Etichetă: camera deputaților

  • Minte de Gâgă: deputații AUR prinși votând multiplu îl filmează acum non-stop pe cel de la USR care i-a dat de gol. Unul dintre AUR-iști își pune masca doar la poze

    Deputații AUR prinși votând multiplu la dezbaterile pe Legea Bugetului se răzbună acum într-un mod de-a dreptul infantil: îl filmează non-stop, cu o cameră video, pe Filip Havarneanu, deputatul USR-PLUS care i-a dat de gol.

    Ridicola situație are loc în plenul Camerei Deputaților, unde alesul AUR care explica votul multiplu prin faptul că “suntem veniți în țară după 11 ani în Anglia” e acum preocupat să-l surprindă în ipostaze compromițătoare pe Havarneanu.

    În noaptea de luni spre marți, numeroși parlamentari AUR și PSD au votat “la două mâini”, folosind și cartelele colegilor de partid care chiuleau de la dezbaterile pe Legea Bugetului 2021. Procedeul este strict interzis. Conform regulamentelor, numai cei prezenți în sală pot vota.

    Cum situația nu a fost izolată, ci un fenomen de masă, mai mulți parlamentari de la USR au filmat fraudele.

    Ce mai fac deputații AUR trimiși de români în Parlament: unul își pune masca doar la poze, altul își filmează non-stop colegii, chiar în timpul ședințelor de plen

    Prinși asupra faptului, PSD-iștii au tăcut sau au încercat să bagatelizeze hoția. În schimb, cei de la AUR au oferit explicații: “Colegul m-a mandatat” sau “E ceva normal, am votat pentru colegul meu, prietenul meu, fratele meu, am venit amândoi în țară după 11 ani, din Anglia”.

    Parlamentarii AUR arătau astfel că n-au făcut nici măcar minimul efort de a citi regulamentul Camerei Deputaților în care au fost trimiși de români.

    Nivelul “aleșilor neamului” de la AUR s-a reconfirmat marți. Filip Havarneanu a făcut o nouă poză în care arată că ștrengarii ajunși în Parlament au instalat o cameră video: “Pentru a se răzbuna pentru că i-am prins furând, au instalat un GOpro să mă filmeze în fiecare moment al zilei. Mă bucur că cei de la AUR nu își pot lua privirea de la mine, poate așa învață și ei cum ar trebui să te comporți în plen”.

    În imagine se vede că, în timp ce unul dintre deputați îl filmează, celălalt și-a pus repede o mască la față când a văzut că sunt fotografiați.

    Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

    CITIȚI ȘI:

    * TEROARE LA ONEȘTI. Un individ de 68 de ani a sechestrat și înjunghiat mortal doi meșteri mai tineri, care-i renovau apartamentul. Polițiștii au ratat operațiunea de salvare

  • Cum s-a tranșat șefia Parlamentului: Orban – Simonis 179-110, Anca Dragu – Romașcanu 75-51

    În chiar ziua constituirii noului Parlament, au fost aleși și șefii celor două Camere. Un proces liniștit la Senat și foarte agitat la Camera Deputaților, din cauza zurbagiilor de la AUR, cărora le-a revenit șefia primei ședințe grație decanului de vârstă Lucian Feodorov – un personaj de un grotesc absolut.

    Conform înțelegerii stabilite prin Acordul de Guvernare de către PNL, USR-PLUS și UDMR, în fruntea celor două Camere parlamentare au fost aleși Anca Dragu (USR-PLUS / 48 de ani) la Senat, respectiv Ludovic Orban (PNL / 57 de ani) la Camera Deputaților.

    Orban – Simonis 179-110

    Pentru funcția de președinte al Camerei Deputaților s-au înscris Ludovic Orban (PNL) și Alfred Simonis (PSD). Votul s-a dat după ora 1.00, iar rezultatul a fost anunțat după ora 2.00:

    • Ludovic Orban (PNL) ….. 179 voturi
    • Alfred Simonis (PSD) ….. 110 voturi

    Cele 179 de voturi pentru Ludovic Orban (57 de ani) au venit de la PNL, USR-PLUS și UDMR, care în actuala legislatură se bazează pe 93 / 55 / 33 de deputați.

    Toate cele 110 împotriva lui Orban – și tot atâtea în favoarea lui Alfred Simonis – au venit de la PSD.

    Preşedintele Camerei Deputaţilor este ales pe durata întregului mandat al forului legislativ (2020-2024).

    A fost adoptată, prin vot, și componența Biroului Permanent a fost adoptată de către deputați. Membrii Biroului sunt aleşi la începutul fiecărei sesiuni ordinare (de două ori pe an). În prima sesiune, Biroul Permanent va fi alcătuit din:

    • PNL (4): Ludovic Orban (președinte), Laurenţiu Leoreanu (secretar), Cristian Buican (secretar), George Tuţă (chestor).
    • PSD (4): Marius Budăi (vicepreşedinte), Alexandru Rafila (vicepreședinte), Daniel Suciu (secretar), Alexandra Presură (chestor).
    • USR-PLUS (2): Cristina Prună (vicepreședinte), Oana Murariu (secretar).
    • AUR (1): Antonio Andrușceac (chestor).
    • UDMR (1): Seres Denes (chestor).
    • Minorități (1): Ovidiu Ganț (secretar).

    Anca Dragu – Romașcanu 75-51

    Anca Dragu (USR-PLUS) a fost aleasă președintele Senatului în jurul orei 22.00. Susținută de PNL, USR-PLUS și UDMR (care la Senat dețin 41 / 25 / 9 mandate), Dragu a obținut funcția de președinte al Senatului cu 75 de voturi.

    Anca Dragu l-a avut contracandidat pe Lucian Romașcanu, din partea PSD, care n-a primit niciun vot peste cele 51 ale partidului său.

    • Anca Dragu (USR-PLUS) …… 75 voturi
    • Lucian Romașcanu (PSD) ….. 51 voturi

    Au votat toți cei 133 de senatori prezenți în sala de plen: 126 de voturi valide, 7 voturi nule.

    Anca Paliu Dragu (48 de ani), fost ministru de Finanțe în Guvernul Cioloș, este prima femeie care va ocupa funcția de președinte al Senatului.

    Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

  • USR-PLUS: „Liberalii au avut un scor mai mare, dar nu într-atât încât să ia toate funcțiile importante în statul român“

    Lideri ai USR-PLUS au explicat, în ultimele 24 de ore, de ce s-au blocat negocierile cu PNL pentru formarea noului Guvern. Mai întâi Radu Mihaiu, primarul Sectorului 2, apoi deputatul Claudiu Năsui au spus că USR-PLUS acceptă ca liberalii să aleagă primii o funcție, în virtutea faptului că au avut un scor mai mare la alegeri, dar că nu îi pot lăsa pe partenerii de coaliție ca tot ei să facă și a doua alegere.

    Blocajul a fost provocat de calcule mai complicate. Conducătorii PNL (Ludovic Orban) și USR-PLUS (Dan Barna) au intrat, amândoi, în noul Parlament ca deputați. Și unul, și altul își doresc funcția de președinte al Camerei Deputaților, a treia demnitate în stat, care le-ar garanta puterea și influența indiferent ce se va întâmpla în continuare. Dar postul e unul singur, și niciunul dintre cei doi nu are de gând să cedeze.

    Sursa neînțelegerilor: Ludovic Orban și Dan Barna vizează amândoi funcția de președinte al Camerei Deputaților

    Situația a fost complicată de faptul că Orban și-a dat demisia din funcția de premier la presiunea președintelui Klaus Iohannis, care i-a reproșat pierderea neașteptată a alegerilor în fața PSD.

    La discuțiile cu șeful statului, Orban a convenit ca propunerea PNL pentru noul premier să fie Florin Cîțu, actualul ministru de Finanțe. Dacă n-ar obține nici președinția Camerei Deputaților, Ludovic Orban ar ajunge în situația bizară de a fi șeful principalului partid de guvernământ, dar fără nicio poziție importantă în stat.

    Dan Barna, spun surse politice, se teme și el că, la congresul de unificare a USR cu PLUS, va pierde șefia noii formațiuni în fața lui Dacian Cioloș. Barna, învins zdrobitor anul trecut, la alegerile pentru președinție (unde a ieșit pe locul 3, după Iohannis și Dăncilă, ratând turul II de scrutin), dar și cu un rezultat mult sub așteptări la alegerile parlamentare din acest an (15% la vot, după ce partidul se așteptase să obțină 20-23%), este contestat puternic în partid.

    Actualului co-președinte al USR-PLUS i se oferă postul de vicepremier, dar el își dă seama că, dacă pierde șefia partidului la congres și nu va prinde nici funcția de președinte al Camerei Deputaților, devine irelevant pe scena politică.

    Acestea sunt, în esență, motivele impasului actual la negocierile PNL – USR-PLUS. Cel de-al doilea partid acceptă al liberalii să aleagă primii (și ei optează, logic, pentru funcția de șef al Guvernului). Dar solicită dreptul de a alege a doua funcție (șefia Camerei Deputaților pentru Dan Barna). Ludovic Orban nu are cum să cedeze această funcție pe care și-o dorește și el, iar soluția pare acum imposibil de găsit.

    Radu Mihaiu, primarul USR-PLUS al Sectorului 2: „PNL este partenerul cu mai multe voturi, deci alege primul. Dar apoi alege USR-PLUS. Nu se poate ca PNL să facă primele două alegeri”

    Radu Mihaiu, primarul USR-PLUS al Sectorului 2 din București, a comentat sec situația duminică pe contul său de Facebook.

    “Sunt 3 funcții importante pe primul palier de negociere: Prim-Ministrul, Președintele Camerei Deputatilor, Președintele Senatului.

    PNL este partenerul cu mai multe voturi, deci alege primul. Orice vrea.

    Dar apoi alege USR PLUS. Nu se poate sa facă PNL primele 2 alegeri, ca atunci nu mai vorbim de parteneriat.

    E atât de simplu“.

    Întrebat despre blocajul survenit în negocieri în jurul funcției de președinte al Camerei Deputaților, Claudiu Năsui, deputat USR-PLUS de București, a declarat luni dimineață, la RFI: “E un lucru pe care nu vi-l pot nici confirma, nici infirma în momentul acesta. Ce vă pot spune este că poziția de președinte al Camerei Deputaților poate să stabilească agenda politică și nu este normal, nu poate să revină a doua poziție PNL-ului. Într-adevăr, PNL a avut un scor mai mare, dar nu atât de mult mai mare încât să justifice să ia toate funcțiile importante în statul român“.

    Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

  • Noi privilegii votate în Parlament: dublări de sporuri și indemnizații pentru Consiliul Concurenței, unde se luau deja 10-18.000 de lei net

    Odată încheiat circul penibil al lui Marcel Ciolacu, care a demisionat demonstrativ din Parlament ca să arate că luptă contra pensiilor speciale, PSD a adoptat miercuri o nouă avalanșă de privilegii, de data aceasta pentru membrii Consiliului Concurenței. În Comisia de Industrii a Camerei Deputaților s-a adoptat, cu majoritate de voturi, mărirea indemnizațiilor și a sporurilor pentru membrii Consiliului Concurenței. Dacă majorările sunt votate și în plen, beneficiarii vor ajunge să-și dubleze salariile deja foarte mari.

    Deputata Cristina Prună, de la USR, a scris pe contul său de Facebook că le-a cerut zadarnic colegilor de la PSD și PNL să fie solidari cu angajații din mediul privat și să mai frâneze creșterile de salarii pentru diverse categorii de bugetari privilegiați. Deputata a amintit că nu mai departe de săptămânile trecute PNL a propus, iar Parlamentul a adoptat, noi privilegii pentru membrii ASF, deși aceștia aveau deja salarii de peste 10.000 de euro net pe lună.

    Dublarea indemnizației de ședință și indemnizație de performanță pentru oameni plătiți deja regește. Salariile se dublează astfel 

    Iată postarea Cristinei Prună, de la USR: „Preocuparea parlamentului pe final de mandat în plină pandemie: alte privilegii.

    Se dublează indemnizațiile celor care conduc Consiliul Concurenței și să adaugă noi sporuri. Asta e prioritatea parlamentului.

    PSD, PNL, Pro România, UDMR și minoritățile naționale din Comisia pentru industrii au votat la unison amendamentele de mai jos la un OUG care creștea și el cu 50% indemnizația membrilor plenului Consiliului Concurenței. Dar 50% nu a fost suficient.

    Concret, până acum conducerea Consiliului Concurenței primea în plus față de salariu „indemnizație de ședință”. Aceasta era limitată la 50% din indemnizația lunară (adică salariul). Acum vor să fie cât salariul. Adică de la simplu la dublu.

    A doua modificare privește „indemnizația de performanță”. Altă indemnizație care se adaugă la salariu, de data aceasta pentru toți angajații de la Consiliul Concurenței. Legea salarizării unitare împiedică instituțiile statului să dea sporuri mai mult decât 30% din salariile totale pe care le au. E o prevedere foarte bună. Prin acest amendament se poate depăși acest prag.

    M-am opus vehement acestor sporuri nejustificate în plină pandemie și într-un moment în care finanțele statului arată dezastruos.

    Să nu vă imaginați că salariile sunt mici la Consiliul Concurenței. Indemnizațiile de ședință ale membrilor Consiliului Concurenței variază și acum între 10.846 de lei net pe lună și 18.166 de lei net pe lună.

    Am cerut solidaritate față de angajații și mediul privat care a tot strâns cureaua lunile acestea din cauza crizei medicale în care ne aflăm. Dar se pare că solidaritatea este doar de la mediul privat înspre stat. Niciodată invers.

    Nu este primul proiect de acest fel. Acum câteva săptămâni un alt proiect semnat de Florin Roman, liderul grupului PNL, introducea noi privilegii pentru conducerea ASF. Proiectul a trecut de Camerei Deputaților cu voturile tuturor partidelor mai puțin USR. Doar pentru informare, cei de la ASF au salarii de peste 10.000 de euro pe lună.

    Oare chiar astea sunt prioritățile României în timpul pandemiei?“.

    Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

  • Generalul Izmană candidează la Parlament „la cererea zecilor de mii de mesaje primite de la patrioții români”

    Generalul Gabriel Oprea, zis și „Generalul Izmană”, candidează ca independent la Camera Deputaților. Fostul șef al UNPR, care în guvernarea PSD a fost ministru de Interne, vicepremier și chiar prim-ministru interimar o lună, ar face acest gest la cererea “zecilor de mii de patrioți români”, se arată într-un comunicat.

    “Cârja politică” a lui Ponta în 2012, când a basculat decisiv votul din Parlament la moțiunea de cenzură care a răsturnat Guvernul Mihai Răzvan Ungureanu pentru a aduce la putere PSD, Oprea și-a început ascensiunea, în anii ’90, ca bodyguard al lui Miron Cozma, pe când acesta era regele Văii Jiului.

    Acum un proscris al scenei politice, detestat pentru moartea unui polițist pe motocicletă pus să-i deschidă drumul cu viteză foarte mare noaptea, pe ploaie, pentru că Oprea se grăbea undeva, generalul caută din nou influența și protecția din Parlament. Este cunoscut ca dirijor al unei fabrici de doctori impostori, care și-au plagiat lucrările, rețeaua sa parazitând și distrugând din interior instituții de învățământ ale Armatei și Poliției.

    Comunicatul Uniunii Militarilor și Polițiștilor “Mihai Viteazul”, condusă de Gabriel Oprea, anunță astfel candidatura generalului:

    “Decizia vine ca urmare a zecilor de mii de mesaje primite de la patrioţi romani, de la militari şi poliţişti din toată ţara, în care aceştia îi solicită fostului vicepremier să candideze pentru a le apăra drepturile, din nou, din Parlament. (…) UMPMV salută decizia şi susţine această candidatură, având convingerea că din Parlament, Gabriel Oprea va continua proiectele iniţiate, va iniţia proiecte noi şi va fi din nou un sprijin real şi activ pentru toţi lucrătorii din domeniul apărare, ordine publică şi siguranţă naţională“.

    Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

  • Proiect imobiliar de 2,87 miliarde de euro la Romexpo. Deputații PNL, PMP și PSD au votat ca terenul de 46 de hectare să treacă gratuit din proprietatea statului în cea a Camerei de Comerț

    Camera Deputaților a adoptat miercuri, prin votul parlamentarilor PSD, PNL și PMP, proiectul de lege care transferă cele 46 de hectare de teren pe care se află complexul Romexpo, gratuit, către Camera de Comerț. Proiectul de lege a fost inițiat de PMP, iar parlamentarii USR și UDMR au votat miercuri împotrivă, dar legea a trecut cu ajutorul PSD și al PNL.

    Terenul este în zona de lux a Bucureștiului, iar prețul de piață este uriaș. Totuși, Camera de Comerț îl primește gratuit, iar pe locul său sunt făcute deja planurile pentru ca grupul de firme Iulius (care a ridicat și mall-uri în diverse orașe) să ridice un complex imobiliar.

    Camera de Comerț a anunțat că pe terenul de la Romexpo va dezvolta un mega-proiect imobiliar, documentația pentru obținerea Planului Urbanistic Zonal (PUZ) fiind depusă la Primăria Capitalei.

    Camera de Comerț și Grupul Iulius vor construi un complex uriaș, cu 14 blocuri-turn (clădiri pentru birouri, locuințe, hoteluri, spații comerciale și muzee), plus 12.000 de locuri de parcare.

    Proiectul promite și un Muzeu de Artă dedicat exclusiv sculptorului Constantin Brâncuşi, un muzeu de Istorie Monetară şi un oceanariu (parc acvatic).

    Investiţia este estimată la o valoare totală de peste 2,87 miliarde de euro şi va fi realizată etapizat, potrivit unui comunicat al Camerei de Comerț.

    USR și UDMR s-au opus

    Proiectul de lege cu dedicație a fost făcut de PMP, care a avut susținerea PSD în acest demers. Legea a trecut tacit de Senat. Apoi a ajuns la Camera Deputaților, unde miercuri a fost adoptată cu votul deputaților PSD, PNL și, bineînțeles, PMP.

    Terenul pe care se află Romexpo aparținea statului român, prin Regia Autonomă a Patrimoniului de Stat (RAAPPS), și era doar concesionat Camerei de Comerț.

    Deputatul Cătălin Drulă (USR) a avertizat miercuri dimineață, pe Facebook, că se pregătește o lovitură de proporții în Camera Deputaților.

    “ALERTĂ: se pregăteşte un tun imobiliar transpartinic de sute de milioane de euro azi în Parlament.

    O lege iniţiată de PMP, pusă pe ordinea de zi de PNL şi susţinută de PSD, va transfera gratuit un teren al statului de 46 de hectare (Romexpo) din zona premium a Capitalei în proprietatea Camerei de Comerţ, pentru dezvoltarea unui proiect imobiliar cu un investitor privat.

    În condiţiile în care valoarea terenului în acea zonă este uriaşă, se crează un mega-prejudiciu statului român cu mâna Parlamentului. Terenul respectiv poate fi scos la licitaţie publică deschisă şi se vor găsi cu siguranţă investitori care să-l cumpere. Dar nu ar mai fi un tun imobiliar de sute de milioane de euro”.

    Replica i-a dat-o deputatul Florin Roman (PNL): „Înțeleg că e campanie electorală, înțeleg că unii încearcă să se poziționeze folosind fraze foarte tari. Dacă dvs. considerați că e tun, trebuie să considerați că a fost tun și la Academia Română, care a fost în aceeași situație. Ca liberal, întotdeauna voi susține investițiile private. Nu înțeleg de unde faptul că doar unii pot face și alții nu pot face”.

    Proiectul a fost aprobat cu 178 voturi „pentru”, 45 „împotrivă” și 13 abțineri. Legea urmează să fie trimisă președintelui Klaus Iohannis pentru promulgare.

    Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

    CITIȚI ȘI:

    * Până să-l aresteze pe Rasdaq, Irina Loghin a fost lovită de Covid! Are 81 de ani, iar virusul i-a fost adus de soț și de fiu, de pe litoral

    * Patron de televiziune: “Respectă infractorii, mă! Cine nu e infractor în ziua de azi înseamnă că e prost! Nu are ce căuta în business!” / „Am furat atât de mult ca să vă dau și vouă bani, mă!”

    * Cum era studentul Ludovic Orban. Poveste din vremea când actualul premier cânta la chitară, la muncile câmpului

  • Ludovic Orban anunță prioritatea zero pentru PNL: demiterea lui Dragnea

    Șeful liberalilor face un anunț oficial în ce privește strategia partidului pentru următoarea perioadă. Domnul Orban scrie, într-o postare pe Facebook, că primul obiectiv imediat al partidului este demiterea lui Liviu Dragnea, președintele PSD, din poziția de șef al Camerei Deputaților.

    „Devine o obligație morală pentru orice parlamentar să voteze scoaterea de pe fața Parlamentului a acestui furuncul care desfigurează imaginea forului democratic cel mai reprezentativ. Zilele lui Dragnea în fruntea Camerei sunt numarate. Vom face ceea ce trebuie cat de curand”, a anunțat Ludovic Orban.

    Amintim că, în ultimele zile a sesiunii parlamentare din 2018, a mai existat o încercare de a-l demite pe Liviu Dragnea de la șefia Camerei Deputaților.

    Ludovic Orban anunță prioritatea zero pentru PNL: demiterea lui Dragnea

    O asociere între PNL, USR și PMP a fost cât pe ce să reușească alungarea liderului PSD. Atunci, Florin Iordache, înlocuitorul lui Dragnea din acea zi pentru conducerea lucrărilor, a rezistat eroic. Nu și-a părăsit fotoliul. În acest fel, tentativa de schimbare a fost deturnată, deși Opoziția a anunțat că are majoritatea voturilor.

    De asemenea, doamna Raluca Turcan, liderul deputaților liberali, a declarat la sfârșitul anului că va „exista o nouă încercare de schimbare a conducerii pentru că PSD și ALDE nu mai au majoritatea”.

    În contextul noilor plecări din PSD, la Camera Deputaților s-a creat o masă critică de parlamentari care pot schimba președintele acestui for. Această acțiune va avea mai multe șanse de reușită dacă vor fi implicate toate forțele politicie din Cameră care i se opun lui Dragnea.

    „Ultima mojicie făcută de Dragnea umple paharul. Să chemi la baie un jurnalist care te întreabă de nerealizarea promisiunilor electorale arată un comportament de interlop, de mardeiaș de la colțul străzii. Arată, de asemenea, atitudinea șefului PSD față de presa independentă, care îndrăznește să critice sau să pună întrebări incomode, atitudine de cenzor comunist”, a mai scris Ludovic Orban.

    Dragnea l-a invitat la baie pe jurnalistul Alex Dima de la Pro TV 

    Reacția președintelui PNL vine în contextul răspunsului halucinant a lui Liviu Dragnea când a fost rugat de jurnalistul Alex Dima, Pro TV, să răspundă la o întrebare.

    Reporterul dorea să știe opinia lui Liviu Dragnea în legătură cu atragerea fondurilor europene, de ce aceasta e mult redusă față de promisiunile din programul de guvernare PSD.

    Liviu Dragnea s-a enervat și l-a chemat la baie. Filmarea incidentului a devenit virală pe rețelele sociale.

    S-a creat o situație periculoasă pentru liderul PSD. În cazul în care pierde șefia Camerei Deputaților, poziția sa în partid devine extrem de fragilă. Această schimbare ar atrage un tăvălug de mișcări politice care ar putea arunca în aer partidul.

  • Strigătul de disperare al unui membru USR: Au blocat „Fără penali în funcții publice!”

    Anton Cupcea, membru USR Sector 1 şi unul dintre cei 19 inițiatori ai campaniei „Fără penali în funcții publice”, atrage atenția asupra modului în care această inițiativă este împiedicată să îşi urmeze cursul normal, semnăturile fiind ținute la Camera Deputaților, de peste 130 de zile, pentru „scanare”. După terminarea procedurii de scanare, ele urmează să fie trimise la CCR pentru validare.

    „În caz că vă întrebați ce se mai aude cu proiectul «Fără Penali în funcții publice», vă spun eu. De pe 21 septembrie semnăturile strânse cu atât efort zac la Camera Deputaților şi aşteaptă să fie trimise spre CCR pentru validare. Dosarele cu semnături se află în ultra-importantul proces de «scanare». De pe 21 septembrie, de 130 de zile, sunt la scanat!!!! De mai bine de 4 luni, adică aproape la fel de mult cât ne-am chinuit noi şi voi să le strângem, una câte una, ei bine, la fel de mult durează şi scanarea lor…

    Proiectul «Fără Penali în funcţii publice» înseamnă foarte mult pentru mine. Dacă întâi l-am apreciat în mod rațional, din interes pentru rezultat, şi pentru binele pe care poate sa ni-l aducă în societate, mai apoi, pentru că am fost unul dintre cei 19 iniţiatori şi responsabil la Sectorul 1, am ajuns să îl iubesc emoțional. Serile pe stradă, weekend-urile prin parcuri sau prin provincie, groaza permanentă că nu vom reuşi să strângem semnăturile la timp şi vom dezamăgi atația oameni, din ce in ce mai mulți, poveştile minunate culese de pe stradă, Săptămâna Actorilor, oamenii care aduceau semnături şi ne ajutau, sau ne dădeau o sticla de apă, o înghețată, ba chiar şi înjurăturile pe care le mai primeam, toate acestea au contribuit la pasiunea mea pentru acest proiect.

    Am trăit agonie şi extaz la Fără Penali. Şi le-am trăit intens.”

    Anton Cupcea a devenit cunoscut dintr-o fotografie din 10 august când, aflându-se la strâns de semnături în Piața Victoriei, a fost bruscat şi lovit de jandarmi. Despre el avea să scrie colegul său din USR, deputatul Cristian Ghinea:

    „Priviți poza asta. El e Anton Cupcea. Cel de jos, cu tricou #FărăPenali. Anton este colegul meu de la USR Sector 1. Anton este IT-ist, asociat la o firmă cu 40 de angajați. Anton plătește în fiecare lună câteva salarii de jandarmi. Anton stă în fiecare zi la Piața Victoriei și strânge semnături pentru www.farapenali.ro. Astă seară, Anton i-a întrebat pe jandarmi de ce l-au luat pe un tip pe sus. Nu s-a dat suficient de rapid la o parte din calea lor. A ajuns în dubă, cu un picior julit și tricoul sfâșiat. A venit apoi în piață supărat că a auzit soția la TV că are ochiul vânăt, ceea ce nu era adevărat. «Să vezi ce îmi face acasă»… Anton ar putea foarte bine să își vadă de firmă, în coconul lui upper middle class. Dar el e un viteaz, ceva de speriat. Și știe că nu putem trăi bine în bula noastră, când țara se duce de râpă”,

  • „Fata lui Hrebe” – parvenita care, la ordinul lui Dragnea, a blocat decretul lui Iohannis 24 de ore. Are cel mai mare salariu din Camera Deputaților!

    „Fata lui Hrebe” – parvenita care, la ordinul lui Dragnea, a blocat decretul lui Iohannis 24 de ore. Are cel mai mare salariu din Camera Deputaților!

    Responsabilă cu blocarea decretului prezidențial a fost șefa Secretariatului general al Camerei Deputaților, Silvia Claudia Mihalcea (39 de ani). Aceasta a fost adusă în administrația centrală de Viorel Hrebenciuc, fostul sforar-șef al PSD.

    Decretul lui Klaus Iohannis privind prelungirea cu un an a mandatului generalului Nicolae Ciucă la șefia Statului Major General al Armatei Române a fost blocat o zi, de vineri la prânz până sâmbătă după-amiază, la Secretariatul general al Camerei Deputaților.

    Secretarul general al lui Dragnea

    În loc să trimită urgent decretul la Monitorul Oficial, spre publicare, această instituție a tras de timp. Conform surselor G4Media, întârzierea a avut loc din ordinul lui Liviu Dragnea, președintele Camerei Deputaților.

    Șefa Secretariatului general este Silvia Claudia Mihalcea, numită în această funcție pe 23 februarie 2017, la o lună și jumătate după ce Dragnea a preluat guvernarea. Sau, altfel spus, la trei săptămâni după încercarea eșuată a PSD-ALDE de a adopta infama Ordonanță 13. În acea conjunctură, Dragnea căuta să plaseze în funcții-cheie doar oameni de mare încredere, din clientela sa personală.

    „La Registru e fata mea, Silvia”

    Tînăra Silvia Claudia Mihalcea se încadra în tiparul impus de Dragnea. În octombrie 2014, când procurorii DNA începeau urmărirea penală împotriva lui Viorel Hrebenciuc și a lui Dan Șova, apăreau în presă stenograme ale unor discuții purtate de liderul PSD cu generalul Dumitru Iliescu, fost director al SPP. Într-una din convorbiri, Hrebenciuc vorbea despre „fata lui” de la Registrul Comerțului, fata care lucrase 10 ani la cabinetul său parlamentar.

    În ordonanța de urmărire penală, procurorii arătau:

    „La solicitarea lui Iliescu Dumitru, Hrebenciuc Viorel i-a promis acestuia că va interveni pe lângă Mihalcea Silvia Claudia, funcționar în cadrul Oficiului Național al Registrului Comerțului, asupra căreia a lăsat să se creadă că are influență, pentru a o determina să îl ajute pe Iliescu Dumitru să înregistreze în Registrul Comerțului drepturile asupra S.C. Agenția Română de Securitate SRL. În acest sens, Hrebenciuc Viorel a contactat-o la data de 13.08.2014 pe Mihalcea Silvia Claudia și i-a comunicat că urmează să se prezinte la ea numita Lupu Mihaela, avocata lui Iliescu Dumitru, persoana ce vine din partea lui, astfel cum rezultă din următorul fragment:

    Viorel Hrebenciuc: La Registru e fata mea.

    Dumitru Iliescu: Cine?

    Hrebenciuc: Silvia.

    Iliescu: Nu ştiam.

    Hrebenciuc: Păi, nu a fost la cabinet la mine zece ani? E foarte bună. Vă ştie ea, nu trebuie să o cunoaşteţi.

    Iliescu: Daţi-mi şi mie numărul ei. Nu mă duc eu, trimit pe cineva (…)

    Hrebenciuc: Nici Andreea nu răspunde. Mă sună ele. Cât stăm noi de vorbă, mă sună una din ele. Poate o fi plecată, se mărită și ea acum. În sfârșit, mă sună ele.

    Iliescu: Și am luat toate măsurile necesare, am blocat tot peste tot, în fine. Sunt într-o situație destul de delicată, pentru că, fiind în familie, mai cunoaște …

    Hrebenciuc: Mă sună Silvia. (Vorbește la telefon: <<Ce faci, Silvia? Ești în vacanță, ce-i cu tine? Dar unde ești? Aaa, nu ai fost în concediu? Când e nunta, Silvia? A, mai e timp. O să te caute din partea mea… Pa, pa!>>) Era la Asirom, telefonul era în geantă, ca la femei.”

    S-a lipit de funcții înalte şi bine plătite

    Silvia Claudia Mihalcea s-a născut la Dej, județul Cluj, în 1979. În ultimele două decenii a avut o carieră politico-administrativă fulminantă, începută la o vîrstă fragedă.

    • A început să lucreze la Camera Deputaților încă din timpul facultății. Între 1998-2002 a urmat cursurile Facultății de Drept a Universității „Nicolae Titulescu” (la „privată”), iar în 2000 se angaja colaborator la Parlament.
    • La 30 de ani a fost numită subsecretar de stat și vicepreședinte al Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor (ANPC).
    • La 33 de ani a preluat funcția de director general al Oficiului Național al Registrului Comerțului (ONRC). A condus această instituție aproape toată perioada guvernării Ponta (2012-2015) și încă patru luni sub Guvernul Cioloș, până în martie 2016.
    • Dată afară de la ONRC, a revenit la Parlament, într-un post călduț: secretar general adjunct al Camerei Deputaților.
    • În februarie 2017 a fost secretar general al Camerei Deputaților, dându-i-se pe mână bugetul Camerei, care depășește 250 de milioane de lei (54 de milioane de euro).

    Salariu lunar de 5.000 de euro

    În guvernarea Dragnea, salariul secretarului general al Camerei Deputaților a devenit mai mare decât al oricărui deputat, ba chiar și decât cel al președintelui Camerei, Liviu Dragnea!

    Potrivit site-ului Camerei Deputaţilor, pentru funcţiile din serviciile Camerei se aplică la salariu de bază un spor de condiţii vătămătoare de 15%.

    Astfel, secretarul general (Silvia Claudia Mihalcea) are un salariu de bază brut de 20.194 de lei şi un spor de condiţii vătămătoare de 3.029 lei. În total, 23.223 de lei (5.000 de euro).

    În schimb, preşedintele Camerei Deputaților (Liviu Dragnea) are o indemnizaţie brută lunară de 21.850 de lei. Vicepreşedinţii Camerei – 20.330 de lei; secretarii şi chestorii – 19.950 de lei, iar liderii grupurilor parlamentare – 19.000 de lei. Preşedinţii comisiilor permanente au o indemnizaţie brută lunară de 18.430 de lei, iar deputaţii – 17.100 de lei.

    Ciudată şi diferența salarială dintre secretarul general (23.223 de lei) şi secretarii generali adjuncţi (10.580 de lei). Parcă salariul ăsta imens a fost făcut special pentru domnița Silvia Claudia Mihalcea! Care, la nevoie, e în stare să blocheze un decret prezidențial din drumul acestuia spre Monitorul Oficial.

  • Mafia lui Dragnea a CAPTURAT statul! Iohannis îi amenință pe sabotori cu puşcăria. Este blocată publicarea în Monitorul Oficial a unui decret prezidențial privind conducerea Armatei

    Comunicat fără precedent al Administrației Prezidențiale

    „Imediat după ședința Consiliului Suprem de Apărare a Țării, Decretul Președintelui României nr. 1331/2018, prin care s-a prelungit mandatul șefului Statului Major al Apărării, a fost transmis, în condițiile Legii nr. 202/1998, secretarului general al Camerei Deputaților, în vederea publicării în Monitorul Oficial al României.

    Monitorul Oficial al României este publicația oficială a statului român, în care se publică actele prevăzute de Constituție, de Legea nr. 202/1998, precum și de alte acte normative.

    Publicarea decretelor, acte prevăzute de Constituție, nu poate fi blocată sau cenzurată de instituțiile cu atribuții în această procedură.

    Președintele României atenționează că întârzierea publicării în Monitorul Oficial al României a Decretului nr. 1331/2018 și, implicit, împiedicarea producerii efectelor acestui act are grave consecințe și atrage răspunderea juridică a tuturor persoanelor implicate.”

    Situația creată de mafia lui Dragnea de la Camera Deputaților este deosebit de gravă. E o secvență de lovitură de stat, prin care o instituție – Monitorul Oficial – este capturată, astfel încât un decret prezidențial să nu intre în vigoare şi, astfel, să nu producă efecte.

    Somația lui Orban

    Publicarea decretului de prelungire cu un an a mandatului generalului Nicolae Ciucă la șefia Statului Major General a întârziat neobişnuit de mult, stârnind furia Opoziției politice.

    Primul a reacțional Ludovic Orban (foto), preşedintele PNL. „Vreau să somez conducerea Monitorului Oficial să îşi îndeplinească obligaţiile legale prevăzute de Legea 202, modificată, şi să publice actele emise de preşedintele României, inclusiv decretul. Este obligaţia Monitorului Oficial de a publica actele emise de preşedinte, iar conducerea Monitorului Oficial nu trebuie să cedeze la niciun fel de ordin verbal dat de Dragnea, chiar dacă Dragnea este preşedintele Camerei Deputaţilor. Pe de o parte, Liviu Dragnea nu poate să dea ordine contrare legii, iar, de cealaltă parte, răspunderea în cazul nerespectării legii de organizare şi funcţionare a Monitorului Oficial va fi exclusiv a secretarului general al Camerei Deputaţilor şi a conducerii Monitorului Oficial. Publicarea decretului preşedintelui privitor la prelungirea cu un an a mandatului actualului şef al Statului Major este obligatorie, pentru că refuzul nejustificat de a publica acest decret ar putea să genereze disfuncţionalităţi majore pentru Armata Română”, a declarat Orban pentru Agerpres.

    Piulița lui Dragnea: Silvia Claudia Mihalcea

    Decretul prezidențial nici nu a ajuns la Monitorul Oficial, fiind blocat la Camera Deputaților, unde a ajuns în jurul orei 13.00. Legea prevede că actele care se trimit spre publicare ajung la Secretariatul General al Camerei Deputaților, de unde trebuie să fie trimise urgent spre publicare la Monitorul Oficial. Secretar general al Camerei Deputaților şi principal responsabil pentru situația creată astăzi este PSD-ista Silvia Claudia Mihalcea (foto).

    Mandatul generalului Nicolae Ciucă expiră pe 31 decembrie 2018. Teoretic, astăzi este ultima zi lucrătoare când decretul poate fi publicat, întrucât de mâine încep zilele libere oficiale, care se succed până pe 2 ianuarie.

    Dacă mafia lui Dragnea nu trimite astăzi decretul la Monitorul Oficial, Armata Română nu va avea şef de Stat Major cel puțin pe 1 şi 2 ianuarie, situație fără precedent în istoria acestei instituții.