Soții Ceaușescu au stat la Protecția Plantelor 24 de minute. Suficient ca tot târgul să afle ce s-a întâmplat acolo. Ca în orice oraș mic, și în Târgovişte vorba umblă repede. Mai ales în momente precum cele din 22 decembrie 1989. Fragment din volumul “Sfârșitul Ceaușeștilor”.
Revoluționar din fire, magazionerul Ion Rainea (35 de ani) a venit la câteva minute după preluarea Ceaușeștilor de către cei doi milițieni. “Și acum îmi pare rău că nu am dat eu de ei. Ce îi făceam eu lui Ceaușescu… Am avut de suferit de pe urma lui. Nu scăpa viu de la Plante!”, spune Rainea.
În seara de 22 decembrie 1989, situația lui Rainea s-a complicat. “Eram acasă cu un vecin, la o țuică. Au venit la mine și civili, și de la Armată, că l-am ascuns eu pe Ceaușescu. Să mă duc cu ei la Plante, că i-am băgat prin magazii. Le-am explicat că nimeni nu rezistă un minut în magaziile alea. Aveam pesticide periculoase, otravă de șoareci. Erau substanțe care îți ardeau mâna; cât despre miros, nici nu mai vorbesc. Și m-am dus cu ei la magazii. I-am băgat, prima oară, în cea mai urât mirositoare. Ăla care a deschis ușa nici nu a mai intrat, că s-a şi întors cu mâna la gură. I-am băgat în toate depozitele. Le-am și spus că, dacă dădeam eu de Ceaușescu, nu mai ajungea el pe mâna lor.”
Experiențe similare cu cea a lui Rainea au trăit și cele două contabile, Ioana Diniță și Constanța Mihăescu. Au fost și ele acuzate că l-au ascuns pe dictator. Au fost urmărite pe stradă și chemate seara la serviciu. Au deschis chiar birourile, pentru ca revoluționarii să se convingă că Ceaușescu nu este pitit după ușile Centrului de Plante.
Contabila-şefă de la “Plante”, Ioana Diniță, își aduce aminte ce a pățit după plecarea Ceaușeștilor cu cei doi milițieni. “Când am ajuns acasă, a venit o mașină. Era cineva de la Armată și un civil. Să merg cu ei înapoi, la Centrul de Plante, şi să le spun unde i-am ascuns pe Ceaușești. Le-am spus că a venit Miliția și i-a luat. Ei – nu, să merg, că altfel mă arestează. Am mers la birou, am deschis biroul, ușa la fişet, apoi au spus să deschidem magaziile. Le-am spus că nu avem chei și le-am mai spus că nici musca nu poate să trăiască în depozitele noastre, din cauza pesticidelor. Am mers în grădină. Era întuneric. Nu vedeau nimic. Pe mine m-au lăsat aici și ei au plecat.”
Dezinformarea și suspiciunea funcționau din plin și la Târgoviște, nu numai la București, unde oamenii erau chemați, prin Televiziune, să se lupte cu teroriștii invizibili. Sau, uneori, cu alți oameni chemați să se lupte cu teroriștii. Trăgeau unii în alții. Ca să fie Revoluție, era nevoie și de morți, altfel mirosea a lovitură de stat.
Ceaușescu nu mai avea nicio putere, dar palatele sale au fost ocupate rapid de alți oameni însetați de putere.
Episodul „Protecția Plantelor”
Locul: Târgoviște (Inspectoratul Județean de Protecția Plantelor)
Sosirea: 22 decembrie, ora 14.26 (cu mașina)
Plecarea: 22 decembrie, ora 14.50 (cu mașina)
Durata: 24 de minute
Personaje: Nicolae Ceaușescu, Elena Ceaușescu, ing. Victor Șeinescu, Ioana Diniță (contabil-şef), Constanța Mihăescu (contabil), Vasilica Mateescu (femeie de serviciu), Ion Dumitrache (paznic), câțiva muncitori.
– Va urma –
—————————————————
Dacă doriți cărțile lui Grigore Cartianu despre evenimentele din decembrie 1989, le puteți comanda pe E-Mag:
Filmul „Moartea Ceaușeștilor. Trei zile până la Crăciun” (scenariul Grigore Cartianu, regia Radu Gabrea) poate fi văzut AICI.
——————————————————
Pentru toate cele 10 cărți ale lui Grigore Cartianu și DVD-ul „Moartea Ceaușeștilor. Trei zile până la Crăciun”, scrieți-ne pe e-mail la adresa: [email protected] și le veți primi prin poștă sau curier.
Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!
Printre cei care se aflau la Centrul de Plante, pe 22 decembrie 1989, se număra şi contabila-şefă, Ioana Diniţă (54 de ani). Femeia povesteşte că s-a speriat de venirea celor doi şi a căutat să se ascundă într-un birou. Nu departe însă de locul unde Ceauşescu parlamenta cu oamenii.Fragment din volumul “Sfârșitul Ceaușeștilor”.
“De cum a început să meargă televizorul, l-am văzut pe Mircea Dinescu: «Ceauşescu a fugit!». Eram eu, Cârstea Ecaterina şi femeia de serviciu. Am urmărit evoluţia fugii cu elicopterul, că a ajuns la Boteni, că a ajuns la Văcăreşti. În momentul ăsta, că a ajuns din loc în loc, ne-am trezit cu Petrişor – care era un vechi colaborator al nostru – să ne spună că a venit cu Ceauşeştii. Eu atunci m-am ridicat de pe scaun şi i-am spus: «Ia-i de aici!». I-am văzut pe fereastră. El era cu haina pe mână, iar ea – cu haina pe umăr. Mergeau foarte încet. I-am spus colegei: «Hai să mergem, să ne ascundem, că poate Ceauşescu are pistol! Să nu ne împuşte».”
Ioana Diniţă îşi aminteşte şi ce voiau Ceauşeştii. “Cereau maşină, să-i ducem undeva la pădure. În mintea mea: «Dacă aveam eu o maşină acuma, îl duceam pe el acasă la mine». Dar era Postul Crăciunului. Nu aveam decât ciorbă de lobodă. Ce să-i dau eu să mănânce?”
Femeia mai spune că inginerul Şeinescu nu a scăpat ocazia să-i ceară socoteală lui Ceauşescu pentru modul în care se trăia în acea perioadă. “Şeinescu l-a luat tare de tot, că am trăit rău pe vremea lui. «Cum adică?», a zis Ceauşescu. «Păi, nu aveam lumină, nu aveam apă, căldură», spunea Şeinescu. «Cum nu aveaţi?», a întrebat Ceauşescu. Se contraziceau. Ceauşescu a stat în picioare, iar ea tot timpul se plimba pe sală.”
Femeia de serviciu, Vasilica Mateescu, îşi completează colega: “Ea s-a aşezat pe scaunul secretarei. El s-a dus la şefu’, şi era televizorul pornit. A stat în picioare şi era cu ochii pe geam. Se uita în sus, cred că aştepta un avion“.
La un an de la aceste evenimente, inginerul Şeinescu a murit. Avea 50 de ani şi se străduia să scrie o carte. Îi stabilise şi titlul: „Îmi pare rău că l-am predat pe Ceauşescu”.
Domnul şi doamna Păun
Inspectorul-şef de la Protecţia Plantelor, inginerul Păun, a murit şi el la scurt timp după Revoluţie. Abia trecuse de 50 de ani. Pe soţia lui, Ioana Păun, evenimentele au prins-o într-o funcţie mare: secretar cu Agricultura la Comitetul Judeţean de Partid. Ea lucra direct cu prim-secretarul Pantelimon Găvănescu, prietenul lui Ceauşescu.
Doamna Păun şi-a amintit momentul în care inginerul Şeinescu l-a anunţat pe soţul ei de apariţia cuplului prezidenţial. “Ne-a sunat inginerul Şeinescu: «Domnul inspector, avem oaspeţi de seamă». Soţul meu a întrebat: «Pe cine?». El se tot codea să spună. «Pe familia Ceauşescu. Şi vă roagă să veniţi cu doamna». La care soţul meu a replicat în felul următor: «Dă-le o cafea, trage de timp, să văd ce pot să fac!». Fata noastră, ca orice tânăr, a pus mâna pe telefon, a sunat la Judeţeana de Partid, nu a răspuns, a sunat la Miliţia municipiului, nu a răspuns, suna întruna ocupat. Era o debandadă totală. A coborât din bloc – aveam un telefon public chiar la măcelărie –, a pus mâna şi a sunat. Nu-şi mai aduce aminte. Miliţie judeţeană, Miliţie municipală… oricum, la Miliţie a sunat. Nu a spus cine e, dar a anunţat că soţii Ceauşescu se află la Protecţia Plantelor.”
Insistenţa lui Ceauşescu de a-l suna pe inspectorul-şef Păun nu e întâmplătoare. Dictatorul fugar aflase, de la Petrişor Nicolae, că tovarăşa Păun, soţia directorului, “e mare” pe la Judeţeana de Partid. Ceauşescu sperase că, poate pe această cale, va ajunge totuşi la prim-secretarul Pantelimon Găvănescu. Speranţe, evident, deşarte.
– Va urma –
—————————————————
Dacă doriți cărțile lui Grigore Cartianu despre evenimentele din decembrie 1989, le puteți comanda pe E-Mag:
Filmul „Moartea Ceaușeștilor. Trei zile până la Crăciun” (scenariul Grigore Cartianu, regia Radu Gabrea) poate fi văzut AICI.
——————————————————
Pentru toate cele 10 cărți ale lui Grigore Cartianu și DVD-ul „Moartea Ceaușeștilor. Trei zile până la Crăciun”, scrieți-ne pe e-mail la adresa: [email protected] și le veți primi prin poștă sau curier.
Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!
După aproape o oră de fugă prin judeţul Dâmboviţa, cu două Dacii de ocazie, “odiosul” şi “sinistra” au ajuns în biroul unui inginer de la Protecția Plantelor. În clădire se mai aflau femeia de serviciu, paznicul, două contabile şi câţiva muncitori. Restul salariaţilor plecaseră în centrul oraşului, să sărbătorească fuga dictatorului. Fragment din volumul “Sfârșitul Ceaușeștilor”.
22 decembrie 1989, ora 14.26. Ceauşeştii sunt abandonaţi de şoferul Daciei negre, Petrişor Nicolae, la Inspectoratul Judeţean de Protecţia Plantelor, cunoscut de dâmboviţeni drept Centrul pentru Protecţia Plantelor. Sau, mai scurt, Protecţia Plantelor ori chiar “La Plante”. Clădirea se află la periferia oraşului Târgovişte, la ieşirea din şoseaua de centură spre Câmpulung Muscel.
Aici, Ceauşescu a dat nas în nas cu oameni simpli, pe care ani în şir îi ţinuse în frig şi fără pâine. Însă în acea zi de decembrie, cel aflat într-o situaţie dramatică era Marele Conducător, şi nu acei amărâţi. Nu întâmplător, unora dintre ei le-a cerut să-l apere.
“Cum să-i bag în pătul?!“
La intrarea în curtea Centrului de Plante din Târgovişte, prima persoană care i-a văzut pe soţii Ceauşescu a fost femeia de serviciu, Vasilica Mateescu (44 de ani). Ea îşi aminteşte acele clipe cu nostalgie.
“A apărut Petrişor cu maşina neagră. A intrat cu ei în curte. Spunea că sunt urmăriţi şi au intrat la noi, la Protecţia Plantelor. Erau speriaţi. Nu mai arătau cum îi ştiam eu de la televizor. El avea o căciulă de astrahan, ea – un pardesiu şi o eşarfă. Au intrat în birou. Am intrat şi eu după ei. Pe la noi, la Plante, nu era mai nimeni. În toată vânzoleala aia, plecaseră aproape toţi în centru, la Palat. Dintre şefi, mai era doar un inginer, Şeinescu.”
În timpul discuţiilor, Ceauşescu îi cere Vasilicăi ajutorul. “Mi-a zis să-i duc undeva, să-i pitesc, că a fost o lovitură de stat. Să-i pitesc. Eu nu aveam unde să-i aduc. Eu nu aveam casă atunci. Stăteam în două cămăruţe şi nu aveam unde să-i bag. Şi eram acolo, în pătul, cu patru copii, nici nu terminaseră toţi şcoala. Unde să-i aduc eu pe Ceaușești? Cum să-i bag în pătul?! Cum îi vedeam eu, m-am închinat. Când i-am văzut în halul ăla… erau ca nişte oameni de rând. Nu mai ziceai că e Leana Ceauşescu… ce era ea mare pe acolo, cu funcţii multe, pe la Bucureşti.”
“Nu pot, că ne aude poporul”
Directorul Centrului de Plante, Petru Dan Păun (49 de ani), nu se afla în instituţie. Plecase acasă. Majoritatea angajaţilor erau “la revoluţie”. Conducerea instituţiei era asigurată de inginerul Victor Şeinescu, care se uita la televizor în biroul directorului.
Speriat şi fără o direcţie anume, Ceauşescu sonda terenul. Căuta sprijin. A pus ochii pe contabila Constanţa Mihăescu (50 de ani). Aceasta rememorează dialogul purtat cu soţii Ceauşescu. “M-a pus să dau telefon la Piteşti. Şi i-am spus că nu pot să dau telefon, pentru că ne aude poporul. Eu nu ştiam ce e în Târgovişte, pentru că stăteam la periferie. O întreb eu pe Elena Ceauşescu: «Cu cine aţi venit?». Şi-mi spune: «Cu doctorul Decă, ne-a adus până la Văcăreşti. Şi de acolo ne-a preluat cineva». Apoi zic: «V-au trădat ţiganii». Iar Elena Ceauşescu: «Lasă, că şi ţiganii sunt oameni». Şi Nicolae Ceauşescu ne-a întrebat: «Cine e şef aici?». Şi i-am spus că e domnul inginer Petru Dan Păun.”
Ceauşescu şi “tiranul”
De la secretariat, Ceauşescu face câţiva paşi spre uşa din stânga, care dă în biroul directorului. Când ajunge în cadrul uşii, fugarul vede televizorul aflat în colţul din faţa lui, pe o măsuţă. Micul ecran duduie de apelurile la prinderea “odiosului dictator” şi a “sinistrei lui soţii”. Vorbitorii, exaltaţi, decretează victoria Revoluţiei asupra tiraniei.
Aflat la birou, cu televizorul în stânga şi uşa în dreapta – dar amândouă uşor de “prins” în acelaşi cadru –, inginerul Şeinescu are un moment de paralizie. În stânga, Ceauşeştii sunt “odioşi”, “vampiri”, “sângeroşi”. Trei metri mai la dreapta, ei sunt doi bătrânei umili, cu feţe descompuse de frică.
Pentru inginerul Şeinescu, prima senzaţie este de frică. E ca şi cum ar fi fost surprins ascultând Radio Europa Liberă sau alte posturi “duşmănoase”. Pentru o clipă, timpul pare suspendat. Situaţia e rezolvată de vocea obosită şi totuşi fermă a lui Ceauşescu: “Opriţi televizorul! Sunt numai minciuni. Nu-i credeţi pe cei care au dat lovitura de stat!”.
E ora 14.28, iar Şeinescu închide televizorul. A văzut destul ca să-şi dea seama că la Bucureşti se reaşază stâlpii Puterii.
“Intră aici, bă!”
Momentul apariţiei lui Ceauşescu în biroul directorului a fost surprins şi de Petrişor Nicolae, şoferul care-i adusese pe Ceauşeşti cu Dacia lui neagră.
“În birou erau vreo şase persoane, printre care paznicul, inginerul Şeinescu şi contabila-şefă. Le-am spus că am adus cuplul Ceauşescu şi i-am întrebat ce fac. Femeile s-au speriat şi au fugit, rămânând numai paznicul şi inginerul Şeinescu, care mi-a zis să-i aduc înăuntru. M-am dus la maşină şi le-am făcut semn să coboare. Erau neîncrezători şi a trebuit să merg aproape de ei şi să-i asigur că nu este nimeni acolo. Prima a coborât Elena Ceauşescu. Avea în mână căciula soţului. Apoi, ajutat, a coborât şi el, luându-şi şuba de pe bancheta din faţă. Tremura de frică şi părea un bătrân căzut şi incapabil să-şi îmbrace şuba. Elena l-a ajutat şi l-a împins spre clădire. L-am prins de mâna cealaltă şi, mergând cu spatele, am deschis uşa cu cotul. Elena a rămas câţiva metri mai în spate, să ne supravegheze. Am intrat în hol. Am deschis uşa la secretariat, unde Nicolae Ceauşescu a fost invitat pe un ton răstit de inginerul Şeinescu: «Intră aici, bă!». Elena, auzind pe ce ton i se vorbeşte soţului său, a scos pistolul din buzunar şi l-a îndreptat către Şeinescu. L-a împins pe Ceauşescu înăuntru. Şeinescu şi-a schimbat atitudinea şi eu am simţit fiori de gheaţă pe spate, gândindu-mă că pot fi împuşcat.”
Petrişor Nicolae persistă în fantezia cu pistolul. Inginerul Şeinescu şi paznicul Tudorache au murit fără să fi lăsat vreo mărturie. Supravieţuitorii acelor scene nu-şi amintesc însă de vreun pistol. Nici “femeile care au fugit din birou”, nici femeia de serviciu nu au văzut ca Nicolae şi Elena Ceauşescu să fi fost înarmaţi. Şi nici nu există alte dovezi în acest sens.
– Va urma –
—————————————————
Dacă doriți cărțile lui Grigore Cartianu despre evenimentele din decembrie 1989, le puteți comanda pe E-Mag:
Filmul „Moartea Ceaușeștilor. Trei zile până la Crăciun” (scenariul Grigore Cartianu, regia Radu Gabrea) poate fi văzut AICI.
——————————————————
Pentru toate cele 10 cărți ale lui Grigore Cartianu și DVD-ul „Moartea Ceaușeștilor. Trei zile până la Crăciun”, scrieți-ne pe e-mail la adresa: [email protected] și le veți primi prin poștă sau curier.
Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!
Printre cei care se aflau la Centrul de Plante, pe 22 decembrie 1989, se număra şi contabila-şefă, Ioana Diniţă (54 de ani). Femeia povesteşte că s-a speriat de venirea celor doi şi a căutat să se ascundă într-un birou. Nu departe însă de locul unde Ceauşescu parlamenta cu oamenii.Fragment din volumul “Sfârșitul Ceaușeștilor”.
“De cum a început să meargă televizorul, l-am văzut pe Mircea Dinescu: «Ceauşescu a fugit!». Eram eu, Cârstea Ecaterina şi femeia de serviciu. Am urmărit evoluţia fugii cu elicopterul, că a ajuns la Boteni, că a ajuns la Văcăreşti. În momentul ăsta, că a ajuns din loc în loc, ne-am trezit cu Petrişor – care era un vechi colaborator al nostru – să ne spună că a venit cu Ceauşeştii. Eu atunci m-am ridicat de pe scaun şi i-am spus: «Ia-i de aici!». I-am văzut pe fereastră. El era cu haina pe mână, iar ea – cu haina pe umăr. Mergeau foarte încet. I-am spus colegei: «Hai să mergem, să ne ascundem, că poate Ceauşescu are pistol! Să nu ne împuşte».”
Doamna Diniţă îşi aminteşte şi ce voiau Ceauşeştii. “Cereau maşină, să-i ducem undeva la pădure. În mintea mea: «Dacă aveam eu o maşină acuma, îl duceam pe el acasă la mine». Dar era Postul Crăciunului. Nu aveam decât ciorbă de lobodă. Ce să-i dau eu să mănânce?”
Femeia mai spune că inginerul Şeinescu nu a scăpat ocazia să-i ceară socoteală lui Ceauşescu pentru modul în care se trăia în acea perioadă. “Şeinescu l-a luat tare de tot, că am trăit rău pe vremea lui. «Cum adică?», a zis Ceauşescu. «Păi, nu aveam lumină, nu aveam apă, căldură», spunea Şeinescu. «Cum nu aveaţi?», a întrebat Ceauşescu. Se contraziceau. Ceauşescu a stat în picioare, iar ea tot timpul se plimba pe sală.”
Femeia de serviciu, Vasilica Mateescu, îşi completează colega: “Ea s-a aşezat pe scaunul secretarei. El s-a dus la şefu’, şi era televizorul pornit. A stat în picioare şi era cu ochii pe geam. Se uita în sus, cred că aştepta un avion“.
La un an de la aceste evenimente, inginerul Şeinescu a murit. Avea 50 de ani şi se străduia să scrie o carte. Îi stabilise şi titlul: Îmi pare rău că l-am predat pe Ceauşescu.
Tovarășul şi tovarășa Păun
Inspectorul-şef de la Protecţia Plantelor, inginerul Păun, a murit şi el la scurt timp după Revoluţie. Abia trecuse de 50 de ani. Pe soţia lui, Ioana Păun, evenimentele au prins-o într-o funcţie mare: secretar cu Agricultura la Comitetul Judeţean de Partid. Ea lucra direct cu prim-secretarul Pantelimon Găvănescu, prietenul lui Ceauşescu.
Doamna Păun şi-a amintit momentul în care inginerul Şeinescu l-a anunţat pe soţul ei de apariţia cuplului prezidenţial. “Ne-a sunat inginerul Şeinescu: «Domnul inspector, avem oaspeţi de seamă». Soţul meu a întrebat: «Pe cine?». El se tot codea să spună. «Pe familia Ceauşescu. Şi vă roagă să veniţi cu doamna». La care soţul meu a replicat în felul următor: «Dă-le o cafea, trage de timp, să văd ce pot să fac!». Fata noastră, ca orice tânăr, a pus mâna pe telefon, a sunat la Judeţeana de Partid, nu a răspuns, a sunat la Miliţia municipiului, nu a răspuns, suna întruna ocupat. Era o debandadă totală. A coborât din bloc – aveam un telefon public chiar la măcelărie –, a pus mâna şi a sunat. Nu-şi mai aduce aminte. Miliţie judeţeană, Miliţie municipală… oricum, la Miliţie a sunat. Nu a spus cine e, dar a anunţat că soţii Ceauşescu se află la Protecţia Plantelor.”
Insistenţa lui Ceauşescu de a-l suna pe inspectorul- şef Păun nu e întâmplătoare. Dictatorul fugar aflase, de la Petrişor Nicolae, că tovarăşa Păun, soţia directorului, “e mare” pe la Judeţeana de Partid. Ceauşescu sperase că, poate pe această cale, va ajunge totuşi la prim-secretarul Pantelimon Găvănescu. Speranţe, evident, deşarte.
– Va urma –
———————————————
Dacă doriți CĂRȚILE LUI GRIGORE CARTIANU despre evenimentele din decembrie 1989(„Sfârșitul Ceaușeștilor”, „Crimele Revoluției”, „Teroriștii printre noi”, „Cartea Revoluției”) sau filmul pe DVD „Moartea Ceaușeștilor – Trei zile până la Crăciun” (scenariul Grigore Cartianu, regia Radu Gabrea), trimiteți mesaj pe e-mail, la adresa: redactia@ziaristii.com. Menționați și un număr de telefon!
Tot aici puteți comanda și celelalte cărți publicate de Grigore Cartianu: „Jurnalul unui puci ratat”, „Miracolul din noiembrie”, „600.000 – #Rezist”, „Hora de la miezul nopții”, „Hagi”.
După aproape o oră de fugă prin judeţul Dâmboviţa, cu două Dacii de ocazie, „odiosul” şi „sinistra” au ajuns în biroul unui inginer de la „Plante”. În clădire se mai aflau femeia de serviciu, paznicul, două contabile şi câţiva muncitori. Restul salariaţilor plecaseră în centrul oraşului, să sărbătorească fuga dictatorului. Fragment din volumul „Sfârșitul Ceaușeștilor”.
22 decembrie 1989, ora 14.26. Ceauşeştii sunt abandonaţi de şoferul Daciei negre, Petrişor Nicolae, la Inspectoratul Judeţean de Protecţia Plantelor, cunoscut de dâmboviţeni drept Centrul pentru Protecţia Plantelor. Sau, mai scurt, Protecţia Plantelor ori chiar “La Plante”. Clădirea se află la periferia oraşului Târgovişte, la ieşirea din şoseaua de centură spre Câmpulung Muscel.
Aici, Ceauşescu a dat nas în nas cu oameni simpli, pe care ani în şir îi ţinuse în frig şi fără pâine. Însă în acea zi de decembrie, cel aflat într-o situaţie dramatică era Marele Conducător, şi nu acei amărâţi. Nu întâmplător, unora dintre ei le-a cerut să-l apere.
„Cum să-i bag în pătul?!”
La intrarea în curtea Centrului de Plante din Târgovişte, prima persoană care i-a văzut pe soţii Ceauşescu a fost femeia de serviciu, Vasilica Mateescu (44 de ani). Ea îşi aminteşte acele clipe cu nostalgie.
“A apărut Petrişor cu maşina neagră. A intrat cu ei în curte. Spunea că sunt urmăriţi şi au intrat la noi, la Protecţia Plantelor. Erau speriaţi. Nu mai arătau cum îi ştiam eu de la televizor. El avea o căciulă de astrahan, ea – un pardesiu şi o eşarfă. Au intrat în birou. Am intrat şi eu după ei. Pe la noi, la Plante, nu era mai nimeni. În toată vânzoleala aia, plecaseră aproape toţi în centru, la Palat. Dintre şefi, mai era doar un inginer, Şeinescu.”
În timpul discuţiilor, Ceauşescu îi cere Vasilicăi ajutorul. “Mi-a zis să-i duc undeva, să-i pitesc, că a fost o lovitură de stat. Să-i pitesc. Eu nu aveam unde să-i aduc. Eu nu aveam casă atunci. Stăteam în două cămăruţe şi nu aveam unde să-i bag. Şi eram acolo în pătul, cu patru copii, nici nu terminaseră toţi şcoala. Unde să-i aduc eu? Cum să-i bag în pătul?! Cum îi vedeam eu, m-am închinat. Când i-am văzut în halul ăla… erau ca nişte oameni de rând. Nu mai ziceai că e Leana Ceauşescu… ce era ea mare pe acolo, cu funcţii multe, pe la Bucureşti.”
„Nu pot, că ne aude poporul”
Directorul Centrului de Plante, Petru Dan Păun (49 de ani), nu se afla în instituţie. Plecase acasă. Majoritatea angajaţilor erau “la revoluţie”. Conducerea instituţiei era asigurată de inginerul Victor Şeinescu, care se uita la televizor în biroul directorului.
Speriat şi fără o direcţie anume, Ceauşescu sonda terenul. Căuta sprijin. A pus ochii pe contabila Constanţa Mihăescu (50 de ani). Aceasta rememorează dialogul purtat cu soţii Ceauşescu. “M-a pus să dau telefon la Piteşti. Şi i-am spus că nu pot să dau telefon, pentru că ne aude poporul. Eu nu ştiam ce e în Târgovişte, pentru că stăteam la periferie. O întreb eu pe Elena Ceauşescu: «Cu cine aţi venit?». Şi-mi spune: «Cu doctorul Decă, ne-a adus până la Văcăreşti. Şi de acolo ne-a preluat cineva». Apoi zic: «V-au trădat ţiganii». Iar Elena Ceauşescu: «Lasă, că şi ţiganii sunt oameni». Şi Nicolae Ceauşescu ne-a întrebat: «Cine e şef aici?». Şi i-am spus că e domnul inginer Petru Dan Păun.”
Ceauşescu şi „tiranul”
De la secretariat, Ceauşescu face câţiva paşi spre uşa din stânga, care dă în biroul directorului. Când ajunge în cadrul uşii, fugarul vede televizorul aflat în colţul din faţa lui, pe o măsuţă. Micul ecran duduie de apelurile la prinderea “odiosului dictator” şi a “sinistrei lui soţii”. Vorbitorii, exaltaţi, decretează victoria Revoluţiei asupra tiraniei.
Aflat la birou, cu televizorul în stânga şi uşa în dreapta – dar amândouă uşor de “prins” în acelaşi cadru –, inginerul Şeinescu are un moment de paralizie. În stânga, Ceauşeştii sunt “odioşi”, “vampiri”, “sângeroşi”. Trei metri mai la dreapta, ei sunt doi bătrânei umili, cu feţe descompuse de frică.
Ceaușeștii la Centrul de Plante -Târgoviște, 22 decembrie 1989. FOTO: Captură din filmul „Moartea Ceaușeștilor. Trei zile până la Crăciun” (scenariul Grigore Cartianu, regia Radu Gabrea)
Pentru inginerul Şeinescu, prima senzaţie este de frică. E ca şi cum ar fi fost surprins ascultând Radio Europa Liberă sau alte posturi “duşmănoase”. Pentru o clipă, timpul pare suspendat. Situaţia e rezolvată de vocea obosită şi totuşi fermă a lui Ceauşescu: “Opriţi televizorul! Sunt numai minciuni. Nu-i credeţi pe cei care au dat lovitura de stat!”.
E ora 14.28, iar Şeinescu închide televizorul. A văzut destul ca să-şi dea seama că la Bucureşti se reaşază stâlpii Puterii.
„Intră aici, bă!”
Momentul apariţiei lui Ceauşescu în biroul directorului a fost surprins şi de Petrişor Nicolae, şoferul care-i adusese pe Ceauşeşti cu Dacia lui neagră.
“În birou erau vreo şase persoane, printre care paznicul, inginerul Şeinescu şi contabila-şefă. Le-am spus că am adus cuplul Ceauşescu şi i-am întrebat ce fac. Femeile s-au speriat şi au fugit, rămânând numai paznicul şi inginerul Şeinescu, care mi-a zis să-i aduc înăuntru. M-am dus la maşină şi le-am făcut semn să coboare. Erau neîncrezători şi a trebuit să merg aproape de ei şi să-i asigur că nu este nimeni acolo. Prima a coborât Elena Ceauşescu. Avea în mână căciula soţului. Apoi, ajutat, a coborât şi el, luându-şi şuba de pe bancheta din faţă. Tremura de frică şi părea un bătrân căzut şi incapabil să-şi îmbrace şuba. Elena l-a ajutat şi l-a împins spre clădire. L-am prins de mâna cealaltă şi, mergând cu spatele, am deschis uşa cu cotul. Elena a rămas câţiva metri mai în spate, să ne supravegheze. Am intrat în hol. Am deschis uşa la secretariat, unde Nicolae Ceauşescu a fost invitat pe un ton răstit de inginerul Şeinescu: «Intră aici, bă!». Elena, auzind pe ce ton i se vorbeşte soţului său, a scos pistolul din buzunar şi l-a îndreptat către Şeinescu. L-a împins pe Ceauşescu înăuntru. Şeinescu şi-a schimbat atitudinea şi eu am simţit fiori de gheaţă pe spate, gândindu-mă că pot fi împuşcat.”
Petrişor Nicolae persistă în fantezia cu pistolul. Inginerul Şeinescu şi paznicul Tudorache au murit fără să fi lăsat vreo mărturie. Supravieţuitorii acelor scene nu-şi amintesc însă de vreun pistol. Nici “femeile care au fugit din birou”, nici femeia de serviciu nu au văzut ca Nicolae şi Elena Ceauşescu să fi fost înarmaţi. Şi nici nu există alte dovezi în acest sens.
– Va urma –
———————————————
Dacă doriți CĂRȚILE LUI GRIGORE CARTIANU despre evenimentele din decembrie 1989(„Sfârșitul Ceaușeștilor”, „Crimele Revoluției”, „Teroriștii printre noi”, „Cartea Revoluției”) sau filmul pe DVD „Moartea Ceaușeștilor – Trei zile până la Crăciun” (scenariul Grigore Cartianu, regia Radu Gabrea), trimiteți mesaj pe e-mail, la adresa: redactia@ziaristii.com. Menționați și un număr de telefon!
Tot aici puteți comanda și celelalte cărți publicate de Grigore Cartianu: „Jurnalul unui puci ratat”, „Miracolul din noiembrie”, „600.000 – #Rezist”, „Hora de la miezul nopții”, „Hagi”.
