La 13 ani de când condamna în Parlament comunismul și instrumentele sale (Securitatea, Miliția, Partidul, Procuratura Militară etc.), Traian Băsescu este dovedit ca fost colaborator al Securității. Decizia instanței o confirmă pe cea a CNSAS, dar nu este definitivă.
Curtea de Apel București a admis vineri acțiunea Consiliului Naţional Pentru Studierea Arhivelor Securităţii (CNSAS) și a constatat calitatea de colaborator al Securităţii în privinţa fostului președinte Traian Băsescu.
Traian Băsescu, acum europarlamentar, poate face recurs în 15 zile de la comunicare. El a anunțat deja că va ataca decizia la Înalta Curte de Casație și Justiție.
Anunțul oficial al Curții de Apel București: ”Admite acţiunea. Constată calitatea de colaborator al Securităţii în privinţa pârâtului Băsescu Traian. Cu recurs în 15 zile de la comunicare. Recursul se depune la C.A.B.-S a-VIII-a C.A.F. Pronunţarea se face prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, azi, 20.09.2019, conform art. 396 alin. 2 din Codul de procedură civilă”.
CNSAS a dat verdict de colaborare cu Securitatea în cazul fostului președinte după ce la dosarul său au apărut noi probe, potrivit cărora Băsescu și-a turnat colegii de facultate, semnând note informative cu numele conspirativ „Petrov”. Potrivit CNSAS, Băsescu dădea informații la Securitate despre comportamentul, atitudinea și poziția colegilor săi față de regimul comunist.
În urma uneia dintre notele informative semnate de „Petrov”, unui student i-a fost interzisă navigarea în afara granițelor României.
Două note informative
Traian Băsescu a precizat în sala de judecată că nu a ştiut că i s-ar fi alocat un nume conspirativ, subliniind că rapoartele sale sunt semnate „căpitan Traian Băsescu”. „Nu am ştiut că mi s-a dat un nume conspirativ. Nu am semnat un angajament în care să-mi fie introdus şi un nume conspirativ”.
Un alt argument cu care s-a apărat (fără succes) Băsescu: „Nu am ştiut că Contrainformaţiile Militare sunt Securitatea. Am crezut că e un serviciu al Ministerului Apărării Naţionale”.
Precizare: în comunism, o turnătorie era la fel de periculoasă indiferent de instituția către care era făcută – Securitate, Armată, Miliție, Partid etc. Persoana denunțată putea avea de suferit în oricare dintre aceste situații.
Traian Băsescu a mai spus că nu putea refuza să dea informații CI-stului (ofițerului de contrainformații). „Mă obliga legea să-i răspund. (…) În ceea ce priveşte sancţiunile, când eşti elev militar poţi fi exmatriculat”.
Fostul președinte a menţionat că a dat două note informative colonelului de contrainformaţii Tudor.
Din documentele depuse în instanţă de CNSAS rezultă că Băsescu ar fi avut un ofiţer de legătură desemnat de fosta Securitate, cu gradul de locotenent-colonel, şi că ar fi dat două note informative olografe.
Conform CNSAS, pe parcursul colaborării cu Securitatea, Traian Băsescu a furnizat informaţii prin care se denunţau activităţi potrivnice regimului totalitar comunist, precum intenţia de a pleca în străinătate şi relaţii cu cetăţeni străini, existente în notele informative date în 05.05.1975.
Urmare a uneia dintre notele informative date de Traian Băsescu faţă de un coleg, Securitatea a avizat negativ desemnarea acestuia pe nave româneşti care plecau în afara graniţelor ţării, susține CNSAS.
Complicații penale
Traian Băsescu e pus într-o situație dificlă și din punct de vedere juridic. De fiecare dată când a candidat la funcții publice (președinte, primar, deputat, senator, europarlamentar), el a semnat câte o declarație de necolaborare cu Securitatea ca poliție politică.
Dacă decizia Curții de Apel București va fi confirmată de Înalta Curte de Casație și Justiție, ar fi stabilită definitiv colaborarea lui Traian Băsescu cu Securitatea ca poliție politică.
În acest caz, declarațiile de necolaborare s-ar încadra la fals în documente publice și uz de fals, care sunt pedepsite de Codul Penal cu închisoare de la 1 la 3 ani.
În 2006 condamna comunismul și Securitatea
„Securitatea a fost o instituţie esenţială în susţinerea statului totalitar comunist, ilegitim și criminal. Condamnând acest regim, statul democratic român condamnă instrumentele acestuia, în primul rând Partidul Comunist Român și Securitatea”, spunea fostul președinte Traian Băsescu în anul 2006, în Parlament, în discursul de condamnare a regimului comunist, ținut după finalizarea raportului realizat de Comisia Tismăneanu.
„Partidul a fost creierul sistemului represiv, iar Securitatea instrumentul care a pus în practică deciziile politice. Ofiţerii de Securitate și din alte unităţi ale Ministerului de Interne erau cei care acţionau direct pentru supravegherea și intimidarea populaţiei”, afirma atunci Băsescu în Parlament, în ședința la care au participat, ca invitați, Lech Walesa, Jelio Jelev și Regele Mihai I.
„Securitatea, Miliţia, procuraturile militare, grănicerii erau subordonate la rândul lor secţiilor specializate ale CC al PCR. Miniștrii de Interne și șefii Securităţii au fost cu toţii soldaţi fideli ai Partidului. Cei mai mulţi au fost ei înșiși activiști de partid, înainte de a lucra în Securitate”, mai spunea șeful statului.
„Condamnând acest regim, statul democratic român condamnă instrumentele acestuia, în primul rând Partidul Comunist Român și Securitatea”, a spus tranșant Traian Băsescu.