Etichetă: Corina Cretu

  • Corina Crețu face mișto de Guvernul PSD: „Trebuie să vorbesc cu Liviu!”, i-a spus un ministru

    Corina Creţu a spus sâmbătă, la Iaşi, într-o conferinţă de presă, că PSD a făcut un rău imens ţării pe plan extern, iar acest lucru a dus la decredibilizarea României pe mai multe planuri.

    Europarlamentarul Pro România a povestit un episod petrecut în 2017, când, în calitate de comisar european, a discutat în biroul său de la Bruxelles cu ministrul de atunci al Transporturilor Lucian Şova pe tema autostrăzii Iaşi-Târgu Mureş, anunță News.ro.

    “La mine în birou, am martori, i-am spus că anul viitor va fi Anul Centenar, hai să facem un gest simbolic. Avem încă cinci miliarde de euro la dispoziţie pentru infrastructura de transport. Nu putem finanţa totul, dar măcar să pornim studiul de fezabilitate pentru autostrada Târgu Mureş-Iaşi-Ungheni. Hai să facem un gest şi apoi din 2021 să începem construcţia în exerciţiul financiar viitor. Toată lumea a rămas şocată de răspunsul ministrului, care a spus “Nu ştiu, trebuie să vorbesc cu Liviu (Liviu Dragnea – n.r.)“. Aşa mi s-a întâmplat cu toate lucrurile. Nimeni nu a avut curajul să ia o decizie“, a declarat europarlamentarul Corina Creţu.

    Creţu a spus în conferinţă că ministrul era din Bacău, iar ulterior a precizat că este vorba despre Lucian Şova, conform News.ro.

    Ea a spus că în timpul mandatului de comisar nu a mai existat o astfel de abordare din partea vreunui ministru dintr-o ţară europeană.

    “Încă mai erau bani atunci pentru studiul de fezabilitate la autostrada Moldovei. Îmi pare foarte rău că România nu s-a pregătit suficient. Investiţiile de infrastructură sunt complexe, pregătirea ia ani de zile din punct de vedere tehnic şi financiar. De aceea am plecat încă din 2014 cu ideea de a avea proiecte. Sper ca Moldova să crească, este printre cele mai sărace din Uniunea Europeană“, a spus Corina Creţu.

    Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

    CITIȚI ȘI:

    * Colonelul Sindile, unul dintre găzarii-șefi din 10 august, a fost ascuns pe funcție de general la o unitate de jandarmi de lângă București

    * „PROASTĂ, DAR CINSTITĂ”. Dăncilă a sifonat de la PSD, în campanie, milioane de euro! L-a folosit ca intermediar pe fostul ei consilier de la guvern

    * Situație cumplită moștenită de Guvernul Orban: frații „Frutti Fresh” au pus sechestru pe Romatsa și Nuclearelectrica! Suma de plată e cât o tranșă FMI: 395 de milioane de euro, dintre care 78,6% dobânzi și penalități

    * Șantaj murdar al UDMR: Dacă Guvernul PNL face alegeri locale în două tururi, votăm moțiunea de cenzură a PSD!

    * Teleormanul se întoarce în Palatul Victoria! Primul penal din Guvernul Orban

    * Nesimțirea PSD n-are limite! Bogătanul parvenit Liviu Alexa ia la mișto „sărăcia” lui Orban și îi trimite alimente

    * Creșterea pensiilor cu 40%? Terminați cu prostiile! Există o soluție rezonabilă. Iat-o!

    * Godină îl ridiculizează pe „pupin-băloso-curistul” Ciutacu, care l-a ironizat pe Berbeceanu, dar a lingușit-o pe Dăncilă

    * Dosarul Colectiv. Bănicioiu, audiat 5 ore de procurori și acuzat de supraviețuitori

  • Minciunile stupide ale Guvernului PSD-ALDE. Rovana Plumb: „Nu am pierdut niciun euro”. Corina Crețu: „În 2018, România a pierdut definitiv 365 de milioane de euro”

    Demagogia şi minciunile Guvernului PSD-ALDE au fost ridiculizate de Corina Crețu, comisarul european propus de PSD, fost europarlamentar al aceluiaşi partid.

    Cea mai flagrantă minciună a fost cea a dublu-ministresei Rovana Plumb, care a avut neruşinarea să declare că „România nu a pierdut niciun euro” din banii alocați exercițiului financiar 2014-2020.

    Corina Crețu a oferit cifre concrete ale sumelor pierdute definitiv: 343 + 22 = 365 de milioane de euro. O treime de miliard de euro!

    Rovana Plumb:

    • „Nu numai că România nu a pierdut niciun euro din banii pe care îi are la dispoziţie în acest exerciţiu financiar, ci chiar câştigăm în fiecare zi bani pentru cetăţenii noştri”.

    Corina Crețu – despre pierderi:

    • „Din păcate, România a pierdut în 2018, din Fondul Social, 22 milioane de euro, pierdere automată – nefiind proiecte de analizat”.
    • „În plus, întreaga sumă destinata tinerilor, Garanția pentru tineri – Youth Employment Initiative -, pentru care ne-am luptat atât ca europarlamentari, 343 milioane de euro s-au pierdut definitiv. Acest instrument era destinat combaterii şomajului în rândul tinerilor între 18 şi 25 de ani”.
    • „Acesta e adevărul. Pentru mine, cel mai important e să facem tot ce putem pentru cetățenii României, fără a-i minți”.

    Corina Crețu – alte critici:

    • „La sfârşitul anului trecut, toate înfăptuirile mărețe s-au datorat eforturilor guvernului. Aşa au început toate guvernele populiste, anti-europene: profitând din plin de ajutorul fondurilor europene, tot ce e bun vine de la Guvern, tot ce e rău vine de la Bruxelles”.
    • „Probabil nu ați primit aprobare de la partid să vorbiți despre eforturile noastre comune, despre întâlnirile noastre şi ale specialiştor noştri, care au venit cu soluții”.
    • „Eu sper că populația înțelege”.
  • România e pe ULTIMUL loc în Europa la atragerea fondurilor pentru combaterea şomajului la tineri. Suma accesată: ZERO. Corina Crețu mai demontează o minciună a Guvernului Dăncilă

    Comisarul european Corina Crețu a publicat, pe Facebook, un tabel care arată că România e pe ultimul loc în UE, la mare distanță de celelalte țări, în clasamentul cheltuirii fondurilor europene destinate combaterii șomajului tinerilor.

    Conform graficului, care e luat de pe site-ul Uniunii Europene, România nu a cheltuit niciun leu din banii alocați pe acest program, iar sumele programate sunt sub 5% din alocare.

    Banii puteau fi atrași doar până în 30 iunie 2018, adică până în vara anului trecut, precizează Corina Crețu. Toți aceşti bani sunt pierduți, nu mai pot fi recuperați.

    Această informare poate fi considerată un răspuns elegant la minciunile guvernamentale din ultima vreme, conform cărora România stă foarte bine al aceesarea fondurilor europene, ba chiar n-a pierdut niciun ban!

    Mesajul Corinei Crețu

    „Aveți mai jos situația implementării programului destinat combaterii șomajului în rândul tinerilor între 18 și 25 de ani, din toate statele Uniunii Europene, tabel ce poate fi consultat pe site-ul Comisiei Europene. Sumele destinate acestui program lansat în 2015 puteau fi accesate până în 30 iunie 2018″.

  • Corina Creţu îi pune oglinda în faţă lui Dăncilă: doar România întoarce spatele UE cu fondurile europene

    Comisarul european Corina Creţu şi-a cerut scuze, sâmbătă, pentru faptul că munca oficialilor de la CE a fost ignorată în toate interviurile şi declaraţiile guvernanţilor. Ea a mai spus că Viorica Dăncilă este dezinformată de cei din subordinea sa, lucru pe care i l-a transmis personal.

    ”Am urmărit cu mare interes declaraţiile autorităţilor privind absorbţia fondurilor europene de către România. Dacă aceste rezultate vor fi confirmate de serviciile mele, a căror evaluare pe ţări va fi definitivată în ianuarie, nu pot decât să felicit autorităţile naţionale, în mod sincer. Ceea ce este trist în toate aceste declaraţii triumfaliste este ignorarea completă nu neapărat a muncii mele, dar a întregii echipe de experţi de la DG Regio, care au venit cu soluţii, discutate la zecile de întâlniri bilaterale, atât în ce priveşte achiziţionarea de ambulanţe, redirecţionarea fondurilor către IMM-uri, etc. Nu cred că există vreo ţară, după cum văd în Revista Presei pe care o primesc în fiecare zi, în care să nu fie menţionată Comisia Europeană atunci când se vorbeşte de fonduri europene”, a scris pe Facebook Corina Creţu, citată de Mediafax.

    Nu este prima declaraţie de acest gen a comisarului european. Corina Creţu a mai avut recent două astfel de reacţii, chiar mai dure decât această ultimă ieşire, în care soma guvernul Dăncilă să nu mai mintă legat de absorbţia fondurilor UE. Capii guvernului PSD-ALDE au spus că renunţă la fondurile UE în dauna parteneriatului public-privat (care nu este supus controalelor europene).

  • Bani europeni pentru drumuri nu luaţi, dar cu laserul ce-aveţi?! Corina Creţu, un nou avertisment

    Comisarul european pentru politică regională, Corina Crețu, l-a primit joi, la Bruxelles, pe ministrul cercetării şi inovării, Nicolae Hurduc, oficialul UE fiind îngririjorat de întârzieri în continuarea proiectului laserului de la Măgurele.

    Corina Crețu a avertizat asupra riscului producerii unei situații care ar aduce pierderi de bani europeni României și ar afecta credibilitatea cercetătorilor români.

    „Încurajez părţile implicate să încerce să ajungă rapid la un compromis, pentru a putea finaliza acest proiect în actualul exercițiu bugetar. Este important, atât pentru Ministerul Cercetării şi Inovării, precum și pentru comunitatea cercetătorilor din România, să evite o situație care, dincolo de pierderile financiare, ar afecta inclusiv credibilitatea și reputația cercetătorilor români. În acest sens, le propun tuturor părților implicate în derularea proiectului ELI să avem o discuție la nivel înalt, de data aceasta la Bruxelles, împreună cu colegul meu, Carlos Moedas, comisar european pentru cercetare, pentru a face o nouă încercare de a ieși din acest impas. Proiectul laserului de la Măgurele este un proiect fanion nu doar pentru România, ci și pentru cercetarea din întreaga Uniune Europeană”, a declarat comisarul european Corina Creţu.

    Îngrijorarea Comisiei Europene a apărut în urma disputei existente deja de ceva timp între beneficiarul proiectului – Institutul Național de Fizică și Inginerie Nucleară „Horia Hulubei” (IFIN-HH) – și consorțiul european EuroGammaS (EGS), care trebuie să livreze și să instaleze sistemul de fascicul luminos gamma, în baza unui contract în valoare de 66 milioane de euro.

    România beneficiază de o alocare de peste 22 miliarde de euro în cadrul politicii de coeziune pentru perioada 2014 – 2020, din care 422 milioane de euro sunt destinate cercetării publice.

    Proiectul Infrastructura Luminii Extreme – Fizica Nucleară (ELI-NP), parte a infrastructurii paneuropene de cercetare, a început în perioada de finanțare 2007 – 2013, iar acum se află în faza a doua de implementare. Bugetul total se ridică la aproximativ 250 milioane de euro, finanțarea fiind asigurată în cadrul Programului Operațional pentru Competitivitate (COP). În prima fază a proiectului a fost construită o clădire specială pentru fascicule laser și gamma și pentru experimente, iar etapa a doua presupune construirea de mașini și echipamente pentru un laser de 10 PW și pentru un fascicul gamma, precum și pentru instalarea acestora.

    Sursa: Startupcafe.ro