Etichetă: coronavirus

  • Studiu: imunitatea celor vindecați de coronavirus pare să dureze doar câteva luni. Persoanele se pot infecta, astfel, în fiecare an

    Cercetătorii de la King’s College, din Marea Britanie, au ajuns la concluzia că nivelul anticorpilor, la oamenii care au fost bolnavi de Covid-19, scade rapid și, după câteva luni, imunitatea dispare.

    Studiul a fost făcut pe 90 de persoane care au fost infectate cu noul coronavirus și tratate în mai multe spitale din Londra.

    Analizele arată că nivelul anticorpilor devine maxim  la 3 săptămâni după debutul simptomelor, apoi începe să scadă. La 3 luni după infectare, doar 17% dintre foștii pacienți mai aveau imunitate.

    Două temeri majore: oamenii ar putea face boala în fiecare an, în condițiile unei mortalități de 6-8%, iar vaccinul nu va oferi decât imunitate temporară

    Concluzia cercetătorilor este una foarte îngrijorătoare: oamenii s-ar putea reinfecta și face boala de mai multe ori, exact cum se întâmplă și cu gripa, scrie The Guardian. Marea problemă este că, dacă la epidemiile de gripă mor 0,1% dintre cei infectați, la coronavirus rata mortalității este de 6-8%. O persoană care a trecut deja prin boală o dată, și poate s-a recuperat mai greu, va fi foarte expusă în cazul unei noi infectări peste 6 sau 8 luni.

    O altă mare problemă este eficiența vaccinului. Deja există temeri că nu se va reuși crearea unui vaccin pentru coronavirus.

    Concluziile cercetării mai trebuie confirmate de noi teste și verificări, dar scăderea treptată a imunității celor care au făcut deja boala ar putea însemna că și protecția oferită de vaccin va fi tot temporară. Doctorul Katie Doores, care a coordonat studiul, a concluzionat: “Dacă infecția generează niveluri de anticorpi atât de limitate în timp, atunci chiar și acoperirea unui viitor vaccin va avea, teoretic, o durată limitată”.

    Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

  • Un bolnav de Covid externat la cerere pe 6 iulie, după decizia CCR, e acum intubat la Terapie Intensivă. Un altul a făcut stop cardiac

    Cel mai mare pericol, în cazul pacienților bolnavi de Covid-19 și care se externează din spital la cerere, cu simptome ușoare, este acela de a suferi acasă complicații brusc, înainte ca medicii să poată interveni. O persoană infectată care s-a externat la cerere de la Spitalul Colentina pe 6 iulie, profitând de decizia CCR, a fost readusă la spital în stare foarte gravă, iar acum se află intubată la Terapie Intensivă, unde medicii se luptă să o țină în viață. O altă persoană, de asemenea externată la cerere într-un moment în care prezenta simptome ușoare, a fost găsită de medicii de la SMURD în stop cardiac, acasă.

    Pe 3 iulie, Curtea Constituțională a decis că pacienții contagioși infectați cu Covid-19 nu pot fi ținuți în spital dacă nu vor și nici izolați acasă pentru că li s-ar încălca drepturile. Sute de oameni au părăsit imediat spitalele la cerere, fiind bolnavi. Alte mii au ieșit din carantină și izolare, amestecându-se pe stradă, în magazine și alte locuri cu oamenii sănătoși, iar autoritățile nu au mai avut cum să-i împiedice.

    O nouă lege a carantinei a fost trimisă de Guvern, în regim de urgență, în Parlament, dar PSD a blocat-o la senat de joia trecută.

    Oamenii nu înțeleg la ce se expun când refuză internarea și nu ascultă sfatul doctorilor. Unii mor acasă sau revin în spital peste câteva zile în stare critică

    Acestea sunt doar două dintre exemplele pe care Raed Arafat, secretar de stat MAI și șeful Departamentului pentru Situații de Urgență, le-a prezentat în fața Comisiei Juridice din Senat, pentru a-i convinge pe parlamentarii ostili ai PSD că “internarea nu înseamnă pușcărie”.

    „Problema – şi deja vedem efectele ei – este definiţia clară din înţelesul medicului sau a pacientului a bolnavului asimptomatic sau uşor simptomatic, pentru că într-adevăr vin acum pacienţi şi refuză internarea, fiind uşor simptomatici, neluând în considerare sfatul medicului că ei au şi alte probleme şi pot să se agraveze şi au fost aduse astăzi la cunoştinţa mea trei cazuri de la colegii de la UPU-SMURD Bucureşti. Ultimul caz este acum câteva zeci de minute la care au intervenit“, a explicat Arafat, conform Agerpres.ro.

    Raed Arafat: “Acești pacienți refuză internarea cu simptome ușoare, merg acasă, se agravează, nu spun medicilor care e situația și pe urmă sună familia la 112”

    El a venit cu exemple concrete: „Ultimul caz, acum 30-40 de minute, mesaj de la ora 15.45. Covid pozitiv, externat la cerere de la Colentina, cu simptome minore la data de 6, acum este cu oxigenare 70%, cu dispnee (n.r. – respirație grea și dureroasă), cu Glasgow coma score 8, adică aproape comatos, şi s-a trimis în Terapie intensivă, ca să poată să-l asiste şi să vedem dacă reușește să-l scoată sau nu. Pe altul, acum o zi sau două, tot acelaşi serviciu l-a găsit acasă în stop cardiac. Echipele se expun resuscitând aceşti pacienţi care refuză internarea cu simptome uşoare şi merg acasă, se agravează, nu sunt monitorizaţi adecvat, nu spun medicilor care este starea lor şi că starea lor se agravează, se ţin până în ultimul moment şi familia lor dă telefon la 112 să spună că bolnavul este agravat”.

    „Să nu inducem în eroare populaţia că noi îi închidem în puşcărie că sunt cu simptome uşoare“

    O parte dintre oameni, obsedați de teorii ale conspirației și cu capul împuiat de prostiile debitate de propaganda PSD și cea rusească, nu înțeleg că boala este concretă și că 8 din 100 de persoane infectate mor. Este o ruletă rusească, iar atunci când aleg să refuze spitalizarea își riscă suplimentar nu doar propria viață, ci și pe a altora: familia, personalul medical care intervine.

    „Îl laşi acasă cu simptome uşoare, după trei-patru zile bolnavul este în stop cardiac şi asta înseamnă că noi ne-am riscat viaţa mult mai mult, pentru că până intervine serviciul de urgenţă, până îl resuscitează, până îl duce la spital… Dacă era în spital, îl depistau mult mai repede şi îi salvau viaţa. Asta este informaţia care trebuie să ajungă la populaţie. Să nu inducem în eroare populaţia că noi îi închidem în puşcărie că sunt cu simptome uşoare fără să-i zicem «atenţie, că dacă mergeţi acasă nimeni nu garantează că după două-trei zile nu veţi fi în stop cardiac»”, a încercat Arafat să lămurească problema.

    Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

  • VIDEO Un tânăr agresiv, care a refuzat să poarte masca de protecție la stația de metrou Unirii 2, a fost încătușat de jandarmi. Părerile călătorilor, împărțite

    Un tânăr care a refuzat să poarte mască de protecție și a devenit agresiv când i s-a cerut acest lucru a fost scos cu forța de jandarmi și încătușat la stația de metrou Unirii 2, din București, în dimineața zilei de luni.

    Culmea este că individul avea mască, dar o ținea șmecherește, în bărbie, ca să arate că el e mai tare decât ceilalți călători, care o purtau regulamentar. Jandarmii întâlniți întâmplător i-au cerut să-și așeze masca în mod corespunzător, dar individul a devenit agitat și a fugit pe scări. S-a urcat într-un tren care mergea în direcția Tineretului, dar a fost ajuns de jandarmi.

    În mod evident, acestora li s-a părut suspect faptul că o persoană se comportă așa pentru simplul fapt că i se cere să-și pună masca și au bănuit că respectivul are alte motive pentru care încearcă să fugă. Așa că i-au cerut să iasă din metrou și să-i însoțească la Poliția Metrou, pentru verificări suplimentare.

    În loc să-și pună masca, a început să urle și să se agațe de barele din vagon. Jandarmii l-au încătușat în timp ce un individ filma scena și îi amenința

    Persoana a devenit agresivă și a început să urle ca din gură de șarpe, agățându-se de barele din garnitura de tren. A fost scos afară cu forța și încătușat pe peron, în timp ce țipa isteric și se zbătea.

    Călătorii au avut păreri împărțite. Cei mai mulți îi cereau să-și pună masca de protecție, așa cum făcea toată lumea. Au fost și persoane care i-au luat apărarea. Un alt individ, care filma scena, îi amenința pe jandarmi că “o să plătiți scump”. Acesta a încărcat videoclipul pe contul său de YouTube, sub titlul „ABUZ JANDARMERIA”.

    Brigada Specială de Intervenție a Jandarmeriei a emis un scurt comunicat: “În data de 13.07.2020, in jurul orei 10.50, patrula mixta de ordine publica care executa serviciul in zona statiei de metrou «Piata Unirii 2», au interceptat un bărbat care purta mască de protecție necorespunzător. La recomandarea patrulei mixte de a purta in mod corect masca de protectie, persoana in cauza a devenit recalcitranta și a fugit pe scările care duc spre metrou urcând în trenul care ducea in directia «Tineretului».  S-a procedat la urmarirea celui in cauza, iar în momentul imobilizarii, acesta a opus rezistenta, devenind agresiv cu forțele de ordine. S-a procedat la imobilizarea persoanei și conducerea acesteia la sediul Politiei Metrou, în vederea identificării și dispunerii masurilor legale”.

    Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

  • Încă un rateu al propagandei PSD-Rusia: sub 300 de persoane s-au strâns să „lupte” cu virusul, Oculta Mondială și Guvernul. Deocamdată, s-au ales cu amenzi

    Un nou miting împotriva Guvernului, a Ocultei Mondiale și în care se contestă existența epidemiei de coronavirus a fost organizat duminică, în Piața Victoriei, de conspiraționiștii promovați intens de propaganda PSD și cea a Rusiei.

    După eșecul lamentabil de vineri, când “protestul uriaș” programat la ora 18.00 a strâns o mână de oameni, de data aceasta mobilizarea a funcționat ceva mai bine și în Piață s-au adunat circa două-trei sute de persoane.

    Oficial, mitingul a fost asumat de Iosefina Pascal, o tânără popularizată intens de Sputnik.md, site finanțat de Rusia, dar și de Antena 3 – postul TV al mogulului securist Dan Voiculescu.

    Mitingurile de vineri și duminică, precedate de o intensificare a campaniei de fake news, cu texte distribuite masiv pe Facebook, WhatsApp și pe site-uri conspiraționiste

    Doamna din imagine, venită să lupte cu Oculta Mondială și cu Guvernul, a povestit că se informează „speculând de ici, de colo”

    În săptămânile de dinaintea mitingurilor de vineri și duminică s-a înregistrat o intensificare semnificativă a campaniei de dezinformare. Numeroase texte conspiraționiste – toate prezentând declarații sau fapte false, care nu s-au petrecut în realitate –, bine scrise, au fost distribuite prin rețelele de postaci atât pe WhatsApp, cât și pe Facebook, dar și pe site-uri specializate în fake news.

    Acțiunea a fost însă puternic susținută de toate celelalte “vedete” ale mișcării conspiraționiste alimentate de propaganda PSD și de cea rusească. N-a lipsit de la datorie o altă tânără folosită ca vector de imagine, videochatista Oana Lovin. PSD-ista a mers în piață și a transmis live, lucru care s-a petrecut însă și pe numeroase alte conturi de Facebook.

    Încă un fâs: vineri au fost o mână de oameni, duminică – vreo 2-300. Pe rețelele de socializare fusese creată impresia unei susțineri de masă

    La mitingul convocat de propagandiștii Rusiei și ai PSD au participat, duminică seara, circa 2-300 de oameni care n-au respectat măsurile de precauție

    Și de data aceasta – la fel ca și vineri – reacția construită de rețelele de postaci pe Facebook a fost mult mai puternică decât ce s-a întâmplat în realitate. Chemările la lupta cu Oculta Mondială și cu Guvernul liberal au strâns mii de inimioare, distribuiri și comentarii, dar în piață au venit maximum 300 de inși.

    Cei mai mulți participanți n-au purtat mască de protecție. În imagini au putut fi zăriți și destui copii, inclusiv unii în cărucioare, dar și numeroși oameni în vârstă.

    Interviurile luate la fața locului chiar de către cei care susțineau conspirația au scos la iveală un nivel de educație și de informare greu de crezut. Oamenii cred că virusul nu există, Satana vrea să ne vaccineze, Oculta Mondială a pus ochii pe România, se urmărește transformarea noastră în sclavi, antenele 5G urmează să ne teleghideze etc. Practic, toate poveștile propagandei rusești, preluate și de PSD, au fost înșirate de bieții oameni strânși în piață.

    S-a scandat “Demisia!”, “Jos Guvernul trădător!”, “Noi nu suntem o nație de sclavi!” și s-au ținut discursuri mobilizatoare.
    S-au fluturat cruci, icoane, numeroase steaguri tricolore și s-au spus rugăciuni în cor.

    Jandarmii i-au avertizat, inițial, pe oameni să poarte măști de protecție, apoi au împărțit amenzi în valoare de 16.000 de lei pentru nerespectarea regulilor sanitare.

    Efectul campaniei conjugate PSD-Rusia: am urcat de la 100 de cazuri pe zi la peste 600, iar numeroase țări au reintrodus restricțiile de călătorie pentru cetățenii români

    Campania subversivă a PSD și a Rusiei durează deja de 4 luni. Se insistă pe ideea că epidemia și virusul nu există, iar măsurile de precauție sunt abuzuri ale Guvernului. Conform narativului venit de la Moscova, Oculta Mondială vrea să ne cipeze ca să fim teleghidați cu antenele 5G. Din conspirație fac parte toate guvernele lumii, toți oamenii de afaceri, toți medicii, toată presa și, în general, absolut toți experții care avertizează în privința virusului.

    În România, efectul acestei campanii asidue s-a simțit de-a lungul ultimei luni. Ridicarea restricțiilor și lipsa de prevedere a oamenilor au făcut ca numărul cazurilor de infectare, care ajunsese puțin peste 100 pe zi la începutul lunii iunie, să urce treptat la 5-600 pe zi.

    Drept urmare, numeroase țări au reintrodus restricțiile de circulație pentru cetățenii români.

    După acest dezastru, PSD a venit sâmbătă și a acuzat Guvernul că n-a gestionat bine criza și că a izolat România pe plan extern.

    Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

  • Bill Gates cere ca vaccinul și tratamentul anti-Covid să le fie distribuite celor care au nevoie, nu celor care dau mai mult

    Miliardarul american Bill Gates, cel transformat în țintă de propaganda conspiraționistă (în bună măsură finanțată de de Moscova), a făcut un apel public ca tratamentul pentru Covid-19 să fie distribuit prioritar celor care au nevoie, și nu celor care licitează mai mult.

    Potrivit News.ro, Bill Gates a avertizat, într-o înregistrare video difuzată în timpul unei conferințe online organizată de Societatea Internațională SIDA, că o abordare mercantilă a problemei va prelungi pandemia de Covid-19.

    ”Dacă vom permite ca medicamentele şi vaccinurile să meargă la cel care oferă cel mai mult, vom avea o pandemie mortală mai lungă și mai nedreaptă”

    ”Dacă vom permite ca medicamentele şi vaccinurile să meargă la cel care oferă cel mai mult, în loc să ajungă la oamenii şi locurile care au cea mai mare nevoie, atunci vom avea o pandemie mortală mai lungă și mai nedreaptă”, a explicat Bill Gates.

    Ideea e simplă: deja există tendința ca state sau federații de state puternice să “amaneteze” pentru propriii cetățeni producția de vaccinuri și de medicamente de la centrele de cercetare cele mai avansate în producerea unui remediu la actuala epidemie.

    Statele Unite au cumpărat toată producția mondială de remdesivir, medicament antiviral eficient împotriva Covid-19. Atât SUA, cât ș Uniunea Europeană au contractat de la mari companii farmaceutice potențiale vaccinuri pe care acestea le dezvoltă cu centre de cercetare renumite (UE lucrează cu Oxford).

    Dar epidemia face ravagii îngrozitoare, acum, și în America de Sud, India, Rusia, Mexic, Africa (Africa de Sud a ajuns la 264.184 de cazuri, iar Egipt – la 81.158 de cazuri), țări cu potențial financiar și de cercetare-dezvoltare mai redus. Bill Gates propune, în esență, ca tratamentele și vaccinurile să meargă prioritar unde este mai mare urgența. Europa a depășit momentan primul val și s-ar mai putea aștepta câteva luni, producția direcționându-se către țările afectate mai tare acum.

    Bill Gates cere distribuirea echitabilă a tratamentului pentru coronavirus

    ”Trebuie ca liderii să ia aceste decizii dificile legate de distribuirea în funcţie de echitate, nu doar în funcţie de factori determinaţi de piaţă”, a mai spus Bill Gates. OMS a avertizat deja că există pericolul unei concurențe incorecte pentru obținerea tratamentului.

    Bill Gates a devenit ținta conspiraționiștilor din întreaga lume, propaganda rusă folosindu-l ca pe un fel de Bau-Bau pentru cei mai slabi de înger sau mai neinformați. Miliardarul e acuzat că ar urmări un plan diabolic de vaccinare a întregii populații de pe planetă.

    Narativul, cu originea la Moscova (lucru atestat de o anchetă a UE), a fost puternic folosit și în România, în perioada pandemiei, de propaganda rusească și cea a PSD. Conform acestei povești SF, oamenilor ar urma să li se injecteze un cip în corp, iar apoi ar urma să fie teleghidați cu ajutorul antenelor 5G.

    Un avertisment din trecut al lui Bill Gates, privind iminența unei pandemii, e folosit acum ca “dovadă” că toată criza de acum e un plan diabolic

    Fundamentul acestei prostii este o altă intervenție memorabilă a lui Bill Gates. Acesta a avertizat, în trecut, asupra pericolului major reprezentat de apariția unei pandemii provocate de un virus respirator provenit de la lilieci.

    Conspiraționiștii văd în asta o dovadă a faptului că totul e un plan diabolic.
    În realitate, de cel puțin 7 ani cercetători virologi de top care au studiat virusurile existente la lilieci și la alte animale bombardează cu memorii guvernele lumii, ONU, OMS și personalitățile cu putere de decizie.

    În China se descoperise încă din 2013, după epidemia de SARS, că există virusuri mortale care pot trece de la lilieci la oameni. Pericolul era mai mare decât în alte părți ale lumii pentru că, în China, aceste animale sunt și consumate de oameni.

    Aceste explicații nu ajung la publicul “infectat” de propaganda Moscovei, care manipulează informațiile în așa fel încât să dirijeze oamenii către scopul urmărit.

    De ce susține Rusia teoriile conspirației cu Bill Gates care vrea să cipeze populația planetei și să teleghideze oamenii cu antenele 5G

    Pentru Rusia, mizele acestor atacuri hibride asupra Occidentului sunt multiple. Tehnologia 5G, care reprezintă o revoluționare a vitezei cu care sunt transmise datele, nu este dată și rușilor din motive evidente – acest stat s-a transformat, sub dictatura lui Putin, într-o amenințare la adresa vecinilor.

    Pasul spre 5G înseamnă că Rusia va rămâne tehnologic mult în urma Occidentului. Moscova e incapabilă să stopeze diplomatic sau militar dezvoltarea blocului occidental, așa că încearcă să provoace opoziția la progres din partea cetățenilor UE și SUA.
    Un alt obiectiv al Rusiei este destrămarea Uniunii Europene, neutralizarea NATO și scoaterea SUA din Europa. Miza este recăpătarea controlului asupra statelor pe care Moscova le-a considerat dintotdeauna “dreptul său”.

    E vorba atât de fostele republici sovietice devenite state independente, cât și de țările din fostul bloc comunist – între care se află și România –, ocupate militar în 1944-1945.

    Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

  • Și Ungaria ne impune restricții severe la graniță! Inconștiența și obsesia pentru conspirații ne izolează de Europa

    Ungaria a decis să includă România pe lista statelor “galbene” în contextul creșterii masive a numărului de infecții cu Covid-19 de la noi din țară. Ministerul Afacerilor Externe de la București a anunțat că, începând de miercuri, 15 iulie, ora 0.00, cetățenii români care vor să intre în Ungaria vor fi supuși anumitor restricții și verificări.

    În principal, românii vor fi verificați medical la graniță. Cei care prezintă simptome suspecte (febră, tuse etc.) nu vor fi primiți deloc. Cei care nu par bolnavi vor fi băgați în carantină 14 zile.

    Excepție vor face cei care prezintă la graniță două teste moleculare negative pentru SARS-CoV-2 efectuate în ultimele 5 zile, la 48 de ore distanță unul de celălalt. Românii care vor avea așa ceva asupra lor vor putea trece, dar certificatele medicale trebuie emise în limba maghiară sau engleză.

    În ultimele zile, țările din Europa au impus, una după alta, restricții de călătorie pentru români. Lituania ne-a interzis accesul de tot. Marea Britanie și Olanda au instituit sau mențin carantina. Austria cere un test negativ la Covid-19 făcut cu cel mult 4 zile înainte. Grecia a lăsat un singur punct de frontieră deschis și cere obligatoriu test molecular cu rezultat negativ la Covid-19 făcut cu maximum 3 zile înainte.

    Estonia, Letonia, Irlanda, Slovenia și Slovacia păstrează izolarea de 14 zile ca măsură pentru toți românii care le trec granițele.

    Sub presiunea PSD, care blochează măsurile legislative de luptă cu epidemia și, în paralel, susține campania care contestă existența epidemiei, numărul zilnic de infecții cu Covid-19 în România a crescut de la puțin peste 100 – la începutul lui iunie – la peste 600.

    Duminică, pentru că s-au făcut doar 8.633 de teste, s-au descoperit 456 de cazuri. Sâmbătă, la 14.610 teste, fuseseră găsiți 698 de oameni infectați – record negativ absolut pentru țara noastră.

    Comunicatul MAE român despre noile condiții de intrare în Ungaria

    „Ministerul Afacerilor Externe precizează că în cursul zilei de duminică autoritățile ungare au anunţat noile măsuri privind condițiile de intrare pe teritoriul Ungariei, măsuri care vor intra în vigoare miercuri, 15 iulie 2020, de la ora 00.00.

    Condițiile de intrare vizează clasificarea statelor de proveniență a persoanelor care doresc să intre în Ungaria pe trei categorii: zona verde – fără restricții, zona galbenă – cu restricții şi zona roșie – nu este permisă intrarea.

    Astfel, conform informațiilor comunicate public de către autoritățile ungare, România a fost inclusă pe lista statelor galbene. În consecință, cetățenilor care intră în Ungaria din România le sunt aplicabile următoarele dispoziții:

    – la intrarea în Ungaria vor fi supuși examinării medicale, iar în cazul în care prezintă simptome specifice infectării cu COVID-19, nu li se va permite accesul în Ungaria;

    – în situaţia în care nu prezintă simptome, aceștia vor fi obligați să intre în carantină pe teritoriul Ungariei pentru o perioadă de 14 zile (instituţionalizată sau prin izolare la domiciliu), fiind luaţi în evidenţele autorităților sanitare ungare.

    Cu toate acestea, intrarea pe teritoriul Ungariei va fi permisă, fără impunerea măsurii carantinei sau autoizolării, cetățenilor care vin din România și care prezintă la punctul de frontieră două teste moleculare negative pentru infecția cu SARS-CoV-2 efectuate în ultimele cinci zile. Cele două teste trebuie efectuate la o diferență de 48 de ore unul de celălalt, iar certificatele trebuie să fie emise în limba maghiară sau engleză.

    Totodată, MAE precizează că autoritățile ungare pot permite accesul, pentru o perioadă de maximum 24 ore, pentru cetățenii anumitor state vecine cu Ungaria, pe o rază de maximum 30 de kilometri de la frontieră.

    Lucrătorii sezonieri din România pot, de asemenea, intra pe teritoriul Ungariei, cu condiția ca angajatorul ungar să transmită poliției ungare un formular electronic cu datele de identificare ale acestora. Punctele de trecere a frontierei în acest scop vor fi stabilite de conducerea poliției ungare.

    Cu privire la tranzit, autoritățile ungare au precizat că acesta este permis, în următoarele condiții:

    • durata tranzitului să nu depășească 24 de ore;

    • persoanele nu prezintă simptome specifice infecției cu COVID-19, pot demonstra scopul călătoriei, respectiv dreptul de intrare în țara de destinație, eventual de tranzit.

    Tranzitul se va efectua doar pe traseele desemnate şi publicate pe pagina web a poliţiei ungare, fiind indicate în mod explicit locurile de oprire/odihnă.

    Ministerul Afacerilor Externe reamintește că cetățenii români pot solicita asistență consulară la numărul de telefon:

    – al Ambasadei României la Budapesta: 0036 13 847 689;

    – al Consulatului General al României la Szeged: 0036 62 424 431;

    – al Consulatului General al României la Gyula: 0036 66 464 579,

    apelurile fiind redirecționate către Centrul de Contact și Suport al Cetățenilor Români din Străinătate (CCSCRS) și preluate de către operatorii Call Center, în regim de permanență.

    De asemenea, cetățenii români care se confruntă cu o situație dificilă, specială, cu un caracter de urgență, au la dispoziție telefonul de urgență al misiunii diplomatice 0036 30 535 69 12 sau ale oficiilor consulare: 0036 30 6777 980 – Consulatul General al României la Szeged și 0036 30 6357181 – Consulatul General al României la Gyula.

    Ministerul Afacerilor Externe recomandă consultarea paginilor de internet:

    – http://www.mae.ro/node/51934

    – http://budapesta.mae.ro

    – http://szeged.mae.ro

    – http://gyula.mae.ro

    – http://www.mae.ro/.”

    Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

    CITIȚI ȘI:

    * Erdogan se crede Mahomed. Satrapul turc comite o crimă istorică: transformă Catedrala Sfânta Sofia în moschee, după ce 86 de ani a fost muzeu. O asemenea blasfemie s-a mai întâmplat în 1453, la căderea Constantinopolului

  • A murit de coronavirus după ce a participat la o “petrecere Covid”. Ultimele cuvinte: “Cred că am făcut o greșeală. Am crezut că e o farsă, dar nu e”

    Un tânăr de 30 de ani, din orașul american San Antonio, Texas, a murit zilele trecute de coronavirus, după ce a participat la o “petrecere Covid” dată de o persoană infectată, ca să verifice dacă epidemia este inventată sau reală.

    Povestea este absolut cutremurătoare. Medicii care l-au tratat la Spitalul Metodist din San Antonio relatează că ultimele cuvinte ale bărbatului au fost: “Cred că am făcut o greșeală. Am crezut că e o farsă, dar nu e”, relatează ladbible.com.

    În Statele Unite se organizează “petreceri Covid”, la care participă și persoane infectate, pentru a se vedea dacă virusul este real

    Pacientul le-a povestit medicilor că era convins că virusul nu e real. În SUA, unele dintre persoanele care bănuiesc conspirații mondiale și nu cred că există pandemia de SARS-CoV-2 participă la petreceri alături de cei testați pozitiv, pentru a verifica dacă virusul e real sau nu.

    Așa s-a întâmplat și cu bărbatul care a decedat. Doctorița Jane Appleby, managerul Spitalului Metodist, a spus că pacientul a venit foarte grav bolnav și a murit în spital din cauza virusului. „A fost o petrecere organizată de cineva diagnosticat cu Covid, ideea era să se vadă dacă virul e real și se infectează cineva“, a relatat Appleby.

    Starea pacientului s-a deteriorat progresiv până a ajuns în stare critică, apoi a avut tulburări cardiace care au dus la moartea sa.

    Acest caz e doar unul dintre numeroasele apărute pentru că oamenii nu cred în existența virusului, iar doctorița a povestit întâmplarea pentru a-i convinge mai ales pe cei tineri că nu sunt invincibili.

    “Nu vreau să fiu alarmistă. Noi încercăm doar să prezentăm niște exemple reale pentru a ajuta comunitatea noastră să realizeze că acest virus este foarte serios și se poate împrăștia foarte repede”, a explicat doctorița.

    Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

  • Semnal periculos: prima țară din UE care interzice complet accesul românilor din cauza exploziei cazurilor de coronavirus. Măsura intră în vigoare începând cu 13 iulie

    Lituania este primul stat din Uniunea Europeană care reinstituie embargoul total pentru cetățenii români: începând de luni, 13 iulie, guvernul de la Vilnius interzice complet accesul pentru rezidenții din țara noastră. Măsura este luată din cauza creșterii masive a numărului de infectări cu coronavirus în România.

    Autoritățile lituaniene au promis că vor reevalua săptămânal situația epidemiologică din țara noastră, urmând să-și redeschidă granițele pentru români când valul de infectări va ajunge la cote rezonabile.

    Decizia lituanienilor – un precedent periculos. Deja numeroase alte state înăspresc, aproape zilnic, condițiile de intrare pentru români

    Este un semnal extrem de prost pentru România, care chiar în acest moment se confruntă, pe plan intern, cu campaniile de dezinformare și sabotajele legislative ale PSD, de natură să amplifice pericolul epidemiologic, și, pe plan extern, cu restricții tot mai severe din partea tot mai multor țări.

    Până acum, Lituania menținuse granițele deschise pentru cetățenii români, cu obligația ca oricine sosea de la noi din țară să intre în carantină 14 zile. Din 13 iulie, accesul în această țară nu va mai fi permis deloc.

    Sigur că mica țară baltică nu este o destinație preferată a românilor, dar semnalul este dat și pericolul unui efect de domino este mare, mai ales că, în ultimele ore, alte state UE au anunțat înăsprirea condițiilor de intrare pentru cetățenii țării noastre.

    Grecii și austriecii ne mai primesc doar dacă avem test pentru coronavirus negativ făcut cu 3-4 zile înainte. Alte state ne țin 14 zile în carantină

    Grecia nu poate închide granița de tot pentru că în sezonul turistic sute de mii de turiști români aduc încasări mari petrecându-și vacanța acolo. Dar grecii au închis, mai întâi, 5 din cele 6 puncte de frontieră cu Bulgaria (pe unde intră, de obicei, românii).

    Apoi au anunțat că, începând din 14 iulie, toți românii sunt obligați să aibă asupra lor rezultatul negativ al unui test pentru coronavirus făcut cu maximum 72 de ore înainte. În caz contrar, nu se mai intră în Grecia.

    Austria a anunțat, de asemenea, că românii vor fi obligați să prezinte, la intrarea în țară, un test negativ la coronavirus făcut cu maximum 4 zile înainte și dovada că au cazarea asigurată.

    Olanda a informat, acum câteva zile, că toți românii veniți în țară vor fi obligați să intre în izolare două săptămâni.

    Marea Britanie, țară care a ieșit din UE, dar rămâne o destinație predilectă a românilor atât pentru turism, cât și pentru muncă, a menținut carantina de 14 zile pentru cetățenii veniți de la noi din țară, deși vineri a publicat o listă de 70 de state și teritorii pentru care s-au eliminat restricțiile.

    Estonia, Letonia, Irlanda, Slovenia și Slovacia păstrează izolarea de 14 zile ca măsură pentru toți românii care le trec granițele.

    Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

    CITIȚI ȘI:

    * COVID-19. A treia zi de groază: 592 de noi cazuri, după 555 și 614. Topul județelor ca număr de îmbolnăviri

  • Se înăspresc din nou condițiile de intrare a românilor în Austria: la graniță se cer test negativ la Covid-19 și dovada cazării

    Austria înăsprește din nou condițiile de intrare în țară pentru români. La nici 3 zile după ce anunțase că toți cei care vin din România intră automat în carantină timp de 14 zile, guvernul de la Viena a impus măsuri suplimentare.

    Ministerul Afacerilor Externe de la București anunță că, pentru a intra în Austria, românii trebuie să prezinte un test coronavirus negativ și dovada că au asigurată cazarea.

    Poliția de frontieră din Austria – împuternicită de guvern să poată solicita, discreționar, o sumedenie de documente, inclusiv diplomele de studii!

    În cazul în care călătorii au doar dovada cazării, dar nu și testul pentru coronavirus, vor intra în izolare 14 zile – pentru un turist, asta echivalează cu ratarea vacanței.

    Scapă de măsurile de mai sus cei care tranzitează fără oprire teritoriul austriac spre alte state și șoferii camioanelor de marfă.

    Partea proastă e că, potrivit MAE, poliția de frontieră austriacă a fost împuternicită să poată solicita oricui documente care să justifice intrarea în țară, inclusiv adeverința de tratament medical imperios necesar sau documente care să ateste studiile.

    Probabil că astfel de cazuri vor fi rare, dar precizarea vine ca o dovadă suplimentară a posturii ingrate în care ne-am pus singuri ignorând, în ultimele săptămâni, normele de protecție. Plătim astfel nota inconștienței unei părți a populației și a naivității alteia, care a crezut campaniile de dezinformare și manipulare susținute de propaganda rusă, PSD și conspiraționiști.

    Potrivit datelor oficiale, România a avut, joi și vineri, 614 și, respectiv, 592 de noi cazuri de infectare cu coronavirus. Austria a avut, în aceleași zile, 102 și, respectiv, 94.

    Pentru cetățenii români intrați la ananghie, MAE pune la dispoziție două numere de telefon de la Ambasadă, unde pot solicita asistență consulară: 0043-1-503.24.65 şi 0043-1-505.23.81.

    Precizările MAE date publicității vineri seara despre intrarea românilor în Austria:

    ”Aşa cum am informat anterior, accesul persoanelor provenind din România cu destinaţia Republica Austria este posibil numai dacă acestea deţin un test biologic molecular SARS-COV-2 (PCR, RT), nu mai vechi de 4 zile de la data emiterii, tradus în limba germană sau engleză. Pentru persoanele care nu deţin un astfel de test se aplică măsura autoizolării pentru o perioadă de 14 zile la domiciliu sau într-o unitate de cazare, pentru care trebuie prezentată dovada rezervării. În situaţia în care persoanele călătorind din Romania nu pot prezenta la intrarea în Austria un test Covid-19 şi dovada cazării, le va fi interzisă intrarea pe teritoriul austriac”.

    Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

    CITIȚI ȘI:

    * COVID-19. A treia zi de groază: 592 de noi cazuri, după 555 și 614. Topul județelor ca număr de îmbolnăviri

  • Grecia confirmă 29 de noi cazuri de Covid-19 la turiști din România și Bulgaria. Atenție la ce urmează din 14 iulie!

    Autoritățile din Grecia au confirmat oficial că au depistat 29 de noi cazuri de infectare cu Covid-19 la turiști din România și Bulgaria. Anunțul a fost făcut vineri de Ministerul Afacerilor Externe de la București, care fusese înștiințat pe cale diplomatică de greci.

    Aceștia n-au precizat, deocamdată, câți turiști români se află printre cei 29 de bolnavi, contorizându-i la grămadă cu bulgarii.

    Din 14 iulie, absolut toți românii care pleacă în Grecia cu mașina trebuie să prezinte la frontiera de la Kulata un test negativ la coronavirus efectuat cu cel mult 3 zile înainte

    Pentru a ajuta turiștii care vor să-și petreacă vacanța în Grecia, guvernul de la București a ajuns la o înțelegere cu cel elen (care, la rândul său, vrea să evite intrarea în țară a bolnavilor).

    Din 14 iulie, toți românii care se prezintă la punctul de trecere a frontierei bulgaro-grec de la Kulata trebuie să arate un test molecular cu rezultat negativ la Covid-19 efectuat cu cel mult 3 zile (72 de ore) înainte. Cei care nu vor avea acest test la ei nu vor putea intra în Grecia.

    După ce România și Bulgaria au înregistrat creșterea abruptă a numărului de cazuri de infectare, numeroase țări ne-au reintrodus pe lista neagră – călătorii veniți de aici sunt obligați să stea două săptămâni în izolare sau caratină.

    Spre exemplu, vineri s-au înregistrat 592 de cazuri de noi îmbolnăviri în România, 292 de cazuri în Bulgaria și 60 în Grecia. Joi fuseseră 614 cazuri în România, 330 de cazuri în Bulgaria și 50 în Grecia.

    Premierul Orban a cerut prioritate, la prelucrarea analizelor, pentru cei care urmează să plece în Grecia

    Grecii au nevoie de turiștii români – o foarte importantă sursă de venit –, dar nu și de virus, așa că au închis 5 din cele 6 puncte de frontieră cu Bulgaria. Din acest motiv, singura trecere – cea de la Kulata-Promachonas – este foarte aglomerată.

    Premierul Orban a anunțat vineri că tuturor centrelor acreditate pentru efectuarea de teste Covid-19 li se va cere să proceseze prioritar analizele românilor care urmează să plece în Grecia.

    În țara noastră, numărul laboratoarelor acreditate să facă teste pentru Covid-19 a crescut la 120.

    Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

    CITIȚI ȘI:

    * COVID-19. A treia zi de groază: 592 de noi cazuri, după 555 și 614. Topul județelor ca număr de îmbolnăviri