Etichetă: călătorii cu trenul

  • Studenții nu vor mai avea gratuitate pe tren. Reducere de 50% pentru un număr nelimitat de călătorii

    E oficial: studenții nu vor mai beneficia de gratuitate la transportul pe calea ferată, dar vor avea o reducere de 50% pentru un număr nelimitat de călătorii. Anunțul a fost făcut de premierul Florin Cîțu, miercuri, după ședința de guvern.

    „Se revine la 50% reducere la transportul cu trenul. Nu văd aici un capăt de țară”, a declarat premierul. El a exemplificat cu situația din mai multe țări europene, în care există reduceri în diferite procente (în cele mai multe cazuri – în jur de 50%), nu gratuitate.

    Dreptul de a călători gratuit cu trenul, la clasa a II-a, a intrat în vigoare la 1 februarie 2017 și de acesta beneficiază toți studenții înmatriculați la o formă de învățământ cu frecvență, într-o instituție de învățământ superior acreditată, indiferent de distanță și de numărul de călătorii.

    De reținut data introducerii acestei gratuități: 1 februarie 2017, adică la câte ore după ce, în seara de 31 ianuarie, Guvernul Grindeanu (cu „Ciordache” ministru al Justiției) a adoptat sinistra Ordonanță 13, de maltratare a justiției. Decizia de a introduce această gratuitate pentru studenți (unic în Europa!) a fost luată din evident interes politico-infracțional. Liviu Dragnea, „jupânul” PSD din acel moment, spera ca în acest fel să potolească protestele pro-justiție din Piața Victoriei și din restul țării, la care studenții aveau o contribuție importantă.

    Până la hotărârea de guvern dată de Guvernul Grindeanu în 31 ianuarie 2017, studenții au beneficiat de reducere de 50% pentru călătoriile cu trenul în limita a 24 de călătorii pe an, pe baza unor cupoane speciale și a legitimației de student.

    Formula adoptată de Guvernul Cîțu e mai generoasă decât cea de dinainte de 1 februarie 2017: reducerea este tot de 50%, dar numărul de călătorii nu mai este limitat la 24 pe an.

    Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!