Etichetă: Capitoliu

  • Trumpiștii ar pregăti „un protest macabru”, „cel mai mare protest armat din istoria SUA”, pentru a-i executa pe congresmenii democrați și „câțiva republicani”

    Noii șefi ai Poliţiei Capitoliului, numiți după violențele din 6 ianuarie, au atras atenţia asupra unor comploturi şi proteste armate de-a dreptul „macabre” care ar putea avea loc în zilele următoare, la Washington, cu ocazia instalării oficiale – pe 20 ianuarie – a noului preşedinte al SUA, Joe Biden.

    Complotul ar presupune înconjurarea clădirii Capitoliului SUA de către insurecţionişti şi asasinarea congresmenilor democraţi, precum şi „a câtorva republicani”, informează una dintre cele mai credibile publicații americane, Huffington Post.

    Într-o discuţie privată ţinută luni seara cu congresmeni democraţi, noii şefi ai Poliţiei Capitoliului au precizat că monitorizează în prezent trei comploturi considerate drept „ameninţări serioase” la adresa membrilor Congresului american.

    Cele trei comploturi

    1. Organizarea unei demonstranţii catalogate drept „cel mai mare protest armat care a avut loc vreodată pe pământ american”.

    2. Organizarea unei demonstrații comemorative, în memoria lui Ashli Babbit, femeia de 33 de ani (fost ofițer de aviație în Armata SUA) împuşcată în clădirea Capitoliului pe 6 ianuarie.

    3. Un protest la care demonstranţii şi-au propus să creeze un perimetru în jurul Capitoliului, Casei Albe şi Curţii Supreme de Justiţie, cu scopul de a-i bloca – şi chiar ucide – pe membrii democraţi ai Congresului care vor să intre în Capitoliu, astfel încât republicanii să preia controlul Congresului.

    Complotul nr. 3 stâtnește cea mai mare îngrijorare la Washington. Conform „Huffington Post”, scopul pentru care demonstranţii insurecţionişti ar înconjura cele trei instituții capitale ale democrației americane ar fi:

    • Casa Albă – pentru protejarea lui Donald Trump;
    • Curtea Supremă – pentru blocarea activităţii acestei instanţe;
    • Capitoliul – pentru capturarea și uciderea congresmenilor democrați și a câtorva republicani considerați „trădători”.

    Poliţia şi Garda Naţională se pregătesc ca de război, cu glonţ pe ţeavă, în aşteptarea protestatarilor înarmaţi

    Democraţii au fost informaţi că Poliţia Capitoliului şi Garda Naţională se pregătesc pentru un scenariu în care zeci de mii de protestatari înarmaţi ar putea sosi la Washington pe 20 ianuarie sau în zilele premergătoare.

    În aceste condiţii, atât Poliţia Capitoliului, cât şi Garda Naţională au stabilit reguli de angajare a focului specifice zonelor de război.

    De asemenea, Poliţia Capitoliului se gândeşte la posibilitatea ca fiecare membru al Congresului SUA să treacă, la intrare, printr-un detector de metale, pentru a-i împiedica astfel pe congresmeni, în special „cei aflaţi în aceeaşi ligă cu insurecţioniştii pro-arme”, să intre cu arme în clădire.

    Zilele trecute, FBI a avertizat că susținătorii lui Donald Trump pun la cale „proteste armate” la Capitoliul SUA și la toate celelalte Capitolii din țară.

    Protestele „sunt planificate în toate cele 50 de capitale de stat, din 16 ianuarie până cel puțin pe 20 ianuarie, iar la Capitoliul SUA – din 17 ianuarie până în 20 ianuarie”, se arată într-un buletin emis de FBI.

    Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

  • FOTO. Sexy-moldoveanca arestată pentru asaltul de la Capitoliu. E născută la Bălți, vorbește rusește, are cetățenie americană și e trumpistă fanatică

    Câteva zeci de persoane au fost reţinute pe 6 ianuarie, ziua incidentelor grave care au avut lor la Capitoliu, când susţinătorii lui Donald Trump au intrat în clădire pentru a împiedica Congresul să certifice voturile electorilor și să finalizeze procedura de alegere a lui Joe Biden. Alte arestări au fost făcute ulterior, în fiecare zi.

    Autorităţile americane au comunicat că printre persoanele reţinute pe 6 ianuarie se numără şi două vorbitoare de limbă rusă, dintre care una are nevoie de traducător, pentru că nu vorbește engleza.

    Era vorba despre Eugenia Malimon (54 de ani) şi fiica acesteia, Kristina Malimon (28 de ani), originare din Republica Moldova, dar ambele având cetăţenia SUA.

    Cele două femei sunt acuzate de aceleaași infracțiuni: intrarea ilegală pe teritoriu interzis și încălcarea stării de asediu.

    Kristina Malimon este o tânără activistă din Partidul Republican şi o simpatizantă înflăcărată a preşedintelui SUA, Donald Trump.

    E vicepreşedintele Organizaţiei de Tineret a Partidului Republican din orașul Portland, statul Oregon, de pe Coasta de Vest a Americii, acolo un Kristina Malimon îşi are reşedinţa.

    Într-un interviu pentru presa rusă, Kristina Malimon a declarat că este originară din oraşul Bălţi, Republica Moldova.

    Pe contul său de Instagram, Kristina Malimon are peste 25.000 de urmăritori şi este foarte activă în promovarea mesajelor pro-Trump.

    Ea susţine că nu este de acord cu rezultatul alegerilor din SUA. În opinia sa, scrutinul a fost fraudat, iar Donald Trump este cel care a învins de fapt în alegeri.

    Pe contul său de Instagram, Kristina Malimon a postat mai multe fotografii în care apare alături de personaje apropiate de Donald Trump, precum Roger Stone, Candace Owens şi guvernatorul Kristi Noem.

    Tot pe Instagram, tânăra a postat o fotografie prin care demonstra că a fost prezentă la mitingul lui Donald Trump, organizat pe 6 ianuarie în faţa Casei Albe, de unde, după discursului ţinut de preşedintele american, susţinătorii acestuia plecat spre Capitoliu.

    Într-un video publicat pe pagina sa de YouTube, în contextul alegerilor prezidenţiale din SUA, Kristina Malimon s-a adresat cetăţenilor slavi stabiliţi în SUA, pe care îi îndemna  să ”salveze America de socialism”. Ea susţinea că ”religia este în pericol” şi că  cea mai bună alegere este Donald Trump.

    Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

  • În timp ce Congresul era sub asediu, Trump și Giuliani îi sunau pe senatorii panicați, cerându-le să întoarcă rezultatul votului!

    Cinism criminal: Donald Trump (74 de ani) și avocatul său, Rudolph Giuliani (76 de ani), dădeau telefoane senatorilor aflați sub asaltul protestatarilor de la Capitoliu, pe 6 ianuarie, încercând să-i determine să amâne validarea rezultatelor alegerilor prezidențiale. Informația a fost publicată de CNN, care a obținut confirmări din mai multe surse.

    Primul apel: Trump sună un senator repunlican

    Senatorul Mike Lee

    Președintele Donald Trump l-a sunat pe telefonul personal pe senatorul republican Mike Lee (49 de ani) pe 6 ianuarie, în jurul orei locale 14.00 (21.00 – ora României), dezvăluie CNN. În acel moment, clădirea Capitoliului se afla sub asediul susținătorilor lui Trump, iar senatorii fuseseră evacuați din sala de ședință și adăpostiți într-o altă încăpere.

    Senatorul Lee a răspuns și Trump s-a prezentat, dar în scurt timp a devenit clar că președintele îl căuta de fapt pe senatorul Tommy Tuberville (66 de ani) și i se dăduse numărul greșit. Ținându-l pe Trump în receptor, Lee a mers după Tuberville, spunându-i că-l caută președintele.

    Senatorul Tuberville a vorbit cu Donald Trump aproape 10 minute. Președintele a încercat să-l convingă să ridice obiecții suplimentare privind votul Colegiului Electoral, într-un efort zadarnic de a bloca validarea lui Joe Biden ca președinte al Statelor Unite, a declarat o sursă pentru CNN. Convorbirea a fost întreruptă în momentul în care senatorii au fost mutați din nou într-o locație sigură, clădirea fiind în continuare sub asediu.

    Al doilea apel: sună Giuliani

    Al doilea apel pe telefonul senatorului Mike Lee a venit de la Rudy Giuliani, avocatul lui Donald Trump. Lee nu a răspuns, așa că a intrat căsuța vocală. Cabinetul senatorului Lee a confirmat pentru CNN că și acest apel era tot pentru senatorul Tommy Tuberville și că mesajul era similar cu cel primit de un alt senator republican.

    Senatorul Tommy Tuberville

    Transcriptul mesajului audio lăsat de Giuliani a fost publicat de un site conservator, The Dispatch, scrie CNN:

    „Senatorul Tuberville? Sau ar trebui să spun Antrenorul Tuberville?! Sunt Rudy Giuliani, avocatul președintelui. Vă sun pentru că vreau să discutăm despre cum încearcă ei (democrații – n.red.) să grăbească lucrurile și cum avem nevoie de voi, prietenii noștri republicani, să încetinim lucrurile, pentru a vă putea aduce mai multe informații”, a spus Giuliani, cu referire la acuzațiile nefondate de fraudă electorală la alegerile prezidențiale.

    „Știu că ședința se reia diseară la 8.00, dar… singura strategie de urmat este să ridicăm obiecții la (rezultatele din – n.red.) cât mai multe state, astfel încât să prelungim ședința până mâine, ideal până mâine seară”, a mai spus Giuliani.

    CNN mai scrie că Tuberville era privit de Trump și Giuliani ca un posibil ajutor pentru că făcea parte din grupul de 6 senatori republicani care votaseră pentru ridicarea unor obiecții în privința rezultatelor alegerilor din statul Arizona.

    CNN mai precizează că și după reluarea ședinței Congresului, în seara zilei de 6 ianuarie, Trump încă insista la diverși senatori să împiedice validarea lui Joe Biden în funcția de președinte.

    Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

    CITIȚI ȘI:

    * „New York Times”: După ce și-a grațiat cuscrul, Trump ia în calcul să se grațieze și pe el, dar și cei 3 copii ai săi!

  • VIDEO. Acte oficiale dispărute, haos în birouri și parlamentari americani baricadați cu orele după ce susținătorii lui Trump au invadat Capitoliul

    Acte oficiale au dispărut și au fost împrăștiate în birorurile parlamentarilor și pe holurile din Capitoliu miercuri, când suținătorii lui Trump au luat cu asalt clădirea înaintea ședinței de validare a lui Joe Biden ca președinte al SUA. În urma protestatarilor a rămas un haos de nedescris, mobilier vandalizat și documente împrăștiate peste tot.

    Imagini postate pe Twitter arată ce s-a întâmplat în birourile unui senator, la etajul 1. Kilograme de hârtii, atât din cabinetul parlamentarului, cât și al consilierilor săi, sunt împrăștiate peste tot.

    Video shows damage left behind in the office of a Senate Parliamentarian and her staff, located on the first floor of the Capitol, right next to one of the main doors that was breached. pic.twitter.com/ovu4MQMFGn

    — The Hill (@thehill) January 7, 2021

    Într-o altă postare, publicată de Frank Schaeffer tot pe Twitter, se poate vedea un fan al lui Trump lăfăindu-se la biroul șefei Camerei Reprezentanților, Nancy Pelosi. Trumpistul și-a pus steagul SUA alături, pe o măsuță cu dosare, și s-a răstignit pe fotoliu, în fața computerului, cu un picior pe birou, peste o foarfecă. În fața omului se pot vedea hârtiile proprietarei, inclusiv o listă “to do” și un telefon mobil.

    Un susținător al lui Trump și-a pus picioarele pe biroul șefei Camerei Reprezentanților, Nancy Pelosi. FOTO: Twitter

    O senatoare, pe nume Grace Meng, s-a ascuns în birou, unde s-a baricadat timp de 5 ore, în așteptarea forțelor de ordine care s-o elibereze. “Protestatarii erau chiar în fața ușii și scandau «SUA!, SUA!». Era înfricoșător. Dar acum sunt OK“, a povestit Meng pe Twitter.

    After 5 hours I’ve been rescued from my hiding place. Now i can show you my DIY barricade and gas masks. Protestors were right outside the door chanting ‘USA USA’ it was scary but i am ok! Thanks all for your prayers. pic.twitter.com/OX3rfM35zH

    — Grace Meng (@Grace4NY) January 6, 2021

    Senatoarea a improvizat în fața ușii o baricadă din mobilierul camerei. A blocat clanța ușii cu spătarul unui scaun pe care l-a “ranforsat” cu fotolii și o măsuță. Așa au procedat și alți congresmeni surprinși de atac și care nu au reușit să fugă din clădire la timp.

    Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

    CITIȚI ȘI:

    * Guvernul blochează schema ticăloasă a PSD-istului Chiriță de la ANRE, eliminând haosul din piața de gaze. Clienții vor fi trecuți din oficiu la cea mai bună ofertă a furnizorului actual

    * Fostul ministru Costel Alexe, șeful CJ Iași, acuzat de DNA că a luat șpagă 22 de tone de tablă

    * Ion Cristoiu naște pui vii: cică Grigore Cartianu a criticat „Revelionul lui Garcea” ca să vină el șef la TVR!

  • Cine e protestatarul îmbrăcat ca un vânător, cu coarne și vopsit pe față, care s-a așezat la prezidiul Senatului SUA în timpul invaziei Congresului

    O scenă bizară și suprarealistă, cu un protestatar îmbrăcat ca un vânător din filmele cu indieni, vopsit pe față cu steagul SUA, purtând o căciulă de blană cu coarne, plin de tatuaje și gol până la brâu, a făcut înconjurul lumii în timpul invaziei Capitoliului de miercuri. Personajul intrat odată cu mulțimea în sediul Parlamentului american are numele Jake Angeli, este susținător al lui Donald Trump și crede în teoria conspirației Qanon.

    Amintindu-ne de momentul invaziei minerilor în Parlament din 25 septembrie 1991, la lovitura de stat prin care președintele Iliescu l-a dat jos pe premierul Petre Roman, episodul de la Washington s-a produs în ziua în care Congresul urma să valideze mandatul lui Joe Biden ca nou președinte al SUA. Jake Angeli, un bărbat venit din statul Arizona, a intrat în Parlament alături de alți numeroși susținători ai lui Donald Trump, care acuză fraudarea alegerilor și falsificarea rezultatului de la vot.

    Dacă n-ar fi fost imortalizate de fotografi profesioniști, dar și de alți oameni, cu telefoanele mobile, secvențele ar fi fost ușor de confundat cu cadre din filme de ficțiune de pe Netflix. Jake Angeli s-a dus la prezidiul Senatului părăsit în grabă de aleșii poporului și s-a așezat pe scaunul președintelui acestei camere. Apoi s-a ridicat și și-a flexat bicepșii. Acesta a defilat prin clădirea Parlamentului cu un drapel american în mână.

    Angeli este un vechi simpatizant al lui Trump. Are simpatii de dreapta și este convins de existența conspirației QAnon. Omul nu e la prima incursiune la Washington, unde se prezintă în fața clădirii Parlamentului și le reproșează senatorilor și membrilor din Camera Reprezentanților diverse teorii ale conspirației.

    În februarie 2020, Jake Angeli a venit la un miting al lui Trump, în Phoenix, fluturând o pancartă pe care scria “Am fost trimis de Q”.

    Teoria conspirației QAnon, foarte răspândită în SUA, susține că Donald Trump luptă împotriva unor comploturi ale elitelor mondiale susținute de guvernele lumii. Scopul complotului ar fi subjugarea Americii și impunerea unei noi ordini mondiale. Teza QAnon spune că în conspirație sunt implicați și bogătași, lideri de top și foști președinți americani, precum Barack Obama, Hillary Clinton și George Soros. Împotriva acestora, Trump luptă ajutat de Rusia. Teoria QAnon este foarte puternic susținută de rețelele de trolli ale Kremlinului, extrem de implicate în social media din SUA.

    Povestea a început în 2017, când un utilizator cu indicativul “Q”, care afirma că are acces la informații secrete, a propagat primele idei ale teoriei conspiraționiste. La vremea respectivă se vehicula informația că Hillary Clinton și alți lideri democrați vor fi arestați.

    Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

    CITIȚI ȘI:

    * Guvernul blochează schema ticăloasă a PSD-istului Chiriță de la ANRE, eliminând haosul din piața de gaze. Clienții vor fi trecuți din oficiu la cea mai bună ofertă a furnizorului actual

    * Fostul ministru Costel Alexe, șeful CJ Iași, acuzat de DNA că a luat șpagă 22 de tone de tablă

    * Ion Cristoiu naște pui vii: cică Grigore Cartianu a criticat „Revelionul lui Garcea” ca să vină el șef la TVR!

  • Ce-a căutat steagul românesc de la Revoluție, cu stema decupată, să fie fluturat de trumpiștii violenți care au intrat în Congresul SUA. Explicația AUR

    Imagini surprinzătoare, cu steaguri tricolore ale României de la Revoluția din 1989, au rulat în noaptea de miercuri spre joi pe ecranele posturilor TV care au transmis live protestul susținătorilor lui Trump la sediul Congresului SUA. A fost o zi grea la Washington, unde protestatari violenți au intrat în clădirea unde urma să fie validat mandatul noului președinte Joe Biden, iar forțele de securitate, în mod surprinzător, n-au reușit să-i oprească.

    În toată această nebunie, încheiată până la urmă prin restabilirea ordinii și arestarea a zeci de persoane – dar și cu moartea a cel puțin 4 oameni –, secvențele cu drapelul tricolor roșu-galben-albastru, cu stema decupată, simbolul Revoluției române, au părut desprinse din alt film. Pe lângă acesta, în alte poze se pot vedea cel puțin încă două steaguri tricolore fără gaura din mijloc.

    Capturi TV cu imaginile tricolorului românesc fluturând în prima linie a mulțimii uriașe au fost postate pe un cont al susținătorilor AUR, intitulat Călin Georgescu – Premierul Nostru. Aceștia au revendicat scena, prezentând-o în cheia susținerii pe care poporul român le-o dă patrioților americani în lupta cu Oculta Mondială.

    „Tricolorul românesc este prezent astăzi în Washington D.C la marșul de susținere a lui #Trump.

    Patrioții americani au răspuns chemării de a protesta împotriva furtului electoral orchestrat de democrați împreună cu China, Rusia, Iran, Germania, Franța și alte puteri vrăjmașe și s-au strâns precum moții lui Horea, Cloșca și Crișan sau Avram Iancu la Țebea.

    România este alături de frații americani“.

    Postarea de pe contul controlat de AUR a făcut 2.000 de distribuiri, 8.200 de reacții și 1.500 de comentarii în 17 ore.

    Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

    CITIȚI ȘI:

    * Guvernul blochează schema ticăloasă a PSD-istului Chiriță de la ANRE, eliminând haosul din piața de gaze. Clienții vor fi trecuți din oficiu la cea mai bună ofertă a furnizorului actual

    * Fostul ministru Costel Alexe, șeful CJ Iași, acuzat de DNA că a luat șpagă 22 de tone de tablă

    * Ion Cristoiu naște pui vii: cică Grigore Cartianu a criticat „Revelionul lui Garcea” ca să vină el șef la TVR!

  • „Vom intra cu avionul în Capitoliu. Soleimani va fi răzbunat”. Amenințarea trimisă controlorilor de trafic din New York

    O amenințare referitoare la un avion care va intra miercuri în Capitoliul american, exact în ziua în care Congresul SUA validează votul de la alegerile prezidențiale, a putut fi auzită pe frecvența radio a controlorilor de trafic aerian din New York, informează CBS.

    „Vom intra cu avionul în Capitoliu miercuri. Soleimani va fi răzbunat”, se aude într-un apel rostit de vocea sintetizată pe calculator a unui bărbat.

    Audio obtained by CBS News:

    „We are flying a plane into the Capitol on Wednesday. Soleimani will be avenged.” pic.twitter.com/VejCmwM1Uo

    — CivMilAir ✈ (@CivMilAir) January 6, 2021

    Amenințarea face referire directă la fostul general iranian Qassem Soleimani, asasinat anul trecut de o dronă americană, în Irak. Moartea lui Soleimani a tensionat și mai mult relațiile dintre SUA și Iran. Șiiții irakieni au jurat s-o răzbune.

    FBI a refuzat să comenteze incidentul, dar a menționat că „ia în serios toate amenințările cu violența sau pericolele la adresa siguranței publice”.

    Deși Guvernul SUA nu crede că un astfel de atac ar fi posibil, o anchetă a fost totuși declanșată. Motivul: autorul sau autorii, încă anonimi, au reușit să intre pe frecvența radio prin care piloții comunică cu controlorii de trafic aerian ai Autorității Federale a Aviației Civile din SUA (Federal Aviation Administration – FAA), ceea ce constituie o breșă de securitate serioasă.

    Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

    CITIȚI ȘI:

    * Fostul ministru Costel Alexe, șeful CJ Iași, acuzat de DNA că a luat șpagă 22 de tone de tablă

    * Ion Cristoiu naște pui vii: cică Grigore Cartianu a criticat „Revelionul lui Garcea” ca să vină el șef la TVR!