La două săptămâni după scurta „rebeliune wagnerovită” împotriva regimului Putin, forțele de securitate ruse au descins la conacul și biroul oligarhului Evgheni Prigojin („bucătarul lui Putin”). S-au descoperit lingouri de aur, un întreg arsenal de arme, documente falsificate, sume importante de bani și o „biserică” amenajată într-una din camere.
Conform informațiilor publicate de site-ul Obozrevatel.com, propagandiștii Kremlinului au publicat imaginile din clădirea somptuoasă cu două nivele a lui Evgheni Prigojin în cursul zilei de miercuri, 5 iulie, cu scopul de a distruge imaginea favorabilă pe care liderul mercenarilor o are în rândul cetățenilor ruși.
Bani și lingouri de aur în conacul lui Prigojin
Obozrevatel.com:„Conacul cu două etaje al lui Prigojin are de toate: un dulap cu peruci și o sală de sport, un baros «pentru negocieri» și multe icoane, o mulțime de arme, dar și un pian, o piscină, o saună, mobilier scump și o fotografie înrămată cu capetele tăiate ale sirienilor. Videoclipul difuzat arată forțele de securitate ruse intrând în curtea conacului lui Prigojin. S-a găsit și un heliport”.
Macabru: Prigojin ținea acasă o poză cu capete de sirieni uciși de trupele Wagner în războiul civil din țara dictatorului Bashar Al-Assad
Jurnaliștii ucraineni constată că Prigojin și-a amenajat în conac și o „biserică personală”, unde se află mai multe icoane, un sfeșnic mare și o masă pentru rugăciune: „Nu se știe dacă aici s-a rugat pentru păcatele sale sau dacă toate acestea au fost doar aranjate pentru a fi arătate”.
Marii criminali își fac biserică în propriul conac
Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!
Oligarhul Evgheni Prigojin, patronul mercenarilor Wagner, a trimis la Parlamentul European un mesaj mafiot de amenințare: un baros pătat de sânge! Momentul a fost publicat cu entuziasm pe Grey Zone, canalul de Telegram al mercenarilor.
Întregul moment a fost gândit de Evgheni Prigojin (61 de ani) – în mod cert, cu acordul lui Vladimir Putin – ca să aibă semnificații. Barosul a fost adus la sediul Parlamentului European de la Bruxelles de Igor Eliseev, consilier al lui Prigojin și avocatul grupării Wagner, precum și director general al unei companii care se numește „OOO Consigliere”.
🧵 Igor Eliseev is #Prigozhin‘s consigliere, lawyer for #WagnerPMC, and literal general director of a company named OOO „Consigliere.” Identified by #Osechkin.
The recipient is also mafioso & member of the European Parliament. Video published to threaten the parliament body. pic.twitter.com/VCx5oaVbw9
Barosul a fost transportat în carcasa unei violine – din nou, aluzie la denumirea grupării de mercenari (Wagner), pe care Parlamentul European a declarat-o grupare teroristă. Pe coada barosului se observă ceea ce par a fi pete de sânge. Nu e clar dacă este sânge adevărat sau doar vopsea, dar mesajul este cât se poate de evident, fiind o aluzie la felul în care a fost ucis Nujin, un fost deținut ajuns mercenar care s-a predat ucrainenilor, apoi le-a fost returnat alor săi. Nujin a fost ucis de camarazii ruși cu barosul.
La momentul respectiv, Prigojin i-a lăudat pe mercenarii care l-au executat astfel pe cel care trădase, dar ulterior a negat totul și a pretins că, de fapt, ar fi o făcătură a serviciilor secrete ale SUA!
Evgheni Prigojin
Pe barosul trimis la Bruxelles este inscripționat „PMC Wagner”, sub care este gravat un morman de cranii omenești. Lângă acestea apare sigla Wagner.
Parlamentul European a votat marți o rezoluție în care era condamnată gruparea Wagner pentru „crimele atroce”.
Prigojin, poreclit și „bucătarul lui Puțin”, nu-și rezumă activitatea doar la gruparea de mercenari Wagner. El se ocupă și de ferme de troli care parazitează rețelele de socializare din țările europene și Statele Unite, precum și de atacurile cibernetice asupra unor instituții din Europa și America.
Compania Concord, a lui Prigojin, a scris pe rețelele de socializare, cu aluzie la barosul trimis la Bruxelles: „Un proces de informare trimis către Parlamentul European a fost predat reprezentanților Cyberfront Z”.
Cyberfront Z a apărut pe aplicația de mesagerie Telegram la începutul invaziei rusești în Ucraina, recrutând specialiști și designeri IT, „comentatori de social media” și „spammeri”. În prezent, acest canal are peste 100.000 de abonați pe canalul său pro-război.
Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!