Etichetă: Bucuresti scenariul rosu

  • Ziaristii.com, confirmat. Ministrul Educației, la Inspectoratul Școlar București: “Ne pregătim de scenariul roșu”

    Informațiile prezentate în exclusivitate de ziaristii.com au fost confirmate oficial joi, chiar de Monica Anisie, ministrul Educației, care a recunoscut că “la nivelul municipiului București, într-adevăr, ne pregătim pentru scenariul roșu”. Publicația noastră a furnizat știrea în premieră marți, citând surse din minister și arătând că, în școli și grădinițe, se fac deja liste cu părinții care vor avea nevoie de concediu plătit pentru a sta cu copiii atât timp cât cursurile fizice se vor suspenda și se va trece la învățământul online.

    Joi dimineață, Monica Anisie a mers la Inspectoratul Școlar al Municipiului București, unde a venit și directorul Direcției de Sănătate Publică. „La nivelul municipiului București într-adevăr ne pregătim pentru scenariul roșu, dacă se atinge indicele de 3 la mie, așa cum se știe. De aceea, săptămâna aceasta am solicitat prefectului de București să avem o întâlnire să ne pregătim pentru scenariul roșu“, a menționat Anisie, conform G4Media.ro, la intrarea în Inspectorat.

    După discuții, la ieșire, ministrul a reluat: „La întâlnire a participat și directorul Direcției de Sănătate Publică, dar și inspectorii din fiecare sector al municipiului București. La ședință am aflat că, deși au fost trimise către Inspectoratul Școlar al Municipiului București 8.057 de tablete, ele nu au fost distribuite în școli. Ca atare, ieri am avut o ședință operativă la inspectoratul școlar și astăzi începem această distribuire a tabletelor în unitățile de învățământ. Nu știu de ce nu s-a făcut acest lucru până la acest moment, având în vedere faptul că sunt elevi care au nevoie de aceste tablete și există posibilitatea să intrăm în scenariul roșu, adică să continuăm învățarea în sistem online“.

    Anisie a spus că tabletele n-au fost distribuite pentru că mai mulți inspectori s-au îmbolnăvit de coronavirus: “Ca urmare a întâlnirii pe care am avut-o la Prefectură și a celei de ieri de la Inspectoratul Municipal am aflat că nu s-a realizat acest lucru din cauza faptului că au fost câteva probleme și de comunicare între inspectorul școlar general și ceilalți inspectori, dar și o problemă epidemiologică. Au fost diagnosticați mai mulți colegi inspectori cu COVID și a trebuit să rămână în izolare și în carantină“.

    Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

    CITIȚI ȘI:

    * VIDEO. Soțul judecătoarei „anti-botniță” din Piatra Neamț a adus un autocar cu moldoveni în Piața Universității, ca să nu fie „îmbotnițați”. El a găsit vinovații pandemiei: masoneria, „cârpa”, „musulmanu’”

  • INSP: Bucureștiul intră în scenariul roșu. S-a depășit rata de infectare de 3 bolnavi la 1.000 de locuitori

    Bucureștiul intră, de marți, în scenariul roșu al epidemiei de coronavirus, după ce incidența cumulată a cazurilor de infectare din ultimele 14 zile a ajuns la 3,11 bolnavi la 1.000 de locuitori. Anunțul privind depășirea pragului critic de 3/1.000 a fost făcut de Institutul Național de Sănătate Publică (INSP). Autoritățile s-au întrunit de urgență pentru a discuta măsurile care se impun.

    Potrivit G4Media.ro, printre cei care particiă la ședința de la Prefectură se numără și ministrul Educației, Monica Anisie. Printre noile restricții care ar putea fi adoptate se regăsesc trecerea la învățământul online, purtarea obligatorie a măștii și pe stradă, închiderea completă a restaurantelor. Măsura extremă ar fi declararea carantinei pentru întregul oraș, dar această situație e puțin probabilă. Mai degrabă se va recurge la carantina pentru unele cartiere, pentru că lovitura economică, în cazul unei reintrări în izolare a Bucureștiului, ar fi foarte puternică.

    Ziaristii.com a anunțat azi-dimineață, în exclusivitate, că autoritățile fac deja pregătiri pentru închiderea școlilor și a grădinițelor în București, semn că, la nivel de minister, se așteaptă ca pandemia să continue să crească.

    În ultima săptămână, 35,4% din totalul infectărilor din România s-au concentrat în doar 5 zone: Municipiul București, județele Iași, Bacău, Timiș și Cluj.

    Nu mai departe de ieri, Grupul pentru Comunicare Strategică anunța în București o incidență a infecțiilor de 2,66/1.000 de locuitori. Acest lucru înseamnă fie că, în ultimele 24 de ore, s-a produs o nouă creștere substanțială, fie că INSP (care a dat coeficientul de 3,11 pentru marți) sau GCS (care a anunțat 2,66 luni) a comis o eroare.

    Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

    CITIȚI ȘI:

    * VIDEO. Soțul judecătoarei „anti-botniță” din Piatra Neamț a adus un autocar cu moldoveni în Piața Universității, ca să nu fie „îmbotnițați”. El a găsit vinovații pandemiei: masoneria, „cârpa”, „musulmanu’”

    * Triplă lovitură a Guvernului Orban, pe relația SUA: autostrada și calea ferată Constanța – Gdansk, Centrala de la Cernavodă și finanțarea cu 7 miliarde de dolari