Etichetă: ceaușescu

  • SERIAL (5). Gorbaciov despre Ceaușescu: „impertinent, fanfaron, demagog”

    SERIAL (5). Gorbaciov despre Ceaușescu: „impertinent, fanfaron, demagog”

    Timp de 5 ani, liderul reformist de la Moscova l-a testat pe dogmaticul rigid de la București. Când paharul s-a umplut, Moscova a declanșat “revoluția” anti-Ceaușescu. Fragment din volumul “Sfârșitul Ceaușeștilor” (Editura Adevărul, 2010).

    Concluzia vizitei de două zile la București, din 1987, apare în „Memoriile” lui Gorbaciov. Liderul sovietic punea eticheta pe regimul politic al lui Ceauşescu.

    “O vizită în România mi-a oferit încă un argument să continui perestroika: trebuia să se isprăvească pentru totdeauna cu încercarea de a se «ferici» societatea cu de-a sila. Întregul sistem reprobabil al intimidării, al îndobitocirii conştiente şi al manipulării luase sfârşit”, spune fostul lider sovietic în lucrarea sa, publicată în Franţa în 1993 şi tradusă în româneşte în 1994.

    Pe 4 iunie 1987, la câteva zile după ce a revenit la Moscova, Mihail Gorbaciov a prezentat Biroului Politic al CC al PCUS raportul asupra vizitei oficiale făcute în România. Stenograma acelei şedinţe ne arată cum îl privea liderul sovietic pe “căposul de la Bucureşti”.

    Stenograma şedinţei Biroului Politic al CC al PCUS, 4 iunie 1987 (fragmente)

    Mihail Gorbaciov: “Principialitatea şi răbdarea noastră în relaţia cu Ceauşescu şi cu ţara, în general, l-au scuzat. Impresionează construcţiile care se execută în Bucureşti. O arhitectură ambiţioasă. Ceauşescu a comunicat că, în 1990, problema locuinţelor va fi rezolvată. Însă situaţia oamenilor este extrem de dificilă. Zece kilograme de carne pe cap de locuitor, pe an. Datoria externă este de aproximativ 3 miliarde de dolari. Sunt probleme cu căldura, alimentele, bunurile de larg consum şi energia electrică. Ceauşescu ne-a încredinţat tot timpul că la el totul a fost de mult rezolvat. Mă uit la el, îl ascult şi mă simt prostit. La el totul a fost deja hotărât: şi în problema democraţiei, şi în problema alegerilor libere, şi în problema cooperatistă şi a drepturilor colectivelor de muncă.

    Când am ieşit în stradă cu Ceauşescu, reacţia oamenilor a fost asemeni unei flaşnete stricate: «Ceauşescu – Gorbaciov!»; «Ceauşescu – Pace!». Când m-am apropiat de oameni, i-am întrebat: «Dar voi ştiţi şi alte cuvinte?». Ulterior, mi-au comunicat că aceşti limbuţi fuseseră aduşi cu un autobuz, în mod special. Toate mi-au produs o impresie apăsătoare. Chiar aşa să jigneşti poporul!? Ne-au dus la un magazin şi la o piaţă. Expoziţie. Mi se spune că, după aceea, când am plecat de acolo, mulţimile s-au repezit să înşface tot.

    Ceauşescu s-a supărat foarte tare când eu, în mod public, la o mare adunare, am vorbit despre glasnost (transparenţă), despre perestroika (reformă), când mi-am permis să vorbesc în mod concret despre ceea ce facem noi în URSS. Acest lucru l-a scos din minţi. De aceea trebuie să ne comportăm cu el cu grijă, treptat, fără să ne grăbim, fără să exagerăm posibilităţile noastre, luând în considerare, totodată, faptul că în societatea românească se doreşte foarte mult apropierea de noi.

    Ceauşescu a încercat să ne acuze în mod direct pentru faptul că noi îl sancţionăm economic pentru politica sa autonomă. Drept răspuns, eu l-am întrebat: doar el s-a orientat după ajutor şi sprijin către Occident, şi dorea să obţină simpatia Occidentului pe seama noastră. Atunci de ce emiteţi pretenţii faţă de noi? Şi, de fapt, ce vă împiedică să iniţiaţi contacte cu noi, cu URSS, fie şi pe linia organizaţiilor sociale sau judeţene?

    Impertinenţa lui era foarte mare. Suficienţă şi fanfaronadă, tendinţa de a-i învăţa şi povăţui pe toţi. În problemele internaţionale, haos şi vârtej. Printre altele, s-a pronunţat cu tărie împotriva conceptului de «suficienţă» din doctrina noastră militară.

    Se poate pune întrebarea dacă ar trebuit, de fapt, să mergem la el. Cred că nu, în această situaţie”.

    Soții Ceaușescu și soții Gorbaciov

    Experienţa trăită de Gorbaciov cu Ceauşescu în 1987 nu era prima de acest gen. În noiembrie 1986, cei doi se întâlniseră la Moscova, în cadrul unei reuniuni a conducătorilor statelor comuniste. Pe 13 noiembrie 1986, Gorbaciov a prezentat Biroului Politic al CC al PCUS bilanţul acelei reuniuni. Despre toţi avea cuvinte de laudă, doar Ceauşescu era “oaia neagră”.

    János Kádár (Ungaria) este “un om politic înţelept şi maleabil”, Todor Jivkov (Bulgaria) a apreciat noua atitudine a PCUS, generalul Wojciech Jaruzelski (Polonia) “a contribuit cel mai mult” la discuţiile strategice, Gustav Husak (Cehoslovacia) a avut “o bună convorbire” cu liderul sovietic, iar Fidel Castro (Cuba) “a înţeles că a stricat ceva”.

    Nicolae Ceauşescu, în schimb, are parte de vorbe grele. Şi suntem abia în 1986, la un an după ce Mihail Gorbaciov a preluat conducerea URSS!

    Stenograma şedinţei Biroului Politic
al CC al PCUS, 13 noiembrie 1986 (fragment)

    Mihail Gorbaciov: “Ceauşescu, din nou, le-a spus pe ale sale. Mai rău decât înainte. Mai ales în problemele internaţionale. A vorbit mult şi fără rost. Multă demagogie. De exemplu: «Despre perestroika – cică – trebuie vorbit în plan tactic, iar strategia noastră să fie comunismul!». A pus în umbră perestroika: «Ce să mai reformăm? În România, de mult s-a reformat!». Ar trebui decorat pentru democraţie, deşi în ţară e dictatura lui Ceauşescu… În privinţa socialismului, el este pentru «socialismul ereditar», pentru «socialismul dinastic». Ne-a spus: «Nu sunt necesare noi modalităţi de cooperare, însă România nu se va pronunţa împotriva utilizării noilor forme de colaborare»”.

    – Va urma –

    Dacă doriți cărțile lui Grigore Cartianu despre evenimentele din decembrie 1989, le puteți comanda pe E-Mag:

    • „Sfârșitul Ceaușeștilor” – https://www.emag.ro/sfarsitul-ceausestilor-grigore-cartianu-adv973-539-244-1/pd/EG9450BBM/
    • „Crimele Revoluției” – https://www.emag.ro/crimele-revolutiei-grigore-cartianu-biblioteca-adevarul-544-de-pagini-cr-03/pd/DFNNQ8BBM/
    • „Teroriștii printre noi” – https://www.emag.ro/teroristii-printre-noi-grigore-cartianu-528-de-pagini-cr-04/pd/DVP6R8BBM/
    • „Cartea Revoluției” – https://www.emag.ro/cartea-revolutiei-biblioteca-adevarul-grigore-cartianu-1008-pagini-cr-01/pd/DGVZV6BBM/

    Pentru toate cele 10 cărți ale lui Grigore Cartianu și DVD-ul „Moartea Ceaușeștilor. Trei zile până la Crăciun”, scrieți-ne pe e-mail la adresa: [email protected] și le veți primi prin poștă sau curier.

    Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

    SERIALUL „SFÂRȘITUL CEAUȘEȘTILOR”

    EPISODUL 4. Gorbaciov către Ceaușescu: „Să trăim noi până atunci!”

    EPISODUL 3. „Să se retragă trupele sovietice din Cehoslovacia!”

    EPISODUL 2. Întâlnirea de la Malta

    EPISODUL 1. „Salvează-te, Nicule! Retrage-te pe motiv de boală şi pune-l în locul tău pe Iliescu, că oricum el este desemnat să vină!”

  • SERIAL: „Sfârșitul Ceaușeștilor” (4). Gorbaciov către Ceaușescu: „Să trăim noi până atunci!”

    SERIAL: „Sfârșitul Ceaușeștilor” (4). Gorbaciov către Ceaușescu: „Să trăim noi până atunci!”

    Întâlnirile Ceaușescu – Gorbaciov au fost mai mereu tensionate. Bătrânul dictator simțea că pericolul vine de la mai tânărul “țar roșu” de la Kremlin. Fragment din volumul “Sfârșitul Ceaușeștilor” (Editura Adevărul, 2010).

    În pauza dezbaterilor din 4 decembrie 1989, de la Moscova, Ceauşescu a mai primit un semnal. De la Egon Krenz, succesorul lui Erich Honecker la conducerea Germaniei răsăritene.

    Generalul Constantin Olteanu a fost de faţă. “În pauză a venit la noi Egon Krenz. Era Ceauşescu cu mine, parcă era şi Dăscălescu. Zice Krenz: «Ce faceţi?», şi dă noroc cu noi. Şi-a luat la revedere de la Ceauşescu. Eram în stânga lui. Şi spune Egon Krenz, neamţul: «Nu ştiu dacă ne vom mai vedea». Ce a avut în vedere, nu ştiu. Nu a spus aşa, în general. A spus: «Tovarăşul Ceauşescu, nu ştiu dacă ne vom mai vedea!». A dat mâna cu noi şi a plecat.”

    A urmat întâlnirea bilaterală româno-sovietică. Ambele părţi erau reprezentate de preşedinte şi de prim-ministru: Gorbaciov şi Rîjkov la sovietici, Ceauşescu şi Dăscălescu la români.

    Ceauşescu a încercat să împingă discuţiile spre sfera colaborării economice dintre România şi Uniunea Sovietică. Gorbaciov însă îi trimitea discret semnale că totul s-a terminat. Un astfel de episod este cuprins în stenograma acelei întâlniri bilaterale.

    În urma insistenţei lui Ceauşescu de a planifica o nouă întâlnire bilaterală la 9 ianuarie 1990, adică peste 36 de zile, Gorbaciov a avut o replică misterioasă: “Să trăim noi până atunci!”

    Prezent în delegaţia română de la Moscova, Constantin Olteanu a urmărit şi reacţiile ulterioare ale lui Ceauşescu. “Întâlnirea dintre Gorbaciov şi Ceauşescu a durat 80 de minute. Apoi am plecat, iar în avion s-a comentat. Mai obişnuia Ceauşescu să ne mai cheme pe la el dacă era călătoria lungă. Mai juca şah. Şi zice: «Uite, putea să vină numai Stoian», mi-a spus el mie. Stoian era ministru de Externe. Dăscălescu l-a comentat negativ pe Gorbaciov, că e un om rău, trebuie să fim atenţi în relaţiile cu el. Şi cam aici s-au oprit discuţiile. Pe la 11 noaptea am ajuns la Otopeni. Am cinat împreună şi asta a fost toată treaba. Şi se ştie ce a urmat după aceea, că nu a mai fost mult.”

    Incompatibilitatea dintre Ceauşescu şi Gorbaciov devenise evidentă cu mult înaintea întâlnirii de la Moscova. Pe 4 decembrie 1989, ei se aflau la capătul unui an în care avuseseră mai multe conflicte dure în întâlnirile directe.

    Istoricul Alex Mihai Stoenescu descrie ciocnirea cea mai violentă, care avusese loc pe 7–8 iulie 1989, la Bucureşti, cu numai cinci luni înaintea celei de la Moscova. “Întâlnirea s-a desfăşurat în vila din Cartierul Primăverii a fostului ministru de Interne Alexandru Drăghici. Gorbaciov venise la şedinţa Comitetului Politic Consultativ al Tratatului de la Varşovia. Seara, el a avut o discuţie privată cu Ceauşescu. S-au certat atât de tare, încât erau să se ia la bătaie. Mai aveau puţin şi intrau gărzile peste ei, să-i despartă.”

    Scandalul din noaptea de 8 spre 9 iulie 1989 a fost prefaţat de un incident copilăresc petrecut între cei doi şefi de stat la Aeroportul Otopeni.

    Constantin Olteanu

    Constantin Olteanu a fost direct implicat în poveste. “Mie mi-a fost repartizat Gorbaciov, să-l însoţesc de la aeroport la reşedinţă şi, dacă mai era nevoie, la alte activităţi. La aeroport, Ceauşescu n-a adus-o şi pe nevastă-sa, şi atunci s-a creat o asimetrie. Gorbaciov a venit cu Raisa. La scara avionului s-a îmbrăţişat cu Ceauşescu. Pe Raisa au luat-o cei de la ambasada sovietică, iar Gorbaciov a trecut în revistă garda de onoare. Gorbaciov trimisese o maşină, cu o zi înainte, de la Moscova, pe calea aerului. L-a invitat pe Ceauşescu să meargă cu el, cu maşina aia. Ceauşescu avea maşina lui de protocol. Şi nu a vrut să meargă în ţara lui cu maşina altuia. Atunci, Gorbaciov a ieşit să plece spre maşina lui, cea adusă de la Moscova, care trăsese la covor. Amândouă maşinile erau acolo. Ceauşescu, văzând situaţia, îşi ia la revedere. Şi atunci îl întreabă Gorbaciov: «Nu mergeţi în oraş? Mai rămâneţi?». Ceauşescu răspunde copilăreşte: «Eu mai rămân, că mai am nişte treburi în zonă». Eu m-am urcat în maşina lui Gorbaciov. Erau Raisa, Gorbaciov, iar în faţă, lângă şofer, era un translator. Raisa a încercat să mai îndulcească situaţia, pentru că el era supărat. Se vedea că este nemulţumit. Ea a scos programul din poşetă, scris în limba rusă. L-am parcurs împreună, pentru că ea trebuia să meargă la Muzeul de Artă, la Apaca, dar şi la nişte instituţii de învăţământ, pentru că era filosof. Aşa am ajuns la reşedinţă, în condiţiile astea tensionate.”

    Istoria întâlnirilor Ceauşescu–Gorbaciov era însă mai veche. Prima vizită la Bucureşti a liderului sovietic a avut loc spre sfârşitul lunii mai 1987. Gorbaciov era “ţar” la Kremlin de doi ani, Ceauşescu stăpânea România de 22 de ani. Reprezentau două generaţii politice diferite, care aveau să se dovedească ireconciliabile.

    Întâlnirea din 25–27 mai 1987 a fost aşteptată cu mult interes de românii care urmăreau schimbările aduse de Mihail Gorbaciov în URSS. Pe atunci, discret, prindea contur ideea că doar Gorbaciov poate elibera România de sub tirania clanului Ceauşescu. Iluzia românilor de a scăpa de comunism cu ajutorul americanilor se spulberase de mult. Spre sfârşitul anilor ’80, paradoxal, speranţa licărea dinspre răsărit, adică exact de-acolo de unde venise “ciuma roşie” în urmă cu patru decenii!

    În 1987, Mihail Sergheevici Gorbaciov a fost însoţit de Raisa Maximovna Gorbaciova, care nu avea funcţii de stat, ci era pur şi simplu soţia liderului sovietic. Ca să nu pice în ridicol, Elena Ceauşescu, posesoarea unor funcţii importante în ierarhia statului român, ca şi a unor diplome de super-intelectual şi mega-academician, a încercat să-şi ascundă titlurile politice cu care se înzestrase de-a lungul timpului. Episodul este povestit de Constantin Olteanu, care în acea perioadă era prim-secretar de partid al Capitalei.

    “La sfârşitul vizitei se ţinea un miting al prieteniei. Atunci s-a ţinut la Sala Palatului. L-am organizat, pentru ora stabilită, 16.00, în ziua plecării lui Gorbaciov. Am intrat în Palatul Regal, ca de acolo să ajung să văd cum arată sala. În Sala Tronului i-am întâlnit pe Emil Bobu şi pe Elena Ceauşescu. Stăteau de vorbă. Am salutat-o, cum era firesc. Şi ea mă întreabă ce fac. I-am spus că mă duc să mai văd şi eu sala o dată. Atunci Elena Ceauşescu îmi spune: «Olteanule, tu conduci aici?». «Da», îi răspund. «Pe mine să nu mă prezinţi cu nicio funcţie, numai pe Raisa», îmi spune Elena Ceauşescu. «Bine», zic eu, «dar ea nu are nicio funcţie, nici de partid, nici de stat, cum aveţi dumneavoastră. Cum o să procedez, ce o să se înţeleagă?». «Nu! Ţi-am spus nu!», îmi răspunde ea. Iar Bobu, în loc să mă apere, spune: «Păi, dacă aşa vrea Tovarăşa…» În fine, a venit Gorbaciov, însoţit de Raisa. I-au aşteptat Ceauşescu şi cu ceilalţi care au participat acolo. După întâlnirea asta obişnuită, protocolară, au intrat în sală la prezidiu. Eu am deschis lucrările. I-am prezentat pe toţi. Şi pe Elena Ceauşescu, cu toate «calităţurile». Eh, în momentul ăla «a murit», dar nu mi-a zis niciodată de ce am făcut asta. Erau ai noştri în sală şi ce ar fi zis sala… M-ar fi făcut pe mine că sunt idiot şi nu am ştiut funcţiile ei, plus ce ar fi zis Nicolae Ceauşescu…”

    – Va urma –

    Dacă doriți cărțile lui Grigore Cartianu despre evenimentele din decembrie 1989, le puteți comanda pe E-Mag:

    • „Sfârșitul Ceaușeștilor” – https://www.emag.ro/sfarsitul-ceausestilor-grigore-cartianu-adv973-539-244-1/pd/EG9450BBM/
    • „Crimele Revoluției” – https://www.emag.ro/crimele-revolutiei-grigore-cartianu-biblioteca-adevarul-544-de-pagini-cr-03/pd/DFNNQ8BBM/
    • „Teroriștii printre noi” – https://www.emag.ro/teroristii-printre-noi-grigore-cartianu-528-de-pagini-cr-04/pd/DVP6R8BBM/
    • „Cartea Revoluției” – https://www.emag.ro/cartea-revolutiei-biblioteca-adevarul-grigore-cartianu-1008-pagini-cr-01/pd/DGVZV6BBM/

    Pentru toate cele 10 cărți ale lui Grigore Cartianu și DVD-ul „Moartea Ceaușeștilor. Trei zile până la Crăciun”, scrieți-ne pe e-mail la adresa: [email protected] și le veți primi prin poștă sau curier.

    Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

    SERIALUL „SFÂRȘITUL CEAUȘEȘTILOR”

    EPISODUL 3: „Să se retragă trupele sovietice din Cehoslovacia!”

    EPISODUL 2: Întâlnirea de la Malta

    EPISODUL 1: „Salvează-te, Nicule! Retrage-te pe motiv de boală şi pune-l în locul tău pe Iliescu, că oricum el este desemnat să vină!”

  • SERIAL: „Sfârșitul Ceaușeștilor” (3). „Să se retragă trupele sovietice din Cehoslovacia!”

    SERIAL: „Sfârșitul Ceaușeștilor” (3). „Să se retragă trupele sovietice din Cehoslovacia!”

    Moscova, 4 decembrie 1989. Simțindu-se încolțit, Ceaușescu joacă tare pe terenul lui Gorbaciov. Detalii – într-un nou fragment din volumul “Sfârșitul Ceaușeștilor” (Editura Adevărul, 2010).

    Deşi situaţia devenea din ce în ce mai dramatică, Nicolae Ceauşescu spera într-o reconciliere cu Mihail Gorbaciov. Sau măcar o prelungire a situaţiei din acel moment, în speranţa că durii de la Moscova nu-l vor lăsa la infinit pe Gorbaciov “să pună în pericol socialismul”.

    Generalul Constantin Olteanu, care în 1989 era șeful secției Relații Externe a CC al PCR, îşi aminteşte: “Eu l-am chemat pe ambasadorul sovietic şi i-am adus la cunoştinţă componenţa delegaţiei noastre. I-am spus să pună la Moscova următoarea condiţie: tovarăşul Ceauşescu vrea o discuţie cu tovarăşul Gorbaciov înainte sau după întâlnirea comună cu toate delegaţiile. El a transmis, apoi a plecat în concediu. Mi-a trimis răspuns prin însărcinatul cu afaceri interne al ambasadei sovietice: «Da, tovarăşul Gorbaciov este de acord să discute cu tovarăşul Ceauşescu înainte sau după întâlnirea cu toţi invitaţii». I-am transmis lui Ceauşescu şi a spus: «Bine». Eu i-am spus adjunctului meu, Mihai Nicolae, să ia legătura, prin ambasadele noastre, cu celelalte ţări care participă la întrunirea din 4 decembrie, în afară de URSS, să vadă cine face parte din delegaţia lor. Asta se întâmpla duminică la prânz, pe 3 decembrie. Noi plecam luni dimineaţă. Toate delegaţiile erau cum le-au dat ruşii, deci şi cu prim-ministru. Mă duc la Ceauşescu. Ieşise din cabinet şi era pe culoar, împreună cu «Tovarăşa». Plecau acasă, pentru că era ora 12.30, duminică. «E ceva?», m-a întrebat. Şi i-am spus: «Uitaţi ce este, am verificat treaba asta şi în toate delegaţiile figurează prim-ministru», amintindu-i că a spus ca tovarăşul Dăscălescu să nu meargă la Moscova. A luat notă: «Bine, hai înapoi!». Îi spune lui Hîrjău, secretarul de cabinet: «Cheamă-l pe Dăscălescu!». Ceauşescu nu s-a mai dezbrăcat. A rămas aşa, în palton, că era iarnă. Am stat în picioare, aşteptându-l pe Dăscălescu. Ceauşescu i-a spus: «Mergi şi tu mâine cu noi la Moscova, că uite, merg şi ăilalţi prim-miniştri». Dacă eu nu m-aş fi dus la el, iar el îi vedea la Moscova pe ceilalţi şefi de guvern, aş fi putut să am anumite reproşuri, mai ales că Dăscălescu avea să participe şi la întâlnirea cu Gorbaciov. Şi am plecat împreună la Moscova”.

    Luni, 4 decembrie 1989. Lui Ceauşescu nu-i era greu să-şi dea seama că nu mai corespunde cererilor Moscovei. Dar el a ales să-l înfrunte pe Gorbaciov chiar în faţa liderilor est-europeni impuşi de Uniunea Sovietică!

    Constantin Olteanu

    Prezent în delegaţia României, Constantin Olteanu povesteşte: “Acolo, Ceauşescu a fost foarte rezervat. S-a mai gândit, era preocupat… bănuia ceva, cred. Dăscălescu a făcut o criză de sciatică. Am intrat în sală. Prima şedinţă a fost cu toate delegaţiile. Gorbaciov a informat cu ce a vrut el. Printre altele, a spus că a vorbit şi cu Papa. «Papa e de acord cu noi», fără să spună care «noi». Gorbaciov a mai zis că Bush s-a dus la Bruxelles ca să-i informeze pe aliaţii lui din NATO. Ceauşescu nu elogiază, ci spune, cu un buletin Agerpres în mână, adresându-i-se lui Gorbaciov: «Nu ştiu cum se împacă ce aţi spus dumneavoastră, ca între NATO şi Tratatul de la Varşovia să se găsească înţelegere, să se atenueze asperităţile, cu ceea ce a declarat Bush în drum spre Bruxelles. El spune că NATO trebuie întărit, trebuie extins». Sigur că Gorbaciov n-a răspuns”.

    Cu toate că nu mai avea nicio susţinere, Nicolae Ceauşescu i-a atras atenţia liderului sovietic asupra modului în care a făcut schimbările din statele est-europene în 1989. Constantin Olteanu: “Ceauşescu a ridicat problema să nu mai fie denigraţi foştii conducători din ţările socialiste care au fost schimbaţi din funcţii. Şi a mai fost ceva. La ordinea de zi au adus ei atunci o declaraţie prin care se condamna intervenţia în Cehoslovacia din 1968, după 21 de ani. La care Ceauşescu s-a ridicat şi a spus: «Noi nu semnăm declaraţia, pentru că noi nu am intervenit, dimpotrivă, am condamnat-o, şi ştie toată lumea. E bine să se facă acest lucru târziu, deşi trebuia făcut mai demult. Dar eu propun – zice el – să se retragă trupele sovietice din Cehoslovacia». Gorbaciov spune că e acolo delegaţia de partid cehoslovacă şi vor discuta cu ei. «E bine aşa, tovarăşe Ceauşescu?», întreabă Gorbaciov. La care Ceauşescu: «Nu. Trebuie să se retragă trupele sovietice din toate ţările în care există!». Rumoare în sală. S-a făcut o pauză”.

    Momentul este redat şi de Ion Stoian, ultimul ministru de Externe al României comuniste, prezent la Moscova alături de Ceauşescu, Dăscălescu şi Olteanu.

    “Informarea lui Gorbaciov a fost destul de sumară, seacă. A reieşit cu claritate că Mihail Gorbaciov intenţionat a făcut aceasta, în dorinţa de a estompa interesul celorlalţi faţă de discuţiile sale cu preşedintele american. Era evidentă încercarea de a spune numai lucruri generale. Totuşi, a rezultat clar că s-a discutat despre situaţia din celelalte ţări socialiste, despre procesele şi evoluţiile politice din aceste ţări. Insatisfacţiile celorlalte delegaţii erau evidente. Probabil, Mihail Gorbaciov a simţit aceasta şi, fără a ne preveni, a aruncat în discuţie o altă problemă. (…) A început menţionând că este timpul şi este necesar să dăm o nouă apreciere, sub forma unei declaraţii sau a unui comunicat, în legătură cu intrarea în Cehoslovacia, în 1968, a trupelor statelor participante la Tratatul de la Varşovia. «Suntem aici toţi cei care au fost implicaţi atunci, mai puţin România, care a ieşit din această chestiune», a zis Gorbaciov. Pe loc, Nicolae Ceauşescu l-a întrerupt, cu scuzele de rigoare, spunând: «Nu-i adevărat! România nu a ieşit din această problemă, România nu a intrat în Cehoslovacia, aşa că nu avea de unde să iasă». Şi a continuat: «Nu am intrat pentru că am apreciat că aceasta a fost o încălcare gravă a suveranităţii unui stat, un act agresiv, contrar normelor şi principiilor relaţiilor dintre state, care a dăunat mult socialismului, inclusiv Uniunii Sovietice». Prompt, l-a aprobat conducătorul delegaţiei ungare, Rezsö Nyers, de curând înlocuitorul lui Károly Grósz la conducerea partidului. S-au purtat discuţii pe text, un proiect necorespunzător prezentat de Mihail Gorbaciov. Cele mai multe obiecţii şi sugestii au fost făcute pe text de delegaţia română, de Nicolae Ceauşescu. La un moment dat, discuţiile pe text se purtau numai între Mihail Gorbaciov şi Nicolae Ceauşescu. (…) Către sfârşit, Gorbaciov a şi menţionat că putem să ne declarăm de acord cu textul, întrucât chiar şi tovarăşul Ceauşescu este de acord. La care Nicolae Ceauşescu a replicat: «Deşi noi ne-am spus de mult părerea, totuşi putem fi de acord cu acest text. Dar pot spune că dacă-l redactam noi, comunicatul ar fost mult mai bun. Aşa, de exemplu, ar fi trebuit menţionată într-o frază clară şi retragerea trupelor sovietice din Cehoslovacia». La care Mihail Gorbaciov a inter- venit prompt, spunând: «Aceasta este o problemă pe care o vom reglementa noi, pe cale bilaterală, cu tovarăşii cehoslovaci. Ştiţi, cred, că între noi şi Cehoslovacia există un acord privind staţionarea trupelor sovietice în Cehoslovacia». Răspunsul lui Ceauşescu a fost tăios, sarcastic: «Da, ştiu, este un acord bilateral încheiat după ocuparea Cehoslovaciei!». Replica lui Mihail Gorbaciov a fost: «În această problemă, cu dumneavoastră nu ne putem înţelege». La care Ceauşescu a spus: «Da, cu asta sunt de acord»”.

    – Va urma –

    Dacă doriți cărțile lui Grigore Cartianu despre evenimentele din decembrie 1989, le puteți comanda pe E-Mag:

    • „Sfârșitul Ceaușeștilor” – https://www.emag.ro/sfarsitul-ceausestilor-grigore-cartianu-adv973-539-244-1/pd/EG9450BBM/
    • „Crimele Revoluției” – https://www.emag.ro/crimele-revolutiei-grigore-cartianu-biblioteca-adevarul-544-de-pagini-cr-03/pd/DFNNQ8BBM/
    • „Teroriștii printre noi” – https://www.emag.ro/teroristii-printre-noi-grigore-cartianu-528-de-pagini-cr-04/pd/DVP6R8BBM/
    • „Cartea Revoluției” – https://www.emag.ro/cartea-revolutiei-biblioteca-adevarul-grigore-cartianu-1008-pagini-cr-01/pd/DGVZV6BBM/

    Pentru toate cele 10 cărți ale lui Grigore Cartianu și DVD-ul „Moartea Ceaușeștilor. Trei zile până la Crăciun”, scrieți-ne pe e-mail la adresa: [email protected] și le veți primi prin poștă sau curier.

    Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

    SERIALUL „SFÂRȘITUL CEAUȘEȘTILOR”

    EPISODUL 2: Întâlnirea de la Malta

    EPISODUL 1: „Salvează-te, Nicule! Retrage-te pe motiv de boală şi pune-l în locul tău pe Iliescu, că oricum el este desemnat să vină!”

  • DELIR DIVERSIONIST. Șoșoacă spune că FMI a dat lovitura de stat în 1989, în România! De ruși (GRU, KGB) nu zice nimic…

    Mitomana Diana Iovanovici-Șoșoacă (45 de ani), senatoare ex-AUR, a făcut o nouă afirmație de balamuc, dar care poate fi ușor încadrată și la capitolul „servicii aduse Rusiei”: mută lovitura de stat din decembrie 1989, prin care a fost eliminat Ceaușescu, din curtea GRU-KGB (Rusia) în cea a FMI (SUA + Europa de Vest)!

    Într-un dialog televizat cu tovarășul ei Luis Lazarus (ex-OTV) – conspiraționist de cursă lungă, furajat de PSD din bani publici -, Șoșoacă emite aberații monumentale.

    Ea susține că dictatorul comunist Nicolae Ceaușescu a fost omorât pentru că „și-a permis” să achite întreaga datorie externă a României. Dar nu l-au omorât trupe de comando sau agenți ai serviciilor secrete, ci… Fondul Monetar Internațional (FMI)!

    Un pic mai la vale, aflăm că, de fapt, Ceaușescu a fost lichidat pentru că voia să facă un alt FMI, unul paralel, „pentru țările sărace și în curs de dezvoltare, împreună cu China și cu Arabia Saudită… cu dobânzi din alea minime, 1%, 2%…”

    „Când a auzit FMI-u’ chestia asta, gata, s-a făcut și lovitura de stat, s-a făcut tot”, decretează Șoșoacă.

    Senatoarea mitomană spune niște minciuni urlătoare. Poate fi vorba de rea-credință, dar în mod cert e și multă ignoranță, o enormă prostie fudulă. Șoșoacă are uriașe goluri de documentare, confundă informații elementare, vorbește exact ca o țață la capul podului. Iar Lazarus, în loc s-o corecteze, îi ține isonul, emițând și el cumplite enormități.

    Dialogul halucinant dintre Lazarus și Șoșoacă

    Luis Lazarus: Acuma deja și în România se pune problema, din ce în ce mai des: cum a fost posibil ca Ceaușescu să ne lase fără datorii și cu toată industria, și noi, după 30 de ani, să ajungem plini de datorii și fără industrie? Adică pare ciudat, așa…

    Diana Șoșoacă: Păi, ăsta a fost scopul. Deci, pentru că Ceaușescu și-a permis aceste lucruri, a fost omorât. Da? Mai ales că voia să facă un FMI, un… da, un FMI… un Fond Monetar Internațional pentru țările sărace și în curs de dezvoltare, împreună cu China și cu Arabia Saudită… da? Cu dobânzi din alea minime, 1%, da?… 2%… Și deja se punea… se încropise această legătură între ei… pentru că de fapt de aia era și plecat atunci. Eeee… și când a auzit FMI-u’ chestia asta, gata, s-a făcut și lovitura de stat, s-a făcut tot.

    Luis Lazarus: În octombrie 1989… cred că în octombrie a anunțat Ceaușescu că gata, am achitat datoria externă.

    VIDEO: Momentul datoriei externe a lui Ceaușescu, de la min. 49:15

    Demontarea unor minciuni stupide

    Luis Lazarus s-a lansat orbește într-un subiect pe care nu-l stăpânește: sfârșitul lui Ceaușescu. A bălmăjit ceva cu datoriile și industria, iar spre final a pus bomboana pe colivă: „În octombrie 1989… cred că în octombrie a anunțat Ceaușescu că gata, am achitat datoria externă”.

    În realitate, ultima tranșă a datoriei externe a fost achitată la sfârșitul lunii martie 1989, iar marea izbândă a fost anunțată de Ceaușescu la jumătatea lunii aprilie 1989, într-o ședință festivă a Marii Adunări Naționale și apoi în „Scînteia”.

    Diana Șoșoacă a preluat subiectul din zbor – pentru că ea le știe pe toate! – și a emis câteva aberații pestilențiale.

    1. „Când a auzit FMI-u’ chestia asta, gata, s-a făcut și lovitura de stat, s-a făcut tot”. Râd și curcile când aud că FMI face lovituri de stat! Există servicii și agenții specializate în așa ceva, nu e nevoie să apelezi la finanțiștii lumii.
    2. „Pentru că Ceaușescu și-a permis aceste lucruri, a fost omorât”, „aceste lucrurii” fiind industrializarea României și achitarea datoriei externe. O afirmație lipsită de logică și care nu se bazează pe nicio dovadă. O altă teorie conspiraționistă, lansată în anii ’90 din mocirla securistă. Apropo: de ce ai omorî un șef de stat pentru că și-a achitat datoriile?! Logica spune că-l omori, eventual, pentru că refuză să-și plătească datoriile!
    3. „Un Fond Monetar Internațional pentru țările sărace și în curs de dezvoltare, împreună cu China și cu Arabia Saudită”. A auzit ea ceva despre țările arabe, dar le-a confundat între ele! Nu putea fi vorba de Arabia Saudită, aliat strategic al SUA, ci de alte țări arabe, din Asia de Vest și din Africa de Nord, aflate pe orbita comunismului sovietic sau măcar influențate de Moscova.
    4. Un FMI paralel, „cu dobânzi din alea minime, 1%… 2%…” Atât de mici și de clare erau dobânzile unei instituții financiare-fantomă, inexistente, încât sunt pronunțate cu marjă dublă, de la 1% la 2%. Urechism 100%!
    5. „… pentru că de fapt de aia era și plecat atunci”. De plecarea lui Ceaușescu e vorba. S-a întâmplat în 18-20 decembrie 1989, dar nu în Arabia Saudită, ci în marele ei inamic din zonă: Iran!

    Practic, toate zicerile șoșocare pe această temă sunt o varză totală. Doar bârfe de doi lei, nici măcare susținute de o minimă logică.

    Ignoranța Senatoarei Urlătoare produce și o gravă deturnare de responsabilitate. Mutând lovitura de stat în curtea FMI, Șoșoacă îi absolvă pe adevărații autori ai regiei sângeroase din decembrie 1989: sovieticii. Există dovezi zdrobitoare ale implicării Moscovei, prin GRU și KGB, dar Șoșoacă nu suflă un cuvânt despre acestea. Inclusiv echipa care a preluat puterea călcând pe cadavre – Ion Iliescu, Petre Roman, Silviu Brucan, Gelu Voican Voiculescu, Virgil Măgureanu, Nicolae Militaru, Vasile Ionel etc. – a fost de sorginte moscovită, cu ancore solide în KGB și GRU.

    Apropo: de ce ar fi dat FMI-ul occidental o lovitură de stat prin care să instaleze la putere o echipă pro-sovietică?!

    Dar Șoșoacă nu-și pune asemenea întrebări, pentru că misiunea ei e să producă anarhie în folosul Rusiei, cea care atât de mult o laudă prin Sputnik.md…

    Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

  • „Revoluționarul” Ciolacu, al treilea om în stat, promovează teorii conspiraționiste securistoide: Ceaușescu “a fost împușcat că a plătit datoriile!”

    Marcel Ciolacu, președintele PSD, a creditat oficial, de la cel mai înalt nivel, o teorie a conspirației de proveniență securistă: tema „morții eroice” a criminalului Ceaușescu, care – crede politicianul – ar fi fost împușcat în 1989 de “Oculta mondială” pentru că ar fi plătit datoria externă a României.

    Încercând să-l atace pe actualul ministru de Finanțe, Florin Cîțu, liderul PSD a deraiat complet, în timpul unui interviu acordat TVR, lăsând să-i scape credința într-o teorie a conspirației intens promovată și susținută, în ultimele decenii, de foștii ofițeri de Securitate.

    Potrivit acestei versiuni contrafăcute a realității, dictatorul criminal Ceaușescu n-a fost ucis la comanda Moscovei, într-un proces regizat de agenții sovietici Iliescu, Brucan, Militaru, ci la ordinul „Ocultei Mondiale”, nemulțumită că România își plătise datoria externă.

    Conform acestei teorii false, dar puternic ventilată, inclusiv prin filmulețe bine făcute, pe YoTube, Facebook și site-urile conspiraționiste, Ceaușescu a fost un patriot în timpul căruia în România curgeau laptele și mierea, motiv pentru care elitele mondiale invidioase l-au suprimat.

    În realitate, Ceaușescu a fost un criminal care a ucis cu mâna lui țăranii la colectivizare, care a ținut România în foame, frig și întuneric 25 de ani și din cauza căruia țara era în 1990 de departe cea mai săracă din Europa. Activiștii de partid și ofițerii de Securitate, reciclați după 1989 în oameni de afaceri și politicieni, au preluat puterea, perpetuând o oligarhie coruptă și vorace care sufocă România și în ziua de azi.

    Partidul Social Democrat este urmașul direct al Partidului Comunist Român, pe filiera FSN (înființat de Iliescu în decembrie 1989) – PDSR, și reprezentantul legitim al oligarhiei cleptocratice care a fost descrisă mai sus.

    În interviul acordat TVR, Marcel Ciolacu a scăpat, poate fără să vrea, adevăratele sale gânduri despre democrație și nostalgia față de regimul dictatorial care a sufocat România până în 1989: “Să ştiţi că pe Ceaușescu l-am împușcat pentru că a plătit datoriile, ce facem cu cei care au îndatorat ţara acum? El (Florin Cîţu – n. red.), în loc să vină să explice românilor cum a reuşit performanţa să împrumute această ţară la o dobândă de 4,74% – cea mai mare dobândă pe care o plăteşte un stat al Uniunii Europene -, să ne explice cum, timp de 10-15 ani, vom plăti aceste împrumuturi de aproape 100 miliarde: până în acest moment, niciun guvern nu s-a împrumutat în 7 luni cu asemenea sumă. Cel mai tragic e că nu ştim unde s-au dus aceşti bani“.

    Nu e prima oară, în ultimele luni, când Ciolacu își asumă responsabilitatea de a propaga teorii conspiraționiste cu consecințe grave, mai ales când vin de la al treilea om în stat ca funcție (președintele PSD este și președintele Camerei Deputaților). În timpul pandemiei, Ciolacu a bagatelizat mai întâi virusul, afirmând că nu e decât o răceală, apoi a dat exemplu personal dându-și masca jos de la tribuna Parlamentului.

    În ultimele săptămâni, Ciolacu a băgat pe locuri eligibile în Parlament, la următoarele alegeri, conspiraționiști cunoscuți, adepți ai unor teorii abracadabrante, cu comploturi mondiale împotriva României, sau ai unor planuri diabolice de vaccinare a oamenilor cu cipuri, pentru a fi teleghidați cu antenele 5G.

    Marcel Ciolacu are și certificat de revoluționar „cu rol determinant” în revoluție din Decembrie 1989, cu toate privilegiile aferente. Liderul PSD are însă și dosar penal la DNA pentru modul fraudulos în care a obținut certificatul. În orice caz, e stupid să pretinzi că ai avut un „rol determinant” în „Revoluția de la Buzău” (unde se afla Ciolacu în 1989), deci împotriva dictatorului Ceaușescu, dar să declari la TVR că același dictator a fost împușcat pentru că a achitat datoria României!!!

    Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

  • „Un lider național n-ar trebui niciodată să-și trateze propriii compatrioți ca pe niște inamici care i-au invadat țara.“ Fabuloasă analiză Pravda, valabilă și pentru România

    Un articol semnat de Vasili Amirjanov, în publicația rusească Pravda, și publicat luni, 24 august 2020, face o paralelă între evenimentele care au loc acum în Belarus și România lui Ceaușescu, în decembrie 1989. Plecând de la modul în care Lukașenko gestionează mișcarea populară împotriva sa, textul arată cum, în esență, toți liderii politici care se visează stăpâni peste țările lor reacționează la fel atunci când sunt contestați.

    Articolul, intitulat “Belarus și Lukașenko = România și Ceaușescu”, descrie cum media de stat, controlată de regimul dictatorului bielorus, a creat o realitate paralelă, oamenii constatând că una văd pe străzi și alta li se spune la televizor.

    Minciunile n-au frontiere. Mass-media aservită Puterii livrează aceleași dezinformări și manipulări indiferent de țară

     

    Belarus and Lukashenko = Romania and Ceausescu

    https://t.co/q4GJ6vNSLy

    — Pravda Report (@engpravda) August 24, 2020

    “În numele unor <<scopuri mai înalte>>, posturile TV de stat pot anunța că Pământul e plat pentru Belarus, că printre protestatari sunt doar dependenți de droguri și alcoolici și că serviciile speciale din Vest înfundă canalizarea orașului cu gunoaie în fiecare an, pentru a provoca inundații.
    În orice caz, protestarii bieloruși, care se îndoiesc de veridicitatea rezultatelor de la ultimul scrutin prezidențial, sunt oarecum dezorientați de mașinăriile de propagandă la Rusiei și Belarusului, care prezintă situații în totală contradicție:
    – Alexander Lukașenko a fost declarat învingător, dar toții reprezentanții societății și cetățenii de diverse orientări politice cer, în unanimitate, să părăsească scena politică,

    – mass media de stat din Rusia și Belarus au refuzat să ia act de protestele de masă în primele zile de după alegeri, cu toate că locuitorii din Minsk cu greu își pot aminti când au mai fost atâția oameni pe străzi,

    – sloganurile naționaliste și anti-rusești nu sunt de găsit,

    – nu există organizații și structuri ale grupurilor de opoziție,

    – mass media de stat spune că protestararii sunt plătiți ca să iasă în stradă, dar mulți locuitori din Belarus afirmă că Lukașenko este cel care, în mod obișnuit, plătește oamenii ca să-l susțină în campaniile electorale,

    – autoritățile vorbesc despre un conflict care a scindat societatea din Belarus, deși conflictul este între locuitori și șeful statului”.

    Este imposibil să nu remarcăm similitudini între propaganda PSD din perioada 2017-2019, susținută de mass media de stat – televiziunea publică, Antena 3, RTV – și situația din Belarus descrisă de publicația rusească. Și în România manifestanții anticorupție erau prezentați de mass-media PSD și de aparatul de propagandă drept cumpărați de Soros și Occident, drogați, bețivi. Și aici, pe unele posturi de televiziune protestele uriașe din București și marile orașe ale țării fie nu existau deloc, fie erau minimalizate. Nici în România n-a existat, timp de aproape 3 ani, vreo organizație politică în spatele manifestațiilor.

    Publicația rusească Pravda remarcă și faptul că Lukașenko a scos de la naftalină vechile povești de groază cu care își înspăimântă, de peste două decenii, propriii cetățeni:

    – tancuri NATO la graniță,

    – prăbușirea țării,

    – război civil,

    – anexarea Belarusului de către vecini.

    Niciunul dintre elementele enumerate de jurnaliștii de la Pravda nu le este necunoscut românilor. Toate au fost folosite, sub o formă sau alta, de regimul comunist, de regimul Iliescu și, mai recent, de regimul Dragnea.

    Excelenta analiză din Pravda merge mai departe, putând fi aplicată, în foarte bună măsură, și la situația din România: “(…) Din nefericire, politicienii care ating poziții de top în stat, de-a lungul carierei, nu pot întotdeauna să mențină balanța între interesul public și propriile ambiții. În unele țări, unde separarea puterilor este reală, nu doar declarată, orice manifestare de bonapartism este neutralizată de însuși sistemul statului, din oficiu.

    În alte țări, publicul trebuie să le reamintească autorităților că sunt reguli care n-ar trebui încălcate. Una din aceste reguli spune că locuitorii țării sunt puterea supremă într-un stat democratic. Cu alte cuvinte, oamenii sunt cei care decid cine sunt, încotro se îndreaptă și în ce scop.

    Elitele politice și liderii lor pot să își prezinte propunerile, dar poporul este cel care alege și decide. În momentul în care această schemă este încălcată, orice stabilitate a structurii iese din discuție.

    Toți liderii naționali sunt, în egală măsură, fericiți sau nefericiți cu munca lor. Un foarte competent și experimentat avocat rus nota că, dacă președintele României, Nicolae Ceaușescu, ar fi abolit pedeapsa cu moartea, așa cum politicienii din Vestul Europei i-au sugerat, soarta sa ar fi luat o turnură total diferită. N-are rost să mai spunem că un lider național n-ar trebui niciodată să-și trateze propriii compatrioți ca pe niște inamici care i-au invadat țara“.

    Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

  • Crunta lovitură primită de „clanul Dragnea” pe terenul de fotbal. Am scăpat de „Viitorul Scornicești” 2020!

    La sfârșitul anilor ’80 ai secolului trecut, Scornicești avea aproape 15.000 de locuitori și echipă în prima divizie de fotbal a României.

    În anul 2000, Turnu Măgurele are aproape 25.000 de locuitori și i-a lipsit un minut să aibă echipă în prima ligă de fotbal a României.

    Viitorul Scornicești era „patronată” de Nicolae Ceaușescu, marcat de nostalgia copilăriei sale sărace în târgușorul din stânga Oltului.

    Turris-Oltul Turnu Măgurele e patronată de Ștefan Valentin Dragnea, beizadeaua bogată a lui Liviu Dragnea, în orașul al cărui principal hotel a fost acaparat de Bombonica Dragnea (fosta soție a lui „Daddy” și mama beizadelei Ștefan Valentin Dragnea).

    Și Scornicești, și Turnu Măgurele se află în stânga Oltului, la mică distanță de marele râu (paradoxal, mai aproape e Turnu Măgurele, oraș din județul Teleorman, decât Scornicești, care e în județul Olt). Între cele două localități sunt 120 de kilometri, pe axa nord-sud.

    Diferența de destin dintre Viitorul Scornicești și Turris-Oltul Turnu Măgurele este exact diferența dintre dictatură și democrație. E drept, o democrație firavă, care a permis apariția și dezvoltar până la un punct, a unei noi excrescențe de tip Scornicești.

    Dictatura i-a permis lui Nicolae Ceaușescu – prin uneltele sale – să ducă Viitorul Scornicești în prima divizie și în cupele europene.

    Democrația – fie ea și anemică – a blocat Turris-Oltul Turnu Măgurele în minutul 90+7 al meciului cu Rapid, din Regie. În ultimul minut al prelungirilor ultimei etape.

    Atunci a marcat Amir Jorza, un tânăr de 21 de ani venit de la Arad. A înscris golul care n-a folosit Rapidului la nimic, nici măcar să evite ultimul loc al play-off-ului de promovare, dar care a pus istoria la locul ei.

    A fost și mâna lui Dumnezeu, pentru că mingea a ajuns în poarta echipei teleormănene după mai multe ricoșeuri.

    Ceaușescu nu s-ar fi împiedicat de Dumnezeu; dacă era nevoie, dădea decret să-L scoată și din Biserică. Iar golul unui anume Jorza ar fi fost anulat de arbitru pe motiv că bătea vântul din direcția neregulamentară. Se subînțelege că meciul ar fi fost prelungit până când echipa Cârmuirii ar fi marcat golul victoriei.

    Bruma noastră de democrație a făcut posibile două minuni: Liviu Dragnea a fost arestat, iar Turris-Oltul Turnu Măgurele nu a promovat.

    Ceaușescu nu putea fi nici arestat, nici blocat la promovare. Clanul Dragnea – da. Măcar atât am câștigat în 30 de ani de democrație, fie ea și șubredă.

    Dublă bucurie în județul Argeș

    În ultima etapă a Ligii 2 la fotbal, 5 din cele 6 echipe ale play-off-ului aveau șanse la promovare. Singura ieșită complet din joc era Petrolul Ploiești. Și exact Petrolul a fost singura învingătoare din ultima etapă: 2-1 la Mioveni!

    Gazdelor le-ar fi fost suficient și un egal pentru a promova direct. Au condus cu 1-0, dar n-au putut scoate nici măcar un punct. Au avut noroc, totuși: au încheiat pe locul 3 și vor juca barajul cu ocupanta locului 12 (din 14) din Liga 1.

    Rapid avea nevoie de victorie pentru a promova, dar era cât pe ce să piardă. A egalat în minutul 90+7, în ultimele secunde ale prelungirilor, dar n-a putut evita ultimul loc, 6. În schimb, a făcut un dublu cadou echipelor din Argeș.

    Înaintea golului marcat de rapidistul Jorza, clasamentul arăta astfel:

    1. UTA – 30 de puncte
    2. Turris-Oltul – 28
    3. FC Argeș – 27
    4. CS Mioveni – 27

    Deci, UTA și Turris-Oltul promovau direct, FC Argeș juca barajul, iar CS Mioveni rămânea în Liga 2.

    După golul lui Jorza, clasamentul a încremenit astfel:

    Așadar, UTA și FC Ageș promovează direct, CS Mioveni joacă barajul, iar Turris-Oltul rămâne în Liga 2.

    Marile beneficiare ale golului rapidistului Jorza sunt FC Argeș și CS Mioveni, două echipe despărțite de 15 kilometri. Marea perdantă: Turris-Oltul Turnu Măgurele.

    La Pitești s-au bucurat și cei de la UTA, și cei de la FC Argeș, care au promovat împreună

    Rezultatele ultimei etape în Liga 2 la fotbal

    • Rapid București – Turris-Oltul Turnu Măgurele 1-1 (Jorza 90+7 / Voicu 60)
    • FC Argeș Pitești – UTA 1-1 (Matiș 53 / Ioniță 40 – din penalty)
    • CS Mioveni – Petrolul Ploiești 1-2 (Ișfan 5 / Arnăutu 39, Răuță 58)

    Antrenorii celor 6 echipe din play-off-ul Ligii 2

    • UTA: Laszlo Balint
    • FC Argeș: Ionuț Badea
    • Dacia Mioveni: Claudiu Niculescu
    • Turris-Oltul Turnu Măgurele: Erik Lincar
    • Petrolul Ploiești: Costel Enache
    • Rapid: Dan Alexa

    Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

    CITIȚI ȘI:

    * Un fost arbitru român de elită a murit la numai 49 de ani

    * FOTBAL. Perspectiva Euro 2020: după Islanda și Bulgaria/Ungaria, am înfrunta Olanda, Austria și Ucraina. La București!

  • Scenariul “Revoluția din 1989”, varianta Belarus: 32 de “combatanți ruși”, arestați înaintea alegerilor unde dictatorul Lukașenko va primi un nou mandat. În țară au izbucnit tulburări

    32 de “combatanți ruși” – după cum au fost numiți chiar de autorități – au fost arestați în Belarus înaintea alegerilor prezidențiale unde dictatorul Alexandr Lukașenko se pregătește să primească un nou mandat în fruntea țării.

    Situația din țara ex-sovietică tinde să se asemene tot mai mult cu ce a trăit România în noiembrie-decembrie 1989, în timpul Revoluției. În Belarus, la putere se află cel mai longeviv dictator al Europei, Alexandr Lukașenko. Pe 9 august e programat simulacrul de scrutin electoral care-i va aduce un nou mandat în fruntea țării.

    În Belarus au pătruns 200 de combatanți ruși înaintea alegerilor prezidențiale. Imediat, au început protestele și mișcările violente de stradă

    Numai că, se pare, la Moscova “cineva” s-a săturat de mutra lui Lukașenko, iar asta a însemnat imediat tensionarea situației în Belarus. Potrivit principalului canal de televiziune din țara cu capitala la Minsk, „pe teritoriul Belarusului au ajuns 200 combatanți veniți să destabilizeze situația politică a țării în perioada de campanie electorală”.

    În acest timp, în țară au izbucnit tulburări și manifestații de protest împotriva lui Lukașenko.

    Miercuri, agenția oficială a guvernului, Belta, a relatat că „în această noapte (n.r. – marți spre miercuri), forțele de ordine din Belarus au arestat 32 combatanți din grupul militar privat Wagner. Pe de altă parte, un bărbat a fost găsit și arestat în sudul țării“.

    Televiziunea de stat a prezentat momentul arestării agenților ruși, precum și teancuri de bani, pașapoarte rusești și manuale de instrucție militară.

    Lukașenko se află la putere de 26 de ani (Ceaușescu domnea de 25 de ani când a fost înlăturat) și acum vrea al 6-lea mandat consecutiv. Belarus a fost considerat, permanent, un stat satelit al Rusiei, un fel de “tampon” între această putere nucleară și blocul NATO. Lukașenko, de asemenea, era considerat aliat și fidel al Kremlinului. Dar situația s-a deteriorat în ultimele luni.

    Rusia consideră că Belarus îi revine de drept, la fel ca toate țările din spațiul ex-sovietic, iar statele din Europa de Est ar trebui să-i fie vasale

    Lukașenko i-a acuzat în repetate rânduri pe ruși că vor să facă din Belarus stat vasal (ceea ce oricum era) și că intervine în alegerile prezidențiale.

    Ca de obicei în astfel de situații, Kremlinul neagă cu vehemență orice implicare.

    Tiparul din Belarus a mai fost repetat, până acum, de zeci de ori de Rusia, care are o mare expertiză în acest gen de “revoluții”. Rușii se folosesc – așa cum a fost și în România – de faptul că la putere e un dictator care n-are mare susținere nici din partea poporului, nici din partea Occidentului.

    Conform noii sale doctrine imperialiste, Rusia se consideră îndreptățită să facă orice vrea în țările ex-sovietice care “i-ar aparține” și țintește spre readucerea fostelor state-satelit din Europa de Est sub influența sa.

    Acest lucru poate fi constatat și în România, unde propaganda rusă este foarte activă și duce o intensă muncă de convingere a publicului că ne-ar fi mai bine în afara UE, a NATO și fără prezență aliată pe teritoriul nostru. Ce se întâmplă cu statele din vecinătatea Rusiei care nu sunt apărate de alianța NATO – Ucraina, Moldova, Georgia, Armenia, acum și Belarus – se poate vedea cu ochiul liber.

  • Tudor Gheorghe, ia-o și pe asta! Păunescu către Ceaușescu: „Dacă în România ar fi 200 de partide, eu tot în partidul condus de dvs. m-aș înscrie”

    În cadrul emisiunii „Sinteza zilei”, moderată de lustragiul Mihai Gâdea, menestrelul PSD-ist Tudor Gheorghe a încercat să-i spele păcatele nașului său, Adrian Păunescu. Îi mai livrăm câteva mostre de slugărnicie absolută, ca să-i treacă amnezia!

    La Antena 3, Tudor Gheorghe a spus aproape vehement că fostul poet de casă al Ceaușeștilor, decedat în noiembrie 2010, nu are nicio poezie omagială scrisă în mod special pentru dictatori. „Căutați în cărțile lui Păunescu. Nu veți găsi nicio poezie dedicată lui Ceaușescu sau ei. Nu există asta! Asta… numai din presă sunt”.

    În realitate, bardul comunist nu numai că a dedicat o grămadă de versuri cuplului Ceaușescu, dar i s-a adresat secretarului general al PCR și printr-o scrisoare, pe 8 februarie 1986, fără să primească vreun răspuns. Păunescu i-a făcut „masaj” lui Ceaușescu pe toate părțile, gândindu-se că poate, după ce o va lectura, îi va permite să-și reia activitatea cu Cenaclul Flacăra.

    În 1985, Ceaușescu a interzis acest cenaclu, în urma tragediei care a avut loc pe stadionul Petrolul din Ploiești, când 5 tineri au murit călcați în picioare.

    „Boceam cu capu-n pernă”, dar „am avut marea fericire de-a citi cuvântarea dvs. de la ședinţa CPEx al CC al PCR”

    „Trist şi singur şi umilit, cum sunt, dat la o parte de forţe obscure din prima linie a luptei pentru afirmarea «Spiritului Ceauşescu» în viaţa publică românească, pierzându-mi aproape orice speranţă că acolo, sus, unde sunteţi, glasul meu se va auzi, datorită norului greu penetrabil de calomnii în care am fost învăluit, uitând probabil în tristeţea mea sinucigaşă chiar şi ştiinţa de-a mă mai eventual bucura, am avut, totuşi, marea fericire de-a citi cuvântarea dumneavoastră de la Şedinţa Comitetului Politic Executiv al Comitetului Central al Partidului Comunist Român de joi, 6 februarie 1986. Începusem să cred că adevărul va ajunge greu la dumneavoastră şi boceam cu capu-n pernă, câteodată, pierderea acestei şanse, pe care mi-o explicam prin sistemul triumfalist şi viciat, de dezinformare criminală, care e aproape fatal să apară într-o lume care nu-şi mai conservă dialectica şi opoziţia. Vreau să vă spun, tovarăşe Nicolae Ceauşescu, clar şi din tot sufletul meu, că, şi dacă în România ar fi 200 de partide, eu tot în partidul condus de dumneavoastră aş face cerere de înscriere sau reînscriere, chiar dacă aş şti că alte partide m-ar plăti, iar partidul acesta mi-ar mai da o dată vot de blam cu avertisment”.

    „Aveți o scânteie divină și vă călăuzește un geniu lăuntric” / „Nu m-am îndoit niciodată de marea dvs. iubire pentru adevăr”

    „Nu sunt un apucat, nu sunt un nebun, dar sunt un patriot adevărat care nu poate să nu observe că în problemele fundamentale ale României aveţi o scânteie divină şi vă călăuzeşte un geniu lăuntric. Vineri, 7 februarie, am căutat un ziar cu cuvântarea dumneavoastră în toată Capitala, îmi spusese tata de cu noapte că v-a auzit la televizor şi că aţi vorbit extraordinar. Tata are 70 de ani şi mă roagă să vă transmit că, dacă e nevoie de dânsul pentru apărarea României şi a fiinţei dumneavoastră, la care ţine ca la adevăratul eliberator al ţării, vă stă la dispoziţie cu viaţa lui, pe care n-au ocolit-o dramele, puşcăriile, nedreptăţile, dar în care nu şi-a permis niciodată să-şi trădeze credinţa în ceea ce a iubit şi iubeşte. Şi-ntr-un târziu am găsit un ziar, şi parcă nu-mi venea să-mi cred ochilor. Nu m-am îndoit niciodată de marea dumneavoastră iubire pentru adevăr, dar am ştiut că mulţi şi-au construit carierele minţindu-vă. Dar când am văzut că sunteţi încă atât de tânăr, atât de curajos, atât de lucid, atât de realist şi de necruţător cu adevăraţii responsabili ai diverselor necazuri, pe care le trăieşte minunatul popor, zbuciumatul popor, din al cărui geniu sunteţi nutrit, am înţeles nici pentru mine, nici pentru ceilalţi oameni, care au fost îndepărtaţi sistematic şi programatic de dumneavoastră, nimic esenţial nu e pierdut”.

    „Iubite tovarășe Nicolae Ceaușescu, profetice cuvinte ați rostit!”

    „Că am pierdut funcţii, că am fost terfelit, că mi s-au oprit cărţile şi mi s-a confiscat abuziv ceea ce am construit corect la Breaza, că nu mi se mai îngăduie să public şi că sunt practic interzis în ţara mea nu înseamnă nimic: un fleac în raport cu marea fericire, cu extraordinara fericire că Tovarăşul nostru, că Omul nostru, în care ne-am investit speranţele şi tinereţea, ştie adevărul despre ţară şi nu-i lasă pe mincinoşi, pe duri, pe incompetenţi să triumfe. La multe rele v-au îndemnat ei şi unele, din păcate, s-au şi comis, dar există o compensaţie istorică, există o revanşă a adevărului şi sunteţi autorul unui gest pe care mă văd obligat să-l numesc istoric, deşi cuvântul «istoric» e cam obosit de prea multă întrebuinţare, şi când trebuie, şi când nu trebuie.

    Iubite tovarăşe Nicolae Ceauşescu, profetice cuvinte aţi rostit, şi bine aţi făcut că le-aţi lăsat să apară, să fie cunoscute de acest popor care vă iubeşte, în ciuda faptului că îl fugăresc şi-l chinuie diverşi oameni cu putere, care au neruşinarea să se prevaleze de numele dumneavoastră în acţiunea lor de subminare a economiei naţionale, a agriculturii româneşti, a spiritualităţii româneşti, pentru ca, după toate acestea, cred ei, ajungându-se la faliment, România să fie uşor remorcată de falsele idei înnoitoare de la răsărit”.

    „Sufletul dvs. întreg, mintea dvs. pătrunzătoare, caracterul dvs. neînfricat…”

    „Şi ce-or mai vrea ei? În loc de Hora Unirii, pe care dumneavoastră aţi restituit-o ţării, să ieşim în piaţa mare şi să jucăm, în frunte cu incompetenţii, pe care i-aţi demascat, la începutul acestui februarie 1986, şi care nu vă vor iubi niciodată, să ieşim şi să jucăm o Gorbaciovskaia pe furate, până într-un punct, şi-un ceardaş, o Kadarească de la acel punct încolo. Eu, tovarăşe Secretar General, fie că mă vor omorî azi, fie că mă vor ierta până mâine, înjurat şi de Europa Liberă şi de Moscova, şi de Budapesta şi vai, şi de Bucureşti, cred în ceea ce am apucat să cred în August 1968, când mi-aţi făcut onoarea să mă primiţi în singurul partid comunist care s-a opus deschis violenţei, invaziei, coaliţiei împotriva libertăţii, Partidul Comunist Român. Mi s-a putut părea, şi-mi dau seama că am greşit, că adevărul nu va mai ajunge niciodată întreg la dumneavoastră. Dar sufletul dumneavoastră întreg, mintea dumneavoastră pătrunzătoare, caracterul dumneavoastră neînfricat v-au condus spre o analiză de o unică acuitate şi care trebuie să rămână în istoria economică şi socială a României moderne un document definitiv”.

    „Acesta este Adevăratul Nicolae Ceauşescu al Istoriei Românilor, marele patriot revoluţionar, capabil de gesturi epocale”

    „Vedeţi dumneavoastră, cuvintele sunt iarăşi prea obosite, prea le-au ponosit vopsitorii de ocazie, linguşitorii de toată mâna şi detractorii de toate felurile. Dar cu ce să vă comunic emoţia mea? Acesta este Adevăratul Nicolae Ceauşescu al Istoriei Românilor, marele patriot revoluţionar, necopleşit de rutină şi capabil de gesturi epocale, pe care noi toţi ceilalţi s-ar cuveni să-l transformăm în realitate. În valori, competenţe, beneficiu social. Acum, poporul român aşteaptă măsurile organizatorice pe care le anunţă cuvântarea şi care să aşeze lângă dumneavoastră oameni competenţi şi credincioşi. Dar acelaşi popor care vă iubeşte aşteaptă şi acele acte revoluţionare prin care sistemul osificat şi nefertil pentru înnoiri să fie radicalizat, spre a purta nu amprenta leninistă, ci amprenta lui Nicolae Ceauşescu, cel mai de seamă gânditor politic al situaţiei României sale. Ştiţi, desigur, mai bine decât noi toţi, dar vă reamintesc şi eu, că oricâte schimbări de persoane aţi face, dacă nu va funcţiona corespunzător sistemul, cu o reală competiţie a valorilor şi cu o vie înfruntare a opiniilor într-o corectă luptă de idei (cum aţi cerut cândva într-o analiză a dezvoltării ştiinţelor sociale), situaţia nu se va putea modifica esenţial. Va trebui ca democraţia pe care aţi promovat-o principal şi neabătut să funcţioneze ca o nouă pârghie a progresului economic: şi în industrie, şi în agricultură, şi în ştiinţă, şi în cultură. Dar, vai, Tovarăşe Nicolae Ceauşescu, ca să vă dau un exemplu: ajunge un singur Dulea la un car de cărţi şi întreaga producţie editorială stă, iar fierberea în cultură nu e bună şi nu face bine renumelui culturii române”.

    „Să trăiţi, Măria Voastră! Vă vrea ţara, aşa vă iubim noi, aşa ne faceţi să ne ridicăm şi din morţi” / „Să fiţi sănătos, omule bun şi drept, pentru a ne conduce cu geniul dvs. izbăvitor”

    „Mă-nchin dumneavoastră pentru fantastica, surprinzătoarea capacitate de a redescoperi adevărul, îmi pare rău că rănile pe care le port nu-mi îngăduie să susţin o campanie publică de analiză şi subliniere a ideilor pe care le-aţi esenţializat în cuvântarea din 6 februarie 1986. Pot doar să vă mulţumesc şi să sper că mă va găsi viu momentul în care eventual ar mai fi nevoie de mine. Vă vrea ţara, aşa vă iubim noi, aşa ne faceţi să ne ridicăm şi din morţi, pentru a dovedi că, într-adevăr, cum spuneţi, o ţară nu se face cu justificări, ci cu fapte. Să trăiţi, Măria Voastră! Şi să nu lăsaţi pe cei ce se ascund sub justificări demagogice să compromită în vreun fel această Adresare Către Naţiune care, în ciuda conciziunii ei, are valoarea unui adevărat Raport de Epocă. Să fiţi sănătos, omule bun şi drept, pentru a putea scoate de guler din scena politică fariseii şi pentru a ne conduce cu geniul dumneavoastră izbăvitor. Iată de ce am considerat că nu e deplasat să vă trimit aceste rânduri. Ar fi, după opinia mea, normal ca lipsurile constatate de dumneavoastră şi arătate naţiunii să fie analizate atent, pentru ca valoarea documentului pe care ni l-aţi oferit să nu rămână izolată, vremelnică şi să nu pară o terapie momentană, când e vorba de fapt de nişte vicii de fond, care ţin în loc mersul înainte al acestei patrii care vă e atât de scumpă. Aş vrea să cred că noi toţi vom înţelege în spirit critic şi autocritic marele dumneavoastră exemplu de înţelepciune şi curaj. Să trăiţi, Măria Voastră!”.

    Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

  • Adevărata unire! Să-i ajutăm să-și găsească părinții. Copiii adoptați după Revoluție descoperă România

    Pagina de Facebook „Copiii niciodată uitați ai României” (The Never Forgotten Romanian Children), în urma acțiunii voastre, a ajutat peste 1.000 de copii, dați spre adopție în străinătate după 1990, să-și găsească părinții naturali din România. Acest gest mic arată adevărata unire dintre noi.

    O poveste de viață spusă cu cuvinte atât de simple:

    „Salutări tuturor!

    Am fost adoptată din România la vârsta de 2 luni de către o familia minunată din Malta.
    M-am născut în Mogoșoaia, județul Ilfov, la data de 24 martie 1991.

    Sunt în căutarea mamei mele biologice. Pe atunci se numea Dragomir Georgeta. Din documentele de adopție reiese că la momentul nașterii mele avea în jur de 19 ani și locuia în Mogoșoaia, Șoseaua București – Târgoviște nr. 128, Sectorul Agricol Ilfov.

    La adopția mea, mama a fost însoțită de tatăl ei și de surori. Recent am verificat adresa și am contactat autoritățile locale care mi-au confirmat că mama și rudele mele nu mai locuiesc aici și că nu au nicio informație despre adresa lor actuală.


    În 2007, familia mea a mai fost căutată la această adresă, dar nu de către mine sau familia mea adoptivă.

    Probabil că mai am alți frați sau surori adoptați care încearcă la fel să găsească familia. Găsirea familiei mele înseamnă enorm de mult pentru mine!


    Vă rog mult să mă ajutați și să-mi distribuiți anunțul. Vă îmbrățișez pe toți cu drag!”

    Acest mesaj emoționant a fost postat pe pagina de Facebook „Copiii niciodată uitați ai României” miercuri 22 septembrie. Până vineri, fusese distribuit de peste 800 de ori, iar 183 de persoane comentaseră la această postare care are 863 de reacții (like-uri).

    Pagina a fost înființată de Ileana Cunniffe Băiescu a cărei frați au fost dați spre adopție în străinătate în anul 1990. Timp de două decenii și jumătate și-a căutat frații, iar în urmă cu cinci ani a înființat această pagină, anunță G4Media într-un articol scris pe aceeași temă. 

    Până acum, a reușit să-și găsească o soră, iar un frate încă îl mai caută. Ileana s-a stabilit în Irlanda și e foarte mulțumită de rezultatele pe care le-a obținut proiectul său.

    Un mesaj din Belgia:

    „Numele meu românesc a fost Durac Luminița. M-am născut în municipiul Buzău la data de 1 septembrie 1988.

    Am fost adoptată la vârsta de doi ani și jumătate, direct de la orfelinat. Nu știu cu exactitate la ce vârstă am fost internată la casa de copii și cât timp am petrecut acolo.

    Ca amintire din România, am această eșarfă înflorată. Nu știu dacă a aparținut mamei mele sau mi-a fost dată la plecare de cineva de la orfelinat.

    Am ținut-o alături toți acești ani, să îmi amintească neîncetat de meleagurile și rădăcinile mele românești.

    Acum sunt în căutarea mamei mele biologice, pe atunci cu numele de familie Durac. Sunt în posesia documentelor mele de adopție, dar din păcate numele mamei mele nu este înregistrat.

    O întreagă anchetă socială a fost desfășurată în numele ei, dar alte informații personale, precum vârsta, prenumele, adresa nu sunt menționate.

    De aceea apelez cu multă speranță la rețelele de socializare și la această pagină dedicată copiilor adoptați din România.

    Poate așa voi reuși și eu să-mi găsesc familia biologică. Vă rog din suflet să distribuiți  anunțul meu.

    Sper să fie văzut de toate familiile cu numele de Durac, oriunde s-ar afla în țară sau străinătate. Apreciez foarte mult orice ajutor, susținere și gânduri frumoase!”

    Acest mesaj a fost postat în data de 14 ianuarie 2020, are 1.500 de distribuiri, 237 de comentarii și peste 1.000 de reacții.

    Imediat după prăbușirea regimului comunist, mai multe filme documentare despre condițiile inumane de viață din orfelinatele românești au fost difuzate de televiziunile occidentale. S-a creat un val de emoție și solidaritate cu copiii orfani ai României. Pentru a rezolva o problemă de viață și de moarte, statul român a aprobat adopțiile internaționale pentru copiii din orfelinate, dar și a celor proveniți din familii fără posibilități materiale.

    VIDEO. Documentar din anii ’90 realizat de ITN din Marea Britanie despre copiii orfani ai României.

    Mai multe mii de copii români au luat drumul străinătății, fiind salvați de la un tratament brutal, de la boli și foamete. Au fost ani cumpliți. Astfel s-a născut această generație de copii ajunși la maturitate care descoperă România și își caută părinții naturali și rudele aici în țară.

    „Neoficial, cifrele vechiculate de unii dintre foştii directori ai Oficiului Român pentru Adopţii arată că, în perioada 1990-2001, au fost adoptaţi în străinătate peste 30.000 de copii”, se arată într-un articol Digi 24.

    Adopțiile internaționale au fost interzise prin lege în anul 2004 ca o condiție a aderării noastre la Uniunea Europeană.Pentru a fi admiși, România trebuia să dovedească faptul că se poate îngriji de copiii săi.

    Te rugăm, cu ocazia sărbătoririi unirii dintre Moldova și Țara Românească, 24 ianuarie 1859, intră pe pagina de Facebook „Copiii niciodată uitați ai României” și distribuie un mesaj al celor care-și caută părinții din țară.

    Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!