Etichetă: Biserica Catolica

  • Nu vă căsătorim, dar vă iubim – Ziariștii

    Biserica refuză căsătoria cuplurilor LGBTQ nu din ură sau lipsă a iubirii, ci din considerente teologice. Asta nu exclude iubirea, dimpotrivă, ea este constanta vieții creștine, necondiționat.

    Papa Francisc acceptă parteneriatul civil pentru cuplurile de același sex. Nu Biserica Catolică, ci Francisc omul. Niciun preot catolic nu va fi obligat să oficieze Cununie sau Euharistie persoanelor homosexuale. Exclus. Biserica rămâne inexorabil fidelă familiei, ca uniune exclusiv între bărbat și femeie. (Facere 1:27)

    Parteneriatul civil nu are implicații ecleziastice, de aceea i se spune „civil”. Papa Francisc are curajul sincerității. El dorește ca legea civilă să ofere protecție elementară cuplurilor de același sex, care acum sunt total vulnerabile în viața laică. De ce face asta? Pentru că îi pasă.

    Pontiful dă de înțeles că Biserica refuză căsătoria cuplurilor LGBTQ nu din ură sau lipsă a iubirii, ci din considerente teologice. Asta nu exclude iubirea, dimpotrivă, ea este constanta vieții creștine, necondiționat. Dincolo de orice, homosexualii rămân „copiii lui Dumnezeu”, care i-a creat oameni. Mulți dintre aceștia sunt botezați creștini. Așadar, dacă Biserica nu poate căsători aceste cupluri, le poate, totuși, iubi.

    „Nimeni nu trebuie să fie alungat sau să sufere din această cauză.”, a spus Papa Francisc. Nu urâm păcătosul, ci păcatul. Chiar dacă Biserica nu poate considera „familie” cuplurile de același sex, acești oameni trebuie păstrați și prețuiți pentru ce sunt intrinsec: chipul lui Dumnezeu, ce nu dispare niciodată definitiv. Cu alte cuvinte, Papa spune comunității LGBTQ: Nu vă putem căsători, dar vă putem iubi.

    E cel mai firesc mesaj pe care un Papă l-a transmis până acum celor care, de secole, sunt marginalizați și stigmatizați. Gestul Papei Francisc pare smintitor. Totuși, după oarecare reflecţie, atitudinea papală e normală, ca una ce aduce iubirea ca unică reconciliere.

    Paul Palencsar, teolog şi jurnalist

  • Uciderea asistată, legiferată în Spania. Confruntare între Biserica Catolică și Partidul Socialist

    Partidul Socialist Spaniol, aflat la guvernare, a depus un proiect de lege în ce privește eutanasierea. Decizia a stârnit aprige controverse în parlament, unde reprezentanții Partidului Popular se opun legiferării morții asistate. De asemnea, Biserica Catolică nu e de acord cu o asemenea lege, reprezentanții acesteia fiind extrem de influenți în societatea spaniolă.

    Eutanasierea implică prezenţa unui medic care să îşi asume un rol activ în oprirea vieţii unui pacient, în timp ce sinuciderea asistată implică furnizarea de către medic a unei substanţe letale pe care pacientul şi-o administrează singur.

    Potrivit legislaţiei actuale, ajutarea unei persoane să îşi pună capăt vieţii este pedepsită cu închisoare de până la zece ani, dar 84% dintre spanioli sunt pentru dezincriminare, potrivit unui sondaj de opinie efectuat în 2018, anunță News.ro.

    VIDEO. Reportaj CBC News, Canada, despre un caz de sinucidere asistată.

    După ce două tentative anterioare de a schimba legea au eşuat din cauza lipsei sprijinului şi a încheierii premature a mandatului legislativului anterior, guvernul are acum o majoritate garantată, datorită sprijinului din partea formaţiunii de centru-dreapta Ciudadanos şi mai multor partide mici.

    ”Vorbim despre boli debilitante incurabile, fără soluţie, şi care pot provoca o mare suferinţă”, a declarat marţi purtătorul de cuvânt al guvernului, Maria Jesus Montero, adăugând că medicii care obiectează faţă de această practică vor avea dreptul să refuze să o aplice.

    Biserica Catolică, care în mod istoric este un reper pentru opinia publică din Spania, consideră că eutanasierea este greşită din punct de vedere moral, iar principalul partid de opoziţie conservator, Partidul Popular, şi partidul de extremă-dreapta Vox vor la rândul lor ca procedura să fie în continuare ilegală. Mai multe state din lume au legalizat eutanasia, printre care Canada, Belgia și Olanda.

    Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

  • Și-a mărturisit Dragnea toate păcatele? Un preot catolic l-a vizitat la Rahova

    Un reprezentant al Bisericii Catolice i-a făcut o vizită lui Liviu Dragnea, aflat în penitenciarul Rahova. Monseniorul Miguel Maury Buendia, Decan al Corpului Diplomatic, Excelența sa Nunțiul Apostolic în România l-a vizitat pe deținut.

    Nu se știe dacă vizita a fost făcută din inițiativa bisericii sau la cererea lui Liviu Dragnea. Reprezentantul Bisericii Catolice i-a lăsat fostului lider al PSD niște mătănii binecuvântate, conform unor surse anonime citate de Antena 3.

    Liviu Dragnea, fost președinte al PSD și al Camerei Deputaților din România, a fost condamnat la 2 ani și jumătate de închisoare pentru deturnare de fonduri publice. El este recidivist. Într-un alt proces de corupție a fost condamnat pentru furt de voturi în cazul referendumului pentru demiterea președintelui din 2012.

    Liviu Dragnea este unul dintre cei mai corupți politicieni din istoria post-decembristă a României. El a încercat prin presiune politică să modifice legislația penală pentru a scăpa de rigorile legii.

    Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

    CITIȚI ȘI:

    * Becali anunță că fuge din România de frica procurorilor! A cerut cetățenie grecească

    * VIDEO. 7 crize ce vor afecta omenirea în 2020 prezentate de Papa Francisc în mesajul de Crăciun

    * A fost arestat de Ceaușescu, a murit – ca și Ceaușescu – în ziua de Crăciun! Destinul unui ziarist disident

    * VIDEO. De Crăciun, la mormântul lui Ceaușescu, nebunii au strigat: „Cumpănașu președinte!”