Turul 2 a fost capăt de linie pentru Sorana Cîrstea la Australian Open. Ajunsă la 29 de ani, românca a fost eliminată de o copilă care n-a împlinit 16 ani.
Sorana Cîrstea a câștigat primul set cu 6-4 în fața americancei Cori Gauff, dar le-a pierdut la mare luptă pe următoarele două: 3-6, 5-7.
Este o eliminare dureroasă pentru Sorana, dat fiind că adversara ei e cea mai tânără jucătoare de la Australian Open 2020. Cori Gauff e născut pe 13 martie 2004, adică are 15 ani și 10 luni!
În primul tur, Sorana Cîrstea a eliminat-o pe cehoaica Barbora Strycova (33 de ani), iar mezina Cori Gauff pe veterana Venus Williams (39 de ani).
Pentru parcursul de la Australia Open, Sorana Cîrstea și-a asigurat 70 de puncte WTA și 88.100 de dolari SUA.
În turneul feminin de simplu a mai rămas o singură româncă (din cele 10 aliniate la start, dintre care 4 pătrunse pe tabloul principal): Simona Halep. Aceasta o va întâlni joi, în turul 2, pe britanica Harriet Dart (locul 173 WTA).
Doar trei tenismene române se mai află în Top 100 mondial: Simona Halep (locul 3), Sorana Cîrstea (74) și Ana Bogdan (98).
La dublu feminin, Monica Niculescu, făcând echipă cu japoneza Misaki Doi, a promovat în turul 2, după 6-7, 6-4, 6-2 cu Anna Kalinskaia / Iulia Putințeva.
La dublu masculin, Horia Tecău și olandezul Jean-Julien Rojer s-au calificat în turul 2, după 6-1, 3-6, 6-2 cu Dominic Inglot / Aisam-Ul-Haq Qureshi.
Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!
Simona Halep își continuă parcursul excelent la Wimbledon: a treia victorie consecutivă o propulsează în „optimi”. Pentru a se califica în „sferturi”, românca trebuie să treacă luni de senzația acestei ediții: Cori Gauff, americanca de 15 ani și 3 luni.
Simona Halep a învins-o vineri cu un scor sever, 6-3, 6-1, pe Voctoria Azarenka (29 de ani, locul 40 WTA), fost lider mondial în 2013.
Românca a început slab, fiind condusă cu 3-1. Din acel moment s-a declanșat „uraganul Halep”: n-a mai pierdut niciun ghem în primul set, iar până la final a reușit un incredibil 11-1 (5-0 în primul set, 6-1 în cel de-al doilea).
Simona și-a depășit deja performanța de anul trecut, când a fost eliminată în turul 3. Acum e calificată în turul 4 (optimi de finală), fază în care o va întâlni pe Cori Gauff, marea surpriză a Wimbledon 2019.
În vârstă de numai 15 ani și 3 luni, americanca a obținut până acum 6 victorii (3 în calificări și 3 pe tabloul principal), pierzând un singur set. Printre învinsele sale: compatrioata Venus Williams (fostă câștigătoare a turneului) și slovaca Magdalena Rybarikova (semifinalistă în 2017).
Parcursul lui Cori Gauff (locul 313 WTA) la primul ei Wimbledon:
La startul turneului de la Wimbledon, Cori Gauff se afla pe locul 313 mondial. În urma parcursului formidabil de până acum, a urcat pe locul 139 în clasamentul WTA live, făcând un salt de 174 de poziții.
Înaintea turneului de la Wimbledon, Cori Gauff câștigase din tenis premii de 13.910 dolari. La turneul londonez, prim calificarea în „optimi”, și-a asigurat deja 176.000 de lire sterline (222.400 de dolari), de 16 ori mai mult decât totalul câștigurilor precedente.
Meciul Simona Halep – Cori Gauff se va disputa luni, 8 iulie. Românca a început turneul pe locul 8 WTA, iar în acest moment, în clasamentul live, se află pe locul 7.
Donați AICI pentru a susține proiectul ZIARISTII.COM!
Startul Wimbledon 2019 a fost furtunos. Mari favorite eliminate (Osaka, Sabalenka, V. Williams), două românce calificate (Halep, Buzărnescu) și o poveste fabuloasă: fetița ee 15 ani care a trimis-o acasă pe campioana de 39 de ani.
Pentru noi, românii, a fost o zi bună, pentru că și Simona Halep, și Mihaela Buzărnescu s-au calificat în turul 2 fără set pierdut. Doar Marius Copil, la masculin, a fost eliminat în turul 1.
În turul 2 este programat derby-ul dintre primele două românce din clasamentul WTA. Mare favorită este, evident, Simona Halep, dar Mihaela Buzărnescu nu e niciodată victimă sigură.
Monica Niculescu (111) – Andrea Petkovic (Germania, 69)
Ana Bogdan (132) – Johanna Konta (Marea Britanie, 18)
Gabriela Ruse (176) – Julia Goerges (Germania, 17)
Mari surprize: au fost eliminate Osaka, Sabalenka, Garcia
Prima zi a fost plină de surprize pe tabloul feminin. Cea mai mare dintre ele: eliminarea numărului 2 mondial, japoneza Naomi Osaka, de către kazaha Iulia Putințeva. Aceeași kazahă o învinsese pe Osaka și în urmă cu 11 zile, la Birmingham, tot în două seturi.
Și la masculin au fost două mari surprize, fiind eliminați jucători de Top 6. Lor li se adaugă ieșirea din cursă a francezului Gael Monfils, după ce a condus cu 2-0 la seturi.
Venus Williams, învinsă de o jucătoare de 15 ani și 3 luni!
lui Cori Gauff nu-i vine să creadă că și-a învins idolul
Senzația zilei a fost o copilă de 15 ani, 3 luni și 19 zile: Cori Gauff (SUA). Săptămâna trecută, aceasta a devenit cea mai tânără jucătoare care a pătruns pe tabloul principal venind din calificări, în istoria Wimbledon-ului. În cele trei meciuri din calificări nu a pierdut niciun set.
Marele șoc a fost însă în partida eliminarea compatrioatei sale Venus Williams, veterana care luna trecută a împlinit 39 de ani. Mare campioană timp de două decenii, Venus ocupă în prezent locul 44 mondial. Și vine o puștoaică abia trecută de gimnaziu, aflată pe locul 313 WTA, și îi aplică un sec 6-4, 6-4!
A fost confruntarea epică dintre „bunică” și „nepoată”. În 1997, când Venus Williams a debutat la Wimbledon, Cori Gauff nu se născuse, mai avea 7 ani până să vină pe lume!
Cele două jucătoare sunt foarte asemănătoare din punct de vedere fizic. Amândouă sunt jucătoare „de ciocolată”, zvelte, atletice, cu o deplasare foarte bună și cu forță în lovituri. Mulți îi zic deja tinerei Cori Gauff, de ceva vreme, „noua Venus Williams”.
Miercuri, în turul 2, Cori Gauff o va întâlni pe slovaca Magdalena Rybarikova.