Ludovic Orban, liderul partidului Forța Dreptei, a afirmat miercuri, în emisiunea Talk News, de la Prima News TV, că PSD nu poate câștiga Președinția României, la alegerile din 2024, decât dacă reușește să urce în turul 2 de scrutin alături de un candidat extremist. În caz contrar, chiar și susținut de PNL-ul actual, PSD nu va reuși să-și impună candidatul, afirmă Orban.
Declarația e făcută în contextul în care mai mulți experți spun că ascensiunea și mediatizarea AUR se face cu complicitatea PSD și a PNL, care au nevoie să crească un balon de săpun artificial după modelul din 2000. Atunci, liderul extremist Vadim Tudor a intrat în turul 2 al alegerilor prezidențiale, ceea ce i-a silit pe români să-l voteze din nou pe Ion Iliescu.
A fost ultima oară când PSD și-a văzut ales candidatul ca președinte al României. Acum, partidul lui Ciolacu încearcă să repete rețeta.
Ludovic Orban spune că nu are nicio îndoială că ar învinge orice candidat ar fi propus de coaliția PSD-PNL. „Dacă PSD va intra în turul 2 cu mine, care sunt un candidat de centru-dreapta rezonabil, decent, cu experiență, care are ce spune, sunt convins că PSD va pierde alegerile. Sunt un om realist și în mod evident, în gândirea strategică pe care o am, nu exclud nicio variantă, astfel încât să fie generată o formulă de susținere a unui candidat de centru-dreapta care să intre sigur în turul 2, dar asta va depinde de conjunctura politică. PSD nu va câștiga alegerile prezidențiale, chiar dacă va fi susținut de PNL, decât într-o singură situație: dacă în turul 2 se va confrunta cu un candidat naționalist-extremist care să nu poată fi votat de electoratul decent, educat, de centru-dreapta”.
Orban a mai făcut o afirmație interesantă: Marcel Ciolacu va fi candidatul la Președinție al PSD, în ciuda baletului verbal pe care membrii acestui partid îl practică în prezent. Dintotdeauna, președintele PSD a fost candidatul partidului la alegerile pentru Președinția României, amintește Orban. Jocul pe care-l face Ciolacu are doar scopul de a abate atenția și de a-l scuti de presiune, ca să nu devină o țintă.
Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!
Dacian Cioloș, președintele USR și persoana desemnată luni seară de șeful statului, Klaus Iohannis, să formeze un nou Guvern, a anunțat că va demara negocierile pentru constituirea unei coaliții și că are trei obiective majore: gestionarea pandemiei, explozia prețurilor la energie și reformele cerute pentru a primi banii din PNRR.
La negocierile de luni, primele două partide parlamentare – PSD și PNL – au refuzat să nominalizeze un candidat la funcția de premier. USR l-a propus pe președintele partidului, Dacian Cioloș. AUR a propus un candidat independent, Călin Georgescu. UDMR l-a propus pe președintele partidului, Kelemen Hunor.
Președintele țării, Klaus Iohannis, a făcut alegerea logică, desemnându-l să încerce închegarea unei majorități pe candidatul partidului care are cele mai multe locuri în Parlament – USR.
Cioloș – șanse aproape nule de a pune pe picioare o coaliție de guvernământ
Șansele reale ale lui Cioloș de a pune pe picioare o coaliție care să aibă majoritatea în Parlament sunt aproape nule.
Cu toate acestea, Dacian Cioloș a menționat pe contul său de Facebook:
„Președintele Klaus Iohannis mi-a cerut în această seară să formez un nou guvern.
Este o onoare și o mare responsabilitate pentru care suntem pregătiți, așa cum am și anunțat încă de la plecarea USR din guvern. Suntem gata să ne asumăm responsabilitatea guvernării și să pornim negocierile cu celelalte partide. Obiectivul nostru este să scoatem România din criză și pentru asta e nevoie de multă responsabilitate din partea tuturor forțelor politice.
Vom avea o ședință de Birou Național pentru stabilirea echipei de negocieri și a mandatului de a forma cât mai rapid un guvern.
Liniile principale sunt gestionarea pandemiei, explozia prețurilor la energie și reformele din PNRR“.
Bal mascat în politica românească. 10 zile, toți vor juca roluri
De fapt, în acest moment, toată lumea joacă un rol. PSD va aștepta de pe margine ca Dacian Cioloș să eșueze, urmând ca astfel să se apropie cu încă un pas de alegerile anticipate.
PNL-ul bruscat de Florin Cîțu își va urma liniștit propria narațiune care susține că USR, AUR și PSD ar forma o coaliție. Tema e falsă, dar liberalii încearcă să o impună în memoria opiniei publice repetând-o ostentativ. Ei vor refuza orice discuție cu Cioloș.
USR nu va căuta alianța cu AUR și PSD. Așa ceva este exclus, singura soluție viabilă este refacerea coaliției cu PNL și UDMR. Partidul va folosi momentul pentru a-și crește vizibilitatea, notorietatea și importanța, arătând în același timp, în public, mersul negocierilor cu PNL. Se va urmări astfel demonstrarea tezei potrivit căreia Florin Cîțu este marele obstacol în calea unei guvernări a forțelor democratice în România.
În mod clar, nici președintele Iohannis – cel care a acuzat dur și sistematic USR ca fiind unicul vinovat pentru criza politică – nu-și dorește un Guvern condus de Cioloș. El va aștepta eșecul previzibil pentru a putea spune că a dat o șansă USR-ului înainte de a nominaliza din nou pe cineva de la PNL.
Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!
Se animă bătălia pentru șefia partidului și în USR-PLUS! Un al treilea candidat anunță că intră în competiție pentru funcția de președinte al USR-PLUS, concurându-i pe mult mai cunoscuții Dan Barna (46 de ani) și Dacian Cioloș (52 de ani). Este vorba despre Ambrozie-Irineu Darău (34 de ani), senator de Brașov.
Joi, când și-a anunțat candidatura în fața sediului central al USR-PLUS, Irineu Darău a vorbit despre „momentul deloc bun” al partidului, precum și despre „riscul foarte mare ca povestea PNȚCD să se repete și în 2024 să ne batem pentru prag”.
Senatorul de Brașov a lansat un atac aspru la adresa lui Dan Barna („Cred cu tărie că dacă-l mai avem încă patru ani președinte al USR-PLUS și eventual candidat la prezidențiale, șansele noastre pentru 2024 sunt foarte puține”), dar l-a menajat pe Dacian Cioloș.
Congresul USR-PLUS va avea loc pe 2 octombrie, la o săptămână după cel al PNL.
Potrivit Statutului USR-PLUS, președintele partidului va fi ales prin vot universal, egal, direct, secret şi liber exprimat, de către toți membrii partidului.
Pentru funcția de președinte al USR-PLUS și-au anunțat candidatura, până acum, Dan Barna, Dacian Cioloș și Irineu Darău.
Argumentele lui Irinel Darău
* „Consider că USR-PLUS nu este într-un punct deloc bun. După 4 ani de când a fost creat acest partid, după o fuziune, după câteva luni la guvernare, suntem aproape la jumătatea scorului nostru maxim și foarte aproape de scorul de la care am pornit în 2016.”
* „Cred că e nevoie de un aer proaspăt în acest partid. Avem nevoie de o schimbare, avem nevoie de un suflu nou, diferit de cel care a fost în cele două partide, USR și PLUS, înainte de fuziune.”
* „Vin din filiala USR Brașov, o filială foarte performantă, am condus-o mai mult de jumătate din existența ei.”
* „De ce mi-e teamă pentru USR-PLUS acum? Cred că există un risc foarte mare ca povestea PNȚCD să se repete, și în 2024 să ne batem pentru prag.”
* „Cred că dacă abdicăm de la principiile asumate și dacă nu livrăm reforme repede, nu mai avem o rațiune de a exista și ne vom îndepărta foarte mult oamenii care odată ne-au dat încrederea.”
* „În calitate de parlamentar, primesc din ce în ce mai des astfel de semnale: semnale de nemulțumire, semnale de așteptări înșelate. Oamenii care ne-au dat o dată votul, oamenii care ne sunt simpatizanți, oamenii care au donat pentru noi sunt din ce în ce mai dezamăgiți.”
* „Evident, unele reforme nu se pot livra atât de repede cum visăm, dar totuși se pot luvra mai repede decât astăzi.”
* „Avem nevoie de un partid puternic, un partid unit, un partid cu reguli care să fie respectate de absolut toți membrii, inclusiv de cei cu funcții publice, inclusiv de cei cu funcții interne.”
* „Îmi doresc să mai apară candidați. Până pe 28 august mai este timp.”
* „Trebuie să luăm membrii de partea noastră în aceste dezbateri, fiindcă nu ne putem permite ceea ce astăzi a decis Biroul Național și ceea ce avem pe masă, și anume o campanie de doar două săptămâni, cu anunț al candidaturilor în 28 august și cu start al voturilor în 14 septembrie. Eu cred că aceste dezbateri trebuie pornite cât mai devreme.”
* „Nu ar fi cinstit ca cineva care a deținut funcții înainte să aibă un avantaj din start doar pentru că are un acces mai extins la membri.”
* „Din păcate, cu toată performanța de la Brașov, de multe ori am fost ignorat de către actuala conducere a USR.”
* „Cred cu tărie că dacă-l mai avem pe Dan Barna încă patru ani președinte al USR-PLUS și eventual candidat la prezidențiale, șansele noastre pentru 2024 sunt foarte puține. Nu există niciun argument pentru care Dan Barna să ne poată convinge pe noi, membrii USR-PLUS, că ne poate duce pe culmile gloriei.”
* „Nu e vorba de el, până la urmă așa funcționează politica: în momentul î care, în mai multe rânduri, primim niște semnale de la electorat, trebuie să știm să facem un pas în spate sau măcar în lateral.”
* „Îmi doresc ca viitorul președinte al partidului să lucreze la creșterea, la cultivarea a 5-10 prezidențiabili, din care noi, membrii, să-l alegem pe cel mai bun, și acel cel mai bun să câștige alături de partid toată acea serie de alegeri din 2024.”
Irineu Darău
Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!
Bogdan Davidescu, fost primar PSD al comunei prahovene Șotrile condamnat în 2019 la un an și 6 luni de închisoare cu suspendare într-un dosar de pornografie infantilă în care era acuzat și că a întreținut relații sexuale cu o minoră, candidează acum la un nou mandat, relatează epochtimes-romania.com.
Cazul este uluitor și revoltător, în același timp. Davidescu a pierdut mandatul de primar după condamnare. Edilul PSD-ist făcuse sex cu minora, iar după ce aceasta n-a mai vrut să continue relația, a șantajat-o că va publica înregistrări pornografice cu ea. Instanța l-a lăsat însă în libertate.
Acum, fostul primar candidează, aparent, independent. Însă PSd n-a mai nominalizat candidat în comună, prezentând doar o listă pentru Consiliul Local. Mai mult, viceprimarul comunei, Ovidiu Toporaș, tot de la PSD, figurează pe aceleași bannere cu Bogdan Davidescu, sub sloganul “construim împreună”.
Într-un interviu acordat epochtimes-romania.com, candidatul porno a făcut declarații stupefiante. El spune că a decis să se înscrie în cursa pentru un nou mandat pentru că “a venit oamenii ca să candidez din nou”.
Davidescu neagă că ar avea susținerea PSD și i-a răspuns reporterului că, atât timp cât judecătorii nu i-au interzis să candideze la primărie, nu poate presa să-i ia acest drept: “Nu ştiu dacă trebuie să îmi dau eu sau dumneavoastră cu părerea, câtă vreme instanţa nu mi-a interzis dreptul ăsta… nu ştiu dacă mi-l luaţi dumneavoastră. Nu ştiu ce e moral, imoral, fiecare vede din unghiul lui şi… dar nu ştiu dacă trebuie să ne dăm eu sau dvs cu părerea dacă am voie să candidez sau nu“.
Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!
Ovidiu Zară (51 de ani), pseudo-jurnalistul care se ocupă cu fake news-uri pe la România TV, candideaza la funcția de primar al Sectorului 4, din partea Partidului Ecologist Român (PER).
Zară este un propagandist cu experiență. El a vânturat mereu subiecte de pe agenda PSD, acționând ca o vuvuzea anti-justiție și un apărător înverșunat al corupților.
În 2017, Zară a participat la un miting anti-DNA în fața sediului instituției. Tovarășul său de grohăit împotriva justiției: Liviu Pleșoianu, deputat PSD. Mereu și mereu PSD…
Pentru alegerile locale din 27 septembrie, Ovidiu Zară s-a înscris cu titulatura de „economist” (!!!).
Evident că Zară este parte neglijabilă în ecuația electorală de la sectorul 4, unde bătălia se va da între Simona Spătaru (USR-PLUS, susținută și de PNL) și actualul primar Daniel Băluță (PSD).
Ovidiu Zară a candidat pentru Primăria Sectorului 4 și în 2016, atunci din partea Partidului Mișcarea Liberală (PML). A ieșit pe locul 5 din 10 candidați, cu 6,78%.
Un eșec și mai rușinos a înregistrat în 2019, când a candidat la alegerile europarlamentare pe lista Partidului România Unită (PRU), brelocul politic al lui Sebastian Ghiță (patronul România TV). Zară a fost plasat pe locul 6 pe lista PRU, partid care a obținut 0,57% din voturi, departe de pragul de 5% care i-ar fi adus doi europarlamentari.
Așadar, în 4 ani, Ovidiu Zară a bifat deja 3 partide, deși mereu a gravitat în jurul PSD, partid care i-a asigurat și câteva sinecuri bine plătite.
Partidul Ecologist Român (PER), în numele căruia candidează Zară acum, a anunțat o candidatură la fel caraghioasă și pentru Primăria Sectorului 1: Adriana Bahmuțeanu-„Plici”, cea divorțată de vreo 7 ori de Silviu Prigoană.
Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!
Circul se întoarce! Nu cu „Prigoană și Bahmuțeanca”, vedetele de carton din urmă cu câțiva ani, ci doar cu Bahmuțeanca. Prigoană a intrat într-un con de umbră, dar oricând se poate întoarce cu 5 nunți și 6 divorțuri pe an.
Adriana Bahmuțeanu și-a depus marți candidatura pentru Primăria Sectorului 1 din București.
„Este cel mai bogat sector, dar cel mai văduvit. S-a certat primarul cu consiliul local. Eu vin din România reală. Am soluțiile potrivite, sunt susținută de Partidul Ecologist. Nu mi-a fost teamă de 200 de procese intentate de fostul partener de viață, nu-mi e teamă de nimic. Sunt un om curat”, a declarat Adriana Bahmuțeanu.
„Fostul partener de viață”, cel cu „200 de procese”, este omul de afaceri Silviu Prigoană.
„Eu sunt ecologistă de mai mult timp, mă doare sufletul când văd ce se întâmplă în Bucovina. M-am gândit 5 minute când a venit propunerea de a candida din partea Partidului Ecologist. Eu vin de pe stradă, eu sunt om de stradă, vin din Bucureștiul real”, a mai spus Bahmuțeanca.
Fosta vedetă TV s-a remarcat prin lungul circ mediatic, pe bază de căsătorii și divorțuri, în tandem cu Silviu Prigoană. Fosta doamnă Prigoană s-a remarcat prin dezvăluirile despre felul în care Prigoană o „altoia” cu pliciul, dar și cu piciorul de lemn, inclusiv cu cel de rezervă, pe care-l ținea în portbagaj!
Necazul e că, și la acest capitol, Adriana Bahmuțeanu – candidata de azi – era incoerentă, schimbându-și declarațiile radical de la un an la altul.
Ce spunea în 2011:„Prigoană m-a bătut cu pliciul! În casă erau numai pliciuri, pentru că nu suporta spray-ul de muște, că e toxic. Și el a folosit pliciul pe mine, și eu l-am folosit pe el! (…) M-a bătut și cu piciorul lemn. Odată n-am mai suportat și i l-am aruncat pe geam, dar perversul s-a dus la mașină și a venit cu un alt picior de lemn! Mai avea unul în portbagaj!!!”.
Ce spunea în 2012: „Prigoană nu m-a bătut niciodată cu pliciul! Sunt legende urbane. Nu am ajuns la lucruri de genul ăsta. Nu i-am aruncat piciorul de lemn pe geam și nu m-a bătut cu pliciul. Dar ne-am bătut parte în parte!”.
Perioada OTV-istă a scandalurilor dintre Bahmuțeanca și Prigoană ne-a lăsat moștenire și o replică livrată în direct de soacra milionarului (mama Adrianei): „Silviule, mamă, ia-o acasă pe Adriana, împacă-te cu ea, poartă-te frumos cu ea, vezi ce faci, jar mănânci!”.
Partidul Ecologist, pentru care candidează Adriana Bahmuțeanu, a semnat un procotol de susținere cu PSD-ul condus de Liviu Dragnea, în 2019, înainte de alegerile europarlamentare.
Așadar, pregătiți ștampila și pliciul: candidează Bahmuțeanca! Pliciul va fi semnul electoral al candidatei „ecologiste”.
Bătălia pentru Sectorul 1 se va da între trei candidați de calibru:
Clotilde Armand (USR, susținută și de PNL) – marea favorită, în prezent europarlamentar;
Viorel Tudorache (PSD) – actualul primar;
Ioana Constantin (PMP).
Va mai candida și Adina Alberts, soția lui Viorel Cataramă, din partea Pro România (partidul lui Victor Ponta).
Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!
De 8 zile, Radu Moraru nu mai dă niciun semn de viață pe site-ul său, Nasul.tv, prin care și-a transmis mesajele până sâmbătă, 28 septembrie. De atunci, niciun rând, niciun gând, nicio lămurire pentru cei pe care i-a amăgit că e candidat la Președinție. Tăcere totală. (Nu știu dacă a apărut la TV, nu pierd vremea cu „Zbor deasupra unui cuib de cuci”. Reper îmi este site-ul. Verba volant, scripta manent.)
Toată tevatura cu candidatura lui Radu Moraru a fost o șarlatanie. A anunțat încă din decembrie 2018 că se va înscrie în cursa pentru Palatul Cotroceni. Mai mult, și-a asigurat susținătorii că va ajunge în turul 2, unde, evident, îl va spulbera pe Klaus Iohannis, va mătura cu el pe jos (asta cu „măturatul pe jos” nu e licență Cumpănașu, a folosit-o „cumpănașul” Moraru cu mult înainte).
Timp de 9 luni, Radu Moraru a fost candidat. Unicul candidat, pentru că toți ceilalți așteptau să se apropie termenul de înscriere pentru a intra în cursă. Când au intrat ceilalți, a dispărut Radu Moraru. Ia-l de unde nu-i!
Toți candidații, mai serioși sau mai caraghioși, mai cinstiți sau mai escroci, au încercat să strângă semnături sau să le tragă la xerox. Unul singur a stat liniștit: Radu Moraru. Dacă era deja candidat, cum trâmbița de la Crăciun, ce-i mai trebuiau lui semnături?!
Așa că s-a prezentat la Biroul Electoral Central (BEC), în ultima zi – duminică, 22 septembrie -, cu o singură semnătură: a lui.
Tabelul cu o semnătură: cea a lui Radu Moraru. Lipsesc „decât” 199.999.
Legea spune clar că, pentru validarea candidaturii, e nevoie de minimum 200.000 de semnături. O prevedere atacată în ultimul an de mai multe ori la CCR, dar rămasă încă în picioare. Și dacă n-a fost desființată, evident că trebuie respectată. Cum se zice? Unde-i lege, nu-i tocmeală.
Radu Moraru a acționat ca și cum în cazul său legea nu s-ar aplica. O abordare absolut stupidă, care nu putea duce decât la un final lamentabil: descalificarea fără glorie.
Dar „Nașul” a avut ambâț: i-a făcut mincinoși pe toți cei care au constatat, matematic, că el nu se numără printre candidații la prezidențiale. Că pur și simplu nu se va afla pe buletinul de vot.
El – nu și nu, că e candidat și că va fi președinte. Probabil, va fi singurul președinte din istorie ales fără să fi candidat. E ca și cum eu aș fi campion olimpic fără să mă fi calificat la Olimpiadă.
Aventura candidaturii-fantomă s-a încheiat cu pierderi nu doar în plan electoral, ci și în plan profesional. Televiziunea „Nașului” a ieșit șifonată rău din această nebunie, cu emisiuni de propagandă în locul celor gazetărești, cu minciuni sfruntate lansate nonșalant chiar de patron, cu un moderator care a ales să evadeze din acest balamuc.
Cronologia unei telenovele stupide
22 septembrie. Video-articol pe Nasul.tv, semnat „Redacția”, cu titlul: „Astăzi, 22 septembrie, ora 16, RADU MORARU și-a despus Candidatura la Președinția României, la Biroul Electoral Central”. Un filmuleț cvasi-mut de 20 de secunde cu „eroul anti-Coldea” ieșind din sediul BEC și un text scurt: „Mulțumesc tuturor celor care m-au susținut! De acum începe LUPTA cea mai grea!”. Nicio vorbă despre faptul că n-a depus cele 200.000 de semnături.
24 septembrie. BEC anunță lista celor 14 candidați validați, dar și numele invalidate. Radu Moraru nu se numără nici printre candidații admiși, nici printre cei respinși. Nu se află nicăieri.
26 septembrie. Contestația lui Radu Moraru e admisă de Curtea Constituțională. „Cu majoritate de voturi, Curtea Constituțională a admis contestația împotriva neînregistrării candidaturii domnului Moraru Radu la alegerile pentru Președintele României din anul 2019, contestație formulată de M.R.”, transmite CCR printr-un comunicat. Radu Moraru zice că gata, e candidat, CCR i-a dat dreptate. Dar Curtea n-a judecat pe fond.
27 septembrie. Nasul.tv mai publică un articol sub semnătura „Redacția”. Titlul: „Bombă: BEC dorește tragerea la sorți a numerelor pentru Candidații la Președinție, FĂRĂ Radu Moraru, «Nașul» TV!”. Textul (cam agramat, ca și titlul): „Potrivit unui Comunicat de presă, BEC a amânat tragerea la sorți pentru stabilirea ordinii de înscriere pe Buletinele de Vot a Candidaților la Președinție! Tragerea la sorți trebuia să aibă loc, conform Legii, vineri 27 Septembrie ora 11! Așadar, tragerea la sorți trebuia făcută cu cei 17 candidați, inclusiv Radu Moraru! BEC a încălcat din nou Legea electorală și a mutat tragerea la sorți a doua zi, la ora 9.30! Din surse, aflăm că BEC vrea să organizeze tragerea la sorți fără Radu Moraru! Incredibil acest haos!”.
Tot 27 septembrie. Titlu pe Nasul.tv: „Șoc! Biroul Electoral Central, BEC, respinge candidatura lui Radu Moraru la Președinția României”. Zero text! Titlul și atât. Niciun detaliu suplimentar. E o inovație publicistică de Guiness Book: articol cu titlu, poză (clădirea BEC) și semnătură (tradiționalul și asumatul „Redacția”), dar fără text! Apropo de respectul față de cititori.
28 septembrie. Radu Moraru ia taurul de coarne și semnează un articol cu numele lui. Ba, mai mult: îi dăruiește și un text. Titlul: „Hotărârea Curții Constituționale, așteptată de milioane de români! Va trece CCR de partea poporului sau a penalilor?”. Din text: „CCR se teme de Excepția de Neconstituționalitate pe care am reușit, după lupte grele cu BEC-ul, să o plasez în CURTEA CCR!!! De 16 ani se chinuie Sistemul Mafiot ca nimeni să nu reușească să desființeze cele 200.000 de semnături NEconstituționale! O barieră care NU permite unuia ca mine, care s-a săturat de partide și politicieni, să intre în cursa prezidențială!”. Și, cu exces de majuscule nevrotice: „AM REUȘIT! Cu o singură semnătură am obligat BEC să mă înscrie drept Candidat la Președinție! Chiar dacă BEC m-a respins ulterior, AM CONTESTAT la CCR și asteptăm DECIZIA ISTORICĂ a CCR până pe 30 septembrie 2019! VA AVEA CURAJ CCR să judece EXCEPȚIA de NECONSTITUȚIONALITATE a lui RADU MORARU?!? Cei 9 JUDECĂTORI au o șansă istorică! Să ne dea Țara înapoi din mâinile politicienilor, partidelor și securiștilor care ne jefuiesc de 30 de ani! Numai Dumnezeu știe ce e acum în inimile și mințile celor 9 JUDECĂTORI! Eu mi-am făcut DATORIA! E timpul ca și CCR să servească PATRIA!”.
Apoi, tăcere. Povestea cu CCR, care ar trebui să judece excepția de neconstituționalitate ridicată de Radu Moraru, a fost o nouă cacealma. CCR nu avea așa ceva pe ordinea de zi. Iar speța respectivă a fost atacată de alții, la Curte, cu multe luni înainte, fără succes concret.
Aceasta a fost povestea candidatului-fantomă Radu Moraru. Un candidat care n-a fost niciodată candidat, dar care crede și acum că e candidat. Căci nu se mai mulțumește să-i mintă pe alții, de o vreme se minte pe el însuși.
Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!
Consorțiul Universitaria, care reunește cele mai mari cinci universități din țară, a anunțat luni, printr-un comunicat, retragerea din Coaliția Națională pentru Modernizarea României (CNMR), condusă de Alexandru Cumpănașu.
Decizia vine după ce Cumpănașu, puternic mediatizat ca „unchi” al Alexandrei Măceșanu (tânăra de 15 ani răpită și ucisă de Gheorghe Dincă din Caracal), și-a anunțat intenția de a candida la prezidențiale.
Consorțiul Universitaria este a treia organizație care ia decizia de a părăsi „Coaliția” în care a atras-o Cumpănașu. Primele două au fost Camera de Comerț și Industrie a României (CCIR, președinte Mihai Dărăban) și Consiliul Național al Rectorilor (CNR, președinte Sorin Cîmpeanu).
„Consorţiul Universitaria nu colaborează cu Coaliţia Naţională pentru Modernizarea României. Astfel, universităţile membre ale Consorţiului – Universitatea din Bucureşti, Universitatea «Babeş-Bolyai» din Cluj-Napoca, Universitatea de Vest din Timişoara, Academia de Studii Economice din Bucureşti şi Universitatea «Alexandru Ioan Cuza» din Iaşi – anunţă retragerea din CNMR”, se arată în comunicatul Consorțiului format din cele mai importante 5 universități din țară.
Alexandru Cumpănașu, liderul CNMR, și-a anunțat joi, 29 august, pe Facebook, intenția de a candida la alegerile prezidențiale din această toamnă, încercând să strângă cele 200.000 de semnături necesare înscrierii în cursă.
Donați AICI pentru a susține proiectul ZIARISTII.COM!
Alexandru Cumpănașu, ONG-istul milionar din contracte cu statul, și-a dat arama pe față. Joi seară, după o lună în care i-a înjurat pe cei care-l acuzau că folosește tragedia Alexandrei ca trambulină politică, „Unchiul” Cumpănașu a anunțat cu nerușinare că strânge semnături pentru a candida la Președinția României.
Cumpănașu a făcut două live-uri pe Facebook, în care a vorbit despre candidatura sa la alegerile prezidențiale din noiembrie. Impostorul îi cheamă în ajutor pe cetățenii români să-l ajute să strângă 200.000 de semnături, ca să se poată înscrie în cursa electorală. Sunt aceiași cetățeni pe care Cumpănașu i-a escrocat în ultimul deceniu, furându-le peste un milion de euro printr-o schemă ticluită la nivelul Ministerului de Interne.
Delirul electoral al lui Al. Cumpănașu
„Avem nevoie de dvs. să candidați la Președinție!”
„Întrebarea pe care mi-au pus-o cu toții, și pe care eu v-o pun dvs… Oamenii ăștia au spus așa: «Domnule Cumpănașu, noi, astăzi, avem în țara noastră – și în localitatea în care trăim – clanuri care au ocupat totul. Avem nevoie să scăpăm de aceste clanuri. Avem nevoie de dvs. să candidați la Președinție!».”
„Nu mi-a trecut nicio secundă prin cap, de când am început să lupt pentru Alexandra… Am dus o bătălie fără să mă gândesc nicio secundă la nimic altceva. Viața mea, în acest moment, este o viață liniștită și așezată. A mă înscrie într-o astfel de bătălie înseamnă să-mi pierd liniștea, să-mi pierd confortul. Vă întreb pe dvs. astăzi: este cazul astăzi să candidez la Președinția României sau nu? Are România nevoie astăzi de un candidat la Președinție care să se lupte cu clanurile mafiote? Are România nevoie astăzi de un candidat care să se lupte cu mafia din fiecare județ? Nu, băi, imbecilule, cum te cheamă… Cristi Stoica… nu vreau Președinte. Dacă n-ai înțeles, fii mai atent!”
„Nu-mi doresc această funcție”
„Este o hotărâre pe care cu greu o iau, dacă aș lua-o, dar o să am nevoie de sfatul și de părerea dvs. Vă pun această întrebare directă dacă trebuie să candidez la Președinție, pentru că nu mai pot să refuz această întrebare la infinit. Nu mai pot să răspund la infinit «nu știu, nu vreau, nu pot».”
„Nu-mi doresc această funcție, vreau să fie foarte clar. Nu mi-am dorit-o niciodată. Mi se pare o funcție care te transformă într-un prizonier.”
„Este o întrebare foarte importantă pe care v-o adresez și am nevoie de sfatul și de opinia dvs. Considerați că trebuie să candidez la Președinția României sau nu? Pentru cei care consideră că da, și văd că sunt majoritari, vreau să vă spun atât: timpul este foarte scurt și este aproape imposibil. Spre satisfacția unor nemernici care astăzi își freacă mâinile, este o misiune aproape imposibilă. Oamenii ăștia își freacă în fiecare secundă mâinile să nu reușim să strângem semnăturile.”
„Dacă voi candida la funcția de Președinte al României, nu voi vrea nicio secundă să am sprijinul niciunui partid politic. Nu vreau să fiu dator niciunui partid politic, niciodată.”
„Poporul român este cu totul alături de noi”
„Pentru că văd că majoritatea dintre dvs. spuneți că este bine să fac lucrul ăsta, aș vrea să mă conving că este ceea ce trebuie. Motiv pentru care în zilele următoare, împreună cu dvs., am să fac acest exercițiu. Am să încerc să văd, în câteva zile, câte semnături suntem în stare să strângem, câți oameni sunt hotărâți să lupte împotriva acestei cangrene sociale, câți oameni vor o Românie fără clanuri. Și pentru asta am nevoie să fiu convins nu doar de sprijinul declarativ, ci de oamenii care se înhamă la așa ceva. Așa că fac un apel la dvs. să facem acest exercițiu și să luăm decizia împreună după aia. Pentru că dacă nu avem o șansă, trebuie să știm de la început că nu putem să intrăm în bătălie. Nu din punct de vedere politic – aici poporul român este cu totul alături de această cauză și de noi -, nu, ci din punct de vedere logistic.”
VIDEO: Delirul, partea 1
Fericirea e la cumpanasualexandru@gmail.com
„Fac apel la fiecare dintre dvs., dintre cei care doresc să semneze aceste liste de semnături, să-mi lase numărul de telefon pe adresa de e-mail personală, cumpanasualexandru@gmail.com – o s-o las și scrisă aici, este adresa mea personală -, și vă vom contacta fie eu, fie unul dintre colegii mei, pentru a putea să ne deplasăm și pentru a semna această listă. Pentru toți prietenii care sunt pe acest Facebook și care cred că ar trebui să fac acest pas, și pentru cei care cred că nu trebuie, îi rog încă o dată să nu stea pasivi.”
„Dacă în câteva zile voi constata că există cu adevărat o dorință a poporului român – și nu prin structurile de partid obligate prin tot felul de nemernici care lucrează în deconcentrate, că le-a dat guvernul posturi, că au posturi undeva, că le-a dat cineva avantaje, că au o structură de partid care speră să vină la guvernare… Nu, eu nu vreau sprijinul acela, nu vreau oameni obligați să semneze pe o listă pentru că au avantaje de pe urma acelei semnături! Eu vreau sprijinul adevărat al poporului român! Dacă acest sprijin nu va exista, nu voi face pasul.”
„Am nevoie de sprijinul dvs. în completarea acestor liste”
„Așadar, vă cer acest sprijin și vă întreb dacă trebuie să candidez sau nu. Încă o dată: am nevoie de sprijinul dvs. în completarea acestor liste. Adresa de e-mail v-am spus-o, este cumpanasualexandru@gmail.com, însă eu vă propun și altceva. Vă propun să-mi spuneți cum credeți dvs. că ar trebui procedat pentru a putea să demonstrăm că putem să strângem aceste semnături cât mai repede. Fie printr-o organizare la nivelul fiecărui județ, fie printr-o organizare la nivelul Bucureștiului… Vă rog pe fiecare dintre dvs. să participe alături de mine la acest exercițiu, să arătăm întregii țări că românii ăia adevărați – și nu șmecherii puși de partide, care văd că mai scriu și la mine pe Facebook – își doresc o țară în care să nu fie umiliți, batjocoriți…”
„Dacă v-ați hotărât să luptați, și sunteți hotărâți pentru asta, atunci veniți alături de mine! Eu nu voi face pasul decisiv până când nu voi fi convins că dvs., poporul ăla real, și nu politrucii, membrii ăia de partid care au tot felul de avantaje, și nu mă refer la membrii simpli – pentru că în țara asta familii nu au doar cei care nu sunt membri de partid, familii au și cei care sunt membri de partid -, mă refer la gangsterii din fruntea partidelor, care-i obligă pe ceilalți să strângă semnături.”
„Am nevoie de dvs. în această bătălie. Nu voi intra în ea, nu voi lua o decizie fără un exercițiu prin care să arăt, să arătăm cu toții, că dvs. vă doriți cu adevărat să candidez și să am această misiune de a elimina aceste clanuri mafiote și mafia din țara asta.”
„Eu nu-mi doresc decât doi ani la Cotroceni”
„Vă promit un lucru. Pentru a arăta și pentru a convinge pe oricine că nu doresc să fiu prizonierul unui scaun de la Cotroceni, vă spun de acum că, în măsura în care voi lua decizia de a candida, în măsura în care vom arăta că putem să ne mobilizăm și să strângem aceste semnături, eu nu-mi doresc decât doi ani la Cotroceni. Dacă voi ajunge acolo, doi ani sunt suficienți. O funcție de dragul funcției și de dragul de a te numi președinte, pentru mine nu are niciun farmec. Și nicio dorință. După doi ani îmi voi da demisia. În doi ani voi rade de pe fața pământului toate clanurile din țara asta.”
„Au încercat să mă șantajeze și pe mine. Și am spus: «Băi, băieți, până aici!»”
„Vreau să știu dacă misiunea mea de a rade clanurile din această țară este ceea ce vă doriți și dvs. Dacă acest Sistem mă va lăsa să câștig, nu știu. Este greu de spus. Eu nu știu ce șanse am de a fi lăsat să câștig.”
„Dacă sunteți pregătiți să luptăm împreună, o facem împreună.”
„Ceea ce am făcut pentru familia mea, pot face pentru toată lumea. Dar nu din poziția de unchi și nici de președinte al unui ONG.”
VIDEO: Delirul, partea a 2-a
„Vor pune un preț și pe capul meu. Nu se vor abține de la nimic”
„Știu că, dacă vor vedea că am șanse, vor pune un preț și pe capul meu. Deocamdată, oamenii ăștia se chinuie să mă împiedice să intru în cursă. Și o vor face cu toate forțele. De fapt, nici nu trebuie să se chinuie prea tare, pentru că trebuie să strâng semnăturile astea, care este o misiune imposbilă și sinucigașă. Dar dacă voi intra în cursă, vă spun doar atât: nu se vor abține de la nimic.”
„Voi scoate la suprafață toată mizeria. Îi voi crucifica pe toți nemernicii care conduc județele astea ca pe propriile lor curți.”
„Băi, jegoșilor, care cadavru?”
„Spun unii că mă cațăr pe cadavre. Băi, jegoșilor, care cadavru? Ați încercat din prima zi să le spuneți la toți că există cadavru. Ați încercat din prima zi să ne convingeți că există cadavre. Nu există niciun cadavru. Nu există nicio probă.”
„Putem să strângem cele 200.000 de semnături sau nu? Dacă puteți și vreți să le strângeți, eu trebuie să fiu ajutat în acest demers. Voi pune pe Facebook un tabel, pe care trebuie să-l completăm. Am nevoie de la dvs. să-mi trimiteți pe adresa mea de e-mail – cumpanasualexandru@gmail.com – datele dvs. de contact. Dacă voi constata că poporul român și cei care îmi scriu trec de la faza pasivă și îmi vor spune «nu mai vrem clanuri» și «vrem să fie rase din temelii», atunci mă voi convinge din aceste contacte, din mesaje. Astăzi e imposibil ceea ce propun eu și dvs., dar poate reușim să facem acest imposibil, să intrăm într-o cursă împreună.”
Sunați la 0723 000 354! Vă răspunde „Unchiul”
„Cum putem să strângem aceste semnături? Eu n-am două partide în spate și spun că sunt independent. Eu sunt singur. Poate că vor veni oameni din sindicate, din patronate, din ONG-uri… Eu nu voi cere niciunui coleg din Coaliție Națională pentru Modernizarea României să vină lângă mine, ba chiar mă voi suspenda în perioada campaniei electorale.”
„Dacă vreți să vă ocupați într-un județ, vă trimit tabelele și vedem în câteva zile câte semnături putem strânge.”
Puteți să-mi comunicați fie pe adresa mea de e-mail, fie pe numărul meu de telefon – 0723 000 354.
„Eu voi candida doar dacă voi avea sprijinul poporului onest din această țară, și nu aservit politic sau folosit politic.”
„Sandule, noi credem în tine!”
„Ultimul mesaj pe care vreau să-l dau este referitor la familia Alexandrei. Nici măcar o secundă nu m-am gândit să fac acest pas fără să-i întreb. I-am întrebat pe părinții Alexandrei ce cred că ar trebui să fac. Mi-au spus doar atât: «Sandule, noi credem în tine! Și nu numai că nu considerăm că are vreo legătură cu Alexandra sau că ar întina, ba dimpotrivă, o țară întreagă are nevoie de siguranță, o țară întreagă are nevoie să radem aceste clanuri». Eu, acum, am rezumat din ceea ce a spus familia Alexandrei cu privire la această posibilă candidatură la prezidențiale. Nu aș fi făcut niciodată pasul acesta fără să-i consult. Le mulțumesc pentru faptul că nu s-au lăsat nici manipulați, nici prostiți de nimeni. Am sprijinul lor și le mulțumesc, dar nu este suficient. Am nevoie de sprijinul dvs. Nu pot anunța o candidatură până când nu voi vedea că dinspre poporul român – poporul ăsta care s-a uitat la televizor în procent de 91% – măcar o parte se va mișca în concret, va semna aceste liste de susținere.”
„Recunosc că am fost puțin emoționat, pentru că am cântărit foarte mult această candidatură. Familia mea de la București nu a fost de acord cu această decizie, pentru că asta înseamnă să le tulbur viața. Totuși, până la urmă au înțeles.”
Donați AICI pentru a susține proiectul ZIARISTII.COM!
Actorul Mircea Diaconu se visează președintele României. El și-a anunțat intenția de a candida la alegerile din noiembrie. Cariera sa politică vorbește însă despre un impostor, iar implicarea sa în crimele din decembrie 1989 a rămas ascunsă în ceață.
Fostul europarlamentar Mircea Diaconu și-a anunțat astăzi intenția de a candida ca independent la Președinția României. E posibil ca el să fie susținut de viitoarea alianță politică formată dintre Pro România și ALDE. Asta ar însemna, însă, ca președintele ALDE, C. A. C. P. Tăriceanu, să renunțe la candidatură.
Pentru a candida ca independent, Diaconu are nevoie de 200.000 de semnături, condiția pe care trebuie s-o îndeplinească și candidații partidelor.
Mircea Diaconu – declarație de presă
* „Intenția mea este de a încerca să candidez la prezidențiale. Când spun «încerc să candidez», spun următorul lucru: azi doar spun că aș încerca, pentru că sunt suficient de enervat, de nemulțumit, de nefericit, și simt că e nevoie de asta. Dar, faptul că vreau sau că mă manifest ca atare nu înseamnă că și pot. Trebuie strânse 200.000 de semnături, aproape imposibil pentru un singur om cu două mâini, două picioare.”* „Rostul acestei ieșiri de astăzi este de a obține sprijin, din partea oricui – cetățeni, asociații de toate felurile… În 2014 am cerut același gen de sprijin, care a venit chiar de la cetățeni, pur și simplu. Posibil ca din nou acum, cerând sprijinul, să se reactiveze măcar această masă enormă de oameni.”* „Dacă eu cer sprijin, n-am ce negocia. Deci, dacă eu cer sprijin pentru un vis, unde e negocierea? Mă ajuți sau nu mă ajuți. Ești lângă mine sau nu ești, și cu asta basta!”* „Discut cu oricine, cu oricine… Grupare sau persoană – sunt deschis și fericit dacă vine alături de mine în acest demers. Nu vreau pe nimeni anume, vreau pe toată lumea, nu închid ușa nimănui.”* „Fără sprijin nu voi putea să fac pașii următori. De aceea, eu nu știu în clipa asta dacă o să izbutesc să strâng cele 200.000 de semnături, că abia atunci pot fi candidat, până atunci sunt doar un aspirant. Azi sunt un aspirant, care poate fi ajutat sau nu.”
Candidatul Varanului
Mircea Diaconu tocmai și-a încheiat un mandat de europarlamentar. El a candidat în 2014 ca independent, dar a fost promovat insistent de Antena 3 și, implicit, de turnătorul corupt Dan Voiculescu.
Prestația sa de la Bruxelles și Strasbourg a fost lamentabilă. A practicat un soi de naționalism constipat, în care Gerula geto-dacul se lua la trântă cu barbarii Occidentului. Retorica sa seamănă cu cea a Mariei Grapini, doar gramatica îi mai desparte.
Cu banii, Mircea Diaconu nu stă rău deloc. Pe lângă milionul de euro pe care mandatul de 5 ani îl asigură unui europarlamentar strângător, se adaugă privilegiul de a fi plătit timp de încă doi ani, cu o sumă egală cu salariul din ultimii 5 ani. Adică, în jur de 7.000 de euro pe lună.
Comandant și călăuză
Cariera politică a lui Mircea Diaconu a fost lansată – nedeclarat – pe 22 decembrie 1989, când actorul care joacă atât de bine personaje tâmpite și corupte (îl prinde rolul de canalie!) a făcut pe revoluționarul, într-o regie criminală.
Pe 22 decembrie 1989, când au văzut că se clatină scaunul lui Ceaușescu, Mircea Diaconu și soția sa, actrița Diana Lupescu, s-au dus glonț la Comandamentul Trupelor de Securitate de la Băneasa. Actorul cu ochi albaștri a simțit nevoia să-i viziteze pe „băieții cu ochi albaștri”!
Start spre parvenire
Relatările din acea zi nebună vorbesc despre un Diaconu care a intrat cu tupeu în cazarma Securității și le-a spus ofițerilor că de-acum poporul decide ce și cum. Ssusținut de „revoluționari”, i-a amenințat pe securiști că dacă mișcă-n front va fi vai și-amar de ei. A acționat ca un comandant de oști, dând ordine în stânga și-n dreapta și lăsând impresia că el reprezintă noua conducere pro-sovietică a țării (Iliescu, Brucan, Roman, Militaru, Voican Voiculescu etc.).
În acele zile de foc, Mircea Diaconu și Diana Lupescu au făcut parte din planul „Actorii patrioți și curajoși”, plan pregătit minuțios de sovietici în toamna-iarna anului 1989. Din distribuție au mai făcut parte Sergiu Nicolaescu, Ion Caramitru, Dorel Vișan, etc., cu participarea extraordinară a poetului Mircea Dinescu (ginerele tovarășei Ludmila Loghinovskaia, cetățeană destoinică a URSS).
Tragic este că, după o după-amiază în care Mircea Diaconu a jucat rolul de comandant de oști în cazarma trupelor de Securitate de la Băneasa, trei camioane cu militari în termen au fost trimise să întărească apărarea Aeroportului Otopeni. În camioane se aflau militari detașați de la Câmpina și cazarmați la Băneasa, majoritatea tineri de 19-20 de ani.
Camioanele au ajuns la Aeroportul Otopeni sâmbătă, 23 decembrie, la ora 6.20. Deși au fost recunoscuți după parolă și consemn, militarii au fost mitraliați din trei direcții. Bilanțul masacrului: 48 de morți și 17 răniți.
Curier pentru Teodor Brateș?
Cu câteva ore înaintea carnajului, Teodor Brateș citise la TVR un bilețel care spunea că „trei camioane cu teroriști vor ataca Aeroportul Otopeni”. Brateș n-a explicat de unde avea „informația”. Oameni din Studioul 4 spun că printre cei mai activi cetățeni, în acele ore teribile, s-a numărat și Mircea Diaconu.
A fost curier de știri (false?), călăuză pentru militari pe care nu-i cunoștea (în misiuni mortale) și mare comandant de oști (improvizat). A băgat capul și prin clădirea CC al PCR, de pe acoperișul căreia tocmai zburaseră spre moarte Nicolae și Elena Ceaușescu. Și-a expus basca proletară și în celebrul balcon, să se vadă că e și el revoluționar. Și nu unul oarecare, ci unul cu mare dorință de parvenire.
„Revoluționarul” Mircea Diaconu în sediul CC al PCR
A vrut să ducă la TVR militarii de la Câmpina, cazarmați la Băneasa. Zicea că trebuie apărată Televiziunea. N-a reușit, întrucât camioanele au fost blocate la Aeroportul Băneasa, iar militarii s-au întors în cazarmă. Aveau să moară 12 ore mai târziu, la Otopeni.
Rămâne nedeslușit rolul lui Mircea Diaconu în trimiterea celor trei camioane la Otopeni. Mărturiile sunt confuze, iar ancheta Parchetului, în anii ’90 (regimul Iliescu), a băgat totul în ceață, să nu mai fie lămurit niciodată.
Important e că, 30 de ani mai târziu, Mircea Diaconu vrea să fie președinte…
Donați AICI pentru a susține proiectul ZIARISTII.COM!