Cazul Gabriel Oprea este unul emblematic pentru coruperea, manipularea, controlul și mafiotizarea Justiției din România, explică fostul ofițer Hari Bucur-Marcu, unul dintre cei mai importanți experți în probleme de securitate pe care-i are țara noastră. Pornind de la descrierea surselor de putere ale generalului, Hari Bucur-Marcu arată cum s-a creat și cum funcționează rețeaua mafiotă subterană care a pus stăpânire pe România în ultimii 30 de ani.
Analiza vine după incredibila decizie a Tribunalului București, care luni a fost achitat în dosarul morții polițistului Bogdan Ginghină după un proce tărăgănat 8 ani. Completul de judecată a scris în motivare că „fapta nu există“ – practic, o a doua crimă, de data aceasta împotriva adevărului și a memoriei victimei.
Pentru cine nu mai ține minte – în seara de 20 octombrie 2015, una în care ploua și se lăsase deja întunericul, polițistul pe motocicletă Bogdan Ginghină a căzut într-o groapă a unor lucrări nesemnalizate, în timp ce era mânat de superiori, prin stație, să mărească viteza coloanei oficiale pentru ministrul Oprea, care se grăbea de la restaurant acasă.
„Bogdan, mergi şi pe breşă, mergi pe contrasens! Fă breşă! Bogdan, intră între benzile 2, 3! Între benzile 2,3! Scoate, scoate banda 3! Contrasensul! Contrasensul, banda 3, scoate-i!”
Generalul Gabriel Oprea ordonase ilegal escortei – la care, de asemenea, nu avea dreptul pentru că nu era în misiune de serviciu – să-l ducă în viteză maximă acasă. La dosarul cauzei apar ordinele pe care Ginghină le primea prin stație de la superiori în acea seară, cu doar câteva clipe înaintea accidentului fatal produs din cauza goanei nebune la care era silit: „Bogdan, mergi şi pe breşă, mergi pe contrasens! Fă breşă! Bogdan, intră între benzile 2, 3! Între benzile 2,3! Scoate, scoate banda 3! Contrasensul! Contrasensul, banda 3, scoate-i!”. Referirile erau la participanții din traficul bucureștean, pe care poliția îi dădea la o parte pentru ca alaiul lui Gabriel Oprea să circule pe contrasens cu 120 de kilometri la oră în plin oraș.
Hari Bucur-Marcu, fost ofițer de aviație și oficial în Ministerul Apărării, expert în politici de securitate și coordonator academic al Centrului de Studii NATO din București, zugrăvește ascensiunea lui Gabriel Oprea ca studiu de caz al capturării României de rețelele mafiote. Generalul este un impostor pe care „nu l-a recomandat niciodată inteligența“, un individ cu doctorat deși nu se știe dacă știe să scrie ori să citească un text juridic, dar care a știut să se facă util puternicilor zilei, ajungând în final la o putere uriașă în statul român, arată Hari Bucur-Marcu.
Gabriel Oprea și-a consolidat „influența fantastică pe care o accesase într-un sistem de relații de tip mafiot, în care indivizii erau legați de acel sistem prin dependențe de tipul «ajutorului» în carieră, al imposturii academice (doctorate fără merit), sau de tipul protecției, prin metoda «o mână spală pe alta»“, scrie expertul în probleme de securitate, bun cunoscător din interior al organizării instituțiilor.
Citiți mai jos analiza dură a structurii statului român, pornind de la studiul de caz Gabriel Oprea.
„În planul guvernamental, Oprea Gabriel ajunsese prin această construcție de tip mafiot să dețină de facto întreaga putere executivă în statul România“
„Oprea Gabriel este un potrivit studiu de caz, atunci când vorbim despre coruperea, manipularea, controlul și mafiotizarea Justiției, în România.
Nu mă refer la faptul că ieri un tribunal l-a achitat, în primă instanță, pe acest Oprea Gabriel de acuzația de ucidere din vina lui a unui polițist ce s-a prăbușit mortal într-o groapă de pe traseul coloanei ilegale de vehicule, cu care Oprea se deplasa de la cârciumă la amantă sau invers. Cazul este încă în judecare, dacă procuratura va găsi de cuviință să facă recurs la această soluție a tribunalului. Așa că nu vreau să „influențez” justiția, comentând cazul.
Mă refer la tot ce reprezintă Oprea Gabriel, în raport cu sistemul de justiție din România, cel aflat în strânsă legătură cu structuri ale serviciilor de informații, care servicii controlează aproape pe față așa-zisa „clasă politică”, cu tot ceea ce este ea, inclusiv cu mijloacele ei de comunicare cu publicul votant.
Pe Oprea Gabriel nu l-a recomandat niciodată inteligența, nici măcar șiretenia care îi recomandă pe alți inculți subinteligenți, ce au parvenit în elita României post-comuniste. În schimb, omul a prins din tinerețe ideea de a se face util unor șefi, inițial pe chestii de mâncare și ulterior pe chestii de bani, ca în final să ajungă să își consolideze influența fantastică pe care o accesase, într-un sistem de relații de tip mafiot, în care indivizii erau legați de acel sistem prin dependențe de tipul „ajutorului” în carieră, al imposturii academice (doctorate fără merit), sau de tipul protecției, prin metoda „o mână spală pe alta”.
Toate acestea având în conținut câte un element de justiție (Oprea Gabriel are studii juridice, până la doctorat inclusiv, în condițiile în care nu este clar dacă insul știe să scrie și să citească un text juridic facil), combinat cu câte un element de servicii de informații (Oprea Gabriel și-a făcut catedre la nu mai puțin de trei structuri de informații, prin care a condus doctorate și a aranjat ca alții din sfera sa de relații să primească doctorate nemeritate, cu zecile, dacă nu chiar cu sutele), totul într-un context politic.
În planul guvernamental, Oprea Gabriel ajunsese prin această construcție de tip mafiot să dețină de facto întreaga putere executivă în statul România.
Președintele Băsecu l-a „reevaluat” pe Oprea și l-a făcut ministru la Apărare, unde l-a lăsat să dea grade de colonel cu polonicul, să își facă partid din acei pensionari militari cărora le-a dublat pensiile la „recalculare“, ba chiar i-a mai dat lui Oprea niște stele de general în plus față de cele date de Iliescu, până la nivelul maxim, deși insul habar nu are de comanda trupei, decât până la nivelul echipei de trei bucătari.
Președintele Klaus Iohannis i-a primit jurământul ca vice-premier „pentru securitate națională”, într-unul dintre multele guverne Ponta, în condițiile în care conceptual și constituțional structurile de securitate națională nu intră în compunerea Guvernului (de aceea există o structură semi-executivă – Consiliul Suprem de Apărare a Țării). Ba i-a și încredințat lui Oprea Gabriel conducerea formală a Guvernului, atunci când premierul Ponta Victor a trebuit să se dea temporar la o parte, pe diferite pretexte.
Cea mai evidentă expresie a puterii de influență și a puterii executive la care a ajuns Oprea Gabriel a fost că întregul Guvern Ponta a trebuit să demisioneze, deoarece vice-premierul „pentru securitate națională” și ministru de Interne Oprea Gabriel nu voia el să demisioneze, în urma scandalurilor iscate de gestionarea catastrofală a consecințelor incendiului de la Colectiv.
Cine ar putea să creadă că o asemenea influență dispare în momentul în care deținătorul ei nu mai este în funcție, la stat?
Mai ales că funcțiile la stat erau doar partea formală a expresiei acelei influențe și chiar puteri directe. Și mai mult decât atât, să nu uităm că Oprea Gabriel și-a folosit influența inclusiv în a pune în funcții de conducere, de ministru, secretar de stat sau șef de serviciu, la Interne și nu numai acolo, doar oameni agreați de el, dacă nu chiar aleși de el, cu mâna sa. După ce a părăsit funcțiile sale, deținute la stat.
Acestea sunt elementele de bază pentru un studiu de caz, cum spuneam.“