Facebook. Inclusiv așa-zisul caz cu persoana moartă de infarct și pentru care s-ar fi dat bani ca să fie trecută decedată de Covid-19 a fost în atenția reporterului. Niciodată, însă, nu s-a putut ajunge la sursa primară a zvonului. Cei care le susțineau vehement pe Facebook fie nu mai răspundeau, fie mărturiseau, când erau contactați, că au auzit de la cineva care știe de la altcineva. Inevitabil, când erau rugați să furnizeze datele de contact ale “prietenilor, rudelor, cunoscuților” care “pățiseră chiar ei așa ceva”, răspundeau că respectivii nu doresc să își prezinte public cazul.

    Întreaga construcție a acestui zvon este, dealtfel, bazată pe o eroare primară: rudele celor morți nu sunt niciodată întrebate, în România, ce boală vor să se treacă pe certificatul de deces. Responsabilitatea de a completa certificatul îi revine medicului, iar acesta trece cauza morții, nu rudele sau prietenii celui care a încetat din viață.
    Așadar, spitalele n-ar fi avut niciun motiv să ofere bani pentru ca “rudele să declare decedații morți de Covid”, deoarece nu rudele “declară” dacă omul a murit de răceală, de bătrânețe sau pentru că a căzut din pom, de exemplu.

    Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

    CITIȚI ȘI:

    * FOTO+VIDEO. Sorina, la un an de America. „Familia Șărămăt o învăța să ne dea foc la casă și să fugă” / „Bătăi cu cureaua pe pielea goală și cu urzica” / „A fost pregătită de asistenta maternală «să țipe, să se tăvălească pe jos, să se țină de balustradă, să facă pe ea»” / „Au învățat-o să toarne o cafea în capul doamnei psiholog”

  • GRAFIC. România a ajuns să aibă mai multe cazuri noi de infectare decât Italia și cam tot atâtea ca Spania – două țări grav lovite de pandemie

    Un cumul de evenimente și circumstanțe a făcut ca, în ultimele zile, România să ajungă la mai multe cazuri de infecții noi cu coronavirus decât două dintre țările grav afectate de pandemie, Italia și Spania!

    În timp ce, în cele două state mediteraneene, epidemia a intrat sub control, iar numărul cazurilor de infectare a scăzut de la mii pe zi la sub 300, în România ridicarea restricțiilor și campaniile PSD au dus la un proces invers.

    Italia – medie de 260 de cazuri pe zi

    Italia este o țară foarte greu încercată de pandemie – prima din Europa lovită brutal de primul val. Până acum s-au consemnat aproape 240.000 de cazuri și 35.000 de morți.

    Însă lucrurile s-au reglat și, după depășirea vârfului, în a doua jumătate a lui martie, panta a fost descendentă. Începând cu 1 iunie, în Italia a mai fost o singură zi în care s-au consemnat peste 400 de cazuri, după ce pe 21 martie se înregistraseră 6.540.

    În ultima săptămână, cifrele arată chiar bine pentru o țară cu peste 63 de milioane de locuitori, media fiind e 261 de cazuri pe zi:

    • 16 iunie: 210 cazuri
    • 17 iunie: 328
    • 18 iunie: 331
    • 19 iunie: 251
    • 20 iunie: 264
    • 21 iunie: 224
    • 22 iunie: 221.

    Spania – medie de 340 de cazuri pe zi

    Spania este, cronologic vorbind, a doua țară europeană unde pandemia de Covid-19 a lovit cu furie. În țara de 43 de milioane de locuitori s-au consemnat până acum aproape 295.000 de cazuri de infectare și peste 28.000 de morți.

    Vârful dramei a fost atins în perioada 25 martie – 4 aprilie, cu câteva zile întârziere după Italia.

    Acum, situația este sub control, iar în ultima săptămână media noilor îmbolnăviri a fost de 342 pe zi:

    • 16 iunie: 219 cazuri
    • 17 iunie: 355
    • 18 iunie: 585
    • 19 iunie: 307
    • 20 iunie: 363
    • 21 iunie: 334
    • 22 iunie: 232.

    România – media zilnică a ultimei săptămâni a fost de 304 cazuri

    România a fost ferită de un bilanț catastrofal al primului val, așa cum s-a întâmplat în alte țări din Europa. Parte pentru că nu am fost printre primele țări afectate, parte pentru că – potrivit medicilor epidemiologi consultați de Ziaristii.com – s-au luat la timp măsurile preventive necesare, dezastrul a fost evitat.

    Avem, până acum, sub 25.000 de cazuri de infectare și puțin peste 1.500 de decese la o populație de circa 19 milioane de locuitori.

    Vestea mai puțin bună este că, în ultimele zile, numărul îmbolnăvirilor a început din nou să crească – lucru atipic pentru Europa, unde în general trendul se menține descrescător.

    În ultima săptămână, numărul mediu zilnic de cazuri noi a fost în România de aproape 304:

    • 16 iunie: 250 de cazuri
    • 17 iunie: 345
    • 18 iunie: 320
    • 19 iunie: 320
    • 20 iunie: 330
    • 21 iunie: 315
    • 22 iunie: 246.

    După cum se poate vedea, în perioada 16 – 22 iunie, România a avut mai multe cazuri zilnice decât Italia în 6 din 7 zile. În același interval, „meciul” cu Spania a fost echilibrat: în 4 zile au avut ibericii mai multe cazuri, iar în 3 zile – românii.

    Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

    CITIȚI ȘI:

    * „Îmi stropesc patul cu lacrimile mele. Viaţa mea de iad s-a apropiat!”. Lovită de Covid-19, necredincioasa Ozana citează din psalmii lui David

    * Gușă, Ciutacu și Cristoiu, surse de fake news pentru Sputnik. Cei trei cântă în corul propagandei ruse

    * FOTO+VIDEO. Sorina, la un an de America. „Familia Șărămăt o învăța să ne dea foc la casă și să fugă” / „Bătăi cu cureaua pe pielea goală și cu urzica” / „A fost pregătită de asistenta maternală «să țipe, să se tăvălească pe jos, să se țină de balustradă, să facă pe ea»” / „Au învățat-o să toarne o cafea în capul doamnei psiholog”

  • Ravagii la un turneu de tenis organizat de Djokovici în Croația: Dimitrov și Ciorici – infectați cu Covid-19. Djokovici a părăsit țara fără să fie testat

    Croatul Borna Ciorici (nr. 33 mondial) este, după bulgarul Grigor Dimitrov, (19 mondial), cel de-al doilea tenismen confirmat pozitiv cu noul coronavirus după ce a participat, zilele trecute, la un turneu demonstrativ organizat la Zadar (Croația) și Belgrad (Serbia).

    Borna Ciorici (33 de ani) a anunțat sec, pe contul său de Twitter: “Salut tuturor, am vrut să vă informez că am fost testat pozitiv cu Covid-19. Vreau să mă asigur că toți cei care au fost în contact cu mine în ultimele zile fac testul! Îmi pare rău pentru orice probleme am provocat. Mă simt bine și nu am niciun simptom. Vă rog, stați în siguranță și sănătoși! Vă iubesc pe toți”.

    Dimitrov a abandonat sâmbătă pentru că se simțea rău. Ciorici spune că se simte bine. Alți doi tenismeni sunt în carantină

    În urmă cu două zile (sâmbătă, 21 iunie), Ciorici jucase cu Grigor Dimitrov, pe care l-a învins cu 4-1, 4-1. Bulgarul s-a retras de la turneul demonstrativ imediat după aceea, din cauză că se simțea rău. El a fost testat și descoperit pozitiv cu coronavirus. În cazul său, lucrurile sunt mai serioase. Este verificat și antrenorul lui Dimitrov, Kristijan Groh, care e posibil să fie infectat.

    Cel care a organizat turneul, liderul mondial Novak Djokovici, a refuzat să fie testat și a părăsit Croația după ce finala a fost anulată. În schimb, potrivit SportKlub, și preparatorul fizic al lui Djokovici, Marko Paniki, ar fi infectat.

    Momentan, alți doi participanți, germanul Alexander Zverev (nr. 7 mondial) și croatul Marin Cilici (37 mondial), au ieșit negativi la teste, dar vor intra în izolare pentru că, dacă au fost infectați foarte recent și virusul e încă în incubație, există posibilitatea ca rezultatele analizelor să fie acum înșelătoare. Ei vor repeta testele peste câteva zile. “Voi intra 14 zile în carantină, deși am fost testat negativ. E important ca noi toți să ajutăm la reducerea răspândiri virusului. Dacă intervin schimbări, vă anunț”, a declarant Cilici.

    În Serbia și Croația, autoritățile n-au considerat necesar să impună măsuri de distanțare socială. Jucătorii participanți la turneul demonstrativ Adria Tour, de la Zadar și Belgrad, și-au petrecut timpul liber împreună, jucând baschet, fotbal, tenis.

    Turneul a fost anulat după aceste evenimente.

    Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

    CITIȚI ȘI:

    * FOTO+VIDEO. Sorina, la un an de America. „Familia Șărămăt o învăța să ne dea foc la casă și să fugă” / „Bătăi cu cureaua pe pielea goală și cu urzica” / „A fost pregătită de asistenta maternală «să țipe, să se tăvălească pe jos, să se țină de balustradă, să facă pe ea»” / „Au învățat-o să toarne o cafea în capul doamnei psiholog”

    * „Îmi stropesc patul cu lacrimile mele. Viaţa mea de iad s-a apropiat!”. Lovită de Covid-19, necredincioasa Ozana citează din psalmii lui David

  • Ministrul Sănătății: “Am ajuns la rată de infectări 1,4. Vine momentul în care vom avea dublarea sau triplarea cazurilor zilnice“

    România se apropie de un moment-cheie foarte periculos, a afirmat Nelu Tătaru, ministrul Sănătății, la Digi 24. Oficialul guvernamental a afirmat că, în momentul ridicării treptate a restricțiilor, rata de infectare cu noul coronavirus în rândurile populației era descrescătoare. Dar fenomenul s-a inversat și, în acest moment, a urcat de la 0,6 la 1,2-1,4.

    Tătaru a spus că ne apropiem de momentul în care se va ajunge la dublarea sau chiar triplarea cazurilor zilnice.

    “Noi am plecat pe o pantă descendentă în care aveam o transmitere de 0,6-0,7 și am ajuns la o transmitere de 1,2-1,4“

    Lucrurile sunt foarte instabile, chiar dacă situația încă mai e ținută sub control, spune Nelu Tătaru: „Suntem într-un moment în care gestionăm această creștere oarecum prognozată de către noi, suntem într-o perioadă în care recomandăm în continuare respectarea regulilor de distanțare socială, de igienă, precum portul măștii în spații închise, la locul de muncă sau în mijloacele de transport în comun. În măsura în care aceste reguli sunt respectate, atât eu cât și colegii mei putem gestiona aceste creșteri care sunt niște creșteri progresive, nu sunt niște creșteri exponențiale și putem gestiona acele cazuri care se găsesc în acest moment în terapie intensivă“.

    Cea mai proastă veste este că s-a depășit din nou rata de infectare 1. Indicatorul desemnează câți oameni sănătoși infectează, în medie, unul bolnav. Sars-CoV-2 are o rată de infectare naturală de 2,2 (un om bolnav infectează, în medie, alți 2,2 oameni sănătoși).

    Prin măsuri de restricție, rata a fost coborâtă sub 1, ceea ce înseamnă că, treptat, dacă se menține acest prag, epidemia se stinge. Dar, în România, după apariția măsurilor de relaxare, trendul a devenit iar crescător.

    Nelu Tătaru: “Noi am plecat pe o pantă descendentă în care aveam o transmitere de 0,6-0,7 și am ajuns la o transmitere de 1,2-1,4. Suntem într-un moment în care gestionăm, dar transmiterea comunitară există în acest moment, devine accentuată și ne apropiem de un moment în care o să vedem că avem dublare sau triplare de cazuri pe zi“.

    În ultima săptămână, în timp ce spitalele s-au umplut de bolnavi, PSD a încercat să elimine toate restricțiile, pentru că “nu e niciun pericol”

    Ministrul spune că autoritățile se pregătesc deja pentru criza care se profilează: “Acela va fi momentul în care vom avea o problemă. Nu suntem la acel moment, dar repet: Ca să nu ajungem acolo sunt regulile de igienă, de distanțare care trebuie păstrate. Noi am făcut măsuri de relaxare a unor activități, dar acele măsuri au venit însoțite de niște norme de aplicare în vederea desfășurării și funcționării acelor activități. Fiecare din aceste norme trebuie respectate. În zilele următoare vom evalua aceste reguli și organele de control vor fi acolo“.

    Ridicarea restricțiilor s-a suprapus, în România, pe lipsa de educație sanitară a populației și mai ales peste campania dezlănțuită de PSD și de agenții Rusiei, prin care cetățenilor li se spune că virusul nu există sau, dacă există, nu e periculos.

    Pentru PSD, bilanțul scăzut al pandemiei în perioada martie-mai a fost o mare dezamăgire. Oficialii social-democrați au promovat teorii conspiraționiste, diverse ajungând să convingă populația că purtatul măștii, distanța de 2 metri față de ceilalți sau măsurarea temperaturii reprezintă abuzuri nejustificate ale “dictatorului Iohannis”, care urmărește de fapt vaccinarea populației cu cip-uri.

    În ultima săptămână, în plină ascensiune a numărului de cazuri de Covid-19, PSD a luptat pentru a elimina total restricțiile, pe motiv că nu sunt necesare.

    Efectele n-au întârziat. Foarte multă lume crede că la mijloc e un complot și refuză să respecte măsurile de protecție chiar și în incinta magazinelor.

    Redeschiderea teraselor a adus, la mare și la munte, alte valuri de infectări.

    Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

    CITIȚI ȘI:

    * FOTO+VIDEO. Sorina, la un an de America. „Familia Șărămăt o învăța să ne dea foc la casă și să fugă” / „Bătăi cu cureaua pe pielea goală și cu urzica” / „A fost pregătită de asistenta maternală «să țipe, să se tăvălească pe jos, să se țină de balustradă, să facă pe ea»” / „Au învățat-o să toarne o cafea în capul doamnei psiholog”

    * „Îmi stropesc patul cu lacrimile mele. Viaţa mea de iad s-a apropiat!”. Lovită de Covid-19, necredincioasa Ozana citează din psalmii lui David

    * Robert Negoiță și-a plimbat iubita prin China pe banii Primăriei! A cazat-o la hotel de 5 stele

  • GRAFIC. Temeri tot mai mari față de revenirea virusului atât în România, cât și în lume. Ministrul Tătaru: „Sper să nu fie al doilea val”

    În România, dar și în întreaga lume, oficialii încep să se îngrijoreze tot mai tare de creșterea puternică a numărului de infectări cu noul coronavirus. Nelu Tătaru, ministrul Sănătății, a mărturisit vineri că “sper să nu fie al doilea val!”.

    La nivel mondial, vineri s-a înregistrat recordul numărului de noi infectări – în special din cauza exploziei pandemiei în cele două Americi. În România, măsurile de relaxare au coincis cu revenirea virusului. Au fost 2.000 de noi cazuri în ultima săptămână, iar spitalele s-au umplut de pacienți.

    Avertismentul ministrului Sănătății: “Suntem la 4 zile cu peste 300 de cazuri. Sper să nu fie al doilea val”. Aceleași temeri sunt peste tot în lume

    Ministrul Sănătății, Nelu Tătaru, a atras vineri atenția că, în ultima săptămână, au fost 4 zile în care s-au înregistrat câte cel puțin 300 de cazuri: ”Sper ca în perioada următoare, după ce avem o distanţă oarecare de 7-10 zile de la a treia perioada de relaxare, să revenim ca nr de cazuri într-un context în scădere. Suntem la 4 zile cu peste 300 de cazuri, cam la 7 zile în creştere. Sper să nu fie al doilea val. Nu trebuie să acţioneze doar autorităţile, ci şi populaţia. Sunt încă nişte precauţii care trebuie respectate. Am recurs la al treilea val de măsuri de relaxare tocmai mizând pe spiritul civic”.

    Procentajul cazurilor pozitive din testele efectuate zilnic în România, între 1 mai și 19 iunie, arată că epidemia este într-un trend ascendent din nou

    Declarația a fost făcută la Focșani, în județul Vrancea – feuda baronului Marian Oprișan (PSD). Aici s-au consemnat, până acum, 893 de cazuri, din care peste 100 în ultimele zile.

    Nelu Tătaru a adăugat: ”E nevoie de multă colaborare între spitalele Covid si spitalele suport, mai avem o perioadă pe care trebuie să o gestionăm, nu am terminat partea ascendentă. Sper să fie o creştere progresivă şi sporadică, nu una exponenţială, ca să ne gândim ca la 1 iulie să avem o altă măsură de relaxare, iar la 15 iulie-inceputul lunii august să  avem o viaţă cvasinormală, dar depinde numai de noi. Trebuie să ne obişnuim să trăim cu această transmitere comunitară, dar subliminală, nu accentuată, trebuie să pregătim momentul toamnă-iarnă. Totul depinde de noi”.

    În România, spitalele de boli infecțioase sunt deja arhipline cu miile de cazuri înregistrate în ultima săptămână

    Medicii epidemiologi și oficialii guvernamentali au încercat în ultimele zile să liniștească lumea și au spus, în mod repetat, că situația este sub control, că nu vor fi reinistituite restricții și că au prevăzut această creștere a cazurilor. Panta ar trebui să redevină descendentă săptămâna viitoare, speră ei.

    Pe de altă parte, spitalele de boli infecțioase din România au raportat, unul după altul, în ultimele zile, că au atins capacitatea maximă și nu mai au loc pentru alți bolnavi de Covid-19.

    Numărul infecțiilor a crescut și nu dă semne de scădere.

    Vineri, număr record de infectări în lume: 181.005 cazuri noi

    Același lucru se întâmplă și în lume, unde relaxarea restricțiilor și ascensiunea pandemiei în zone unde a explodat mai târziu – cele două Americi, India – a dus la un număr-record de infectări.

    În lume, ieri au fost 181.005 cazuri raportate oficial. În Brazilia au fost 55.209, în SUA – 33.539, în India – 14.721.

    Temeri pentru recidiva epidemiei de coronavirus sunt și în China, unde autoritățile sunt silite să raporteze din nou zeci de cazuri zilnic – chiar dacă, în continuare, pretind că nu mai au decese și țin secret numărul de teste efectuate.

    Pericol la granița estică a României: epidemia face ravagii în Ucraina și Republica Moldova

    La granița României, situația este foarte îngrijorătoare în Ucraina. Vineri s-au înregistrat, în această țară, 921 de cazuri, iar joi – 829.

    Pericolul unui “import” de cazuri din Ucraina este foarte ridicat, pentru că micul trafic de frontieră e greu de oprit.

    Și Republica Moldova este lovită foarte puternic, iar situația devine pe zi ce trece mai periculoasă. Țară cu populație de 6 ori mai mică decât România, Moldova a avut joi 374 de cazuri, iar vineri – 450! În total, peste Prut sunt raportați până acum 13.556 de oameni care s-au îmbolnăvit.

    În România, până acum, au fost 23.400 de cazuri de infectare cu coronavirus. Noi avem 1.216 de cazuri la milionul de locuitori, iar moldovenii – 3.360.

    Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

    CITIȚI ȘI:

    * Robert Negoiță și-a plimbat iubita prin China pe banii Primăriei! A cazat-o la hotel de 5 stele

  • Fiul lui Ilie Dumitrescu e internat la „Matei Balș”. S-a infectat cu Covid-19 la Antena 1, în grupul cântărețului Marcel Pavel

    Fiul fostului mare fotbalist Ilie Dumitrescu este internat acum la Institutul Național de Boli Infecțioase “Matei Balș” din Capitală, după ce s-a infectat cu coronavirus.

    Toto Dumitrescu (22 de ani) ar fi luat virusul în grupul din care a făcut parte și cântărețul Marcel Pavel, de asemenea bolnav de Covid-19 și internat la același spital.

    Fiul lui Ilie Dumitrescu e internat la Spitalul “Matei Balș”, la fel ca Marcel Pavel și Ozana Barabancea

    Site-ul Digisport.ro relatează că Toto Dumitrescu, care este actor, s-a îmbolnăvit când a participat la emisiunea “Te cunosc de undeva”, difuzată de Antena 1. Postul lui Dan Voiculescu a devenit focar de coronavirus, circa 10 persoane care lucrează sau colaborează cu televiziunea mogulului îmbolnăvindu-se și fiind internate în ultimele zile.

    Toto Dumitrescu

    Toto Dumitrescu a intrat în contact în timpul filmărilor, printre alții, cu cântărețul Marcel Pavel, de la care se bănuiește că ar fi luat virusul.

    Filmările la emisiune au fost suspendate, iar mai multe vedete au ajuns la spital. Pe lângă Marcel Pavel și Toto Dumitrescu, mai sunt internați, sub tratament, Ozana Barabancea și Andrei Ștefănescu.

    Cântăreața Ozana Barabancea face o notă aparte în peisaj. PSD-istă trup și suflet, adeptă a teoriilor conspirației și expertă în absolut orice subiect, Barabancea a instigat publicul, în ultimele luni, la nerespectarea măsurilor de precauție, afirmând că epidemia este falsă, iar virusul nu există.

    După ce s-a infectat și a ajuns în spital, Barabancea a plonjat în extrema opusă: postează rugăciuni pe Facebook, recunoaște că a greșit și afirmă că a fost cuprinsă de frica morții.

    Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

    CITIȚI ȘI:

    * Robert Negoiță și-a plimbat iubita prin China pe banii Primăriei! A cazat-o la hotel de 5 stele

  • A treia zi consecutivă, a patra zi din ultimele 6 cu peste 300 de noi cazuri de Covid-19. Spitalele sunt deja pline: 1.996 de îmbolnăviri în ultima săptămână

    România raportează vineri, 19 iunie 2020, cea de-a patra zi, din ultimele 6, în care numărul de noi cazuri depășește pragul 300. În ultimele 24 de ore au fost confirmate 320 de infecții din 11.075 de teste efectuate, ceea ce înseamnă că 2,89% dintre cei verificați au fost găsiți pozitivi.

    Situația este cu adevărat îngrijorătoare pentru că spitalele de boli infecțioase sunt deja pline, după noul val de îmbolnăviri, iar în unele cazuri, din cauza lipsei de spațiu, nu se mai pot face internări!

    Suntem în a patra zi, din ultimele 6, când numărul de noi infecții depășește 300. În ultima săptămână au fost aproape 2.000, iar spitalele s-au umplut

    În ultima săptămână s-au confirmat 1.996 de noi cazuri:

    • 13 iunie: 275
    • 14 iunie: 320
    • 15 iunie: 166
    • 16 iunie: 250
    • 17 iunie: 345
    • 18 iunie: 320
    • 19 iunie: 320.

    În acest interval, s-au vindecat doar 1.110 pacienți infectați cu Covid-19:

    • 13 iunie: 190
    • 14 iunie: 84
    • 15 iunie: 98
    • 16 iunie: 254
    • 17 iunie: 46
    • 18 iunie: 191
    • 19 iunie: 247.

    Așa cum foarte ușor se poate calcula din cifrele comparate de mai sus, se observă că diferența este de 886 de “în favoarea” îmbolnăvirilor.

    Dacă scădem cei 104 oameni care au murit, în cele 7 zile măsurate, din cauza Covid-19, rezultă că acum sunt cu 782 de pacienți mai mult decât la sfârșitul zilei de 12 iunie.

    Spre comparație, în săptămâna 9-15 mai, ultima petrecută în stare de urgență, au fost doar 1.636 de noi infectări, față de 1.996 în această săptămână.

    Spitalele s-au umplut din nou cu bolnavi de Covid-19

    Spitalele care tratează pacienții își anunță, unul câte unul, atingerea capacității maxime.

    Institutul „Matei Balș”, din București, a informat joi că momentan nu mai poate face internări, pentru că nu mai sunt paturi libere.

    Într-o declarație pentru Hotnews.ro, ministrul Sănătății, Nelu Tătaru, a spus că și Spitalul „Victor Babeș”, tot din București, este în aceeași situație.

    Spitalul Județean Brașov a anunțat că, de asemenea, a atins capacitatea maximă și acum încearcă amenajarea unui spital suplimentar, de campanie, într-o sală de sport din Săcele.

    Spitalul de Boli Infecțioase din Iași a comunicat joi că mai dispune de 10 paturi libere din totalul de 210.

    Și Spitalul din Râmnicu Sărat a anunțat că nu mai are locuri libere.

    Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

    CITIȚI ȘI:

    * PSD a trimis un polițist-pușcăriaș să susțină agresiunea asupra lui Nicușor Dan! Soția sa e tot polițistă, angajată la Firea

    * În plină pandemie, Daniel Florea (PSD), primarul Sectorului 5, a dat unei firme turcești cu sediul la Moscova un contract de 185 de milioane de euro pentru îngrijirea spațiilor verzi

    * Robert Negoiță și-a plimbat iubita prin China pe banii Primăriei! A cazat-o la hotel de 5 stele

    * Putea fi doar măturător, dar PSD l-a pus șef la ADP Sectorul 4. Marian Goleac, aghiotantul primarului Băluță, și-a falsificat diplomele de Bac și de facultate. DNA l-a trimis în judecată

  • Institutul “Matei Balș” nu mai are paturi libere: s-a umplut cu bolnavi de Covid-19. Cel mai mare spital de boli infecțioase din țară nu mai face internări

    Institutul de Boli Infecțioase “Matei Balș”, cel mai mare din România cu acest profil, nu mai are locuri: s-a umplut cu bolnavi de Covid-19. În acest moment, în spital nu se mai pot face internări, anunță europafm.ro.

    Informația a fost furnizată, pentru postul de radio sus-menționat, de medicul Adrian Marinescu, care încearcă să lanseze și un avertisment către populație că situația devine serioasă.

    Cel mare spital de boli infecțioase din România, Institutul “Matei Balș”, nu mai face internări: toate paturile sunt pline cu bolnavi de Covid-19

    Potrivit doctorului Adrian Marinescu, creșterea numărului de cazuri raportată în ultimele zile, despre care PSD susține că ar fi “trasă din pix”, se simte efectiv în spitale, care sunt luate cu asalt de pacienți.

    În ultimele săptămâni, pe fondul relaxării oamenilor, al ridicării treptate a restricțiilor și al propagării teoriilor conspiraționiste de către liderii PSD și Pro România, numărul de cazuri de infectare cu Covid-19 a crescut amenințător.
    După ce, între 17 mai și 9 iunie (23 de zile), s-a depășit puțin pragul a 200 de cazuri pe zi în doar 3 zile, dup 10 iunie lucrurile s-au agravat rapid.

    • pe 10 iunie au fost 196 de cazuri,
    • pe 11 iunie au fost 237 de cazuri,
    • pe 12 iunie au fost 222 de cazuri,
    • pe 13 iunie au fost 275 de cazuri,
    • pe 14 iunie au fost 320 de cazuri,
    • pe 15 iunie au fost 166 de cazuri,
    • pe 16 iunie au fost 250 de cazuri,
    • pe 17 iunie au fost 345 de cazuri,
    • pe 18 iunie au fost 320 de cazuri.

    Medicul de la “Matei Balș” nu este singurul care s-a alertat. Zilele trecute, și alți infecționiști și epidemiologi au observat că li se umplu din nou secțiile, în condițiile în care spitalele de suport încep să-și retragă treptat sprijinul, după ieșirea din starea de urgență.

    La “Matei Balș”, spune medical Adrian Marinescu, citat de Europa FM, nu se mai pot face internări: “În momentul ăsta nu sunt locuri libere și este clar că cifrele din ultimele zile se văd în plan practic, la spitalele de boli infecțioase. Sigur că vom face și externări și lucrurile vor merge în continuare. Trebuie tras un semnal de alarmă. Dacă situația va merge în sensul creșterii acestui număr de îmbolnăviri, să se depășească de capacitatea de internare, și în secțiile normale și la ATI”.

    Situație serioasă în toată țara: nici la Brașov nu mai sunt paturi libere, iar la Iași mai sunt doar 10 locuri din 210. Cazurile cu complicații s-au înmulțit

    Situația este similară la Brașov, unde Spitalul Județean a umplut toate paturile rezervate pacienților bolnavi de Covid-19. Direcția de Sănătate Publică încearcă acum să improvizeze un spital de campanie de 100 de locuri la Săcele, într-o sală de sport.

    La Iași, Spitalul de Boli Infecțioase mai are, scrie europafm.ro, doar 10 paturi libere din totalul de 210! Numărul pacienților cu forme mai agresive ale bolii este în creștere.

    Situația s-a complicat și la Spitalul de Boli Infecțioase din Cluj. Într-un interviu acordat pentru pressone.ro în urmă cu câteva zile, doctorița Teodora Iacob menționa: “Acum suntem într-un moment foarte alunecos. Pentru că, deși am avut o tendință de descreștere a numărului de cazuri la final de mai, de câteva zile încoace a început să se înregistreze o creștere. Suntem undeva în zona de evaluare a perioadei de relaxare și vedem că avem o ușoară creștere. Nu e o situație prea plăcută pentru noi. Nefiind stare de urgență, nu mai avem spitalele satelit care să ne ajute. Și atunci am rămas noi, infecționiștii, singuri în bătălia asta, cu o ușoară creștere“.

    Președintele Iohannis și-a declarat public îngrijorarea și i-a rugat pe români să fie precauți. Ponta și Ciolacu anunță, în schimb, că nu e niciun pericol

    Joi, președintele Iohannis a făcut un apel public către români, pe care i-a rugat să respecte regulile de distanțare socială și de protecție în vigoare acum (să se spele pe mâini, să poarte măști de protecție, să evite pe cât posibil aglomerația etc).

    Guvernul a reușit să prelungească starea de alertă cu încă 30 de zile, printr-o Hotărâre de Guvern, deși PSD și Pro România au încercat s-o blocheze. Marcel Ciolacu și Victor Ponta au chemat public românii la sfidarea măsurilor de precauție, afirmând că nu e niciun pericol. Cei doi și-au dat măștile jos în plenul Parlamentului, pentru a arăta că nu li se întâmplă nimic.

    Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

    CITIȚI ȘI:

    * În plină pandemie, Daniel Florea (PSD), primarul Sectorului 5, a dat unei firme turcești cu sediul la Moscova un contract de 185 de milioane de euro pentru îngrijirea spațiilor verzi

    * Robert Negoiță și-a plimbat iubita prin China pe banii Primăriei! A cazat-o la hotel de 5 stele

    * Putea fi doar măturător, dar PSD l-a pus șef la ADP Sectorul 4. Marian Goleac, aghiotantul primarului Băluță, și-a falsificat diplomele de Bac și de facultate. DNA l-a trimis în judecată

    * Ce simte un medic când, întors de la spital, întâlnește vecinii care-l lămuresc că “virusul nu există”? Emoționanta mărturie a unei doctorițe din Cluj

  • Iohannis despre PSD-iști: “Flutură moțiunea de cenzură doar așa, ca să arate că sunt pe acolo. Fac scandal de dragul scandalului“

    Klaus Iohannis, președintele României, a făcut joi o serii de declarații în care și-a arătat îngrijorarea pentru creșterea numărului de infecții cu coronavirus și în care a acuzat PSD că se ocupă de găinării.

    Șeful statului a făcut apel la populație, să respecte măsurile de prevenție, și a spus că social-democrații fac demagogie, în timp ce guvernul “a făcut infinit mai mult decât s-a așteptat de la el”.

    PSD “face scandal de dragul scandalului”, afirmă președintele Iohannis. Acesta face apel la populație, să respecte măsurile de precauție

    Ajuns în fața ziariștilor după ce a vizitat unitățile mobile de terapie intensivă primite de SMURD, Iohannis a menționat că situația epidemică în România îl preocupă: „Sunt îngrijorat fiindcă am văzut în ultimele zile în fiecare zi un număr mare de noi pacienți infectați cu noul virus. S-a renunțat la multe restricții. Dați-mi voie să fiu foarte, foarte clar. Virusul nu pleacă în vacanță sau concediu, e în comunitate! Nici nu pleacă dacă votează Parlamentul! În zona politică, la așa-numita opoziție, apar afirmații dintre cele mai nefericite. Dragi români, feriți-vă de virus! Au rămas în vigoare măsuri simple, de bun simț. Nu dorim să reimpunem măsuri de restricții (…) Eu nu-mi doresc să avem noi restricții. Eu vreau să avem o conformare foarte bună, să ascultăm de medici specialiști. Purtarea măștii, păstrarea distanței, spălatul pe mâini sunt foarte importante. Nu ne dorim reinstaurarea de noi restricții decât dacă avem că nu avem încotro. Revenirea la starea de urgență este ultima soluție atunci când vedem că nimic altceva nu funcționează“.

    „PSD nu face altceva decât să inducă nesiguranță în rândul populației”

    Zbaterile PSD și ale Pro România, care încearcă să convingă populația că virusul nu e periculos și amenință cu moțiunea de cenzură pentru că guvernul a prelungit starea de alertă, sunt socotite de Iohannis total rupte de realitate: „Abordarea așa-zisei opoziții se bazează pe o abordare de tip electoralist. Fac scandal de dragul scandalului. PSD nu face altceva decât să inducă nesiguranță în rândul populației. Să vii cu amenințarea unei moțiuni de cenzură într-o situație de criză sanitară mi se pare greșit, total lipsit de bun simț și de fundament. Sunt acuzații nefondate. Pentru ce să demiți Guvernul? Pentru că au luat măsurile necesare, la timp, fiindcă au venit cu măsuri economice care produc rezultate? Mi se pare total lipsit de sens și de bun simț politic. Când a fost instalat Guvernul cam toți au zis votăm acest guvern să facă bugetul, să ajungem la alegeri. Guvernul a venit, a făcut un buget bun, a gestionat foarte bine epidemia, are o gândire economică sănătoasă. Acest guvern a făcut infinit mai mult decât s-a așteptat de la el când a fost învestit. (…) Vine PSD și flutură moțiunea de cenzură doar așa ca să arate că este pe acolo“.

    Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

    CITIȚI ȘI:

    * În plină pandemie, Daniel Florea (PSD), primarul Sectorului 5, a dat unei firme turcești cu sediul la Moscova un contract de 185 de milioane de euro pentru îngrijirea spațiilor verzi

    * Robert Negoiță și-a plimbat iubita prin China pe banii Primăriei! A cazat-o la hotel de 5 stele

    * Putea fi doar măturător, dar PSD l-a pus șef la ADP Sectorul 4. Marian Goleac, aghiotantul primarului Băluță, și-a falsificat diplomele de Bac și de facultate. DNA l-a trimis în judecată

    * Ce simte un medic când, întors de la spital, întâlnește vecinii care-l lămuresc că “virusul nu există”? Emoționanta mărturie a unei doctorițe din Cluj

  • Muncitorii sezonieri români din Germania reprezintă focare de coronavirus din cauza condițiilor în care lucrează și sunt cazați, afirmă premierul unui land

    Din cauza condițiilor de lucru și de cazare, muncitorii sezonieri români și bulgari din Germania au provocat focare de coronavirus, afirmă Armin Laschet, premierul landului Renania de Nord Westfalia.

    De la începutul pandemiei, mai bine de 840 de români din Germania au fost depistați cu coronavirus, iar 8 dintre ei au murit. Situația a provocat și proteste din partea sindicatelor.

    Muncitorii români din Germania constituie focare de coronavirus. Condițiile în care lucrează și sunt cazați favorizează răspândirea infecției

    La un abator din landul Renania a “explodat” un nou focar de infecție, peste 400 de muncitori fiind depistați cu coronavirus. Unitatea a fost închisă, la fel și școlile din zonă. „Asta nu spune nimic despre măsurile de relaxare, pentru că virusul a fost adus de români și bulgari. Așa se va întâmpla peste tot. Avem peste tot în Germania măsuri similare. Am avut cazuri de infectare pe o plantație de sparanghel din Bavaria acum câteva săptămâni, am avut cazul abatorului Coesfeld. Toate acestea nu sunt cauzate de relaxare, ci de condițiile în care sunt cazați și în care muncesc angajații”, a comentat Armin Laschet, când a fost întrebat despre noul focar de infecție.

    Alți 85 de români, muncitori sezonieri la o fermă din Germania, au fost diagnosticați cu coronavirus, a anunțat miercuri Ministerul de Externe (MAE). Oamenii au fost băgați în carantină, iar hrana și cazarea sunt suportate de angajatori, care le dau și o diurnă de 50 de euro.

    Un focar a izbucnit și la Magdeburg, în Saxonia, tot într-o comunitate de români. 37 s-au îmbolnăvit de coronavirus și unul a murit, anunță MAE.

    Mult mai probabil este ca virusul să fi fost luat de români în Germania, decât să fi venit cu el de-acasă. Nemții au de două ori mai multe cazuri decât România, raportat la numărul de locuitori

    Dat fiind că în țară numărul cazurilor de coronavirus este încă mic, prin comparație cu Germania, explicația premierului din Renania de Nord are – cel mai probabil – doar în parte acoperire.

    Este plauzibil, într-adevăr, ca infecțiile cu coronavirus să se fi răspândit rapid în grupurile de lucrători sezonieri din cauza condițiilor în care muncesc și sunt cazați aceștia – fără respectarea măsurilor de precauție.

    Dar e mult mai probabil ca românii să fi luat virusul din comunitățile germane și apoi să îi fi infectat pe colegii lor, decât să fi venit cu el din țară.

    În Germania sunt 2.270 de cazuri la 1.000.000 de locuitori, în timp ce, în România, sunt doar 1.183 cazuri la 1.000.000 de locuitori – de aproape două ori mai puține, raportat la populație.

    Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!