Etichetă: BioNTech

  • Războiul vaccinurilor: Franța întârzie cumpărarea de către UE a 1,8 miliarde de doze Pfizer. Suspiciuni că vrea să favorizeze Sanofi

    Presa germană semnalează vineri că Franța întârzie deliberat o comandă de 1,8 miliarde de noi doze de vaccin Pfizer pe care Uniunea Europeană vrea să o lanseze pentru următorii doi ani. În spatele tergiversărilor stă interesul Parisului de a favoriza propriile companii producătoare de vaccinuri. Gigantul Sanofi a suferit deja un eșec de proporții în cursa pentru producerea serului anti-Covid.

    Diplomați europeni citați de ziarul Die Welt și preluați de Reuters spun că francezii nu și-au făcut publice explicit motivele tragerii de timp, dar că ar putea fi vorba despre companiile din această țară care caută să obțină și ele o cotă-parte din piață.

    Sanofi s-a lansat, la fel ca și celelalte mari companii farmaceutice, în căutarea vaccinului anti-Covid, dar a suferit un eșec usturător. Germanii de la BioNTech au descoperit unul eficient cu tehnologia nou ARNm și îl produc în asociere cu Pfizer, în timp ce americanii de la Moderna au venit, simultan cu BioNTech, cu o soluție asemănătoare. Și cercetătorii britanici de la Oxford au găsit un vaccin eficient, bazat pe tehnologia clasică, asociindu-se cu AstraZeneca.

    Acest din urmă vaccin a fost, de asemenea, discreditat prin popularizarea excesivă a câtorva zeci de cazuri de reacții adverse apărute după administrarea a zeci de milioane de doze.

    Sanofi a eșuat usturător în cursa pentru descoperirea vaccinului anti-Covid. Acum face noi încercări și speră să poată pune unul pe piață până la sfârșitul acestui an

    Între timp, au mai apărut și alte vaccinuri – cel de la Johnson&Johnson, precum și cele rusești și chinezești, acestea fiind însă sub semnul întrebării în privința siguranței și a eficienței.

    În acest timp, GlaxoSmithKline și Sanofi, asociate în producerea unui vaccin, au eșuat anul trecut, iar în februarie au anunțat că lansează un nou studiu clinic. Cele două companii speră să ajungă la etapa finală a testărilor în această vară, iar producția să înceapă la sfârșitul lui 2021.

    Acesta este contextul în care Franța încearcă acum să blocheze achiziționarea de către UE a încă 1,8 miliarde de doze Pfizer. Eșecul acestei comenzi ar crea piață pentru un așteptatul vaccin de la o companie franceză.

    Die Welt scrie că, într-o reuniune la care s-a dezbătut noua comandă de vaccinuri, emisarii francezi au adresat întrebări tehnice și au cerut noi clarificări, întârziind luarea deciziei finale.

    Marja de timp pe care o are UE este foarte restrânsă. Cererea de vaccinuri este enormă pe plan mondial. Toate țările presează pentru noi doze, iar guvernele UE sunt îngrijorate că ar putea rămâne fără vaccinuri. Oficialii UE arată cu degetul spre Paris: “Dacă s-ar întâmpla asta, ar fi un dezastru pentru care Franța va fi responsabilă!”.

    Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

    CITIȚI ȘI:

    * Soția lui Nelu Ploieșteanu să nu-i mai acuze pe medici, ci să se acuze pe ea însăși, pentru că nu l-a vaccinat! În schimb, l-a lăsat să cânte prin restaurante, condamnându-l la moarte

    * Uciderea mișelească a celui mai mare urs din România. Beneficiar: un prinț austriac, după „o partidă de braconaj”. Aprobarea era pentru o ursoaică

    * Pușcăriașul Adrian Severin îi scrie lui Putin, „turnându-i” pe conducătorii României, care „execută obedient ordine venite de la rivalii Rusiei”

    * 10 minciuni șocante ale lui Gigi Becali în ziua a doua de Paște. A fost prins circulând cu 106 km/oră în localitate, pe un drum național, dar susține că rula regulamentar „pe autobandă”!

    * Două surori de 6 și 10 au fost violate de familia asistentei maternale. Fetele și fratele lor erau torturați cu urzici în chiloți

    * „M-am cutremurat auzindu-i că vaccinul cel mai bun este Sfânta Împărtășanie”. ÎPS Teodosie, ridiculizat de la vârful Bisericii

    * CTP l-a „dat în primire” pe șeful SIE, în direct, la TV. Ce minunății franțuzești conținea cutia-cadou trimisă jurnalistului

    * FOTO-VIDEO: 7 poze cu agentul GRU expulzat pentru că încerca să racoleze oficiali români

    * Divorțul deceniului: Bill Gates se desparte de Melinda, după 27 de ani! Își împart o avere de 146 de miliarde de dolari

    * Clujul mai dă o lecție Bucureștiului: din această vară va găzdui un turneu de tenis feminin din circuitul mondial

  • Vaccinul Pfizer este eficient și împotriva variantei indiene a Covid, care e mai rezistentă și mai contagioasă. Anunțul a fost făcut chiar de inventatorul serului

    Vaccinul inventat de BioNTech și produs de Pfizer este sigur și eficient inclusiv împotriva tulpinii indiene a Sars-CoV-2, a anunțat cercetătorul Ugur Sahin, cofondatorul BioNTech și inventatorul produsului, citat de Financial Times. Concluziile au fost trase după teste făcute în laborator.

    Mutațiile suferite de virus, care a devenit mai contagios și mai rezistent în varianta sa indiană, au îngrijorat lumea medicală. Însă analizele arată că vaccinul Pfizer îi vine de hac și așa.

    Ugur Sahin spune că a fost preocupat de problemă și a inițiat cercetări: “Încă testăm varianta indiană, dar varianta indiană are mutații pentru care am testat deja și pentru care vaccinul nostru funcționează, așa că sunt încrezător. Vaccinul este făcut inteligent și sunt convins că va rezista acestei mutații. Dacă trebuie să îl facem mai bun, o vom face, așa că nu sunt îngrijorat“.

    Au apărut, în ultimele luni, mai multe mutații ale virusului inițial cunoscut ca virusul Wuhan. S-au răspândit varianta britanică, braziliană, sud-africană și, acum, indiană, care a apărut deja în Europa (inclusiv în România), fiind considerată mai agresivă și mai rezistentă la tratament.

    India s-a prăbușit într-o catastrofă umanitară îngrozitoare, ajungând la cifre-record de infectare în fiecare zi. Se raportează 375.000 de noi cazuri la fiecare 24 de ore, dar medicii spun că acesta este doar vârful aisbergului, iar numărul cazurilor este, probabil, de 10 ori mai mare.

    Aglomerația, lipsa de igienă și de educație a populației, inconștiența politicienilor care au organizat în plină pandemie mitinguri cu mii și zeci de mii de oameni și ceremoniile religioase care au adus la un loc milioane de persoane au făcut ca virusul să se răspândească masiv. Sistemul medical a colapsat, iar oamenii mor în case și pe străzi, fără să aibă șansa de a ajunge la oxigen. S-a ajuns la o piață neagră a tuburilor de oxigen, care sunt stocate de cei cu posibilități, fiind lipsiți astfel alți oameni de o șansă la viață.

    Organizația Mondială a Sănătății a anunțat că varianta B.1617 a Covid, adică tulpina indiană, a fost deja confirmată în cel puțin alte 17 țări.

    Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

    CITIȚI ȘI:

    * Revolta unui medic, după coșmarul din India: „Mai are tupeu Adina Alberts să spună ceva despre Covid, India, ivermectină, tratamente inventate? Se ia în continuare de vaccinuri?”

    * VIDEO. Teolog fanatic, anarhist: „Ne-au terfelit sfinții, ni L-au terfelit pe Hristos! Ordinarul ăla de vaccin nu mă interesează!”

    * România sparge celula GRU de la Ambasada Rusiei! Adjunctul atașatului militar, expulzat pentru spionaj și declarat persona non grata

    * „Cervele” rusofile s-au ales cu dosar penal pentru „lovire sau alte violențe”! Anarhistele PSD-isto-AUR-iste riscă pușcăria

    * Cîțu și Barna intervin la Primăria Capitalei. Îi cheamă la mediere pe Nicușor Dan + reprezentanții PNL și USR-PLUS. „Trebuie să avem un buget rapid”

    * Dragnea rămâne la închisoare pentru că se consideră „deținut politic”. Judecătorii au constatat că infractorul PSD nu dă dovezi de îndreptare

    * Alexe și Chirica, încolțiți de DNA și DIICOT: puși sub acuzare pentru corupție, cu restricții judiciare

    * Iată Mafia din Sănătate! În 10 ani, 7 mari infractori, susținuți de PSD sau PDL, au primit 25 de ani de pușcărie

    * Adrian Năstase, Petre Roman, Gabriel Oprea, Gheorghe Funar – printre foștii parlamentari care își vor pensiile speciale înapoi! Numărul celor care dau în judecată statul, ca să-și recupereze privilegiul, este de ordinul sutelor

    * Reglare de conturi între „locotenenții” lui Ion Iliescu: Mironov îl alungă pe Gelu Voican Voiculescu de la șefia Institutului Revoluției!

  • Cîțu: Sfârșitul pandemiei în România ar putea fi în septembrie. Vom imuniza 10,4 milioane de oameni

    Premierul Florin Cîțu are ca obiectiv încheierea oficială a pandemiei în România până în septembrie, când Guvernul își propune să atingă cifra de 10,4 milioane de oameni imunizați.

    România a contractat deja peste 20,8 milioane de doze de vaccin de la BioNTech/Pfizer și alte 3,4 milioane de la Moderna, a anunțat primul ministru. Cîțu estimează că vaccinarea din prima etapă, a personalului medical, merge bine și dă asigurări că se va rezolva și problema finanțării.

    Ar mai fi de așteptat încă 8 luni, dar ce-a fost mai greu sperăm că a trecut. În câteva luni va veni primăvara și, așa cum dau asigurări medicii, agresivitatea virusului se va reduce, la fel ca a tuturor virusurilor care provoacă afecțiuni respiratorii.

    Peste vară, România va putea accelera vaccinarea, crede Cîțu: „În septembrie, obiectivul meu este de a avea 10,4 milioane de persoane vaccinate, ceea ce înseamnă aproape 70% din ceea ce ne-am dorit, și să putem să scăpăm de pandemie”.

    România și-a asigurat, prin intermediul UE, peste 20 de milioane de doze de vaccin BioNTech/Pfizer și peste 3,4 milioane de la Moderna

    În urmă cu o zi, acesta scrisese pe contul său de Facebook: „Asigurăm dozele de vaccin necesare pentru imunizarea cât mai multor cetățeni care vor să se protejeze astfel de COVID-19.

    Am aprobat astăzi transmiterea către Comisia Europeană a solicitării ca România să beneficieze de încă opt milioane de doze de vaccin BioNTech / Pfizer din cele 200 de milioane negociate suplimentar la nivel european.

    Este vorba, mai exact, de solicitarea a încă 8.055.394 de doze de vaccin, care se vor adăuga celor 12.780.080 milioane de doze produse de BioNTech /Pfizer și contractate deja de România. Altfel spus, doze vitale care vor asigura imunizarea a 10.417.737 de persoane, care se pot întoarce la o viață normală.

    În plus față de vaccinurile BioNTech /Pfizer, mai avem cele 3.408.215 de doze produse de Moderna și contractate deja de România.

    Fiecare persoană vaccinată înseamnă mai multe vieți salvate și un pas în plus câștigat împotriva COVID-19“.

    Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

  • Vaccinul AstraZeneca, aprobat în Marea Britanie. Diferențele între cele 4 vaccinuri anti-Covid: BioNTech/Pfizer și Moderna produse cu tehnologie nouă, AstraZeneca și Sputnik V – cu cea clasică

    Vaccinul AstraZeneca, aprobat în Marea Britanie. Diferențele între cele 4 vaccinuri anti-Covid: BioNTech/Pfizer și Moderna produse cu tehnologie nouă, AstraZeneca și Sputnik V – cu cea clasică

    Omenirea are oficial, în acest moment, 4 vaccinuri diferite anti-Covid, după ce Marea Britanie a aprobat marți, 29 decembrie 2020, produsul dezvoltat de AstraZeneca și Universitatea Oxford. Informația este foarte importantă pentru că aceste 4 vaccinuri sunt produse cu două tehnologii total diferite: cea clasică, existentă de peste 100 de ani, și cea nouă.

    Diferențele sunt esențiale și ar trebui să le dea de gândit celor care, influențați de propaganda antivaccinistă, gândesc “la paușal”, fără să ia în seamă modul în care acționează vaccinurile.

    Vaccinurile AstraZeneca și Sputnik V – fabricate cu tehnologia clasică, presupun inactivarea virusului, introducerea sa în organism și declanșarea sistemului imunitar. Sunt mai ieftine, mai ușor de transportat și de păstrat

    Produsele scoase pe piață de suedezo-britanicii de la AstraZeneca și rușii care au fabricat Sputnik V au fost fabricate prin tehnologia clasică: virusul este slăbit sau inactivat, apoi este injectat în corp, care-l recunoaște ca pe un inamic și începe să producă anticorpi.

    Este o tehnologie ultracunoscută, care stă la baza tuturor vaccinurilor din ultima sută de ani. Așa s-au eradicat variola și poliomielita, așa se vaccinează toată lumea în fiecare toamnă împotriva gripei.

    Avantajele acestor vaccinuri: folosesc o tehnologie ultraverificată, care a trecut testul timpului, se pot depozita într-un frigider obișnuit și distribui prin intermediul medicilor de familie.

    Nu în ultimul rând – lucru extrem de important –, sunt mult mai ieftine decât cele făcute cu tehnologia nouă. Vaccinul de la AstraZeneca, pentru care Uniunea Europeană a contractat în avans 300 + 100 de milioane de doze, costă în jurul a 3-5 euro.

    Vaccinul Astra Zeneca și cel rusesc Sputnik V, se fac în două doze, la interval de 3 săptămâni. Imunitatea dezvoltată împotriva Covid este de peste 90% în ambele cazuri.

    Vaccinurile BioNTech/Pfizer și Moderna – fabricate mai repede cu tehnologie nouă, presupun injectarea în mușchi a unui fragment de cod genetic al virusului. Sunt mult mai scumpe, dificil de transportat și de păstrat

    Vaccinurile produse de BioNTech/Pfizer (Germania/Belgia) și Moderna (SUA) folosesc o tehnologie cu totul nouă, revoluționară – care folosește mRNA. Aceasta presupune, în esență, decuparea unui fragment de virus (acea parte cu “țepi” care se agață de celulele umane), modificarea sa și injectarea în mușchi. Celulele umane primesc o parte din codul genetic al virusului și sunt programate să producă acel fragment cu țepi. Sistemul imunitar se declanșează, atacă respectivele fragmente și le nimicește cu ajutorul anticorpilor produși.

    Avantajele, în cazul acestor vaccinuri, sunt că au fost produse mai repede (cu o lună înaintea celui de la AstraZeneca) și, în primă fază, a fost raportată o eficiență mai mare comparativ cu cel al suedezo-britanicilor. Inițial, vaccinul AstraZeneca avea eficiență de 70%, iar cele BioNTech/Pfizer și Moderna – peste 90%.

    Între timp, ambele avantaje par să se fi anulat. AstraZeneca a reușit să ridice eficiența propriului vaccin și, odată cu omologarea sa pe piața britanică, intră în competiție.

    Dezavantajele prezentate de vaccinurile făcute cu noua tehnologie par să fie mai multe: fiind abia introduce pe piață, n-au trecut încă testul timpului. Nu se știe dacă și ce efecte secundare vor avea pe termen lung. Trebuie transportate și păstrate la temperaturi mult mai joase decât cele fabricate prin tehnologia clasică. Vaccinul Moderna trebuie ținut la -20 de grade Celsius și doar 6 luni. Vaccinul BioNTech/Pfizer trebuie ținut la -60 de grade Celsius.

    Deloc în ultimul rând, produsele Moderna și BioNTech/Pfizer sunt, deocamdată, foarte scumpe. O doză costă circa 39 de euro. Cum la procesul de imunizare se folosesc două doze la interval de 3 săptămâni, costul vaccinării unui singur om se apropie de 80 de euro – enorm, comparativ cu costul vaccinării cu produsul AstraZeneca (10 euro).

    Totuși, pentru că lumea nu putea să mai aștepte și pentru că presiunea pandemiei este foarte mare, Occidentul a început deja vaccinarea cu produsele Moderna și BioNTech/Pfizer.

    E însă de așteptat ca, în următoarele luni, produsele AstraZeneca (în Occident) și Sputnik V (în Rusia și sateliții acesteia) să intre puternic pe piață și chiar să devină predominante, datorită prețului mult mai convenabil.

    Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

  • Comunicat important privind vaccinarea anti-Covid, după apariția a 4 cazuri de reacții adverse severe în Marea Britanie și SUA. Ce li se recomandă persoanelor alergice

    Apariția a 4 cazuri de reacții adverse severe la persoane vaccinate anti-Covid, două în Marea Britanie și două în SUA, a născut neliniște în rândurile publicului, motiv pentru care Comitetul Național de Coordonare a activităților privind vaccinarea împotriva Covid-19 din România a venit joi cu lămuriri. Acest comitet coordonează campania de vaccinare care urmează să înceapă și în România în 27 decembrie.

    Comunicatul subliniază că e vorba, până acum, de doar două persoane din zecile de mii vaccinate în Marea Britanie care au suferit reacții adverse severe. În ultimele 24 de ore au apărut însă știri și despre alte două persoane din Statele Unite.

    Se dau asigurări că, înainte de a primi avizul pentru folosință în UE, vaccinul BioNTech/Pfizer va fi foarte atent verificat de autoritățile medicale care aparțin de Comisia Europeană, iar ulterior va continua monitorizarea sa pe măsură ce este administrat.

    În comunicat se menționează că Agenția de Reglementare a Medicamentelor și Produselor Medicale din Marea Britanie recomandă persoanelor cu antecedente alergice să evite vaccinarea.

    Comunicate similare s-au emis și în Marea Britanie, SUA și Canada, unde campaniile de vaccinare au început deja de o săptămână și au fost imunizate deja zeci de mii de persoane.

    Comunicatul integral al Comitetului Național de Coordonare a activităților privind vaccinarea împotriva Covid-19 din România

    „Clarificare despre posibilele reacţii alergice raportate după administrarea vaccinului COVID-19 Pfizer/BioNTech

    Demararea campaniei de vaccinare a populației din Marea Britanie cu noul vaccin BioNTech-Pfizer împotriva SARS-CoV-2 a fost marcată de raportarea a două reacţii adverse de tip anafilactic, care au necesitat monitorizare medicală. Acest eveniment a stârnit un val de îngrijorare cu privire la posibilitatea apariției reacțiilor alergice, însă sunt necesare câteva clarificări.

    Food and Drug Administration (FDA) a formulat recomandări pentru administrarea vaccinului împotriva COVID-19. Experții consideră că vaccinul poate fi administrat în siguranță chiar și pacienților cu istoric de alergii dar ar trebui evitat în cazul celor care au avut în antecedente reacții alergice severe la substanțe ce intră în compoziția vaccinului[1]. Agenţia de Reglementare a Medicamentelor şi Produselor Medicale din Marea Britanie (MHRA) a recomandat însă ca persoanele cu antecedente alergice (fie ele alimentare sau medicamentoase) să evite vaccinarea[2]. Așadar, reacțiile anafilactice survin în contextul unui teren personal preexistent și sunt reacții adverse care, deși sunt cunoscute în cazul tuturor vaccinurilor, sunt rare și nu reprezintă un efect advers cu care să se confrunte majoritatea persoanelor care se vaccinează. Doar două persoane din zecile de mii cărora li s-a administrat  Vaccinul Pfizer-BioNTech în Marea Britanie au avut o astfel de reacție alergică.

    Orice medicament poate avea efecte adverse, însă cele mai multe dintre acestea nu sunt grave. Societatea Română de Alergologie şi Imunologie Clinică atrage, de asemenea, atenția că orice vaccin vine cu riscul unor posibile reacții alergice. Frecvenţa apariţiei lor este specificată în prospectul fiecărui produs şi derivă din datele obţinute în urma studiilor clinice. Pentru vaccinul Pfizer/BioNTech împotriva COVID-19, studiile de fază 3 care au inclus 44.000 de participanţi au arătat că riscul de a dezvolta reacţii alergice este de 0,63% în lotul persoanelor vaccinate versus 0,50% în lotul celor care au primit placebo.

    În prezent, acest vaccin se află în curs de evaluare în vederea autorizării de către Agenția Europeană a Medicamentelor. Astfel, vaccinul va fi utilizat în Uniunea Europeană doar după o atentă evaluare științifică care atestă faptul că acesta îndeplinește toate condițiile prevăzute în normele existente. Mai mult, orice produs autorizat este monitorizat permanent pentru a identifica orice efect advers observat și pentru a reacționa rapid în cazul apariției unor astfel de efecte neașteptate. Vaccinurile împotriva COVID-19 se află sub supravegherea unui număr foarte mare de autorități de reglementare, iar întregul proces este creat pentru a nu exista nicio posibilitate ca eventualele pericole să nu fie descoperite la timp.“

    Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

  • BioNTech caută soluții pentru ca vaccinul anti-Covid să poată fi ținut și la temperaturi normale: “În a doua jumătate a anului 2020 vom avea o formulă”

    Compania germană BioNTech, care a dezvoltat primul vaccin anti-Covid din lume, lucrează acum la îmbunătățirea acestuia astfel încât să poată fi ținut și transportat la temperature de 2-8 grade Celsius, la fel ca oricare altul, anunță Ugur Sahin, inventatorul serului.

    Într-un interviu acordat CNN, cercetătorul – care este și cofondator al companiei – afirmă că speră să rezolve problema până în a doua jumătate a anului 2021. În acest moment, vaccinul anti-Covid de la BioNTech, care are o eficiență demonstrată clinic de 95% și nu prezintă efecte adverse, trebuie depozitat și transportat la -75 de grade Celsius, ceea ce reprezintă o dificultate majoră în folosirea sa masivă.

    “Având în vedere faptul că dezvoltarea vaccinului a fost atât de rapidă, nu am reuşit să creăm condiţii mai stabile“

    Tocmai de aceea BioNTech, care este specializată pe descoperirea de vaccinuri și tratamente personalizate mai ales împotriva cancerului, a apelat la colaborarea cu gigantul farma Pfizer. Americanii au capacitățile de producție și mijloacele necesare pentru a putea stoca și transporta vaccinul la aceste temperaturi extrem de scăzute.

    Explicația pentru această situație este furnizată de Ugur Sahin în interviul pentru CNN: “Având în vedere faptul că dezvoltarea vaccinului a fost atât de rapidă, nu am reuşit să creăm condiţii mai stabile. Credem că în a doua jumătate a anului 2020 vom avea o formulă comparabilă cu orice alt vaccin“.

    În mod normal, dezvoltarea unui vaccin se face într-un an – un an și jumătate, în cel mai bun caz. Pandemia de Covid a generat însă un efort fără precedent în istoria omenirii, iar în cursă s-au aruncat nu doar cele mai bune companii farmaceutice din lume, dar și industriile unor state precum Rusia și China. S-au alocat pentru cercetări mai mulți bani decât oricând altădată.

    BioNTech e prima companie care a trecut linia de sosire a acestei curse, cerând omologarea vaccinului său la 11 luni după izbucnirea epidemiei în China și la 9 luni după începerea cercetărilor. Tocmai de aceea Ugur Sahin spune că formula vaccinului poate fi îmbunătățită pentru a-l stabiliza la o temperatură mai ridicată.

    Guvernele lumii caută soluții pentru a începe campania de vaccinare anti-Covid imediat

    Practic, termenul avansat de Sahin – toamna lui 2021 – corespunde exact evoluției normale pentru dezvoltarea unui vaccin: un an și jumătate de la începerea lucrului la el.

    Asta nu înseamnă că noul vaccin nu e sigur, ci doar că acum trebuie ținut la temperaturi extrem de scăzute. Fiind vorba de vaccinări în masă pentru populația întregului glob, provocarea e majoră. Farmaciile și clinicile obișnuite nu au nicăieri în lume, la ora aceasta, congelatoare unde vaccinul să poată fi ținut la -75 de grade Celsius.

    Guvernele lumii, în paralel cu Pfizer, caută acum soluții pentru a rezolva problema și începe campaniile de vaccinare cât mai repede, chiar din ultima lună a lui 2020, pentru că pandemia de Covid nu doar că pune în pericol viața a foarte mulți oameni, dar și blochează economiile.

    Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

  • Concluzia finală a studiilor clinice: vaccinul anti-Covid de la Pfizer/BioNTech are eficiență 95% și nu are efecte secundare

    Concluziile finale ale studiilor clinice din studiul fazei 3 (ultima) a vaccinului anti-Covid produs de BioNTech și Pfizer sunt cât se poate de încurajatoare: eficiență de 95% și nu prezintă efecte secundare serioase. Acesta este anunțul făcut miercuri de producătorii vaccinului, citați de CNN.

    Studiul a cuprins 43.000 de persoane de toate vârstele și din diferite țări. Subiecții au fost împărțiți în două grupe: unii au primit vaccinul, alții au primit placebo (li s-a făcut o injecție cu substanță neutră, care nu conținea vaccinul). Cei vaccinați nu știau dacă li s-a administrat vaccinul sau placebo.

    În total, s-au infectat 170 de persoane dintre subiecții studiului. 162 dintre ele primiseră placebo. Dintre cei vaccinați cu vaccinul real, doar 8 s-au îmbolnăvit.

    Producătorii au anunțat: “Eficacitatea a fost constantă în funcție de vârstă, rasă și etnie. Eficacitatea observată la adulții cu vârsta peste 65 de ani a fost de peste 94%“.

    Vaccinul reduce puternic și incidența cazurilor grave în rândurile celor 5% care, deși vaccinați, fac totuși Covid: “Au fost 10 cazuri severe de Covid-19 observate în proces, cu nouă dintre cazuri care au apărut în grupul placebo și unul în grupul vaccinat“.

    Singurul efect advers reimțit a fost oboseala: 3,7% dintre subiecții injectați cu vaccinul anti-Covid au reclamat că s-au simțit obosiți.

    Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

  • “Viața va reveni la normal în iarna următoare” – inventatorul vaccinului anti-Covid de la Pfizer/BioNTech

    Cercetătorul Ugur Sahin, cofondatorul BioNTech și inventatorul primului vaccin anti-Covid eficient, a dat asigurări, într-un interviu acordat BBC, că într-un an pandemia va fi sub control, iar iarna viitoare viața va reveni la normal. Este o promisiune uriașă, pe care lumea o aștepta cu înfrigurare și teamă de aproape un an, de când pe Twitter au apărut primele imagini cutremurătoare din China, cu străzi pustii și spitale arhipline, iar veștile au început să răzbată dincolo de cenzura regimului de la Beijing.

    Ugur Sahin a declarat, la BBC, că după ce vaccinul va fi produs în cantități suficiente, iar populația planetei va fi imunizată, va urma “o reducere drastică a cazurilor”. Cel mai probabil, crede cercetătorul, vara anului 2021 va fi momentul cheie. În anotimpul cald, virusul Sars-CoV-2 își pierde din virulență la fel ca orice alt virus care provoacă infecții respiratorii. În acest moment, vaccinarea populației va rupe lanțul de transmisie comunitară, pentru că virusul nu va mai găsi gazde receptive. Ugur Sahin: „Vara ne va ajuta datorită faptului că rata de infectare va coborî şi, ceea ce este esenţial, vom putea vaccina mai mult până sau înainte de toamna și iarna următoare”.

    Acesta a explicat: „Sunt foarte încrezător că transmiterea de la om la om va fi redusă cu ajutorul unui astfel de vaccin eficient – poate nu 90%, dar poate 50% – însă nu trebuie să uităm că și asta ar putea duce la o reducere dramatică a răspândirii pandemiei”.

    Studiile din ultimii peste 100 de ani arată că o epidemie este învinsă atunci când minimum 70% din populație se imunizează – fie pe cale naturală, trecând prin boală, fie prin vaccinare. De preferat este a doua variantă, pentru că “trecerea prin boală este o loterie” (prof. dr. Doina Azoicăi, președintele Asociației Românie de Epidemiologie). Imunizarea prin vaccinare elimină riscul de deces și, evident, săptămânile sau lunile de suferință ale omului bolnav.

    Cercetătorul de la BioNTech a menționat că vaccinul produs de el, și care s-a confirmat că este eficient în proporție de peste 90%, fără să aibă efecte secundare majore, ar putea fi distribuit “la sfârșitul acestui an și începutul anului următor”.

    BioNTech și Pfizer vor cere autorizarea vaccinului în regim de urgență, speră s-o primească până la sfârșitul lunii noiembrie și vor începe rapid producția. Scopul e ca să se ajungă în cel mai scurt timp la livrarea a minimum 300 de milioane de doze în toată lumea. Dacă acest lucru se va petrece până în aprilie 2021, “ne va permite să creăm un impact. Am încredere că viața va reveni la normal în iarna următoare”.

    Din punctul de vedere al inventatorului, decisiv va fi efortul de a încheia programele de imunizare înainte de sosirea anotimpului rece de anul viitor – adică până în toamnă.

    Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

  • Uniunea Europeană va plăti mai puțin decât SUA pe vaccinul anti-Covid de la BioNTech și Pfizer. Cât va costa acesta

    Vaccinul anti-Covid sintetizat de nemții de la BioNTech cu ajutorul americanilor de la Pfizer va fi achiziționat de Uniunea Europeană la un preț mai mic decât SUA, a anunțat un înalt oficial al Comisiei Europene citat de Agrepres.

    Potrivit sursei, prețul va fi “mai aproape de 20 de dolari decât de 10 dolari” (20 de dolari înseamnă 82,6 lei, 10 dolari – 41,3 lei la cursul de miercuri, 11 noiembrie), dar mai mic decât cel plătit de SUA, care se știe deja că va fi de 19,5 dolari. Demnitarul a refuzat să indice un preț exact, dar după indiciile sale, probabil că suma va fi undeva, între 70 și 80 de lei.

    Acest lucru nu înseamnă obligatoriu, în acest moment, că vom plăti acest preț, pentru că e posibil ca, până la urmă, costurile să fie suportate de state, iar pentru oameni vaccinarea să fie gratuită.

    Vor putea fi imunizați, în primăvară, o treime din cetățenii UE

    Mecanismul prin care s-a ajuns ca românii, francezii, nemții, spaniolii sau lituanienii să fie vaccinați mai ieftin decât americanii arată tot forța pe care țările Europei o au împreună.

    Comisia Europeană a negociat în numele tuturor celor 27 de state membre cu BioNTech și Pfizer. S-a încheiat în luna septembrie un precontract pentru 200 de milioane de doze, iar în noiembrie s-a adăugat o clauză cu o opțiune pentru alte 100 de milioane de doze.

    Deoarece vaccinul se aplică în două tranșe, la inverval de 7 zile, asta înseamnă că vor putea fi vaccinați, în primă fază, 150 de milioane de cetățeni ai UE din totalul celor 450 de milioane.

    Și SUA a semnat un precontract cu BioNTech și Pfizer, dar pentru doar 100 de milioane de doze cu opțiunea pentru alte 500 de milioane – în total, 600 de milioane de doze, suficient ca să vaccineze 300 din cei aproape 332 de milioane de locuitori.

    Europa a finanțat dezvoltarea vaccinului cu 475 de milioane de euro

    Trebuie menționat că Europa a susținut puternic, financiar, firma germană BioNTech, pentru a dezvolta și produce acest vaccin care și-a dovedit eficiența în peste 90% din cazuri la testele pe 42.000 de pacienți, inclusiv copii. BioNTech, care se ocupă de cercetări medicale, a făcut cele mai mari progrese în sitetizarea vaccinului, iar spre începutul toamnei devenise destul de clar că e aproape de un rezultat. În iunie, Banca Europeană de Investiții (instituție a Uniunii Europene) a acordat companiei germane un împrumut de 100 de milioane de euro pentru a putea să lucreze în continuare la vaccinul anti-Covid. În luna septembrie, ministerul german al Cercetării a aprobat o altă finanțare de 375 de milioane de euro către BioNTech.

    Pe lângă acești bani a mai fost și avansul nerambursabil plătit de UE în contul precontractului. Conform înțelegerii, dacă se reușea producerea vaccinului, banii urmau să acopere o parte din comandă. Dacă nu, BioNTech nu era obligată să restituie suma.

    Vaccinul dezvoltat de BioNTech cu ajutorul Pfizer este primul eficient și fără efecte adverse notabile, conform studiilor clinice din faza 3 de testare. Luna aceasta se cere omologarea lui și punerea în vânzare. Se contează pe o producție de 50 de milioane de doze anul acesta și pe alte 1,3 miliarde anul viitor. Dintre acestea, 900 de milioane sunt deja acontate de UE și SUA.

    Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

  • Veste uriașă: vaccinul anti-Covid de la Pfizer și BiNTech are eficiență de 90% după testarea pe 43.000 de oameni. Teoretic, anul viitor putem scăpa de pandemie!

    O veste uriașă a făcut fulgerător înconjurul lumii luni: se confirmă oficial dezvoltarea unui vaccin anti-Covid eficient, care ar trebui, anul viitor, să pună capăt pandemiei! Marele anunț a fost făcut de americanii de la Pfizer și nemții de la BioNTech, cei care au colaborat la producerea serului salvator și despre care se știa că sunt cel mai aproape de găsirea soluției salvatoare.

    Cele două companii anunță că studiile clinice pe 43.000 de voluntari – ultima fază necesară înaintea omologării – au arătat că vaccinul are o eficiență de 90%. Pfizer și BioNTech vor cere autorizarea de punere pe piață luna aceasta, iar anul viitor speră să producă doze pentru imunizarea a până la 650 de milioane.

    Vaccinul Pfizer-BioNTech a prevenit peste 90% din infecții, anunță Bloomberg, citând studiile clinice realizate de cercetători în baza testării pe zeci de mii de oameni.

    Prima țară din lume unde se va pune în vânzare vaccinul este cea americană. Comisia Europeană negociază deja cu BioNTech și Pfizer un acord prin care să aibă acces la cantități mari de vaccin, necesare imunizării, în primă fază, a sute de milioane de oameni din categoriile cu risc ridicat: personalul medical, persoane în vârstă sau cu comorbidități etc. Acestea sunt prioritare și vaccinurile produse în 2021 le vor fi destinate lor.

    Pfizer și BioNTech anunță că vor produce anul acesta circa 50 de milioane de doze, iar în 2021 – peste 1,3 miliarde. Procesul de vaccinare cuprinde administrarea a două doze unei singure persoane, ceea ce înseamnă că, în 2021, vor putea fi imunizați 650 de milioane de oameni – prioritar din America de Nord și Europa, pentru că SUA și Uniunea Europeană sunt organizațiile cu cea mai mare putere de negociere.

    Comisia Europeană, care negociază în numele țărilor membre și al statelor candidate la aderare, a perfectat deja, în septembrie, un preacord cu BioNTech, prin care urmează să primească, în 2021, 200 de milioane de doze de vaccin.

    Aceasta este prima veste cu adevărat mare, după luni în care incertitudinea a planat deasupra tuturor companiilor care se luptau să dezvolte un vaccin anti-Covid. Eșecul companiilor AstraZeneca și Johnson&Johnson, blocate după apariția unor efecte adverse la niște voluntari testați, precum și dificultatea de a obține un răspuns imunitar eficient, începuseră să nască îndoieli asupra posibilității de a sintetiza un vaccin care să rezolve problema.

    În paralel, comanii americane se pare că sunt foarte aproape de a pune pe piață un medicament capabil să amelioreze foarte mult starea pacienților. Apariția vaccinului, care va imuniza populația, împreună cu noile medicamente care vor reduce mult mortalitatea celor deja îmbolnăviți, promit să rezolve criza gigantică în care a aruncat omenirea pandemia izbucnită în China la sfârșitul lui 2019.

    Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

    CITIȚI ȘI:

    * Restricții anti-Covid dure, începând de luni: toate școlile închise, masca obligatorie peste tot, magazinele închise după ora 21.00

    * Profesor dat afară pentru că a refuzat să predea online. Altuia, din același motiv, i-a fost micșorat salariul