Etichetă: Bucovina

  • John Brzenk, legenda armwrestling-ului mondial, prezent la Campionatul Național de Skandenberg al României, ediția 2021

    John Brzenk, cel mai mare armwrestler din istorie, a vizitat România, ca invitat de onoare la Campionatul Național de Skandenberg de la Rădăuți, 4 – 6 iunie 2021. Timp de patru zile, legenda skandenberg-ului mondial s-a aflat în Bucovina, întâlnindu-se cu sportivii români și vizitând locuri pitorești.

    Anul acesta, Campionatul Național de Skandenberg al României a strălucit, dincolo de intensitate și dimensiune, printr-o prezență spectaculoasă. John Brzenk, cel mai mare armwrestler al tuturor timpurilor, a pășit pe scena evenimentului, dând ediției a 15 -a valoare de document istoric.

    John Brzenk, (foto – centru) pe scena Campionatului Național de Skandenberg al României, 2021, Rădăuți, județul Suceava. Alături, Andrei Chipreanov, campionul României la Skandenberg (foto – stânga), și Mircea Simionescu Simicel, Secretar General al Federației Mondiale de Skandenberg (foto – dreapta). Sursa foto: Doru Clipa

    Născut în SUA, la 15 iulie 1964, John Brzenk avea să devină senzația armwresting-ului mondial. A început practicarea skandenberg-ului la vârsta de 13 ani, iar la 16 câștiga prima competiție din cei 40 de ani de carieră. Marele sportiv a acumulat cele mai multe titluri mondiale, naționale și regionale din istoria armwrestling-ului, la toate categoriile de vârstă și greutate.

    Palmaresul său i-a adus un loc în Cartea Recordurilor, care l-a numit “Cel mai mare armwresler din istorie“. Dincolo de lumea sportului, John Brzenk a devenit cunoscut marelui public odată cu rolul său din filmul “Over the top“, alături de Sylvester Stallone.

    John Brzenk (foto – stânga), alături de Sylvester Stallone (foto – dreapta). Sursa foto: Google

    Prezența lui John Brzenk în România, la cea de a 15 -a ediție a Campionatului Național de Skandenberg de la Rădăuți, 4 – 6 iunie 2021, este o reușită extraordinară a organizatorilor, care au reușit să pună în valoare circuitul competițional românesc și pe cei mai valoroși armwrestleri români.

    Timp de două zile, pe scena amplasată în piața centrală a orașului Rădăuți au concurat peste 410 sportivi din România și diaspora, număr record pentru un Campionat național. Lor li s-au alăturat 25 de Cluburi de Skandenberg. Fondul de premiere a depășit suma de 15.000 de euro, o premieră pentru circuitul competițional din România. Nivelul competiției a fost unul extrem de ridicat, dovedind că valoarea Skandenberg-ului românesc crește de la un an la altul.

    Scena Campionatului Național de Skandenberg al României, Rădăuți, 2021. Sursa foto: Paul Palencsar.

    Pe întreaga durată a competiției, John Brzenk s-a aflat printre sportivii români prezenți la Campionat, dar și alături de rădăuțenii dornici să-l cunoască personal. Nu a lipsit masa de skandenberg, la care John a explicat tehnici de luptă și s-a fotografiat cu fiecare dintre cei prezenți la întâlnire.

    John Brzenk, prezent la întâlinirea cu fanii români. Sursa foto: Paul Palencsar

    Prima vizită pe care John Brzenk a făcut-o pe pământ românesc a fost la mănăstirea Putna, la mormântul voievodului Ștefan cel Mare. Gazdă și ghid i-a fost bucovineanul Andrei Chipreanov, campionul României la Skandenberg și organizatorul Campionatului Național de Skandenberg de la Rădăuți, 2021.

    John Brenk, alături de Andrei Chipreanov, în vizită la mănăstirea Putna. Sursa foto: Paul Palencsar

    În România, John Brzenk s-a simțit acasă, chiar dacă era la mii de kilometri de Phoenix și deșertul fierbinte al Arizonei. Una dintre surprizele pregătite de gazdele bucovinene l-a bucurat în mod deosebit: zborul cu avionul, de pe aerodromul Frătăuți.

    Puțini știu că John iubește avioanele și zborul. De fapt, marea legendă a skandenberg-ului mondial știe pe de rost măruntaiele avioanelor, pe care le îngrijește zilnic. Acum, retras din circuitul competițional, John Brzenk e mecanic la Delta Air Lines, cea mai mare și importantă companie aviatică a Statelor Unite ale Americii.

    John Brzenk, pregătindu-se de zbor. Sursa foto: Paul Palencsar

    După zbor, John Brzenk era mai viu ca niciodată. Cel puțin, asta a spus: “I feel alive, friends. Thank you.” Era sincer și entuziast. Plin de energie, a povestit despre Bucovina, așa cum puțini o vedem: din cer. Munții noștri au făcut o puternică impresie asupra lui John. Minute în șir a vorbit doar despre crestele împădurite, pe care le-a sorbit cu privirea-i de american învățat cu deșert și soare fierbinte.

    Vizita lui John Brzenk în România s-a încheiat luni, 7 iunie 2021, a doua zi după Campionatul Național de Skandeberg de la Rădăuți. Deși scurtă ca durată, prezența în România a celui mai mare armwrestler al lumii a fost intensă și memorabilă. Nu e puțin lucru. Ba, putem spune, înseamnă enorm pentru noi și stima noastră de sine.

    John Brzenk (foto – dreapta), alături de Paul Palencsar(foto – stânga), autorul acestui articol.

    Paul Palencsar, jurnalist și teolog

  • Liliana Ştefănesi şi lupta cu autismul – Ziariștii

    Liliana Ştefănesi trăieşte maternitatea ca perpetuă provocare şi luptă. Fiica sa a fost diagnosticată cu autism, într-o societate plină de prejudecăţi şi ignoranţă. În ţara unde statul nu face destul, Liliana a creat Asociaţia „Luptăm cu autismul”. Acum, 50 de copii autişti din zona Rădăuţiului beneficiază de sprijin şi terapie.  

    În aprilie 2013, Liliana Ştefănesi înfiinţa, la Dorneşti, judeţul Suceava, Asociaţia „Luptăm cu autismul”. Era tânără mamă şi afla că fiica sa are autism. În scurt timp, Liliana avea să descopere că ajutorul statului român e precar, iar părinţi ca ea sunt singuri în demersul dificil al adaptării copiilor cu autism la o viaţă normală. Nu ştia mai nimic despre această afecţiune, însă ştia că acţiunea e singura cale. Aşa a luat naştere „Luptăm cu autismul” şi povestea copiilor autişti ce beneficiază azi de sprijin şi terapie în zona Rădăuţiului.

    Liliana Ştefănesi, alături de fiica sa, Denisa (sursa foto: Facebook/Liliana Ştefănesi)

    Liliana Ştefănesi nu refuză pe nimeni. Îi e greu, dar ştie şi greul familiilor cu copii autişti, iar asta o face să lupte pentru fiecare dintre ei. Astfel, deşi în Asociaţie sunt înscrişi zece copii ce primesc sprijin permanent, în realitate, numărul celor ce beneficiază de consiliere şi terapie e de cinci ori mai mare. Banii sunt puţini, iar nevoile tot mai mari.

    Autismul nu e boală, ci tulburare comportamentală. Nu e contagios. Un copil din 68 născuţi are autism, manifestând dificultăți în registrele cognitiv, comportamental şi motoriu. Diagnosticabil abia la vârsta de trei ani, autismul produce dificultăți în interacțiunea și comunicarea socială, printr-o restrângere a gamei de interese și activități pe care copilul le manifestă. Din păcate, copiii cu autism rămân ţinta prejudecăţilor, născute din ignoranţă şi indiferenţă.

    Asociaţia „Luptăm cu autismul” reprezintă interesele copiilor cu autism. Dincolo de ajutorul efectiv acordat, Asociaţia derulează campanii de informare şi sensibilizare a opiniei publice cu privire la autism şi efectele sale, oferind doritorilor şansa voluntariatului. Banii necesari funcţionării asociaţiei provin exclusiv din donaţii şi sponsorizări.

    Copii cu autism, la activităţile organizate de Asociaţia „Luptăm cu autismul” (sursa foto: Asociaţia „Luptăm cu autismul”)

    În parteneriat cu diverse instituţii, şcoli şi entităţi comerciale private, activităţile derulate de Asociaţia „Luptăm cu autismul”, în zona Rădăuţiului, sunt numeroase. În cei opt ani de funcţionare, copiii autişti au avut parte de şedinţe de logopedie, terapie individuală, terapie 3C, recuperare prin sport, muzică şi dans, lecţii de pian, echitaţie, şcoli de vară, tabere la mare, flashmob-uri şi campanii publice de informare cu privire la autism.

    Dintre toate acţiunile desfăşurate, terapia 3C (Conştientizare – Coordonare – Concentrare) este deosebit de importantă. Datorită sponsorizărilor, Asociaţia a reuşit formarea primului terapeut 3C din judeţul Suceava. Acum, terapeutul Edison Muha realizează recuperarea psihomotrică a copiilor cu autism, printr-un complex de exerciţii fizice, menite să aducă persoana cu TSA în starea de a dori şi putea efectua activităţi motrice independente.

    Copiii ce beneficiază de terapie 3C, alături de terapeutul Edison Muha, sportivul Andrei Chipreanov şi Liliana Ştefănesi. (sursa foto: Asociaţia „Luptăm cu autismul”)

    Liliana Ştefănesi îşi doreşte o schimbare fundamentală în bine pentru copiii cu autism din România, prin implicarea clară şi palpabilă a autorităţilor:

    „Ne dorim crearea, de către autorități, a serviciilor specializate, adaptate nevoilor copiilor și tinerilor cu tulburări din spectrul autismului, ca incluziunea și participare lor în comunitate să fie reale și eficiente. Este necesară înființarea de centre de tip respiro, cu specialiști, unde copiii și tinerii cu dizabilități să poată beneficia de îngrijire. O educație de calitate este cheia unei incluziuni de succes și a integrării ulterioare pe piața muncii. Din păcate, acestor copii le este încălcat frecvent accesul la învățământ, cadrele didactice fiind demotivate să îi includă. Şcolile nu reușesc să ofere suportul și adaptarea necesare. Nu există programe antistigmatizare şi nici suficient personal de sprijin.”

    Liliana Ştefănesi, presedintele Asociaţiei „Luptăm cu autismul”. (sursa foto: Facebook/Liliana Ştefănesi)

    La Rădăuţi, judeţul Suceava, Asociaţia „Luptăm cu autismul” este singura speranţă pentru copiii şi tinerii autişti. Din păcate, vremurile pandemice, de criză financiară, afectează activităţile şi veniturile sponsorilor ce ajutau Asociaţia. Puţinii bani existenţi sunt pe terminate, iar asta pune în pericol viaţa copiilor şi o muncă continuă de peste opt ani.

    E nevoie de ajutorul nostru. Al fiecăruia dintre noi. Puţin cu puţin se face mult. E „multul” acela care pentru unii înseamnă nimic, dar pentru copiii cu autism reprezintă totul. Autismul nu doare, dar indiferenţa noastră, da.

    Liliana Ştefănesi şi Asociaţia „Luptăm cu autismul” demonstrează că singura piedică în ajutorarea şi integrarea acestor copii este nepăsarea. O societate există numai în măsura în care cei mai vulnerabili sunt cei mai iubiţi. Copiii cu autism au nevoie de noi. Doar aşa suntem o naţiune, cu adevărat.

    Copiii cu autism din zona Rădăuţiului, într-o acţiune a Asociaţiei „Luptăm cu autismul” (sursa foto: Facebook/Liliana Ştefănesi)

    Pentru donațiiCont bancar:RO60BRDE340SV48039123400Asociaţia „Luptăm cu autismul”, DorneştiLiliana ŞtefănesiTel. 0740.431.497

    Paul Palencsar, teolog şi jurnalist
  • Andrei Chipreanov, victorios în Gala de Skandenberg de la Istanbul

    Sportivul rădăuţean Andrei Chipreanov a câştigat super-meciul Galei de Skandenberg de la Istanbul, în faţa georgianului Vasili Dautashvili, vicecampion mondial şi european la skandenberg, categoria 100 de kilograme.

    Gala de Skandenberg din Turcia a avut loc la 4 martie 2021 şi este cel mai important eveniment de profil al anului, cu participarea unora dintre cei mai buni armwrestleri ai lumii. Printre sportivii prezenţi la competiţie s-au regăsit nume legendare ca Engin Terzi, Arif Ertem, Genadi Kvikvinia, Niyazi Kurt (preşedintele Federaţiei de Skandenberg din Turcia), Vitaly Laletin şi Levan Saginashvili. 

    Andrei Chipreanov (foto, stânga), la super-meciul disputat cu georgianul Vasili Dauthasvili (foto, dreapta), la Istanbul.

    Premiul obţinut de Andrei Chipreanov la Gala de la Istanbul este de 1.000 de dolari, bani pe care sportivul i-a dăruit Asociaţiei „Luptăm cu autismul”, la Dorneşti, judeţul Suceava. Acum, pentru a doua oară, sportivul rădăuţean contribuie financiar la ajutorarea copiilor cu autism din zona Rădăuţiului. Anul trecut, acesta a donat aceleiaşi asociaţii banii din premiul câştigat la Campionatul Naţional de Skandenberg de la Piteşti, unde a obţinut titlul de campion naţional absolut.

    Sportivul Andrei Chipreanov, la Asociaţia „Luptăm cu autismul”, împreună cu copiii care beneficiază de terapie 3C.

    Andrei Chipreanov este sportiv de performanţă, practicând skandenberg de peste un deceniu. Actualmente, acesta este unul dintre cei mai valoroşi armwrestleri ai României, palmaresul său având titlurile de vicecampion mondial, campion european şi multiplu campion naţional la skandenberg. În anul 2020, el a câştigat titlul de campion naţional absolut la skandenberg, braţul stâng, la Campionatul Naţional de Skandenberg de la Piteşti, din 11 – 13 septembrie. De asemenea, în aceeaşi competiţie, Andrei Chipreanov a obţinut medalia de aur la categoria 100 de kilograme, braţul stâng, şi medalie de aur la categoria 100 de kilograme, braţul drept, devenind astfel campion naţional absolut la această categorie, supranumită „Regina” tuturor categoriilor, în skandenberg.

    Andrei Chipreanov, campionul absolut al României la Skandenberg

    La Rădăuţi, judeţul Suceava, Andrei Chipreanov a înfiinţat propriul club de skandenberg, cu numele „Bucovina Skandenberg”. Aici, Andrei pregăteşte actuali şi viitori campioni. Cinci dintre aceştia au participat la cel mai recent Campionat Naţional de Skandenberg, la Piteşti, unde au obţinut rezultate remarcabile.

    Paul Palencsar, jurnalist şi teolog

  • Campionatul Naţional de Skandenberg, 2021. Andrei Chipreanov, cap de afiş

    În anul 1990, prima competiţie de skandenberg din România avea loc la Târgu Mureş, pe o masă adusă de la Budapesta. Începea povestea frumoasă a unui sport nobil, dar puţin cunoscut de români, la nivel profesionist. Acum, în 2021, prinde contur Federaţia Română de Skandenberg, iar Campionatul Naţional va fi organizat la Rădăuţi, la ediţia a XV -a.

    Istoria Campionatelor Naţionale de Skandenberg a început modest, în chiar primul an post-comunist. Nu exista o masă de concurs în România, organizatorul, culturistul Eugen Dunca, fiind nevoit să o aducă tocmai de la Budapesta. Aşa pornea circuitul competiţional românesc, pentru un sport necunoscut, dar iubit de către cei care-l practicau: Skandenberg-ul.

    În anul 1998 avea loc prima mare competiţie de Skandeberg, la barul Sidney, din Piaţa Victoriei, la Bucureşti. Organizarea anuală a Campionatului Naţional de Skandenberg a început în anul 2001, la 4 iulie, când o mână de entuziaşti organizau Cupa „Power Zone”, la care au participat 57 de sportivi. Competiţia a fost câştigată de Ion Oncescu, cel care a dat startul prezenţei sportivilor români de skandenberg pe podiumul european şi mondial.

    Cupa „Power Zone”, 4 iulie 2001 (sursa foto: Bratdefier.ro)

    Pe fondul totalei lipse de reprezentativitate instituţională, în anul 2003 a fost creată Asociaţia Română de Skandenberg „Braţ de Fier”, care, în anul 2004, a fost afiliată Federaţiei Europene şi Mondiale de Skandenberg. În prezent, se depun eforturi intense ca în România să existe Federaţia Română de Skandeberg. Astfel, sportivii români ar beneficia de toate drepturile pe care statul român le garantează celor care sunt parte a Federaţiilor sportive.

    Sigla Asociaţiei Române de Skandenberg „Braţ de Fier” (sursa foto: Facebook)

    Dacă în urmă cu 20 de ani românii vedeau skandenberg-ul ca recreere între elevii din curtea şcolii, azi, acest sport este unul iubit de tineri, care se organizează în cluburi şi asociaţii sportive de profil. Un exemplu, Clubul Sportiv „Bucovina Skandenberg”, de la Rădăuţi, judeţul Suceava, condus de Andrei Chipreanov, vicecampion mondial, campion european şi campion naţional al României la Skandenberg.

    A XV -a ediţie a Campionatului Naţional de Skandenberg, în 2021, va fi organizată în inima Bucovinei, la Rădăuţi, între 9 şi 11 aprilie. Zona este o pepinieră pentru tinere talente sportive, lucru dovedit la cel mai recent Campionat Naţional de Skandenberg, la Piteşti, în anul 2020. Atunci, sportivii legitimaţi la Clubul Sportiv „Bucovina Skandenberg” au reuşit performanţe extraordinare. Preşedintele Clubului, Andrei Chipreanov a devenit Campion Naţional al României.

    Andrei Chipreanov, campion naţional la Campionatele Naţionale de Skandenberg, Piteşti, 2020

    Vedete internaţionale şi naţionale din lumea skandenberg-ului, mass-media regională şi naţională, dar şi numeroşi sponsori şi-au anunţat prezenţa la Campionatul Naţional de Skandenberg, de la Rădăuţi. Evenimentul se anunţă a fi unul ce pune în valoare zona Bucovinei, dar şi pe cei care doresc să se afirme în acest sport. Andrei Chipreanov, campion naţional şi organizator, a declarat pentru Ziariştii.com:

    „Vă aştept la Rădăuţi, între 9 şi 11 aprilie, la Campionatul Naţional de Skandenberg, 2021. Sunteţi invitaţi la o competiţie de mare valoare sportivă, organizată în oraşul meu natal. Îmi doresc să vă cunosc, mai ales pe cei care nu aţi mai luat parte la un concurs profesionist de skandenberg. E drumul spre afirmare naţională, europeană şi mondială. Ştiu că sunteţi talentaţi, cu un potenţial extraordinar, nu doar în Bucovina, dar în toată România. Treceţi la nivelul următor.”

    Categoriile competiţionale la Campionatul Naţional de Skandenberg din 2021 sunt: Juniori, Seniori şi Master, pentru ambele sexe. De asemenea, există şi o secţiune pentru sportivii cu dizabilităţi. Formularul de înscriere se găseşte la link-ul de mai jos, al Asociaţiei Române de Skandenberg „Braţ de Fier”:

    https://docs.google.com/…/1FAIpQLSepS…/viewform

    Paul Palencsar, jurnalist şi teolog

  • INTERVIU. Andrei Chipreanov: „Skandenberg-ul a fost dragoste la prima vedere. Am ştiut că voi face asta tot restul vieţii.”

    Andrei Chipreanov este campion naţional, european şi vicecampion mondial la skandenberg. Deşi campion al ţării şi lumii, Andrei a plecat din România în Anglia, la muncă, pe şantier. În ţara natală, nimeni nu l-a ajutat. Acum, e din nou acasă, alături de oameni generoşi, care-l sprijină. Anul trecut, a câştigat titlul de campion al României la skandenberg. E începutul unui lung şir de victorii.  

    Andrei Chipreanov, în sala de antrenamente (foto: Club Sportiv „Bucovina Skandenberg”)

    Reporter: Cum a început pasiunea ta pentru skandenberg?

    Andrei Chipreanov: Încă din copilărie eram extrem de energic. Îmi plăcea tot ce înseamnă activitate fizică. La vârsta de şapte ani m-am înscris la lupte greco-romane. Au urmat şi alte sporturi pe care le-am încercat, dar nu mi-au plăcut în mod special. Apoi am descoperit Skandenbergu-ul. A fost dragoste la prima vedere. Mi-a plăcut atât de mult încât am ştiu că asta trebuie să fac tot restul vieţii. Sigur, am început modest, în curtea şcolii, unde provocam la duel băieţi mai mari. Ulterior, uşor-uşor, am participat la competiţii tot mai importante, iar rezultatele mi-au adus multă satisfacţie.

    Reporter: Eşti cel mai rapid din lume? Cât durează un meci?

    Andrei Chipreanov: Sincer, nu ştiu dacă sunt cel mai rapid luptător de skandenberg din lume. De multe ori, mă surprinde şi pe mine când aud asta. În lumea skandenberg-ului, mulţi sportivi mari, cu titluri importante, vorbesc despre viteza mea de reacţie. Am primit şi analiza unor experţi, care mi-au spus că am o viteză uluitoare la masa de concurs. Într-adevăr, încep orice meci cu o explozie de energie şi forţă, care iau prin surprindere adversarul. E elementul surpriză, care poate hotărî soarta meciului. Au fost meciuri pe care le-am câştigat în mai puţin de o secundă.

    Reporter: Care este cea mai mare provocare a acestui sport?

    Andrei Chipreanov: Incertitudinea este cea mai mare provocare. Nu sunt niciodată deplin convins că durerile pe care le am vor înceta în ziua competiției. E vorba despre accidentări şi întinderi musculare în urma antrenamentelor, care de multe ori devin dure. Skandenberg-ul e un sport de forţă, dur, ce lasă urme. Sunt traume care se vindecă mai greu sau mai uşor, dar mereu e teama ca ele să nu-şi spună cuvântul când mă aflu la masa de concurs, în faţa adversarului. Pentru mine, asta reprezintă o mai mare provocare decât adversarul in sine .

    Reporter: Care a fost cel mai dificil adversar pe care l-ai întâlnit şi de ce?

    Andrei Chipreanov: Cu siguranță, idolul meu, John Brzenk, campion absolut al tuturor timpurilor. E o legendă a skandenberg-ului mondial. El a fost cel mai dificil adversar pe care l-am întâlnit, în partida de la Zloty Tour, din 2012. Am concurat împotriva sa la brațul stâng şi a fost dificil. Eram pus față în față cu eroul meu. Îl admiram mult, dar atunci trebuia să uit asta și să lupt. Asta a făcut din el cel mai dificil adversar.

    Reporter: Ai trăit câţiva ani în Anglia. Ce a însemnat asta pentru cariera ta sportivă?

    Andrei Chipreanov: Am părăsit România în anul 2014, cu tristeţe şi dezamăgire în suflet. Deşi eram deja campion european şi vicecampion mondial la skandenberg, ţara mea părea că nu mă vrea. Autorităţile nu mă sprijineau, iar sponsori se găseau extrem de greu. Ca sportiv de performanţă, aveam nevoie de bani ca să pot continua. În plus, urma să-mi întemeiez o familie, căreia simţeam că nu-i pot oferi un nivel decent de viaţă materială. Mă resemnasem. Am ajuns în Anglia. Acolo am muncit într-un şantier, în care am făcut de toate: de la cofraje şi scări, până la dulgherie şi tâmplărie.

    Reporter: Au fost momente limită în Anglia, când te copleşea dezamăgirea că nu poţi continua în sportul pe care-l practicai?

    Andrei Chipreanov: Chiar dacă eram departe de România, nu am abandonat definitiv ideea de a face skandenberg. Participam la competiţii organizate în weekend, alături de alţi pasionaţi, amatori în acest sport. Totuşi, viața în Anglia nu era ușoară, iar eu nu aveam timp să mă gândesc la sport. Munceam mult. Singurele momente care mă predispuneau  la nostalgie erau acele întâlniri la sfârşitul săptămânii, când se organizau competiții locale. Acolo întâlneam și români, sportivi cu care mă antrenam înainte în România.

    Reporter: Câţi ani ai rămas departe de ţară şi ce îţi lipsea cel mai mult acolo?

    Andrei Chipreanov: Am locuit în Anglia aproape cinci ani. Îmi lipsea mult familia părintească, pe care am lăsat-o la Rădăuţi. Desigur, prietenii şi oraşul în care am copilărit erau mereu în inima mea şi aşteptam, cu nerăbdare, fiecare vizită spre România. Chiar dacă Anglia mi-a oferit un nivel de viaţă materială decent, totuşi, nu era „acasă”. Simţeam asta mereu. Practicarea skandenberg-ului de performanţă era lipsa pe care o simţeam acut, ca unul care îmi dedicasem mult timp pentru a ajunge la rezultate bune. Din păcate, nu puteam să o fac. Eram extrem de ocupat cu munca pe şantier.

    Reporter: Ai revenit în competiţiile mari de skandenberg. Cu alte cuvinte, ai reintrat în lumea mare a sportului. Cum s-a întâmplat?

    Andrei Chipreanov: Din fericire, am revenit în sport. S-a întâmplat după ce m-am întors definitiv în România. Ajuns acasă, nu credeam că o să reintru în skandeberg-ul de perfomanţă. Îmi făcusem atelier de tâmplărie şi munceam, cu gândul să dezvolt o afacere, care să mă ajute să-mi întreţin familia. Eram deja căsătorit, cu un copil. Nu după mult timp, am cunoscut oameni generoşi, iubitori de skandenberg, care mi-au propus să revin în circuitul profesionist. Mi-au pus la dispoziţie sală de antrenament şi sprijin financiar. Le mulţumesc. Au apărut, providenţial, când nu credeam că mai e posibil. Acum, sunt sportiv profesionist. Fac doar skandenberg, iar asta îmi aduce mulţumire şi împlinire.

    Reporter: Anul trecut, ai devenit campion naţional al României la skandenberg. Te gândeai la asta în Anglia? Ce trăiri ai avut pe podium, ţinând cupa în mâini?

    Andrei Chipreanov: Într-adevăr. În anul 2020, am redevenit campion național al României. E ca într-un film cu final fericit, când îţi dai seama că şi greutăţile care apar în viaţă au rostul lor. Fără ele nu am preţui la fel de mult binele care ni se întâmplă. Sincer, în Anglia nu mai speram să revin pe podiumul profesionist vreodată. Eram resemnat. Acum, sunt fericit. Momentul în care am strâns la piept cupa a răzbunat toate clipele grele pe care le-am trăit. A meritat!

    Reporter: Ca sportiv, cum te-a afectat pandemia de Coronavirus?

    Andrei Chipranov: Din cauza pandemiei, circuitul competițional a suferit. Competiţiile au fost fie amânate, fie anulate. Resimt o oarecare constrângere. Pentru sportivi, e frustrantă neputinţa de a participa la competiţii, care sunt sensul şi scopul lor. Totuşi, ştiu că virusul cu care ne confruntăm e mortal, iar sănătatea mea şi a familiei mele sunt mai importante. Îi sfătuiesc pe toţi cei care citesc acest interviu să respecte măsurile de protecţie, pentru ei şi cei dragi lor. E nevoie de solidaritate şi unitate civică. Doar aşa vom recăpăta modul de viaţă pe care l-am avut şi ne vom întoarce în competiţiile pe care le aştept cu nerăbdare.

    Reporter: Care sunt planurile tale pentru acest an, ca sportiv?

    Andrei Chipreanov: Obiectivul meu este să devin campion mondial. Încerc asta în fiecare an. Desigur, vor urma competiții foarte solicitante până la mondiale. Voi fi pus faţă în faţă cu adversari puternici. Urmează o călătorie în Turcia, unde mă voi antrena cu unii dintre cei mai valoroşi sportivi de skandenberg din lume. Am de gând să fiu prezent la Campionatul Naţional, European şi Mondial. Totul depinde de modul în care va evolua pandemia de Coronavirus.

    Reporter: Locuieşti la Rădăuţi, unde gestionezi Clubul Sportiv „Bucovina Skandenberg”. Care sunt activităţile tale acolo?

    Andrei Chipreanov: Între anii 2011-2013 , Clubul Sportiv „Bucovina Skandenberg” era un exemplu de performanţă şi excelenţă, fiind cel mai puternic club de profil din România. La acea dată, Clubul avea 30 de sportivi legitimați, care obțineau, de fiecare dată, cele mai multe medalii la campionatele naţionale. În prezent, Clubul are 15 sportivi și se află în ascensiune, cu sportivi tineri şi valoroşi. Dinamica și performanţa Clubului au fost afectate de plecarea mea din țară, dar suntem pe drumul cel bun.

    Reporter: Ce îşi propune „Bucovina Skandenberg” în anul 2021?

    Andrei Chipreanov: „Bucovina Skandenberg” își propune un vis care să devină realitate în anul 2021. La Rădăuţi, dorim să organizăm Campionatul Naţional de Skandenberg. Este un eveniment excepţional, de mare valoare sportivă. Vorbim despre şansa pe care o au tinerii sportivi din Bucovina, de a vedea, la ei acasă, meciuri de skandenberg pe care le văd doar în marile competiţii naţionale şi mondiale. Nivelul sportiv va fi unul extrem de ridicat. Se vor implica factori locali şi naţionali, atât la nivel administrativ, cât şi al celor care sponsorizează o astfel de competiţie. Oraşul Rădăuţi va fi în atenţia presei regionale şi naţionale, iar asta  poate aduce mari beneficii comunităţii locale. Dorim să punem skandenberg-ul pe harta României, dar şi să aducem acest sport mai aproape de Bucovina, regiune ce are tineri cu imens potenţial sportiv.

    Reporter: Care crezi că e viitorul skandenbergului în România?

    Andrei Chipreanov: Viitorul acestui sport în România depinde, exclusiv, de mentalități. Cu certitudine, skandenberg-ul e sportul care merită să aibă propria Federaţie. Din păcate, asta încă nu s-a întâmplat, deşi este imperativ. Multe depind de obţinerea acestui statut, care vine cu bani şi baze de pregătire de la statul român. La nivel guvernamental, sper să se facă mai mult pentru sportivii de skandenberg, care au nevoie de sprijin. Nici acest lucru nu se întâmplă, deocamdată. Mi-ar plăcea să văd că în programa şcolară sportivă elevii au posibilitatea de a alege să practice acest sport la orele de Educaţie Fizică. Ar fi un mare pas înainte. Cu siguranţă, pe termen mediu şi lung, Skandenberg-ul are un viitor frumos în România. Există deja mulţi tineri care îmbrăţişează o carieră în acest sport.

     

    Paul Palencsar, jurnalist şi teolog