Etichetă: baronii roșii

  • Mesaj admirabil al ambasadorului SUA: „Baronii roşii nu îşi au locul în România modernă! Au stagnat destul dezvoltarea României“

    Mesajul de prietenie, încurajare și susținere transmis de ambasadorul american Adrian Zuckerman către români de 1 decembrie, conține și o zonă contondentă cu trimitere directă la PSD, moștenitorul și continuatorul partidului comunist în țara noastră. Reprezentantul SUA reconfirmă că țara sa mizează pe România, pe care o sprijină ca să devină un “lider la nivel regional și european”, enumerând domeniile în care americanii s-au implicat, scrie Agerpres.

    El remarcă faptul că, în ultimul an, s-a început redresarea statului de drept puternic afectat de guvernul anterior și arată direct cu degetul către feudalii PSD, numiți “baronii roșii”.

    „Corupţia endemică şi baronii roşii rămaşi din anii regimului comunist nu îşi au locul în România modernă“

    Adrian Zuckerman crede că România s-a hotărât, în sfârșit, să atace problemele care îi subminau societatea și economia.

    “A hotărât să pună capăt corupţiei endemice şi traficului de persoane prin aplicarea unei politici de toleranţă zero.

    Această conduită infracţională ruşinoasă nu va mai reprezenta o pată pe obrazul poporului român.

    Guvernul Orban a aplicat reforme pentru a restaura statul de drept – afectat de guvernul anterior – şi pentru a ‘smulge’ din rădăcini corupţia. Corupţia endemică şi baronii roşii rămaşi din anii regimului comunist nu îşi au locul în România modernă. Au stagnat dezvoltarea economică şi socială a României suficient.

    Pe măsură ce se încetăţeneşte aplicarea principiului statului de drept, din ce în ce mai mulţi investitori americani şi străini vin în România. La fel, pe măsură ce se privatizează companiile de stat, se estompează şi mai mult barierele din calea competiţiei caracteristice pieţei libere şi se reduc sursele de venit din care se susţine corupţia endemică“.

    Țintele SUA pentru a sprijini România: apărarea, infrastructura de transport, sistemul energetic

    Una din componentele foarte importante pe care SUA s-a decis să le sprijine în România este capacitatea de apărare. Țara noastră a comis, în trecut, cel puțin două erori similare, crezând înaintea celor două războaie mondiale că e suficient să facă parte dintr-un sistem de alianțe cu state puternice pentru a fi scutită de agresiuni. Această abordare a dus la dezastru în ambele conflagrații.

    Acum, în fața amenințării crescânde a Rusiei – despre care analiștii estimează că așteaptă momentul pentru a testa capacitatea de reacție a NATO fie în țările baltice, fie în România –, americanii au dat undă verde reechipării armatei române cu armament modern.

    Zuckerman: “Nivelul de pregătire şi capacitatea României vor continua să crească. Statele Unite vor continua să sprijine modernizarea şi interoperabilitatea forţelor armate ale României. Programul de modernizare a apărării României include avioanele de luptă F16, elicopterele Blackhawk, transportoarele blindate Pirahna, rachetele Naval Strike, echipamente pentru Avertizarea Domeniului Maritim, războiul Anti-Submarin, sistemele de rachete HIMARS şi Patriot, care sunt cele mai avansate din lume. În plus, personal militar american este în curs de dislocare către România“.

    Dimensiunea militară e doar una dintre componentele strategice vizate de SUA în țările-cheie. Dezvoltarea economică și limitarea corupției sunt alte două puncte vitale a căror aplicare a dat randament, de-a lungul timpului, în statele consolidate de americani. Exemplele Coreei de Sud în Asia, Germaniei de Vest în Europa și Chile în America de Sud sunt edificatoare. Fiecare din aceste țări a fost în pericol, la un moment dat, să cadă în mâinile comuniștilor. Intervenția SUA a făcut din ele nu doar lideri regionali, dar și țări puternic dezvoltate, cu un nivel de trai mult peste cel al vecinilor.

    Zuckerman menționează că SUA văd în România “un aliat statornic, de bază, care protejează regiunea Mării Negre şi flancul estic al Europei de comportamentul malign al Rusiei şi de alte influenţe maligne“.

    „România a evoluat mult. Sunt mândru în special de progresele uimitoare făcute anul acesta“

    Diplomatul american consideră că țara noastră are toate atuurile pentru a deveni un lider regional și european.

    “(…) România a evoluat mult. Sunt mândru în special de progresele uimitoare făcute anul acesta, în ciuda numeroaselor obstacole de care ne-am lovit. România se luptă cu COVID-19 şi încearcă să-şi ţină poporul în siguranţă încă de la începutul acestui an. În ciuda unui astfel de impediment major, a reuşit să facă paşi importanţi în domenii precum dezvoltare economică, securitate energetică şi cooperare în domeniul apărării. Statele Unite şi România au creat treptat o prietenie caracterizată prin colaborare, loialitate şi consecvenţă. Parteneriatul dintre ţările noastre nu a fost nicicând mai puternic. Statele Unite vor continua să sprijine evoluţia României ca lider la nivel regional şi european“.

    Zuckerman spune că perioada 2016-2020 a fost una fastă pentru relația României cu SUA.

    “Sub conducerea preşedintelui Trump, Statele Unite au sprijinit România să atingă obiective care în trecut erau de neînchipuit. Statele Unite şi România cooperează în vederea recondiţionării unui reactor nuclear şi a construirii a două noi reactoare la Cernavodă. Proiectul este evaluat la aproximativ 8 miliarde de dolari. Banca de Import-Export a SUA (Exim) va oferi României până la 7 miliarde de dolari finanţare pentru acest proiect. Centrala de la Cernavodă va furniza aproximativ 40% din cererea de energie electrică a României“.

    „O economie puternică asigură capacitate de apărare puternică, iar o apărare puternică protejează o economie robustă“

    Statul nostru ocupă acum locul 2 în Europa la producția de gaze și petrol, dar perspectiva este de a veni liderul continental în această industrie.

    Zuckerman: “România va deveni cel mai mare producător şi exportator de gaze de energie din Europa de îndată ce va începe realmente extracţia de gaze din rezervele însemnate din regiunea Mării Negre, anul viitor“.

    Investițiile în infrastructură n-au fost uitate: “În plus, am început să lucrăm la o autostradă şi o cale ferată care să lege Marea Neagră de Marea Baltică. România a demarat acest proiect în colaborare cu Polonia şi cu Statele Unite. La finalizarea sa, acest proiect, care valorează miliarde, va reprezenta o stimulare majoră a economiei României, Poloniei şi a întregii regiuni din Europa de Est. O economie puternică asigură capacitate de apărare puternică, iar o apărare puternică protejează o economie robustă. O Românie puternică înseamnă o Europă puternică şi securitatea generaţiilor noastre viitoare“.

    Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

    CITIȚI ȘI:

    * Relu Fenechiu își trage și „copiii” în pușcărie. Adomniței – 3 ani și 2 luni cu executare. Și Chiuariu a fost condamnat, dar cu suspendare

    * Soția-paravan a lui Tudorache garantează cauțiunea și pentru ea, și pentru el, cu case de peste 1.200.000 de euro!

  • Ambasadorul SUA, tăios cu „«baronii-tâlhari» roșii care au manipulat legea pentru a-și umple buzunarele”. Un discurs formidabil

    Ambasadorul SUA în România, Adrian Zuckerman, a transmis joi un mesaj formidabil la Forumul Institutului Aspen de la București. Mesajul a fost postat pe site-ul și pe pagina de Facebook ale Ambasadei.

    Referindu-se la recentele alegeri locale, Zuckerman – american cu origini românești – și-a arătat satisfacția că „procesul electoral a continuat să pună distanță între națiune și «baronii-tâlhari» roșii care au manipulat legea pentru a-și umple buzunarele, în detrimentul poporului român, pe care au fost aleși să îl deservească”.

    Apărarea granițelor + 8 miliarde de dolari pentru Cernavodă

    Ambasadorul Zuckerman se află la Washington, D.C., împreună cu ministrul Apărării, Nicolae Ciucă, și ministrul Economiei, Virgil Popescu, pentru mai multe întâlniri menite ”consolidării relațiilor bilaterale dintre țările noastre”.

    Ministrul Nicolae Ciucă a semnat joi un Acord bilateral de tip foaie de parcurs privind cooperarea în domeniul Apărării pentru perioada 2020-2030. „Acest acord strategic în materie de Apărare va reitera angajamentul Statelor Unite de a ajuta România să se apere împotriva influenței maligne a puterilor străine și să-și păstreze integritatea granițelor”, spune Zuckerman.

    Ministrul Virgil Popescu va semna vineri un memorandum de înțelegere care vizează finanțarea proiectului nuclear de la Cernavodă și alte proiecte din România. La Cernavodă sunt vizate „recondiționarea unuia dintre cele două reactoare nucleare și renovarea clădirii în care se află cele două reactoare noi”, proiect în valoare de 8 miliarde de dolari. „Este cel mai mare pachet de finanțare primit până acum de România, fapt care indică încrederea pe care o au Statele Unite în vechiul lor partener și aliat”, a anunțat ambasadorul american.

    Zuckerman a indicat Rusia și China drept „forțe maligne”. „România este ținta campaniilor neîncetate de propagandă și a acțiunilor maligne din partea Rusiei și a Chinei. Mass-media controlată de Kremlin și Huawei și stăpânii săi comuniști de la Beijing se încăpățânează să refuze să permită României să meargă pe căile democratice pe care le-a ales poporul român”, a spus Zuckerman.

    „Rusia și fantomele revanșismului bântuie România, și chiar toată Europa de Est. Moscova învață în ritm foarte lent faptul că lumea nu va accepta agresiunea «sferelor sale de influență» și acțiunile sale rău-intenționate, hibride. Lumea veghează, Bruxelles-ul veghează, Bucureștiul veghează și, cel mai important, Washington-ul veghează! Lumea liberă nu va mai tolera această conduită malignă!”, a avertizat ambasadorul american.

    „Bună ziua tuturor! Regret că nu pot fi prezent, alături de dumneavoastră, la acest forum. Cu toate acestea, mă aflu la Washington D.C., unde finalizez anumite aspecte care vor consolida legătura dintre națiunile noastre mărețe, pentru ani buni de acum înainte. Deși ne aflăm la distanță fizică, am toată încrederea că Forumul de la București de anul acesta se va bucura de mare succes! Doresc să mulțumesc Institutului Aspen și German Marshall Fund pentru organizarea acestui eveniment. Doresc să-i mulțumesc și prietenului meu Mircea Geoană pentru sprijinul acordat acestui eveniment și pentru sprijinirea României și a NATO.

    Toate eforturile mele în numele țărilor noastre nu ar fi fost posibile fără calitățile de lider, poziția fermă și viziunea Președintelui Trump. Viziunea Președintelui Trump și a altor state europene este cea a unei Românii puternice din punct de vedere economic și militar. Statele care dispun de instituții democratice puternice, care respectă principiului statului de drept și al economiei de piață sunt apărători ai valorilor și drepturilor fundamentale ale omului, pe care le împărtășim și prețuim. Le doresc Președintelui și Primei Doamne însănătoșire grabnică, după contractarea virusului Covid-19, un pericol care ne amenință pe toți.

    Doresc să salut și viziunea și calitățile de lider ale Președintelui Iohannis și ale membrilor guvernului Premierului Orban. Vă mulțumesc pentru efortul neîncetat de a asigura atât crearea unei Românii de excepție, cât și de a menține pacea și securitatea. Dumneavoastră făuriți legăturile care aduc Statele Unite și România mai aproape ca niciodată.

    Momentan, mă aflu la Washington, D.C., împreună cu ministrul Apărării, (Nicolae – n. red.) Ciucă, și ministrul Economiei, (Virgil – n. red.) Popescu, în vederea consolidării relațiilor bilaterale dintre țările noastre. Ministrul Apărării, Ciucă, și secretarul Apărării, Esper, se întâlnesc astăzi, pentru a semna un Acord bilateral de tip foaie de parcurs privind cooperarea în domeniul Apărării pentru perioada 2020-2030. Acest acord strategic în materie de apărare va reitera angajamentul Statelor Unite de a ajuta România să se apere împotriva influenței maligne a puterilor străine și să-și păstreze integritatea granițelor.

    Mâine, ministrul Popescu se va întâlni cu secretarul Departamentului de Energie, Brouillette, pentru a demara un Acord de cooperare interguvernamentală pentru recondiționarea unuia dintre cele două reactoare nucleare și renovarea clădirii în care se află cele două reactoare noi de la centrala nucleară de la Cernavodă, din România. Acest proiect, în valoare de 8 miliarde de dolari, va reprezenta o paradigmă a viitoarelor proiecte româno-americane de dezvoltare economică și energetică.

    În partea a doua a zilei, ministrul Popescu se va întâlni cu Președinta EXIM (Banca de Export-Import a SUA), Kimberley Reed, în vederea semnării unui memorandum de înțelegere care vizează finanțarea proiectului nuclear de la Cernavodă și alte proiecte din România. Este cel mai mare pachet de finanțare primit până acum de România, fapt care indică încrederea pe care o au Statele Unite în vechiul lor partener și aliat.

    Statele Unite și România au realizat multe împreună! România este la un pas de a păși în calea unor oportunități extraordinare! Pe măsură ce Statele Unite și România continuă să lucreze împreună, vom vedea cum România își va asuma rolul de lider în Europa, care îi revine de drept. România a demonstrat și continuă să demonstreze că are un spirit ce nu poate fi dominat, precum și o dedicare de neclintit față de valorile democratice. A venit momentul României, iar perioada Renașterii în România se derulează sub ochii noștri!

    Poporul român continuă să se elibereze din cătușele moștenirii corupte lăsate în urmă de regimul comunist. În urmă cu doar două săptămâni, am fost martorii unui proces electoral care a continuat să pună distanță între națiune și «baronii-tâlhari» roșii care au manipulat legea pentru a-și umple buzunarele, în detrimentul poporului român, pe care au fost aleși să îl deservească. România continuă să ia măsurile necesare pentru a atrage investițiile străine care îi sunt necesare pentru a-și revendica locul care-i revine de drept în fruntea unei Europe revigorate! Este foarte clar că România este deschisă negocierilor, dar nu este de vânzare!

    La fel ca fiecare națiune reprezentată la acest forum – și ca orice altă țară de pe mapamond –, România a căzut pradă virusului Covid-19. Până la acest moment, majoritatea dintre noi cunoaștem pe cineva care s-a luptat să învingă acest virus, sau chiar am pierdut pe cineva drag din cauza bolii. Dacă sunteți în această situație, vă transmit sincere condoleanțe! Nu-i vom uita pe cei care nu mai sunt și nici nu vom uita lecțiile pe care le-am învățat! Țările noastre vor ieși din această situație afectate, dar mai puternice!

    România a gestionat criza generată de acest virus cu rigurozitate și cu hotărârea fermă de a-și proteja cetățenii, câștigându-și astfel respectul Statelor Unite și al altor aliați din lume. A trimis ajutoare și personal medical în țările vecine și în Statele Unite – vă mulțumesc! Armata română a fost în fruntea coordonării eforturilor acestei națiuni, prin crearea și furnizarea de tărgi și aparate de ventilare și dând dovadă de spirit de conducere. Lumea întreagă a văzut o națiune care luptă să-și salveze cetățenii și în același timp își asumă locul care îi revine de drept, de lider în regiune și de forță care va contribui la conturarea lumii moderne, renăscute, în care trăim. Orice țară ar fi mândră să se numească prieten și aliat al României, cu siguranță Statele Unite se mândresc cu acest lucru!

    Pe măsură ce țările și popoarele noastre își revin din această perioadă incredibil de dificilă, este mai evident ca niciodată că națiunile noastre își influențează reciproc viitorul și suntem norocoși să avem astfel de Aliați de bază în aceste vremuri.

    România și-a regăsit vocea furată de comuniști și este acum membru cu drepturi depline în Uniunea Europeană și în NATO și protejează flancul sudic. În cei 16 ani de la aderarea la Alianță, România a evoluat de la un stat care primea ajutoare în materie de securitate la o entitate care exportă securitate și o forță redutabilă în cele mai periculoase teatre de operațiuni ale lumii. Prin Comandamentul multinațional de divizie Sud-Est, Unitatea de Integrare a Forțelor NATO și o Brigadă Multinațională complet operațională, România își respectă partea de înțelegere și face chiar mai mult. Scutul antirachetă Aegis Ashore de la Deveselu, care contribuie la protejarea Europei de amenințarea rachetelor balistice, și recenta achiziționarea a primei din cele șapte baterii de rachete «Patriot» atestă faptul că România este pregătită să se apere și să-i apere pe aliații săi.

    România și Polonia sunt puncte esențiale pe Flancul Estic al NATO. Cele două țări împărtășesc un istoric comun de oprimare pe fondul regimului comunist și al influențelor maligne provenite din Rusia. Au existat multă vreme într-o zonă periculoasă, și, contrar tuturor așteptărilor, acum luptă umăr la umăr împotriva acelorași amenințări, sub același drapel și afirmă: «Nu se va mai întâmpla niciodată!». Este lăudabilă interoperabilitatea multilaterală pe care aceste națiuni o vizează și o și obțin. Există o multitudine de exemple în acest sens – de la companiile din Polonia, care fabrică elicoptere americane a căror mentenanță va fi efectuată în România, la schimburile militare dintre națiunile noastre, ne suntem alături reciproc! Poziționarea geografică a condamnat România și Polonia să treacă cu greu prin secolul al-XX-lea; însă, în prezent, se asigură că aceste națiuni joacă un rol esențial în apărarea libertății, a vieții și a prosperității în Europa. Potențialii inamici ar trebui întâmpinați și cu ramura de măslin și cu poziție fermă, de forță; România dispune de toate cele necesare pentru a face ambele lucruri, atât la nivel regional, cât și european. Slavă Domnului pentru acest lucru! După cum ne-au arătat din nou evenimentele recente din regiunea Mării Negre, această zonă are nevoie de parteneri NATO reali, de bază. Eforturile României de modernizare militară și angajamentul de a se încadra în marja de 2% stabilită la Summitul NATO din Țara Galilor reprezintă un model pentru multe națiuni.

    Angajamentul ferm al României față de dezvoltare, principiul aplicării statutului de drept, securitate europeană și față de aliații săi sunt evidente… atât pentru prieteni, cât și pentru inamici. România este ținta campaniilor neîncetate de propagandă și a acțiunilor maligne din partea Rusiei și a Chinei. Mass-media controlată de Kremlin și Huawei și stăpânii săi comuniști de la Beijing se încăpățânează să refuze să permită României să meargă pe căile democratice pe care le-a ales poporul român.

    România este un aliat puternic. România setează standardele în Europa – prin cooperarea cu Statele Unite – în ceea ce privește securitatea rețelelor și infrastructurii 5G necoruptibile. În prezent, colaborăm cu Polonia și alți aliați NATO pentru a-i asista să atingă nivelul la care a ajuns România. Toți aliații noștri ar trebui să calce pe urmele României și să se asigure că cetățenii și economiile lor nu suferă de subjugare sau amenințări din partea entităților străine. În situația în care totul, de la transport până la mișcările de trupe militare, se bazează pe rețele partajate, este esențial ca aceste rețele să fie necoruptibile, construite și menținute de către companii din state democratice, care împărtășesc valorile noastre democratice. România înțelege acest lucru.

    Rusia, China și alte forțe maligne încearcă să destabilizeze Europa și lumea, jubilează când reușesc să semene discordie și haos. Rusia și fantomele revanșismului bântuie România, și chiar toată Europa de Est. Moscova învață în ritm foarte lent faptul că lumea nu va accepta agresiunea «sferelor sale de influență» și acțiunile sale rău-intenționate, hibride. Lumea veghează, Bruxelles-ul veghează, Bucureștiul veghează și, cel mai important, Washington-ul veghează! Lumea liberă nu va mai tolera această conduită malignă!

    Perioada Noii Renașteri în România este susținută de o economie înfloritoare, care se bucură de un potențial magnific. Infrastructura modernă, transparența corporativă din ce în ce mai accentuată, privatizarea și aplicarea principiului statului de drept vor debloca adevăratul potențial economic al României. România este binecuvântată cu cel mai bun port de mare adâncime de la Marea Neagră și cu acces direct la piețele din nordul și vestul Europei. Pe măsură ce UE se adaptează la noile realități, România, un producător de seamă de petrol și gaze naturale, este pregătită să se afirme și să conducă.

    Națiunile noastre colaborează strâns pentru a continua să ajute România să atingă la maximum potențialul vastului teren arabil de care dispune – are cel mai ridicat nivel pe cap de locuitor din UE. Cu ajutorul cunoștințelor tehnice și al tehnologiei americane în materie de irigații, România va redeveni «Grânarul Europei», așa cum era odată.

    România dispune de rezerve vaste de cupru, aur, magneziu și metale rare, precum și de posibilități hidroenergetice nemaipomenite.

    Cu toate acestea, cea mai valoroasă resursă a României sunt generațiile sale tinere, educate și ambițioase. Sfera tehnologiei este în plină dezvoltare, iar tinerii programatori români, de la București la Cluj, se bucură de o reputație excelentă la nivel mondial. România reprezintă un model de incubator pentru afacerile din domeniul tehnologiei. Este deja un lider la nivel regional și, cu sprijinul și parteneriatul nostru puternic, va deveni lider la nivel european și mondial.

    În ultimul rând, trebuie să abordez și măsurile pe care România continuă să le ia pentru a se elibera de ultimele rămășițe de corupție și tâlhărie, caracteristice regimului comunist. Regimurile tiranice au furat vieți, averi și aspirații. Astfel, au generat corupție persistentă. Din nefericire, nicio națiune nu este liberă de corupție – însă națiunile care au suportat regimul comunist timp de decenii au fost forțate să o tolereze la nivel profund. Cu fiecare condamnare, fiecare extrădare și fiecare proces electoral, România transmite un mesaj clar: epoca însușirii de foloase necuvenite, a traficului de influență și a fraudării proceselor electorale a apus. Un stat democratic, măreț și liber la granița Europei de Est poate fi perceput ca amenințare de către statele vecine rău-intenționate, însă noi și aliații noștri europeni suntem extrem de mulțumiți să vedem România cum își ocupă locul de drept la masa națiunilor democratice care respectă principiul aplicării statutului de drept și care dezavuează fraudele la nivel municipal, electoral și pe scară largă. Fiecare pas înainte consolidează încrederea investitorilor străini în piețele din România și arată lumii ce națiune atractivă, bogată în profesioniști și resurse este România.

    În ultimii 30 de ani, România s-a reinventat. De la ruina economică în flăcări de la începutul anilor ’90 la liderul european de astăzi. România a arătat lumii că este pregătită să dea formă unei Europe moderne și unei lumi moderne. Statele Unite sprijină întrutotul România în acest demers. Parteneriatul nostru strategic nu a fost nicicând mai puternic – Statele Unite și România sunt cei mai buni prieteni.

    Vă mulțumesc pentru atenție! Dumnezeu să vă binecuvânteze!”

    Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

    CITIȚI ȘI:

    * De ce face spume Gâdea: Clotilde Armand taie finanțarea Antenei 3 și cere înapoi banii dați ilegal de Tudorache