Etichetă: Berbeceanu

  • Decizie înțeleaptă: Traian Berbeceanu, numit de PNL, rămâne prefectul Capitalei și sub USR-PLUS. Cioloș: „Urmărim competența, empatia și respectul față de muncă”

    Traian Berbeceanu rămâne prefectul Capitalei, a dat de înțeles marți Dacian Cioloș, liderul PLUS, într-o postare pe contul său de Facebook. Fostul polițist fusese numit astă-toamnă în funcție de Guvernul PNL, dar în urma negocierilor din coaliție după alegeri, postul de prefect al Bucureștiului a revenit PLUS.

    După discuțiile care au stabilit că prefectura Capitalei va intra în “parohia” PLUS, Traian Berbeceanu a postat un mesaj în care mulțumea și își lua la revedere.

    Cioloș, marți seara: “Am văzut că domnul Traian Berbeceanu și-a luat la revedere de la funcția de prefect. Eu știu că e un om care nu fuge la greu, așa că nu înțeleg unde se grăbește să plece“

    La scurt timp, Dacian Cioloș a răspuns, tot public: „Am văzut că domnul Traian Berbeceanu și-a luat la revedere de la funcția de prefect, după negocierile politice în care s-a stabilit unde numește prefecți fiecare partid din Coaliția de guvernare. Eu știu că e un om care nu fuge la greu, așa că nu înțeleg unde se grăbește să plece.  Lăsând gluma la o parte, situația în care ne aflăm presupune ca în funcții publice cu o responsabilitate mare să fie oameni competenți, care au demonstrat că știu ce au de făcut și e nevoie de multe ori și de continuitate. Chiar dacă numirea în funcția de prefect la București revine PLUS, asta nu înseamnă că avem în vedere doar criterii de partid, ci în primul rând urmărim competența și asumarea unor obiective, respectul pentru muncă și empatia“.

    Berbeceanu, marți la prânz: “Îmi doresc ca viitorul prefect, care va fi nominalizat de USR – Plus, să fie unul dedicat total cetățenilor. Îi doresc succes viitorului prefect, oricine va fi să fie“

    Marți la prânz, Berbeceanu scrisese pe contul său de Facebook: “Revocarea din funcția de prefect al municipiului București, ca și numirea dealtfel, sunt decizii politice, firești. Am acceptat acestă funcție în urmă cu trei luni, cu multă bună-credință, într-o perioadă deosebit de complicată.  Am avut un mandat scurt, dar plin de provocări dintre cele mai grele, cărora nu le-aș fi făcut față fără ajutorul vostru, al bucureștenilor, în primul rând, dar și cu sprijinul total al colegilor din Prefectură și al colaboratorilor din toate instituțiile. Îmi doresc ca viitorul prefect, cel care va fi nominalizat de USR – Plus, să fie unul dedicat total cetățenilor municipiului București, să fie o persoană care să respecte și să aplice legea, dincolo de orice fel de interese. Să facă numai lucruri bune. Îi doresc succes viitorului prefect, oricine va fi să fie!“.

    Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

  • Capitala trece de 7‰ la îmbolnăviri de Covid și devine focarul nr. 1 al țării. Primarul și prefectul spun că nu e nevoie de carantină

    Epidemia de Covid continuă să ia viteză în București, care vineri a trecut în premieră de plafonul 7 îmbolnăviri /1.000 de locuitori, ceea ce plasează orașul pe primul loc în România ca incidență a cazurilor de infectare.

    Chestionați pe această temă, primarul Nicușor Dan și prefectul Traian Berbeceanu au spus că nu sunt motive să ia în calcul o carantină a Capitalei. Nicușor Dan a refuzat să detalieze, spunând că discută doar despre termoficare. Traian Berbeceanu a spus că “nu avem creștere a numărului de cazuri în fiecare zi, suntem în zona de platou” și, prin urmare, nu se impune carantina.

    Din cele 6.460 de cazuri noi de infectare cu coronavirus raportate vineri în România, 1.867 (aproape 29%) au avut loc în București. Capitala a urcat în premieră la o incidență de 7,04 cazuri/1.000 de locuitori în ultimele 14 zile, fiind lider pe țară la acest capitol.

    Berbeceanu spune că suntem pe platou, Nicușor Dan nu vrea să detalieze

    În fața acestei ascensiuni de neoprit a pandemiei, primarul, prefectul și DSP București spun că nu se impun alte măsuri și nu e nevoie de carantină totală.

    Traian Berbeceanu, prefectul orașului, a menționat: “Analiza specialiștilor de la DSP și INSP ia în calcul mai mulți indici atunci când se ia această măsură. Apreciem că nu este nevoie de alte măsuri. Degeaba iei foarte multe măsuri pe hârtie dacă nu le respecți. Credem că putem limita răspândirea pandemiei. Nu avem creștere a numărului de cazuri în fiecare zi, suntem în zona de platou, avem în jur de 1.700 de cazuri noi pe zi de o bună perioadă de timp. O eventuală carantinare se ia în funcție de mai mulți indicatori, nu suntem în situația să discutăm despre această măsură“.

    Nicușor Dan, noul primar al Bucureștiului, a menționat că exclude și el izolarea, dar a refuzat să explice de ce: “Carantinarea nu este, în momentul de față, o ipoteză pe care o luăm în calcul”. Apoi a spus că nu mai răspunde pe acest subiect pentru că a venit la conferința de presă ca să discute despre termoficare.

    Vineri s-au raportat 168 de noi decese din cauza Covid și 1.299 (record) de pacienți în stare gravă la terapie intensivă.

    Din cauza faptului că sistemul medical a cedat în București, pacienții în stare critică sunt acum transferați în alte spitale din țară, unde încă mai e loc la terapie intensivă.

    În București, tot personalul medical e la capătul puterilor. Medicii de familie sunt copleșiți, ei trebuind să țină legătura zilnic cu zeci și sute de oameni infectați și aflați în izolare acasă. În spitalele Covid nu mai e loc la terapie intensivă și managerii au făcut deja mai multe apeluri ca să se instituie carantina, pentru a reduce presiunea și fluxul masiv de cazuri foarte grave care ajung la poarta unităților medicale.

    Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

  • Prefectul Berbeceanu: școlile rămân închise în București. Rata de infectare a urcat la 3,91/1.000 de locuitori

    Măsurile restrictive, inclusiv cea a învățământului online, rămân în vigoare în București și pentru următoarele două săptămâni, a anunțat lui Traian Berbeceanu, prefectul Capitalei. Măsura a fost luată în ședința Comitetului Municipal București pentru Situații de Urgență, ca o consecință a faptului că incidența cazurilor de coronavirus continuă să crească în oraș. Rata de infectare cumulată pe ultimele 14 zile a urcat la 3,91 cazuri/1.000 de locuitori.

    Berbeceanu n-a cedat, astfel, presiunilor venite mai ales dinspre Asociația Școlilor Particulare, care a reclamat inclusiv la tribunal că măsurile de prevenție a răspândirii virusului printre elevi nu se regăsesc în Constituție și în legislație.

    O sursă de infectare masivă în București este chiar comportamentul celor care ar trebui să aplice restricțiile. Instituțiile publice tratează măsurile anti-Covid cu superficialitate în cel mai bun caz. Berbeceanu spune că va schimba foaia: „Multe intituţii de stat nu respectă dispoziţiile aflate în vigoare în prezent. Mă refer aici la decalarea programului de lucru. Mai exact, funcţionarii nu vin la program în mai multe loturi, gradat. Şi astfel se produce aglomeraţie în mijloacele de trasport în comun“.

    CMBSU n-a decis restricții suplimentare, dar Berbeceanu avertizează că, dacă oamenii nu devin mai responsabili, se va ajunge și la carantina pe timpul nopții, ca în alte țări: „După ora 22.00, foarte mulţi tineri se întâlnesc şi au loc adevărate petreceri în parcuri“.

    Vor urma, după toate probabilitățile, controale în piețele Capitalei, pentru a vedea dacă se aplică prevederile emise: “Am cerut ca, în termen foarte scurt, fiecare primărie de sector să prezinte o situație a piețelor, cu plan foarte bine pus la punct, cu circuite”.

    Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!