Un incident absolut șocant a avut loc în dimineața zilei de duminică, 2 aprilie, într-o biserică ortodoxă din orașul ucrainean Hmelnițki, unde un preot închinat Moscovei l-a luat la bătaie pe un soldat venit de pe front, relatează cotidianul Pravda. Întregul eveniment a fost înregistrat cu telefonul mobil, în imagini observându-se cum preotul, foarte agresiv, îl lovește cu picioarele pe om chiar în biserică, apoi îl târăște afară, ajutat de alți credincioși pro-ruși.
Viktor Burlik, un consilier local din orașul Hmelnițki, a fost cel care a relatat primul incidentul, ulterior poliția confirmând întreaga întâmplare.
Pe soldat îl cheamă Artur Ananiev. Acesta s-a înrolat voluntar după declanșarea invaziei rusești și a mers pe front în cadrul Batalionului 19 de pușcași. În luptă a suferit o comoție foarte puternică și leziuni cerebrale.
În timpul slujbei, Ananiev a întrebat: „Câți oameni trebuie să mai fie uciși pentru ca voi să încetați să vă mai închinați Patriarhiei Moscovei?“. Conform Poliției, militarul „a aruncat Evanghelia de pe masă pe podea și a intrat într-un conflict verbal cu preotul care citea liturghia de rugăciune”.
Preotul rusofil și-a pierdut mințile și s-a năpustit asupra bărbatului, lovindu-l cu picioarele. Enoriașii i-au sărit în ajutor preotului aservit Moscovei, iar la sosirea polițiștilor au spus că militarul a început bătaia.
Situația din Ucraina este foarte tensionată, pentru că autoritățile au descoperit că, în bisericile și mănăstirile rămase fidele Bisericii Ortodoxe Ruse, clericii fac o intensă activitate de propagandă și spionaj în favoarea invadatorilor.
Anchetatorii au găsit în bisericile și mănăstirile afiliate Patriarhiei Moscovei cărți și broșuri de propagandă rusească, dar și dovezi că preoții și călugării au furnizat rușilor coordonate și informații sensibile, inclusiv despre mișcări de trupe și baze militare.
În toată Ucraina, aceste așezăminte de cult transformate în cuiburi de spionaj rusesc se fac anchete și epurări, mulți fiind expulzați. Operațiunea este instrumentată de propaganda rusească, inclusiv în România, fiind prezentată drept o acțiune a Guvernului-marionetă de la Kiev împotriva drept-credincioșilor ortodocși, la comanda sataniștilor care conduc Occidentul.
În țara noastră, Antena 3, România TV și Realitatea TV au dus, la începutul anului, o campanie de dezinformare care a durat săptămâni în șir. Cele trei posturi de televiziune deținute de oligarhii Dan Voiculescu, Sebastian Ghiță și Maricel Păcuraru l-au prezentat pe un preot din Cernăuți ca victimă a represiunii ucrainene împotriva românilor. În realitate, respectivul individ era preot închinat Patriarhului Kiril al Moscovei și nu avea nicio legătură cu Biserica Ortodoxă Română ori cu România. Dimpotrivă, preotul Longhin se remarcase în ultima perioadă prin atacuri violente la adresa Patriarhului Daniel, a BOR și a Mitropoliei Moldovei, chemându-i pe enoriași să se răscoale și să-i alunge pe preoții români din biserici.
Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!
Biserica Ortodoxă Română (BOR) a reacționat ferm luni, contrând cu duritate dezinformările și propaganda rusească făcute săptămâna trecută de Antena 3 „CNN“ și permanent de România TV. La emisiunea lui Mihai Gâdea, ca și la majoritatea emisiunilor de la RTV, în frunte cu cea a lui Victor Ciutacu, s-a pretins că preoții români ar fi persecutați de autoritățile de la Kiev pentru că-și țin slujbele în limba maternă. BOR subliniază că acești preoți au ales să se închine bisericii ruse și nu aparțin de biserica română!
Antena 3 „CNN“ și RTV nu numai că au manipulat și mințit publicul lor, prezentând un agent în sutană al Moscovei drept cleric român, dar au încercat să pună presiune pe Ministerul de Externe de la București pe BOR, ca să reacționeze la așa-zise „persecuții“ la care ar fi supuși „preoții români“ din Ucraina.
Prin vocea purtătorului de cuvânt Vasile Bănescu, BOR a replicat luni, precizând din start, pe site-ul instituției – Basilica.ro –, că preoții prezentați de Antena 3 „CNN“ „nu aparțin de Patriarhia Română, ci în mod majoritar de Biserica Ortodoxă Ucraineană rămasă în comuniune cu Biserica Ortodoxă Rusă“.
Vasile Bănescu face trimitere la agenții ruși în sutană și la televiziuni precum RTV și Antena 3, care i-au folosit ca să inducă în rândurile românilor o ură față de ucraineni. Reprezentantul BOR arată că situația trebuie privită în ansamblul ei și judecată adecvat, prin „adevărul obiectiv probat de crunta realitate imediată, neideologizată, nemanipulată de propaganda celor ce încearcă să justifice, inclusiv religios, războiul și crimele în masă. Această rațiune este cea autentic creștină, nu cea care contrazice Evanghelia lui Hristos în litera și în spiritul ei. Culmea cea mai înaltă a răului fiind crima”.
Mai jos, întregul comunicat publicat pe Basilica.ro de BOR, după manipulările încercate de televiziunile lui Dan Voiculescu și Sebastian Ghiță.
Comunicatul BOR. Vasile Bănescu: „Preoții comunităților de etnie română din Ucraina nu aparțin de Patriarhia Română”
„«Preoții comunităților de etnie română din Ucraina nu aparțin de Patriarhia Română / Biserica Ortodoxă Română, ci în mod majoritar de Biserica Ortodoxă Ucraineană rămasă în comuniune cu Biserica Ortodoxă Rusă», a subliniat Vasile Bănescu.
Purtătorul de cuvânt al Patriarhiei Române a explicat că la nivel local persistă încă o ambiguitate privind structurile ecleziastice din Ucraina, care se va limpezi odată cu sfârșitul războiului.
El a menționat că Biserica Ortodoxă Română a pledat și pledează firesc pentru respectarea drepturilor minorității românești din toate țările, nu doar din Ucraina (păstrarea identității lingvistice, religioase și culturale).
«Realitatea din diaspora și din comunitățile românești din jurul granițelor este însă pretutindeni una care evoluează în funcție de mulți factori locali și socio-culturali. Esențială este păstrarea și cultivarea conștiinței creștine, fidelitatea față de adevărul de credință și de valorile morale rodite de acesta».
Vasile Bănescu a spus că «situația gravisimă în care se află acum Ucraina invadată și agresată militar de aproape un an, a creat o realitate tragică, inclusiv în plan local bisericesc, o realitate socială la care românii de acolo, inclusiv preoții, au datoria de conștiință să se adecveze în mod înțelept creștin, onest și realist. Păstrându-și curată conștiința morală, patriotică și religioasă».
«Rațiunea supremă a acestei adecvări o constituie adevărul obiectiv probat de crunta realitate imediată, neideologizată, nemanipulată de propaganda celor ce încearcă să justifice, inclusiv religios, războiul și crimele în masă. Această rațiune este cea autentic creștină, nu cea care contrazice Evanghelia lui Hristos în litera și în spiritul ei. Culmea cea mai înaltă a răului fiind crima», a mai precizat Purtătorul de cuvânt al Patriarhiei Române.”
Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!
De ce susține patriarhul Kiril al Bisericii Ortodoxe Ruse războiul declanșat de Putin în Ucraina într-un asemenea mod fățiș și dezonorant pentru o biserică a unei religii tolerante și pacifiste? La întrebare încearcă să ofere răspuns, într-o amplă și foarte documentată analiză, scriitorul și istoricul britanic Chris Owen, autorul mai multor studii foarte interesante și aprofundate despre organizarea și structura societății, armatei și puterii din Rusia. Descoperim astfel o biserică în fruntea căreia tronează un fost agent KGB, organizată după reguli medievale sau, poate, de clan mafiot și care exportă violență, intoleranță și ură alimentând mișcări de extremă dreapta în lume, în timp ce pe plan intern face bișniță cu țigări, pietre prețioase, haine, băuturi alcoolice și petrol.
Întrepătrunderea dintre statul mafiot rus condus de locotenent-colonelul Vladimir Putin, fost ofițer KGB, și Biserica Ortodoxă Rusă condusă de patriarhul Kiril, fost agent KGB cunoscut sub indicativul Mihailov, este totală.
Sistemul bisericii rusești este unul piramidal, în care toată lumea plătește un fel de taxă „la negru”, de 15% din veniturile lunare, și care merge de la preotul din cea mai săracă localitate până sus, la patriarh. Averea lui Kiril este estimată (în funcție de sursă) la 4-9 miliarde de dolari, asta într-o țară în care preoții de rând au salariu de 450 de dolari/lună.
Preafericitul patronează, de fapt, o imensă afacere. Biserica nu-și face publice veniturile, conturile, donațiile primite, proprietățile și, de asemenea, nu plătește taxe. Se zvonește că nici măcar Guvernul de la Moscova nu are cunoștință de toate bunurile.
Federovski Godorok, fosta resedinta a tarului Nicolae al II-lea, a fost renovată pe cheltuiala statului și a fost „retrocedată” bisericii, deși n-a aparținut niciodată acesteia. Acum, ansamblul este reședința personală a patriarhului Kiril
Biserica a pus mâna, în ultimele decenii, pe nenumărate proprietăți „retrocedate” de autorități deși, anterior, n-au fost niciodată proprietara acestora. Inclusiv o reședință a ultimului țar al Rusiei, Nicolae al II-lea, a fost „retrocedată”, iar acum e renovată pe cheltuiala statului, 47 de milioane de dolari, înainte de a deveni reședința oficială a patriarhului Kiril.
Capul Bisericii Ortodoxe Ruse are propria sa avere personală, separată de cea a instituției pe care o păstorește, și care cuprinde iahturi de lux, avioane, proprietăți, ansambluri rezidențiale (atât pe numele lui, cât și ale rudelor), obiecte foarte scumpe.
Actualul patriarh era cunoscut, încă de pe vremea când era doar mitropolit al Smolenskului, ca un mare afacerist. A implicat biserica în scandaluri absolut stânjenitoare, precum acela al importului de tutun. Biserica Ortodoxă Rusă ajunsese, la mijlocul anilor 1990, principalul dealer de țigări din Rusia, motiv pentru care Kiril s-a ales cu porecla „Mitropolitul tutunului”. Guvernul acordă privilegii bisericii, o scutește de taxe, închide ochii la afacerile cu petrol, băuturi, țesături etc, iar la schimb Kiril sprijină Puterea.
Pe plan extern, Biserica Ortodoxă Rusă joacă un foarte important rol de „soft power”. Este în legătură cu mișcările de extremă dreapta din Europa și SUA, pozează într-o apărătoare a „valorilor tradiționale” (pe care ea însăși nu le respectă acasă), instigă la intoleranță și violență, încurajează mișcările împotriva minorităților sexuale, dar și de alte feluri. În Africa duce o intensă campanie de prozelitism care merge, de asemenea, mână-n mână cu intervenția „hard power” a Guvernului Rusiei. În timp ce Putin duce în Africa mercenarii Wagner, armament, consilieri, corupe politicieni și instituții, biserica lui Kiril trimite misionari care îi încurajează pe oameni să treacă la ortodoxia rusă.
Mai jos, ampla analiză a Bisericii Ortodoxe Ruse și a acțiunii capului său, patriarhul Kiril, realizată de istoricul britanic Chris Owen.
1/ What do two yachts, a $30,000 watch and the Tsar’s former residence have in common? They’re all assets of Patriarch Kirill of the Russian Orthodox Church. A 🧵 on how the church’s role in the Ukraine war is tied up with its finances and role as an instrument of ‘soft power’. pic.twitter.com/C6brueUAGv
„BOR și-a folosit influența în străinătate pentru a ajuta interesele rusești. Ea s-a opus aspirațiilor Moldovei de a adera la UE pe motiv că aceasta ar necesita toleranță față de homosexualitate“
Ce au în comun două iahturi, un ceas de 30.000 de dolari și fosta reședință a țarului? Toate sunt bunuri ale Patriarhului Kiril al Bisericii Ortodoxe Ruse (BOR). O poveste despre modul în care rolul bisericii în războiul din Ucraina este legat de finanțele sale și de rolul său ca instrument de „soft power”.
Biserica Ortodoxă Rusă s-a confruntat în ultimii 30 de ani cu numeroase scandaluri legate de afacerile sale financiare. Dar povestea începe cu adevărat cu cei 40.000 de preoți și decani ai Rusiei, dintre care majoritatea lucrează în mii de orașe și sate mici din întreaga țară.
A fi preot nu este o cale spre bogăție în Rusia. În Moscova, preoții sunt plătiți cu aproximativ 450-650 de dolari lunar. În regiunile rurale, este posibil ca aceștia să primească doar salariul minim (aproximativ 200 de dolari lunar) sau mai puțin. Acest lucru nu este nici pe departe suficient pentru a menține o biserică în funcțiune sau pentru a plăti cheltuielile de bază ale gospodăriei.
Așadar, cum reușesc preoții să se descurce? Solicitând donații pentru orice fel de ritual – spunând rugăciuni, sfințind mașini și apartamente noi, botezuri, vânzând lumânări. Unii preoți câștigă bani și prin mijloace laice, cum ar fi agricultura, cofetăria, conducerea de taxiuri și așa mai departe.
O parte din valoarea donațiilor este reținută de preot pentru a-i permite să supraviețuiască și să își întrețină biserica, dar restul (se pare că până la 50%) merge „sus”, la decanul local – superiorul direct al preotului – și la eparhie, care la rândul său trimite până la 15% la Moscova.
Așadar, cheia pentru a fi un preot de succes din BOR este găsirea unui donator bogat, cum ar fi un om de afaceri local sau un oligarh. Preoții din mediul rural au adesea doar o populație mică și săracă de la care să solicite donații. Astfel, bisericile proliferează în orașe și stagnează în sate.
Cu toate acestea, biserica este foarte secretoasă în ceea ce privește finanțele sale. Conturile sale nu sunt publicate și se pare că nu dezvăluie donațiile nici măcar Guvernului: „Când dai cuiva aflat în nevoie, nu lăsa ca mâna ta stângă să știe ce face mâna ta dreaptă” (Matei 6:3).
Acest lucru înseamnă că operațiunile BOR sunt strâns legate de producătorii de bogăție, într-o țară clasată pe locul 136 în topul celor mai corupte din lume (din 180). Acest lucru ne aduce înapoi la faimosul ceas de mână Breguet al lui Kiril, la iahturi și la reședințe.
Ceasul de 30.000 de dolari, donat de un binefăcător anonim, a stârnit controverse după o încercare stângace de a-l îndepărta dintr-o fotografie – a fost îndepărtat cu ajutorul airbrush-ului, dar editorul foto a uitat să înlăture reflexia acestuia în blatul lustruit al unei mese. Mai mulți clerici importanți din BOR au avut scandaluri similare. (POZĂ)
Un alt binefăcător, compania petrolieră rusă Lukoil, a donat iahtul Pallada, în valoare de 4-6 milioane de dolari, pentru uzul lui Kiril. De asemenea, se pare că acesta ar avea propriul iaht de lux personal, Azimuth, în Marea Mediterană, în valoare de aproximativ 700.000 de euro – posibil donat tot de un binefăcător.
Oameni de afaceri i-au oferit lui Kiril transport aerian gratuit, cum ar fi utilizarea unui avion Gulfstream G450 de 43 de milioane de dolari pentru a călători în Rusia. De asemenea, statul rus l-a transportat pe Kiril la destinații atât de îndepărtate precum Antarctica la bordul unui avion guvernamental Il-96-300.
Federovski Godorok, proprietate de stat, un complex rezidențial masiv construit pentru țarul Nicolae al II-lea în apropiere de Sankt Petersburg, este în prezent în curs de renovare pe cheltuială publică – costând în total aproximativ 47 de milioane de dolari – pentru a fi folosit ca reședință oficială a patriarhului.
Kiril și rudele sale ar deține, de asemenea, mai multe apartamente și proprietăți în jurul Moscovei și Sankt Petersburg, pe care publicația Project le-a evaluat la aproximativ 316 milioane de ruble (sau aproximativ 5 milioane de dolari). Nu este clar de unde au provenit banii pentru acestea.
Începând din 2010, Guvernul rus a „restituit” mii de proprietăți de stat către BOR, deși multe dintre acestea, precum Federovski Godorok, nu au fost niciodată proprietatea bisericii. Proprietarii privați de terenuri au construit și deținut multe lăcașuri de cult în perioada țaristă.
Aceste relații au făcut ca BOR să fie puternic dependentă de oligarhi și de stat, iar aceasta este o legătură care merge în ambele sensuri. Dar biserica este ea însăși o afacere mare, datorită în parte activității actualului patriarh, Kiril.
În 1989, Kiril – în timp ce slujea ca episcop mitropolit de Smolensk și Kaliningrad – a condus Departamentul pentru Relații Externe ale Bisericii (DECR) al BOR, responsabil de relațiile bisericii cu străinătatea. Kiril avea deja o experiență îndelungată în acest domeniu, în calitate de reprezentant al bisericii.
Este aproape sigur că DECR avea legături strânse cu regimul sovietic. Kiril însuși ar fi fost un agent KGB cu numele de cod MIHAILOV, conform dosarelor KGB. Dar prăbușirea URSS în 1991 a dus la asumarea de către DECR a unor noi roluri comerciale.
Statul rus post-comunist a acordat BOR privilegii ca „ajutor umanitar”. Din 1994 până în 1997, BOR a fost autorizată să importe tutun fără taxe vamale. Biserica a importat 8 miliarde de țigări pe care le-a vândut la prețuri sub cele ale pieței, devenind astfel unul dintre cei mai mari furnizori ai Rusiei.
Expunerea acestui aranjament a dus la un scandal major, în care Kiril a fost poreclit „Mitropolitul tutunului” pentru rolul său în gestionarea acestuia. Aranjamentul de import a fost reziliat de către patriarhul de atunci, Alexei al II-lea, când a devenit prea controversat pentru a fi confortabil.
BOR a fost, de asemenea, autorizată să importe și să vândă vin. Mănăstirea Nikolo-Ugreșki, care este subordonată direct patriarhatului, a câștigat 350 de milioane de dolari din vânzarea de alcool numai în 1995. De asemenea, se pare că biserica avea afaceri în petrol, pietre prețioase și în vânzarea de apă îmbuteliată.
Mănăstirea Nikolo-Ugreșki a câștigat din exportul de vin, într-un singur an, 350 de milioane de dolari. Respectiva mănăstire e subordonată direct patriarhului
Una dintre cele mai mari surse de bani ale bisericii este fabrica sa Sofrino. Aceasta produce și vinde articole ecleziastice precum veșminte, mobilier, icoane și lumânări preoților și credincioșilor din întreaga Rusie – cerând prețuri mari pentru produsele sale.
Potrivit rapoartelor din presa rusă, veniturile bisericii au ajuns, numai în 2014, la 5,6 miliarde de ruble (aproximativ 150 de milioane de dolari la momentul respectiv). Veniturile sale nu sunt impozitate. De asemenea, statul a oferit 14 miliarde de ruble ca finanțare pentru BOR între 2012 și 2015.
Rapoartele mass-media susțin că Kiril a devenit extrem de bogat în timpul mandatului său. Forbes a estimat averea sa la 4 miliarde de dolari, iar Novaia Gazeta a sugerat o avere cuprinsă între 4 și 8 miliarde de dolari în 2019. Oricum ar fi, Kiril s-ar califica drept unul dintre cei mai bogați oameni din Rusia.
BOR sub conducerea lui Kiril și-a folosit bogăția și influența în mod strategic pentru a stimula „soft power” a Rusiei pe plan internațional, inclusiv prin poziționarea sa ca viitor lider al Ortodoxiei mondiale și prin încercarea de a înlocui Biserica de la Constantinopol în acest rol tradițional.
Aceasta este în mare măsură inițiativa personală a lui Kiril. În calitate de mitropolit de Smolensk, el a spus că BOR ar trebui să ocupe primul loc în rândul patriarhatelor ortodoxe. „Noi suntem moștenitorii de drept ai Bizanțului”, a spus Kiril. Acest lucru ar da Rusiei o influență uriașă asupra credincioșilor ortodocși.
BOR și-a folosit influența în străinătate pentru a ajuta interesele rusești. Ea s-a opus aspirațiilor Moldovei de a adera la UE pe motiv că aceasta ar necesita toleranță față de homosexualitate. Filiala moldovenească a bisericii a organizat proteste publice anti-LGBT.
În Muntenegru, BOR a jucat un rol major în încercarea de a submina eforturile țării de a se desprinde de Serbia. Biserica Ortodoxă Sârbă pro-rusă se opune cu tărie integrării Muntenegrului în NATO și UE, iar Rusia a sponsorizat o tentativă de lovitură de stat în această țară în 2016.
Biserica Ortodoxa Sârbă, aflată în strânse legături cu cea rusească, s-a opus din răsputeri aderării Muntenegrului la UE și NATO, iar acum luptă împotriva apropierii Serbiei de structurile europene. Preoțimea organizează inclusiv marșuri și mitinguri de protest
De asemenea, BOR este un canal vital pentru comunicarea Rusiei cu Iranul, cu care a co-organizat un dialog islam-ortodoxie care se întâlnește alternativ la Moscova și Teheran la fiecare câțiva ani. Rusia are cea mai mare populație musulmană din Europa, deci se află într-o poziție unică.
În Africa, BOR a demarat un program ambițios de construire de școli și facilități medicale. Aceasta oferă ajutor material, alături de ajutorul militar oferit de statul rus. Aceasta încurajează membrii altor confesiuni să își schimbe apartenența la ortodoxie.
BOR a influențat, de asemenea, extrema dreaptă americană și europeană. Aceasta sprijină organizații precum Congresul Mondial al Familiilor pentru a coordona opoziția față de căsătoriile între persoane de același sex și toleranța față de homosexualitate. BOR promovează Rusia ca fiind un apărător al „valorilor tradiționale”.
Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!
Mitropolitul Ilarion, șeful Departamentului Externe al Bisericii Ortodoxe Ruse și adjunctul patriarhului Kiril, a fost înlăturat din funcție, la ordinul lui Putin. Intelectual rafinat, poliglot, teolog și compozitor, profesor universitar, mitropolitul Ilarion era considerat succesorul actualului patriarh. Acum, acesta a fost tras pe linie moartă, departe de lumina reflectoarelor.
Spre deosebire de obediența totală și ostentativă a patriarhului Kiril față de Putin și crimele sale, atitudinea mitropolitului Ilarion a fost vădit diferită. În ianuarie 2022, în ajunul războiului, numărul 2 în Biserica Ortodoxă Rusă își expunea opinia față de război, cu referire la conflictele pe care Rusia le-a purtat în timp:
„Să ne amintim cu ce costuri a câștigat Rusia acele războaie. Prețul a fost de milioane de vieți. Să ne amintim entuziasmul cu care Rusia a intrat în el, ce sentimente patriotice au însoțit intrarea Imperiului Rus în acest război. Ar fi putut cineva atunci să-și imagineze că în trei ani Rusia se va prăbuși? Din toate aceste motive, sunt profund convins că un război nu este o metodă de rezolvare a problemelor politice acumulate”
Mitropolitul Ilarion, fostul șef al Departamentului Externe al Bisericii Ortodoxe Ruse. Sursa foto: www.bing.com
De la începutul războiului în Ucraina, mitropolitul Ilarion nu a condamnat ferm invazia și crimele lui Putin, dar nici nu le-a susținut. În forul său interior, mitropolitul Ilarion a pictat în culori potrivite unui creștin violul, crima și genocidul.
Doar frica, inerentă firii umane, poate, l-a redus pe mitropolitul Ilarion la liniștea unui câmp cu flori. Lipsa de reacție i-a adus suspendarea din postul de profesor la Universitatea din Fribourg, Elveția, în luna martie.
Tăcerea i-a cauzat mitropolitului Ilarion căderea. Pe de o parte, că nu a condamnat războiul lui Putin, pe de alta, că nu l-a susținut. Vestul și Estul s-au ciocnit în destinul său. Adevărul și minciuna. Viața și moartea. Fiecare parte vede în tăcerea sa altceva, antagonic și trădător. Adevărul ni-l va spune chiar Ilarion, când pericolul de a fi otrăvit sau aruncat de la fereastră va fi doar amintirea unei epoci tiranice.
Asistăm la trista priveliște a decapitării unui ierarh valoros, ce reprezenta cu cinste ortodoxia în lume. Figură deosebit de importantă în Biserica Ortodoxă Rusă, dar și pe scena internațională a comuniunii interconfesionale creștine, mitropolitul Ilarion este el însuși victima tăcută a unui regim tiranic, care strivește pe oricine îndrăznește să gândească altfel decât linia ideologică trasată de criminalul de la Kremlin.
Mitropolitul Ilarion, la întâlnirea dintre patriarhul Chiril, al Bisericii Ortodoxe Ruse, și patriarhul Teofil, al Bisericii Ortodoxe a Ierusalimului. Sursa foto: www.bing.com
Când în Biserica lui Hristos un dictator KGB-ist ajunge să schimbe mitropoliți după bunul plac, Biserica e o anexă a statului, prizonieră celui care a prins-o în mreje și miraje. Și totuși, Dumnezeu nu poate fi batjocorit până la capăt. Asta n-au înțeles tiranii lumii și cei care le fac jocul. Biserica nu e de vânzare. E a lui Hristos, care a murit și înviat pentru ea. Putin și ai lui vor afla că nu pot ascunde sau înăbuși Adevărul, Calea și Viața. Toți cei care au încercat au pierit.
Locotenent-colonelul Azatbek Omurbekov, comandantul Brigăzii Motorizate 64 de pușcași a armatei ruse care a organizat masacrul și violurile în masă din localitatea ucraineană Bucea, este un individ care se prezintă „dreptcredincios cu frică de Dumnezeu” și care recent a fost binecuvântat de Biserica Ortodoxă Rusă, scrie Daily Mail. Ofițerul „s-a distins” și în urmă cu 8 ani, în Donbass, când Rusia a invadat prima oară Ucraina, la momentul respectiv primind o decorație din partea ministrului adjunct al Apărării.
Cu doar câteva săptămâni înaintea invaziei rusești în Ucraina și a masacrului de la Bucea, unde sute de oameni au fost împușcați de ruși pe străzi, iar femeile au fost violate în grup, omul care a fost la comanda acestor atrocități era îmbrățișat și binecuvântat de Biserica Ortodoxă Rusă.
Acum, locotenent-colonelul Omurbekov este supranumit “Măcelarul din Bucea”, acuzat de crime de război și e vizat într-un eventual proces de tip “Nurnberg”, în care să fie judecați marii criminali ruși.
Azatbek Omurbekov în noiembrie 2021, înainte să plece în Ucraina, unde a coordonat un masacru îngrozitor în Bucea
Veteran al războaielor de agresiune duse de Putin, „Măcelarul din Bucea” ar avea, potrivit informațiilor obținute până acum despre el, aproximativ 40 de ani. Omurbekov a primit o medalie pentru „servicii excepționale“ în 2014 de la Dmitri Bulgakov, adjunctul ministrului rus al Apărării, după invadarea Crimeei și a regiunii Donbass.
InformNapalm, o organizație ucraineană de voluntariat care monitorizează activitățile armatei ruse și ale serviciilor speciale, a reușit să obțină atât informații, cât și fotografii cu Omurbekov. În unele din acestea, ofițerul este înfățișat alături de preotul ortodox care l-a binecuvântat în luna noiembrie a anului trecut, înainte de a fi trimis în Ucraina.
Vorbind după slujba condusă de episcopul de Habarovsk, comandantul Omurbekov – a cărui unitate provine dintr-un oraș de lângă Habarovsk, în Orientul Îndepărtat al Rusiei – a declarat: „Istoria arată că luptăm în cea mai mare parte a bătăliilor noastre cu sufletele noastre. Armele nu sunt cel mai important lucru“.
Apoi a mers în Ucraina, unde a făcut prăpădul care a îngrozit întreaga lume. Intervievat de corespondentul ABC News, un localnic pe nume Mikola a relatat cum soldații ruși „au ucis toți bărbații sub 50 de ani”, lui personal „dându-i 20 de minute pentru a-și îngropa prietenii”. Reporterul a descris cele văzute și aflate: „Rușii au cerut documentele fiecărei persoane când au ajuns acolo. Dacă exista orice lucru din actele tale care să îi facă să creadă că ești o amenințare, erai mort. I-au pus pe bărbați să se dezbrace, căutând tatuaje. Poate tatuaje militare. (…) Întregul oraș este o scenă a crimei”.
Exact cum s-a întâmplat și până acum, Kremlinul a negat, în mod previzibil, toate acuzațiile și a afirmat că imaginile cu civilii morți sunt „un fals grosolan“ pus în scenă chiar de ucraineni.
Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!