Etichetă: avocatul poporului

  • Peste 500 de bolnavi de Covid, externați la cerere după hotărârea CCR. Ministrul Sănătății: “Pot umbla liberi. N-avem nicio pârghie să-i obligăm să stea în case”

    Într-o singură zi s-au externat la cerere peste 500 de pacienți bolnavi de Covid-19, iar autoritățile nu mai au nicio pârghie de control sau verificare asupra acestor persoane contagioase după ultima decizia a Curții Constituționale.

    Nelu Tătaru, ministrul Sănătății, a mărturisit luni, la Digi24, că statul român nu mai are în acest moment nicio pârghie legală pentru a-i obliga pe pacienții contagioși, bolnavi de Covid-19, să respecte izolarea la domiciliu după ce au fost externați la cerere.

    Judecătorii CCR au descoperit că o lege de acum 14 ani nu e contituțională, iar oprirea bolnavilor contagioși în spitale este o restrângere a drepturilor fundamentale

    După ce a decis anularea sancțiunilor aplicate celor care n-au respectat restricțiile în perioada stării de urgență – în special membri ai clanurilor interlope potoliți doar cu mascații –, CCR a aplicat miercurea trecută încă o lovitură autorității statului român. Judecătorii fideli PSD din această instituție au stabilit că internarea obligatorie și carantina celor bolnavi și contagioși sunt neconstituționale. Exact la fel cum s-a întâmplat și când s-a declarat ilegală starea de urgență, CCR a descoperit că prevederile unei legi din 2006 (de acum 14 ani!) depășesc Constituția.
    Instituirea carantinei prin ordin de ministru este “o veritabilă privare de libertate” și o “restrângere a drepturilor fundamentale”, spun acum judecătorii CCR.

    Aceasta este, de fapt, continuarea unuia dintre fronturile de atac deschise de PSD în ultima perioadă prin Avocatul Poporului, Renate Weber. Aceasta a pus spitalele sub monitorizare pentru torturarea pacienții și a acuzat că unitățile spitalicești sunt spații de detenție pentru că nu-i lasă pe bolnavii contagioși să plece acasă.

    PSD controlează Parlamentul, CCR și Avocatul Poporului, prin care blochează sau anulează orice încercare a Guvernului de a controla epidemia

    Lupta politică a devenit astfel absurdă. PSD controlează Parlamentul și instituții-cheie precum Avocatul Poporului și CCR, prin intermediul cărora blochează sau anulează toate încercările Guvernului de a face față crizei sanitare. În paralel, politicienii PSD propagă teorii ale conspirației și susțin public că virusul nu există sau că, oricum, nu e periculos.

    Acum, după ce Avocatul Poporului a declanșat mecanismul de monitorizare a torturii pentru spitale, CCR a stabilit că „privarea de libertate este o măsură gravă care nu se justifică decât dacă alte măsuri mai puţin severe au fost considerate ca insuficiente pentru a garanta interesul public sau exigenţele publice ale detenţiei. Astfel, privarea de libertate trebuie să apară ca o măsură indispensabilă în circumstanţele date”.

    Actualii judecători ai CCR, pe care CEDO i-a acuzat că au încălcat ei înșiși Constituția și au făcut abuz de putere privând-o pe Laura Kovesi de dreptul la apărare, n-au ținut cont, în toată pledoaria, de dreptul oamenilor la sănătate. Lăsându-i pe cei bolnavi de Covid-19 să poată iei din spital la cerere pentru că, altfel, ar fi vorba de o “detenție de ordin medical”, membrii CCR îi ignoră pe toți ceilalți români care ar trebui protejați de riscul îmbolnăvirii.

    Ministrul Sănătății speră că noile reglementări, în acord cu observațiile CCR, ar putea fi gata într-o săptămână. Până atunci, nimeni nu-i poate împiedica pe bolnavii contagioși să iasă din spitale și să infecteze cât mai multă lume.

    Acesta pare și scopul PSD. Social democrații se străduiesc să crească numărul victimelor pentru a putea acuza apoi, în campania electorală pentru alegerile din toamnă, că autoritățile au fost incompetente și că din cauza lor au murit oamenii.

    Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

  • PNL a depus cererea de revocare a Renatei Weber din funcția de Avocat al Poporului. Flașnetei rusești i se impută „monitorizarea spitalelor pentru tortură”

    Renate Weber și-a depășit atribuțiile ca Avocat al Poporului, scrie în cererea de revocare a sa din funcție depusă luni la Parlament de liderii grupurilor PNL din Senat și Camera Deputaților, Daniel Fenechiu și Florin Roman. Fostei europarlamentare ALDE, care și-a căpătat renumele de “Avocatul Poporului PSD” în puținul timp petrecut până acum la “butoanele” instituției, i se impută măcar o faptă deosebit de serioasă.

    În cererea depusă de liberali se amintește că Renate Weber, în siajul teoriilor conspirației pe care le susține, a declanșat abuziv mecanismul național privind tortura în spitalele unde sunt tratați bolnavi de Covid-19.

    Renate Weber le-a reproșat medicilor că au transformat spitalele în spații de detenție pentru că nu-i lasă pe bolnavii contagioși să plece acasă

    Weber, care a împins războiul împotriva președintelui Iohannis și a Guvernului dincolo de orice limită rezonabilă, implicând chiar categorii profesionale întregi precum medicii, a trimis atenționări spitalelor. În opinia actualului Avocat al Poporului, spitalele au devenit “centre de detenție” pentru că nu-i lasă pe bolnavii contagioși să plece acasă!

    Notificările primite de la Avocatul Poporului au stârnit indignare și furie în rândurile cadrelor medicale, perplexe să afle că sunt suspecte de tortură pentru că le fac injecții pacienților.

    „Declanșarea mecanismului național privind prevenirea torturii (MPN) cu privire la unitățile sanitare care tratează pacienți COVID 19, sub aspectul monitorizării acestora fără un temei concret, constând în existența unor sesizări care să creeze suspiciuni rezonabile privind existența unor acte sau fapte ce pot fi asimilate torturii. În fapt, mecanismul de monitorizare a fost instituit fără a se comunica unităților sanitare actul administrativ care a stat la baza declanșării procedurii de monitorizare. (…) Prin urmare, prin propria-i comunicare Avocatul Poporului induce o stare de confuzie cu privire la acțiunea sa, acest fapt fiind de natură să afecteze grav buna funcționare a sistemului sanitar în ansamblul său, infrastructură critică a statului, în perioada stării de urgență, ulterior în perioada stării de alertă, instituite urmare a pandemiei declarate astfel de Organizația Mondială a Sănătății“, scrie în cererea depusă de liberali.

    Contestarea la CCR a legii privind impozitarea pensiilor speciale – printre reproșurile aduse Renatei Weber

    PNL a mai trecut, în cererea de revocare a Renatei Weber, și un reproș discutabil, dar care dă bine la public: faptul că Avocatul Poporului a contestat la Curtea Constituțională legea care impozitează pensiile speciale.

    Se poate spune, fără discuție, că e imoral ca o beneficiară a pensiilor speciale, așa cum e Renate Weber, să conteste eliminarea privilegiului său.

    Dar, în același timp, legea nu interzice Avocatului Poporului un asemenea demers.

    Cei doi lideri liberali care au cerut declanșarea procedurii de demitere a Renatei Weber au scris că au sesizat “existența unui grav conflict de interese generat de acțiunea Avocatului Poporului în sprijinul blocării intrării în vigoare a Legii pentru modificarea Codului Fiscal, adoptată de Parlamentul României, la data de 17 iunie 2020, prin care pensiile «speciale» sunt impozitate drastic, eliminând astfel discrepanțele care au generat revolta poporului român în privința inechității sistemului public de pensii“.

    Drept urmare, „vă solicităm să procedați la sesizarea Comisiilor Juridice ale Camerei Deputaților și Senatului, pentru ca în ședință comună să audieze Avocatul Poporului, dna Renate Weber, în vederea revocării din funcție în care a fost numită. (…) Avocatul Poporului a acționat cu depășirea competențelor legale stabilite de Legea nr. 35/1997, având drept consecință nerespectarea dispozițiilor art. 13 din Legea de organizare și funcționare a Instituției Avocatul Poporului și pe cale de consecință a art. 1, alin.(5) din Constituția României”.

    Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

    CITIȚI ȘI:

    * FOTO+VIDEO. Sorina, la un an de America. „Familia Șărămăt o învăța să ne dea foc la casă și să fugă” / „Bătăi cu cureaua pe pielea goală și cu urzica” / „A fost pregătită de asistenta maternală «să țipe, să se tăvălească pe jos, să se țină de balustradă, să facă pe ea»” / „Au învățat-o să toarne o cafea în capul doamnei psiholog”

    * „Îmi stropesc patul cu lacrimile mele. Viaţa mea de iad s-a apropiat!”. Lovită de Covid-19, necredincioasa Ozana citează din psalmii lui David

  • Rușii de la Sputnik s-au speriat: le-ar putea fi demisă Renate Weber din funcția de Avocat al Poporului! Atac la premierul Orban

    Cu o viteză remarcabilă, site-ul ro.sputnik.md, portavocea Moscovei în România, a preluat vineri, pe un ton panicat, știrea privind ideea premierului Ludovic Orban de a o demite pe Renate Weber din funcția de Avocat al Poporului. Această reacție vehementă a rușilor este un nou semn că e ceva în neregulă cu Weber și că eventuala ei demitere ar fi măsura corectă.

    Fosta europarlamentară ALDE este cunoscută de multă vreme ca o purtătoare de cuvânt vocală a intereselor Rusiei în România, dar și ca vajnică luptătoare împotriva independenței Justiției, a legislației anticorupției și o fidelă a lui Tăriceanu și Dragnea.

    Panică la Sputnik: omul plasat în funcția de Avocat al Poporului, Renate Weber, ar putea fi demis de români!

    Declarația făcută de Orban vineri, la Brașov, prin care le cere parlamentarilor liberali ”să investigheze posibilitatea de a demite Avocatul Poporului, pe Renate Weber, și să fie numită o peroană care să fie un Avocat al Poporului, care să acționeze în conformitate cu Constituția și în interesul cetățenilor români”, a generat o reacție imediată din partea Rusiei.

    “Orban, ieșire vehementă contra Avocatului Poporului, se pune la cale demiterea!”, titrează alarmată publicația Sputnik, oficiosul și purtătorul de guvânt al regimului Putin în peisajul media românesc.

    Publicația rusească a calificat, în textul știrii, drept “aberante” amenzile date în perioada stării de urgență celor care n-au respectat legea.

    Rușii de la Sputnik ne-au compătimit: nu înțeleg cum mai putem suporta “dictatura” lui Iohannis și Orban!

    Apoi, rușii au plâns în hohote pe umărul românilor, pe care-i compătimesc că pot trăi într-o asemenea dictatură precum cea instituită de Iohannis și Orban: „Din cât se vede, Orban a preluat teza lui Iohannis, conform căreia «cetățenii români» sunt doar cei care îi susțin ideile. Restul românilor, care susțin acțiunile Renatei Weber, par să nu conteze pentru Orban“.

    Perfect sincronizată cu campania și temele PSD, publicația Sputnik, finanțată integral cu bani de la bugetul Rusiei, duce un război asiduu împotriva măsurilor de precauție dictate de guvernul român în perioada pandemiei.

    A susținut teoriile conspirației ventilate de social-democrați și caută să-i convingă pe români că răul cel mare este apartenența la UE și NATO, iar Iohannis și PNL trebuie înlăturați, pentru a fi readus la putere partidul lui Dragnea.

    Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

    CITIȚI ȘI:

    * PSD a trimis un polițist-pușcăriaș să susțină agresiunea asupra lui Nicușor Dan! Soția sa e tot polițistă, angajată la Firea

    * În plină pandemie, Daniel Florea (PSD), primarul Sectorului 5, a dat unei firme turcești cu sediul la Moscova un contract de 185 de milioane de euro pentru îngrijirea spațiilor verzi

    * Robert Negoiță și-a plimbat iubita prin China pe banii Primăriei! A cazat-o la hotel de 5 stele

    * Putea fi doar măturător, dar PSD l-a pus șef la ADP Sectorul 4. Marian Goleac, aghiotantul primarului Băluță, și-a falsificat diplomele de Bac și de facultate. DNA l-a trimis în judecată

  • Orban le cere parlamentarilor PNL „să investigheze posibilitatea de a demite Avocatul Poporului”. Nesfârșitul șir de ticăloșii al Renatei Weber a umplut paharul

    Nesfârșitul șir de ticăloșii comise de “Avocatul Poporului PSD”, Renate Weber, l-a determinat pe premierul Ludovic Orban să le ceară parlamentarilor liberali inițierea procedurilor de demitere a acesteia din funcție.

    Într-o întâlnire avută vineri, la Brașov, cu liberalii din județ, Orban a enumerat aberațiile susținute sau inițiate de Weber și a acuzat-o pe aceasta că pune în pericol, în mod deliberat, sănătatea oamenilor.

    Orban: “Renate Weber s-a arătat a fi avocatul PSD-ului”. Le cere parlamentarilor liberali “să investigheze” cum poate fi demis actualul Avocat al Poporului

    Pe parcursul întâlnirii, Ludovic Orban a spus că „Avocatul Poporului nu mai este de ceva vreme Avocatul Poporului. Renate Weber s-a comportat ca avocatul celor care au încălcat legea în perioada epidemiei și au pus în pericol sănătatea oamenilor prin nerespectarea regulilor. Renate Weber s-a arătat a fi avocatul PSD-ului. Acum se arată a fi avocatul celor cu pensii speciale mari, de peste 7.000 de lei…”.

    Premierul a menționat apoi că le va cere liberalilor din Parlament „să investigheze posibilitatea de a demite Avocatul Poporului, pe Renate Weber, și să fie numită o peroană care să fie un Avocat al Poporului, care să acționeze în conformitate cu Constituția și în interesul cetățenilor români”.

    A contestat la CCR instituirea stării de urgență și impozitarea pensiilor speciale. Monitorizează “pentru tortură” spitalele care tratează bolnavi de Covid-19

    De la începutul pandemiei de coronavirus, n-a existat, practic, săptămână fără ca Renate Weber să nu se implice în câte o activitate subversivă, coordonată cu PSD și adesea venind în sprijinul narativelor lansate de Moscova.

    În luna martie, Weber i-a cerut vehement președintelui Iohannis să instituie starea de urgență, invocând gravitatea pericolului. După ce Iohannis a declarat stare de urgență, aceeași Weber s-a adresat Curții Constituționale, reclamând tocmai această măsură și acuzând că e nejustificată!

    Weber a contestat și amenzile date de autorități celor care n-au respectat regulile instituite în perioada stării de urgență. CCR, controlată tot de PSD, a acceptat plângerile Renatei Weber. Președintele CCR, ex-deputatul PSD Valer Dorneanu, a motivat declararea ca ilegală a stării de urgență prin aceea că ar fi fost neconstituțională o lege semnată chiar de el, în 2004, pe când era președintele Camerei Deputaților!

    Renate Weber a continuat războiul cu Președinția și Guvernul, implicând treptat și alte categorii sociale.

    Și-a manifestat regretul că n-are bază legală ca să conteste la CCR și decizia de a măsura temperatura oamenilor care intră în clădiri.

    Le-a trimis notificări spitalelor care tratează bolnavii de Covid-19, avertizându-le că le monitorizează pentru tortură!

    Ultima ispravă este contestarea, la Curtea Constituțională, a legii privind impozitarea pensiilor speciale.

    Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

    CITIȚI ȘI:

    * PSD a trimis un polițist-pușcăriaș să susțină agresiunea asupra lui Nicușor Dan! Soția sa e tot polițistă, angajată la Firea

    * În plină pandemie, Daniel Florea (PSD), primarul Sectorului 5, a dat unei firme turcești cu sediul la Moscova un contract de 185 de milioane de euro pentru îngrijirea spațiilor verzi

    * Robert Negoiță și-a plimbat iubita prin China pe banii Primăriei! A cazat-o la hotel de 5 stele

    * Putea fi doar măturător, dar PSD l-a pus șef la ADP Sectorul 4. Marian Goleac, aghiotantul primarului Băluță, și-a falsificat diplomele de Bac și de facultate. DNA l-a trimis în judecată

  • “Pacienții nu sunt deținuți, iar medicii nu sunt torționari!“ Guvernul îi cere “Avocatei Poporului PSD”, Renate Weber, să nu mai asimileze spitalele cu pușcăriile

    Guvernul României a solicitat public Avocatului Poporului, Renate Weber, să înceteze presiunile asupra spitalelor, pe care le tratează ca și cum ar fi locuri de detenție și nu de tratare a bolnavilor.

    Instituția Avocatul Poporului a cerut spitalelor care îngrijesc bolnavii de Covid-19 să-i raporteze informații și documente legate de tatarea pacienților. Modul în care Renate Weber a pus problema este în concordanță cu narațiunile PSD, dar pleacă de la premisa că personalul medical se poartă inadecvat cu oamenii internați.

    Guvernul îi cere avocatei poporului, Renate Weber, să nu mai trimită solicități deplasate către spitale, pe care le suspectează de rele tratamente aduse pacienților

    Cabinetul Ludovic Orban a emis un comunicat în care îi cere Renatei Weber – fidelă a lui Călin Popescu Tăriceanu – să renunțe la această abordare: „Guvernul României solicită Avocatului Poporului să retragă solicitările transmise spitalelor în care sunt internate persoane diagnosticate cu COVID-19 de a comunica informații și documente justificative legate de modul în care sunt tratați pacienții și de organizarea instituțiilor spitalicești. Executivul apreciază implicarea Avocatului Poporului în monitorizarea respectării drepturilor și libertăților cetățenești care derivă din legislația națională, precum și din tratatele internaționale la care România este parte”.

    Cu Renate Weber la conducere, Avocatul Poporului este o măciucă în mâinile PSD

    Renate Weber este una din măciucile cu care PSD lovește în statul de drept și în adversarii politici din România. Transformată în trompetă a oligarhilor, Weber a recurs inclusiv la jocuri de culise mizerabile în plină pandemie.

    În martie, “avocata poporului PSD” i-a cerut imperativ președintelui Iohannis să declare stare de urgență, invocând pericolul epidemic. După ce starea de urgență a fost decretată, aceeași Weber a contestat-o la Curtea Constituțională!

    De asemenea în mâna PSD, CCR a declarat în luna mai neconstituțională starea de urgență, împreună cu toate măsurile care fuseseră luate.

    Weber și judecătorii CCR și-au dat astfel mâna pentru a susține tezele PSD din lunile martie-aprilie, conform cărora Iohannis și PNL ar fi urmărit, de fapt, instituirea dictaturii, și nu protejarea cetățenilor.

    „Asimilarea spitalelor destinate tratamentului SARS-Cov-2 cu locurile de detenție este o deformare a realității. Pacienții nu sunt deținuți, iar medicii și întreg corpul medical nu sunt torționari“

    Lupta avocatei poporului cu guvernul și președintele continuă și în prezent. Weber a declarat, la Digi 24, că îi pare rău că n-are bază legală să conteste la CCR și decizia de a fi măsurată temperatura oamenilor la intrarea în magazine. Acum caută prin spitale eventuale nereguli pentru a le instrumentaliza politic și pentru a acuza, astfel, actualul executiv.

    Guvernul a reacționat: „Totuși, asimilarea spitalelor destinate tratamentului SARS-COV-2 cu locurile de detenție este o deformare a realității, o alăturare de rea credință a unor situații care nu au nimic în comun. Pacienții nu sunt deținuți, iar medicii și întreg corpul medical nu sunt torționari, așa cum s-ar putea înțelege din anunțurile pe care spitalele ar trebui să le afișeze în locuri vizibile la solicitarea Avocatului Poporului. Considerăm ca astfel de mesaje pot fi interpretate ca o formă de presiune inutilă asupra personalului medical care asigură tratarea bolnavilor de COVID-19 și creează, în egală măsură, percepții negative pacienților și familiilor acestora. Pacienții din România sunt protejați de Legea drepturilor pacienților nr. 46/2003, iar scopul internării unei persoane depistată pozitiv de COVID-19 este acela de a limita răspândirea virusului. Apreciem efortul depus în această perioadă de personalul medical în contextul crizei COVID-19 și găsim injustă orice acțiune care pune sub semnul întrebării, fără justificare, activitatea acestuia“.

    Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

    CITIȚI ȘI:

    * Dezastru în campania Firea-Covid-19! Din 500 de oameni anunțați, au venit vreo 10! Se testează PSD-iștii, nu bucureștenii!

    * Moartea misterioasă a lui Costin Mărculescu, actorul vulgar cu legături dubioase. Era falit și plin de datorii, îl căutau recuperatorii

    * MAFIA PRIMARULUI BĂLUȚĂ. Șef al Poliției Locale din Sectorul 4, la piscina liderului unui clan interlop. Polițistul este fiul șefului ADP Sector 4 și al subprefectei Capitalei

  • Avocata poporului PSD regretă. Renate Weber: “N-am bază legală să contest la Curtea Constituțională” măsurarea temperaturii oamenilor la intrarea în clădiri

    Renate Weber, avocatul poporului, a constatat cu regret, la emisiunea “În fața ța”, difuzată la Digi 24, că nu are o bază legală pentru a reclama la Curtea Constituțională decizia de a fi luată temperatura oamenilor care intră în spații închise.

    Cunoscută ca fiind “avocatul poporului PSD” pentru jocurile dubioase – și, uneori, chiar scandaloase – făcute în favoarea fostei coaliții de guvernare, Renate Weber a lăsat însă clar de înțeles că nu e de acord cu trierea epidemiologică.

    Renate Weber regretă că nu poate ataca la Curtea Constituțională măsura triajului epidemiologic elementar la intrarea în clădiri

    „Problema cea mai mare, cred eu, este în legătură cu consecințele pe care le are constatarea unei anumite temperaturi”, a comentat Weber, care a oferit argumente contra ideii de a verifica temperatura oamenilor.

    Ea a ignorat și contextul: aplicată în toate țările, aceasta este o măsură elementară de triere a oamenilor care ar putea fi bolnavi de Covid-19.

    Virusul este foarte contagios, iar un om bolnav într-un spațiu închis ar putea infecta rapid zeci de alte persoane.

    Prima oară, măsura trierii oamenilor care intră în spații publice închise – școli, spitale, tribunale, magazine etc – a fost aplicată în Coreea de Sud, Japonia, Taiwan și Singapore. Aceste țări au stăpânit și cel mai bine epidemia, reușind s-o domolească înainte să-și ia avânt.

    Avocatul poporului PSD s-a străduit să ofere argumente împotriva ideii de a verifica temperatura oamenilor

    Ceea ce a fost normal în țările dezvoltate din Asia și se aplică în Occident a devenit însă, în România, subiect de teorii ale conspirației.

    Profitând de nivelul de educație foarte scăzut al unei pături largi a populației, PSD și propaganda rusă au bombardat cu pseudoargumente opinia publică: termoscanerele ar implanta, de fapt, un cip sau un cod de bare sub piele, ar radia creierul și câte și mai câte.

    S-a avansat chiar ideea că numai un doctor sau o asistentă ar fi îndreptățiți să mânuiască termomentrul.

    Renate Weber nu putea coborî până la acest discurs, dar a încercat să sprijine, după puteri, valul pe care PSD se străduiește să-l ridice împotriva măsurilor de prevenție în fața epidemiei.

    “Am primit inclusiv petiții de la medici”

    Discursul a fost o combinație de populism, argumente lacrimogene și aparență legală. „Am primit inclusiv petiții de la medici care mi-au semnalat acest lucru, am primit inclusiv pe WhatsApp, spunând că această scanare a temperaturii e un act medical care nu trebuie făcut fără consimțământul persoanei. Aici s-a pus de fapt problema, că legea sănătății vorbește foarte mult la noi de consimțământul persoanei. Și la fel Convenția de la Oviedo, care a fost tot timpul invocată”, a pretins Renate Weber.

    Aceasta a recurs și la argumente emoționale, încercând să atingă o pătură a populației specială, copiii, adolescenții și părinții acestora. „Elevii aceia, dacă vor fi excluși, dacă nu vor fi primiți în sala de examen, strict pentru că au avut în dimineața aceea 37,4 grade, o fi normal? Adică, din punctul acesta de vedere, eu cred că trebuie să ne gândim un pic mai bine. Consecințele, mai ales, sunt cele care mă pun pe mine pe gânduri și-mi dau o stare nu neapărat de bine”, a obiectat Weber.

    N-a pomenit despre motivele și beneficiile măsurii și nici despre faptul că proprietarii magazinelor au dreptul să-și selecteze clienții

    Ea n-a scos niciun cuvânt despre faptul că, spre exemplu, magazinele sunt spații private, unde proprietarii au dreptul să-și aleagă clienții.

    Legea nu-l poate obliga pe patron să se expună atât pe el, cât și pe angajați și pe ceilalți clienți la îmbolnăvire doar pentru că o persoană refuză să poarte mască de protecție sau să se supună unui triaj epidemiologic elementar.

    Tocmai acesta este regretul avocatei poporului, care a constatat că “n-am bază legală” să atace la Curtea Constituțională această măsură.

    Weber a omis și să spună că beneficiile acestor operațiuni sunt mult mai mari, comparativ cu “efortul” de a lăsa pe cineva să-ți măsoare temperatura sau de a purta o mască de protecție banală.

    Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

  • Nebunie: slugile PSD-ALDE au anulat prevederi care ajutau persoanele cu handicap, apoi tot ele au cerut “măsuri urgente” pentru rezolvarea situației!

    Războiul dus de PSD-ALDE împotriva guvernului și a lui Iohannis frizează deja nebunia: Avocatul Poporului a reclamat la CCR reglementări privind persoanele cu handicap, a obținut anularea lor, apoi a cerut „urgent” rezolvarea situației!

    Cazul, frizând patologia, arată perfect cum gândesc și acționează grupurile organizate de la PSD și ALDE, care au capturat și controlează acum, în interesul propriu, instituții gândite să protejeze interesele cetățenilor.

    Suveica slugilor: avocata poporului lui Tăriceanu reclamă la Curtea Constituțională a PSD inclusiv prevederi care reglementau situația persoanelor cu handicap

    Franz Kafka ar putea scrie încă vreo câteva romane inspirându-se de la PSD și ALDE. Cele două partide care controlează în continuare Parlamentul și toate instituțiile statului, mai puțin administrația centrală (încăpută pe mâna liberalilor), generează, în lupta lor pentru putere, situații de-a dreptul nebunești. Și care ar putea fi chiar comice, dacă n-ar afecta grav populația.

    Povestea e simplă.

    Pe 16 aprilie, Renate Weber, marioneta lui Călin Popescu Tăriceanu la Avocatul Poporului, a contestat la Curtea Constituțională Ordonanța de Urgență 34, prin care se declara starea de urgență.

    Subteran, PSD și ALDE au făcut, în ultimele două luni, eforturi uriașe pentru a convinge populația să nu respecte restricțiile, vânturând fie teorii conspiraționiste, fie scenarii panicarde, care să asmută și să revolte categorii întregi de locuitori.

    În final, s-a luat decizia de a da atacul final, iar Weber a contestat OUG 34/2020, pe care – culmea! – tot ea o ceruse în martie.

    CCR-PSD declară neconstituțională prelungirea certificatelor pentru persoanele cu handicap. În scenă reapare Weber, care solicită “măsuri urgente” pentru repararea situației!

    Pe 6 mai, Curtea Constituțională controlată de PSD și al cărei președinte este Valer Dorneanu, fost lider de grup al social-democraților în Camera Deputaților, a dat verdictul la sesizarea Avocatului Poporului (Tăriceanu).

    Apărută imediat după sentința CEDO, care a constatat încălcarea drepturilor omului de către CCR în 2018, în privința Laurei Codruța Kovesi, rezoluția în dosarul stării de urgență a căzut mănușă pentru PSD și Dorneanu. OUG 34/2020 a fost declarată de Dorneanu și ceilalți judecători ai CCR neconstituțională în întregime.

    Numai că între prevederile OUG 34 se regăsea și aceea care prevede prelungirea certificatelor de încadrare în grad de handicap cu încă 90 de zile după încetarea stării de urgență. CCR a anulat de-a valma și această reglementare, la grămadă cu toate celelalte.

    Anularea acestor prevederi pentru persoanele cu handicap descrie cum nu se poate mai bine scopul PSD: prin intermediul Curții Constituționale s-a urmărit provocarea de daune și haos cât mai mari, și nu îndreptarea unor eventuale erori.

    CCR putea foarte bine să declare neconstituționale doar unele părți ale OUG, cu grijă ca unele prevederi să fie menținute, pentru a nu provoca daune colaterale. Nu s-a dorit acest lucru.

    Dealtfel, Valer Dorneanu, șeful CCR, a invocat – ca motiv pentru anularea OUG 34 – neconstituționalitatea unei legi făcute tocmai de el în 2004, pe când era președintele Camerei Deputaților!

    Miercuri, 13 mai, într-un exercițiu de cinism suprem, exact Renate Weber, avocatul poporului lui Tăriceanu care atacase la CCR inclusiv reglementarea situației persoanelor cu handicap, a solicitat “măsuri urgente” pentru rezolvarea situației!

    Șefa Autorității Naționale pentru Persoane cu Dizabilități: “Asta e. Reparăm mizerii. Avem altă treabă?“

    Postarea pe Facebook a Mariei Turza arată o exasperare în fața manevrelor politicianiste fără discernământ și scrupule, care afectează grav oamenii

    Acest caz nebunesc, care arată cum nu se poate mai bine până unde pot ajunge niște nemernici fără scrupule, a fost prezentat miercuri de Maria Turza, șefa exasperată a ANDPDCA (Autoritatea Naţională pentru Protecţia Drepturilor Copilului şi Adopţie), care a scris pe Facebook:

    „Silogismul unei bătăi de joc.

    1. Avocatul Poporului contestă la CCR Ordonanța de Guvern nr. 34, care prevedea și prelungirea certificatelor de încadrare în grad de handicap cu 90 de zile după încetarea stării de urgență.
    2. CCR admite excepția și declară neconstituțională OUG 34/2020 în ansamblul său.
    3. Azi, Avocatul Poporului solicită MMPS-ANDPDCA măsuri urgente pentru a emite un act normativ de prelungire/rezolvare a situației certificatelor de încadrare în grad de handicap care expiră.

    ADICĂ PÂNĂ VINERI.
    Atunci când oamenii sunt doar pioni în jocuri de putere, foarte puține lucruri mai sunt de spus.
    Asta e. Reparăm mizerii. Avem altă treabă?”

    Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

    CITIȚI ȘI:

    * Radu Moraru: „Ne vor lua cu izoleta și ne vor vaccina obligatoriu! Și veți vedea, la Nașul TV, niște legume. O să ne pună-n geam ca să râdeți de noi”

  • Aghiotantul lui Ciorbea compară dezbaterea lui Iohannis cu „Puciul de la Berărie” al lui Hitler. Mizeria e publicată de fițuica fugarului Adamescu

    Demență absolută în tabăra ciumaților! „Academia Cațavencu”, fițuica falită ajunsă în proprietatea escrocului fugar Alexander Adamescu, publică un text de balamuc al ex-jurnalistului Marius Ghilezan. În ultimii ani, acesta a fost angajat la instituția Avocatul Poporului, în funcția de consilier al lui Victor Ciorbea.

    Titlul vomei publicistice a lui Ghilezan: „Încercare de Puci electoral la BCU”.

    Fraze demente mâzgălite de Ghilezan

    • „La fel ca Adolf Hitler, şi Klaus Iohannis cunoaşte potenţialul mass-media. Ioana Ene Dogiou (alias Narcisa Forga) poate fi oricând urmaşa lui Leni Riefenstahl, jurnalista care a glorificat idealul nazist a Führer-ului german.”
    • „De ce candidatul neamţ foloseşte arsenalul de luptă din propaganda nazistă şi niciun jurnalist german nu sesizează acest aspect? Răspunsul nu poate fi decât unul singur: nici presa germană nu mai e de capul ei. E şi ea controlată, poate mai mult decât cea românească.”
    • „Dacă ar fi citit oarece istorie, candidatul dreptei ar fi ştiut că mitingul său de azi seamănă cu Hitlerputsch, acea acţiune din 1923, când Hitler, flancat de mai mulţi jurnalişti aduşi de Dietrich Eckart, a încercat să preia puterea politică în München. Momentul, consemnat de istorie drept «Puciul eşuat de la Berărie», a fost iniţial luat în râs, lumea civilizată nesimţind pericolul ascensiunii unui dictator.”
    • „«Arestări peste arestări. Ciuma roşie va fi scoasă din rădăcini», titlul unui articol publicat de Joseph Goebbels, ministrul propagandei din guvernul nazist al lui Adolf Hitler, este preluat azi de propaganda lui Klaus Iohannis, în războiul împotriva unei părţi a României.”
    • „Arătând că nu pot fi creativi, stafferii candidatului prezidenţial al PNL copiază celebrul «Gegen die rote Pest», în ciuda restricţiilor legislative privind folosirea simbolurilor şi a înscrisurilor naziste. Astfel, se vede cu ochiul liber cine exercită presiuni asupra justiţiei.”
    • „Marele duşman al lui Hitler era Partidul Social-Democrat, pe care ideologul Partidului Nazist, în cârdăşie cu ziariştii de curte, îl porecleau Rote Pest (ciuma roşie). Nu seamănă nimic cu ce se întâmplă azi în România?”
    • „A nu participa la dezbateri, cu o fiinţă considerată inferioară de către intelectualocraţia din jurul Führer-ului, e semn de teamă şi de şoc.”

    Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

    CITIȚI ȘI:

    * Atac scârbos al turnătorului Andrei Marga. Îl compară pe Iohannis cu Hitler, Goebbels și Mussolini, în latrina lui Nistorescu

    * Tudor Chirilă: „Votez Iohannis. Că doar nu m-am tâmpit, după ce am stat doi ani în stradă la proteste!”

    * VIDEO. Bârlogul secret al Vioricăi Dăncilă. Viloiul de 417 metri pătrați ascuns în pădurea de brazi de la Predeal

  • Asaltul asupra Justiției continuă! Meleșcanu și Weber vor să-i scoată pe Mazăre, Nicușor Constantinescu și alți corupți din închisoare

    Miza acțiunii concertate a Avocatului Poporului Renate Weber și a șefului Senatului Teodor Meleșcanu de a sesiza CCR pe legalitatea constituirii completurilor de trei judecători de la ÎCCJ ar fi scoaterea din închisoarea a lui Radu Mazăre, condamnat la 9 ani închisoare, a lui Nicușor Constantinescu și altor corupți.

    Cei doi reclamă la CCR faptul că judecătorii din completurile de trei de la ICCJ nu au fost trași la sorți, se arată într-un articol publicat de G4Media.

    „Subiectul este legat de problema completelor de cinci care au fost adoptate prin lege. ÎCCJ a făcut un regulament prin care spunea că pentru anumite dosare se poate face şi din complet de trei. Din punctul meu de vedere, ei nu pot legifera. Trebuie să se ţină în litera legii, care a spus complet de cinci. Pentru a nu avea un conflict constituţional între Parlament şi Justiţie, am prezentat mai multe argumente care reies din activitate şi unele care se referă şi la decizii ale CCR. Sunt mai multe dosare blocate în care s-au făcut în instanţă cereri de la avocaţi ca să fie trimise la CCR. Nu e normal ca să faci caz pe caz şi să rezolvi conflictul ca atare”, a declarat Teodor Meleșcanu, citat de Mediafax.

    Luni, 6 noiembrie, Renate Weber, Avocatul Poporului, a sesizat și ea CCR cu privire la modul în care sunt constituite completurile de trei.

    Renate Weber și Teodor Meleșcanu au fost colegi de partid în ALDE. Amândoi fac parte din alianța pro-corupție condusă de Dragnea și Tăriceanu.

    La puțin timp după instalarea unui nou guvern, ca la un semnal, Weber și Meleșcanu au făcut plângeri la CCR pe tema completurilor de la ÎCCJ.

    Aceasta este o strategie inventată de “centrele de reflecție” (acele grupe de lucru finanțate de PSD și de oameni de afaceri acuzați de corupție) promovată intens de Dragnea și Tăriceanu și de posturi TV controlate de aceștia pentru a bloca dosarele aflate pe rolul curților și a da peste cap activitatea Înaltei Curți de Casație și Justiție.

    CCR este controlată de judecători numiți de Liviu Dragnea, fiind condusă de Valer Dorneanu, un asociat politic al fostului șef PSD, aflat în închisoare pentru corupție. 

    Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

    CITIȚI ȘI:

    * VIDEO. Melteanul Cumpănașu către cei care-l critică: „Voi nu aveți soții atât de frumoase ca a mea! Sunteți geloși și penibili!”

     

  • Ciorbea, avocatul penalilor, s-a întâlnit cu Adrian Severin și alți infractori pentru a demola Justiția

    Victor Ciorbea, cel care deține poziția de Avocat al Poporului, s-a întâlnit cu mai mulți infractori. Printre aceștia s-au aflat Adrian Severin, închis pentru luare de mită, și Aurel Jean Andrei, condamnat la doi ani de închisoare cu suspendare în dosarul retrocedărilor de pe litoral.

    Scopul întâlnirii a fost acela de declanșare a procesului demolării sentințelor definitive luate de completurile de trei judecători, urmând aceeași cale ca la completurile de cinci judecători de la ÎCCJ.

    Această modalitate de contestare a fost creată de o decizie controversată luată de CCR, criticată de GRECO, Comisia de la Veneția și de raportul MCV al Comisiei Europene.

    Ciorbea, avocatul penalilor, s-a întâlnit cu Adrian Severin și alți infractori pentru a demola Justiția

    „Avocatul Poporului, domnul Victor Ciorbea, alături de doamna Emma Turtoi, Şef Serviciu Contencios Constituţional şi alţi doi consilieri din cadrul instituţiei, s-au întâlnit cu doamna Adina Anghelescu, Senior Editor la publicaţia LUJU.ro, domnul Toni Neacşu, avocat, domnul Profesor Universitar Dr. Adrian Severin, domnul Prof. Univ. Dr. Constantin Sima şi domnul Lector Univ. Dr. Jean Paul Andrei”, se arată într-un comunicat emis de instituție către Agerpres.

    „Petiţionarii, care au depus şi memorii la sediul instituţiei, au solicitat Avocatului Poporului sesizarea CCR în legătură cu constituţionalitatea constituirii completurilor de judecată, atât la nivelul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, cât şi la nivelul celorlalte instanţe judecătoreşti, civile sau penale. Argumentele solicitanţilor au fost invocate din perspectiva considerentelor reţinute de către Curtea Constituţională a României în Decizia 685/2018”, se arată în același comunicat.

    Adrian Severin, fost ministru de Externe și fost europarlamentar PSD, unul dintre petiționari a făcut închisoare pentru luare de mită. Acesta a fost înregistrat de reporterii unei publicații din Marea Britanie când cerea bani pentru susținerea unui amendament în Paralentul European.Aurel Jean Andrei, un jurist care predă la Facultatea de Drept a Universității București, a fost condamnat în urmă cu câteva zile la doi ani de închisoare cu suspendare pentru corupție în dosarul retrocedărilor de terenuri publice de pe litoral.

    Radu Mazăre, fostul primar al Constanței, a fost condamnat la nouă ani de închisoare cu executare în același dosar. Mazăre a fugit din România.

    Toni Neacșu este un avocat care a fost condamnat la închisoare cu suspendare pentru încasare de venituri necuvenite în perioada în care a fost membru CSM. Face parte din cercul de apropiați a lui Liviu Dragnea.

    Ciorbea cere precizări scrise și promite o decizie

    „Avocatul Poporului, domnul Victor Ciorbea, a solicitat petenţilor să depună precizări scrise cu privire la cele relatate şi a declarat că reprezentanţii instituţiei pe care o conduce vor analiza petiţiile înaintate de cei prezenţi, cât şi alte memorii adresate pe aceeaşi temă, şi se va lua o decizie care va fi comunicată”, se arată în comunicatul oficial, citat de Agerpres.

    Trebuie remarcat că această întâlnire a fost posibilă din cauza intervenției ministrului Justiției Tudorel Toader.

    Acesta, într-o emisiune la Antena 3, a spus că doar Avocatul Poporului poate contesta la CCR deciziile definitive ale completurilor de trei judecători.