Etichetă: Carmen Avram

  • Soros și-a infiltrat omul pe lista PSD, pe loc eligibil!

    Jurnalista Carmen Avram, numarul 2 pe lista PSD pentru europarlamentare, a beneficiat de finanțarea Fundației Soros pentru a-și realiza emisiunile de la Antena 3. În ultimii doi ani, PSD a folosit insistent retorica anti-Soros.

    În 2011, la finalul unei emisiuni „În premieră”, realizată de Carmen Avram, era făcută mențiunea: „Acest material jurnalistic a fost realizat cu sprijinul Fundației Soros România, în cadrul programului «Jurnalism de investigație în slujba interesului public»”.

    Liviu Dragnea l-a acuzat în mai multe rânduri pe George Soros că a pus la cale protestele anti-PSD din România. Propaganda PSD a răspândit informații false, diversioniste, acuzându-i pe protestatari că sunt plătiți se Soros și că, prin urmare, sunt „sorosiști”.

    Carmen Avram pleacă la Bruxelles, dar își lasă fostul soț (Adrian Ursu) la Antena 3

    O altă moderatoare a Antenei 3 care a fost finanțată de Fundația Soros este Alessandra Stoicescu, beneficiara unei burse de studii în SUA (timp de un an). Și ea a fost în discuții cu PSD pentru a candida la europarlamentare, dar deocamdată a optat să rămână în presa de propagandă.

    Reportajul din 2011, la finalul căruia sunt mulțumirile pentru Fundația Soros

    Lupta lui Dragnea cu Soros-cel-Rău

    • 2017. „Totul pleacă de la Soros, de la răul pe care vrea să-l facă în această țară și nu numai în această țară. E simplu”.
    • 2018 (într-o emisiune chiar la Antena 3). „Să-i vad acum dacă mai spun că nu sunt plătiți de Soros! Omul spune că dă un miliard pe an ca să facă ce le spune el. Omul, dacă îl plătești, cântă, că de-aia îl plătești. Apar și supărări, probabil că dacă își face productivitatea muncii de aici, s-ar putea să taie din robinet”.
    • Tot în 2018. Întrebat de un ziarist „ce are George Soros cu dumneavoastră sau cu PSD, cu ce l-ați supărat?”, Dragnea a spus: „Este o întrebare la care aș vrea să am răspuns. Nu știu, dar ceva e, pentru că sunt prea multe lucruri care se leagă și din prea multe părți vin aceste informații. Nu prea mai cred în coincidențe. Nu-mi dau seama ce”.
  • Se va lăsa Carmen Avram cumpărată de PSDragnea pentru o candidatură la europarlamentare?

    Realizatoarea emisiunii ”În premieră” difuzată de Antena 3, Carmen Avram, ar putea fi surpriza de pe listele PSD la europarlamentare. PSD o măsoară în sondaje pe jurnalista Carmen Avram. Nu este clar dacă realizatoarea TV ar fi dispusă să accepte oferta PSD de a candida pe un loc pe liste.

    Carmen Avram este fosta soție a jurnalistului Adrian Ursu, considerat în acest moment cel mai influent om din Antena 3.  Avram a fost unul dintre veteranii Pro TV, unde a lucrat 14 ani. A fost editor general al emisiunii ”România, te iubesc”, de unde s-a transferat la trustul Intact, în 2010. La Antena 3 realizează emisiunea de reportaje și anchete ”În Premieră”. A primit numeroase premii în țară și internaționale pentru anchetele și reportajele sale, notează G4Media.ro.

    Spre deosebire de echipa de şoc de la Antena 3, în special trio-ul Gâdea-Badea-Ciuvică, realizatoarea emisiunii „În Premieră” a reuşit să-şi păstreze echidistanţa şi profesionalismul jurnalistic.

    Carmen Avram nu a intrat în campanii isterice de denigrare a justiţiei şi nu a luat parte la emisiuni de propagandă pură. Nu a stat în preajma infractorilor, nici măcar alături de persoane suspectate de probleme penale – literă de lege în jurnalismului occidental. Din aceste motive, prezenţa ei pe lista PSD ar fi ca nuca în perete. Ar părea că a cedat presiunii banului – cel puţin 10.000 de euro pe lună din salariu şi sume forfetare, bani ce pot fi economisiţi lejer lunar, ca europarlamentar.

    Lista PSD, plină de inşi loviţi de „ciumă roşie”

    PSD are însă mare nevoie de ea şi va plusa. Mai ales pentru că lista partidului e plină de personaje compromise, cu dosare penale, talibani anti-justiţie, pro-ruşi, în general oameni care n-au nicio legătură cu valorile democraţiei europene.

    La PSD, cap de listă ar urma să fie Rovana Plumb, care speră să fie propusă și la funcția de Comisar European din partea României în viitorul executiv de la Bruxelles, au mai declarat surse din partid.

    Alte nume care ar putea figura pe lista PSD la europarlamentare sunt: Ioan Mircea Pașcu (europarlamentar), Dan Nica (europarlamentar), Natalia Intotero (ministru pentru românii de pretutindeni), Maria Grapini (europarlamentar), preotul Chris Terheș (militant anti-DNA), Dragoș Benea (liderul PSD Bacău), Doina Pană (fost ministru al apelor și pădurilor) și posibil Ilan Laufer (fost ministru pentru mediul de afaceri).