Etichetă: barcă

  • Răzbunarea prăzii: un pește uriaș a sărit în barca unui pescar și l-a ucis pe loc!

    Nu e o poveste pescărească, e o întâmplare cât se poate de adevărată. S-a întâmplat în nordul Australiei, în apropierea orașului Darwin.

    Un pescar australian şi-a pierdut viaţa după ce un peşte de mari dimensiuni a sărit în barca sa şi l-a lovit în zona pieptului, a informat sâmbătă poliţia din Teritoriul de Nord, într-un comunicat, potrivit DPA, citată de Agerpres.

    Bărbatul de 56 de ani pescuia vineri alături de familie şi de prieteni în apropierea capitalei Teritoriului de Nord, Darwin, când peştele a sărit brusc în barcă.

    Bărbatul s-a prăbuşit, iar grupul care-l însoţea s-a grăbit spre portul Golfului Cullen, unde victima a fost preluată de paramedici. Poliţia a precizat că pescarul a murit la faţa locului.

    „Pare să fie un incident bizar, extrem de şocant pentru persoanele aflate în barcă, pentru familia şi prietenii bărbatului”, a adăugat poliţia.

    Potrivit unui purtător de cuvânt al serviciului de ambulanţă, cei aflaţi în ambarcaţiune i-au făcut respiraţie gură la gură bărbatului în timp ce barca se îndrepta spre port, însă paramedicii nu l-au mai putut resuscita.

    „Este un eveniment foarte trist când o zi de pescuit se încheie astfel”, a declarat purtătorul de cuvânt al serviciului de ambulanţă.

    Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

    CITIȚI ȘI:

    * Dr. Musta despre idioții pandemiei: „S-au infectat, i-am salvat, dar ei nu cred că au fost bolnavi de Covid!”

    * Sondaj INSCOP: Nicușor Dan 46%, Firea 38%, Băsescu 8%. Dacă se retrage Băsescu, Nicușor Dan ia peste 50%!

  • Un PSD-ist despre Ciolacu și barca lui Dragnea: „Dădea la vâsle, la șefu’, ca să fie cu șefu’ să pescuiască”

    Zurbagiul Codrin Ștefănescu, fost secretar general al PSD, continuă să-și deplângă soarta de marginalizat în PSD. El se războiește cu președintele interimar al partidului, Marcel Ciolacu, amindu-i cât de slugarnic era pe vremea lui Dragnea.

    Într-un interviu acordat lui Ion Cristoiu luni, pentru Cristoiu TV (pe YouTube), Codrin Ștefănescu a ironizat postura de vâslaș a lui Ciolacu, în barca lui Dragnea, pe lacul Belina (la Dunăre, în Teleorman).

    „Țineți minte fotografiile lui Ciolacu cu barca, cu Dragnea? Dădea la vâsle, la șefu’, ca să fie cu șefu’ să pescuiască. Faptul că erai în barcă cu șefu’ și au apărut fotografiile cu aprobarea șefului în spațiul public era o chestie fabuloasă. Acolo, la el în județ, în Buzău, toată lumea aplaudă, «al nostru stă cu șefu’ mare la pescuit». Era de bine. Acum vine, după ce a dat la rame, și spune că a fost rău. Acum, «eu, Ciolacu, și Stănescu vom face și vom drege». Ce vom face și vom drege? «Ce ne dă PNL-ul»”.

    „Ce greșealā imensā a făcut Viorica Dăncilă! Taman pe Ciolacu l-a ales! De aici ni se trag și toate nenorocirile”

    Tot luni, la scurt timp după interviul cu Cristoiu, Codrin Ștefănescu a postat un text furios la adresa lui Ciolacu.

    „Ce greșeală imensă a fācut Viorica Dăncilă când l-a numit pe Ciolacu președinte al Camerei Deputaților! Existau atâtea variante în partid, taman pe Ciolacu l-a ales! De aici ni se trag și toate nenorocirile. Am ajuns să votăm pe bandă rulantă toate aberațiile și idioțeniile Guvernului Orban! Toate! Mimăm că facem opoziție, aprobăm tot ce se ordonă! Și întregul PSD tace și acceptă această situație!”

    Codrin Ștefănescu

    Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

    CITIȚI ȘI:

    * Afară cu șantajistul din PNL! Să candideze pentru PSD!

    * Un mesaj care dinamitează frontul anti-PSD. Năsui și Voiculescu (USR-PLUS): „De liste comune nici nu poate fi vorba!”