Etichetă: bani

  • Cîțu îi dă extemporal lui Firea: „De 10 ani nimeni n-a mai controlat Primăria!”

    Florin Cîțu a anunțat într-o conferință de presă că va trimite un control de la Minsterul de Finanțe la Primăria București. Ministrul a anunțat public că a cerut informații despre cheltuirea banilor publici la această instituție, dar n-a primit nicio informație.

    ”Ieri am încercat să aflu mai multe informaţii despre execuţia bugetară a Primăriei Bucureşti şi despre companii şi am aflat că nu s-a mai făcut un control – ceea ce este foarte ciudat – de vreo zece ani de zile”, a declarat Florin Cîțu, ministrul Finanțelor, citat de News.ro.

    Acesta vrea un raport despre cheltuirea fondurilor, mai ales că Gabriela Firea a făcut împrumuturi uriașe de la stat, iar banii de încălzire a orașului e plătită de la buget.

    „Nu ştim cum au fost cheltuiţi acei bani, unde s-au dus acei bani, dacă au fost sifonaţi. Am vrut să ştiu acest lucru pentru că anul trecut – deşi subvenția este de la buget pentru încălzire –  Primăria Bucureşti s-a împrumutat pe 20 de ani, aproape 500 de milioane de lei, din Trezorerie. S-a împrumutat pe 20 de ani, deşi ar fi trebuit să aibă banii în buget pentru subvenţie. Ce s-a întâmplat acolo, unde sunt banii de subvenţie?”, a întrebat public Florin Cîțu.

    Acesta s-a arătat extrem de intrigat de faptul că Primăria București nu a mai fost controlată de Ministerul Finanțelor în ultimii 10 ani, adică din perioada primului mandat al lui Sorin Oprescu. Guvernul PSD nu a controlat niciodată Primăria PSD.

    ”Nu s-a mai făcut un control financiar la Primăria Bucureşti de 10 ani de zile, este o coincidenţă bizară, de 10 ani primăria este condusă de PSD, să nu se facă niciun control…Vă spun un lucru: Ministerul Finanţelor Publice are atribuţii de control asupra tuturor instituţiilor şi companiilor de stat. Modul în care banii sunt cheltuiţi mă interesează foarte mult şi îi interesează şi pe români. Vrem să ştim dacă banii au fost folosiţi în interesul românilor sau au ajuns în buzunarele celor din PSD”, a afirmat ministrul Finanţelor.

    Gabriela Firea a fost acuzată în repetate rânduri că face cheltuieli nejustificate. Bucureștiul, în timpul administrației PSD, a ajuns cel mai aglomerat și cel mai poluat oraș din Europa, conform mai multor rapoarte internaționale. Florin Cîțu sugerează că e și-n faliment.

    Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

  • Își pregătește și Andreea Cosma fuga în Serbia? Penala PSD își tot pune bani într-o bancă din Belgrad, unde se află și Ghiță

    Deputata penală Andreea Cosma (PSD), condamnată în primă instanță la 4 ani de închisoare, își crește rezervele dintr-un cont bancar deschis la o bancă din Belgrad. Într-un an de deputăție, ea și-a sporit suma depozitată în capitala Serbiei de la 9.000 la 20.000 de euro. În medie, aproape 1.000 de euro pe lună.

    Consultând cu atenție declarațiile de avere ale deputatei Andreea Cosma, ziariștii de la Newsweek.ro au făcut câteva observații interesante.

    Contul bancar de la Belgrad a fost deschis în 2018. Coincidență: în același an, Andreea Cosma a dat declarații de martor autorităților sârbe în procedura de acordare a azilului politic lui Sebastian Ghiță, fost deputat PSD. Informația a fost confirmată chiar de Ghiță: „Eu am primit azil politic, chiar dacă e o procedură destul de grea. Judecătorii au studiat informațiile prezentate de Onea și Negulescu, informații falsificate, și au decis acordarea de azil politic. Da, au fost audiați martori aici. Vlad și Andreea Cosma au fost audiați prima oară aici în Serbia”.

    2018: 9.000 €; 2019: 20.000 €

    În iunie 2018, în contul belgrădean al Andreei Cosma se aflau 9.000 de euro. Suma părea mică pe lângă cei 187.000 de dolari de la Bank AUDI Liban.

    În 2019, suma ajunsese la 20.000 de euro, așadar crescuse cu 11.000 de euro în aproape 12 luni.

    Dor de ducă?!

    Nu este exclus ca Andreea Cosma să-și pregătească o retragere strategică la Belgrad, pe modelul Sebastian Ghiță. Mai ales că mandatul ei în Parlamentul României se încheie cel târziu peste 11 luni, în decembrie 2020. Și, odată cu el, dispare și imunitatea.

    Oricum, e ciudat să-ți depozitezi banii într-o bancă din Serbia, țară care nu e membră a Uniunii Europene. Mult mai sigure sunt băncile din România, ca să nu mai vorbim de cele din Elveția, Austria, Germania etc.

    Dar, vorba Mafiei PSD Prahova, care i-a dat țării atât pe Sebastian Ghiță, cât și pe cei din clanul Cosma: deputata Andreea pune bani negri pentru zile și mai negre.

    Patru ani și restul zile

    Andreea Cosma a fost condamnată, în primă instanță, la 4 ani de închisoare şi 2 ani pedeapsa complementară a interzicerii unor drepturi, pentru săvârşirea infracțiunii de complicitate la abuz în serviciu în formă continuată, comisă în calitate de notar. Consecinţele au fost deosebit de grave: prejudiciu de 10.674.784 de lei, conform Digi 24.

    Conform anchetatorilor, Andreea Cosma, în calitate de notar, „a acceptat să autentifice contractele de vânzare cumpărare prin care SC Plopeni Industrial Parc SA a înstrăinat mai multe imobile ce făceau parte din activul «Ciuperceasca», fără respectarea dispoziţiilor legale în vigoare privind achiziţiile publice şi fără a se ţine seama nici măcar de valorile minimale ce trebuiau a fi avute în vedere potrivit studiului de evaluare «Valori de piaţă-etalon minim informativ» practicat de Camera Notarilor Publici Prahova la data încheierii contractelor de vânzare-cumpărare, respectiv la nivelul anului 2008”.

    Gâdea și Badea se închinau la evlavioasa Andreea, în Biserica Preacinstitului Varan

    Clanul Cosma – penal pe toate fronturile

    Andreea Cosma (44 de ani), cu cei 4 ani de închisoare ai săi, nu este singurul membru penal al familiei sale. Sunt deja trei condamnați, toți cu funcții înalte obținute sub steagul PSD.

    Tatăl său, Mircea Cosma (74 de ani), fost preşedinte al Consiliului Județean Prahova, a fost condamnat la 8 ani de închisoare într-un dosar de corupţie.

    În același dosar a fost condamnat şi fratele Andreei Cosma, fostul deputat Vlad Cosma (36 de ani), la 5 ani de detenţie, tot pentru fapte de corupţie.

    Mircea Cosma și fiul său au contestat sentința, iar procesul încă se judecă.

    Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

    CITIȚI ȘI:

    * Iranian în România: „La şcoală, ne puneau să ridicăm pumnii în sus și să strigăm: «Moarte Americii!», «Moarte Israelului!». Asta ne învăţau”

    *Ce ne transmite „melteanul cu BMW”: „Să-mi bag p…a în rasa voastră de români proști și spurcați”. E un fotbalist ratat

  • Crima din Galați, noi detalii șocante. Cum să-ți ucizi soțul, un italian bătrân, ca să rămâi cu amantul tânăr: planul diabolic al unei românce

    Uciderea unui italian în vârstă de 62 de ani în localitatea Buciumeni, județul Galați, în ultima zi a anului a dat la iveală o conspirație în care era implicată Nicoleta Postolici, soția acestuia, în vârstă de 32 de ani, și amantul ei.

    Italianul Mario Monaco a fost ucis de amantul Nicoletei împreună cu prietenul acestuia, iar femeia a spus că le-a plătit celor doi suma de 2.500 de lei.

    Cei trei au fost reținuți de polițiști și sunt anchetați în acest moment.

    „Au recunoscut nuanţat. Inculpata susţine că a dorit să-i ofere o lecţie soţului ei, care devenise agresiv pe fondul consumului de băuturi alcoolice, iar cei doi inculpaţi susţin că acelaşi lucru l-au dorit, practic să îl lovească pentru a-l intimida”, a declarat procuroarea Liliana Istrate, de la Parchetul Tribunalului Galaţi.

    Nicoleta Postolici a postat pe pagina ei de Facebook în data de 29 decembrie, la ora 22.17, o fotografie cu ea fericită. Imediat după moartea soțului, ea și-a schimbat poza de profil cu o fundă neagră.

    Nicoleta Postolici, Galati, Romania
    Postare făcută de Nicoleta Postolici pe Facebook cu o zi înainte de a-și ucide soțul

    Nicoleta Postolici era destul de activă pe rețelele sociale, dar nu a publicat imagini cu soțul ei sau acestea au fost șterse.

    Există indicii că Nicoleta s-ar fi îndrăgostit de un tânăr de 21 de ani din comuna ei natală Buciumeni, locul în care s-a petrecut crima. Acesta, orbit de dragoste și încurajat de femeie, s-a lăsat convins să-l bată pe soțul acesteia, italianul Mario Monaco.

    Exact cu un an înainte de a muri, soțul Nicoletei îi scrise un mesaj de dragoste care-l publică pe pagina sa de Facebook în data de 1 ianuarie 2019:

    „12 ani împreună. Ceea ce poate a fost o joacă la început, s-a transformat într-o iubire nemărginită și pură.

    Tu m-ai învățat să iubesc, ai dat sens vieții mele, mi-ai arătat calea spre fericire. M-ai învățat sărutul pasional, plăcerea de a dărui dragoste, și de a primi în schimb o iubire necondiționată, fericirea ta reflectată în zâmbetul tău.

    Datorită ție am descoperit o altă latură a vieții, a vieții în doi, a iubirii, a tot ceea ce ne înconjoară.

    Alături de tine și datorită iubirii tale am prins aripi. Am învățat ce înseamnă încrederea atunci când mi-o pierdusem, am văzut că există persoane care merită toată dragostea din lume, am simțit pe pielea mea ce înseamnă să fii răsfățat.

    Toate aceste cuvinte sunt o exprimare a sentimentelor care mă chinuie, care nu mă lasă în pace, sentimente fără de care nu aș putea trăi. Te iubesc!”

    Nicoleta Postolici nu a planificat crima, dar a vrut să se răzbune pe soțul ei pentru bătăile repetate și accesele sale de gelozie. 

     

    Nicoleta Postolici, doliu
    Nicoleta Postolici anunță moartea soțului ei printr-o fundă de doliu postată pe Facebook în ziua de 31 decembrie 2019

    Ea i-a lăsat pe cei doi tineri din comună să intre în locuința sa în timp ce ea era plecată, există indicii că asasinii cunoșteau casa, iar aceștia l-au agresat pe italian. Bărbatul a murit în urma loviturilor repetate.

    O relație complicată în trei a generat o serie de violențe care au dus la uciderea unui om.

    Nicoleta Postolici a început această relație din cauză că era săracă și a văzut în Mario o salvare. Ea a lucrat în Italia ca mii de alte femei din România unde a încercat să găsească o cale pentru a scăpa de sărăcie.

    Gelozia și violența soțului său au determinat-o să reacționeze. Din păcate, planul ei de răzbunare s-a terminat prost.

    Cei doi au împreună o fetiță de numai un an care, momentan, se află în grija familie fetei. Protecția Copilului va evalua situația copilului și va lua o decizie în următoarele zile.

    Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

    CITIȚI ȘI:

    * Un italian a aflat la Galați ce înseamnă crimă în stil mafiot. Mult mai tânăra sa soție româncă a plătit doi săteni ratați să-l omoare

    * Orban, decizie dură. PNL-ist exclus din partid pentru că a fost la Gâdea în emisiune la Antena 3

    * VIDEO. Papa își cere iertare că i-a sărit muștarul: „Scuzați-mă pentru exemplul negativ pe care l-am dat!”

  • VIDEO. Cum își plătesc vacanța turiștii din Poiana Brașov? Un nou sport național: aruncarea bancomatelor în aer

    Un nou bancomat a fost aruncat în aer în noaptea de sâmbătă spre duminică. Evenimentul s-a petrecut în „stațiunea de fițe” Poiana Brașov. Polițiștii spun că nimeni nu a fost rănit. Se fac cercetări pentru a se afla câți bani erau în bancomatul aruncat în aer.

    În ultimul an, zeci de bancomate au fost aruncate în aer de către hoți pe întregul teritoriu al României. Poliția pare că nu e în stare să stăpânească fenomenul.

    VIDEO. 23 mai 2019, București, bancomat aruncat în aer de doi hoți, surprinși de camerele de supraveghere.

    Un bancomat din staţiunea Poiana Braşov a fost distrus, duminică dimineaţă, poliţiştii efectuând cercetări pentru stabilirea împrejurărilor în care s-a produs incidentul şi pentru identificarea autorilor, anunță Agerpres.ro.

    VIDEO. Bancomat aruncat în aer la Arad în luna mai 2019.

    „În această dimineaţă, în jurul orei 8,50, Poliţia Staţiunii Poiana Braşov a fost sesizată cu privire la faptul că un bancomat amplasat în curtea unui local (…) ar fi distrus. Echipa operativă, formată din poliţişti de investigaţii criminale, criminalişti şi poliţişti de ordine publică, efectuează cercetări în vederea stabilirii cu exactitate a împrejurărilor în care s-a produs evenimentul, clarificării stării de fapt şi identificării autorilor”, a precizat agentul Nadia Olaru, purtător de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Braşov, citat de Agerpres.ro.

    VIDEO. Știre Antena 3 cu bancomatul aruncat în aer în Poiana Brașov din noaptea de 28 decembrie 2019.

    Potrivit IPJ Braşov, evenimentul nu s-a soldat cu victime. Cercetările în acest caz sunt efectuate sub coordonarea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Braşov.

    VIDEO. 31 decembrie 2018, un alt bancomat a fost aruncat în aer, de data aceasta în orașul Brașov.

    Hoții au renunțat la procedurile dificile de clonare a cardurilor sau la sistemele de citire ale acestora montate pe bancomate. Pur și simplu, acum le aruncă în aer folosind explozibil militar sau bombe artizanale confecționate din butelii de aragaz.

    Acest tip de atac este extrem de periculos pentru că poate duce la rănirea sau uciderea unor persoane aflate în raza de acțiune a exploziei. În urma acesteia se poate declanșa un incendiu catastrofal. Multe bancomate sunt plasate în sedii de bancă sau magazine aflate la parterul blocurilor de locuit.

    Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

  • Să râdem de escrocul caraghios! Cumpănașu: „Președintele României va fi dat de spartanii-cumpănași”

    Candidatul-impostor Alexandru Cumpănașu e optimist: în 2024 va fi marele favorit la alegerile prezidențiale, pentru că atunci Klaus Iohannis nu va putea candida pentru al treilea mandat, iar ceilalți candidați de acum vor fi prea bătrâni!

    Într-o transmisie live pe Facebook duminică seara, după închiderea urnelor, Cumpănașu a spus multe alte gogomănii. El i-a denumit pe adepții săi „cumpănași”, „spartani”, „spartani-cumpănași”. Este vorba despre cei 141.316 de români care l-au votat (1,53%).

    Escrocul Cumpănașu, cel care în ultimii ani a sifonat milioane de euro din banii unor ministere prin complicitate unor demnitari PSD, spune că de data asta a luat țeapă: a cheltuit 300.000 de euro și n-a reușit să ajungă la cei aproape 10 milioane de euro decontați de stat (condiția era să obțină 3% la vot).

    Cumpănașu mai spune că a primit vreo 15.000 de euro din donații.

    El minte că și-a pus familia „într-o mare dificultate” financiară, deși în anii trecuți a agonisit ca hârciogul, din combinații murdare, demne de o atenție sporită a DNA. Numai anul trecut, soții Cumpănașu au încasat petse 370.000 de euro, aproape exclusiv de la stat.

    În plus, soții Cumpănașu au 7 case, toate în București, toate valoroase, unele luate de la stat (de exemplu, de la RAAPS), majoritatea închiriate pe banii mulți.

    VIDEO: Monologul penibil al lui Cumpănașu

    Aberațiile lui Cumpănașu

    „Am în spatele meu sute de mii de voturi, de cumpănași, de spartani”

    Cred că suntem foarte, foarte puternici acum. Noi suntem oamenii care vom da tonul în viitor.

    Spartanii mei, cumpănașii mei vor fi cei care vor hotărî soarta viitorului președinte. Să nu uitați lucrul acesta!

    Dacă va fi un trend ca și până acum, președintele va fi dat de către 100.000 de oameni sau sub 1%. Practic, în această țară, alegerile s-au câștigat cu o diferență de sub un procent, cu anumite excepții. Așa că vom conta destul de mult în ecuație, dacă vrem să contăm în turul 2.

    Ca pondere și forță, nu uitați că turul 2 în mâna noastră! Președintele țării va fi decis de către cumpănași și va fi decis de către spartani… spartanii-cumpănași.

    Am în spatele meu sute de mii de voturi, sute de mii de cumpănași, de spartani.

    Suntem cu siguranță câștigători. Vom da tonul în turul 2.

    Noi am ieșit învingători din această bătălie, pentru că eu am fost candidatul dvs., n-am fost candidatul unui partid.

    Ne vom organiza într-o structură civică, pentru început; poate vom face și un partid.

    Amenință partidele cu „o structură civică” de masă

    Dacă vom avea zeci de mii, dacă nu chiar sute de mii de membri într-un timp scurt, în această structură civică, eu cred că toate structurile politice vor tremura în fața acestei structuri civice.

    Eu cred că o structură civică în care se înscriu zeci de mii de români va arăta tuturor șefilor de partide, celor care sunt acum în zona politică, că nu pot să facă ceva în România fără noi.

    Dacă vreau să fiu cu adevărat influent, am nevoie de mulți oameni în spatele meu.

    E supărat pe cei care nu l-au votat, deși i-au dat like pe Facebook

    Nu pot să înțeleg cum românii din Italia au votat anumiți candidați, de ce pe locul 1 este cineva… și cel de pe locul 2 – este chiar năucitor. Oamenii ăștia sunt în vrie, ei nu mai înțeleg despre ce este vorba.

    Nu știu de ce au fost atât de puțini care au înțeles că trebuie să și meargă să voteze, nu doar să se uite la noi, nu doar să ne aprecieze, nu doar să ne laude.

    Am trecut prin toate chinurile iadului, nu pot să vă descriu ce aînsemnat campania asta pentru mine.

    Face socoteli pentru 2024, când ceilalți vor fi „expirați”!

    Degeaba veniți cu niște oameni… cu unul ca Iohannis. OK, dacă va câștiga, va avea încă un mandat. Bun, dar după aceea va trebui să se retragă.

    Vorbim despre o clasă politică… Diaconu va face 80 de ani, deci nu văd ce sens mai are să discutăm despre ce va face el peste 5 ani.

    Sunt foarte mulți oameni care se uită și văd în noi, în cumpănași, în spartanii-cumpănași… văd o forță. Văd o forță și văd speranța pentru România.

    „Am cheltuit 300.000 de euro, banii mei. Am primit vreo 15.000”

    Nu am intrat în bătălia acesta cu niște bani puși deoparte, am cheltuit banii mei, sunt 300.000 de euro, am investit 300.000 de euro în campania aceasta – în broșuri, în deplasări, în investigații…

    Mi-am pus practic la bătaie… mi-am cheltuit toate economiile familiei și tot ceea ce putem să avem… nu este niciun fel de problemă și nici nu… n-are nicio importanță, nu e o chestiune de victimizare…

    Eu cred că am făcut un lucru bun pentru mine, pentru poporul român și pentru familia mea. Am avut un crez.

    Nu am primit un leu decât de la dvs., ce ați trimis, acele… o parte dintre dvs… cei care ați trimis acele contribuții… mă rog, fiecare cât a putut, 50-100 de euro, s-au strâns undeva în jur de 15.000 de euro în total.

    Despre „oligofreni” și familia pusă „într-o mare dificultate”

    Am investit cât am putut eu din banii proprii într-un crez, nu pentru un profit. Pentru toți oligofrenii – nu, că eu n-o să mai am de-acum încolo probleme de a folosi niciun fel de jignire la adresa celor care stăzi consider eu că trebuie să fie jigniți -, Autoritatea Electorală Permanentă nu-ți dă bani de la ea, îți rambursează niște cheltuieli pe care le faci tu. Niciun lider politic nu primește nimic, nu a cheltuit nimic. Eu, unul, mi-am cheltuit banii mei, pe care i-am pierdut pentru o cauză.

    E adevărat că mi-am pus familia într-o mare dificultate, pentru că nu ne-a ajutat nimeni. Au fost oameni care au făcut mai rău decât bine, care chipurile ne erau prieteni.

    Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

    CITIȚI ȘI:

    * Escrocul Cumpănașu a ratat cele 10 milioane de euro! Nu i-au folosit nici „găsirea Luizei”, nici decolteul nevestei, nici mitraliera de la TVR

  • Noul nume al candidatului Cumpănașu: „Jecmănașu”. Strânge bani de la oameni, deși contractele lui cu statul sunt cercetate de DNA

    Cercetat de DNA pentru contracte dubioase cu statul care l-au transformat în milionar în euro, Alexandru Cumpănașu, din postura de candidat la președinție, e concentrat pe strâns bani de la fanii săi.

    Alexandru Cumpănașu n-are niciun pic de rușine. Într-un mesaj postat pe pagina sa oficială de Facebook, Cumpănașu trece un cont pe numele său și îi roagă pe susținători să-i dea bani deși, conform mai multor sondaje de opinie n-are nicio șansă să câștige alegerile.

    Mesajul mobilizator

    „După cum am mai spus-o, devine din ce în ce mai evident faptul că, prin orice mijloace, forțe ale SISTEMULUI și contracandidați disperați de evoluția sondajelor, fac absolut orice pentru a mă determina să mă retrag din cursa prezidențială.

    INDIFERENT DE RISCURI și DE CONSECINȚE, NU O VOI FACE! O să lupt alături de voi, pentru ADEVĂR, crezând în șansele mele și în PUTEREA voastră de a învinge orice obstacol, pentru o ROMÂNIE ADEVARATĂ.”

    Ce comentează criticii și fanii la postarea lui „Jecmănașu”

    Dar nu ce scrie Cumpănașu e cel mai interesant, ci reacțiile oamenilor care comentează la această postare și care-l acuză că folosește campania electorală ca să se îmbogățească.

    „Pentru asta ai merita să fii închis. Nu ți-e rușine să fraierești prostimea, când tu câștigi 19.000 de euro pe lună?!”, scrie un utilizator.

    Altul îi adresează un îndemn: „Jecmănașule, la muncă, nu la întins mâna!”.

    Un susținător de-al lui Cumpănașu scrie: „Mai bine de jumătate din diasporeni sunt «cumpănași» și vor dona. Cei ce sunt cu securiștii să se abțină, nu ne vor dezbina niciodată, noi nu suntem #Rezist, noi suntem «cumpănași» și suntem un exemplu pentru toți”. Bravul „cumpănaș” nu spune dacă și cât a donat pentru buzunarul adânc al lui Cumpănașului original.

    O să pierzi toți oamenii, „Jecmănașu”!

    O fostă susținătoare e revoltată de faptul că acesta cere bani, fără a realiza că aceasta a fost ocupația principală a candidatului dintotdeauna: „O să pierzi toți oamenii care credeau în tine, care doreau să te voteze. Cu cerutul banilor… oamenii sunt morți de foame și tu le ceri bani. Fă-le promisiuni în bine, nu le cere bani!”.

    Mesajul candidatului Cumpănașu se încheie apoteotic, anunțând hotărâre și transparență în cheltuirea banilor, adică promite că va publica facturile.

    „Aveți mai jos afișat contul la care puteți trimite donații! Sumele astfel strânse, vor fi utilizate pentru atingerea obiectivelor noastre, în cel mai transparent mod cu putință. Vom elimina astfel, orice suspiciune și vom dovedi că o campanie electorală poate fi finanțată la «vedere», fără nimic de ascuns.

    Personal, vă încredințez că LUPTA mea și a echipei mele NU SE VA OPRI, CĂ ADEVĂRUL va ieși la iveală, oricât de crud ar fi. Că România nu va mai îngenunchiată NICIODATĂ în fața clanurilor interlope sau politice. E care pe care! Ori NOI, ori EI!

    AȘA SĂ ÎMI AJUTE DUMNEZEU.”

    Și după ce scrie asta, Cumpănașu se pregătește să pornească la luptă, scormonind cu cardul prin bancomate.

    CITIȚI ȘI:

    * Ce va face Dan Barna? Procurorii DNA s-au autosesizat după dezvăluirile Rise Project privind afacerile cu fonduri UE ale liderului USR

    * Cum a mutat Dăncilă o fabrică Volkswagen din România în Bulgaria

    * Între USR şi PNL, pe cine vede Băsescu „aliat natural” al PMP? Ce crede fostul preşedinte despre şansele Guvernului Ludovic Orban şi cum vede relaţia dintre „pragmaticul” Ponta şi „piatra de moară” Tăriceanu

    * Cuc era să blocheze și un avion în care nu se afla niciun parlamentar! Cursa de Oradea avea pe lista de zbor un deputat USR, care n-a mai urcat însă la bord

    * VIDEO. Încă o probă zdrobitoare împotriva lui Cuc: schimbul de SMS-uri cu directoarea Tarom. „Mai uitați-vă pe Satu Mare, dacă a plecat vreunul”

  • Cumpănașu cere bani pentru campanie motivând că-i cheltuie pentru găsirea Alexandrei și pentru a salva copiii noștri! „Echipe de investigatori scotocesc întreaga Europă”

    Escrocul, tot escroc! Alexandru Cumpănașu a declanșat o campanie de strângere de fonduri  pentru campania sa electorală, cu precizarea „Donațiile pot fi făcute în lei, euro, dolari și alte valute”. Ceva mai jos, spune că are nevoie de bani „ca să scotocească Europa” pentru a o găsi pe Alexandra.

    Acum, lucrurile sunt pe față: Alexandru Cumpănașu (38 de ani) încearcă să scoată nu doar voturi, ci și bani din moartea Alexandrei Măceșanu (15 ani), fata răpită, violată, ucisă și arsă de monstrul din Caracal, Gheorghe Dincă.

    Cumpănașu publică zilnic, pe Facebook, contul bancar în care așteaptă bani, mulți bani. El adaugă o indicație tehnică: „La «Detalii tranzacție» se specifică doar: «Donație pentru campania prezidențială candidat Alexandru Cumpănașu»”.

    Apoi, ca să fie mai convingător în strângerea de bani, spune că are nevoie de „fonduri cu care trebuie să susțin acțiuni extrem de delicate” (căutarea Alexandrei). Minte că are „echipe de investigatori” care „scotocesc întreaga Europă, pe urmele rețelelor de trafic de persoane”, echipe cărora „sunt obligat să le decontez cheltuielile și logistica, relocarea și transportul”.

    „Contribuiți la siguranța copiilor voștri!”, le cere Cumpănașu românilor, lăsând de înțeles – în mod ticălos – că el e salvarea copiilor din România.

    Cum cere Cumpănașu bani

    • „Dincolo de orice atac (total nejustificat și ticălos) la adresa mea și a familiei mele, trebuie să înțelegeți că mă lupt cu un SISTEM mârșav, clientelar, puternic finanțat din bani publici și din zona clanurilor politice.”
    • „Campania mea electorală (bine pusă la punct și onestă) consumă de asemenea resurse. Resurse infinit mai reduse decât cele aruncate în luptă de SISTEM, pentru a mă intimida.”
    • „Din acest motiv, împreună cu echipa mea, am considerat necesar să lansăm această provocare a susținerii voastre! Ne adresăm oamenilor simpli, agenților economici care s-au săturat să plătească «parandărăt» clanurilor politice din România, oamenilor de afaceri onești care pot astfel, să susțină un proiect îndrăzneț și fiabil pentru România!”
    • „Contribuiți la siguranța copiilor voștri, susținând (atât cât puteți) CREZUL și demersurile mele!”
    • „O să fiu sincer cu voi. Fiecare zi care trece înseamnă fonduri cu care trebuie să susțin acțiuni extrem de delicate. În acest moment, echipe de investigatori (care nu mi-au solicitat niciun onorariu, dar cărora sunt obligat să le decontez cheltuielile și logistica, relocarea și transportul) scotocesc întreaga Europă, pe urmele rețelelor de trafic de persoane.”
    • „Pentru ca ei să reușească, pentru ca să putem deconspira un SISTEM perfid, avem nevoie de fiecare dintre voi. ACUM a venit MOMENTUL să fim solidari, pentru ADEVĂR!”
    • „Aveți mai jos afișat contul la care puteți trimite donații! Sumele astfel strânse vor fi utilizate pentru atingerea obiectivelor noastre, în cel mai transparent mod cu putință. Vom elimina, astfel, orice suspiciune și vom dovedi că o campanie electorală poate fi finanțată la «vedere», fără nimic de ascuns.”

    Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

    CITIȚI ȘI:

    * AUDIO. Candidata lui Voiculescu îl acuză pe „Varan”, plângând, că i-a furat banii de campanie și îi șantajează soțul bancher. „Jegul ăsta de om”, „o mizerie umană!”, „viermele ăsta”, spune un colaborator

    * Directoarea Tarom confirmă: Cuc i-a ordonat să țină avioanele la sol ca să nu ajungă parlamentarii la moțiunea de cenzură!

    * Pădurarul ucis de hoții de lemne și-a făcut meseria ca un erou. A plecat noaptea de acasă, să-și apere pădurea. A fost bătut, dezarmat și împușcat, refuzând compromisuri care să-i salveze viața

    * VIDEO. Planul pervers al PSD: blocarea Parlamentului. Sabotarea cvorumului ar împiedica instalarea Guvernului PNL, dar și alegerile anticipate

    * Ministru PSD: „Dați oameni afară…” / Deputat PNL: „Ați umplut ministerele cu pile, amante” / „Și ei sunt oameni”

    * Dăncilă continuă să facă numiri scandaloase. A plasat în Ministerul Justiției o trompetă anti-justiție a lui Dragnea

    * „Criminalilor, mi-ați omorât părinții!” Scrisoare cutremurătoare a unei femei îndoliate către PSD, ALDE și UDMR. „Dacă ați fi votat altfel, ucigașul ar fi rămas în închisoare, iar părinții mei ar fi acum în viață”

    * VIDEO. Cumpănașu plânge și suspină. S-ar fi putut vinde pe câteva milioane de euro, dar a crezut, naiv, în donațiile poporului

    * Cumpănașu ne amenință cu dictatura!

    * Scrisoarea lui Trump către Erdogan: „Nu fiți căpos! Nu fiți nesăbuit! Vă sun mai târziu”. Erdogan a aruncat-o la coșul de gunoi

  • AUDIO. Candidata lui Voiculescu îl acuză pe „Varan”, plângând, că i-a furat banii de campanie și îi șantajează soțul bancher. „Jegul ăsta de om”, „o mizerie umană!”, „viermele ăsta”, spune un colaborator

    Câteva înregistrări audio intrate în posesia redacției Newsweek România arată un conflict violent între candidata Partidului Puterii Umaniste (PPU), Ramona Ioana Bruynseels, și Dan Voiculescu, patronul din umbră al PPU. Bruynseels reclamă șantaje și folosirea discreționară a banilor de către Dan Voiculescu.

    Newsweek România a prezentat trei înregistrări audio explozive, conținând discuții aprinse între Ramona Ioana Bruynseels și trei oameni din echipa sa de campanie: Paul Mihai Ionescu, Ștefan Prisecaru și Eduard Dumitrașcu.

    • Paul Mihai Ionescu – un fel de șef de campanie al candidatei PPU și fost consilier al lui Liviu Dragnea pe când acesta deținea președinția Camerei Deputaților.
    • Ștefan Prisecaru – un apropiat din staful de campanie.
    • Eduard Dumitrașcu – un apropiat al echipei de campanie.

    Audio 1: Bruynseels – Ionescu

    Ionescu: „Eu ți-am fu**t banii?”

    „Din partea noastră nu mai intră niciun leu în campanie! Au intrat suficienți”

    Ramona Ioana Bruynseels: Faceți bine și rezolvați cu acești oameni, nu e corect ce se întâmplă!Paul Mihai Ionescu: Eu ți-am fu**t banii?Bruynseels: Eu am dat bani pentru ca acești oameni să fie plătiți.Ionescu: Ți-am fu**t eu vreun ban, eu personal?Bruynseels: Acum două săptămâni ce te-am rugat? Să rezervați banii să plătiți salariile oamenilor. Mi-ai promis că veți face chestiile astea. Nu vă e rușine să-mi trimiteți azi mesaj că nu sunt plătiți oamenii?Ionescu: Eu nu am trimis nici un mesaj!Bruynseels: Nu mie, i-ai trimis soțului meu! Paul, eu am vorbit cu tine un lucru și te-am rugat să rezervi banii pentru salariile oamenilor.Ionescu: Și eu te-am rugat, de când am venit, ca discuția legată de bani să nu ajungă la mine.Bruynseels: De o lună de zile vă tot spunem: din partea noastră nu mai intră niciun leu în campanie! Mă-nțelegi? Au intrat suficienți.Ionescu: Eu am venit aici acum o lună jumate, să ajut…

    Ce frumos zâmbea lângă Varan!…

    „Stabilim una și după aceea toți faceți ce vă zice Dom’ Profesor”

    Bruynseels: Și ce stabiliți cu mine mergeți după aia la PROFESOR și schimbați și nu aveți nici măcar bunul-simț să reveniți la mine și să-mi spuneți: «Auzi, Ramona, vezi că noi am agreat că-i plătim pe oameni, dar vezi că ni s-a spus altceva și de fapt am plătit altceva».Eu am adus bani cash ca să plătiți pliantele, da? S-a plătit spotul și, în final, mi s-a pus tot mie factura de pliante! Mă, da’ este nerușinare! Paul, tot ce vorbim… stabilim una și după aceea toți faceți ce vă zice… Dom’ PROFESOR. Care nu vine să vorbească cu mine.Ionescu: Te consulți cu 200.000 de oameni! Și toată dezorganizarea asta, după o lună jumate aici, am realizat că vine de la tine.Bruynseels: A, perfect! Nu că tu nu ești capabil să gestionezi lucrurile, nu că PROFESORUL vine și face ceea ce face!Ionescu: Cine este acest Ștefan, care a venit în campanie și începe să ia oamenii și să-i pună la treabă, să-i înjure, să vorbească cu ei în tot felu’? Cine este acest Ștefan?Bruynseels: Este un tip care m-a ajutat să ajung la niște fabrici la care incompetenții tăi, care vin să mă spioneze, nu știu să facă un program de la A la Z.

    Ramona Ioana, Dominic și „umaniștii”

    „Nu accept să mă alerge 20, 50, 100 de oameni că nu-i plătesc”

    Ionescu: Ramona, din acest moment, o să-l informez și pe Dom’ PROFESOR, nu mă mai implic cu absolut nimic în campanie.Bruynseels: Te rog! Ei (20 de oameni neplătiți – n.red.) au început atacul pe social media și mie nu-mi convine, Paul, eu am muncit în campania asta! Mi-am pus banii, mi-am pus viața la risc și nu-mi convine, pentru că cineva este neserios și nu vrea să plătească oamenii care au muncit pentru noi… Iar eu nu accept să mă alerge 20, 50, 100 de oameni că nu-i plătesc.

    Audio 2: Bruynseels – Prisecaru

    „Cât vrea să-l mai șantajeze pe bărbată-tu, cât mai vrea să-i ceară lui Dominic?”

    „Jegul ăsta de om… o mizerie umană”

    Ramona Ioana Bruynseels (plângând): Oamenii nu-s plătiți… Echipa de la Timișoara, alți 28 de oameni, nu-s plătiți…Ștefan Prisecaru: Și nu știai când faci asta cu Voiculescu că așa o să se ajungă? Nu știai că jegul ăsta de om asta o să facă? Ți-am spus de la început: o mizerie umană.Bruynseels: That’s it…Prisecaru: Cum să ieși din campanie, ai înnebunit?!Bruynseels: Ies!

    La Antena 3, alături de „Dom’ Profesor”

    Prisecaru: Pentru ce? Ți-ai plătit oamenii, tu i-ai plătit, care-i problema ta?! Ieși și spui: «Ăștia care scrieți despre mine pe media, uitați factura! Pe care i-am dat-o lu’ ăsta. Uitați ce i-am spus în ziua cutare lu’ jegu’ ălălalt!». OK, și o să fie Voiculescu împotriva la toată lumea. Asta-i știre, poți s-o faci! Degeaba plângi… Ai facturile când ai plătit în conturi?

    Bruynseels (în engleză, plângând): O să mă scoată din asta spunând că eu nu i-am plătit pe oameni și eu am creat haosul ăsta. Mă opresc, asta e!

    „Varanu’ a făcut ce știe mai bine – să fure banii! Nu-i nici un Profesor! La Jilava-i Profesor!”

    Prisecaru: Și Varanu’ a făcut ce știe mai bine – să fure banii! Care-i problema? Am trecut prin mai rele ca astea… nu că scriu 20 de inși de mine… Ăsta a scris doi ani de zile de mine. M-a ținut 24 de ore la televizor. Din două în două ore. Și? Ce folos? Mi-a futut viața toată, care-i problema? Mă vezi pe mine acuma că…? Tu te plângi că scriu acuma unii de tine, de două zile, puși de Varanu’… Ăsta e Varanu’, Dan Voiculescu, prietenul tău, Profesoru’, pușcăriașu’… cum îi spuneți voi: Profesoru’… Nu-i nici un Profesor! La Jilava-i Profesor! Așa că, nu te mai… nu te mai! Welcome to politics! Și cât vrea să-l mai șantajeze pe bărbată-tu, cât mai vrea să-i ceară lui Dominic? Ce bani mai are să-și ia?Bruynseels: Mulți.Prisecaru: Ce înseamnă „mulți”?Bruynseels: Păi, acuma Dominic (Dominic Bruynseels este bancher – n.red.) ar trebui să mai… nu știu… să finanțeze tot. Restul campaniei.Prisecaru: Da’ dă-l în morții lui, nu mai mergi cu Antenele, la revedere, pa! Mergi tu, cu social media și cu toți prietenii, care-i problema?!Bruynseels: Exact…

    I se taie porția de promovare pe Antena 3!

    „Varanu’ nu te-a ajutat, doar te-a șantajat până acum! Viermele ăsta de om…”

    Prisecaru: Și ieși pe conferință de presă și «Muie lu’ Varanu’!» și asta e! Vreți să mă îngenuncheați cu televiziunile voastre? Dați-i drumu’, vedem ce o ieși! Varanu’ nu te-a ajutat, doar te-a șantajat până acum! Și te-am întrebat: «Ce cauți în filmu’ ăsta? Că ăsta o să se suie pe tine! Viermele ăsta de om…» Tu: «Batman! Batman!». E, uite-l.

    „E una care i-a dat la muie lu’ Varanu’!”

    Bruynseels:  Deci, o să mă prezinte ca fiind instabilă, ca fiind eu haotică și…Prisecaru: Tot ce spune Varanu’ e-n favoarea ta! Tu-nțelegi?Bruynseels:  Numai că nu o să spună el…Prisecaru: Nu, mă, o să spună trompetele lui! S-a ajuns unde a vrut Varanu’: să te îngenuncheze! Da’ nu pe tine, pe soțu’!Bruynseels: Da, da’ acuma știi ce urmează: o campanie împotriva mea.Prisecaru: Super-tare! E cea mai tare campanie! Neplătită! Breaking News: e una care i-a dat la muie lu’ Varanu’! Moca o să fie asta. Milioane dădeai și nu făceai campania asta, ce-ți face Varanu’ acuma.

    Audio 3: Bruynseels – Dumitrașcu

    Bruynseels: „Sunt într-o extrem de mare răfuială cu Profesoru’, pune în practică șantaje”

    „Acest conflict nu are cum să se finalizeze bine”

    Ramona Ioana Bruynseels: Eu, în aceste momente, sunt într-o extrem de mare răfuială cu Profesoru’ și cu restu’. Contul campaniei este pe zero barat. El încearcă și pune în practică șantaje și alte chestii ca să poată să mă facă pe mine să pun mai departe nu știu câte sute de mii vrea el… Nu se va întâmpla acest lucru. Se prea poate ca astăzi să se ia anumite decizii. OK?Eduard Dumitrașcu: …Bruynseels: Nu știu cum se finalizează acest conflict, dar nu bine, pentru că nu are cum să se finalizeze bine. I-am rugat să-mi plătească oamenii din campanie, pentru că erau bani. Banii s-au dus pe alte chestii, pe care nu le știu. Apelez la tine să-ncerci să-i ții puțin sub control. Eu sunt cu toate forțele, câte le mai am, în rahatu’ ăsta.

    Ramonica nu avea nicio reținere să urce pe scenă cu Piedone

    Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

    CITIȚI ȘI:

    * Directoarea Tarom confirmă: Cuc i-a ordonat să țină avioanele la sol ca să nu ajungă parlamentarii la moțiunea de cenzură!

    * VIDEO. Planul pervers al PSD: blocarea Parlamentului. Sabotarea cvorumului ar împiedica instalarea Guvernului PNL, dar și alegerile anticipate

    * Ministru PSD: „Dați oameni afară…” / Deputat PNL: „Ați umplut ministerele cu pile, amante” / „Și ei sunt oameni”

    * PSD dă pensii speciale de miliarde, dar îi obligă pe dascăli să vină de-acasă cu coli și cartușe pentru imprimantă ca să-și țină lecțiie

    * Dăncilă continuă să facă numiri scandaloase. A plasat în Ministerul Justiției o trompetă anti-justiție a lui Dragnea

    * La nunta baronului de Maramureș s-a intrat cu buletinu’! Invitații au fost legitimați de frica #Rezist

    * „Criminalilor, mi-ați omorât părinții!” Scrisoare cutremurătoare a unei femei îndoliate către PSD, ALDE și UDMR. „Dacă ați fi votat altfel, ucigașul ar fi rămas în închisoare, iar părinții mei ar fi acum în viață”

    * VIDEO. Cumpănașu plânge și suspină. S-ar fi putut vinde pe câteva milioane de euro, dar a crezut, naiv, în donațiile poporului

    * Cumpănașu: „Voi arunca România în aer! Dacă va fi nevoie, și alte țări!”

    * Cumpănașu ne amenință cu dictatura!

  • VIDEO. Cumpănașu plânge și suspină. S-ar fi putut vinde pe câteva milioane de euro, dar a crezut, naiv, în donațiile poporului

    Alexandru Cumpănașu s-a supărat rău de tot pe popor! El se aștepta să vină sute, mii de donații, milioane de euro care să-i susțină campania electorală, și când colo, ce să vezi? Cel mult zece donații! Atâta lipsă de recunoștință l-a înfuriat. Și a făcut un nou live pe Facebook. Un nou episod de delir, împănat cu momente de telenovelă.

    Lacrimi și suspine în direct – asta le-a oferit Cumpănașu fanilor săi în noaptea de marți spre miercuri. Dar i-a și certat strașnic! De de îl lasă singur? De ce nu donează? Unde-i diaspora aia minunată, de 5, 6, 7 milioane de români patrioți? Păi, dacă sunt patrioți, să-i doneze, nene, lui Cumpănașu, că are și el cheltuieli!

    Și să nu fiți bănuitori că nu știu ce face el cu banii, că vă arată și factura!

    Scena plânsului durează aproape 7 minute, dar „patimile lui Cumpănașu” umezesc întreaga durată a auto-filmării, care se întinde pe o oră și 39 de minute.

    Iar când e copleșit de spaima că nu va primi suficiente donații pentru a-și acoperi cheltuielile electorale (că doar n-o să-și toace averea furată de la stat, ani de zile, ca un hârciog!), își amintește de Alexandra. O aduce în discuție pe nefericita fată, poate-poate mai convinge pe cineva.

    Altfel, viteazul folosește termeni academici, că tot a făcut rost de diplome (de pe la buticuri universitare): „jigodii”, „escroci”, „golani”, „nemernici”, „monștri”, „nenorociți”, „javre”, „năpârci”, „descreierați”, „dereglați”, „dezaxați”, „slugi”, „cretini”, „maimuțe”…

    Monologul cumpănașian e lovit puternic de schizofrenie. Zice „Unchiul”, cu peptu’ bombat: „Pe mine nu mă amenință și nu m-a amenințat nimeni. Au o frică atât de mare să mă amenințe în mod direct, o teamă de mine, încât indiferent de cine vorbim, n-o vor face niciodată”. Dar mai la vale e viteaz pe partea-ailaltă: „Am rezistat cu mult curaj tuturor celor care m-au amenințat, șantajat”. Aha…

    E dezamăgit și pentru că la mitingurile sale au venit „două mii de oameni”. În realitate, să tot fi fost vreo sută…

    Rețineți: vrea mai mulți protestatari, mai mulți bani, mai multe voturi. Ce e atât de greu de înțeles?!

    Citiți stenograma selectivă a spuselor lui Cumpănașu! E un deliciu. Iar medicii psihiatri să aibă și pixul la îndemână, pentru observații de specialitate și, poate, pentru a completa fișa de internare.

    VIDEO: Momentul artistic „Plânsul patriotului” începe la minutul 28:00

    Monologul delirant al lui Cumpănașu

    „Nu mi se pare corect ca o luptă pentru binele tuturor s-o ducă un singur om”

    • „Dragii mei, sunt la capătul puterilor. Acest sistem nenorocit mă aduce în starea de a mă gândi foarte serios la ce urmează.”
    • „Nu mi se pare drept sau corect ca o luptă pentru binele tuturor s-o ducă un singur om.”
    • „În ultimele patru luni, sunt omul cel mai supus la atacuri. Nu cred că a mai trecut vreun om, vreodată, prin așa ceva. Am rezistat cu mult curaj tuturor celor care m-au amenințat, șantajat.”
    • „Nu am intrat în această bătălie pentru mine. Nu! Am intrat în bătălie pentru țara asta, pe care o iubesc, și pentru copiii care ne cresc.”

    „Diaspora a fost foarte aproape de mine. Este foarte simplu să fiți din gură!”

    • „Mă adresez și diasporei, care a fost foarte aproape de mine în această perioadă. Este foarte simplu să fiți din gură! Poate nu vă place să auziți ce-o să vă spun. Nepăsarea față de țară a unora este foarte mare. Nici măcar nu vă condamn, dar cine-și închipuie c-o să reușesc de unul singur se înșală.”
    • „Partidele politice, astăzi, au zeci de milioane de euro cu care-și fac campanie. Jigodiile care candidează din partea altor partide au sute de oameni în staful lor. Maimuțele care candidează nu trebuie decât să stea acasă sau să se urce în mașină. Nepăsarea tuturor față de această țară a creat niște monștri enorm de mari.”

    „M-a desfigurat fizic această luptă”

    • „Faptul că mi-am păstrat totuși mințile cât de cât întregi, în perioada aceasta, este o minune. Nu contează modul în care m-a desfigurat fizic această luptă. Fizic. Problema este alta: eu chiar nu cred că astăzi românii vor să lupte împotriva acestui sistem. Îmi pare rău că v-o spun.”
    • „Coșmarul de fiecare zi al meu și al familiei mele cred că este prea mult. Pentru mine este prea mult.”
    • „Pe mine mă doare altceva: mă doare nepăsarea unei mari părți a poporului român. Luptăm, luptăm, dar să lupte altul pentru noi.”
    • „Astăzi, sute de milioane de euro sunt băgați în piață pentru ca un nenorocit ca Iohannis să-și păstreze funcția sau o tută ca Dăncilă să rămână prim-ministru, sau să-și negocieze libertatea.”

    „Problema mea este cu poporul, și nu cu ei”

    • „Nu m-am înscris la Președinție pentru a căpăta o funcție sau a căpăta bani. Cred că cine mai are dubii sunt nemernicii ăștia plătiți.”
    • „Problema este alta: nu simt, din păcate, sprijinul real al unui popor care ar trebui să scape de jugul ordinar în care trăim. Au luat captivi un popor, dar problema mea este cu poporul, și nu cu ei. Poate că nu e frumos să spun asta, dar nu mă mai interesează.”
    • „Pe mine, nu bătălia cu acești oameni mă dezamăgește, ci faptul că implicarea poporului este mult prea slabă. Unii preferă să trăiască ca sclavi.”
    • „Nu vreau să judec pe nimeni, dar faptul că din diaspora s-au înscris doar 60.000… pentru mine e o dezamăgire mare.”
    • „Nu mi-e frică de nenorociții din sistem. Dar e dureros să vezi că tu lupți, iar o parte din din poporul tău… nu e împotrivă, dar nu-i pasă.”

    „Băi, treziți-vă dracului la realitate! Aveți niște cretini care vă conduc”

    • „Sunt 7 milioane de români care au plecat în afara țării. 7 milioane de suflete care au plecat în afara țării. Bun, și? La milioane de români plecați în afara țării nu le pasă, pentru că nu sună acasă să le spună: «Băi, treziți-vă dracului la realitate! Aveți niște cretini care vă conduc». Și preferă să ce? Să fie indiferenți. Să știți că e foarte dureros lucrul ăsta. Aveți motivele dvs., eu nu contest lucrul ăsta.”
    • „Să ai în permanență în spatele tău niște oameni care sunt plătiți să te înjure, nu e plăcut, dar nu mi-a păsat niciodată. Să ai jigodii care din asta trăiesc, nu mi-a păsat niciodată. Să ai procurori care te amenință pe tine și familia ta, nu m-a impresionat. Ceea ce însă astăzi mă doare cel mai mult e faptul că prea puțini români își doresc o țară diferită de ceea ce au. Și de-afară, și de-aici. Eu nu vreau să jignesc pe nimeni, dar există o limită în toate.”

    „Unde-au fost bucureștenii ăștia viteji? Unde-ați stat ascunși?”

    • „Câți dintre români au fost în Piața Revoluției să protesteze pentru că nu le convine ce avem azi? Atunci când serviciile de informații n-au fost implicate și nu și-au scos agenții în stradă. Câți? Nu știu – o mie, două mii? Atâta, nu? Câți? Să nu vă supărați pe mine că vă spun: foarte mulți vor să lupte altul pentru ei. M-am trezit în București, din cei 2.000 de oameni care protestau împotriva unui sistem infect, cu peste – cred – 1.500 din țară. Unde-au fost bucureștenii ăștia viteji, cosmopoliți, revoltați? Cu USR-ul cretinilor ăstora de azi? Unde-ați stat ascunși? Unde-ați fost? Unde-au fost?”
    • „Pe mine nu mă amenință și nu m-a amenințat nimeni. Au o frică atât de mare să mă amenințe în mod direct, o teamă de mine, încât indiferent de cine vorbim, n-o vor face niciodată.”

    „Mi-am văzut băiatul o dată în trei luni”

    • „Am stat în ultimele trei luni departe de copiii mei, pentru că eu am crezut în această cauză, și cred. N-am mai stat cu ei. Mi-am văzut băiatul o dată în trei luni, eu, care nu suportam să stau departe de copiii mei niciodată.”
    • „Îmi pare rău, am și eu momentele mele când trebuie să răbufnesc. Pentru unii proști, aceste lacrimi sunt un semn de slăbiciune. Nu, la mine sunt un semn de putere. Însă s-a acumulat o tensiune foarte mare, tensiune pe care un om normal n-ar fi putut s-o ducă.”

    „Donații din partea românilor? Nu! Dacă au fost 10…”

    • „Tot ce-aveam ca și economii le-am băgat din bani personali în campania asta, până acum. Donații din partea românilor? Nu! Nu știu dacă au fost 10 români care… O să public numele… sau, mă rog, cu acordul lor dacă…”
    • „Am și eu o întrebare: care-o fi egalitatea în democrație? Penibilii ăștia iau bani de la bugetul de stat ca să ce? Să-și pună mutrele, să dezinformeze, să plătească jurnaliști să-l injure pe Cumpănașu, nu? Cu banii de la statul român, pe care-i primesc pentru campanie. Și Alexandru Cumpănașu sau altul de ce nu are acest drept? Nu-l are.”
    • „Celor care mi-au fost alături – nu la jigodii – le spun atât: nu mai există candidat care să-și fi băgat toți banii lui într-o cauză. Eu asta am făcut – și o să vă demonstrez cu facturi, cu tot ce trebuie… Nu am cerut nimănui nimic. Ce-i trept, nici nu s-a înghesuit nimeni…”

    „Am crezut că poporul român îmi va fi alături”

    • „Am și eu o întrebare: dacă investești tot ce ai, banii tăi personali, într-o cauză, unde sunt restul românilor? În Piață n-au fost… Da, ne văicărim…”
    • „Îmi pare rău, nu voi face compromisuri. Și aș fi putut s-o fac, pentru că sunt oameni care s-ar fi bucurat să ceri câteva milioane de euro și să-ți vinzi sufletul și să-ți vinzi procentele pe care le-ai câștigat. Ar fi fost cea mai mare satisfacție pentru aceste jigodii. Așa fac toți.”
    • „Nu m-am întâlnit cu niciun politician în toate aceste luni, de când am început această bătălie. Cu niciunul. Cu niciun om de afaceri. Pentru că am crezut că poporul român îmi va fi alături.”

    „Credeți că doar așa, cu Facebook-ul, câștigăm alegerile?”

    • „Credeți că doar așa, cu Facebook-ul, câștigăm alegerile? Doar așa vom dărâma un sistem bolnav și corrupt până în măduva oaselor? Nu! Nu, pentru că, din nefericire, ca să ajungi la oamenii din comune, din orașe – cum avem noi acum trimiși sute de oameni prin țară – nu e un efort ușor, este un efort foarte greu, personal, în nume propriu, pe banii mei.”
    • „Oboseala și presiunea fizică este una uriașă (!!!). Resursele infinite pe care alții le au și noi nu – sau, mă rog, eu nu – te fac să te gândești foarte serios dacă cei care sunt alături de tine sunt cu adevărat. Jignirile, ticăloșiile, abuzurile, amenințările le-am suportat eu, nu dvs. Cred că e nevoie de mai mult de atât.”

    „Trebuie să vă hotărâți și dvs. ce vreți!”

    • „Vă spun foarte sincer: trebuie să vă hotărâți și dvs. ce vreți! Eu sunt cel mai transparent candidat pe care l-a avut România vreodată. Trebuie să vă hotărâți și dvs. ce vreți – dacă vreți să lupte un om și-atât, iar restul să stea și să chibițeze, sau să considere să se rezolvă de la sine, să știți că nimic nu se rezolvă de la sine.”
    • „Am promis un lucru și mă voi ține de el: toți banii pe care oamenii din țară sau din afara țării îi donează, îi voi justifica în fața dvs. Am însă o veste proastă: oamenilor nu le-a păsat suficient și nu le pasă. (Oftează adânc.) În seara aceasta, să știți că se împlinesc aproape patru luni de la dispariția Alexandrei. Și e o lună de când am hotărât cu dvs. să plecăm pe un drum.”
    • „Dezvăluiri despre nenorociții care au jefuit țara asta voi continua să fac toată viața. Nu mai contează dacă dvs. veți fi cu toții sau nu alături de mine. Dar, oameni buni, hotărâți-vă și dvs. ce vreți! Dacă vreți să lupte altul și atât, este alegerea dvs. Rămâneți cu cretinii care sunt acuma la conducerea țării!”

    „Am demis ministrul de Interne, am demis șeful Poliției…”

    • „Eu nu mă mai recunosc fizic în oglindă. Sunt tată de trei copii – și poate patru în curând. M-am riscat și mi-am riscat totul pentru această cauză. Este ușor să dai sfaturi. Da, am făcut plângeri procurorilor-șefi, am demis ministrul de Interne, am demis șeful Poliției… sau, mă rog, am determinat demiterea lor. Mi-am creat dușmani în cele mai mari sisteme ale acestei țări… Dar, oameni buni, eu nu voi accepta – de dragul unei lupte pentru a ajunge în fruntea statului român și a face curățenie – eu nu voi accepta un pact cu diavolul, nu voi accepta să cerșesc la un baron, la doi baroni, la șapte baroni bani ca să-mi fac campanie și să meargă oamenii prin țară, să le spună lucruri… De aceea v-a spus că este foarte important și pentru dvs. să știți ce vreți și ce vă doriți de la țara în care trăiți. Dacă vreți să lupt de unul singur – nu, n-o să pot.”
    • „Nu băgați în seamă tot felul de… aceleași jigodii, aceleași năpârci plătite din banii noștri… plătiți să injure… nu-i băgați în seamă, că n-are sens!”

    „Mă duceam și puneam botul la câteva milioane de euro„

    • „Dacă eram un om slab, mă duceam și puneam botul la câteva milioane de euro pentru procentele alea pe care le am acum. Alții, în locul meu, s-ar fi dus val-vârtej la… era să dau niște nume de interlopi care-și spun oameni de afaceri… și la șansa pe care-o am, credeți-mă că ar fi venit deîndată. Eu nu pot să fac asta.”
    • „În seara asta am avut un moment foarte greu, în care mi-am pus problema foarte serios dacă-mi voi mai neglija atât de mult copiii, familia… Și nu pentru că nu merită, ci pentru că aș vrea să simt mai mult că oamenii sunt alături, că merită, că oamenii chiar vor schimbarea asta.”

    „Escroci”, „descreierați”, „dereglați”, „dezaxați”, „slugi”, „cretini”…

    • „De ce nu mai am voie la TV? Pentru că nu plătesc – 3.000 de euro pe minut, 180.000 de euro pe oră. Al doilea motiv e altul: pentru că dacă eu ajung președinte, toții escrocii ăștia care conduc țara intră în panică, intră în disperare, îi termin. «Rața mecanică» Iohannis și cu «rața mecanică» Dăncilă și cu «rața mecanică» Barna nu pot să cucerească un popor, eu pot. Ei nu au suflet, nu au nimic.”
    • „Mă mai uit și eu pe la toți descreierații ăștia care mă înjură pe aici… (Arată spre Facebook.) Eu le las slugile să înjure, nu-i blochez. Dereglații sau dezaxații psihici (!!!) nu i-am blocat niciodată să scrie aici. Asta înseamnă democrație: să-i lași pe toți cretinii să scrie – ce vor ei, când vor…”
    • „Nu voi abandona, dar asta nu înseamnă că nu mă simt dezamăgit de o parte din poporul român.”

    „Ce șansă am eu, Iohannis, în fața lui Cumpănașu? Zero!”

    • „În țara mea, eu nu mai pot să vorbesc. Mai au puțin și mă dau afară din țară de tot.”
    • „O maimuță precum Iohannis nu-i doresc nici celei mai nenorocite țări de pe planetă. Nici celor mai ticăloși oameni nu le doresc să fie conduși de personaje ca el. La fel, de una ca Dăncilă, unul ca Barna…”
    • „Iohannis se duce în cap. E un personaj care nu emană nimic, nu există…”
    • „Iohannis și-a asmuțit toți câinii spre un singur om: Cumpănașu. Pentru că șansa mea de a câștiga alegerile prezidențiale devine reală. Și ce fac eu, Iohannis, când mă duc la dezbateri cu Cumpănașu, în turul 2?! Ce șansă am eu, Iohannis, în fața lui Cumpănașu? Zero!”

    Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

    CITIȚI ȘI:

    * Cumpănașu ne amenință cu dictatura!

    * Cumpănașu: „Voi arunca România în aer! Dacă va fi nevoie, și alte țări!”

    * VIDEO. Cumpănașu, delir total: „Am adus scutul de la Deveselu, am salvat laserul de la Măgurele. Și câștig doar 12-13.000 de euro pe lună, nu 30.000!”

    * VIDEO. Escrocul Cumpănașu își face partid cu escrocul lui Dragnea, care mințea că nu Firea a fost huiduită, ci Simona Halep

    * VIDEO. Leana către Ceaușescu: „Murim împreună!”. Cumpănașa către Cumpănașu: „Mergem împreună la pușcărie!”

    * „A fost cu «sânge pe pereți»”! Cercetat de DNA pentru milionul furat, Cumpănașu o amenință pe ambasadoarea Franței

    * Pușcărie pentru ministrul care l-a ajutat pe Cumpănașu să fure 1.000.000 de lei! Actorul PSD-ist George Ivașcu e omul Gabrielei Firea

    * Cumpănașu și-a „negociat” drepturile de autor cu soția sa! Rezultatul: 178.000 de euro furați din bani publici

    * Averea colosală a escrocului Cumpănașu. Anul trecut a câștigat 30.000 de euro pe lună, dintre care 84% din bani publici. Și-a cumpărat 6 case în 4 ani!

    * Te-am prins, țeparule! Cumpănașu a luat un apartament de lux de la Protocolul de Stat, din care și-a inundat vecinii, fără a-i despăgubi

    * Cumpănașu a făcut un șmen și cu alocațiile copiilor! A luat 300 de lei pe lună când toți copiii primeau 85 sau 200 de lei

    * Cumpănașu, escroc pe toate fronturile. Nu are facultate, dar predă la universități de stat, e masterand și își face doctoratul!

    * VIDEO. Cumpănașu a mințit: n-a făcut niciun preinfarct, ci a simulat la RTV! Jandarmul care-l păzește a sunat la 112 și tot el l-a dus la spital

    * VIDEO. Cumpănașu, furios că nu e păzită de jandarmi și mama sa, când strânge semnături! Se simte spionat, zice că renunță la protecția Jandarmeriei. Urlă că e datoria noastră să-i asigurăm paza, pentru că el luptă pentru popor!

    * VIDEO. Cumpănașu murdărește și 10 august! Zice că la mitingul Diasporei au venit „zbengoși, șmenari și boschetari”, trimiși de Cioloș sau de USR. Sursă sigură: i-a spus lui o curvă din Italia

    * VIDEO. Cumpănașu, mitocanul delirant cu amenințări naziste: „Iohannis, nici să rămâi în țară nu vei mai putea după ce voi fi președinte!” / „Eu sunt Corrado Cattani de România!” / „Tu câte clanuri mai ascunzi, Iohannis?” / „Ai în fața ta viitorul președinte al României! Poporul mi-a dat mie această putere, ție nu ți-a dat!”

    * Cumpănașu, delir total: „Am adus scutul de la Deveselu, am salvat laserul de la Măgurele. Și câștig doar 12-13.000 de euro pe lună!”

    * Iureș în PSD. Firea: „Mergem cu psihopatul de Cumpănaşu?!”

  • Averea colosală a escrocului Cumpănașu. Anul trecut a câștigat 30.000 de euro pe lună, dintre care 84% din bani publici. Și-a cumpărat 6 case în 4 ani!

    Candidatura la prezidențiale l-a obligat pe Alexandru Cumpănașu să-și publice declarația de avere și declarația de interese. Informațiile confirmă impostura acestui produs scârbos al Sistemului, care acum pozează în „luptător împotriva Sistemului”. Și în 2018, ca și în anii precedenți, escrocul Cumpănașu s-a îmbogățit căpușând cu nerușinare banii publici, într-o simbioză penală cu guvernarea PSD.

    Cel mai revoltător e capitolul „venituri ale declarantului și ale membrilor săi de familie, realizate în ultimul an fiscal încheiat”. Bine „mufați” la multe țâțe ale vacii care se numește banul public, soții Cumpănașu au încasat anul trecut peste 1,7 milioane de lei, adică peste 365.000 de euro! Asta înseamnă o medie de peste 30.000 de euro pe lună. Bani frumoși pentru un individ care nu știe să facă nimic și pentru guvernamentala sa soție.

    Interesant e și capitolul „clădiri”, care include case și apartamente: șapte! În cifre: 7. Exact așa: 7 case și apartamente are familia Cumpănașu. Nicio moștenire, toate cumpărate în ultimii 6 ani. Unul o are proprietară 100% pe Simona-Gabriela Cumpănașu, fostă Baltag (soția actuală a lui Alexandru Cumpănașu), celelalte 6 îl au proprietar 100% pe însuși candidatul prezidențial, a cărui unică meserie cunoscută este cea de unchi.

    Mai aflăm ceva: Cumpănașu e mason. Vai de masonerie, dacă a coborât atât de jos încât să înregimenteze o canalie parvenită precum Cumpănașu!

    Vom lua la puricat veniturile, averea și interesele profitorului, capitol cu capitol.

    1. Venituri: 1.728.757 lei = 367.500 euro/an = 30.625 euro/lună

    1.1. Salarii: patru salarii el + patru salarii ea = 474.171 lei = 100.000 euro

    • De la Unitatea Executivă pentru Finanțarea Învățământului Superior, a Cercetării, Dezvoltării și Inovării (UEFISCDI): 58.800 lei Alexandru Cumpănașu + 89.500 lei Simona Cumpănașu = 148.300 lei. UEFISCDI este o instituție publică aflată în subordinea Ministerului Educației Naționale.
    • De la Asociația de Acreditare din România: 8.000 lei Alexandru Cumpănașu + 52.963 lei Simona Cumpănașu = 60.963 lei. Instituția funcționează în coordonarea și sub supravegherea Ministerului Economiei.
    • De la Școala Națională de Studii Politice și Administrative (SNSPA): 66.762 lei Alexandru Cumpănașu. SNSPA este instituție publică de învățământ superior, de pregătire universitară, postuniversitară și de cercetare științifică, aflată în subordinea Ministerului Educației Naționale.
    • De la Secretariatul General al Guvernului: 8.136 lei Simona Cumpănașu.
    • De la Asociația Centrul pentru Integritate: 23.340 lei Simona Cumpănașu.
    • De la Romaqua Group S.A.: 78.983 lei Alexandru Cumpănașu + 87.687 lei Simona Cumpănașu = 166.670 lei.

    1.2. Drepturi de autor: 937.462 lei = 200.000 euro

    • De la Asociația pentru Implementarea Democrației (AID): 580.262 lei Alexandru Cumpănașu + 310.200 lei Simona Cumpănașu = 890.462 lei. AID este unul dintre ONG-urile ce-i aparțin lui Alexandru Cumpănașu.
    • De la Asociația Centrul pentru Integritate: 47.000 lei Alexandru Cumpănașu.

    1.3. Prestări servicii: 210.876 lei = 45.000 euro

    • De la Compania Națională pentru Controlul Cazanelor, Instalaţiilor De Ridicat şi Recipientelor Sub Presiune (CNCIR S.A.): 120.000 lei Alexandru Cumpănașu + 24.000 lei Simona Cumpănașu = 144.000 lei.
    • De la Asociația de Acreditare din România: 66.876 lei Alexandru Cumpănașu.

    1.4. Contracte de închiriere: 106.248 lei = 22.500 euro

    • De la Societatea de avocați „Iacob și Olteanu”: 50.328 lei Alexandru Cumpănașu.
    • De la Skylux Construction SRL: 55.920 lei Alexandru Cumpănașu.

    Observații

    Soții Cumpănașu au reușit o performanță incredibilă: fiecare dintre ei a avut trecut câte patru salarii simultan, plus sume colosale din drepturi de autor și din prestări servicii! Au muncit oamenii, nu glumă!

    Se adaugă și venituri din închirierea a două apartamente de lux, dintre care unul luat de Alexandru Cumpănașu, prin sforării, de la RAAPPS (regia aflată în subordinea Secretariatului General al Guvernului, unde a lucrat soția lui Cumpănașu până în ianuarie 2018).

    Concret, veniturile soților Cumpănașu au venit din: salarii – 100.000 de euro, drepturi de autor – 200.000, prestări servicii – 45.000, închirieri – 22.500.

    În familie, veniturile au fost împărțite astfel:

    • Alexandru Cumpănașu: 1.132.931 lei = 241.000 euro
    • Simona Cumpănașu: 595.826 lei = 126.500 euro.

    Ambii soți Cumpănașu au fost plătiți de 6 instituții sau societăți:

    • instituții de stat: UEFISCDI; Asociația de Acreditare; Asociația Centrul pentru Integritate;
    • societate de stat: Compania Națională pentru Controlul Cazanelor, Instalaţiilor De Ridicat şi Recipientelor Sub Presiune (CNCIR S.A.);
    • ONG finanțat de stat: Asociația pentru Implementarea Democrației (AID)
    • societate privată: Romaqua Group S.A.

    Bani publici: peste 84%

    Din totalul de 1.728.757 de lei, doar 166.670 de lei provin de la o companie privată: Romaqua Group S.A., deținătoarea brandului de apă minerală Borsec (e ciudat cum a ajuns Cumpănașu să „căpușeze” și o asemenea firmă).

    Tot din sursă privată (închirirea a două apartamente) provin 106.248 de lei, dar și aici e o poveste: unul dintre apartamente, cel închiriat Societății de avocați „Iacob și Olteanu”, a fost cumpărat de Cumpănașu de la RAAPPS, adică de la Secretariatul General al Guvernului, la o sumă secretă (probabil, mult subevaluat). Deci, și această sursă de bani are legătură cu statul.

    În rest, 1.455.839 de lei, adică 84,21% din total, provin strict din bani publici. Inclusiv enormele drepturi de autor plătite de Asociația pentru Implementarea Democrației (AID) ambilor soți Cumpănașu. AID este un ONG care-i aparține lui Alexandru Cumpănașu, iar banii distribuiți cu generozitate soților Cumpănașu au provenit de la Ministerul Culturii, printr-un șmen care va trebui anchetat de DNA (celebrele trei broșuri de 15, 17 și respectiv 18 pagini, tipărite într-un tiraj confidențial, cu un conținut execrabil – copy/paste de pe internet).

    De remarcat faptul că ambii soți Cumpănașu au „prestat servicii” și pentru Compania Națională pentru Controlul Cazanelor, Instalaţiilor de Ridicat şi Recipientelor sub Presiune (CNCIR S.A.). Ce au prestat, e greu de spus; cert e că au tăiat facturi de 144.000 de lei.

    Așadar, soții Cumpănașu au reușit ca, simultan, să implementeze democrația în Ministerul de Interne, să dea consultață Ministerului Educației, să scrie broșurele pentru Ministerul Culturii, să stabilească formula apei minerale și să aibă grijă și de cazanele sub presiune. Totul, pe bani foarte mulți. Totul, sub forma a patru joburi și multor activități independente.

    2. Case: 7 vile și apartamente, totalizând 953 de metri pătrați

    Soții Cumpănașu dețin 7 case, toate cumpărate în ultimii 6 ani. Suprafața totală a acestora: 953,44 metri pătrați. Aproape 1.000 de metri pătrați!

    La nivel de București, în zone bune (că doar nu și-au luat case în Ferentari), asta înseamnă o valoare de cel puțin un milion de euro. Sigur, Cumpănașu le-o fi cumpărat mai ieftin, mai ales că pe unele dintre ele le-a luat de la stat…

    Alexandru Cumpănașu a cumpărat cele 6 case în numai 4 ani (2014-2017). Case serioase, totalizând 875,44 metri pătrați.

    2.1. Casele cumpărate de Alexandru Cumpănașu

    • 2014: suprafață de 228,05 mp
    • 2015: suprafață de 153,70 mp
    • 2016: suprafață de 164,39 mp
    • 2016: suprafață de 78,42 mp
    • 2017: suprafață de 78,92 mp
    • 2017: suprafață de 171,96 mp.

    2.2. Casa cumpărată de Simona Cumpănașu

    • 2015: suprafață de 78 mp.

    3. Mașini: un Mercedes și un Subaru

    Soții Cumpănașu dețin două mașini: un Mercedes și un Subaru. Declarația de avere a candidatului la Președinție nu menționează valoarea automobilelor, ci doar anul în care au fost cumpărate: Subaru în 2008, Mercedes în 2018.

    4. Terenuri: 617 metri pătrați în București

    Soții Cumpănașu dețin trei terenuri în intravilan, toate cumpărate, totalizând 617,3 metri pătrați. Două terenuri sunt ale lui, iar unul al ei.

    5. Conturi: 72.500 de euro

    Alexandru Cumpănașu a trecut în declarația de avere trei depozite bancare: 200.862 de lei, 60.000 de lei, respectiv 17.000 de euro. În total, prin convertire: 72.500 de euro.

    6. Împrumuturi: 300.000 de euro de la un ziarist ministerial

    Extrem de dubios e capitolul „datorii”. Alexandru Cumpănașu susține sub semnătură că a făcut două împrumuturi:

    • 300.000 de euro – de la o persoană fizică (Alexandru Ferariu), în 2015;
    • 171.000 de lei (36.500 de euro) – de la ING Bank, în 2018.

    Așadar, în 2015, un cetățean, Alexandru Ferariu, i-a împrumutat 300.000 de euro lui Cumpănașu, cu obligația returnării în anul 2022. Cine este acest Ferariu, care se desparte atât de ușor de 300.000 de euro? Vreun rege al imobiliarelor, cumva?

    Nici vorbă. Potrivit Profit.ro, Alexandru Ferariu este președinte al ONG-ului Asociația pentru Bună Guvernare, organizație la care Cumpănașu este secretar general. Asociația pentru Bună Guvernare face parte din grupul de ONG-uri Coaliția Națională pentru Modernizarea României (CNMR), grup condus de Cumpănașu și la care secretar general este soția lui Cumpănașu.

    În perioada 2017-2018, Alexandru Ferariu a fost consilier la Ministerul Economiei, apoi la Ministerul Cercetării și Inovării, fiind și administrator al rețelei de telecomunicații a Transelectrica.

    Ferariu s-a întors recent la meseria de om de televiziune, la B1 TV, de unde plecase în 2015. El a mai lucrat la Pro TV, Național TV, Antena 3 și Antena 1.

    Potrivit declarației sale de interese, Ferariu este membru în două organizații masonice: Marea Lojă Națională din România și United Grand Lodge of England.

    Așadar, cel care i-a împrumutat lui Cumpănașu 300.000 de euro nu este un mogul, ci un ziarist care s-a înșurubat câțiva ani prin ministere. Începe să devină interesant acest Ferariu.

    O altă nedumerire: de ce împrumuta Cumpănașu atâția bani într-o perioadă în care câștiga sume enorme din căpușarea statului?

    7. Masonul băgat în toate

    Dorința de parvenire a lui Alexandru Cumpănașu se vede clar în declarația lui de interese, la capitolul 1, în care sunt trecute firmele, instituțiile și ONG-urile în care activează acesta. Descoperim un ghiveci incredibil:

    • administrator la EDP Exclusive Consulting SRL (firmă privată)
    • președinte la Asociația pentru Implementarea Democrației (ONG)
    • vicepreședinte al Fundației Colegiul Național de Apărare
    • secretar general la Asociația pentru Bună Guvernare
    • membru în Marea Lojă Națională din România.

    Nu are facultate, dar predă la SNSPA. Mai ia bani și de la Unitatea pentru Finanțarea Învățământului Superior

    Deși nu a absolvit vreo facultate, Cumpănașu face bani frumoși pe seama universităților.

    Anul trecut a luat 66.762 de lei de la SNSPA și, împreună cu soția sa, 148.300 de la Unitatea Executivă pentru Finanțarea Învățământului Superior, a Cercetării, Dezvoltării și Inovării (UEFISCDI). Ambele sunt instituții publice, aflate în subordinea Ministerului Educației Naționale.

    Director general al UEIFCDI este Adrian Curaj (60 de ani), fost ministru al Educației în Guvernul Cioloș (2016). Curaj zice că veniturile soților Cumpănașu sunt justificate, fiind obținute „pe bază de proiecte”.

    Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

    CITIȚI ȘI:

    * Cumpănașu a făcut un șmen și cu alocațiile copiilor! A luat 300 de lei pe lună când toți copiii primeau 85 sau 200 de lei

    * Cumpănașu, escroc pe toate fronturile. Nu are facultate, dar predă la universități de stat, e masterand și își face doctoratul!

    * VIDEO. Cumpănașu a mințit: n-a făcut niciun preinfarct, ci a simulat la RTV! Jandarmul care-l păzește a sunat la 112 și tot el l-a dus la spital

    * MEGA-HOȚ. Cumpănașu ne-a furat și de Centenar, în cârdășie cu PSD! Ministerul Culturii i-a plătit 1.000.000 de lei pe trei broșurele cu texte copiate de pe internet

    * Cumpănașu și-a „negociat” drepturile de autor cu soția sa! Rezultatul: 178.000 de euro furați din bani publici

    * VIDEO. Cumpănașu, furios că nu e păzită de jandarmi și mama sa, când strânge semnături! Se simte spionat, zice că renunță la protecția Jandarmeriei. Urlă că e datoria noastră să-i asigurăm paza, pentru că el luptă pentru popor!

    * Te-am prins, țeparule! Cumpănașu a luat un apartament de lux de la Protocolul de Stat, din care și-a inundat vecinii, fără a-i despăgubi

    * LISTA FINALĂ. Cei 14 candidați la prezidențiale validați de BEC. Cinci dintre ei vor fi cercetați penal pentru folosirea de semnături false

    * Planul secret prin care Gino Iorgulescu și-a scos fiul din țară. A avut complici în conducerea Spitalului Elias. Procurorii au fost anunțați abia după ce beizadeaua ucigașă părăsise România

    * Ucigașul olandez era prădător cu experiență. A stat mulți ani în pușcărie pentru agresiuni sexuale. Eliberat condiționat, și-a mutat „operațiunile” în România

    * VIDEO. Butaforie macabră la RTV: Ciutacu în butoi. Le-a batjocorit pe fetele arse de Dincă. L-a depășit în grobianism pe Tolea Ciumac