„DeClic – Societatea civilă în acțiunea” a lansat o campanie de strângere de semnături pentru modificarea Legii nr. 144/2007 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Agenţiei Naţionale de Integritate, „astfel încât personalul din conducerea tuturor cultelor religioase recunoscute în România să depună anual declarații de avere și interese”.
Comunitatea DeClic solicită ca din lege să fie „eliminată complet sintagma «cu excepția celor care ocupă funcții aparținând cultelor religioase», care este discriminatorie în raport cu celelalte tipuri de funcții ale demnitarilor publici enumerate în lege”.
Conducerea cultelor religioase recunoscute de statul român este formată din: patriarh, mitropolit, arhiepiscop, șef rabin, muftiu, episcop-șef de cult, episcop, președinte uniune prim-delegat, episcop vicar patriarhal, episcop vicar, episcop coajutor, episcop auxiliar, arhiereu-vicar. Conform DeClic, în 2019, bugetul pentru sprijinul acordat de statul român pentru salariile angajaților în biserici a fost de 668,3 milioane de lei, o creștere cu 72,3 milioane lei față de anul 2018.
Inițiativa DeClic, dacă va fi asumată de către clasa politică românească, poate să reprezinte un pas spre normalizarea relației dintre stat și cultele religioase, o relație care la acest moment poate fi considerată neprincipială.
Totuși, inițiativa colegilor noștri de la DeClic reprezintă doar o mică parte din efortul care trebuie depus pentru asigurarea transparenței utilizării banilor publici de către cultele religioase și a controlului democratic cetățenesc. Deși sunt oferite sume mari de la bugetul de stat pentru sprijinirea funcționării cultelor religioase din România, cetățeanul nu are acces la informații despre cum se folosesc acești bani publici.
Cultele religioase, cu precădere Biserica Ortodoxă Română, oferă rapoarte anuale despre activitățile filantropice, culturale, pastorale etc., însă informațiile din aceste documente, de cele mai multe ori redactate într-un stil triumfalist, sunt imposibil de verificat, pentru că nu există un mecanism legal care să permită cetățeanului de rând o astfel de verificare.
Legea nr. 544/2001 privind liberul acces la informaţiile de interes public nu se aplică cultelor religioase, deși acestea administrează bani publici proveniți fie de la bugetul statului / bugetele publice ale comunităților locale, fie din fondurile europene.
În contextul în care administrarea banilor publici de către culte scapă de sub controlul democratic al cetățeanului, instituit de Legea nr. 544/2001, precum și de legislația Uniunii Europene, administrația cultelor religioase are o libertate aproape absolută în utilizarea acestor bani. Controlul detaliat asupra legalității utilizării banilor publici de către culte se realizează de Secretariatul de Stat pentru Culte, din cadrul Guvernului României, care operează verificări asupra documentelor transmise de unitățile de cult incluse în Programul de acordare a sprijinului financiar destinat lăcașurilor de cult și salarizării personalului clerical.
Cultele religioase primesc însă fonduri financiare nu doar de la bugetul statului, ci și de la consiliile județene, primării, precum și linii de finanțare susținute din fonduri europene. Lipsa unei presiuni democratice și legale pentru asigurarea transparenței în utilizarea acestor fonduri publice de către culte a generat abuzuri și ilegalități.
Astfel, în 2016, Direcția Generală de Antifraudă Fiscală (DGAF), din cadrul Agenției Naționale de Administrare Fiscală (ANAF), la solicitarea DNA, opera un control la sediul Mitropoliei Olteniei. În mass-media au apărut informații conform cărora acest control ar fi fost în legătură cu ilegalități comise în administrarea unor fonduri europene. La acel moment, purtătorul de cuvânt al Mitropoliei Olteniei a încercat (fără succes) să convingă presa locală că nu există vreo suspiciune de faptă penală, iar controlul respectiv ar fi fost „unul de rutină”.
Situația de la Mitropolia Olteniei rămâne neclară. De la momentul controlului și până în prezent, nici DNA și nici Mitropolia Olteniei nu au lămurit dacă există în derulare un dosar penal care vizează persoane din structurile administrației bisericești și organizațiilor neguvernamentale ale Mitropoliei Olteniei.
Un alt dosar DNA „fierbinte” este cel în care arhiepiscopul Tomisului, Teodosie Petrescu, a fost trimis în judecată pentru inducerea în eroare a organelor judiciare, mărturie mincinoasă şi abuz în serviciu în formă continuată pentru obținerea ilegală a unor fonduri europene. După numeroase tergiversări „avocățești”, presiuni de natură politică, dosarul a ajuns la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, care a decis la începutul acestui an să retrimită dosarul la DNA pentru a reface ancheta.
În acest context, deși drumul până la reglementarea corectă, legală și morală a transparenței utilizării fondurilor publice alocate cultelor religioase din banii publici este un drum lung, colegii de la DeClic vor deschide „cutia Pandorei”.
Prin transparența averii deținute de liderii religioși din România se vor infirma sau confirma zvonurile atât despre averea ascunsă a acestora – conturi bancare personale (unele în bănci din străinătate), proprietăți private etc. –, cât și despre apartenența lor la organizații a căror agendă publică și mai puțin publică este uneori în contradicție cu interesele cultelor respective (vezi, de exemplu, acuzațiile despre relațiile de mare prietenie cu Francmasoneria care au circulat în spațiul public despre ierarhi ai BOR, ca Patriarhul Daniel, Mitropolitul Teofan al Moldovei sau Mitropolitul Irineu al Olteniei).
Adevărul proclamat cu insistență în predicile liderilor religioși din România trebuie să fie criteriu moral și atunci când vine vorba de persoana publică și averile acestor lideri, deci demersul DeClic este conform inclusiv cu morala propovăduită de cultele religioase din România.
În concluzie, vă invităm să semnați pentru susținerea inițiativei DeClic pentru modificarea Legii nr. 144/2007 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Agenţiei Naţionale de Integritate, „astfel încât personalul din conducerea tuturor cultelor religioase recunoscute în România să depună anual declarații de avere și interese”. Semnați AICI!
