Etichetă: comisia LIBE

  • LIVE VIDEO: Audierea Laurei Codruța Kovesi în Comisia LIBE a Parlamentului European

    Au început audierile în Comisia LIBE, în cadrul procedurii pentru desemnarea primului procuror-șef al Uniunii Europene. Laura Codruța Kovesi va fi audiată ultima, după ora 19.00 (așa s-a stabilit prin tragere la sorți). Audierea fostei șefe a DNA se va întinde până spre 20.30.

    Ordinea audierilor, conform tragerii la sorți:

    1. Andres Ritter (Germania)
    2. Jean-Francois Bohnert (Franța)
    3. Laura Codruța Kovesi (România).

    VIDEO: Audierile din Comisia LIBE

    La audieri participă membrii a două comisii ale Parlamentului European: Comisia pentru libertăţi civile, justiţie şi afaceri interne (LIBE) şi Comisia pentru control bugetar (CONT).

    Comisia CONT va da un aviz consultativ (astă-seară). Important va fi votul europarlamentarilor din Comisia LIBE, care va fi dat mâine.

    Ulterior, Comisia LIBE a Parlamentului European va negocia cu Consiliul COREPER al Consiliului UE, până când se vor pune de acord în privința câștigătorului.

    Dacă Comisia LIBE va opta pentru francezul Bohnert, care este și opțiunea COREPER, alegerea va fi o formalitate.

    Dacă Comisia LIBE va opta pentru Kovesi sau Ritter, atunci decisive vor fi negocierile dintre LIBE și COREPER, pentru desemnarea câștigătorului: KOVESI/RITTER sau BOHNERT?

    Candidatul declarat câștigător din aceste negocieri LIBE – COREPER va fi supus votului din plenul Parlamentului European.

    Procurorul-șef al Uniunii Europene va fi stabilit în urma negocierilor finale dintre Parlamentul European și Consiliul UE.

    Regulile audierilor din Comisia LIBE

    În cadrul audierilor de azi, fiecare candidat are la dispoziție 7 minute pentru prezentare, urmată de întrebări puse de eurodeputați.

    Pentru fiecare candidat, sesiunea de întrebări-răspunsuri va dura 75 de minute:

    • 50 de minute sunt alocate eurodeputaților din Comisia LIBE;
    • 25 de minute – sunt alocate eurodeputaților din Comisia CONT.

    Toate grupurile politice din cele două comisii vor avea posibilitatea să le adreseze întrebări celor trei candidați, conform unei grile prestabilite.

  • „România ne îngrijorează cel mai tare din UE, dată fiind situația statului de drept”

    Audierea miniștrilor Tudorel Toader și Carmen Dan în Comisia LIBE a Parlamentului European a dat ocazia unor eurodeputați să atingă rănile aduse democrației de Guvernul de la București.

    Cea mai tranșantă a fost belgianca Helga Stevens, din Grupul Conservatorilor și Reformiștilor Europeni (ECR): „Acest stat (România) ne îngrijorează cel mai tare din UE, fiind dată situația statului de drept, independența sistemului judiciar. Am studiat îndeaproape ce s-a întâmplat și vă cerem să nu luați nicio măsură care ar legaliza de fapt corupția. Am văzut cum s-a întâmplat asta până acum. Raportul recent MCV față de România a fost cel mai critic din toate timpurile. Cum răspundeți?”

    Tudorel Toader a bălmăjit un răspuns confuz și necinstit, care a produs și mai multă neîncredere. La fel a tratat și intervenția olandezei Sophie in ‘t Veld, din Grupul ALDE, care a punctat: „Îmi exprim și eu îngrijorarea față de corupția din România. Sistemul european va funcționa doar dacă toate statele europene aderează la aceleași standarde. Ne îngrijorează planul de a anula cam o sută de condamnări penale. Are de gând Guvernul să țină cuvânt cu cuvânt de recomandările Comisiei de la Veneția?”

    Nu, n-are de gând. Tudorel Toader a fost eliptic în răspunsul său, dar Guvernul Dăncilă a demonstrat deja că ignoră complet recomandările Comisiei de la Veneția.

  • Europa nu uită și nu iartă: „Am văzut cum Guvernul s-a dezlănțuit asupra celor care protestau pașnic. În schimb, ați eliberat mii de deținuți”

    Roberta Metsola din Malta, europarlamentar din Grupul Popularilor (PPE), a avut un discurs tăios în cadrul audierilor din Comisia LIBE a Parlamentului European.

    „Corupția e antiteza a ceea ce reprezintă Uniunea Europeană. Ne îngrijorează situația din România. Am văzut cum cetățenii europeni au fluturat cu pasiune stindardele europene în frig, am văzut și cum Guvernul s-a dezlănțuit asupra celor care protestau pașnic. În schimb, mii de deținuți au fost eliberați. Pentru închisorile supraaglomerate nu ar trebui noi facilități în locul eliberărilor? Vă asumați angajamentul că vă veți abține să mai aduceți modificări în justiție fără avizul Comisiei de la Veneția?”

    Tudorel Toader a evitat să răspundă direct la această întrebare, preferînd să bată câmpii în binecunoscuta-i limbă de lemn. „Recomandările Comisiei de la Veneția le respectăm prin raportare la exigențele constituționale din România”, a spus Toader, sfidând Comisia parlamentară în care era audiat. El a relativizat raportarea la Comisia de la Veneția, spunând, de fapt, că Guvernul român o ia în serios doar când vrea și când îi convine.