Etichetă: copiat

  • Directorul Centrului de Integritate al Universității București: numărul studenților la Drept prinși copiind „e șocant”. Temeri că „partida e pierdută”

    Proporțiile fraudei academice au atins dimensiuni “șocante” și s-ar putea ca “partida să fie pierdută”, afirmă Marian Popescu, directorul onorific al Centrului de Integritate al Universității București într-un interviu pentru HotNews.

    Fost președinte al Comisiei de Etică a Universității București, care a îndrăznit să emită verdictul de plagiat în cazul lui Victor Ponta, profesorul Marian Popescu spune că descoperirea amplei rețele de studenți la Drept care fraudau sistematic și organizat examenele pune sub semnul întrebării inclusiv conceperea examenelor și modul de evaluare.

    Marian Popescu: „Acest incident major indică o mare vulnerabilitate a universității românești”

    Marian Popescu a plecat de la acest caz de fraudă întâlnit chiar la studenți de anul I care, în principiu, ar urma să devină viitorii judecători, avocați, juriști sau procurori ai României: “Mie mi se pare că e…scandalos că 45 de tineri în anul I s-au grupat pentru a comite o fraudă. E șocant numărul, e șocant că e vorba de Drept deși gravitatea fraudei e aceeași, nu ține cont de domeniu sau de frontiere. “The New York Times titra în 2013 «scandalul», șocul anului, la Harvard unde 70 de studenți au fost exmatriculați pentru fraudă. Acest incident major indică, însă, în general, o mare vulnerabilitate a universității românești, dar și din alte părți: în ce măsură conceperea examenelor și modul de evaluare, toate organizate online acum, în condiții restrictive, țin cont de permisivitatea și facilitățile din online? Este mediul academic pregătit în cultura digitală să schimbe ceva ce nu merge ca lumea?”.

    „Desigur, suntem toleranți cu cei tineri, dar cum? Au intrat nesiliți de nimeni la o facultate care are reguli, norme, un Cod de etică”

    Profesorul nu e dispus să accepte explicația privind faptul că studenții n-ar avea nicio vină, ci societatea și facultatea. Marian Popescu invocă un termen evitat în societatea românească: responsabilitatea individuală. „Desigur, suntem toleranți cu cei tineri, dar cum? Când ei au intrat nesiliți de nimeni la o facultate, care are reguli, norme, un Cod de etică și o Cartă universitară, ba chiar și propriul regulament al studenților. Ei nu le citesc, li se vorbește extrem de rar despre acestea, despre ce înseamnă etica și integritatea academică. În cazul de față, Regulamentul facultății stipulează clar exmatricularea în caz de fraudă dovedită. Mai mult, a fost o acțiune de grup. Prefer să evit idea de «vină» și să o înlocuiesc cu unul dintre pilonii misiunii unei universitățisau facultăți: responsabilitatea”.

    Marian Popescu spune că în România copiatul e demult un fenomen: “Au scris, spus mulți colegi asta, deplângem cu toții și ne dăm seama că, atunci când copiatul ca mod de a funcționa în domeniul cunoașterii ajunge la facultate, partida e pierdută. Revoluția în școala românească trebuie să înceapă de la ciclul primar și să construiască drumul etic și de integritate al elevului/studentului ca o cale a libertății de exprimare, de a fi ca personalitate completă”.

    Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

  • 49 de studenți de la Facultatea de Drept din București – propuși la exmatriculare pentru că au copiat la examene prin grupuri de WhatsApp

    Facultatea de Drept a Universității din București se pregătește să exmatriculeze 49 de studenți din anul I prinși că au fraudat examenele. Este o acțiune majoră care îi urmează celei de la Suceava, unde peste 100 de studenți au fost sancționați după ce au fost prinși că și-au plagiat lucrările.

    Site-ul Edupedu.ro scrie că studenții de la Facultatea de Drept București își făcuseră două grupuri de WhatsApp unde rezolvau subiectele în comun în timpul examenelor și postau filmulețe în care învățau cum să copieze.

    Decanul facultății, Răzvan Dincă, spune că e prima oară când se confruntă cu o asemenea situație și nici nu știe ca în istoria acestei instituții să mai fi existat așa ceva.

    Apetitul pentru fraudă și hoție al unor oameni care vor să devină judecători, juriști, notari sau avocați l-a șocat pe decanul facultății

    Decanul Dincă afirmă că facultatea e în posesia tuturor dovezilor necesare pentru a demonstra frauda: “Am fost informați de existența unor grupuri de whatsapp pe care zeci de studenți din anul I rezolvau în comun subiectele de examen în timpul examenului, făceau schimb de metode de copiat, purtau discuțiii despre cum să își poziționeze ecranele astfel încât să aibă acces și la un alt dispozitiv, unii dintre ei s-au și filmat explicând astfel de metode de fraudă pentru ceilalți. În total, sunt 49 de studenți pe care i-am propus pentru exmatriculare, avem toate dovezile. Nu am mai avut în istoria facultății și nici a universității o astfel de situație, este o premieră. Au mai fost studenți exmatriculați pentru fraudă, dar niciodată nu au fost propuși atât de mulți“.

    Cel mai șocant este, după cum remarcă profesorul, apetitul pentru impostură și hoție al unor oameni care se pregătesc să devină avocați, notari, judecători, juriști, adică persoane puse să respecte și să aplice legile.

    “Pentru spiritul de justiție, echitate și corectitudine pe care trebuie să-l cultivăm în Facultatea de Drept, este șocant să constatăm un asemenea fenomen. E cu totul contrariant pentru principiile pe care ar trebui să le insuflăm viitorilor magistrați, avocați, juriști, profesioniști ai Dreptului, să descoperim în stadiul formării lor inițiale o asemenea încălcare a acestor principii”, a spus decanul Răzvan Dincă.

    Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

  • Barurile și cafenelele, mai pline cu elevi decât sălile de clasă. Chiulul, fenomen de masă în România

    Prăbușirea educației în România are legătură și cu chiulul în masă care se înregistrează în sistemul școlar. Absența nemotivată de la ore e un fapt banal în liceele de la noi din țară. Specialiștii spun că rezultatele slabe la examenele naționale au legătură și cu acest absenteism în masă de la ore. 

    Într-o singură zi, o razie a poliției în județul Vrancea, făcută în 27 de baruri și cafenele, a dus la descoperirea a 66 de elevi (din 90 de persoane legitimate) care absentau de la cursurile școlare, anunță un comunicat al poliției, citat de publicația „Monitorul de Vrancea”.

    70% din clienții barurilor și cafenelelor, în timpul zilei, sunt elevi care au fugit de la școală – este un procent enorm, care ar trebui să îngrijoreze autoritățile.

    Faptul că România înregistrează cel mai mare număr de analfabeți funcționali la nivelul întregii Uniuni Europene – 44% – are legătură directă cu acest fenomen.

    Din păcate, Ministerul Educației nu are nicio strategie națională cu privire la combaterea acestui fenomen.

    “Potrivit informațiilor furnizate de departamentul responsabil cu gestionarea Sistemului Informatic Integrat al Învățământului din România (SIIIR), statistici referitoare la numărul de absențe nu sunt, în prezent, disponibile în această bază de date. Aceste informații (absențe motivate și nemotivate) se colectează la nivelul fiecărei unități de învățământ preuniversitar, pe baza datelor furnizate de profesorii din învățământul primar/profesorii diriginți, pentru fiecare clasă de elevi”,  a anunțat oficial Ministerul Educației la sfârșitul anului trecut, fiind citat de cotidianul „Libertatea”.

    Reforma în educație ar trebui să înceapă cu două lucruri simple: înlăturarea chiului de la ore și eliminarea furtului (copiatului). Aceste două măsuri, dacă ar fi implementate, ar face minuni pentru școala românească și, mai ales, pentru viitorul copiilor.

    Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!