Primarul comunei Şuletea (județul Vaslui), Ciprian Robert Tamaş, este cercetat penal pentru instigare publică, după ce a postat pe Facebook un mesaj împotriva obligativităţii vaccinării, în care afirmă că politicienii care vor lua o astfel de măsură vor fi aşteptaţi „cum îi aștepta Ștefan cel Mare pe turci: cu furcile, coasele şi securile”.
Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Vaslui, Mihaela Manoliu, a declarat vineri, pentru Agerpres: „În urma apariţiei în spaţiul public a unui mesaj, poliţiştii din cadrul Serviciului Investigaţii Criminale Vaslui s-au sesizat din oficiu cu privire la săvârşirea infracţiunii de instigare publică, fiind efectuate cercetări în vederea stabilirii măsurilor legale”.
Primarul Ciprian Tamaş (PSD), aflat la al treilea mandat, spune că a primit foarte multe mesaje după ce a publicat postarea pe pagina sa de Facebook. El susține că deschiderea unui dosar penal pe numele său reprezintă „o încercare de intimidare”.
Prins în ofsaid cu postarea sa iresponsabilă, primarul Tamaș dă din colț în colț și încearcă să convingă lumea – inclusiv procurorii – că nu e atât de antivaccinist, dimpotrivă – a susţinut campaniile de vaccinare iniţiate de autorităţile sanitare şi a sprijinit Direcţia de Sănătate Publică (DSP) Vaslui, ajutând la organizarea a două caravane de vaccinare pe teritoriul comunei.
„Eu sunt în stare de orice”
Dar primarul Tamaș nu poate rosti două fraze fără să erupă din el antivaccinistul primitiv, cu apucături violente.
Primarul Ciprian Tamaș, pentru Agerpres: „Sunt consternat de ceea ce se întâmplă. Este pagina mea personală de Facebook, nu am folosit pagina comunei, nu am implicat instituția primăriei. În acelaşi timp, pot spune că am avut o reacţie pentru că, fără doar şi poate, urmează să ne vaccineze obligatoriu şi copiii. Nu sunt contra vaccinării – ca atare, soţia, mama, soacra mea s-au vaccinat, colegi din primărie s-au vaccinat. Mai mult, am avut şi două caravane, am colaborat foarte bine cu DSP Vaslui, cu medicul de familie. Atunci când ne-au solicitat, le-am pus locaţie la dispoziţie, le-am asigurat transport locuitorilor comunei care au dorit să se vaccineze. Nu sunt stăpân pe corpurile copiilor mei, Doamne fereşte! Când vor împlini 18 ani, să facă ce vor, să aleagă opţiunea care cred ei că va fi cea mai bună pentru ei şi pentru familiile lor. Personal, nu mă voi vaccina. Este opinia mea personală, nu vreau să instig la nimic”.
Primarul Tamaș a completat, pentru Libertatea: „Mă așteptam la așa ceva (dosar penal – n. red.). Trăim într-un stat democratic. Așa cum noi respectăm opiniile lor, ale celor care sunt pro-vaccinare, și noi avem dreptul la opinie. Nu am nimic cu cei care se vaccinează. Reacția mea a venit după ce am aflat de ordonanța introducerii obligativității vaccinării profesorilor, a cadrelor medicale. Când am auzit, am avut în ochi imaginea copiilor mei, pentru că ușor-ușor acolo se va ajunge, și la vaccinarea copiilor, iar pentru ei eu sunt în stare de orice”.
În postarea care i-a atras dosarul penal, și care nu a fost încă ştearsă, primarul comunei Şuletea i-a amenințat „cu furcile, coasele şi securile” pe cei care ar decide vaccinarea obligatorie.