Etichetă: col. Oleg Jdanov

  • „Armata lui Putin nu mai poate avansa. Generalii săi ascund avioanele de luptă în Arctica și se pregătesc să preia puterea”

    Invazia Kremlinului s-a afundat în Donbass. „Denazificatorii” se apără, în loc să înainteze. Iar generalii putiniști ascund o parte din avioanele de luptă tocmai în Arctica, de frică să nu le piardă în urma unor explozii similare cu cele de la baza aeriană Diaghilevo de lângă Riazan. Sunt concluziile formulate de colonelul ucrainean în rezervă Oleg Jdanov într-un interviu acordat site-ului Obozrevatel.com.

    Colonelul Oleg Jdanov susține că Vladimir Putin va ordona o nouă mobilizare pentru „operațiunea militară specială” în cea de-a doua jumătate a lunii decembrie. Cu toate astea, ea nu va avea un succes mai mare decât prima. Armata rusă, crede el, poate fi învinsă mult mai rapid dacă Occidentul ar livra arme cu o rază de acțiune de cel puțin 300 de kilometri și într-o cantitate mai mare decât cea din prezent.

    Jdanov mai afirmă că acoliții lui Putin nu stau degeaba: „Dacă Patrușev sau generalii preiau puterea, atunci aceasta va fi o perioadă de tranziție a regimului militar din Federația Rusă. Se întâmplă și asta. Mai întâi demolează Guvernul, apoi dictatura militară și apoi alte transformări. Amintiți-vă de Chile și Pinochet!”.

    „Putin va încerca să stoarcă întregul potențial militar din Rusia pentru a duce un război de uzură cu noi”

    Obozrevatel.com: Institutul pentru Studiul Războiului (ISW) a concluzionat că Putin creează condițiile pentru un război prelungit împotriva Ucrainei. Faptul că războiul va fi lung – a spus-o Putin însuși în discursul său recent. Poate un război să fie într-adevăr prelungit? Cum putem preveni acest lucru?

    Col. Oleg Jdanov: Războiul este deja prelungit. Am petrecut aproape toată vara în război de tranșee, iar în cea mai mare parte a toamnei am purtat și un război de tranșee. În principiu, Putin a afirmat doar un fapt. Da, va încerca să stoarcă întregul potențial militar din Rusia pentru a duce un război de uzură cu noi. Acest lucru este absolut așteptat. Pentru el, aceasta este singura cale de ieșire, fiindcă armata rusă nu mai are potențial ofensiv. Armata lui Putin nu mai poate avansa.

    Într-un sector, în zona Bahmut sau Avdiivka, pot crea o altă amenințare a unei ofensive, dar este doar o amenințare. În alte părți, ei organizează o apărare dură. De aceea, Putin face astfel de afirmații. În același timp, încearcă să-i convingă că – spun ei – acum nu este nevoie de mobilizare. Minte. În a doua jumătate a lunii decembrie, Putin plănuiește o nouă mobilizare, iar comisarii militari livrează încă citații. El minte că „operațiunea specială” merge conform planului și despre multe alte lucruri.

    Există o singură modalitate de a preveni toate acestea: aceea ca Occidentul să ne ofere armele de care avem nevoie, cu o rază de acțiune de 300 de kilometri sau mai mult, și într-o cantitate mult mai mare decât cea din prezent. Atunci putem inversa această situație și putem conta cu adevărat pe o înfrângere a armatei ruse pe câmpul de luptă.

    „Oamenii deja încep deja să pună întrebarea: «Stați, de ce să intrăm în luptă dacă există cea mai invincibilă și legendară armată? Unde este ea?»”

    Obozrevatel.com: Ați spus că Putin își epuizează armata, rezervele, că nu are potențial ofensiv. Totul duce la faptul că nu va avea potențial de apărare? Cum amenință asta Rusia?

    Col. Oleg Jdanov: Amenință cu războiul civil și cu prăbușirea Federației Ruse. Acesta este cel mai rău caz. În cel mai bun caz, acest lucru amenință să schimbe elita politică. Este puțin probabil să schimbe regimul. Pentru aceasta, este necesar, așa cum s-a cântat în „Internațională”: „Până la fundație, iar apoi…” Da, într-acolo se merge. Mă refer la lipsa potențialului de apărare, întrucât mă îndoiesc că al doilea val de mobilizare va avea mai mult succes decât primul. Și starea de spirit în Rusia nu este aceeași. Deși oamenii susțin războiul cu Ucraina în cea mai mare parte, ei încep deja să pună întrebarea: „Stați, de ce să intrăm în luptă dacă există cea mai invincibilă și legendară armată? Unde este ea?”. Aceasta este întrebarea principală – „Unde este armata noastră?”.

    „Tremură pentru fiecare avion. Pentru ei, aceasta este o pierdere uriașă. Deci, desigur, se vor ascunde”

    Obozrevatel.com: O întrebare despre consecințele exploziei asupra aerodromurilor rusești. S-a știut că aproximativ zece bombardiere strategice au dispărut din baza aeriană Diaghilevo de lângă Riazan. Credeți că Rusia își va ascunde avioanele astăzi? În ce măsură este posibil acest lucru în condițiile actuale? Cum vedeți perspectivele de distrugere în continuare a aviației militare ruse?

    Col. Oleg Jdanov: Da, într-adevăr, se vor ascunde. Apropo, aceste bombardiere de la Riazan sunt deja în Arctica, în regiunea Murmansk. Există și o bază strategică de aviație acolo, iar Rusia le mută deja acolo. Pentru noi, acest lucru este foarte bun. Desigur, mutarea avioanelor este cel mai ușor și mai rapid lucru de făcut. Dar pentru ca ele să poată livra lovituri cu rachete, este necesar să se transfere întreaga bază tehnică. Și asta nu semnifică doar o lună de muncă minuțioasă și nici un zbor de transport aerian.

    Care ar putea fi traseul bombardierelor? De exemplu, ele pot zbura la Engels (oraș din regiunea rusă Saratov – n. red.), se pot reîncărca acolo, apoi pot zbura pentru a bombarda Ucraina, apoi se pot întoarce în Arctica. Aceasta este cea mai grea logistică. Și, desigur, vor ascunde avioanele, pentru că le este foarte frică să nu le piardă. De exemplu, în ceea ce privește numărul de Tu-160, deși numesc numărul 35, Wikipedia noastră dă 16: unul modernizat și 15 vechi, sovietice.

    În ceea ce privește Tu-95, există aproximativ 60. Există două criterii. Primul: sunt vechi și defecte tehnic. Al doilea: pregătirea echipajului. Pentru aceste avioane, echipajul trebuie să fie antrenat nu mai rău ca pentru unul de luptă. Prin urmare, ei tremură pentru fiecare avion. Pentru ei, aceasta este o pierdere uriașă. Deci, desigur, se vor ascunde.

    „Rusia ne bombardează în principal cu avioane Tu-95. Dacă le scot din Engels și le ascund undeva departe, atunci da, putem vorbi despre slăbire”

    Obozrevatel.com: Putem conta pe faptul că teroarea rachetelor va fi slăbită? În special, din cauza faptului că invadatorii își ascund acum bombardierele în Arctica?

    Col. Oleg Jdanov: Au scos Tu-122 din Riazan, dar sunt Tu-122 și în Kursk. Ne-au provocat cele mai mici pagube – au tras o rachetă Kh-22 sau Kh-59 și nimic mai mult. Pentru noi, cel mai important lucru este Tu-95, care ia opt rachete pe suspensii și șase înăuntru. Rusia ne bombardează în principal cu avioane Tu-95. Dacă le scot din Engels și le ascund undeva departe, atunci da, putem vorbi despre slăbire. Dacă observăm că sunt la locul lor, atunci despre ce fel de slăbire putem vorbi?

    Obozrevatel.com: Au apărut informații despre faptul că, se presupune, anturajul lui Putin se pregătește activ pentru o schimbare de regim și organizează „aerodromuri alternative” în țările din America Latină – Venezuela, Paraguay, Ecuador, Argentina. Dacă acest lucru este adevărat, cât de repede poate avea loc o schimbare de putere în Rusia? Și ce așteaptă elita militară a acestei țări?

    Col. Oleg Jdanov: Toată această elită militară, forțele de securitate, toți își pregătesc un „aerodrom alternativ”, pentru că nu se știe dacă vor putea sau nu să fie de acord cu Occidentul, dacă asasinarea sau înlăturarea lui Putin de la putere va deveni un „bilet” sau o garanție a siguranței lor. Prin urmare, ei pregătesc un „aerodrom”, și o fac corect. Se poate întâmpla în orice moment. Situația de acolo este atât de imprevizibilă, încât ne putem trezi într-o dimineață frumoasă, iar la televiziunea rusă să fie difuzat baletul „Lacul lebedelor”. Din informațiile venite din surse rusești, trag concluzia că acolo deja a început competiția. Fiecare clan care se respectă pregătește o rezervă. În cel mai bun caz, aceasta este doar o evadare din Rusia. Dar ei sunt conștienți de faptul că Putin pur și simplu nu-i lasă afară. Asta înseamnă că se pune problema înlăturării lui Putin de la putere, iar apoi propunerea de negocieri sau fuga.

    Obozrevatel.com: Deci, condiția pentru obținerea acestui „bilet” la „aerodromul alternativ”…

    Col. Oleg Jdanov: Bilet pentru o nouă viață…

    Obozrevatel.com: Aceasta este înlăturarea lui Putin de la putere?

    Col. Oleg Jdanov: Da. Putin este biletul lor norocos. Pentru că Occidentul poate fi de acord cu schimbarea de regim și poate fi de acord să-i elibereze pe cei care o oferă. Nu uitați și de opțiunea puterii. Dacă Patrușev sau generalii preiau puterea, atunci aceasta va fi o perioadă de tranziție a regimului militar din Federația Rusă. Se întâmplă și asta. Mai întâi, demolează Guvernul, apoi dictatura militară și apoi alte transformări. Amintiți-vă de Chile și Pinochet. (Augusto Pinochet, general și dictator chilian, președinte al Republicii Chile între 1974-1990 – n. red.).

    Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

    CITIȚI ȘI:

    * OPINIE. Cum se joacă Iohannis și PNL cu focul: pentru a-și salva pielea după eșecul Schengen, au alimentat discursul extremist și anti-occidental

    * VIDEO. Terorism AUR: George Simion și hoarda sa au blocat o benzinărie OMV din Ploiești. Poliția lui Bode a încurajat anarhia

    * Băieții de AUR ai propagandei putiniste în România. Scurtă istorie a unei trădări naționale

    * O „PSD-istă greacă”, vicepreședintă a Parlamentului European, a fost arestată în Belgia pentru corupție! Luase șpăgi enorme din Qatar

    VIDEO. Putinist de frunte, Robert Turcescu se înscrie hotărât și în armata propagandei chineze! Minciuni comuniste pe care le promovează fără nicio rezervă: „China nu e o dictatură, așa cum se vorbește în Occident. E o țară extrem de liberă în exprimare” / „În China există o preocupare poate excesivă pentru om. În Occident – cras dezinteres pentru viața și confortul oamenilor”

    * De la 1 ianuarie, salariul minim net crește de la 1.524 la 1.863 de lei (+22,24%). În construcții, un angajat nu poate fi plătit sub 3.150 de lei „în mână”

    * Sumă colosală aprobată de UE pentru agricultura din România: 14,9 miliarde de euro! Incompetența lui Daea făcuse ca țara noastră să rămână printre ultimele fără Planul Național Strategic

    * „Mineriada” din TVR se îndreaptă spre directorul Turturică. Gașca Săseanu – Chioțea – Olaianos încearcă „execuția” Nadinei Vlădescu

    * Românul care visa lovituri de stat în Germania e un pușcăriaș periculos, care a împușcat un polițist. A fost „Mister Germania”, logodit cu „Miss Germania” și însurat cu o „Regină a frumuseții”

    * Semifinale cu echipe de pe trei continente: Argentina – Croația, Franța – Maroc! Anglia a fost îngropată de liderul ei, Harry Kane, care a ratat un penalty crucial

  • „Aruncarea în aer a hidrocentralei Kahovka este o cacealma rusească. Ar lăsa Crimeea fără apă”

    Dictatorul Vladimir Putin se deplasează peste tot, ca un nebun necontrolabil, cu așa-numita „valiză nucleară”. Colonelul Oleg Jdanov, fost ofițer al Grupului Forțelor Armate Sovietice din Republica Democrată Germană (RDG), susține într-un interviu acordat postului de radio Novosti Vremia că tiranul de la Kremlin a avut acces la „butonul roșu” chiar și în poligonul militar de antrenament din Riazan.

    Misterioasa valiză este cărată în spinare de fiecare dată de unul dintre asistenții loiali ai lui Putin, „pentru a folosi armele nucleare de oriunde, în orice moment, fără a reveni la postul de comandă”, spune colonelul Oleg Jdanov.

    Acesta avertizează că puterea de la Moscova a transferat o asemenea tehnologie apocaliptică în Coreea de Nord încă de pe vremea URSS, continuând apoi s-o facă și în timpul Federației Ruse. Mai mult, Moscova a început să construiască o centrală nucleară în Iran, sub pretextul programului Peaceful Atom.

    Colonelul ucrainean dezvăluie și adevăratul motiv pentru care sceleratul Putin l-a numit comandant în „operațiunea specială” din Ucraina pe generalul Serghei Surovikin: ca să-l lichideze din cauza pierderilor suferite pe front, apoi să anunțe că acesta „s-a împușcat cu curaj”. Ofițerul ucrainean este ferm convins că Surovikin va fi catalogat drept principalul responsabil pentru înfrângerea ocupanților în regiunea Herson.

    „Astăzi nu există nici măcar teste practice privind capacitatea armelor moderne antirachetă, precum IRIS-T sau NASAMS, de a intercepta aceste rachete iraniene. Va fi o problemă pentru noi”

    Novosti Vremia: Să începem conversația cu știri despre două țări profund sancționate, care ajută Rusia. Departamentul de Stat al SUA a anunțat că, pentru a duce războiul, Federația Rusă caută resurse-cheie în Coreea de Nord, la Kim Jong Un. Ce știm despre potențialul lor militar?

    Col. Oleg Jdanov: Se știe foarte puțin despre potențialul militar al Coreei de Nord, este o țară foarte închisă. Știm numărul total al forțelor lor armate și parțial despre prezența armelor. Mai știm că au tehnologii pentru rachete. Astăzi, racheta lor zboară, conform testelor, cu 800-900 de kilometri pe oră. Dar ei spun că poate ajunge până în Statele Unite și că poate zbura pe o distanță de până la 10.000 de kilometri.

    Novosti Vremia: Reprezentantul Forțelor Aeriene din cadrul Forțelor Armate ale Ucrainei, Iuri Ignat, a spus că în Ucraina nu există acum apărare antirachetă și apărare aeriană care ar putea contracara rachetele balistice ale Iranului, că Forțele Armate ale Ucrainei caută metode pentru a le contracara. Acest lucru se întâmplă pe fundalul știrilor conform cărora Iranul intenționează să furnizeze Rusiei rachete sol-sol Zolfaghar și Fateh-110. Ce știți despre aceste rachete?

    Col. Oleg Jdanov: Nu doar că susțin ceea ce a spus Iuri Ignat, dar pot chiar să și adaug ceva. Aceste rachete au o particularitate aparte: au o parte principală negativă și ea se separă de rachetă în segmentul final al traiectoriei. Cred că astăzi nu există nici măcar teste practice privind capacitatea armelor moderne antirachetă, precum IRIS-T sau NASAMS, de a intercepta aceste rachete iraniene. Aceasta va fi o problemă pentru noi. O altă caracteristică a celei de-a 110-a rachete este că zboară 300 de kilometri. Judecând după anii precedenți, rachetele care zboară la astfel de distanțe sunt foarte greu de interceptat. De ce? Pentru că timpul de zbor este foarte scurt, iar reacția sistemelor de apărare antiaeriană sau antirachetă trebuie să fie instantanee pentru a avea timp să lanseze o antirachetă.

    „Dacă Rusia a vrut să transfere tehnologie nucleară, atunci a făcut-o. Tocmai a început să construiască o centrală nucleară în Iran și, sub pretextul programului Peaceful Atom, a adus toate tehnologiile acolo”

    Novosti Vremia: Cum este posibil ca Iranul sau Coreea de Nord să producă ceva, având în vedere că aceste țări sunt sancționate de mai bine de 50 de ani? Înseamnă asta că cineva a continuat să le furnizeze piese pentru ca ele să-și producă propriile arme?

    Col. Oleg Jdanov: Este un secret deschis. Alături de Coreea de Nord sunt China și Federația Rusă. Știm că o parte din tehnologia Coreei de Nord a fost transferată din Uniunea Sovietică și apoi din Federația Rusă. Nu este adevărat că vor face o singură rachetă și o vor lansa împreună. Nu, ei au un arsenal, au un stoc de aceste rachete. Nu putem spune exact câte sunt, dar există. Același lucru este valabil și în Iran. Dacă Rusia a vrut să transfere tehnologie nucleară, atunci a făcut-o. Tocmai au început să construiască o centrală nucleară în Iran și, sub pretextul programului Peaceful Atom, au adus toate tehnologiile în Iran.

    Astăzi, Iranul are un centru nuclear, care este ascuns adânc în munți, protejat. Și acolo va fi înființat un centru de îmbogățire a uraniului. Până în prezent, experții notează că Iranul este la un pas de a crea un focos nuclear. Din câte am înțeles, le lipsește ultima componentă: aceasta este tehnologia de producere a încărcăturii nucleare în sine. Este posibil (exprim asta ca versiune) ca Federația Rusă să fie solicitată de Iran să-i transfere această tehnologie. Prin urmare, Iranul a decis să elimine orice cale de ieșire de la sancțiuni și să devină o țară mai mult sau mai puțin democratică, deschisă… și a mers fără probleme în direcția furnizării de echipamente către Rusia.

    „Surovikin poate începe bombardarea Hersonului cu artileria grea, lansând ultimatumuri pentru ca noi să oprim ofensiva. Nu vor părăsi malul drept al Niprului până nu-i vom doborî cu forța”

    Novosti Vremia: Să discutăm despre ceea ce se întâmplă în regiunea Herson. Acum există multe dovezi că rușii își retrag trupele de elită din Herson, scoțând tot ce au furat. Din această cauză, au apărut mai multe teorii. De exemplu, una dintre ele este că, după ce au părăsit Hersonul, vor să lovească malul drept cu o bombă nucleară. Ce credeți despre asta? Puteți face un comentariu?

    Col. Oleg Jdanov: Este puțin probabil ca întrebarea să fie despre armele nucleare. După părerea mea, pur și simplu pregătesc o apărare densă acolo, se vor lupta pe malul drept. Aceasta este o informație neoficială, dar cred că poate fi de încredere: Putin a dat ordinul „Niciun pas înapoi!”. Cert este că pentru ei ar fi un dezastru să predea un cap de pod pe malul drept. N-aș spune că retrag unități de elită. Ei pot retrage unele unități pentru a consolida alte zone. Dar au crescut în prezent numărul de grupuri de pe malul drept. Și, în acest fel, își retrag serviciile speciale, reprezentanții FSB, ai Gărzii Naționale și colaboratorii.

    În opinia mea, Hersonul poate deveni un oraș ostatic în ceea ce privește descurajarea ofensivei Forțelor Armate ale Ucrainei. Comandantul trupelor ruse din Ucraina, Serghei Surovikin, supranumit „Măcelarul”, poate începe bombardarea cu „covor” (tehnică de bombardare aeriană care constă în lovirea unor zone mari, adesea urbane, de pe teritoriul inamic, pentru a distruge moralul populației și a slăbi rezistența, liniile de comunicații, infrastructura, centrele logistice – n. red.) sau bombardarea cu artileria grea asupra Hersonului, lansând ultimatumuri pentru ca noi să oprim ofensiva. Credeți-mă: pur și simplu nu vor părăsi malul drept până nu-i vom doborî cu forța.

    „Aruncarea în aer a hidrocentralei Kahovka este o cacealma. Se vor alege doar cu minusuri. Centrala reglează nivelul apei pentru a umple Canalul Crimeei de Nord. Aceasta este apa pentru Crimeea”

    Novosti Vremia: Canalele de Telegram pro-Kremlin scriu că nu exclud vești foarte proaste, că tot noiembrie va fi foarte greu pentru ei. Despre ce credeți că este vorba?

    Col. Oleg Jdanov: Aceasta este o operațiune de apărare. Putem începe ostilități ofensive mai active. Suntem în ofensivă acolo. Da, foarte încet și cu grijă, dar ne putem intensifica acțiunile. Prin urmare, ei se pregătesc pentru o luptă defensivă puternică pentru a proteja capul de pod de pe malul drept.

    Novosti Vremia: Președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, și consilierul din Biroul Președintelui, Mihailo Podoliak, au scris că rușii ar fi intenționat să arunce în aer hidrocentrala Kahovka pentru a opri contraofensiva noastră. Ce pot câștiga ei din asta?

    Col. Oleg Jdanov: Nu vor câștiga nimic. Chiar și din harta pe care au făcut-o deja se vede clar ce va inunda și cât de mult va inunda: malul stâng suferă mai mult. Și aceasta este coasta pe care o controlează. Părțile lor vor suferi – acesta este primul lucru. În al doilea rând, creșterea nivelului apei se va realiza în 72 de ore, în circa trei zile. Apoi apa se va diminua și, după alte trei sau patru zile, ea va reveni la niveluri normale. Aceasta este o măsură temporară. Da, va fi un val, vor fi inundații, dar aceasta nu este o inundație care va dura o săptămână sau mai multe pentru a face imposibilă mutarea sau crearea unui fel de dezastru natural. Se vor alege doar cu minusuri. Canalul Crimeei de Nord. Nu există stație de pompare pentru ridicarea nivelului apei. Centrala Kahovka reglează nivelul apei pentru a umple Canalul Crimeei de Nord. Și aceasta este apa pentru Crimeea. Există o problemă cu răcirea reactoarelor de la centrala nucleară Zaporojie. Deci, cred că este o cacealma. De obicei, folosesc amenințări pentru a șantaja Ucraina, dar și comunitatea internațională.

    „Putin însuși va arăta cu degetul spre Surovikin și va spune: «Vedeți? A eșuat cu totul. Cât timp eram responsabil de operațiune, totul a fost bine, am capturat Ucraina și am câștigat»” 

    Novosti Vremia: Experții Institutului American pentru Studiul Războiului au dedicat o parte a raportului și retragerii militarilor și oficialităților de pe malul drept al Niprului. În opinia lor, Ministerul rus al Apărării este îngrijorat că nu ar trebui să se repete retragerea în panică, așa cum a fost cazul în regiunea Harkov. Dar este extrem de greu de imaginat că sunt pur și simplu gata să renunțe la Herson sau la malul drept al Niprului, având în vedere că pentru ei a fost o mare victorie și singurul centru regional pe care acum îl controlează. Dacă vorbim despre generalul Surovikin, acesta este comandantul-șef. A devenit o persoană publică. Înainte de asta, nu ne-a fost prezentat cineva anume. Cum evaluați discursul său?

    Col. Oleg Jdanov: El a încercat să amenințe prin acest discurs, dar nu știe să prezinte informații și, de fapt, a provocat doar apariția „memelor”. Surovikin și prompterul reprezintă cea mai populară „memă” de pe Internet în ziua de azi. A încercat să creeze o față amenințătoare și o amenințare, a vorbit despre „decizii dificile”. Din câte am înțeles, el a lăsat să se înțeleagă tocmai faptul că vor distruge Hersonul sau că vor arunca în aer barajul Kahovka, ori că vor lua alte măsuri pentru a face imposibilă înaintarea Forțelor Armate Ucrainene către râul Nipru.

    Novosti Vremia: Acest general mediatizat va fi folosit ca țap ispășitor? Ce soartă îl poate aștepta pe acest Surovikin?

    Col. Oleg Jdanov: Surovikin nu strălucește în inteligență. Vedem că nu poate lega două cuvinte. Și, într-adevăr, ați spus corect că a fost adus în sfera publică ca să fie un paratrăsnet pentru atmosfera negativă care se va revărsa în legătură cu desfășurarea „operațiunii militare speciale”, așa cum numesc ei războiul Rusiei împotriva Ucrainei. Putin însuși va arăta cu degetul spre el și va spune: „Vedeți? A eșuat cu totul. Cât timp eram responsabil de operațiune, totul a fost bine, am capturat Ucraina și am câștigat. Și apoi s-a oferit, a spus că va face totul repede, va câștiga, dar de fapt a pierdut și a greșit totul”. Așa văd eu acest tablou. I se poate întâmpla orice, până în punctul în care vor spune ulterior că „s-a împușcat cu curaj”.

    „Pentru a dezamorsa măcar puțin situația din Belarus, Lukașenko vizitează întreprinderile cu lucrări explicative”

    Novosti Vremia: Susțineți că formarea unui grup de luptă în Belarus este posibilă mai aproape de primăvara lui 2023. Pe de altă parte, unii analiști spun că tot comportamentul uzurpatorului este atipic: Lukașenko și generalii săi au plecat într-un tur al întreprinderilor din Belarus și le-au spus muncitorilor de acolo că Occidentul și Ucraina vor să atragă Belarusul în război. Este ceva îngrijorător?

    Col. Oleg Jdanov: Poate nu ar trebui să ne îngrijorăm, dar să fim atenți la aceste evoluții. Cert este că Lukașenko, pentru a forma această grupare, care va fi sub auspiciile Federației Ruse, se va subordona Statului Major al Forțelor Armate Ruse, ca forță de apărare a Statului Unit. Iar Lukașenko a fost nevoit, pentru a nu-și împărți forțele armate, să anunțe mobilizarea parțială în zonele rurale. Și, pentru a nu produce o explozie socială, el este nevoit să călătorească și să explice de ce mobilizează trupe astăzi și ce vor face acestea: „Belarus poate fi atrasă în război și, prin urmare, un anumit număr de populație trebuie mobilizată pentru a fi transferată în subordinea Federației Ruse”. Pentru a dezamorsa măcar puțin situația din Belarus, Lukașenko vizitează întreprinderile cu lucrări explicative.

    „Belarusul a reluat două proiecte de cercetare în ultima lună și sporește producția de drone. Un tip este de recunoaștere și lovitură, iar celălalt este kamikaze”

    Novosti Vremia: Lukașenko a vizitat și terenul de antrenament din regiunea Brest. Acolo i s-au prezentat dronele numite Peacekeepers. Se presupune că au fost create de Goskomvoenprom din Belarus. Ce știm despre dronele lor?

    Col. Oleg Jdanov: Au fost două sau trei dezvoltări în Belarus, dar nu au ajuns la finalitatea lor logică și au fost întrerupte în urmă cu câțiva ani. Și acum, conform informațiilor noastre, au reluat două proiecte de cercetare în ultima lună și sporesc producția de drone. Un tip de drone este de recunoaștere și lovitură, iar celălalt este o dronă kamikaze, așa cum este numită popular.

    Novosti Vremia: Putin ar fi venit în regiunea Riazan, la terenul de antrenament, pentru a verifica starea mobilizaților, și ar fi tras cu o pușcă cu lunetă. Oamenii atenți au observat că Putin s-ar putea deplasa probabil prin Rusia cu așa-zisa valiză nucleară. Este cu adevărat posibil ca el să călătorească totuși cu o valiză nucleară? Sau poate este o valiză pentru altceva? Să ne amintim, are așa ceva.

    Col. Oleg Jdanov: 50% la 50%. El este președintele unui stat nuclear, are o valiză cu coduri mereu la îndemână. Aceasta este o procedură normală atunci când pleacă într-o călătorie, chiar și prin țară, dar asistentul poartă această valiză în spate pentru ca el, în calitate de șef al unei țări nucleare, să poată da ordin să folosească arme nucleare de oriunde, în orice moment, fără a reveni la postul de comandă.

    Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

    CITIȚI ȘI:

    * Ponta îl laudă pe Iohannis pentru salvarea infractorilor: „A reușit ce n-am reușit nici eu cu Crin de «marțea neagră», nici Dragnea cu OUG 13”

    * Avertisment apocaliptic: „România intră în incapacitate de plată în perioada următoare dacă Ministerul Finanțelor, condus de PSD, va face împrumuturi cu 10% dobândă! Luni ne-am împrumutat la 9,7%!”

    * RECHIZITORIU. Ghiță colecta șpăgile pentru PSD, beneficiar direct Ponta. „Poate vrei să te calce vreo mașină, tâmpitu’ dracu’!”

    * Propagandă rusească extremă la Fugar TV: „România ar fi de 10 ori mai bogată în afara Uniunii Europene! RoExit! RoExit! RoExit!”

    * „E festival, râde toată Europa de Cristoiu, Ciutacu, Budeanca și Răzvan Dumitrescu”. RTV și Antena 3 „CNN”, studiu de caz al lui Raed Arafat în conferința Disinfo 2022, la Bruxelles

    * Campanie odioasă la Russia Today: „Copiii ucraineni care critică Rusia ar trebui înecați! Sau băgați în colibe și arși de vii!”

    * Generalul Romanenko: „Putin va fi demolat când pierderile vor depăși 150.000 – 200.000. Schimbările din mintea rușilor trebuie făcute în cel puțin 5 ani, la fel ca și cu germanii după 1945”

    * VIDEO. Dezastru pentru ruși în Bahmut: sute de mercenari Wagner uciși! Contraatacul ucrainean a recuperat în 48 de ore ce cuceriseră rușii în două luni

    * Țări mici cu nostalgii mari: România Mare, Ungaria Mare, Bulgaria Mare, Serbia Mare. De ce nu e bine să ne jucăm de-a revizionismul, așa cum ne șoptește Rusia

    * Șocantul caz de dopaj al Simonei Halep: a trișat la US Open sau e victima „echipei Mouratoglou”? De ce a ascuns două săptămâni?

  • 25.000 de militari putiniști au căzut în capcana armatei ucrainene. „Rușii s-au speriat, au început o regrupare masivă de trupe. Le-am tăiat imediat rutele logistice”

    Ucraineanul Oleg Jdanov, colonel în rezervă, face o dezvăluire inedită. Trupele ucrainene n-au inițiat nicio contraofensivă majoră în sudul Ucrainei, spune el. Sunt de fapt niște acțiuni individuale, locale de contraatac ale apărătorilor lui Volodimir Zelenski. Ocupanții ruși au căzut însă într-o capcană uriașă, fiind derutați de decizia șefului statului invadat de a dezvolta un plan de eliberare a sudului.

    25.000 de militari ruși se află în acest moment blocați pe malul drept al Niprului. În câteva săptămâni, susține

    Într-un interviu acordat publicației online Obozrevatel.com, ofițerul Oleg Jdanov spune că acea uriașă armată inamică va fi complet distrusă. El mai precizează că, dacă SUA va trimite Ucrainei în septembrie rachetele cu rază lungă de acțiune ATACMS, va fi posibilă scoaterea din funcțiune a podului Crimeea, cel mai lung din Europa.

    „Pe malul drept al Niprului se află cea mai numeroasă și mai pregătită grupare de trupe rusești. Ea este blocată de forțele noastre”

    Obozrevatel.com: Ce spuneți despre contraofensiva din sud? Va fi posibil să eliberăm sudul țării noastre?

    Col. Oleg Jdanov: Nu există o contraofensivă. Înțeleg că toată lumea așteaptă asta, dar Statul Major a spus că sunt acțiuni de contraofensivă separate în sectoare separate. Nimeni nu s-a ridicat masiv și a pornit la atac pe un front larg.

    Obozrevatel.com: Ce putem obține, deci, în urma acestor acțiuni contraofensive separate? Cât de serioase sunt?

    Col. Oleg Jdanov: Ele pot arăta cât de stabilă este astăzi apărarea trupelor ruse. Dacă apărarea este stabilă, ne vom opri. Dacă este instabilă, vom avansa. În orice caz, în prezent nu trebuie să ne așteptăm deloc la o ofensivă masivă.

    Obozrevatel.com: De ce a dat președintele ordin de concentrare a forțelor tocmai în sud? De ce această direcție este cea mai importantă pentru noi?

    Col. Oleg Jdanov: Vorbim despre ordinul Statului Major privind pregătirea planului general al operațiunii de eliberare a sudului Ucrainei. Acest lucru este absolut normal. Apoi a existat o explicație de la un reprezentant al Biroului Președintelui, Podoliak, că acest ordin a fost un element al unei operațiuni informațional-psihologice desfășurate de Statul Major al Forțelor Armate ale Ucrainei.

    Această operațiune a funcționat. Rușii s-au speriat, au început o regrupare masivă de trupe. Drept urmare, am văzut 25.000 de luptători ruși pe malul drept al Niprului, ceea ce ni se potrivea, deoarece am început imediat să le tăiem rutele logistice și să reducem eficiența luptei acestui grup.

    Aceasta a fost intenția strategică. Acum, pe malul drept al Niprului se află cea mai numeroasă și mai pregătită grupare de trupe rusești. Ea este blocată de forțele noastre. Și o distrugem treptat cu mijloacele noastre de lungă durată.

    „Ocupând poziții, Rusia importă imediat zeci și sute de tone de muniție de tot felul”

    Obozrevatel.com: În ce perspectivă această grupare poate fi complet distrusă sau făcută neputincioasă?

    Col. Oleg Jdanov: Poate peste o lună, o lună și jumătate. Sau cam așa – de la trei până la șase săptămâni. Totul va depinde de cât de strâns închidem capcana, adică să blocăm transferul de combustibil, muniție și alimente de acolo. Acum transportă toate astea pe feriboturi, bărci, orice altceva. În fiecare zi lovim la poduri pentru a preveni acest lucru cât mai mult posibil.

    Au o grămadă de muniție acolo. Ocupând poziții, Rusia importă imediat zeci și sute de tone de muniție de tot felul. Apropo, într-un videoclip recent despre modul în care ucrainenii au intrat în pozițiile recucerite ale trupelor ruse, într-o pirogă se afla un întreg KamAZ cu muniție.

    Obozrevatel.com: Dacă vorbim de capcane pentru inamic, în special, în Crimeea, veți fi de acord că ar fi bine să rezolvăm problema cu podul Crimeea. A venit „ora H” pentru podul Crimeea?

    Col. Oleg Jdanov: „Ora H” pentru podul din Crimeea a venit cu mult timp în urmă. Doar că încă nu avem resursele necesare pentru a captura acest pod. Dacă ni s-ar fi predat rachete de tip ATACMS, am fi acaparat acest pod cu mult timp în urmă și nu ar fi fost probleme. În orice caz, am fi încercat, dacă nu să-l distrugem, atunci măcar să-l dezactivăm așa cum am procedat și cu podul Antonovski. Nu l-am distrus, dar acum echipamentul greu nu poate trece pe el.

    Obozrevatel.com: Apropo, de ce nu ne dau ATACMS și când anume ni le vor da, dacă va fi să fie?

    Col. Oleg Jdanov: Cred că o vor face. Poate în septembrie, mai aproape de Lend-Lease (legea de împrumut și închiriere a oricărei categorii de mijloace militare acordată acelor țări cu apărare socotită vitală pentru SUA – n. red.). Cel puțin, nu acum. Statele Unite încetinesc puțin în ceea ce privește transferul de arme către noi, asta e rău. Par să aibă propria lor viziune asupra cursului acestei campanii.

    „Dacă rușii i-au înșelat cu adevărat pe turci, atunci Erdogan va răzbuna astfel de lucruri”

    Obozrevatel.com: Au apărut informații că Turcia ar putea permite Rusiei să transfere sisteme S-300 peste Bosfor.

    Col. Oleg Jdanov: Da, am văzut această informație. Dar acolo este greu de spus dacă Turcia a permis-o sau dacă Rusia a înșelat-o. Se pare că rușii au transportat aceste complexe pe un vrachier (navă comercială special concepută pentru a transporta mărfuri în vrac neambalate – n. red.) din Siria în Federația Rusă.

    Dar dacă rușii i-au înșelat cu adevărat pe turci, atunci Erdogan va răzbuna astfel de lucruri. Pentru că, din partea Rusiei, aceasta este o configurație foarte mare.

    Obozrevatel.com: Asta înseamnă că, dacă până de curând Erdogan a acționat pe principiul „și pentru noi și pentru voi”, acum se va opune cu siguranță Rusiei?

    Col. Oleg Jdanov: Erdogan s-a răzgândit foarte brusc după Platforma Crimeii. Înainte de organizarea Platformei Crimeii, Departamentul Trezoreriei SUA a scris o scrisoare Guvernului turc, după care Turcia a luat o poziție foarte dură pro-ucraineană și a declarat că nu ezită, iar dacă o va face, atunci o va realiza numai împreună cu linia generală a NATO.

    Turcilor li s-a dat de înțeles că ar putea avea mari probleme financiare. Prin urmare, Erdogan a acționat atât de dur pe Platforma Crimeii. Poate că și comportamentul Rusiei l-ar putea împinge într-o astfel de poziție atunci când a spus că transferul Crimeii ar trebui să stea la baza începerii negocierilor între Rusia și Ucraina. Aceasta este poziția oficială a Ankarei.

    Pentru noi, acesta este un mare semnal pozitiv. Dacă mai devreme Ankara a vorbit doar pentru negocieri pașnice privind soluționarea conflictului, punându-și la dispoziție propriul teritoriu, astăzi Ankara și-a exprimat o poziție dură în ceea ce privește termenii negocierilor. Și această poziție ni se potrivește pe deplin.

    Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

    CITIȚI ȘI:

    * Colonelul Turcescu reacționează printr-o diversiune după ce Societatea Timișoara i-a retras premiul din 2005

    * „Cârtițele” AUR din presă: Ciutacu, Turcescu, Dan Diaconescu. Cei trei au participat la paranghelia propagandistică a lui George Simion, susținută grețos de RTV

    * „Săgețile” Rusiei s-au întâlnit la Măciuca: extremistul Simion a fost cununat religios de anarhistul Teodosie, „tămâiați” de propagandistul Ciutacu

    * Gândacii din gura lui Simion și greierii din capul lui Daea – despre un „fake” din galeria propagandei RoExit

    * În 10 luni de guvernare PSD-PNL, pensiile speciale au crescut în medie cu 438 de lei, iar cele obișnuite cu 3 lei, anunță Cătălin Drulă (USR)

    * Istoricul Armand Goșu: „Politic și administrativ, suntem undeva în fundul Evului Mediu. Vin occidentalii la noi cu sacii de bani și ne bat la ușă, «Hai, modernizați-vă!», și senzația e că elita politică românească nu e acasă“

    * Translatorul lui Gorbaciov: „A murit șocat și năucit, devastat emoțional și psihologic” de războiul pornit de Putin în Ucraina

    * Rusia termină stocurile de rachete de înaltă precizie: mai are doar 20% din sistemele Iskander și 45% din cele Kalibr. Din cauza crizei, folosește acum sistemele antiaeriene S-300 pentru a ataca ținte la sol

    * „A căzut” de la fereastră și directorul LukOil, oligarhul Maganov, care criticase deschis invadarea Ucrainei

    * Hagi face instrucție cu „europenele”: 3-1 cu CFR Cluj, 3-1 și cu FCSB, în numai trei zile! Farul Constanța e pe primul loc