Filmuleţul cu reuşitele primarului de la Cluj, care face furori în toată România, vorbeşte simplu şi clar despre cum poţi face politică pentru OAMENI, nu pentru grupul tău de interese.
Evident că Emil Boc nu-i un sfânt, e şi el în politică de multă vreme, deci a lucrat inevitabil cu arma compromisului. Dar diferenţa între el şi oameni ca Dragnea şi Tăriceanu este că patronii „Ciumei Roşii” îşi folosesc funcţiile aproape EXCLUSIV pentru scopuri personale şi cu o doză incomensurabilă, iresponsabilă, de machiavelism politic.
Practic, şi o demonstrează acum cu vârf şi îndesat, cei doi sunt dispuşi să distrugă o ţară pentru a nu pierde puterea, banul, libertatea. Emil Boc e din alt film. Din filmul pe care îl repostez la finalul acestui comentariu. Unul al ADEVĂRULUI, înainte de toate.
Clujenii l-au votat din nou primar, după ce fuse călcat în picioare ca prim-ministru, pentru tăierea salariilor bugetare şi impozitarea pensiilor din 2011. O măsură devastatoare pentru multe familii, dar care nu avea legătură cu Boc, ci cu premierul dinaintea lui, Călin Popescu Tăriceanu.
Acesta a ales şi atunci, ca şi acum, minciuna. Adevăr era, în 2008, în plină criză planetară, ca prim-ministrul Tăriceanu să spună pe şleau poporului:
„Oameni buni, lumea a intrat în criză. România – ţară cu deficit, care consumă mai mult decât produce, pe datorie – nu are bani. Trebuie să strângem cureaua, ca toate ţările sărace din lume. Eventual, să mai reducem puţin din cheltuielile statului cu salariile şi pensiile, dar măcar să nu le mărim”.
Aşa ar fi sunat adevărul. Ce-a făcut însă Tăriceanu? A mărit şi mai mult datoria României, conştient că asta îi va exploda în braţe celui care îi va urma la Palatul Victoria. I-a urmat Boc, care avea de ales între două variante:
- Ca acum, sub Dragnea, Tăriceanu, Dăncilă, să taie pe şest, să mărească taxe (vezi ordonanţa „lăcomiei”), să dea oameni afară, să îngheţe pensii şi să se împrumute şi mai mult – o cale criminală, pe care am intrat deja de doi ani şi care ne va costa pe toţi şi mai dur decât ne-au costat măsurile de austeritate din 2011
- Să taie în carne vie, dureros rău de moment, dar cu garanţia revenirii rapide după o perioadă scurtă de suferinţă
A ales calea a doua. Doi ani mai târziu, România a început să-şi revină. PSD s-a bucurat de stabilitatea macroeconomică astfel obţinută şi şi-a consolidat puterea în 2016, cu Dragnea şi Tăriceanu la putere.
De atunci încoace, România a pornit atacul la România, via justiţie şi Europa, iar costurile vor fi probabil insuportabile, mai ales pentru votanţii PSD-ALDE, dar în general pentru toţi românii. De ce? Pentru că suntem guvernaţi, ca şi în vremea lui Tăriceanu, nu de adevăr, ci de minciună.
Numai că, ştim din viaţă, minciuna are picioare scurte. iar adevărul iese întotdeauna la suprafaţă. Tăriceanu şi Dragnea vor intra în istorie ca sabotori ai României, săpând groapa altora. Aleşii MINCIUNII. Şi ai celor care vor să trăiască în minciună.
Boc, în schimb, rămâne omul ADEVĂRULUI. Care uneori doare, dar care la final rămâne mereu deasupra şi face întotdeauna dreptate. Prefer un adevăr incomod decât o minciună frumoasă, care va deveni şi mai dureroasă decât adevărul incomod, mai târziu.
Primarul Clujului va intra în istorie ca un om care nu şi-a înşelat semenii prin politică. Nici când le-a spus că vrea să facă treabă ca primar, nici când i-a anunţat că tăierea salariilor e un rău necesar, care merită suportat după modelul medical: îndepărtezi furuncului pentru ca puroiul să nu-ţi infecteze tot organismul. Ăsta a fost adevărul din 2011, al unei boli naţionale provocate de Tăriceanu şi tratate usturător de Boc.
De asta l-aş vota şi mâine pe Emil Boc. Pentru ADEVĂR. Chiar dacă nu mai am cum, că nu stau în Cluj, ci în Bucureştiul minciunilor lui Firea. Dar poate viitorul îmi va da ocazia s-o fac.
